Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text)

13-06-2014 Sublinieri

1554382_648455298564783_1229221865910492112_n

***

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.




Transcriptul fragmentului de conferinta cuprinzand RASPUNSURILE LA INTREBARI:

[de la min 1.18.30 al file-ului audio si de la min.17:25 din al doilea video]

Nota: Preluarea transcrierii nu este permisa fara acordul nostru

O sa-l rog pe Înaltpreasfinţitul Ierotheos să ne spună una din experiențele personale pe care le-a avut, care nu este în aceasta carte, si pe care ar putea sa o facă publica.

– Socotesc ca le-am spus pe toate, deoarece sunt un om care mă spovedesc foarte ușor. Așa cum Părintele Sofronie s-a spovedit vorbind despre Sfântul Siluan, așa si eu m-am spovedit vorbind despre Părintele Sofronie. Sigur, n-am analizat prea mult lucrul asta, pentru ca, în general, ma feresc sa fac asta, sa fiu analitic. Ceea ce as vrea sa subliniez încă o dată este că, atunci când am mers să-l întâlnesc pe parintele Sofronie, aveam mari căutări. A născut și a hrănit înăuntrul meu dragostea pentru rugăciune si mare pocăință. Şi, spre exemplu, atunci când mă așeza în trapeză alături de Sfinția Sa, în loc să fiu bucuros pentru asta, aveam un adânc simțământ de pocăință. Îmi simţeam mintea unită cu inima intr-o sete de pocăință nesfârșită. Când îl părăseam pe Părintele Sofronie, continuam această stare de rugăciune şi de pocăinţă şi Părintele se străduia sa mă povăţuiască în această căutare a mea a vieţii de rugăciune si de pocăinţă.

De vreme ce m-aţi întrebat, o să vă spun ceva. ultima intalnire cu parintele Sofronie a IPS Hierotheos VlachosCeea mi-a spus si v-am împărtăşit în această carte nu erau lucruri pe care le spunea pur si simplu tuturor oamenilor. Părintele Sofronie vorbea analog cu ceea ce căuta și cerea omul. Putea sa vorbească despre probleme sociale, despre probleme legate de cuplu. Si altceva: dacă se auzeau intr-un colţ al mănăstirii nişte oameni râzând, puteai sa fii sigur că acolo se afla şi Părintele Sofronie 🙂 Într-adevăr, şi mie mi s-a întâmplat asta. La un moment dat am auzit nişte râsete intr-un colţ al mănăstirii si m-am dus acolo şi într-adevăr era Părintele Sofronie înconjurat de vreo zece studenţi şi studente, cărora le spunea diferite anecdote. Dar ceea ce vă împărtăşesc în această carte este ceea ce mi s-a dat mie, povăţuirea Părintelui Sofronie pentru mine, personal. Pentru că, aşa cum v-am împărtăşit, ceea ce căutam era sa aflu ce este teologia, ce este rugăciunea şi cum pot sluji pe această linie în lume. Nu vă pot spune mai multe, decât că, citind cu atenţie cartea, la aceste căutări ale mele Părintele Sofronie a răspuns cu multă atenţie şi m-a povăţuit de-a lungul vieții, pe această linie, a căutărilor mele.

Sigur că sunt şi anumite lucruri pe care le-am ascuns. De vreme ce le-am ascuns în carte nu vi le pot împărtăşi acum.

Care este condiția esențială pentru a dobândi starea de pocăință si străpungerea inimii despre care Sfinția Voastră vorbiți?

Pocăința adâncă este cea despre care ne vorbește Părintele Sofronie că este condiția preliminară, temelia pe care se zidește. De asemenea, de o importanță deosebită este prezența la Sfânta Liturghie. manastirea-essex-cina-cea-de-taina1Părintele Sofronie dădea o importanță deosebită păzirii poruncilor lui Hristos. Spunea că dumnezeiasca Euharistie este aplicarea și împlinirea poruncilor lui Hristos. Adică împlinirea poruncilor lui Hristos nu se face pur si simplu într-un context social, ci efectiv în dumnezeiasca Euharistie. Hristos a spus la Cina cea de Taină: Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea, adică ni s-a dat porunca să săvârşim Dumnezeiasca Liturghie şi, de fiecare dată când săvârşim slujirea dumnezeieștii Euharistii, noi nu facem nimic altceva decât să împlinim porunca lui Hristos. Creștinii care sunt părtaşi la Sfintele Taine nu fac altceva decât sa împlinească porunca lui Hristos. Când cineva păzește poruncile lui Hristos, trăind in spațiul Bisericii, la un moment dat peste el se va pogorî harul Duhului Sfânt și îi va dezvălui viața și lumea lăuntrică.

Părintele Sofronie folosește o imagine deosebită pentru a ne descrie cum anume se sălășluiesc pocăința și căutarea adevărată a lui Dumnezeu. Părintele Sofronie vorbește despre pelicula cinematografică care, atunci când primește în spatele ei o lumină, proiectează pe perete imaginea de pe peliculă. Dar ceea ce apare pe perete se datorează faptului că in spatele peliculei a apărut o lumină. La fel, și atunci când harul Duhului Sfânt coboară în inimă și începe să lumineze, îi arată aceste patimi, păcate, aceste lucrări negative, pe care omul le poate vedea numai în lumina harului, pentru că harul Duhului Sfânt îl luminează. Așadar, adevărata pocăință nu este nici o stare antropocentrică, nu este nici o stare psihologică, ci este efectiv prezenţa Duhului Sfânt, este o stare duhovnicească, este un rezultat al prezenței Duhului Sfânt înlăuntrul omului.

Mergând pe linia Sfinților Părinți, Duhul Sfânt este trăit la început în inimă ca foc curățitor și după aceea ca lumină. Adică harul Duhului Sfânt sălăşluindu-se în noi, la început arde patimile, este un foc curățitor; acesta este focul iadului pe care l-au trăit sfinții și îl trăiesc toți cei care lucrează pocăința. Și, prin aceasta lucrare de curăţire, iadul se transformă în rai lăuntric. E suficient ca omul să trăiască in Biserică, părtaş al Sfintelor Taine și toate celelalte vor veni în chip firesc asupra lui.

Care este legătura dintre Spovedanie si Sfânta Împărtășanie? Este un raport de unu la unu, adică de fiecare dată când ne împărtășim, trebuie mai întâi sa ne spovedim?

– Părintele Sofronie vorbea foarte mult despre pocăință. Nu numai în capitolul dedicat pocăinței și plânsului din cartea “Vom vedea pe Dumnezeu așa cum este”, ci peste tot în scrierile Părintelui Sofronie vedem această temă a pocăinţei. Accentua Părintele Sofronie că starea omului înaintea lui Dumnezeu trebuie să fie plină de prihănire de sine.

Desigur că atunci când există un păcat este trebuință și de Spovedanie. Să nu identificăm în chip deplin pocăința cu Spovedania, nici în chip absolut să nu identificam Spovedania cu Sfânta Împărtăşanie. Ca cineva să se împărtășească trebuie să aibă pocăință.

Când mă duceam in vizită la Părintele Sofronie la mănăstire, pentru o lună aproximativ, în prima zi mă întâmpina cu foarte multă dragoste. Și prima întrebare pe care i-o puneam era: „Când o să pot să vă vad, să discutam, Părinte?”. El spunea: „Stai, şi te chem eu”. Își dorea adică, Părintele, ca mai întâi omul să trăiască în atmosfera de rugăciune și de pocăință şi să se trezească înlăuntrul său simţăminte de pocăinţă și după aceea, când socotea că s-a împlinit vremea, îl chema la sorocul pe care îl socotea Părintele ca fiind potrivit. Într-o anumită situaţie, cunosc pe cineva care stătea doar pentru o săptămână la mănăstire şi l-a chemat în ultima seară, înainte de a pleca. Dădea o mare importanţă faptului că pocăinţa ar trebui să se coacă înăuntrul omului și după aceea sigur că se ducea şi discuta cu persoana respectivă.

Așadar, să luăm aminte că spovedania nu este o simplă spunere, o zicere a gândurilor şi a simțămintelor, o faptă simplă în lucrarea pe care o facem. Să nu uităm că spovedania este pocăință, adică întoarcerea tuturor puterilor noastre psihosomatice de la fire, unde sunt întoarse, și de la natură, de la lumea înconjurătoare, către Dumnezeu, în lucrarea lor firească. Așadar, este important şi faptul că Părintele nu înțelegea prin a se împărtăşi cu pocăință ca omul trebuie să stea până va ajunge deplin curat şi după aceea să se împărtăşească, nu asta înseamnă pocăința. Pentru că, după cum prea bine știți, de multe ori pocăința vine şi prin, şi după Sfânta Împărtăşanie. Nu ne rugăm în rugăciunile de mulțumire, pe care le zicem după Sfânta Împărtăşanie ca Domnul sa ne dea lacrimi de pocăință, după ce ne-am împărtăşit?

Care sunt harismele celor trei Părinți pe care i-ați pomenit anterior, Sfântul Porfirie, Părintele Paisie, si Părintele Sofronie? Ați spus că fiecare are o harismă deosebită faţă de ceilalți.

Acești Părinţi ai Bisericii au avut si harisme comune: aveau o mare dragoste de Dumnezeu si experiența lui Dumnezeu şi, in același timp, o mare dragoste fata de oameni. In schimb fiecare avea felul său aparte, felurit, deosebit, în care își împărtăşea această dragoste faţă de oameni. Părintele Paisie este un mare ascet, făcea o mare nevoință. Părintele Paisie n-a fost un teolog in sensul clasic al cuvântului, dar, cu toate acestea, primea zilnic sute de oameni pe care ii hrănea cu cuvântul său foarte simplu. Nu purta o discuţie filosofică în înţelesul clasic al cuvântului. parintii_porfirie_paisieNu le vorbea oamenilor din perspectiva teologiei academice sau a filosofiei, nu era nici cleric, ci le vorbea oamenilor foarte simplu. A fost un monah simplu din toate punctele de vedere.

