Mihaita cauta gazduire in Barlad
Publicat pe 01 Apr 2008 | Categorii: Fratii mai mici ai lui Hristos | 
Print This Post
- Daca aveti cunostinte in Barlad, care i-ar putea gazdui gratuit sau la un pret modic pe Mihaita, un baietel de 9 ani diagnosticat cu autism, si pe mama sa, sau daca vreti sa faceti o donatie pentru a ii permite sa continue terapia, va rugam sa o contactati pe Andreea, care a descris situatia lor disperata aici . Poate ca una dintre manastirile din zona ar putea fi solutia nu numai pentru gazduire…
Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul
Doamne, ajuta!
Poate ar fi interesant ca aceasta rubrica sa cuprinda si marturii ale noastre, ale cititorilor, despre oameni care traiesc cu adevarat prin viata lor simpla Credinta Ortodoxa… fapte marunte, de zi cu zi, dar care au o putere de zidire si intarire mai mare decat multe cuvinte…Si asa ne-am lega mai mult unii de altii… Ce ziceti?
Daca este vorba de faptele bune nu cred ca ar fi indicat: trebuie facute in ascuns iar nu la vedere pentru a nu ne lipsi de rasplata ‘dincolo’ si nici date pe fata, iar nu neaparat pt.rasplata, ci din mila fireasca si dragoste pentru frati pentru care, oricum – ‘am facut cele ale legii’ fara sa ne mandrim ca am facut ‘ceea ce eram datori sa facem’;
Uite! Referitor la unele lucruri ‘marunte’ – cum zici tu – va intreb: vi s-a intamplat sa-L intalniti pe Hristos in viata sub forma unor Lazari ce cereau indurare sau un banut?
I s-a intamplat Pr.Arsenie Boca:
“Ne-a spus odată cum a văzut pe Domnul Hristos în gară la Ploieşti. Plângea Părintele când îşi amintea şi plângea şi lumea din sală. Spunea că L-a văzut pe Domnul Hristos plin de bube, amărât şi fără căciulă. S-a uitat la el şi s-a gândit să-i dea căciula lui de călugăr: “M-am întors să i-o dau dar nu l-am mai văzut .”
“Părintele Arsenie Boca spunea că Domnul Iisus Hristos vine în viaţa noastră din vreme în vreme, ca persoană, ca să nu se uite adevărul absolut al existenţei sale reale. Şi el L-a întîlnit de câteva ori, iar asta l-a şi schimbat, ca om. A fost trimis în Basarabia la Chişinău, ca să înveţe metaloplastia, să facă icoane din acelea acoperite cu metal. Atunci a avut loc şi cedarea Basarabiei către Rusia(1940). Ruşii au lăsat o singură zi în care cine voia putea să plece. Părintele a ajuns la ultimul tren. Oamenii se împingeau disperaţi ca să ajungă în tren, renunţau şi la bagaje numai să nu rămână la ruşi. Şi el avea un mic bagaj şi o franzelă care să-i ţină de foame până ajungea la mânăstire. Se uita cu milă la oameni, când a văzut aproape de el pe cineva îmbrăcat sărăcăcios care se uita şi el cu atâta milă la acei oameni cum nu mai văzuse în viaţa lui aşa ceva. Atâta durere exprimau ochii lui încât primul gest al părintelui a fost să se aplece să ia franzela şi să i-o dea lui. Dar, în acele fracţiuni de secundă cât s-a aplecat să ia franzela, acel om a dispărut pur şi simplu. Când a întins mâna acela nu mai era! Atunci a avut un fior, un înţeles adânc: era Hristos! Era chipul de care vorbea Isaia, chipul durerilor, mielul care ia păcatele noastre.
A spus părintele Arsenie că atunci a înţeles multe lucruri, ceea ce într-o viaţă întreagă, chiar duhovnicească, n-ar fi putut înţelege. Când îl vezi pe Hristos viu şi adevărat, atunci şi credinţa devine vie, de nezdruncinat. Nu te clatini la orice vorbă a unora, nu te sminteşti la orice faptă, ci rămâi cu Hristos şi în Hristos.
(Pr. Ciprian Negrean)”
A fost/este mare Pr.Arsenie Boca:
“Si dupa scurt timp, in 1939, mitropolitul l-a trimis pe calugarul de doar 29 de ani, monahul cu ochi de foc, precum ingerii, la Muntele Athos, sa se induhovniceasca. Si parintele Arsenie s-a dus la manastirea romaneasca “Prodromu”, care-i veche manastire domneasca, foarte veche si nespus de frumoasa. Staret era pe atunci un parinte cu forta mare, Antipa Dinescu il chema. Ei, si acolo, pe muntele Athos, s-a petrecut cu parintele o minune: o iluminare puternica ce i-a schimbat toata viata. Din umilinta si din smerenie, parintele n-a vorbit foarte deslusit niciodata despre ce i s-a intamplat atunci, in 1939, la Sfantul Munte. Decat o data, si chiar si-atunci, putin. Tot ucenicii lui povestesc ca mergand el acolo, pe munte, prima data s-a dus intr-o padure deasa, sa se roage. Si s-a rugat mult la Iisus Hristos Mantuitorul nostru sa-i trimita un duhovnic, un povatuitor bun, sa-l indrume pe calea cea grea si fara de prihana a calugariei, spre mantuire. Insa Iisus nu l-a ascultat. Si atunci parintele Arsenie a inceput sa se roage mai cu osardie, singur, acolo, in padure, la Maica Domnului. Si dupa un timp, dupa cum a povestit chiar parintele, insasi Maica Fecioara i s-a aratat coborand dintre nouri, si venind la el, l-a luat de mana si l-a urcat pe un munte asa de inalt, ca nici nu puteai sa privesti in jos. Si acolo, pe creasta muntelui aceluia ametitor, l-a lasat Maica Domnului pe mana unui Sfant. Era Sfantul Serafim din Sarov, ce vietuise pe pamant cu vreo doua-trei veacuri in urma. Dupa care Sfanta Fecioara s-a topit in vazduh tot asa lin cum se intrupase. Si vreme de 40 de zile, parintele a primit pe acel munte invatatura de la Sfantul Serafim, urcand in fiecare zi, fara teama, creasta dintre abisuri. Si in tot acest rastimp de 40 de zile, parintele a postit incontinuu post negru, ca-l intarea Maica Domnului. Si dupa un an de zile, cand s-a intors la Manastirea “Sambata”, era cu totul alt om: capatase darul acela al sau faimos, al proorociei, si puterea lui cea mare, ca daca se uita la tine, te cutremurai si te umileai pe loc. Si-ti stia pe data toate gandurile si numele, fara sa te cunoasca, si faptele toate, pacatoase sau bune, ca nu puteai sa le-ascunzi. Asa s-a schimbat viata parintelui Arsenie, si mai apoi, vietile noastre, pe langa a sa.”
Cele doua indracite
“Cand o zis el, parintele, inainte de-a muri, ca de-acolo de unde se va duce are sa ne ajute mult mai mult decat a facut-o pe pamant, o stiut el mai bine ce zicea. Ca de la moartea sa, de 15 ani, minunile de la mormantul sau nu mai contenesc. Ba se-nmultesc. Mai ales asupra indracitilor. Am vazut si eu cu ochii mei doua si ma podideste plansul si-acuma. Odata, acum vreo doi-trei ani, a fost adusa o femeie indracita la mormantul parintelui si, pe cand o apropiau cu de-a sila de mormant, femeia a inceput sa urle: “Nu vreau la Arsenie, nu vreau la Arsenie, ma arde Arsenie!”. Apoi i-au pus icoana parintelui, ca nu pot sa-i spun fotografie, de vreme ce-i Sfant, i-au pus-o pe cap si indracita urla si spumega ca sa i-o ia de pe cap, c-o arde! Si dupa o vreme s-a linistit, s-a inseninat – prima oara dupa nu stiu cat amar de vreme, spuneau printre lacrimi parintii fetei, si lumea de acolo-si facea cruce, incremenita.
Cealalta intamplare vazuta cu ochii mei a fost si mai devreme: era chiar in timpul bombardamentelor asupra sarbilor, din 1999. A fost adusa atunci la mormantul parintelui alta indracita si imediat asta a inceput sa zbiere cu glas barbatesc si neomenesc: “Am vrut sa va dau bombe si la romani, dar nu ma lasa Arsenie! Da, am vrut sa va dau si voua, la romani, dar nu ma lasa Arsenie!”. Ca parintele tot asa se rugase si cand traia, in 1968, cand era sa intre rusii in tara, atata se rugase in altar, la Draganescu, ca a gasit parintele Bunescu podeaua altarului uda de lacrimi, si i-a zis atunci parintele Arsenie: “M-am rugat pentru neamul romanesc, sa nu ne lase la astia”.”
La despartire, crasnicul Gheorghe mi-a daruit o fotografie: o icoana a parintelui Arsenie Boca, Sfantul cel aspru, cu ochii de foc. “Ii cu putere mare, sa stii”, mi-a zis, “am dus-o la mormantul parintelui de la Prislop, unde iarna si vara florile nu lipsesc si nu se ofilesc niciodata.”
Cine stie cati sfinti ai neamului romanesc plang pentru noi mijlocind la Scaunul Sf.Treimi sa ne miluiasca, sa ne mai rabde, sa nu ne pedepseasca cu dreapta manie pentru pacatele noastre ce-au umplut Cerul si Pamantul?!
Cand am citit cele de mai sus, m-a luat cu fiori aducandu-mi aminte de 2 situatii la ani distanta:
1. Era dupa ‘90 si abia paseam si eu pe urmele credintei; veneam de la serivicu cand, ducandu-ma la metrou spre Unirea vine spre mine o femeie imbracata in negru care plangea, era dezorientata si mi s-a adresat cu rugamintea sa-i dau cativa lei ca sa intregeasca pretul biletului de tren (spunea ca nu este din Bucuresti) si ca, a dat tot ce avea pe la doctori ca sa-si scoata barbatul ce murise din Spital si nu-i ajungea de intors. Era atat de umila, rugamintea ei era cu asa buna-cuviinta…ca i-am dat cat a avut nevoie si am luat-o spre drumul meu; facand doar cativa pasi m-am intors ca sa ma mai uit la ea o data sa vad, nu care cumva sa se prabuseasca de oboseala si de mahnire: NU MAI ERA! M-am uitat bine in zare si pe trotuare! Erau – totusi – putine persoane pe strada.
2.Acum un an sau doi – spre seara, ma duceam sa cumpar ceva din piata: de pe trotuarul celalalt un om in varsta – imbracat simplu – cu privire trista si rugatoare a venit spre mine; m-a rugat daca am sa-i dau ceva banuti/daca vreau pentru cineva pentru care trebuia sa i se savarseasca Sf.Maslu – i-am dat si m-am intors facand 2 pasi; m-am rasucit sa ma uit spre el fiindu-mi mila de el si nu l-am mai vazut; n-avea unde/cum sa dispara asa!
[...] Fratii mai mici ai lui Hristos [...]
O, Doamne, Minunat este intru sfintii tai! M-au emotionat profund cuvintele tale, sora draga!si eu am evlavie la parintele Arsenie Boca !
post usor in continuare
Mihaela
Marturiile voastre, surorilor, ar trebui sa cuprinda fapte de milostenie savarsite. Cred ca asta inseamna ”oameni care traiesc cu adevarat prin viata lor simpla Credinta Ortodoxa… fapte marunte, de zi cu zi, dar care au o putere de zidire si intarire mai mare decat multe cuvinte…” Asadar, haideti sa facem ceva! avem langa noi un om in suferinta.Dati macar mai departe, faceti cunoscut cazul. Poate cineva cu suflet mare si cu posibilitati va putea sa faca ceva concret pentru Mihaita.
Doamne ajuta! Post usor! Si cu folos! puneti-l si pe el in rugaciunile voastre!
Doamne, ajuta!
Eu nu m-am referit neaparat la faptele personale facute, ci la exemple de fapte necunoscute de toti, nemediatizate, dar cu impact extraordinar asupra altora… ceva de genul celor doua intamplari povestite de sora Magda in ultima postare. Si nu m-am gandit numai la fapte de milostenie, ci la fapte care sa arate ca exista compasiune, grija sau chiar jertfa pentru celalalt…
Pentru ca tot s-a vorbit de milostenie, mi-a venit in minte o intamplare povestita de parintele meu duhovnic. Slujea la o inmormantare si din cuvantul celuilalt parinte despre cel adormit a retinut un lucru deosebit: batranul ce fusese inmormantat facuse in timpul vietii mult bine, fara ca familia lui sa afle. Rudele au aflat ca cel adormit ajutase o familie nevoiasa, cumparandu-le o vaca sau ca dadea periodic un ajutor banesc la biserica… toate astea erau stiute numai de parintele sau si au fost facute cunoscute celorlalti doar in ziua inmormantarii sale! Deosebit, nu?
De fapt, toate astea sunt fapte obisnuite, din cele pe care “suntem datori sa le facem”, dar in lumea de azi devin mai rare si tocmai de aceea mai valoroase.
Doamne, ajuta!
Un alt Parinte spunea ca, daca nu avem cum sa face milostenie trupeasca, aia duhovniceasca ne sta la indemana: sa-i mangaiem pe cei intristati, sa le aratam ca ne pasa de necazul/supararea lor, sa-i imbarbatam, daca cineva greseste/ne greseste sa facem pogoramant (cat dintre noi nu gresim altora), si mai ales sa intampinam pe cei de langa noi cu o fata binevoitoare, linistita, cu un zambet…le putem face ‘ziua’ reactionand la randu-le in acest sens!
frati si surori, poate reusim sa facem ceva si pentru ei http://sminchy.wordpress.com/2008/04/07/patru-copii-au-nevoie-de-noi/
Doamne ajuta!
Nu prea stiu decat Manastirea de la Bujoreni la 25 de km de Barlad si mai au si drumuri cu masina prin oras si niste conditii bune. Ar mai fi Floresti, Grajdeni da nu stiu despre ele sau despre altele care mai sunt nimic.
Oameni buni, vorbele nu tin de foame si nici nu tin de cald.Mai bine sa vorbim mai putin si sa trecem la fapte pentruca cei de linga noi au nevoie de sprijinul nostru.Abia atunci DUMNEZEU isi intoarce fata catre noi,si tot noi suntem cei mai castigati.