Importanta aparitie editoriala la Sophia: “Maica Teosemni, ucenica Parintelui Porfirie”

3-07-2011 Sublinieri

Editura Sophia, 2011

Fericita stareţă Teosemni, numită în lume Anastasia Aristea Dimtsa, s-a născut în Larisa, in 1938. A studiat la şcoala superioară de asistente a Crucii Roşii, pe care a absolvit-o cu calificativul „excepţional” şi a lucrat la diferite spitale din Atena. În 1966 a plecat la mănăstirea Sf. Ştefan, în Meteora. În anul 1976, stareţa Teosemni a mers în Hania, cu alte două surori şi, cu binecuvantarea PS Irineu, mitropolitul locului, a început refacerea din temelie a mănăstirii Hrisopighi, aflată în ruină pe atunci. La varsta de 48 de ani s-a îmbolnăvit de cancer şi a fost vindecată de părintele Porfirie, cel care a iubit-o şi a preţuit-o în mod deosebit. Boala a revenit în ultimii patru ani ai vieţii sale. A adormit în Domnul la 31 mai 2000.

***

Dacă inima nu se va curăţi, rugăciunea va fi grea. Judecăţile, egoismul, furiile, toate acestea întunecă mintea. Cea mai mare parte a rugăciunii să o faceţi pentru lume.”

***

Să nu judecăm nimic, deoarece ne vom obişnui în judecăţi şi vom pierde scopul pentru care le facem pe toate, şi zilele noastre vor trece fără folos şi fără noimă.

***

Credem că putem face toate, că le putem randui toate singuri. Uităm să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Uităm să avem nădejdea în Dumnezeu. Acesta este egoism.

***

Trebuie să fim foarte atenţi la căderi. Şi cea mai mică cădere a noastră are consecinţe în întreaga umanitate, precum şi progresul nostru duhovnicesc afectează umanitatea întregă. Sunt dăţi în care cu voia nostră ne lăsăm să cădem în mici abateri pe care le considerăm neînsemnate, însă din aceste mici căderi ajungem şi la cele mari şi apoi ne distrugem.

***

Trebuie să ştiţi că în viaţa duhovnicescă există o continuitate, un lucru îl aduce pe celălalt. Este cu neputinţă să facem lucrurile secundare dacă nu le-am făcut pe cele principale. De aceea, să nu înţelegeţi greşit dacă uneori vă poticniţi şi nu puteţi continua. Înseamnă că ceva aţi lăsat neîmplinit, aţi ignorat, aţi neglijat ceva din cele precedente. Şi este firesc aşa. Nu pot trăi o viaţă duhovnicescă înaltă, de vreme ce nu sunt în măsură nici să pun paharul la locul lui precum trebuie.”


Categorii

Recomandari de carti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Importanta aparitie editoriala la Sophia: “Maica Teosemni, ucenica Parintelui Porfirie”

  1. Pingback: Recomandare de carte: PR. VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV - "Invataturi si intamplari minunate"
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!