Parastas de 6 ani pentru vrednicul de pomenire parinte Sofian
Publicat pe 08 Sep 2008 | Categorii: Pelerinaje | 
Print This Post
Sambata 13 septembrie, la Manastirea Antim, se va face parastasul de 6 ani pentru vrednicul de pomenire Parinte Arhimandrit Sofian.
Manastirea Antim va pune la dispozitia credinciosilor 4 autocare pentru un pelerinaj la Manastirea Caldarusani unde se afla mormantul parintelui Sofian.
NOTA: Anunturile privind pelerinajele nu ne apartin si nu primim beneficii in urma lor. Organizatorii sunt singurii responsabili pentru acuratetea anunturilor si pentru indeplinirea programului pelerinajului.
Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul
…de unde practica aceasta de a fi pictati parintii inainte de canonizare?De ce apare aureola specifica sfintilor inainte ca Sinodul sa declare eventuala canonizare.
Nu e totusi acesta un soi de ispita de-a dreapta?
Mie unuia mi se pare normal ca aceste icoane sa apara la timpul cuvenit.
Nu e ispita de-a dreapta, frate, nu te mai sminti, asa s-a procedat dintotdeauna cand cinstirea de catre popor a precedat cinstirea oficiala.
Iata ce scria parintele Seraphim Rose intr-una din scrisorile sale catre pr. Alexey Young:
“Nu, “grecii” nu l-au canonizat pe Vladica Ioan. Canonizarea este treaba episcopilor, care dau pecetea ultima si oficiala pentru o venerare locala a unui om sfint. Ceea ce a facut manastirea [Boston] a fost sa scrie (sau probabil sa traduca dintr-o lucrare a vreunei manastiri pe stil vechi care obisnuia sa-l numeasca Sfint pe Vladica Ioan) o Vecernie pentru Vladica Ioan (noi avem o copie si arata destul de bine), o practica foarte normala obisnuita de rusi atit pentru Sfintul Ioan de Kronstadt cit si pentru Fericita Xenia, cu multi ani înainte de canonizarea lor. Aceste slujbe ale Sfintilor necanonizati sunt savirsite în particular (de catre o persoana particulara sau o manastire) pina ce episcopii permit ca întreaga Biserica sa le savirseasca public.
Rugaciunile oricarui sfint trecut din aceasta viata trebuie oricum facute în particular, iar în unele cazuri, sfintenia unui sfint este asa de evidenta încit i se adreseaza rugaciuni mai mult sau mai putin public, cu mult înainte ca acesta sa fie canonizat. În cazul Vladicai Ioan, episcopii care au slujit la înmormintarea lui, deja cerusera deschis rugaciunile lui inserind în mod deliberat în anumite parti din slujba înmormintarii sau din panihida sintagma, “cu ale lui sfinte rugaciuni”.
Daca parintele Nichita [din Seattle] are într-adevar o icoana cu Vladica Ioan, nu face rau ca o foloseste pentru sine si nu în public, si aici nu trebuie ca nimeni sa se simta citusi de putin ofensat, pentru ca aceasta e o practica normala si de asemenea pentru faptul ca dusmanii Vladicai Ioan vor pricinui niscai probleme din aceasta cauza. Cu toate acestea, o multime de rusi vor fi fericiti sa o vada, fara sa viseze macar a o face public, adica oficiala. Un episcop rus pe care-l cunoastem s-a umplut de bucurie auzind ca exista o slujba greceasca închinata Vladicai Ioan, drept care a cerut sa fie tradusa imediat în slavona! Nu cred ca “grecii” în general sunt mai preocupati decit altii de chestiunea cinstirii deschise a unui sfint necanonizat; mai degraba din pricina mai multor rivnitori atit dintre greci cit si dintre rusi care fac acest lucru; si deci din pricina lor au hotarit episcopii ca în cele din urma sa-l canonizeze. În cazul Vladicai Ioan, atit rusii cit si grecii (slava lui Dumnezeu!) au fost gasiti “vinovati” în aceasta chestiune, fapt foarte normal în istoria Bisericii. (O calugarita rusoaica foarte asezata ne-a implorat sa scriem noi o slujba pentru Vladica Ioan imediat dupa moartea lui!) Cu toate acestea, este limpede ca o astfel de cinstire nu trebuie “fortata”, ci trebuie lasata sa creasca si sa se manifeste firesc pina ce în cele din urma se coace întru ziua cea mare a canonizarii
În Biserica Ortodoxa nu este interzis sa te rogi la Sfinti “necanonizati” . De fapt, canonizarea ofera doar un statut oficial la ceea ce deja exista neoficial: oamenii se roaga unui sfint înainte ca Biserica, în cele din urma, sa-i stabileasca un cult general, moment în care i se stabileste o slujba, o icoana etc. Tot astfel, în mod particular, putem cere sa se roage pentru noi oricarui crestin plecat dintre noi, asa cum obisnuim sa cerem rugaciunea crestinilor ortodocsi în viata – pentru ca toti sunt vii în Hristos; cu atit mai mult cineva a carui viata sfinta sau mucenicie au fost bine-primite de Hristos Domnul nostru, astfel ca el poate auzi rugaciunile noastre, mijlocind pentru noi…”
(din: “Ne vorbeste parintele Serafim. Scrisori”)
http://cuvseraphimrose.wordpress.com/2008/10/24/scrisori-misionare-mai-1971/
…intrucatva sunt de acord, in sensul ca intr-adevar canonizarea ofera un statut oficial la ceea ce deja exista neoficial, asa dupa cum spuneti, caci oricum sfintii in Imparatia lui Dumnezeu pot fi cu mult mai multi decat cei pe care ii cinstim.
…Insa…problema este cand stim cu adevarat daca aceia trecuti dincolo au fost bine primiti de Dumnezeu si au mostenit viata vesnica? Oare toti avem acrivia duhovniceasca de a deosebi duhurile si a primi incredintarea individuala ca ne rugam unui sfant?
Nu mai bine suntem putin mai rezervati si asteptam ca Sinodul sa randuiasca asemenea lucruri, sa le recunoasca?
Imi pare asa dupa cum citati din Parintele Seraphim ca aceasta cinstire e fortata prematur…
Frate, este vorba de a respecta evlavia unor oameni fata de parintii lor duhovnicesti sau fata de alti parinti cu viata sfanta. Mantuitorul spune sa ii cunoastem pe sfintii lui dupa roade. Trebuie sa avem discernamantul si chiar e neaparata nevoie sa il aplicam, de a urma sau nu pilda si viata sfanta a celor vrednici. Pentru ca daca nu vom cunoaste roadele sfinteniei, ma tem ca nu vom recunoaste nici roadele tatalui minciunii si vom fi foarte usor de inselat.
Cat priveste “fortarea” Sindoului, din cate stiu nu a fost depus nici un dosar de canonizare pentru parintele Sofian. Deci, nici urma de fortare. Si nici daca s-ar depune dosarul nu ar insemna o fortare, ci doar o chemare a Sinodului sa cerceteze cu frica lui Dumnezeu viata celui cinstit deja de popor.
Frate, Sf. Grigorie Palama a fost cinstit de popor inainte sa fie canonizat de Sinod. Icoana, rugaciunile catre el, totul a existat inca inainte ca Sinodul acelor timpuri sa consfinteasca evlavia poporului…
Daca aplicau insa oamenii de atunci logica aceasta a “nefortarii”, atunci se faceau vinovati fata de Dumnezeu, sfant si fata de noi pentru ca au astupat lumina sub obroc.
PS: Cred ca ai scos oarecum din context fraza cu “fortarea” din citatul din parintele Serafim, ignorand tocmai restul, care constituia chiar explicatia dorita?
Multumesc oricum pentru cuvintele voastre.
Poate gresesc eu dat fiind faptul ca aceasta evlavie fata de cei necanonizati inca mi se pare a fi un pietism ce ar trebui sa astepte decizia Sinodului pentru a se manifesta.
Oricum ma repet va multumesc si imi cer scuze daca ceva imi scapa.
Pietismul trebuie sa astepte decizia Sinodului?!?! Pietismul e ceva daunator, gresit, nu trebuie sa astepte nici o girare. In rest, evlavia buna si curata… niciodata nu a asteptat sa fie recunoscuta oficial, mai ales in situatia in care stii prea bine ce putem astepta de la “oficialii” de azi. Ne pare rau ca nici parintele Seraphim nu te-a lamurit.
Iti mai sugeram si acest link: http://www.razbointrucuvant.ro/2007/09/14/din-viata-si-lucrarile-parintelui-serafim-rose-toata-nadejdea-la-hristos/