Părintele Porfirie se distingea prin harisma străvederii, a fost un om foarte străvăzător. Era ca un adevărat televizor duhovnicesc la care vedea toate. Cunosc multe situații în care Părintele Paisie îşi trimitea fiii duhovniceşti către Părintele Porfirie. Spre exemplu, dacă Părintele Paisie avea o dragoste cu totul deosebită care pătrundea până la fibrele cele mai adânci ale vieții si ale ființei oamenilor, putea sa pătrundă foarte adânc, să străbată până în straturi profunde prin această dragoste, pe de altă parte Părintele Porfirie avea această harismă a străvederii prin care vedea totul.

Fără a deveni budist, Părintele Sofronie s-a preumblat pe tărâmurile filosofiei orientale mai bine de șapte ani, pe tărâmurile meditației orientale. Pe de altă parte, fiind bun cunoscător al filosofiei apusene şi îndeosebi al idealismului german pe care-l studiase la Moscova, putea să împărtăşească din experienţele sale într-un limbaj adecvat. Putea în felul acesta să ajute oamenii trăitori in occident care aveau o aplecare către filosofia orientală. Putea sa vorbească despre amândouă tărâmurile. Cândva, Părintele Porfirie mi-a dat telefon și mi-a spus: „Este foarte bine că l-ai cunoscut pe Părintele Sofronie. Este deosebit de important ca cineva să-l întâlnească măcar o dată în viaţă pe Părintele Sofronie”.

Cunosc cazul unui tânăr anarhist pe care Părintele Paisie nu a putut sa-l ajute, pentru că la nivelul la care căuta răspuns acest tânăr nu putea fi ajutat de Părintele Paisie, acesta l-a trimis la Părintele Sofronie. Așadar, Dumnezeu rânduiește ca anumiți oameni sa fie ajutați de anumiți Părinţi care au trăit experienţe similare cu căutările acestor oameni rătăciţi şi anumiți Părinţi care au trecut prin aceste experienţe pot să le dea răspunsuri potrivite acestor oameni.

Pe de altă parte, viața acestor oameni în Dumnezeu este aceeași, au experienţe comune. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că ploaia cade peste pământ, dar, în funcţie de seminţe, ies plante diferite.”

hierotheos_vlachos_mitrop-o_noapte_in_pustia_sfantului_munte_convorbire_cu_un_pustnic_despre_rugaciunea_lui_iisus-2358Ne puteți spune cine este Avva din „O noapte în pustia Sfântului Munte”?

M-aţi prins aici să fac o spovedanie publică. Trebuie să vă spun ca aceasta carte n-a fost destinată publicării. La început a apărut ca un răspuns al meu către fiii duhovniceşti care mă întrebau despre rugăciune. Am trimis-o Părintelui egumen al Mănăstirii Grigoriu, Starețul Gheorghios Kapsanis şi, după ce a citit-o, mi-a trimis vorbă că este foarte bună si că ar trebui tipărită. Nu eram destul de copt la vremea aceea – gândiţi-va ca aveam numai 30 de ani când am scris această carte – şi e o nebunie ce-am făcut ca la vârsta de 30 de ani sa scriu această carte. Din această pricina, în limba greacă cartea a fost editata anonim, fără să apară numele autorului. Nu-mi doream sa știe cineva ca eu am scris aceasta carte.

Si am avut o experiență uimitoare legată de această problemă. În aceasta perioadă în care am scris cartea, am mers şi in America pentru niște predici şi s-a apropiat o stewardesă în avion de mine si m-a întrebat ce carte citesc. Citeam o carte a Părinților, si ea mi-a spus: „Am citit de curând o carte uimitoare, O noapte în pustia Sfântului Munte, scrisă de un călugăr. Şi am început discuția cu ea: „Spune-mi, ţi-a plăcut cartea? Cum ti se pare?” Si cel de lângă mine, care asculta discuţia, şi-a dat seama din felul in care zâmbeam şi râdeam în anumite părţi ale discuției ca s-ar putea ca chiar eu sa fiu autorul Şi la un moment dat mi-a pus întrebarea direct: „Dumneavoastră aţi scris cartea?” Si eu am spus: „Da” „Aaa…! Si eu, care mă gândeam ca a scris-o un stareţ venerabil şi vorbeam cu prietenul meu să mergem să-l apucăm înainte de moarte să-i luăm binecuvântare!”

Să vă mai spun câte ceva despre carte. Mulţi au socotit că acest stareţ, acest Părinte bătrân din carte, este Sfântul Părinte Efrem Katunakiotul. Aceeași întrebare mi-a pus-o si Părintele Teoclit Dionisiatul, care si el a scris o carte despre rugăciune, şi care m-a întrebat direct: “Spune-mi, care este Părintele ăsta despre care ai scris in carte? Niciun Părinte din Sfântul Munte nu cunoaște despre budism cele ce pe le-ai scris in carte, așadar nu poate fi decât Părintele Sofronie. Niciun aghiorit n-ar fi putut să facă această distincţie în tradiţia isihast-ortodoxă şi budism”. M-a sunat Părintele Porfirie si mi-a zis: „Părinte Hierotheos, cumva am discutat noi despre subiectele ale de care scrii in carte, despre mine scrii acolo? Am discutat despre asta? Că şi eu aceleaşi lucruri le învăţ!” Şi apropiații mei spun, pe măsura ce citesc cartea: <A, cel despre care vorbeşte părintele Hierotheos nu poate fi decât părintele nostru>.” Si am spus: „Gheronda, noi n-am discutat niciodată despre asta.Pentru mine impresia deosebită a fost că toți o atribuiau altor Părinți, ceea ce înseamnă că este o tradiţie comună. Părintele Zaharia de la Essex, la o conferință din Tesalonic, a fost întrebat: „Părintele din cartea pe care a scris-o Părintele Hierotheos este Parintele Sofronie?” Şi a spus: „Nu, este vorba de Părintele Hierotheos!” Ce s-a întâmplat? În acea perioadă eram măcinat de căutările pentru a afla ce este rugăciunea. Am aflat atunci că teologia ţine de tărâmul lăuntric, nu este ceva exterior. Şi, mergând în Sfântul Munte, pe orice stareț îl întâlneam îl rugam să-mi vorbească: „Spune-mi, Părinte, ce este rugăciunea?” Acelaşi lucru l-am făcut şi când am mers la Părintele Sofronie. Aşadar, înlăuntru sunt patru-cinci stareţi: este şi Părintele Sofronie, şi Părintele Efrem Katunakiotul, este şi Părintele Paisie şi alţi renumiţi şi binecuvântaţi stareți. Adică partea centrală a cărţii este realitatea. Realitatea cărții este ca am înglobat in ea discuții diferite cu diferiți stareți despre acest subiect. Adică Liturghia de acolo, cea despre care vorbesc în carte, chiar s-a săvârşit. Este o carte autentică, adevărată în măsura în care tot ceea ce am spus acolo este adevărat, din discuţiile pe care le-am purtat cu diferiţi stareţi.

article_13506Si să vă mai spun un secret: nu scriu niciodată dacă nu iubesc. Mai întâi iubesc tema respectivă, subiectul respectiv, întâi ţin acest subiect înlăuntrul meu, ca pe o adevarată sarcină, ca pe un copil al meu şi, după ce-l îndrăgesc foarte mult, apoi mă apuc sa scriu despre el. Aşa cum femeia îşi poartă în pântece pruncul, la fel și fiecare carte a mea a fost zămislită și a luat naștere înlăuntrul meu, mai întâi. O țin înlăuntrul meu, o port în mine multă vreme și este un rod al doririi ceea ce port în mine, și când o scriu, ca la o adevărată naştere, mă doare. O iubesc. Imediat ce o nasc, nu mă mai ocup de ea, ca și cum aș naște un copil și după aia îl părăsesc, pentru că trebuie să mai nasc alt copil.

– Ați vorbit despre simțurile psihosomatice. Ce se  înțelege prin „simțurile psihosomatice”?

– Socotesc ca există lucrări comune trupului şi sufletului. Este un subiect pe care Sfântul Grigore Palama l-a abordat în chip extins. Există energii, lucrări ale trupului și energii, lucrări ale sufletului. Și, așa cum trupul este unit cu sufletul, la fel şi aceste energii, aceste lucrări trebuie să fie unite. Aşa cum ștecherul intră în priză pentru a primi curent electric, la fel și sufletul trebuie să fie unit cu trupul. Ceea ce trebuie accentuat este faptul că, atunci când Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a făcut ca toate puterile lui psihosomatice să tânjească către Dumnezeu. Cugetul, dorința, partea iuţimii/ partea mânioasă a sufletului, să tânjească toate către Dumnezeu. Si, desigur această tânjire către Dumnezeu se face şi la nivelul trupului şi la nivelul sufletului, nu este numai la nivelul sufletului.

Prin păcatul pe care l-a săvârşit, Adam s-a despărțit de Dumnezeu si înlăuntrul său, și în trup, și în suflet, a intrat această stare de moarte. În esența lui, aşa cum a spus şi Sfântul Apostol Pavel, că toţi au păcătuit si sunt lipsiți de harul lui Dumnezeu, păcatul nu este altceva decât lipsirea de acest har al lui Dumnezeu, despărţirea de Dumnezeu prin acest fel. Prin strădania pe care o facem acum, prin pocăința noastră, nu facem altceva decât să încercăm ca nu numai la nivelul sufletului, ci și cu trupul să ne întoarcem către Dumnezeu.

Varlaam, care a polemizat cu Sfântul Grigorie Palama, mergând pe tradiția platonică, spunea că trebuie să fie mortificate puterile somatice si numai rațiunea să tânjească către Dumnezeu, sa fie îndreptată către Dumnezeu. Din aceasta pricină, Varlaam le stătea împotrivă isihaştilor care spuneau că mintea, dimpotrivă, trebuie să se întoarcă către inimă pentru ca şi trupul sa se împărtășească de harul lui Dumnezeu.

