Război întru Cuvânt

Cititi si:

Problema este: cine e Hristos?

“Textele patristice mentioneaza ca Hristos se aseamana cu fiul de imparat care a gasit o tiganca saraca in zdrente murdare, pe care a vrut sa o faca mireasa Sa. Nu conta cine era aceasta, ci important era cine era Cel care a putut sa o faca imparateasa, sa-i puna haine noi si inel de logodna. Tiganca preinchipuie omul cazut, lumea plina de pacate pentru care S-a intrupat Hristos.

Cine este Hristos? El este Dumnezeul nostru, Care S-a facut om, nu ca sa-i caute si sa-i afle pe cei buni, pe cei drepti. Hristos ne cauta pe fiecare in parte. Cu cat mai pacatos este cineva, cu atat mai mult il cauta Hristos, il iubeste si poate sa-l sfinteasca: „Acolo unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul“ (Romani 5, 20). Ce vrem noi, nefericitii!? Daca Hristos ne face, nici mai mult nici mai putin, asemenea Lui prin pocainta noastra, prin marturisirea adevarata, prin credinta autentica, prin iubire si devotiune fata de El, ce altceva vrem!? Sfintii Parinti nu inceteaza sa spuna ca Hristos ne curateste, ne sfinteste, ne face desavarsiti, dar ne si indumnezeieste. El este Dumnezeul care ne face si pe noi dumnezei prin harul Lui. Ceea ce este El ne face si pe noi. Continuare»

11 Comentarii »

UPDATE

(sursa foto)

“Tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare!”

PARINTELE AMFILOHIE BRANZA (Man. DIACONESTI)

- conferinta (seara duhovniceasca) la Libraria Sophia, 6 martie 2012 – “Pocainta in viata duhovniceasca” (download) -

[VIDEO - INTEGRAL]

NU RAMANETI INTEPENITI IN REALITATE, PRIVITI CATRE ADEVAR!

“Bine v-am gasit! Dumnezeu sa-si faca mila cu noi toti!

Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand. Si lucrul acesta ne ajuta indeosebi sa intelegem atunci cand lucram pocainta. Pocainta este o intoarcere la Dumnezeu in duh si-n adevar. Intr-adevar, notiunea de pocainta este din ce in ce mai putin inteleasa, pentru ca intre conceptia omeneasca de viata, si conceptia evanghelica se casca mereu o prapastie, fiindca noi, in simturi fiind, datorita senzatiilor, inclinam prin natura noastra pacatoasa, si a slabiciunii firii, si a ispititorului, spre ceea ce ne satisface in mod imediat si in planul acesta al simturilor si al senzatiilor, insa adevarul nu se ascunde in planurile sentimental si nici rational, ci in planul duhovnicesc. Continuare»

55 Comentarii »

CALEA SPRE SFINŢIRE A SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA[1]

de Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi

Prea Sfinţite, iubiţi fraţi în Hristos,

În seara aceasta, în această sinaxă latreutică ni se prilejul să comentăm anumite întâmplări, după cum sunt relatate de Sfântul Filotei Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului, care a scris Viaţa acestui mare Părinte al Bisericii noastre Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama, să le comparăm cu realitatea contemporană spre problematizare şi să identificăm elementele cele mai importante care au făcut posibilă calea spre sfinţire a lui Palama. Continuare»

8 Comentarii »

 … SA FIM NOBILI SI RECUNOSCATORI SAU SA FIM “SMECHERI” SI NECRUTATORI?

O PREDICA PLINA DE TALCURI PROFUNDE, LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (2012)

A PARINTELUI NICHIFOR HORIA (staretul Man. Sfintii Trei Ierarhi, Iasi):

“Nu sa negam aceste pofte in noi, nu sa ne prefacem ca si cum ele n-ar fi, ci sa le vorbim cu Dumnezeu, sa le vorbim cu Tatal care cunoaste lupta fiului, care intelege ce este in inima fiului si poate sa-l indrume si poate sa-l vindece…“

“Iubiti credinciosi,

Ne apropiem de inceputul Postului Mare si, ca in fiecare an, Biserica ne pune inainte patru duminici succesive care sa ne pregateasca pentru acest Post. Un post care sa insemne pentru noi o mai adevarata cunoastere a lui Dumnezeu si o imbogatire a noastra, in aceasta cunoastere si in aceasta impartasire cu Dumnezeul Cel viu.

[...]

Spunea un Sfant Parinte ca viata noastra se schimba pe masura ce noi Il intelegem mai drept si mai adevarat pe Dumnezeu. Intrupandu-Se, Mantuitorul Hristos S-a descoperit iudeilor cu totul altfel decat Il cunosteau pana atunci: nu altfel esential, ci altfel decat il puteau intelege in masura Legii pe care o primisera. Chiar si cei mai apropiati ai Lui, cei care ii slujeau cu inima plina de credinta si intru simplitate si smerenie, chiar si ei aveau sa se minuneze de felul cum lucreaza Dumnezeu.

Trecand printr-o cetate de samarineni, au fost opriti la un moment dat, pentru ca samarinenii, stiindu-i iudei, nu le-au dat voie sa treaca pe acolo, Mantuitorului si apostolilor sai. Si atunci insisi apostolii cei mai apropiati, Ioan si Iacov – Ioan apostolul iubirii – se minuneaza si spun apostolii: Voiesti sa poruncim sa se pogoare foc din cer? In sensul de a pedepsi pe locuitorii acelei cetati, pentru ca nu intelesesera cine era Cel ce trecea prin ea. Si Mantuitorul ii cearta: Nu stiti Fiii Carui Duh sunteti! Ca Hristos n-a venit sa piarda ci sa mantuiasca pe cel ratacit, pe cel aflat intru neintelegere.

Continuare»

6 Comentarii »

Pomenirea celor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

“Toti acestia au fost soldati in armata romana, si puternic credinciosi Mintuitorului Hristos. Cind au inceput prigoanele impotriva crestinilor de sub imparatul Liciniu, ei au fost adusi inaintea comandantului. La amenintarea ca vor fi devestiti de onorurile lor militare, unul dintre ei, Sfintul Candid, a raspuns: „Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nici o onoare nu este mai inalta decit aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”. Continuare»

2 Comentarii »

(sursa foto: ASCOR Cluj)

Părintele Ciprian Negreanu – biserica studenţilor din complexul Haşdeu, (Cluj-Napoca):

„Cei ce-L caută pe Hristos vor primi multă dragoste”

- Părinte Ciprian, de ce este atât de impor­tant ca omul să se spovedească?

- In primul rând, e nevoie să se spovedească pentru a se reînnoi, pentru a-şi curăţi sufletul printr-un nou Botez — un Botez al lacrimilor, care să scoată la iveală toate darurile pe care le-am primit la Botez şi pe care ni le-am acoperit cu păcate şi cu greşeli. Ne spovedim ca să ne vedem din nou sufletul curat, ca să ni-l regăsim, dezlegat din legăturile păcatelor, să dăm la o parte mizeriile şi toate care acopereau cumva darurile mari ale Botezului. Părintele Arsenie Boca spunea că oricine, oricât de puţini talanţi ar avea, unul tot are, care e Botezul. El aşa socotea, că cel care are un talant e cel care are Botezul — dar care e un talant mare.

După aceea, ne spovedim pentru că nu există om care să nu-şi simtă conştiinţa mur­dărită, neîmpăcată, neliniştită şi căutăm răspuns la Dumnezeu, dezlegare de la Dum­nezeu — şi asta numai prin preot, numai aşa găsim dezlegare. Şi atunci, ne spovedim sau căutăm să ne spovedim pentru că ne mustră conştiinţa. E „pârâşul de pe cale”, despre care ne vorbeşte Mântuitorul: „Impacă-te cu pârâşul tău pe cale”, căci altfel va trebui să plătim până la ultimul bănuţ, dacă nu ne împăcăm cu el. Şi eu aş zice: Continuare»

33 Comentarii »

“Puterea curajului si barbatiei duhovnicesti vin prin har, nu prin exercitii militare sau sportive”.

“[...] - Preacuvioase Părinte, cred că sînteţi de acord că Hristos ne este nu numai un model de iubire, ci şi de bărbăţie, în acest sens, cred că ar fi interesant să le reamintim cititorilor noştri cîteva exemple din Sfînta Scriptură.

- Desigur, dar mai întîi aş vrea să precizez că „ne-teama” la care îndeamnă mereu Mîntuitorul are alt izvor şi alt înţeles decît bărbăţia în planul lumesc. Adevăratul creştin nu trebuie să se teamă de nimeni şi de nimic, ci doar de Dumnezeu, după spusa Domnului:

„Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea n-au ce să mai facă. Vă voi arăta de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi” (Luca 12,4-5).

Apoi să mai ştim că puterea curajului vine în sufletul credinciosului de la Harul şi Adevărul aduse pe pămînt de Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care a biruit moartea şi pe diavolul şi Care după învierea Sa le-a spus ucenicilor Săi, pe muntele din Galileea: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pămînt” (Matei 28,18). Deci curajul creştin se dobîndeşte prin dreapta-credinţă şi dreapta-trăire. Adică prin împlinirea poruncilor evanghelice, iar nu prin exerciţii militare, sportive, de tip yoga sau altcumva.

Continuare»

17 Comentarii »

DESPRE SOARTA ERETICILOR

“În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.

Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Continuare»

6 Comentarii »

ICOANA, CHIPUL UNEI LUMI TRANSFIGURATE

 Rostul si intelesul duhovnicesc al icoanei

Daca icoana este o forma de arta, atunci ea nu este o arta obisnuita, oricare ar fi ea, ci o arta sa­cra, atat in ceea ce priveste rostui ei, cat si modul de realizare. Icoana are rostul de a fi cinstita de catre cre­dinciosi in cadrul liturgic al bisericii sau in ca­drul privat al caminului, „biserica de acasa”, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Continuare»

5 Comentarii »

Predicile Sfantului Teofan Zavoratul in vinerea primei saptamani din Postul Mare

Alte predici in vinerea primei saptamani de Post:

PREDICA I

Data trecută v-am spus că esenţa pregătirii pentru spovedanie şi împărtăşire stă în străpungerea pentru păcate însoţită de hotărârea neclintită de a nu-L mai jigni [rani] prin ele pe Domnul; şi că atunci când se va întâmpla asta, spovedania noastră va fi lucrătoare şi Sfânta Impărtăşanie mântuitoare. Acum vă voi vorbi mai desluşit despre aceste două aşezări sufleteşti, pentru a vedea dacă în noi ele sunt chiar aşa cum trebuie să fie şi pentru a primi prin asta încredinţare de nădejde că pregătirea noastră, spovedania şi Sfânta Impărtăşanie vor aduce, în cele din urmă, roadă lor mântuitoare.

Străpungerea pentru păcate nu e un simţământ simplu, ci e alcătuit din alte câteva. La temeiul ei stă simţământul neplăcut care vine din conştientizarea faptului că, dedându-ne păcatului, am căzut într-o stare foarte proastă. Acest simţământ îşi schimbă apoi înfăţişarea, după latura păcatului spre care işi întoarce luarea-aminte păcătosul care se pocăieşte. Când el, pornind de la acest simţământ, se întoarce spre sine însuşi, se supără pe sine şi pe voia sa cea rea: „De ce m-am supus aplecării păcătoase şi de ce m-am înclinat în faţa insuflării de sminteală, în vreme ce puteam să ţin piept şi să abat nenorocirea de la mine?“ Când se va întoarce spre păcatul în sine nu va mai vedea în păcat amăgirea sub care acesta e ascuns atunci când omul cade în el, ci-l va vedea slut şi cumplit, şi va începe să se dezguste de el şi să fugă de el. Când se va întoarce spre ceilalţi oameni – mădulare ale Bisericii, se va ruşina de faptul că, nefiind îngreuiat cu nimic faţă de ceilalţi, s-a ruşinat în aşa chip cu fapte netrebnice. Când se va întoarce spre Dumnezeu, fie că se va căina, se va tângui şi se va întrista pentru că L-a jignit [ranit] cu păcatele sale pe Dumnezeu, Cel atât de milostiv faţă de el, fie că se va umple de temere pentru soarta sa vremelnică şi veşnică la gândul dreptei judecăţi care îi pedepseşte pe păcătoşi, uneori într-un chip atât de învederat. Păcătosul care şi-a mărturisit cu sinceritate păcatele şi s-a osândit pe sine pentru ele va trece, după ce a intrat în sine însuşi, de la unul din aceste simţăminte la altul şi va statornici în inima sa plâns şi tânguire pentru păcate asemenea plângerii lui Ieremia pe ruinele Ierusalimului sau a iudeilor la râul Babilonului. Continuare»

6 Comentarii »