Carte de la Predania: “Să fim OAMENI! VIAȚA ȘI CUVÂNTUL PATRIARHULUI PAVEL AL SERBIEI”, de Iovan Ianici
Cartea va aparea in pangare si librarii incepand cu saptamana luminata
Să fim OAMENI!
VIAȚA ȘI CUVÂNTUL PATRIARHULUI PAVEL AL SERBIEI
Cuvânt al Secretarului Patriarhului, protodiaconul Momir Lecici, în ziua lansării cărţii la Belgrad, Decembrie 2009
Autorul, Domnul Iovan Ianici, a făcut foarte bine când a dat manuscrisul acestei cărţi chiar Patriarhului Pavel pentru a-l citi şi pentru a primi binecuvântare spre publicare. Patriarhul l-a citit, dar, din pricina smereniei sale, l-a reţinut multă vreme. Totuşi, până la urmă şi-a dat binecuvântarea să apară cartea. Şi eu am citit-o încă din manuscris şi nu am găsit nimic ce-ar fi trebuit îndreptat.
Domnul Iovan Ianici a depus o muncă impresionantă pentru a aduna date despre Patriarhul Pavel şi pentru a scrie această carte pe care poporul a primit-o cu multă bucurie, fapt adeverit şi de numărul mare al reeditărilor. Acum deja se traduce şi în alte limbi…
Rareori se întâmplă să apără cărţi despre personalităţi care sânt încă în viaţă, dar Iovan Ianici a simţit nevoia să scrie această biografie încă din timpul vieţii patriarhului – şi cred că bine a făcut. Citind-o, se poate vedea că a fost scrisă cu o mare dragoste pentru Sfinţia Sa, păstrând totuşi obiectivitatea. Toţi care o vor parcurge vor avea parte de un mare folos în creşterea duhovnicească.
Mulţumesc lui Dumnezeu că m’a învrednicit de cinstea de-a fi colaborator al Patriarhului Pavel. Nu ştiu dacă în lumea de astăzi mai putem găsi un astfel de Om precum Sfinţia Sa, desăvârşit închinat lui Dumnezeu şi neamului său, până la capăt. Cu prilejul întâlnirilor zilnice, când îi aduceam corespondenţa sau veneam să discutăm diverse chestiuni legate de slujbă, de fiecare dată îmi dădea şi câte-un sfat duhovnicesc. Avea o credinţă adâncă, întotdeauna sprijinindu-se pe ajutorul dumnezeiesc. De multe ori, când ne pregăteam pentru a întâmpina diverse personalităţi şi delegaţii din ţară şi străinătate, îl aflam în paraclisul său făcând metanii şi rugându-se.
Sânt adânc încredinţat că Dumnezeu a binevoit ca el să fie ales patriarh pentru că nu-şi dorea şi nici nu aştepta acest lucru.
Cred că nimeni altul din Biserica Ortodoxă Sârbă n-ar fi putut să cârmuiască corabia Bisericii cu asemenea vitejie şi vrednicie în vremurile dramatice pe care le-am trăit. Dumnezeu l-a ales pe cel mai smerit dintre slujitorii săi, Om al dragostei şi bunătăţii, adevărat păstor al Bisericii Sale. Era cinstit şi de prieteni, şi de duşmani. Toţi cei ce-l întâlneau recunoşteau în el un adevărat slujitor al Domnului. Ce-i drept însă, au fost din când în când şi atacuri neîntemeiate în presa naţională şi internaţională. Când, în Noiembrie 1993, am ajuns la Viena pentru sărbătorirea a o sută de ani de existenţă a Bisericii Sârbe, au apărut în ziare acuze la adresa patriarhului, cum că a venit să arunce praf în ochii lumii, căci el este susţinător de frunte al „Serbiei Mari.” Acesta a fost prilej pentru ca patriarhul să spună într-o conferinţă cuvintele ce aveau să fie citate în mai multe rânduri: Dacă preţul este uciderea, n-aş accepta ca Serbia să fie nici mare, nici mică şi nici eu să rămân cel din urmă Sârb… Mai bine să murim ca Oameni decât să trăim ca neoameni! S-au scris articole batjocoritoare şi în presa din ţară, chiar s-au publicat nişte caricaturi incalificabile. El nu se tulbura, ci zicea că nimeni altcineva nu îl poate înjosi, în afară de sine însuşi.
Foarte mult îi ajuta pe cei săraci şi nu dorea să se afle despre aceasta. De pildă, a strâns bani şi a cumpărat două case într-un sat lângă Ceaceak pentru două familii cu mai mulţi copii, refugiaţi din Peci – Kosovo şi Metohia. În acelaşi sat, a mai cumpărat o casă pentru o familie cu nouă copii din Kralievo. Până atunci, această familie trăise într-un container metalic de 14 metri pătraţi. Ştiu mai multe exemple de acest fel… Vă pot spune despre o femeie refugiată din Prizren care a venit la patriarh şi s-a plâns că o fată a ei s-a oprit din creştere, iar în Elveţia s-ar găsi un medicament care ar putea s-o ajute, dar e prea scump pentru familia lor. Patriarhul l-a sunat pe preotul nostru din Zurich şi acesta a trimis chiar a doua zi, printr-un pilot de avion, nişte injecţii foarte scumpe. Urmând tratamentul, copila şi-a continuat creşterea firească.
Cu binecuvântarea Patriarhului Pavel, acelaşi preot, Protopopul Draşko Todorovici, ca preşedinte al Organizaţiei Umanitare a Creştinilor Ortodocşi din Elveţia, a trimis trei milioane cinci sute de pachete cu hrană pentru nevoiaşii din Belgrad. Pachetele au fost împărţite prin biserici. Sute şi sute de oameni au primit ajutor de la patriarh, ori medicamente, ori hrană. Toate acestea au fost îndeplinite mai cu seamă prin ajutorul credincioşilor noştri din diaspora.
Mai mult, niciodată nu şi-a luat salariul care îi revenea ca patriarh. Puţinele lucruri de care avea nevoie şi le cumpăra din pensia sa modestă de episcop. Unora le dădea şi bursă din banii săi, bunăoară unui african, student la medicină. Mai ajuta şi un om de ştiinţă cunoscut, care, din păcate, a murit de tânăr. Şi multe alte fapte demne de amintire a mai săvârşit, numai despre ele putându-se scrie o carte aparte.
Patriarhul Pavel nu stătea niciodată degeaba, întotdeauna lucra câte ceva. La început, îndată după alegerea sa ca întâi-stătător al Bisericii Sârbe, adeseori îşi scria singur actele şi le bătea la o maşină de scris veche. Mai presus de toate, era monah şi trăia o viaţă aspră de monah.
Văzându-l zilnic cât de puţin mănâncă, de multe ori mă întrebam cum de nu se îmbolnăveşte, mai ales că se şi îmbrăca sumar, chiar şi atunci când era foarte frig. Sărăcia şi cumpătarea sa întreceau orice măsură. Nu lăsa să se arunce nici măcar o firimitură de pâine. Spunea că hrana a fost făcută cu energia Dumnezeiască, prin razele Soarelui şi pomenea cuvintele Mântuitorului, când a spus să se adune toate fărâmăturile care au rămas după minunata hrănire a celor cinci mii de oameni cu doi peşti şi cinci pâini.
Când trebuia să plecăm la vreo întâlnire, se întâmpla să-l găsesc seara, în chila lui, aproape pe întuneric, citind lângă geam la lumina de la stâlpii de iluminare publică din faţa patriarhiei. Îndată ce se aşeza în maşină, îşi lua cartea de rugăciune, pregătindu-se pentru Sfânta Liturghie ce avea să o sâvârşească a doua zi.
Pe măsură ce va trece vremea, sânt încredinţat că se va vedea din ce în ce mai limpede ce păstor adevărat al Bisericii lui Dumnezeu a avut poporul Sârb în persoana Patriarhului Pavel. A înălţat şi a restaurat numeroase biserici, a pus capăt schismei din Biserica Ortodoxă Sârbă, a făcut vizite canonice în aproape toate Bisericile locale şi i-a întâmpinat pe toţi întâi-stătătorii lor, dimpreună cu delegaţiile lor, a vizitat toate eparhiile Sârbeşti din Europa, America, Australia şi fosta Iugoslavie şi a reuşit să scrie şi câteva cărţi theologice foarte însemnate şi folositoare.
Pe acest om sfânt l-am cunoscut prima data ca elev al Seminarului din Prizren, demult, prin anii ‘50. Ne preda Limba Greacă şi Muzica Psaltică. Simţeam marea lui dragoste pentru noi, seminariştii, deşi la note era aspru, dar drept. Atunci era o vreme de mari lipsuri, vecină cu sărăcia. Mai des erai flămând decât sătul. Niciodată în timpul iernii, nici pe cele mai aspre friguri, nu-şi făcea focul în micuţa sa chilie, iar cota sa de lemne o împărţea prin sălile de clasă. Chiar dacă erau oameni de serviciu în internat, Părintele Pavel, cum îl numeam noi, se trezea înaintea tuturor şi făcea cu mâna lui focul în toate sălile de clasă. Doar de două ori pe săptămână, vreme de două ceasuri, aveam voie să ieşim în oraş, şi întotdeauna ne sfătuia să mergem în grupuri, căci în acea vreme era pericolul să fim atacaţi de cineva. De multe ori, când ne plimbam pe malul Râului Bistriţa, se întâmpla ca Albanezii să arunce cu pietre în noi de pe deal şi din cetate. Mai mulţi elevi au fost răniţi. A fost prins şi bătut de Albanezi şi seminaristul Goiko Mrgea, actualul Mitropolit Nicolae de Dabar în Bosnia. L-au bătut şi pe seminaristul Milivoi Cirici, care a ajuns preot în Varvarin şi a murit ca mucenic în timpul bombardamentelor NATO din 1999. Şi mulţi alţi seminarişti au avut de pătimit, chiar şi patriarhul, pe vremea când era Episcop de Ras–Prizren.
Îi mulţumim lui Dumnezeu care, în veacul al XX-lea, a ridicat dintr-un popor puţin numeros cum este cel al Sârbilor astfel de personalităţi duhovniceşti precum Sfântul Nicolae Velimirovici, Cuviosul Iustin Popovici de la Celie şi Patriarhul Pavel Stoicevici.
Despre autor
Iovan Ianici s-a născut în 1963 în Vrbici lângă Krupani, Serbia. A absolvit Facultatea de Drept din Cadrul Universităţii din Belgrad. Din 1990 până în 2010 lucrează ca jurnalist la prestigiosul săptămânal Sârbesc NIN. Înainte de asta, a colaborat la mai multe reviste şi ziare cunoscute din Serbia. A fost consilier în Ministerul Cultelor din Guvernul Republicii Serbia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia. A publicat mai multe cărţi, majoritatea cu tematică bisericească.
Să fim Oameni! Viaţa şi cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei a fost cartea cea mai bine vândută din Serbia, Muntenegru şi Republica Srpska în anul 2009.
CUPRINS
Cuvânt de întâmpinare
Sfântul
Episcop de Ras –Prizren
Patriarhul Serbiei
Cuvânt la întronizare
Următor al lucrări misionare a Sfântului Nicolae Velimirovici
Pe crucea politici
Icoana călătoare
Mai presus de neam
Rugăciuni pentru Kosovo
Înnoirea duhovnicească
O măsură pentru toate
Rugăciuni şi pentru vrăjmaşi
Războiul drept
A fi om şi printre neoameni
Bisericii, cele ale Biserici …
Trebuie să ne apărăm, dar nu ca neoamenii
Să fim Oameni!
Dezvăluirea rostului şi a ţelului vieţi
Trăirea după măsura vârstei duhovniceşti
Cum să ţinem seama de împrejurări
Viaţa privată a Patriarhului Pavel
Patriarhul neînţeles
Rugăciuni pentru patriarh
Schimbarea nereuşită
Sfârşitul vieţi pământeşti
Cartea poporului
Vremea Patriarhului Pavel
Patriarhul Pavel în anecdote
Legaturi:
3 Commentarii la “Carte de la Predania: “Să fim OAMENI! VIAȚA ȘI CUVÂNTUL PATRIARHULUI PAVEL AL SERBIEI”, de Iovan Ianici”