Învățătura platonică spune ca exista diferențe între firea sufletului nemuritor si firea trupului muritor, lucru neprimit de tradiţia ortodoxă, care spune că şi trupul şi sufletul trebuie să primească, deopotrivă, sfințenia. Din acesta pricină Sfântul Grigorie Palama vorbea despre îndumnezeirea sufletului deopotrivă cu îndumnezeirea trupului.

Împărtăşit de vederea lui Dumnezeu, Moise s-a întors de pe muntele Sinai cu fața întreagă strălucindu-i, cu detaliu-icoana-Sf.-Stefan1chipul plin de lumină. Iar israelitii l-au rugat pe Moise să-si pună un văl pentru ca nu puteau privi la faţa lui. Același lucru s-a petrecut si cu întâiul mucenic Ştefan, care, fiind în mijlocul sinedriului, a văzut slava lui Dumnezeu. Când întâlnim in Sfânta Scriptură această sintagmă, „slava lui Dumnezeu”, asta înseamnă „lumina lui Dumnezeu”. Pentru ca omul, când se împărtăşeşte de vederea lui Dumnezeu, se împărtăşeşte şi cu trupul şi cu sufletul. Din această pricină, pe Ştefan l-au văzut în mijlocul sinedriului cu faţa ca faţa unui înger.

Așadar, isihasmul nu este altceva decât această lucrare a rugăciunii de care se împărtăşeşte nu numai rațiunea, ci mintea, sufletul si trupul. Din aceasta pricină şi sărutam moaștele sfinților, care s-au făcut locașuri ale Duhului Sfânt.

– Cum se face diferența dintre pocăinţa autentică şi sentimentul psihologic al autoînvinovăţirii induse?

– Dacă înţeleg bine întrebarea pe care mi-aţi pus-o, ar trebui să vorbesc despre faptul că Părintele Sofronie pomenea despre două planuri ale fiinţei omului, vorbea despre pocăinţa în planul psihologic şi pocăinţa în planul duhovnicesc. Pocăinţa în planul psihologic este acel sentiment al vinovăției care te conduce către deznădejde. Îi vedem pe oameni copleşiţi în ziua de astăzi de această tristeţe şi deznădejde, pentru că își simt păcătoşenia numai la nivel psihologic. Iar acest lucru nu este deloc sănătos, putând conduce la probleme de natură psihiatrică. Pocăinţa trăită în dimensiunea ei duhovnicească presupune și ea, pe de o parte, un simţământ al păcătoşeniei, dar acest simţământ este unit şi cu o tânjire după Dumnezeu și cu încredere şi cu nădejde în Dumnezeu, nădejde care te trage la pocăinţa adevărată.

După cum ştim din Tradiţia Bisericii, cum am primit, în rugăciunile pe care le facem duminica viitoare la vecernia Cincizecimii ne vom ruga cu aceste cuvinte: Ţie Unuia am greşit, dar Ţie Unuia slujim. După cum v-am împărtăşit mai înainte, când Părintelui Sofronie i-am spus că îmi simt această păcătoşenie, părintele mi-a spus: E foarte bine, e normal, aceasta este temelia adevăratei pocăințe, e bine ca te simți așa”.

– Poate cineva cu adevărat să transforme iadul interior in rai interior în timpul vieții sau doar în momentul morții putem spune că se poate sfârşi această transformare?

– Nicidecum, nu numai in ceasul morții. Sfinții Părinți spun că această prefacere a iadului lăuntric in rai lăuntric se face în chip firesc pentru cei care păşesc pe calea către Domnul prin lucrarea Duhului Sfânt, Care la început este foc curăţitor, după care devine lumină ce limpezește cele lăuntrice ale omului si aduce iluminarea de la Domnul. Si Părintele Sofronie vorbește în toate capitolele cărţilor sale despre acest lucru, despre acest iad al focului dumnezeiesc curățitor care te curăţă de patimi, se transformă printr-o chenoză, printr-o deşertare de sine până la ultimul capăt al ei, în nimic altceva decât in rai. Şi Părintele Sofronie accentuează în scrierile sale că vederea luminii şi bucuria vederii acestei lumini nu-l făcea să piardă simțământul propriei sale ticăloșii lăuntrice si propriei sale nevrednicii, adică erau amândouă împreună. Iar Sfântul Ioan Scărarul pomenește despre fericita întristare si despre plânsul făcător de bucurie.

SofronieCeea ce trebuie subliniat şi trebuie să înțelegem bine cu toții este faptul ca teologia Părintelui Sofronie este o teologie a nădejdii. Trebuie însă să spunem ca nu este o nădejde necoaptă [gaunoasa, goala de continut, n.n.]. Ne spune Părintele că și în cea mai deznădăjduitoare stare în care ne-am putea afla și chiar când trăim acest iad lăuntric al pierderii luminii lui Dumnezeu, există nădejde si viață. Trebuie să căutam acest rai. Nu putem să deznădăjduim.

Mi-amintesc de o întâmplare aparte pe care am trăit-o mănăstirea din Essex. L-am văzut eu odată, plimbându-mă prin curte, pe Părintele Sofronie ieșind din căsuţa lui cu un pas foarte iute si intrând grabnic intr-o rulotă pe care o avea acolo, în care era găzduit cineva. Mai târziu am aflat ca acolo era găzduit un tânăr care a ajuns la ultima treapta a deznădejdii şi tocmai se pregătea sa se sinucidă şi Părintele Sofronie a pus mâna pe el în ultimul moment. Caracteristica Starețului Sofronie aceasta este: dădea nădejde oricărui om muncit de această stare a lipsei de nădejde, a deznădejdii.

– Ați afirmat într-un interviu că greșelile duhovnicești se plătesc greu. Am greșit faţă de părintele meu duhovnic, judecându-l a doua oară. Îmi pare rău şi mi-e teamă să nu-l pierd. Sfătuiţi-mă cum să-mi repar această greșeală.

– Într-adevăr, greşelile duhovniceşti se plătesc foarte scump şi asta o spunea Starețul Sofronie, în sensul că Dumnezeu dă felurite daruri oamenilor şi, când oamenii nesocotesc aceste daruri dumnezeiești, aceasta este o greșeală duhovnicească. Această lucrare prin care omul refuză propunerea pe care Dumnezeu i-o face trimițându-i acest har, poate avea consecințe în veşnicie şi are consecinţe în veşnicie, despărțindu-te de Dumnezeu.

Ceea ce spune acolo persoana respectivă, că a făcut o greșeală faţă de duhovnic, cred că va trebui pusă în rugăciune.

Ceea ce spunem în esență că este o greșeală duhovnicească este acest refuz pe care omul îl face propunerii pe care Dumnezeu i-a făcut-o trimițându-i harul sau primește persoana respectiva harul, dar se poartă in continuare ca si cum nu l-ar fi primit, adică îl nesocotește, nu-l refuză, dar îl nesocoteşte, nu-l pune în lucrare mai departe, şi aceasta este o primejdie de a ajunge în veșnicie împotrivindu-te întotdeauna lucrărilor pe care harul vrea sa le facă in noi.

Vorbind despre cele trei stadii ale vieții duhovnicești, știți că Părintele Sofronie ne împărtăşeşte despre prima etapă când omul primește harul, după care a doua etapă este cea în care harul se retrage şi în care este încercată libertatea omului. Părintele Sofronie punea un accent deosebit pe această a doua perioadă în care este încercată libertatea omului, perioada aşa-zisei pustii, în care omul trăieşte această părăsire şi in care omul trebuie sa facă răbdare si ascultare, încununate. dacă omul face aceasta, de un har mai mare decât cel dintâi pe care l-a primit. Socotește Părintele Sofronie o mare greșeală când omul cade în deznădejde după pierderea harului.

– Care este legătura duhovnicească a Înaltpreasfinţiei Voastre cu Părintele Rafail Noica?

parintele Hierotheos culegand capsuni cu parintele Zaharia - Essex

parintele Hierotheos culegand capsuni cu parintele Zaharia – Essex

Cu Părintele Rafail am comunicat foarte bine încă de pe vremea când mergeam la Essex. Eu am fost mai apropiat, sigur, de Părintele Zaharia. Cu Părintele Zaharia am discutat mai mult pe teme duhovniceşti şi mai puţin cu Părintele Rafail. Aşadar, precum vedeți, nu este anulat principiul personal al vieţii omului, caracteristica sa specifică. În primii ani când m-am dus la Essex, Părintele Rafail era diacon, slujind întotdeauna cu Părintele Sofronie. Sâmbăta slujea Părintele egumen Chiril si diacon era Părintele Procopie, care e diacon până în ziua de astăzi. Părintele Sofronie când slujea, întotdeauna îl lua ca diacon pe Părintele Rafail. Pe Părintele Rafail când l-am văzut prima dată slujind am avut simțământul că vad un înger, slujea cu foarte multa străpungere a inimii lângă Părintele Sofronie. Îl simțeam ca un înger slujitor al Părintelui Sofronie în timpul Sfintei Liturghii. Era, la rândul lui, foarte atent cu Părintele Sofronie si cu multă străpungere a inimii. Avea mişcări foarte atente in timpul Sfintei Liturghii. Părintele Rafail, crescând in Anglia în tinereţea sa, putea sa comunice foarte bine cu englezii şi, de asemenea, putea comunica foarte bine cu tinerii. Deci l-am cunoscut, dar nu am avut o legătura atât de apropiată, de strânsă, cum am avut-o cu Părintele Zaharia. Dar, să va spun, prin Părintele Rafail am ajuns să îndrăgesc, să iubesc, Romania. Pentru că discuțiile cu Părintele Rafail îmi descopereau vechile tradiții ale Bisericii din Romania; se preocupa foarte mult de probleme ecologice [?]. Părintele se ocupa cu stupii la mănăstire si discutam foarte mult despre multe tradiții.

Ceea ce-mi amintesc, ca şi caracteristică cu totul specifică Părintelui Rafail era aceasta: putea să înceapă o discuție cu cineva seara la șapte si să o termine dimineața la şase. Chilia mea era aproape de a Părintelui Rafail si-l auzeam de multe ori intrând la chile la șase dimineața. Îi plăcea tare mult fotografia Părintelui şi-mi descoperea foarte multe taine ale acestei arte fotografice. Îmi amintesc odată cum s-a străduit sa facă o fotografie unei picături de rouă de pe o frunză, în care picătură se reflecta imaginea uneia dintre clădirile mănăstirii. Si Părintele era şi este un om foarte sensibil, delicat.

– Cum dobândim Duhul Sfânt în lume, ca mirean?

– Să nu uităm ca harul Dumnezeului Treimic este în noi încă de la botez. Prin Botez devenim mădularele Trupului lui Hristos, iar punerea în lucrare a acestui har se face prin Taina Mirungerii. După Sfântul Nicolae Cabasila, trei sunt Tainele de temelie ale Bisericii: Botezul, Mirungerea si dumnezeiasca Euharistie. Prin Botez ne naștem în viața duhovnicească, prin Mirungere se pun în lucrare aceste harisme ale Duhului Sfânt pe care-L primim la Botez. Prin aceasta dobândim asigurarea că suntem mădularele Trupului lui Hristos. Din limba latina s-a păstrat până în ziua de astăzi, în Biserica Catolică, această Taină a Mirungerii sub numele de Confirmatio, adică se adeverește faptul că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos prin această punere în lucrare a harismelor Duhului Sfânt. Iar dumnezeiasca Euharistie este hrana prin care trăim. Prin urmare, există înlăuntrul nostru lucrarea Duhului Sfânt, energia Duhului Sfânt. Aşa cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: Să reaprinzi in tine harul pe care l-ai primit, suntem datori să punem tot timpul în lucrare acest har pe care îl avem deja înlăuntrul nostru. Iar aceasta se întâmplă trăind în Biserică, prin Sfintele Taine, în esență prin ţinerea poruncilor lui Hristos si prin rugăciune.

Tainele Bisericii sunt in strânsă legătură cu isihasmul. Fără asceză, fără nevoinţă, fără rugăciune, nu poți să trăieşti cu adevărat Tainele Bisericii. Nici despre isihasmul autentic nu putem vorbi in lipsa părtăşiei la Tainele Bisericii. Sfântul Grigorie Palama leagă foarte strâns Tainele Bisericii de isihasm. În felul acesta Sfântul Grigorie Palama s-a împotrivit, a polemizat deopotrivă cu duhul apusean ca si cu mesalienii, pe de altă parte, care socoteau că este suficientă o viață în asceză şi rugăciune. Aceasta este ceea ce am şi trăit lângă Părintele Sofronie, această Tradiție adevărată a Bisericii în care nu pot fi despărțite Tainele Bisericii de isihasm.

impartasirea-apostolilor-1Mulți în ziua de astăzi vorbesc despre Euharistie, subestimând sau chiar trecând cu vederea dimensiunea ascetică şi isihastă a vieții pe care trebuie să o ducă omul. Pe de altă parte, sunt mulți care vorbesc si accentuează dimensiunea isihasta si ascetica, fără să pomenească despre Tainele Bisericii. Părintele Sofronie spunea că nu te poți împărtăşi de Trupul şi Sângele lui Hristos duminica, să trăieşti euharistic ziua duminicii, daca nu ai trăit isihast celelalte zile ale săptămânii. Cineva care trăiește în felul acesta o Tradiţie autentică simte lucrător pe Duhul Sfânt înlăuntrul său şi dobândeşte iubirea de Dumnezeu. Apostolul Pavel spune foarte limpede acest lucru: Cei care sunt purtați de Duhul Sfânt sunt fiii lui Dumnezeu.

Cum înțelegem că suntem purtați de mână de către Duhul Sfânt, călăuziţi de El? Că, pe de altă parte, Apostolul Pavel spune că nu ni s-a dat un duh al temerii, ci duhul înfierii. Şi prin acest duh al înfierii, pe care îl primim, auzim înlăuntrul inimii noastre acel cuvânt: Avva, Părinte! Şi spune Apostolul Pavel că acest Duh dă mărturie înlăuntrul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu, mărturisește împreună cu duhul nostru acest Duh Sfânt că suntem fii ai lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, mulți Părinți ai Bisericii ni-L împărtăşesc pe Dumnezeu ca fiind Iubire şi iubitor; ca Iubire porneşte, se mişcă către om şi ca un îndrăgostit îl trage pe om către El, sa-l facă părtaș acestei dragoste. Viața duhovnicească este, în esenţă, o sinergie, o împreună-lucrare între ceea ce săvârşeşte Dumnezeu înlăuntrul nostru şi răspunsul pe care îl dă omul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-Şi împărtăşeşte darurile celor care dorm, celor care nu lucrează.

– Cum putem înțelege în mod sănătos voia lui Dumnezeu in noi?

– Despre acest subiect al voinței lui Dumnezeu, care este voia lui Dumnezeu, ce este voia lui Dumnezeu, Părintele Sofronie a fost foarte preocupat si nu e ușor de înţeles ce vrea Dumnezeu de la fiecare dintre noi. Ce se poate spune este că Dumnezeu vrea mântuirea noastră, a tuturor, iar noi, pentru a ajunge a ne împărtăşi de Dumnezeu, trebuie sa păzim poruncile. Dar, pentru că amănuntele vieții noastre sunt foarte multe, ajungem sa ne înfundăm si sa ajungem la tot felul de confuzii.

La început, e vorba de faptul că avem un părinte duhovnic căruia ii punem înainte diferite întrebări despre viața duhovnicească. Această spovedanie şi această ascultare pe care o facem părintelui duhovnicesc este un rezumat, o sinteză a păzirii poruncilor lui Hristos. Iar această ascultare de Dumnezeu pe care o începem ascultând de părintele duhovnicesc nu este ceva mecanic, automat, ci este o strădanie, o tânjire de a ne împărtăşi de viața celuilalt. Nu este disciplină, ci este strădania noastră de a deveni părtaşi vieții celuilalt. La un moment dat, discutând despre ce înseamnă ascultare de părintele duhovnic, Părintele Sofronie a spus că este această strădanie ca prin întrebare să aflu nu numai voia şi părerea celuilalt, ci să intru efectiv în viața, în fiinţa celuilalt și să mă împărtăşesc de viața si concepțiile părintelui duhovnic. Al doilea pas al acestei strădanii, al ascultării, este ca primind cuvântul, adică viaţa, răspunsul de la duhovnic, să-l faci al tău, adică viaţa duhovnicului s-o faci a ta. Aceasta este taina ascultării, care arata aceasta perihoreză, aceasta întrepătrundere a persoanelor.

Marea problema a zilelor noastre este această iubire de sine prin care ne închidem în noi înşine, ajungând la un monolog, nicidecum un dialog cu Dumnezeu sau cu celălalt. Deși nu ne place pușcăria, nu facem altceva decât sa ne întemnițăm in noi înşine. Prin ascultare nu facem altceva decât să ieşim din temnița iubirii de sine şi să ne împărtăşim de fiinţa duhovnicului nostru. Învățând această taină a întrepătrunderii persoanei noastre cu persoana duhovnicului, extindem această experiență la nivelul relaţiei noastre cu toți cei care ne înconjoară, la nivelul tuturor oamenilor şi atunci poate afla omul ce vrea Dumnezeu de la el. Când dobândește această experiență, dobândește deopotrivă şi o foarte mare delicatețe, o foarte mare sensibilitate lăuntrică şi ajunge ca rugăciunea lui sa devină cu adevărat o comunicare, un dialog cu Dumnezeu şi ajunge Dumnezeu sa-i poată grai acestui om înlăuntrul lui. Dobândește, pe de altă parte, şi libertate duhovnicească. Este ca şi avionul care are nevoie de roţi pentru a putea decola si a câștiga viteză; după ce decolează, în schimb, ajungând in văzduh, nu mai are nevoie de aceste roţi. Şi se țintuiește în atmosferă, în aer, intr-o libertate deplină, un zbor liber. Acest avion cu multe tone este ca ţintuit în atmosferă.

efraim-katounakiotis-efraim-vatopaidinosDeci, Părintele Sofronie, vorbind despre ascultare, pomenea întotdeauna faptul că nu trebuie să rămânem la acest nivel, la o dependenţă psihologică de duhovnic, ci vorbea întotdeauna că ascultarea trebuie să ajungă în chip firesc la libertate. Spunea întotdeauna că între duhovnic si ucenic trebuie sa adie un aer de libertate, adică libertatea sa fie strâns unită cu iubirea. Iubirea se exprimă ca libertate. Te iubesc, adică îţi respect libertatea, vreau sa fii liber; iar libertatea trebuie să se exprime ca şi dragoste: sunt liber pentru aceasta şi iubesc. Si nu aşa cum spune filosofia existenţialistă: sunt călăuzit către nimic. Dacă dragostea nu se exprimă ca şi libertate, nu ajunge nimic altceva decât o dictatură. Si libertatea fără dragoste sfârşeşte în a deveni o anarhie. Spun asta pentru ca țin să accentuez că ascultarea de duhovnic nu trebuie să devina dependenţă. Ascultarea trebuie sa-l elibereze pe om si sa simtă amândoi ca sunt copii ai lui Dumnezeu.

Adresându-se fiilor săi duhovnicești, Sfântul Simeon Noul Teolog le spunea părinţi si fraţi. Paternitatea, părințenia duhovnicească nu face să fie anulată frăţietatea duhovnicească. Suntem mădulare ale Trupului lui Hristos şi unele din aceste mădulare ajută mădularele mai slabe. În viaţa duhovnicească se petrec lucruri similare cu cele ale vieții biologice. Copiii, care trebuie să facă ascultare de părinți, vor ajunge la un moment dat şi la un grad mai mare de independenţă. Omul îşi iubește părinții până la sfârșitul vieții, dar asta nu înseamnă că le va face ascultare ca un copil în deplină dependenţă de părinţii lui, aşa cum făcea în anii copilăriei, ci va dobândi un grad de independenţă tot mai mare faţă de ei. Îmi cer iertare foarte mult, din suflet, că vă spun lucrurile astea, pentru ca apar de obicei două greșeli duhovnicești. Una este această direcție: <Sunt om liber, ce nevoie am de ascultare?>, iar alții, pe de altă parte, ajung sa rămână dependenți, sa se simtă ființe dependente pana la sfârșitul vieții. Există, pe de altă parte, si părinţi duhovnici care acționează asupra fiilor duhovnicești cu o stăpânire deplină, îngrădindu-le deplin libertatea. Părintele Sofronie ca părinte, dar şi ca mamă duhovnicească – primise chiar un cuvânt de la Sfântul Siluan care i-a spus: Când vei deveni părinte duhovnicesc, să nu uiţi sa te porţi şi ca o mamă duhovnicească!”. Iar noi, duhovnicii, sa nu uităm că misiunea noastră este sa-i facem pe ucenici fii ai lui Dumnezeu, copii ai lui Dumnezeu, şi nu fii duhovnicesti ai noştri, ba chiar discipoli. Exista diferență între ucenic si discipol. E nevoie de libertate duhovnicească, dar atenţie sa nu devina anarhie duhovnicească.

– Mă pot spovedi la alt părinte duhovnic, fără dezlegarea de la actualul părinte, care nu este de acord sa mi-o dea?

– Socotesc ca acestea sunt întrebări personale si nu știu in ce măsură va pot eu răspunde. Mă puneți intr-o situație dificilă. Mai întâi de toate sa va spun ce fac eu. Atunci când ii spovedesc pe oameni vreau întâi sa vad ce dorește fiecare. Vreau sa vad in ce fel de relație mă vor. Mă vor ca teolog, care sa le răspundă la nedumeririle lor teologice, mă vad doar ca un simplu părinte căruia i se mărturisesc anumite păcate, mă vor ca stareț care sa-i călăuzesc către rugăciunea minţii si către alte lucruri noetice. Faţă de fiecare trebuie sa fac ceea ce dorește, nu ceea ce doresc eu de la el si, așa cum m-a învăţat Părintele Sofronie, mă raportez la el intr-un chip ipostatic, personal. În momentul acela mă rog la Dumnezeu sa-mi dea cuvântul potrivit pentru el si nu ceva general, iar atunci când vad ca are greutăţi pe care eu nu le pot satisface, îl trimit la alt Părinte duhovnicesc.

99_02_13_bL-am avut ca duhovnic pe Mitropolitul Edessei, Calinic, cu care am locuit în aceeași casă în Mitropolie. Acesta a fost pentru mine adevăratul Părinte duhovnicesc care mi-a arătat dragoste si înțelegere. Era un om sfânt, care avea multă dragoste de Dumnezeu si multă smerenie. Era un episcop ascet. A văzut însă ca eu am mari greutăţi lăuntrice în ceea ce privește rugăciunea, si mi-a spus: „Mergi în Sfântul Munte şi să întâlneşti monahi îmbunătățiți, sa le spui aceste lucruri, iar apoi sa mi le spui si mie sa mă îmbunătăţesc.” Când am început sa merg la Părintele Sofronie se bucura foarte mult, iar când mă întorceam mă aștepta seara si-mi spunea: „Haide, spune-mi ce ti-a zis Părintele Sofronie, ca sa mă folosesc si eu.” Am avut marele privilegiu sa fiu singurul sau fiu duhovnicesc; eram singurul la Părinte, si cu toate acestea nu mă ținea ca pentru sine, ci mă trimitea si la alții ca sa cresc duhovnicește. Si cel mai însemnat lucru pentru mine este ca mă trimitea la alții ca să învăţ si apoi sa-l învăţ şi pe el şi mă considera ca pe un coleg duhovnicesc al lui. Aceasta este calea autentică, adevărată, plină de libertate.

Desigur, atunci când un fiu duhovnicesc este departe, de exemplu la studii, îi spun să se ducă la alt Părinte duhovnicesc să se spovedească. Nu avem sa ne temem de nimic. Alături de noi sunt oameni, fii ai lui Dumnezeu care-L caută pe Dumnezeu. Trebuie să respectăm deplin dorinţa lor si căutarea către Dumnezeu. De asemenea se cuvine sa stăm cu mult respect faţă de fiecare om, chiar si faţă de un copilaş. Părintele Sofronie spunea că chiar şi copiilor mici trebuie sa le vorbeşti cu multă seriozitate, ca şi oamenilor mari, dar pe limba lor, ca sa înţeleagă.

De asemenea, atunci când vine cineva la mine si îmi spune: „Aş dori să-mi fiţi duhovnic”, eu îl întreb mai întâi: „Pe cine aţi avut duhovnic?” Nu îl primesc imediat, ci îl întreb: „De ce vrei sa pleci de acolo? De ce vrei sa încetezi relația duhovnicească cu părintele duhovnicesc care te-a ajutat pana acum?Atunci când înțeleg ca sunt probleme serioase si are căutări serioase, ii spun: „Du-te şi ia binecuvântarea lui, si apoi vino la mine ca sa continuam aceasta lucrare duhovniceasca.”

Sunt Episcop în Mitropolia de Nafpaktos, si a venit cineva si mi-a spus: „Aş vrea sa mă spovedesc la Preasfintia Voastră.” Persoana respectiva se spovedea înainte la un preot din Mitropolia mea. I-am spus: „Du-te mai întâi si informează-l ca vrei sa vii sa te spovedești la mine.” Si de ce spun asta? Pentru ca orice fapta trebuie sa se întemeieze pe adevăr si pe urmarea Tradiției autentice. Daca cineva îşi părăseşte cu ușurință părintele duhovnicesc, înseamnă ca si pe mine mă va părăsi cu aceeaşi uşurinţă. Probabil are o problemă psihologica si are tendința asta de a schimba duhovnicii. Pe de alta parte, dacă aceasta schimbare îi folosește, să o facă. În Biserică nu legăm pe nimeni, trebuie sa înțelegem. Si trebuie să înțelegem foarte bine însemnătatea libertăţii duhovnicești. Părintele Sofronie dădea o mare însemnătate libertăţii. Spunea ca atunci când lipsim pe cineva de libertate, el nu poate sa crească duhovnicește. Daca fac vreo greșeală, vă rog sa mă iertați.

– Cum am putea convinge sa meargă la Sfânta Liturghie pe studenții teologi care nu doresc sa participe la slujba?

– Nu știu cum sa iau asta. Eu cred că cel care merge la teologie merge cu un dor, cu o tânjire după Dumnezeu. Eu cel puțin așa am fost. Am părăsit Facultatea de Filosofie si am mers la Teologie, caci am dorit sa aflu Cine este Dumnezeu. Desigur, la teologie am avut putința să mă împărtăşesc din scrierile Părinților, aflând cele despre Dumnezeu. Si nu este un lucru rău sa afle cineva cele despre Dumnezeu din punct de vedere filologic, istoric, ş.a.m.d. Profesorul de patrologie ne-a pus înainte scrierile Sfinților Părinți şi mai ales ale Sfântului Grigorie Palama printre altele si ne-a dus chiar in Sfântul Munte sa studiem anumite manuscrise din bibliotecile Athosului. Așa am avut putința sa cunosc Sfântul Munte Athos şi pe Părinții aghioriţi. Dar adevărata teologie este sa afli nu cele despre Dumnezeu, ci sa-L afli pe Dumnezeu Însuși.

Sf. Siluan si SofroniePe când Părintele Sofronie se afla la Paris în căutările sale de Dumnezeu, în aceeași perioadă s-a deschis Institutul Sfântul Serghie. Si, făcând parte dintre cei dintâi studenți ai Institutului, ca student l-a avut profesor pe Vladimir Lossky si Părintele Serghei Bulgakov i-a fost chiar duhovnic, care mai târziu, după cum știm, a alunecat in anumite devieri, în anumite lucruri nesănătoase legate de teologie. Dar aceasta şcoală teologică nu a putut sa-i satisfacă Părintelui Sofronie setea de Dumnezeu pentru că nu i L-a putut da pe Dumnezeu ci despre Dumnezeu. Pentru asta a fost nevoie să ajungă in Athos si sa devină ucenic al marelui profesor al adevăratei teologii, Sfântul Siluan.

Am vorbit despre teologi, teologie. Ce înseamnă teolog? Teolog este cel care grăieşte despre Dumnezeu, cuvântător de Dumnezeu. Teolog este si Brahma, si el vorbește despre Dumnezeu, dar nu despre Dumnezeul Revelației. Teolog este si ateul. Si metafizica clasică si filosofia platonica toate sunt forme ale teologiei, până la urmă Filosofia presocratică iarăşi este o filozofie teologică, din punctul ăsta de vedere, pentru că ne vorbeşte despre Dumnezeu. Parmenide şi Eraclid sunt cele două ramuri ale filosofiei presocratice, care aveau poziţii diferite vizavi de problema „ce este şi cum se face”. Există o teologie a ateismului, pe de altă parte. Important este să cunoaștem teologia Proorocilor, a Apostolilor şi a Părinţilor. Pe de altă parte, nu putem învinovăţi numai pe teologi, ci si pe cei care învaţă teologia, pe dascălii teologiei care nu învaţă drept teologia. Exista un proces de laicizare, de secularizare şi în Biserică și în felul de a face pastoraţia şi în procesul de învăţământ de teologie în general.

Socotesc că fiecare dintre noi este o fiinţă teologică, Îl căutam pe Dumnezeu. Va aduceți aminte de femeia samarineancă, care, deși avusese o sumedenie de peripeţii in viaţa ei si avusese nu mai puţin de cinci bărbați, avea căutări adânci in sufletul ei, cu problematizări teologice foarte serioase. În ciuda peripețiilor pe care le avusese de străbătut în viaţă, avea o căutare adâncă în cele despre Dumnezeu. Iar Hristos i S-a descoperit, arătându-L pe Dumnezeu care Îşi dorește închinători în duh si-n adevăr, a purtat o discuție teologică si încă într-un loc public cu o femeie – lucru interzis de către tradiţia iudaică. Să ne gândim că poate acești studenți la teologie despre care ați vorbit si nu vor sa trăiască o viață îmbisericită poate ca n-au găsit oamenii potriviți care sa-i ajute si sa le răspundă in căutările lor. Eu n-aș vrea să judec pe nici un om. Înainte de toate mă judec pe mine însumi. Dar vă mărturisesc ca cele mai serioase discuții le-am purtat cu anarhiști si atei, si nu de cei care se numesc credincioși, dar au niște fixisme în concepțiile lor din care nu se clintesc in niciun fel.

Dostoievski spune in scrierile sale ca intre ateismul deplin si credincioșia deplina este o graniță foarte sensibilă, nu sunt antitetice. Părintele Ioannis Rommanidis a învățat teologia scolastică, aşa cum se preda in școlile de pe vremea respectivă și în gimnaziu şi spunea că daca Dumnezeu e Ăla pe Care îl descrie Toma d’Aquino, mai bine este sa fii ateu. Era un Dumnezeu dur, un Părinte sadic, așa cum spunea Sartre, pentru ca de-asta au ajuns in Apus la ateism, pentru că creștinismul a sfârșit intr-o metafizică clasică si L-au închis pe Dumnezeu in hotarele rațiunii. Iluminiștii din punctul asta de vedere au avut dreptate: cu un asemenea Dumnezeu nu ai de-a face si s-au întors înapoi la natura, la toată mişcarea pe care o numim Renascentism. Știți ce spunea Marx? Că religia este opiumul popoarelor. Si intr-un fel avea dreptate, pentru că religia, când vrea să îl înrobească pe om prin frică, nu este altceva decât cu adevărat un drog. Creștinismul nu este religie, este comuniune între Dumnezeu si om.

Dumnezeu, așa cum v-am spus mai înainte, este Mirele Care îl iubește pe om, si relația Lui este cu acești oameni ce vor sa se deschidă si sa iubească. Nu vă face impresie faptul ca harul dumnezeiesc a mișcat inimile desfrânatelor si nu ale fariseilor și ale teologilor vremii? Femeia desfrânată, femeia prinsă în adulter, voia să iubească, ştia să se dăruiască si sa iubească fără să o intereseze ce spune lumea despre asta. Şi cel care ştie să iubească nu are de făcut decât un mic pas, o mică schimbare pentru a ajunge să se dăruiască cu totul lui Dumnezeu. Din aceasta pricina si cei care primesc ușor cuvântul lui Dumnezeu sunt cei îndurerați, necăjiți, întristați. Nu judecaţi pe nici un om si nu râdeţi de nimeni. Pentru că omul de care noi râdem astăzi mâine va intra in Rai si noi nu vom intra. Cel dintâi cetăţean al Raiului a fost un tâlhar si nu un oarecare teolog.

Dacă viitorul Sinod Panortodox va emite hotărâri sau canoane ce vin in conflict cu hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice cum va putea fi considerat?

– Îmi spuneți ceva foarte dificil acuma. O întrebare dificilă și un răspuns dificil. Mai întâi e o mare bucurie faptul ca Întâistătătorii Bisericilor Autocefale s-au putut întâlni să discute diferite probleme, iar Adevărul si Ortodoxia n-au a se teme niciodată de nimic. Cei care vor lua hotărâri, daca ei vor lua hotărâri potrivnice Sinoadelor care au fost de-a lungul vremii, Sinoadele Ortodoxe, ei vor fi cei care vor dispărea din istorie. In vremea Sfântului Athanasie, el a rămas singurul apărător al Ortodoxiei in condițiile in care toți ceilalți Episcopi ajunseseră sa treacă de partea ereziei. Eu nu știu care e situația, eu va spun ca Mitropolit care aparține Bisericii Eladei si care este problematizarea mea fata de situația Bisericii Eladei. Se spune ca si-au propus sa discute zece subiecte. Pentru opt dintre ele s-a schițat câte un text referitor la fiecare subiect in parte, pentru doua dintre ele Bisericile locale privesc diferit tema respectivă si încă nu s-a identificat un punct de vedere comun. Exista texte, deci, pregătite pentru cele opt subiecte, pentru care o anumită comisie întrunită pentru asta special le va aşeza puţin. Am vrut si eu sa aflu care sunt aceste subiecte si care sunt textele aferente acestor opt subiecte şi foarte putini sunt cei care le cunosc. Mai ştim câte ceva despre subiecte, dar despre textele aferente lor nu știm nimic.

Problema nu este Sinodul, așadar e foarte bine, minunat să se întâlnească Întâistătătorii, ci felul in care se va pregăti acest Sinod si textele pe baza cărora se va discuta atunci. Vă mărturisesc ca săptămâna trecuta am trimis o cerere către Sinodul Bisericii Eladei în care îi rog să mi se remită subiectele si textele pe baza cărora se vor discuta aceste subiecte, pe care sa putem si noi să le discutam in sinodul extins al ierarhilor Bisericii Eladei – exista un sinod restrâns, o Epitropie cu câţiva episcopi, si un sinod extins în care sunt toți mitropoliții Bisericii Eladei.

Socotesc ca de mare trebuință la acest mare Sinod care va avea loc sa participe si poporul. In problemele ce țin de credință nu îmi plac deloc ascunzișurile, si cu atât mai puțin fata de noi, episcopii, care, cum sunt eu de exemplu, sunt preocupat de problemele de credință. Pentru ca voi vota, vreau să cunosc foarte bine ce se va discuta si cum se va discuta.

– Va simțiți orfan de când Părintele Sofronie a plecat la Domnul?

Nafpaktou-Goneis-2

Parintii IPS Hierotheos Vlachos

Va mărturisesc ca in viața mea am primit foarte multe binefaceri de la Dumnezeu. M-a învrednicit Dumnezeu sa am părinți trupești sfinți. Si, mărturisind cuiva care m-a întrebat, i-am spus ca din frageda pruncie m-am saturat de dragoste, am avut-o din belșug. Poate si de asta îmi doresc să împărtăşesc dragostea celorlalți. Am scris viața părinților mei si Părintele Efrem Filotheitul, acum în America, marele stareţ, mi-a spus: „Aţi avut părinţi sfinţi”.

De mic copil am cunoscut stareți sfinți, mulți. Aveam cinci ani când mama m-a dus la un spital unde se afla un stareț bolnav si care, binecuvântându-mă, m-a învăţat sa zic in fiecare zi: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!. Si sa nu o zic doar o singura data, căci cu o singură îmbucătură omul nu se satură.

Ca elev şi ca student am cunoscut mulţi Părinţi sfinţi, duhovnici, si am sfârşit prin a fi ucenicul Sfântului Mitropolit Calinic de Edessa. Era părintele meu duhovnic si ajunsese ca de multe ori sa mi se spovedească mie. Am cunoscut după aceea mulți Părinţi aghioriţi: Părintele Paisie, Porfirie, Sofronie, Efrem Katunakiotul… Am conștientizat si am trăit faptul că Biserica este o mamă cu foarte mulți și buni copii.

Pentru că ale mele cărți s-au tradus în aproximativ 24 de limbi, am fost chemat în multe părți ale lumii pentru a ține conferințe. De vreo 10 ori am fost chemat in America, in diferite state. Am mers în Rusia, aproape în întreaga Europa, în Siria si în Liban am fost trei ani la rând, în Georgia, în multe părți ale lumii, și am cunoscut foarte mulți oameni care iubesc foarte mult pe Dumnezeu si Tradiţia ortodoxă. Si m-am folosit oriunde am mers. In inima mea este si Romania, unde am venit de multe ori, si am cunoscut si am întâlnit oameni care într-adevăr însetează de Dumnezeu.

Sigur că știm că Biserica este o unire intre Cer si pământ, nu este numai ceea ce vedem, ci si ceea ce nu vedem. Înțeleg foarte bine ca la Sfânta Liturghie avem şi pe îngeri şi pe sfinţi. Știu foarte bine că nu exista doua Biserici, una pământească si una cerească. Rădăcina revelaţiei Apocalipsei lui Ioan este această Liturghie cerească. Noi, cei care suntem aici pe pământ, suntem traşi şi călăuziți de această Liturghie cerească. Știm că moartea nu este altceva decât trecerea noastră din această lume către tărâmul veşniciei. Spunea Părintele Sofronie că moartea este un eveniment triumfal, de biruinţă si cel care se pregătește de moarte se pregătește de un praznic, de un eveniment de praznic, de sărbătoare.

Cei mai mulți dintre care i-am iubit sunt deja mutați dincolo, la Cer. Știu ca se roagă pentru mine, sunt preocupați de persoana mea. O simt in inima mea. Nu mă simt deloc orfan. A fi orfan se trăieşte ca stare de cel care este lipsit înlăuntrul său de simțirea prezentei Sfântului Duh. Hristos înainte de a se înălţa la Ceruri a spus: Nu vă voi lăsa orfani. Și, într-adevăr, a venit din nou. Când? În ziua Cincizecimii prin venirea Duhului Sfânt. Uitați ce s-a întâmplat in ziua Cincizecimii. Pana atunci Apostolii L-au avut alături de ei pe Hristos, Îl vedeau, le vorbea. Cei trei ucenici au fost pe Tabor si au văzut slava lui Dumnezeu si au putut sa vadă această Lumina pentru ca ei înşişi erau părtaşi Luminii, aşa cum cântăm la Doxologie: întru lumina Ta vom vedea Lumina. In esență, pe Muntele Tabor nu Hristos este Cel care S-a schimbat, ci ucenicii, şi au putut prin aceasta schimbare sa fie părtași slavei pe care Hristos o avea. Si, deși au devenit părtaşi ai slavei lui Dumnezeu si ai vederii acestei Lumini, trupul lui Hristos le era exterior. cincizecime tbilisiÎn ziua Cincizecimii, prin venirea Duhului Sfânt, ei au devenit mădulare ale Trupului lui Hristos, iar Hristos nu mai era, ca pe Muntele Tabor, exterior ucenicilor, ci ucenicii au devenit mădulare ale Trupului lui Hristos. Așadar, deși Hristos S-a înălţat, prin venirea Duhului Sfânt ucenicii au încetat sa mai fie orfani, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos. De-asta si spune Apostolul Pavel că acum nu-L mai cunoaştem pe Hristos după trup, ci după duh. Apostolii nu se mai simţeau orfani, având tovărăşie permanentă pe Duhul Sfânt înlăuntrul lor, si se simțeau cu adevărat mădularele Trupului lui Hristos.

Sfântul Simeon Noul Teolog într-unul din imnele sale ne spune: Mă împărtăşesc de lumină si întregul meu trup devine purtător de lumină si spune chiar: Îmi mişc mâna si mâna mea este mâna lui Hristos, îmi mișc piciorul si piciorul meu este piciorul lui Hristos. Orfani s-au simțit Apostolii? Orfani s-a simțit Sfântul Simeon Noul Teolog? Exista o unitate deplina, așadar, intre Biserică Cereasca si Biserica pământească.

Dar, pe de altă parte, suntem oameni. Când starețul meu, Mitropolitul Calinic a murit, intr-o după-amiază am simțit o nespusa tristețe, si m-am așezat in pat si mă rugam, „Doamne, Dumnezeul meu, o viața întreagă de-acum înainte o sa fiu fără stareţ?” Țin sa menționez ca atunci nu trăiam intr-o obște, trăiam la Mitropolie si eram eu cu starețul meu, cu Mitropolitul. In acea după-amiază am fost intr-un întuneric adânc. Mă gândeam ca toata viața o sa fiu fără starețul meu. Dar asta a ținut numai o după-amiază. A doua zi am luat-o de la capăt: Nu! Starețul meu este sfânt, este in cer. Acest om pe care l-am iubit si care mă iubește acum este alături de Dumnezeu, si ce poate fi mai important decât faptul ca un om pe care l-am iubit si mă iubeşte acum este in Biserica Cerească, alături de Dumnezeu?! Și vă mărturisesc ca din clipa aceea am simţit așa de intens binecuvântarea starețului meu Calinic, cum n-am simțit-o in timpul vieții lui pământeşti. Mărturisindu-i asta Părintelui Sofronie, mi-a spus: „A, cu tine a fost mult mai bine! La mine a ținut trei zile, după moartea Sfântului Siluan”. Dar după aceea a simțit continuu prezenta Sfântului Siluan in viața sa.

Problema, iubiții mei frați, nu este daca a plecat de lângă noi o persoană iubită, ci este dacă noi suntem organe potrivite să fim cercetaţi de către Duhul Sfânt, și problema este dacă noi trăim cu stareţul nostru la acelaşi nivel duhovnicesc in aşa fel încât şi in viața viitoare sa ne împărtăşim de aceeași viață cu stareţul nostru. Problema se pune cum vom intra in Biserica cea nezidită, în nezidita dumnezeiască Liturghie. Prin urmare, nu mă simt orfan. Şi cel care are o oarecare măsură a coacerii duhovniceşti nu se poate simti orfan.

V-am spus ca m-am împărtăşit de dragoste din belşug în anii copilăriei, dar și în ziua de astăzi am mulți și buni fii duhovnicești, pe care ii iubesc si care mă iubesc si simt Biserica ca fiind aceasta comuniune de oameni care se iubesc si care merg împreună pe calea dobândirii comuniunii cu Dumnezeu şi nu o dată la Sfânta Liturghie sau la rugăciunea din chilia noastră înţelegem această prezenţă a tuturor in această unire a dragostei.

Sfântul Ioan Scărarul numește civilizație [societate, comunitate] unică. Unii spun ca este singura, unica formă de viețuire, dar nu este tâlcuire adevărată asta. Când înțelegem civilizație [societate] înțelegem mulţi oameni adunaţi împreună. Când spunem că este unică, înţelegem că este o singură persoană care-i trăieşte pe toţi ceilalţi înlăuntrul ei. Sfânta Maria Egipteanca, care a trăit relativ singură 46 de ani, avea înlăuntrul ei si trăia împreună cu Sfânta Treime, cu îngerii, cu sfinții, cu toți oamenii.

Trebuie să ieșim din tărâmul psihologic pentru a scăpa de această dependenţă şi să ieșim din hotarele acestui tărâm psihologic către tărâmul duhovnicesc, acolo unde simţim comuniunea şi cu toţi oamenii si cu ceilalţi, care s-au mutat deja în tărâmul veşniciei. Părintele Sofronie vorbea deseori despre insuflare; așa cum artistul este absorbit zi şi noapte de arta lui, așa trebuie sa fie si creștinul. Așa spunea si Părintele Porfirie: creștinul trebuie sa fie artist si poet, sa aibă o mare insuflare către Dumnezeu. Părintele Sofronie spunea să ținem înlăuntrul nostru un cuget care să ne tragă, să ne insufle către rugăciune, și să alungam orice gând, orice cugetare care ne otrăveșteși atunci rugaciunea, ca cel mai mare act de creație, îl vom resimți ca răsuflare, ca respirație a lui Dumnezeu in noi.

Mine nu-mi plac deloc oamenii care fac pe victimele. Nu-mi place de cei care spun: soțul e de vina, soția, duhovnicul, statul si ajung la politica. Nu faceți pe victimele! Suntem responsabili pentru toate si pentru întreaga lume. Când o să ne asumăm responsabil aceasta rugăciune pentru întreaga lume, nu ne vom mai simţi deloc orfani. Să-mi faceți o făgăduinţă: să nu deznădăjduiţi niciodată în viaţa voastră! Oriunde v-ați afla, in orice condiții, nicio deznădejde! Exista posibilităţi şi şanse pentru o viaţă de adevărată sfinţenie. Niciodată sa nu spuneți niciodată! Niciodată sa nu spuneți: <Așa cum sunt, cu așa păcate, nu pot sa mă mântuiesc!> I-a spus odată o monahie Părintelui Paisie: „Părinte, eu nu pot sa mă mântuiesc!” Si Părintele Paisie i-a spus: „L-ai întrebat pe duhovnicul tău, si el ti-a spus asta? Daca nu ai făcut asta, înseamnă ca starețul tău [adica cel care iti da acele ganduri si de care asculti, n.n.] e dracul!”. Așadar, nu deznădăjduiţi!

– Înaltpreasfinţitul ne-a mărturisit cu câteva momente in urmă ca s-a îndestulat de dragoste din copilărie. Si in cuvântul sau de ieri, de la sesiunea de autografe, ne-a vorbit tot despre iubire, dar si despre pseudoiubire. Si ne-a spus ca ele se manifesta așa: pseudoiubirea spune: <Te iubesc, dă-mi!>, dar adevărata iubire spune: <Te iubesc, îţi dau, si nu numai îţi dau, ci mă dăruiesc ţie!> Şi s-a dăruit şi ieri şi astăzi din destul. Vă mulţumim pentru dragoste!

10341441_648455358564777_5220215451518395030_n

Fragmente din prima versiune romaneasca a cartii Mitropolitului Hierotheos despre Staretul Sofronie, sub numele “Cunosc un om intru Hristos”, puteti gasi la:

***

Legaturi:

Asceza ascultarii e indispensabila nu numai fata de Dumnezeu, ci si fata de fratele nostru, cand acesta ne cere un lucru cu putinta si nu potrivnic duhului poruncilor lui Hristos. Asceza rastignitoare a ascultarii fata de fratele face deopotriva mai fina in noi capacitatea de a sesiza mai profund vointa lui Dumnezeu. (…) Fara aceasta cultura a ascultarii, omul va ramane inevitabil “un cerc inchis”, mereu nefericit inaintea Vesniciei. (…)

Omul bolnav psihic nu este in stare sa sesizeze gandirea sau vointa altei persoane. Prin urmare, absenta dispozitiei ascultarii la un om e indiciul cel mai sigur al maladiei sale psihice. Fara ascultare, omul va ramane mereu in ţarcul stramt al individualitatii sale egoiste, opus principiului ipostatic al persoanei. In afara ascultarii, principiul ipostatic nu se dezvolta in oameni, si ei raman surzi si orbi la Revelatia dumnezeiasca data noua…”

***

***

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Hierotheos Vlachos, Parintele Sofronie Saharov, Pocainta, Razboiul nevazut, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text)

  1. N’aveam de gand sa dau atentie prea mare acstei pagini, insa am gasit (cel putin) doua formulari pe care parca le-as fi facut eu, ca de mult timp am observat acest adevar:
    “Există si părinţi duhovnici care acționează asupra fiilor duhovnicești cu o stăpânire deplină, îngrădindu-le deplin libertatea.”
    “… daca numai cu aceasta tanjire, cu acest dor ne apropiem de parintele, fara teama, ajungem la o indrazneala care taie cu totul sporul duhovnicesc.”
    Am avut – si am – nefericirea sa constat de prea multe ori ca exista o bariera intre unii parinti duhovnici (poate chiar impropriu deveniti astfel, din cauza insuficientei experientei, normala la circa 30 de ani) si credinciosii care roiesc in jurul lor. Ii inteleg pe parinti ca, practic, nu prea au cum sa aloce atentia suficienta fiecaruia dintre cei ce-i slicita sfaturile, insa si a trece de la altar pana la chilie doar facand “baie de multime” ma tem ca nu e tocmai crestinesc…
    Iar ca o consecinta, se gasesc – nu stiu cum – intotdeauna diverse persoane care au deficit de bun simt, care patrund cumva in apropierea unui atare parinte si, cuprins de un soi de mandrie, practic il paraziteaza, uneori erijandu-se intr-un soi de interfata, care insa nu e sanctionata decat, uneori, dupa foarte mult timp (de respectivul parinte)…

  2. S-a incetatenit de ceva vreme expresia “cuvantul care zideste”. Aici nu este doar cuvant care zideste, ci este cu mult mai mult, cuvant care sfinteste si indeamna la pocainta. Este cuvantul care vine de la Sfantul Siluan Athonitul insusi, pentru ca atat parintele Sofronie cat si parintele Rafail si Zaharia, asta fac: duc in lume cuvantul si trairea Sfantului Siluan.

    O particica din mostele Sfantului Siluan se afla la Schitul Darvari din Bcuresti. O stare de liniste si pace daruieste Sfantul Siluan celor ce vin cu credinta sa i se inchine.

    Am citit prima varianta a cartii IPS Hieroteos acum cativa ani si-i multumesc pentru ca sfintia sa m-a condus catre parintele Sofronie.

  3. @ IV Dragoslav:

    De acord cu observatiile dvs. A se vedea si linkurile de sub raspunsul respectiv al Mitropolitului. E tot mai raspandit, din pacate, acest fenomen al guru-ismului duhovnicesc.

    Ne-am bucura daca, in general, s-ar da mai multa atentie postarilor duhovnicesti, care sunt, poate, mai necesare decat stirile pentru mantuirea noastra, daca ne gandim mai bine. Si daca ne gandim si la osteneala si jertfa din spatele unora dintre acestea (care pot sa implice mai multe persoane) iarasi poate ca ar fi de dorit sa nu mai fie asa de putin pretuite.

    @ Carmen:

    Ne bucuram.

  4. Excepţional!
    Vreau să spun că, dintre toţi teologii, cele mai multe răspunsuri la diferite întrebări dificile pe teme teologice, le-am găsit doar la ÎPS Hierotheos Vlachos.

    Ce-mi place la el este faptul că “nu bate câmpii” pe lângă subiect aşa cum o fac mulţi dintre teologii renumiţii contemporani. Pe segmentul teologiei academice eu îl consider cel mai pregătit teolog din zilele noastre care are într-adevăr ceva de spus şi pe care îl poţi citi fără să te intoxici. E o părere personală, bineînţeles!

  5. @ frati admini si ceilalti ostenitori cu transcrierile si traducerile,

    Astfel de materiale duhovnicesti chiar sunt citite, studiate si… valorizate.Eu asa simt, ca multi le citesc, le analizeaza, dar ca sunt mai “no comment” tocmai in virtutea calitatii lor deosebite. Unde sa mai “incapa” si umilele noastre comentarii?

    Poate, eventual, sa mai subliniem cate ceva ce ne-a retinut mai mult atentia (dar fara a subestima intregul).
    Iata un exemplu de fragment:
    “Fără asceză, fără nevoinţă, fără rugăciune, nu poți să trăieşti cu adevărat Tainele Bisericii. Nici despre isihasmul autentic nu putem vorbi in lipsa părtăşiei la Tainele Bisericii.[…]
    Mulți în ziua de astăzi vorbesc despre Euharistie, subestimând sau chiar trecând cu vederea dimensiunea ascetică şi isihastă a vieții pe care trebuie să o ducă omul. Pe de altă parte, sunt mulți care vorbesc si accentuează dimensiunea isihasta si ascetica, fără să pomenească despre Tainele Bisericii.”

    Multumim!

  6. Si eu va multumesc pentru truda dvs. IPS Hierotheos este printre putinii ierarhi care ne invata prin exemplu cum sa traim ortodoxia si poate chiar mai important, are curajul sa marturiseasca problemele cu care se confrunta ortodoxia in zilele noastre. Este transparent, aparatorul Adevarului, un om al lui Dumnezeu, plin de dragoste si intelepciune care ne intatareste si ne da puterea de a continua lupta cea buna.

  7. Pingback: PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele -
  8. Pingback: Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“ -
  9. Pingback: “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (I): ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA: “Rari sant sufletele care au destula barbatie pentru a iesi de pe cararile batute ale multimilor…“. MANA NEVAZUTA A DUMNEZ
  10. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Pa
  11. Pingback: “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispi
  12. Pingback: IPS HIEROTHEOS pentru “Lumea monahilor”: “CEA MAI GRAVA BOALA A OMULUI DE ASTAZI ESTE IUBIREA DE SINE. Dragostea nu este un simplu sentiment, nici doar cuvinte de dragoste, ci inseamna asumarea crucii pentru celalalt“. Ce raspuns p
  13. Pingback: CUVINTE MANGAIETOARE PENTRU UCENICI din scrisorile SFANTULUI NICON de la OPTINA (II): “De cate ori am suferit pentru tine si m-am rugat?! O, copilasul meu, copilasule! Sa te intelepteasca Domnul sa intelegi adevarul!“ -
  14. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
  15. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE SAROV, invatatorul pocaintei si TAMADUITORUL DEZNADEJDII (II). Ce rugaciuni – “antidot” recomanda in mod special Cuviosul? NECESARA CORECTARE A UNEI PARERI GRESITE: “Fara a merge pe calea pocaintei, oamenii incea
  16. Pingback: “Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Pr. John Chryssavgis despre ABUZUL DE AUTORITATE DUHOVNICEASCA, pericolul idolatriei clericale si FOLOSIREA “ASCULTARII NECONDITIONATE” ca mjloc pentru DEGHIZAREA AMBITIILOR DE IMPUNERE A VOINTEI PROPRII asupra altora: “Cel care amesteca
  18. Pingback: SFANTUL SILUAN despre PĂSTORI si DUHOVNICI si despre CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU. “Toate pacatele si greselile mele au venit pentru ca in ceasul ispitei si nevoilor n-am chemat pe Domnul. MARE PUTERE AU RUGACIUNILE UNUI DUHOVNIC. Daca omul nu spune
  19. Pingback: PARINTELE SILUAN OSEEL, SFANTUL FILOCALIC DIN EINDHOVEN († 19 aprilie 2015) – INTRUPAREA RUGACIUNII SI DRAGOSTEI ARZATOARE: “Gândește-te bine, suntem noi doi și Hristos în veșnicie, nimeni și nimic nu mai contează, nici ce a fost. De
  20. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăi
  21. Pingback: PARINTELE SOFRONIE DE LA ESSEX – scrisoare profetica despre degenerarea ideii de IERARHIE BISERICEASCA in DESPOTISM cu pretentii de infailibilitate, care risca sa atraga “REACTII VIOLENTE DEZASTRUOASE”: “Episcopii prea adesea înce
  22. Pingback: IPS IEROTHEOS VLACHOS si PARINTELE RAFAIL NOICA au deschis Colocviul Internațional “Întâlnirea cu Duhovnicul” dedicat PARINTELUI SOFRONIE SAHAROV. Documentar despre viata Cuviosului de la Essex si CONFERINTA INTEGRALA a Mitropolitului de Na
  23. Pingback: PARINTELE SOFRONIE (†11 iulie 1993), fericitul “ARISTOCRAT” AL IUBIRII LUI HRISTOS: “Vom avea dragoste pentru ceilalţi atunci când ne vom ruga pentru ei” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: CUM SE FACE MARTURISIREA LUI HRISTOS? Vladica IEROTHEOS VLACHOS despre conditiile teologhisirii veritabile, RAVNA FARA CUNOSTINTA, EXPERIENTA DUHOVNICEASCA si DEOSEBIREA DUHURILOR. “Cineva poate sa para si sa actioneze ortodox, si totusi sa fie stap
  25. Pingback: DUHUL IUBIRII DE STĂPÂNIRE NU MI-L DA MIE… Cum recunoastem si cum ne putem vindeca de boala dorintei de a domina asupra altora? CUM SE POATE MANIFESTA ABUZUL DE PUTERE IN ZONA SPIRITUALA, IN VIATA BISERICEASCA? | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: “O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE” – Povestea unei cărți de referință pentru înțelegerea autentică a RUGĂCIUNII LUI IISUS, dezlegarea enigmei PUSTNICULUI și un capitol important din cuprinsul ei: VENIREA ȘI DEPĂRTAREA HARU
  27. Pingback: “O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE” – Povestea unei cărți de referință pentru înțelegerea autentică a RUGĂCIUNII LUI IISUS, dezlegarea enigmei PUSTNICULUI și un capitol important din cuprinsul ei: VENIREA ȘI DEPĂRTAREA HARU
  28. Pingback: “O noapte în pustia Sfântului Munte”: ISPITE SI RĂTĂCIRI ÎN PRACTICAREA RUGĂCIUNII LUI IISUS. Care sunt condițiile pentru a scăpa de înșelare și cum pot fi deosebite roadele rugăciunii de deghizarea diavolului în înger de lumină
  29. Pingback: “SĂ NU NE DESCURAJĂM! Să primim cu evlavie nevoinţa smerită, foarte potrivită neputinţei noastre, dată, în chip parcă văzut, de către mâna lui Dumnezeu!”. Sf. Ignatie Briancianinov despre SFĂTUIRE, ÎNDRUMARE DUHOVNICEASCĂ și v
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate