Cum sa educam copiii in duhul credintei ortodoxe? (II) – ALTE SFATURI FUNDAMENTALE PENTRU PARINTI DE LA SFINTI PARINTI SI DUHOVNICI

***

Cum sa educam copiii in duhul credintei

Cultivati in copii viitorii cetateni, ostasi, scriitori, oameni de litere, functionari, ar­tisti, industriasi. Faceti bine, dar nu nesocotiti ceea ce este si mai bine: nu neglijati sa formati in ei fii ai Bisericii, sa pregatiti viitori cetateni ai Ceru­lui. (Sfantul Filaret al Moscovei)

***

Cei ce seamana in copiii lor inca din prun­cie dreapta cugetare despre maretia lui Dumnezeu si despre pronie, iar apoi si despre virtute, se vor invrednici de rasplatile dumneze­iesti nu numai ca parinti, ci si ca minunati povatuitori, iar cei care sadesc in ei inchinarea la mai multi dumnezei si patimile vor primi plata ca unii care si-au jertfit copiii dracilor. (Sfantul Isidor Pelusiotul)

***

Educatia trebuie sa fe mai intai de toate bisericeasca: prin slujbe, prin taine, prin rugaciune. Primul lucru de care este neaparata nevoie intotdeauna este credinta – iar pentru a intari in copii credinta este nevoie ca parintii sa duca viata crestina. (Protoiereul Valerian Krecetov)

 ***

Asadar copilul a fost botezat, miruns, im­bracat cu darul Sfantului Duh, cu harul intelepciunii si al priceperii, al sfatului si al ta­riei, al cunostintei si al bunei credinte si al fri­cii de Dumnezeu. Cum sa cultivi in copil daruri­le acestea? In primul rand, nou-nascutul trebuie adus cat mai des la pieptul Maicii Biserici. Nimeni nu il mustra pe prunc pentru ca cere piep­tul mamei – nimeni sa nu-l opreasca de la hranirea cu „pieptul” Bisericii, adica cu Taina Impar­tasaniei. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

***

Copiii sunt inrauriti foarte binefacator atunci cand sunt dusi la biserica des, ridi­cati sa sarute sfanta cruce, evanghelia, icoanele, cand sunt adumbriti cu semnul crucii, stropiti cu agheasma, cand se face cruce peste leagan, peste hrana si peste tot ce se atinge de copii, cand pri­mesc binecuvantarea preotului… si, indeobste, tot ce este bisericesc cultiva si hraneste in chip minunat viata harica a pruncului, si este intot­deauna cea mai sigura si de nepatruns aparare impotriva bantuirilor puterilor nevazute ale intunericului, care sunt peste tot gata sa patrunda in sufletul care abia se dezvolta pentru a-l molip­si cu suflarea lor. (Sfantul Teofan Zavoratul)

 ***

Sunt intelepti si trebuie sa fie fericiti acei parinti crestini, precum si acei dascali de copii crestini, care se straduie sa le predea copiilor cat mai de timpuriu conceptiile simple, insa curate si luminoase, despre Dumnezeu si despre Hristos si sa destepte in inimile lor simtamantul evlaviei, al credintei si al iubirii fata de Dumne­zeu si de Hristos. Grabiti-va sa semanati saman­ta Cuvantului lui Dumnezeu in pamantul inimii, care a fost adapat cu apa vie a Sfantului Botez si inca nu a fost intelenita de neghinele pacatelor celor de voie si de maracinii gandurilor minci­noase si desarte. Oare nu este invederata aici na­dejdea ca samanta va creste bine si va da roada imbelsugata? Daca apuca sa creasca primele, ne­ghinele si maracinii inabusa graul: daca apuca sa creasca primul, graul impiedica neghinele si maracinii sa rasara si sa prinda putere. (Sfantul Filaret al Moscovei)

 ***

Oamenii trebuie invatati cu evlavia si cu frica de Dumnezeu din pruncie, indata ce incep sa priceapa cat de cat, fiindca aceasta varsta, find fara de rautate, in ei se intiparesc cu mare usurinta atat binele, cat si raul. (Sfantul Tihon din Zadonsk)

 ***

Daca omul a primit ajutor duhovnicesc in copilarie, o sa-si vina in fire, chiar daca s-a abatut de la calea dreapta. Daca lemnul e imbi­bat cu ulei, nu va putrezi. Daca ii „imbibam” putin pe copii cu evlavie, cu frica de Dumnezeu, asta ii va ajuta toata viata. (Staretul Paisie Aghioritul)

 ***

Mamelor, invatati-va copiii sa-si faca semnul crucii; inainte ca ei sa fie in sta­re sa si-l faca singuri, pecetluiti-le fruntea voi cu semnul acesta. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

 ***

Experienta intarita de veacuri arata ca sem­nul crucii are mare putere asupra a tot ce face omul, de-a lungul intregii vieti. De aceea, trebuie neaparat sa ne ingriim sa inradacinam in copii obisnuinta de a-si face cat mai des semnul crucii, mai ales cand mananca si cand beau, cand se culca si cand se scoala, cand ies si cand intra undeva – si trebuie sa luam seama ca ei sa-si fa­ca semnul crucii nu cu nepasare sau asa cum este la moda, ci nestirbit, de la frunte la piept si pe amandoi umerii, ca sa iasa crucea asa cum trebu­ie. (Sfantul Ambrozie de la Optina)

 ***

Intr-o familie crestina trebuie neaparat sa fie slujbe, tipice, posturi, fiindca acestea sunt punctele cele mai tari ale educatiei. Pentru copil, postul este un antrenament colosal al vo­intei: el vrea ba una, ba alta, insa invata sa se abtina. Cei care nu sunt de acord cu postul copiilor „arunca pe fereastra” o parte insemnata a educa­tiei vointei, ca sa nu mai vorbim de faptul ca obi­ceiurile insusite in copilarie dainuie toata viata. (Protoiereul Valerian Krecetov)

 ***

Copilul sa ia parte la rugaciunea de dimi­neata si de seara; sa mearga cat mai des la biserica; sa se impartaseasca des, dupa cum aveti credinta; intotdeauna sa auda convorbirile voastre evlavioase. Nu este nevoie sa vorbiti cu el in acest rastimp: va asculta si va intelege sin­gur. In ce-i priveste pe parinti, acestia trebuie sa faca totul pentru ca atunci cand copilul va ajun­ge la varsta constienta, sa constientizeze in primul rand faptul ca e crestin – insa, iarasi spun, principalul este duhul evlaviei, care se atinge de sufletul copilului si patrunde in el. Credinta, ru­gaciunea, frica de Dumnezeu sunt mai presus de orice agonisita. (Sfantul Teofan Zavoratul)

 ***

Copilul recepteaza cu inima sensibila mare­tia slujbelor ortodoxe, bucuria praznicelor bisericesti, frumoasele ritualuri inchinate zilelor de mare insemnatate: cozonacii si ouale vopsi­te de Pasti, colindele de Nasterea Domnului, ra­murile de salcie de Intrarea Domnului in Ierusa­lim… Atata timp cat sufletul si trupul sunt inca curate, cat nu s-au maturizat inca pentru pierza­toarele „patimi ale adultilor”, trebuie sa ne grabim sa-l „imbibam” pe copil cu impresii sfinte, ca mai apoi nazuinta catre lumina dumnezeias­ca sa triumfe in el asupra smintelilor „lipicioa­se” ale lumii cazute. (Mitropolitul Vladimir al Asi­ei Centrale)

 ***

In frageda copilarie nu exista greutati de­osebite in problema mersului la biserica: copiii merg singuri cu placere la biserica da­ca merg parintii – de fapt, cu atata placere ca in aceasta perioada pur si simplu nu este nevoie de constrangere. Trairile religioase ale copilului sunt mult amplificate de grija ca in camera lui sa fie iconite, sa fie aprinsa candela, sa fie im­podobita camera cu flori la praznice si asa mai departe. Daca toate acestea se fac nu in scopuri pur educative (mai devreme sau mai tarziu, copiii inteleg asta, si atunci poate avea loc imediat o racire fata de viata religioasa), ci raspunde in­tregului mod de viata al familiei, le sunt de mare ajutor copiilor. Mare este, de asemenea, insem­natatea aspectelor domestice ale praznuirii ma­rilor sarbatori, care, de asemenea, le ofera copii­lor mult. (Protoiereul Vasilie Zenkovski)

 ***

Bineinteles, copilul nu poate cuprinde cu mintea sa adevarurile religiei, insa religia cere nu atat minte, cat inima: fericiti cei curati cu inima, spune Sfanta Scriptura, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8), si: cu inima se crede spre dreptate (Rom. 10, 10). Ratiunea copi­lului este, desigur, slaba, in schimb este libera de prejudecati si ca atare este mai receptiva fata de adevar.

A amana educatia religioasa a omului este un lucru extrem de primejdios. Ce este mai usor de smintit decat varsta copilareasca? Copilul nu cu­noaste din experienta urmarile ratacirilor si ale viciilor, el nu banuieste de inselaciune pe nimeni, ci crede pe toata lumea. Prin urmare el va merge pe o cale alunecoasa si poate cadea degraba daca religia nu va ocroti ratiunea lui, care se trezeste, inainte de a pune stapanire pe ea prejudecatile si regulile mincinoase! Cand omul vine pe lume, il pandesc din toate partile prilejurile de a pacatui – din toate partile este inconjurat de oameni care prin exemplu ii insufla aplecarea spre senzuali­tate. La inceput omul nutreste sfiala si o anumita frica, insa putin cate putin acest simtamant sla­beste, si la urma poate sa dispara cu totul. (Protoiereul Valentin Amfiteatrov)

 ***

Copiii trebuie educati duhovniceste inca dinaintea varstei de 6‑7 ani. Nu trebuie ca inainte de a merge la scoala ei sa ramana lipsiti de invatatura, intrucat aceasta varsta este vre­mea „de aur” pentru a semana si a inradacina in ei tot ce este bun, si de asemenea tot ce este rau… Se intelege de la sine ca inima omeneasca, la fel ca ogorul, nu poate ramane pentru totdeauna pustie. Daca in el nu vor fi semanate plantele ce­le bune, vor creste negresit cele rele…

Trebuie inceput cu lucrurile cele mai simple, elementare: cum sa isi faca semnul crucii, cum sa stea la rugaciune, cum sa intre in biserica, cum sa se poarte in ea, cum sa faca metanii si asa mai departe. Copiii trebuie invatati treptat, fara sa fie pierdute din vedere nici cele mai marunte lu­cruri, pentru ca si cladirile cele mai mari sunt al­catuite din fire de nisip. Pentru copii sunt de folos lecturile si povestirile despre vietile Sfintilor si din istoria biblica, insotite de explicatii si de invataturi morale.

Treaba noastra este doar sa sadim si sa udam; a face sa creasca este treaba lui Dumnezeu – si nu se poate ca discutiile duhovnicesti sa nu adu­ca nici un folos daca atat dascalii, cat si uceni­cii vor incepe cu binecuvantarea lui Dumnezeu. (Sfantul Inochentie, Apostolul Alaskai)

 ***

Va apasa grija cum sa le dati copiilor dum­neavoastra o educatie crestina, si va ex­primati aceasta grija in felul urmator: „Vad din experienta de zi cu zi ca n-am destula fermitate in implinirea dupa constiinta a datoriei acesteia, si ma simt foarte incapabila sa formez un suflet de om dupa chipul si dupa asemanarea invatatu­rii dumnezeiesti”. Aceasta ultima idee este exa­gerata; lucrul despre care vorbiti tine mai mult de impreuna-lucrarea si de ajutorul lui Dumnezeu, iar pentru dumneavoastra va fi destul si da­ca va veti ingriji sa va educati copiii in frica lui Dumnezeu, sa le insuflati conceptii ortodoxe si prin povete bine intentionate sa-i feriti de con­ceptiile straine Bisericii Ortodoxe. Orice lucru bun veti semana in sufletele copiilor dumneavoastra in tineretea lor va putea apoi sa le odrasleasca in inimi atunci cand vor ajunge la varsta maturitatii, dupa incercarile amare din scoala si, indeobste, din vremea de acum, care adese­ori frang ramurile bunei cresteri crestine primite acasa. (Sfantul Ambrozie de la Optina)

 ***

In cresterea copilului, primul lucru trebu­ie sa fie educarea lui in credinta, preda­rea adevarurilor fundamentale ale acesteia intr-o forma pe care copilul poate s-o inteleaga. La aceasta varsta (prescolara) trebuie dezvoltata in el credinta curata, simpla in puterea, sfintenia si bunatatea lui Dumnezeu, Care a zidit toate, Care iubeste tot ce este bun, Care osandeste pacatul, insa ii miluieste si mantuieste pe pacatosii care se pocaiesc si doresc sa se indrepte. Aduceti‑l pe copil treptat la ideea de dumnezeire, spuneti-i intr‑un limbaj accesibil:

„Vezi in jurul tau tot fe­lul de lucruri si stii ca fiecare dintre ele a fost fa­cut de cineva: casa a fost construita de arhitect, tabloul a fost pictat de pictor, florile au fost sadi­te si cultivate de gradinar. Asadar trebuie sa stii Cine a facut soarele luminos, cerul, stelele: toate acestea le-a facut Dumnezeu, Parintele nostru, al tuturor oamenilor. El este peste tot, chiar daca nu‑L vedem; El stie tot ce facem, aude tot ce spunem si chiar tot ce gandim. Fara El, nici iar­ba, nici spicul de grau, nici florile nu ar putea sa creasca, animalele n-ar trai: nimic nu exista fa­ra voia Lui. Mama ta este buna si te iubeste, in­sa Dumnezeu este nesfarsit mai bun si te iubes­te mai mult decat ea. Tatal tau munceste ca sa te creasca, insa Dumnezeu face pentru toti oame­nii nesfarsit mai mult decat pot face toti oamenii impreuna”.

Cel mai mult il poate inrauri pe copil in aceas­ta privinta exemplul vostru. Nu rostiti nicioda­ta numele lui Dumnezeu in desert, in gluma. In timpul rugaciunii trebuie ca evlavia sa se faca simtita in toate cuvintele si miscarile voastre. Invatati‑l si pe copil sa faca la fel ca voi, invatati‑l sa asculte si sa citeasca rugaciunile cu evlavie. El nu va intelege inca toate cuvintele rugaciu­nii, insa va intelege simtamantul exprimat prin plecarea capului, prin semnul crucii, prin inge­nunchere; miscarea exterioara inraureste trairile lui launtrice. Invatati‑l insa ca e pacat ca, rugandu‑se lui Dumnezeu, sa se gandeasca la altce­va si ca simtamantul tacut de smerenie inaintea lui Dumnezeu, rugaciunea scurta, insa din inima sunt mai presus decat rugaciunea rostita cu gura fara ca inima sa ia parte. Astfel, putin cate putin, el va patrunde dulceata iubirii de Dumnezeu inainte ca ratiunea lui sa cunoaca toata ne­cesitatea credintei pentru om. (Sfantul Filaret al Moscovei)

***

O greseala indiscutabila si profunda a edu­catiei religioase obisnuite consta in aceea ca ea intelectualizeaza prea devreme trairile religioase ale copilului – mai exact, impartaseste idei pentru care inima copilului nu s-a maturizat inca si care traiesc apoi in suflet ca niste abstrac­tiuni, ca niste formule lipsite de continut. Una sunt imaginile religioase, si cu totul altceva idei­le religioase. Copilul are nevoie de cele dintai, si cu cat acestea sunt mai accesibile si mai limpezi, cu atat este mai puternica stapanirea lor asupra sufletului copilaresc; pentru cele din urma, co­piii trebuie sa se maturizeze. Imaginile religioa­se sunt indispensabile pentru exprimarea ideilor religioase – aceasta este functia lor. Iata de ce nu exista material educativ mai bun decat istorisiri­le despre Iisus Hristos, despre Maica Lui, despre Sfinti. (Protoiereul Vasilie Zenkovski)

 ***

Inima curata de copil nazuieste de la sine spre Cer. Cele mai bune coarde ale sufletului de copil raspund la istorisirile simple despre cele mai inalte lucruri: despre Preacurata Fecioa­ra Maria, care a crescut in Templul lui Dumne­zeu si statea de vorba cu ingerii, despre nasterea Dumnezeiescului Prunc in pestera cea saraca, alaturi de bou si de asin, care Il incalzeau cu suflarea lor, despre inchinarea bunilor pastori si despre darurile aduse de catre magii cei intelepti prun­cului, in Care Il vazusera pe Mantuitorul fagadu­it, despre viata Lui smerita din Nazaret si despre minunile Lui, despre felul cum Cel atotputernic a mers la ocara si la o moarte cumplita ca sa-i mantuiasca pe cei ce-L tradasera, despre felul cum a inviat Hristos si S-a suit la Ceruri si ii cheama la El pe toti cati asculta de Tatal Ceresc si-L iubesc… (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

 ***

In ce priveste cititul, parerea mea este ca trebuie sa ocupati mintea tanara in pri­mul rand cu Istoria Sfanta si cu citirea Vietilor Sfintilor la alegere, semanand in ea pe nebagate de seama semintele fricii de Dumnezeu si vietii crestine – si trebuie mai ales sa va pricepeti, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-i insuflati cat de in­semnata este pazirea poruncilor lui Dumnezeu si ce urmari nefericite vin de pe urma incalcarii acestora. Toate acestea trebuie deduse din exem­plul protoparintilor nostri, care au gustat din po­mul oprit si pentru aceasta au fost izgoniti din rai. (Sfantul Ambrozie de la Optina)

 ***

Pe langa povete, spuneti-i istorisiri folosi­toare de suflet si cereti-i din cand in cand sa va spuna ce-a tinut minte si ce-a inteles. Tot ce a auzit de la dumneavoastra se va pastra mai intai in amintirea si in mintea lui, iar apoi, cu aju­torul lui Dumnezeu, in urma experientelor de viata, pot ajunge si in inima. (Sfantul Ambrozie de la Optina)

 ***

Majoritatea greselilor din educatia religi­oasa privesc cel de-al treilea aspect al vietii religioase, si anuma sfera „expresiilor”. Parintii si dascalii se grabesc sa le imprime o serie de deprinderi exterioare, fara sa le lege cu lumea launtrica a copilului si, mai mult, adesea igno­rand de-a dreptul aceasta lume. Sa luam, de pil­da, rugaciunea. La o varsta frageda, copiii sunt gata sa repete dupa cei mari cuvintele rugaciu­nii, sa-si faca cruce, sa sarute iconitele. In urma acestor actiuni exterioare, in sufletul de copil, care este curat si neincetosat duhovniceste, apar cu usurinta miscarile launtrice corespunzatoa­re. Trebuie sa deschidem insa pentru rugaciune si sufletul copilului, nu doar gura. Cel mai bun mijloc de a imprima in sufletul copilului cu ce­ea ce corespunde cuvintelor rugaciunii, sensului semnului crucii, este de a nu asista pur si simplu la rugaciunea copilului, ci a te ruga tu insuti im­preuna cu copilul, punand in aceasta rugaciune toata puterea, tot focul sufletului tau. Rugaciu­nea parintilor se intipareste atat de adanc in su­fletul de copil, incat devine pentru el un vector real al experientei duhovnicesti. (Protoiereul Vasilie Zenkovski)

 ***

Trebuie sa ai inima duhovniceasca pentru a o scoate la capat cu copilul care din oa­recare motive refuza sa mearga duminica la biserica, gasindu-si ocupatii pe care le considera mai necesare si mai importante, cum ar fi mo­delarea plastilinei, sau joaca in curte cu priete­nii, sau altceva. Ori de cate ori smulgem jucaria din mainile copilului, il rupem de comunicarea cu cei de seama lui si il taram la biserica cum il taraste stapanul la targul de sclavi pe bietul ne­gru, subminam temeiurile evlaviei sufletului de copil, il ajutam sa devina revolutionar, si va veni momentul cand se va inrai si-i va intoarce Bisericii spatele. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

 ***

Facem ce facem si transformam intr-o in­datorire neplacuta ceea ce ar putea fi bu­curie pura. Imi amintesc ca odata, in drum spre biserica, am trecut pe la familia Losski (locuiam la Paris pe aceeasi strada). Acestia, pregatindu-se sa mearga la slujba, ii imbracau pe trei dintre co­pii, pe cand al patrulea statea si astepta, insa pe el nu il imbracau. Copilul a intrebat: „dar pe mi­ne?” – la care tatal i-a raspuns: „tu te-ai purtat saptamana asta in asa hal, incat n-ai ce sa cauti la biserica! Sa mergi la biserica este o cinste, este un privilegiu; daca tu te-ai purtat toata saptamana nu ca un crestin, ci ca un dracusor, stai in intunericul din afara, stai acasa…”

Iar noi facem pe dos, noi spunem: „Mergi, mergi, pocaieste-te, spune-i parintelui…” sau alt­ceva de genul acesta. Si rezultatul este ca intalni­rea cu Dumnezeu devine tot mai mult o obliga­tie, o necesitate, ba chiar o caricatura foarte ne­placuta a Infricosatoarei Judecati. La inceput i se insufla copilului cat de groaznic si inspaimanta­tor ii va fi sa isi recunoasca pacatele, iar apoi es­te manat cu sila intr-acolo – si acesta, zic eu, e un lucru rau.

La noi, copiii se spovedesc incepand de la sapte ani, uneori ceva mai devreme sau ceva mai tarziu, dupa cum au ajuns sau nu la momentul cand pot sa isi judece propriile fapte. Uneori, co­pilul vine si da o lista lunga cu pacatele sale – si stiti ca pacatele au fost scrise… de catre mama, fiindca acestea o scot cu ceva din sarite. Iar da­ca il intrebi pe copil: „dar tu chiar simti ca lucrul acesta e foarte rau?”, adeseori se uita la tine si zi­ce: „Nu…” „Dar atunci de ce spui asta la spove­danie?” „Pai a zis mama…”

Ei bine, lucrul acesta, dupa parerea mea, nu trebuie facut. Trebuie asteptat momentul cand copilul are deja anumite conceptii morale. La prima spovedanie eu nu intreb cat a pacatuit, si cu ce, si cum (nu ma dau acum ca exemplu pe mine insumi, ci pur si simplu va povestesc ce fac eu), ci zic ceva de genul acesta: „uite, tu te-ai fa­cut acum baiat mare (sau fetita mare). Hristos ti-a fost intotdeauna prieten credincios; inainte, ti se parea ca lucrul acesta e de la sine inteles. Acum ai ajuns la varsta cand si tu poti sa devii, la randul tau, un prieten credincios. Ce stii despre Hristos, ce te atrage la El?..” In cea mai ma­re parte a cazurilor, copilul spune ceva ce i-a pla­cut sau care il misca la Hristos. Eu raspund: „In­seamna ca Il intelegi in privinta asta, ca Il iubesti si ca poti sa-i fi un prieten credincios si loial la fel cum poti sa fii credincios si loial cu tovarasii tai de la scoala sau cu parintii tai. Poti, de exem­plu, sa-ti fixezi regula de a gasi un mijloc pentru a-I face lui Hristos o bucurie. Cum poti sa-L bu­curi? Sa stii ca sunt lucruri pe care le spui ori le faci si care Il pot durea…” Uneori, copiii vorbesc singuri despre asemenea lucruri, alteori nu. Ca­teodata poti sa le sugerezi: „de exemplu, minti? In jocuri trisezi?..” In stadiul acesta, nu vorbesc niciodata despre ascultarea fata de parinti, de­oarece parintii se folosesc adesea de spovedanie pentru a-l inrobi pe copil, folosindu-se de Dum­nezeu ca de o ultima forta prin care pot sa‑l influenteze. Eu ma stradui ca copiii sa nu faca confuzie intre cerintele parintilor si relatiile lor cu Dumnezeu. In functie de copil, i se pot pune di­verse intrebari (despre minciuna, despre una, despre alta), spunandu‑i‑se: „Bine: bucura-L pe Dumnezeu nemaifacand cutare sau cutare lucru sau cel putin straduindu-te sa nu-l mai faci – iar daca-l faci, pocaieste-te imediat, adica opreste-te si zi: «Doamne, iarta-ma! Nu Ţi‑am fost un prieten bun; hai sa ne impacam!..» – si du‑te la spo­vedanie, ca preotul sa iti poata spune: «Da, de vreme ce te pocaiesti si iti pare rau, iti pot spu­ne din partea lui Dumnezeu ca El te iarta pentru aceasta – insa gandeste‑te cat de pacat este ca ai stricat o prietenie atat de frumoasa…».” (Mitro­politul Antonie al Surojului)

 ***

Intrucat, potrivit scripturii, inceputul inte­lepciunii este frica de Domnul (Ps. 110, 10), la inceput trebuie sadita in inimile tinere frica de Dumnezeu, fiindca tineretea, care din fire es­te inclinata spre rau, nu cunoaste alt leac mai bun impotriva acestei inclinari decat frica – iar pentru a sadi in inimile lor frica de Dumnezeu, trebuie sa li se aminteasca des ca Dumnezeu es­te pretutindeni, cu orice om, si ca El vede orice ar face sau ar gandi omul si aude orice ar spune acesta, si ca pentru orice cuvant, fapta si gand rau Se manie si va judeca, si ca pe pacatosi ii va da chinurilor vesnice, iar oamenilor drepti si buni le va rasplati pentru faptele lor bune. (Sfan­tul Tihon din Zadonsk)

***

Se intampla adeseori ca in lucrarea aducerii copilului la Mantuitorul mama sa nu aiba pe nimeni de partea sa, si este deja o fericire da­ca nu sunt toti impotriva ei – insa chiar daca ni­meni nu este de partea ei, cu ea este Dumnezeu, si pentru ea este destul. Fiul ei este inca prunc – si iata ca ea se roaga zi de zi impreuna cu el, indreptand spre Domnul si primele lui ganduri, si primele lui dorinte. Numai ea stie calea catre sufletul lui, pentru a semana in el semintele adevarului mantuitor, si ea sadeste semintele aces­tea cu atata dragoste, le vara atat de adanc, incat nici o furtuna, fie ea din afara sau dinlauntru, nu le va nimici.

Cine nu stie cat de puternice sunt primele impresii din viata? Cine nu a fost fermecat de amintirile copilariei? Si pentru cine nu este le­gat de aceste impresii si amintiri numele mamei? Credeti-ma, orice fiu se va indoi mai degraba de mintea tatalui decat de inima mamei… Fiul ei a crescut si, putin cate putin, a inceput sa iasa de sub supravegherea mamei. Aceasta este o noua grija! In virtutea inrauririi sale de mai inainte, mama se bucura de incredere deplina, si aceasta incredere este garantia ca ea va avea inraurire si in viitor. In vremea discutiilor de suflet, cu care fiul s-a obisnuit deja si care au devenit pentru el o necesitate, mama citeste in adancul inimii lui – iar cine citeste in adancul inimii celuilalt stapa­neste aceasta inima. De pilda, in fiu se aprinde patima si il ameninta cu caderea. Sa-i spuna ma­mei? Cu neputinta. Sa ascunda de ea? Si mai cu neputinta. Si ispita este infranta…

Iata ca vine, in fine, clipa unei despartiri lungi – poate pana la moarte. Mama crestina nu deznadajduieste. Corabia pe care a construit-o de-a lungul atator ani trebuie lansata la apa, si ea o lanseaza pe apa unei mari furtunoase, tulburi. Cu ochi plini de lacrimi, ea o petrece cu privi­rea pana cand piere la orizont; iata ca el este gata sa dispara din ochii ei… deja dispare… a dispa­rut… Si rugaciunea ferbinte a mamei se indreap­ta catre cer – Domnului, Care carmuieste vantul si furtunile, Domnului, Care iubeste mai mult ca ea, Ii incredinteaza comoara sa. (Protoiereul Dimitrie Sokolov)

***

Fericit cel care isi creste copiii asa cum pla­ce lui Dumnezeu! (Sfantul Efrem Sirul)

(din: Cum sa educam ortodox copilul. 300 de sfaturi intelepte pentru parinti de la sfinti si mari duhovnici, Editura Sophia, 2011)

 

Legaturi: