SFANTUL IOAN GURA DE AUR, in “Omilii la Psalmi” – TALCUIREA PSALMULUI 139: “De omul care poarta multe masti, te pazesti mai greu decat de o fiara, pentru ca adeseori, incins fiind in piele de oaie, ascunde inauntru un lup feroce”

***

Scoate-ma, Doamne, de la omul viclean si de omul nedrept ma izbaveste

1. Unde sunt acum cei ce zic: pentru ce au fost create fiarele sălbatice? Ce folos au scorpionii? Dar viperele? Iata, s-a aflat un animal care arata o ferocitate mai mare, nu prin fire, ci prin vointa: omul. De aceea profetul, trecand cu vederea pe toate celelalte rele, cere sa fie izbavit de om. Ce oare, fiindca omul este rau, nu trebuia ca oamenii sa mai existe? A spune aceasta este cea mai de pe urmă nerozie. Caci nu este nimic care sa vatame pe om, afara numai de pacat. Și daca inlături pacatul toate devin usoare, simple si senine. Caci atunci cand pacatul este prezent, toate nu sunt decat pericole, furtuni, naufragii.

Nimeni, asadar, sa nu ne condamne daca am spus ca omul pacatos este mai rau decat o fiara. Căci fiara nu are in fire sadita blandetea, ci poate fi usor inselata si se arata asa cum este. Dar de omul care cugeta rautatea si care poarta multe masti, te pazesti mai greu decat de o fiara, pentru ca adeseori, incins fiind in piele de oaie, ascunde inauntru un lup feroce. Asadar, fiindca astfel de fiare sunt greu de rabdat, profetul se intoarce spre rugaciune si cheama ajutorul Lui Dumnezeu, ca sa fie slobozit din asemena cursa. Caci adeseori diavolul se foloseste de asmenea oameni si asa loveste. Asadar, multe sunt cursele de pretutindeni. Omul cel rau intinde capcana, diavolul salbatic ne razboieste si ispita de nerabdat ne copleseste. De aceea si suntem invatati a spune cand ne rugam: ,,Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau” [1].

Felurite sunt luptele, in multe parti liniile de bataie si trebuie sa fii pregatit pentru toate. Caci asa cum cel care va sa plece pe mare trebuie se prevada furia valurilor, deslantuirea vanturilor salbatice, ciocnirea norilor, stanci si recifuri ascunse sub apa, atcurile rechinilor, raidurile piratilor, foamea si setea, marea si porturile neprimitoare, certurile marinarilor, lipsa proviziilor si toate celelalte asemenea si sa fie pregatit pentru toate, la fel cel care vrea sa treaca marea stramta a acestei vieti trebuie, daca este drept, sa fie pregatit pentru patimile trupului, pentru bolile sufletului si pentru uneltirile oamenilor, pentru atacurile vrajmasilor, viclesugurile si prefacatoriile prietenilor, si pentru saracie, si pentru chinuri, si pentru ocara, si pentru cetele demonilor, si pentru furia diavolului, daca vrea sa ajunga in cetatea imparateasca si sa intre in port cu corabia plina de marfuri bogate.

Psalmistul numeste aici pe vrajmasul său om viclean. Dar cand vorbeste despre demon il numeste simplu rau. Pentru ce oare? Fiindca el este tatal rautatii. De aceea il si numeste rau prin excelenta si acest adjectiv se foloseste in loc de nume propriu, din pricina multimii rautatii, care nu este sadita in firea lui, ci vine din vointa lui. Dar daca vrei sa afli si numele acesta al rautatii (πovηρiα) de unde vine, si de aici vei rodi multe. Rautatea πovηρiα, vine de la πovoς care inseamna chin, munca, ponos, fiindca aduce truda si suparare celui ce a dobandit-o. De aceea si inteleptul aratand aceasta zice:

“Daca esti rau singur vei purta ponosul. Daca esti bun pentru tine esti bun si pentru aproapele”

2. Si cum va purta ponosul singur cel rau? Fiinca multi sunt cei care au fost victime ale rautatii lor. Dar numai cei usuratici si lenesi au fost batjocoriti. Dar, daca vrei, sa lasam deoparte pe omul rau, si sa aducem la mijloc pe raul insusi, pe demon. Spune-mi mie, oare nu si-a varsat toata rautatea? Nu cumva l-a vatamat cu ceva pe Iov? Oare nu l-a facut mai stralucitor pe acela? Si nu mai grea cadere si-a lucrat lui insusi? Dar Cain? Oare nu el singur si-a purat ponosul? Nu, zice, ci si Abel. Cum si in ce fel? Fiinca Abel a fost trimis indata la portul cel fara valuri. Or, acesta era chipul celei mai mari binefaceri, ca si-a incheiat viata dupa multe fapte bune si ca a platit datoria comuna intregii firi. Si moartea, care era comuna si altora si care ar fi venit oricum, in mod necesar, a fost pentru el o mare rasplata. Si aceasta nu inseamna ca a suferit un mare rau, ci ca a fost incununat cu cununa. Cu ce l-au vatamat fratii pe Iosif? Nu mai degraba au suferit ei insisi cele rele? Dar a fost rob! Si ce daca? Iar eu as adauga ca a fost si in lanturi. Dar nu aceasta este discutia daca a fost rob sau pus in lanturi, ci daca de aici a rabdat vreun rau, vreo vatamare. Vom afla ca dimpotriva, a castigat cele mai mari daruri, dobandind mai multa indraznire la Dumnezeu, si tocmai prin cele ce pareau sa-i fie potrivnice, a primit fericirea si bunastarea. Sa nu ne temem asadar, de cei rai, ci sa-i compatimim. Atunci, pe buna dreptate, demonii puteau fi de temut, fiindca inca nu se taiase calea inalta care duce la intelepciune. Dar acum, cand cerurile ne-au fost deschise si oamenii au devenit ingeri, nu mai avem nici o teama. Fiinca animalul care se arunca asupra ascutisului sulitei pare ca se razbuna pe cel care tine sulita, dar in realitate nu face decat sa isi provoace o rana mai cumplita. Si cel ce loveste cu piciorul in tepusa, de asemenea isi insangereaza piciorul.

2. Astfel este virtutea, tepusa si cutit ascutit. Dar cei vicleni sunt mai rai si mai fara de minte decat fiarele. Cand, asadar, se arunca asupra celor buni, se strapung pe ei insisi mai cumplit; adeseori, e adevarat, ii pagubesc pe cei drepti in privinta banilor si la trup, dar ei isi vatama sufletele, si aceasta este adevarat paguba. Caci daca paguba banilor ne-ar vatama pe noi in propria virtute, Sf. Pavel nu ne-ar porunci sa suferim nedreptatea si sa nu ne indreptatim. Daca a fi nedreptatit ar fi un rau, Cel ce ne porunceste cele bune nu ar ingadui cele rele.

Totusi, chiar daca este astfel, nu trebuie sa-i atacam pe cei rai, nici sa le facem vreun rau, ci sa fugim de ei, sa ne departam de tovarasia lor si sa rabdam cu barbatie nedreptatile lor. De aceea ni se porunceste sa ne rugam sa nu intram in ispita. De aceea si psalmistul zice: Scoate-ma, Doamne, de la omul viclean si adauga, si de barbatul nedrept ma izbaveste, iarasi folosindu-se de numele general al rautatii caci nu numeste nedrept numai pe cel ce este astfel in dobandirea avutiilor, ci pe cel ce este nedrept in toate privintele. Cere sa fie izbavit ca nu cumva sa cada si el si sa devina asemenea aceluia. Si nu Ii cere simplu, ci numai dupa ce a facut el mai intai tot ce-i statea in putinta. De aceea, la sfarsitul psalmului precedent a fugit de ei si de tovarasia lor, si numai dupa aceea cere ajutorul lui Dumnezeu. Acolo facea tot ceea ce tinea de el zicand: „Barbati varsatori de sange, departati-va de la mine! Fiinca sunteti certareti intru ganduri”. Iar aici Il roaga pe Dumnezeu sa-l izbaveasca de rautatea lor. Caci nimic nu aduce atata siguranta, atata nefrica si libertate si atata placere, cat faptul de a fi izbavit de adunarile cu cei rai si de a se tine cat mai departe de tovarasia lor. Aceasta este cea mai mare fericire.

Apoi, descriind rautatea lor, adauga si zice:

Care gandeau nedreptate in inima, toata ziua imi aduceau razboi.

Ai vazut cum sunt ca niste fiare de care te pazesti greu, urzind cele rele in cugetul lor, si tainuind in sufletul lor uneltiri? Gandeau, zice, nedreptate in inima. Adica nu o faceau la lumina zilei, ci inauntru cloceau rautatea si ceea ce este mai cumplit e ca nu au fost manati de un impuls negandit, ci au facut lucrul cu buna stiinta, cu premeditare. Caci aceasta inseamna gandeau nedreptate in inima, cu osteneala, cu toata ravna.

Toata ziua imi duceau razboi.

Toata ziua, adica toata viata. Razboi aici nu se refera la liniile de bataie si la arme, ci semnifica uneltirile, razboaiele pe care oamenii le poarta in piete, acasa, nu incinsi cu platose, nici purtand scuturi, ci in loc de orice arma se folosesc de rautate si ascut cuvinte mai usturatoare decat sagetile. Dar cea mai mare dovada a rautatii lor nu este faptul ca sunt tradatori, nici prefacuti, nici faptul ca sunt gata mereu de lupta, ci faptul ca nu afla niciodata odihna din acest razboi permanent. Daca le-ar placea atat de mult sa se lupte, ar putea avea o alta pricina dreapta. Trebuia sa-si intoarca armele impotriva pacatelor si sa declare razboi diavolului si sa lupte impotriva bolilor sufletesti si impotriva demonilor sa-si ascuta sabiile. Or, acestia nici nu s-au gandit la o astfel de lupta, ci si-au aruncat sagetile lor unii impotriva altora.

Ascutit-au limba lor ca a sarpelui, venin de aspida sub buzele lor.

Ai vazut lipsa de noblete a rautatii? Cum din oameni face fiare, serpi si aspide, si limba care trebuia sa fie organul ratiunii o coboara la salbaticia fiarelor. Si ceea ce a reprosat mai sus, aceea osandeste si aici. Ce anume? Venin de aspida sub buzele lor, zice, pururea, adica fara incetare. Caci dupa cum a spus mai sus, toata ziua imi duceau razboi, asa si aici. Ascutit-au limba lor ca a sarpelui, venin de aspida sub buzele lor pururea. Fiindca diapsalma aceasta arata pretutindeni. Si ebraicul Sel este diapsalma, ceea ce inseamna pururea. Daca rautatea este si pentru un scurt moment o povara grea, cand acestia se impartasesc de ea fara incetare si nu se satura, ce iertare vor avea? Ce scuza?

Pazeste-ma Doamne de mana pacatosului; scoate-ma de la oamenii nedrepti, care au gandit sa impiedice pasii mei.

Ascuns-au cei mandri cursa mie si funii; curse au intins picioarele mele; pe carare mi-au pus pietre de poticneala.

Nimic nu este mai nedrept decat cei ce se impartasesc de rautate, caci acestia, mai inaintea altora, isi nedreptatesc propriile suflete. Cand acestia se fac pricina de sminteala, cand se fac pe ei pricina de a fi hulita slava lui Dumnezeu de catre cei fara de minte, cand nu implinesc lui Dumnezeu cele datorate, desi au primit trup si suflet de la Iubitorul de oameni, Dumnezeu, sunt plini de nerecunostinta. Si bucurandu-se de atatea si atatea bunatati ale lumii, Il rasplatesc pe Binefacatorul lor prin cele contrare. Ce poate fi mai nerecunoscator? Si ceea ce este mai mare inaltime a rautatii e ca incearca sa faca rau si altora. Caci, zice, au gandit sa impiedice pasii mei. Daca gandul lor nu a ajuns la fapta, acest lucru s-a intamplat din iubirea lui Dumnezeu. Caci El a taiat voirile lor rele.

3. Si vezi cum rautatea este premeditata si cursa intinsa cu ravna si dibacie. Caci au ascuns cursa, au intins-o de-alungul drumului, astfel incat si prin marimea ei, si prin faptul ca era ascunsa, si prin faptul ca au intins-o aproape, sa fie prinsi si sa cada in mana lor. Caci au devenit adevarati artizani ai faradelegii, pretutindeni intinzand curse, un singur lucru urmarind: sa piarda. Vrei sa afli cum si diavolul intinde astfel de funii? Vezi iarasi cele ce s-au intamplat cu Iov. Ce curse au fost vreodata mai mari decat acelea? Mai intinse? Mai de aproape? Fiindca nu numai de la rude, nici numai de la prieteni sau de la sotie, ci a intins cursa in insusi trupul lui.

Zis-am Domnului: Dumnezeu meu esti Tu, asculta, Doamne, glasul rugaciunii mele, Doamne, Doamne, puterea mantuirii mele.

Dupa ce a infatisat razboiul, uneltirile si dupa ce a aratat chinurile de nerabdat, cauta scapare la ajutorul cel nebiruit, chemand din cer ajutorul care poate sa-l dezlege din necazuri. Aceasta este pilda unui suflet viteaz, acesta este cugetul unui intelept, cand necazurile il impresoara de pretutindeni, sa nu caute scapare la ajutorul omenesc, nici la cugetele pamantesti, nici sa se lase prada deznadejdii si tulburarii, ci, privind la cer, sa cheme pe Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni. Si vezi cat de bine isi potriveste cuvantul! Caci nu a zis: am facut cutare si cutare fapta buna sau am lucrat cutare virtute. Dar ce spune? Dumnezeu meu esti Tu!, aducand drept cea mai mare indreptatire pentru a primi ajutor faptul de a se refugia la Stapanul, Facatorul lui si Imparatul.

Asculta, Doamne, glasul rugaciunii mele.

Doamne, Doamne, puterea mantuirii mele.

A spus puterea mantuirii, ca sa arate ca este si puterea osandei si a pedepsei. Dar mie, zice, mi-ai dat puterea mantuirii. Poti sa si pedepsesti si sa nimicesti, dar eu m-am folosit de puterea ta numai spre mantuire.

Si vezi dorul celui ce vorbeste. Caci repetitia Doamne, Doamne si adaugirea, mantuirii mele arata multa dispozitie de dragoste.

Umbrit-ai capul meu in zi de razboi.

Vezi sufletul multumitor? Isi aminteste de cele dinainte ca l-a pus la adapost, in siguranta. Caci aceasta inseamna Umbrit-ai capul meu. Si vezi cum arata usurinta cu care actioneaza Dumnezeu. Caci nu a zis mai inainte de aceasta, ci chiar in zi de razboi, cand necazurile m-au cuprins, cand s-a deschis razboiul, cand era urmarit de cele mai de pe urma primejdii, atunci l-a pus la adapost. Caci Dumnezeu, Care cunoaste toate, cele prezente, cele viitoare si cele trecute si Care poate toate si Care pururea este gata de ajutor, nu are nevoie nici de pregatiri, nici de indemn. Apoi, aratand inaltimea izbanzii si a sigurantei, nu a spus: m-ai mantuit. Dar ce? Umbrit-ai, adica nu m-ai lasat sa sufar nimic intristator, nici o caldura. Ci m-ai pus la adapost in atata siguranta, in atata bucurie si odihna, incat nici de caldura n-am suferit, ci m-am desfatat de umbra, adica de slobozirea si eliberarea din chinuri. De aceea a adaugat umbrit-ai, aratand acelasi lucru si usurinta ajutorului lui Dumnezeu, prin numele de umbra, ca si cum ar spune: este de ajuns ca Tu sa fii de fata si toate se dezleaga.

 Sa nu ma dai pe mine, Doamne, de la pofta mea, pe mana pacatosului.

Alta versiune: „Sa nu ma dai, Doamne, poftelor celui nelegiuit”. Ceea ce spune aceasta este: nu ma da poftei celei impotriva mea, adica sa nu ma dai la cele pe care le pofteste vrajmasul meu impotriva mea, pe acestea sa nu-l lasi sa le implineasca. Dar nu a spus „cele ce pofteste”, ci de la pofta mea, asta vrand sa arate: sa nu ma dai nici la ceva mic din cele ce pofteste. Caci asa sunt cei rai, lucreaza uneltirea cu multa pofta impotriva aproapelui, precum diavolul despre care spune: “Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita”. Tot asa, cu pofta, s-a aruncat asupra lui Iov. La fel voia sa se arunce si asupra lui Petru. De aceea si spunea: “Simone, Simone, iata satana v-a cerut sa ve cearna ca pe grau“. Vezi cata pofta avea? Sunt si oameni ravnind aceluia, stapaniti de zavistie si pizma, si care se bucura de rautate. Pe acestia ii si deplange Scriptura: „Vai de cei ce se bucura cand fac rau si se veselesc de strambatatea celor rai”. Si pe buna dreptate: fiindca mintea lor este stricata. Caci daca trebuie sa ne indureram, sa jelim si sa ne tanguim pentru cei ce pier, ce iertare pot avea, ce scuza cei care nu numai ca nu se indurereaza, ci se si bucura? Nu ai vazut ca Insusi Hristos, Cel ce avea sa pedepseasca Ierusalimul, plange pentru cetatea pierduta? Nu il vezi pe Pavel suspinand, intristandu-se si plangand pentru pierderea fratilor sai? Dar sunt unii atat de stricati si corupti, incat afla mangaiere pentru propriile rele in nenorocirile altora.

Gandit-au impotriva mea, sa nu ma parasesti, ca nu candva sa se inalte.

Aceasta tine de o minte stricata si spurcata, cand se folosesc si de sfat, si de ragaz, si de premeditare pentru a face raul. Caci nu le sunt de ajuns cele facute in graba, caci nu poate sa ne piarda in graba, ci are nevoie de sfat, de timp si ragaz, de gandire, de premeditare spentru a face raul.

4. Ce scuza vei avea facand din rautate cugetare, sfat punand pentru lucrarea rautatii, luand inca si partasi? Dar vezi smerenia psalmistului! Caci nu a zis: ”sa nu ma parasesti, fiindca sunt vrednic, nici sa nu ma parasesti pentru virtutea vietii mele”. Dar ce spune? Ca nu cumva sa se inalte, sa nu devina mai infumurati si ca sa nu fie stapaniti de o mai mare nebunie prin parasirea mea de catre Tine.

Capul incercuirii lor, osteneala buzelor lor ii va acoperi pe ei.

Alta versiune: „Amaraciunea celor ce ma impresoara, truda buzelor lor sa ii acopere pe ei”. Incercuire numeste aici adunarea, sfatul, atelierul rautatii, relele lor voiri. Ceea ce spune aceasta este: Insesi voirile cele rele, capul rautatii si al unei vointe stricate acestea ii vor zdrobi si ii vor pierde. Osteneala buzelor lor. Osteneala numeste aici rautatea. Caci asa este rautatea. Pentru cel ce o are ea devine pricipiu de distrugere si il scufunda pe el ce o lucreaza. Aceasta s-a intamplat si cu vrajmasii lui David. Caci ei sperau sa il arunce in mii de primejdii, dar el a devenit mai stralucitor. Da, vei zice, dar nu caut aceasta, ci arata-mi cum acesti oameni uneltitori devin victime ale propriei lor rautati si se pierd, si spune-mi in ce imprejurare. La fratii lui Iosif. Vrand sa il faca pe el rob si sa-l piarda, la sfarsit pe ei insisi s-au pus in pericol. Caci atat cat le-a stat in putinta, l-au aruncat in robie si in moarte. Si Abesalom, vrand prin tiranie sa il piarda pe tatal sau, prin tiranie a pierit.

Sa cada peste ei carbuni aprinsi; in foc arunca-i pe ei.

Ceea ce spune aceasta este: este cu putinta ca insasi rautatea sa ii nimiceasca pe cei ce o imbratiseaza. Dar pe langa aceasta, vor trebui sa suporte si mania dumnezeiasca. Carbuni aprinsi si focul de sus numeste aici pedeapsa. Acest foc a fost si asupra lui Datan si Core si Aviron si asupra celor ce inconjurau cuptorul din Babilon.

In necazuri pe care sa nu le poata rabda.

Alta versiune: „Cadea-vor in prapastie si niciodata nu se vor ridica”. Alta versiune „Grabnic si nu se vor ridica”. Potrivit unuia dintre traducatori acesta este sensul celor spuse: nimiceste-i pe ei astfel incat sa nu se mai poata ridica. Potrivit celuilalt, cu multa repeziciune, caci acesta este sensul lui εσπευσμεν =grabnic.

Barbatul limbut nu se va indrepta pe pamant.

Vorbind despre mania lui Dumnezeu, arata iarasi ca rautatea, prin ea insasi, ii va distruge pe cei care o au. Caci nu este neinsemnat acest chip al rautatii, faptul de a fi limbut si a nu-si infrana limba. Limbut numeste aici pe defaimator, pe clevetitor, pe batjocoritor, pe cel ce latra in continuu, care nu este cu nimic mai bun decat un caine. Spune mie, care este rodul acestuia? Nu se va indrepta, zice, pe pamant. Alta versiune: „Nu se va aseza”. Adica va fi rasturnat, distrus, pierdut. Caci acesta este rodul defaimatorului. Este dusmanul tuturor, neplacut tuturor, tuturor nesuferit si greu de rabdat. Dupa cum omul rabdator si bland si care stie sa taca, este in siguranta si intarit si drag tuturor, la fel celalalt are parte de o viata nesigura, atragandu-si din toate partile mii de dusmani si, mai inainte de a-i vatama pe altii, siesi isi produce tulburare. Aceasta nu ii ingaduie sa fie in pace si, chiar nefiind de nimeni tulburat, isi ridica inauntru mii de razboaie si larma.

Pe omul nedrept relele il vor vana intru stricaciune.

La fel spune si un alt intelept: „Faradelegile il prind in lat pe om”. Vezi iarasi cum rautatea este de ajuns ca singura sa il duca la pieire pe cel rau? Dar pentru ce se foloseste de numele de vanatoare? Pentru ca sa vezi ca pedeapsa este fara scapare, ca sa nu ai indrazneala, de vei cadea in cele nedrepte. Caci asa este vanatoarea. Nu prinde intotdeauna, nici deindata. Ci chiar daca nu prinde animalele salbatice si vanatul, totusi ele nu se afla in siguranta, chiar daca deocamdata nu sunt prinse in lat. Asadar, nici sufletul care face cele nedrepte, sa nu fie prea increzator ca nu a fost prins inca, fiinda odata va fi prins negresit. Daca vrei sa fii in siguranta, inceteaza sa faci cele rele si te vei bucura de multa nefrica. Ce inseamna intru stricaciune? Ca multi sunt vanati spre mantuire. Cum sunt cei vanati de apostoli sau de sfintii barbati. Dar nu cei rai, care sunt vanati de rautate, spre pieire si spre stricaciune. Dar de ce rautatea nu este indata urmata de pedeapsa? Pentru iubirea de oameni a Stapanului. Caci daca voia sa duca la pedeapsa pe fiecare dintre cei ce pacatuiesc, trebuia sa distruga intreg neamul omenesc.

Stiu ca Domnul va face judecata celui sarac si dreptate celor sarmani.

Iar dreptii vor lauda numele Tau si vor locui cei drepti in fata Ta. Alta versiune: „Inaintea fetei Tale”. Iar in loc de vor locui alt traducator spune ca „vor ramane”, iar altul ca „se vor aseza”. In fine, un alt traducator, in loc de stiu, zice cunosc. Fiindca a spus ca va vana si ca vor pieri si fiindca a aratat ca pedeapsa nu urmeaza indata, pentru ca nimeni dintre cei mai greoi la minte sa nu devina delasator, a adaugat pe stiu, ca sa arate ca pedeapsa va veni cu siguranta. Caci nedreptatea nu ramane nepedepsita. Saraci numeste aici nu doar pe cei nevoiasi, ci mai ales pe cei smeriti si zdrobiti cu inima. Dar spune acestea, pe de o parte, pentru a mangaia pe cei nedreptatiti si pe de alta parte, pentru a intelepti pe cei nedrepti, pentru ca nici primii sa nu deznadajduiasca, nici ceilalti sa nu devina nepasatori prin amanarea pedepsei. Caci amanarea pedepsei ii conduce la pocainta. Dar pe cel ce staruie in rautate il pedepseste mai cumplit. Si pe buna dreptate. Pentru ce? Fiinda, desi s-a bucurat de atata bunatate din partea lui Dumnezeu, nu a devenit mai bun. Gandeste-te cat de mare este iubirea lui Dumnezeu de oameni, cand rabda ca cei supusi Lui sa patimeasca nedreptati, fara sa ii razbune, vrand ca pe tine sa te faca mai bun prin pocainta.

Iar dreptii vor lauda numele Tau.

Ce inseamna ceea ce spune? Orice ar fi, zice, aceia vor multumi. Chiar daca ii vad pe cei smeriti batjocoriti si pe cei rai inaltati nu cer socoteala pentru cele petrecute, pentru ca in firea celor drepti sta faptul de a multumi lui Dumnezeu pentru toate.

Si vor locui cei drepti in fata Ta.

Adica, bucurandu-se de ajutor de la Tine si avand cugetul numai la Tine, sunt pururea cu Tine si niciodata nu se vor departa de la Tine. Orice ar fi, niciodata nu deznadajduiesc, niciodata nu se vor plange de cele intamplate. Caci asa este sufletul neabatut, asa este vointa neclintita: nu cere socoteala lui Dumnezeu pentru cele ce El face. De aceea si Pavel spunea: „dar, omule, tu cine esti ca sa raspunzi impotriva lui Dumnezeu? Oare faptura va zice Celui ce a facut-o: De ce m-ai facut asa?”.

Sa pazim si noi pururea aceasta recunostinta si sa multumim lui Dumnezeu pentru toate. Ca a Lui este slava si multumirea si inchinarea, acum si pururea si in vecii vecilor nesfarsiti. Amin.

Legaturi: