Mitropolitul Antonie de Suroj despre APARAREA DE SUFERINTA ALTORA: Cum sa ne educam inima pentru a o face VIE?
- Doxologia: Educandu-ne inima
A ne educa inima este departe de a fi un fapt simplu. În schimb educarea intelectului este relativ mai uşoară – în funcţie de capacităţi, fiecare dintre noi poate să-şi dezvolte darurile sale intelectuale. Intelectul primeşte şi reţine tot ceea ce lasă asupra lui o anumită pecete. În privinţa aceasta inima este un organ duhovnicesc mult mai complex. Complexitatea sa provine din faptul că ea reacţionează şi se schimbă necontenit, nu în sensul că ar putea deveni necredincioasă primei iubiri, ci că după ce a trecut printr-o nouă trăire ea se schimbă, devine alta. În acest sens, singura forţă stabilă, în stare să menţină în inimă o armonie, o ordine desăvârşită, este rugăciunea, căci ne leagă de Dumnezeu, Cel ce nu se schimbă niciodată, şi Care totodată închide în Sine nesfârşite bogăţii. Aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, “Dumnezeu este fiinţa cea mai simplă, în sensul integrităţii şi transparenţei Sale desăvârşite”; în El nu există acest caracter complicat, caracteristic omului, ci o bogăţie nemărginită. El este Cel atotbogat.
Principalul obstacol în calea educării inimii e teama noastră în faţa suferinţei, în faţa întristării sufletului, a tragediei duhului. Ne e teamă să suferim şi din această cauză ne îngustăm inima şi o acoperim cu o platoşă. Ne e teamă să privim şi să vedem, ne e teamă să ascultăm şi să auzim; ne e teamă să vedem suferinţa altcuiva şi să auzim strigătul sufletului său. De asemenea, ne închidem în noi înşine şi din această cauză devenim din ce în ce mai înguşti, prizonieri ai acestei zăvorâri.
Există un poem minunat al lui Merejkovski, intitulat “Coralii” în care se spune despre corali că sunt cele mai fragile creaturi din mare; de aceea, pentru a se apăra şi supravieţui, ei se înconjoară de această materie dură, numită chiar coral, dar tocmai această autoapărare îi omoară. La fel se întâmplă şi cu omul care se apără de durere, de suferinţă, de groază, de frica faţă de ceea ce i-ar putea pricinui lui însuşi durerea aproapelui, boala, moartea celuilalt, pe scurt toată grozăvia şi tragedia veiţii pământeşti. Un astfel de om e bine ocrotit, dar în acelaşi timp el trăieşte o moarte lăuntrică.
Pentru a ne educa inima spre a fi o inimă vie, trebuie să ne punem cu cea mai deplină sinceritate următoarea întrebare: “Suntem noi, oare, pregătiţi să lăsăm să intre în inima noastră orice suferinţă? Suntem, oare, gata să compătimim cu orice om care suferă de frig, de foame, de teamă, şi care în viaţă a avut parte de nenumărate lovituri? Suntem noi gata să împreună-pătimim cu aceştia, fără a încerca să aflăm dacă sunt sau nu vinovaţi, întrebându-ne doar: acest om suferă sau nu? Suntem noi gata să răspundem acestei suferinţe cu toată compătimirea de care ne simţim în stare?” Dacă vom deschide zăgazurile acestei împreună-pătimiri, ea va creşte, se va lărgi şi va îmbrăţişa într-o tot mai mare măsură durerea, tragedia vieţii pământeşti.
Dar acest lucru ne înspăimântă pe toţi şi ne face să reacţionăm în două moduri diferite. Fie ne baricadăm în noi înşine, închizând ochii, astupându-ne urechile şi nevrând să vedem; fie începem să obiectăm: “Desigur că suferă, dar cine e vinovat pentru asta? Sigur că suferă, dar de ce trebuie să răspund eu? Nu e nimeni altcineva care să o facă? Este el, oare, omul cel mai apropiat mie, ori sunt eu cel mai apropiat lui? Nu e nimeni care să-i fie mai apropiat?”
Un alt procedeu de care ne folosim pentru a ne apăra de violenţa durerii, de sfâşierea sufletului, este acela de a ne declanşa o stare de iritare, de mânie. Ne e mult mai uşor să ne mâniem împotriva minciunii care domneşte pe pământ, împotriva celor răspunzători pentru această suferinţă, uneori chiar împotriva celui suferind, care cere de la noi compătimirea pe care refuzăm să i-o dăruim. A suferi este o stare pasivă; a suferi înseamnă a te dărui şi, după cum zice Evanghelia, a îngădui altora să ne facă nouă ceea ce le va dicta lor inima să facă. A te mania e însă uşor; în mânie există o activitate, o forţă vremelnică. În cea mai mare parte a timpului trăim mânia ca pe o reacţie virilă la răul din lume. Şi prin aceasta noi ne lipsim de orice participare la acea stare a sufletului, la acea atitudine faţă de lume şi de inevitabilele ei dureri, pe care le găsim în Hristos, în Dumnezeu.
Toată suferinţa pe care a întâlnit-o aici pe pământ, Hristos a asumat-o în întregime, cu o iubire curată şi desăvârşită, cu o milostivire sfâşietoare. Şi, când această suferinţă s-a manifestat prin ură, printr-o nemăsurată ură, El a luat asupra Sa această suferinţă, după cum putem vedea în zilele Sfintele Sale Patimi, Răstignirii pe Gologota, morţii şi pogorârii Lui la iad.
(Mitropolit Antonie de Suroj, Taina iertării, taina tămăduirii, Editura Reîntregirea, p. 32-35)
- Sfantul Prooroc Moise si DUMNEZEUL IMPOSIBILULUI
- Intre CRUCEA REALITATII si bucuriile straine ale INCHIPUIRII
- Maica Siluana Vlad: LA CAPATUL DURERII E DUMNEZEU
- Maica Siluana Vlad: CINE SUNT EU SI UNDE INCEPE INTALNIREA CU DUMNEZEU?
***
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau DESPRE ISPITELE GENERATIILOR RASFATATE
- CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI?
- Parintele Serafim Rose: FORMAREA SUFLETELOR TINERE. “Daca nu vei deprinde simtaminte firesti, atunci toate scrierile ortodoxe nu-ti vor fi de niciun folos”. CUM E AFECTATA VIATA DUHOVNICEASCA DE NEVOILE PSIHOLOGICE SI DE IMATURITATEA EMOTIONALA A TINERILOR?
- SFATURI PARINTESTI DE FOLOS EXCEPTIONAL SI PENTRU NOI de la Cuviosul Serafim de la Platina
- Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN SI “ZELOTII” SUPERCORECTI (II): “Simt in aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist”
- Cuv. Seraphim Rose: DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU IN INIMA OMULUI
- INIMA INDURERATA
- PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII
- Fericitul Seraphim Rose despre ORTODOXIA MILEI SI A DURERII INIMII si “SUPER-ORTODOXIA” INIMILOR RECI
***
- Parintele Sofronie Saharov: RUGACIUNEA DIN GHETSIMANI. Ce importanta capitala si nestiuta are si ce legatura este cu mine si viata mea duhovniceasca?
- SUFERINŢELE PRIN CARE SE CUNOAŞTE UNIMEA OMENIRII – CALE A MÂNTUIRII ÎN VREMEA NOASTRĂ: “Doamne, Tu apara-ne, Tu vezi neputintele noastre de a rezista valurilor suferintei cosmice!”
- CUVIOSUL SOFRONIE DE LA ESSEX: “Naiv este cel ce crede ca va putea urma lui Hristos, fara lacrimi”
- “Unde este dragoste, acolo este plansul”
- CUV. SOFRONIE SAHAROV: “Dragostea eu nu am dobandit-o, si cum as putea fi eu linistit?”
- PARINTELE RAFAIL despre gasirea sensului personal al vietii si ASUMAREA CRIZELOR
- PARINTELE RAFAIL NOICA SI “STRUCTURA VIETII DUHOVNICESTI”: Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui! (si VIDEO)
***
- Despre REFUZUL DE A NE PRIVI IN OGLINDA CONSTIINTEI si de A NE ASUMA RESPONSABILITATEA PACATULUI. Antidotul iubirii de sine: jertfa
- FUGA OMULUI DE SINE INSUSI. Mecanismele de aparare in fata… adevarului. Mic indrumar psiho-duhovnicesc de CERCETARE LAUNTRICA
- Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA
- PUN INCEPUT…!
- NU SPARGETI OGLINDA!
- Parintele Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa) – raspunsuri esentiale (1): CUM SA NE LARGIM INIMA? DE CE NU IL GASIM PE DUMNEZEU, CU CE SA INCEPEM?
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?…
- Orbirea sufleteasca – MINCIUNA DIN NOI
- Cel care isi iubeste viata sa o va pierde…
- Suntem convertiti cu adevarat?
- EGOISMUL CRESTINULUI – “MORTUL” CARE REFUZA SA MOARA SI IA MASCA VIETII “NOI”/ Neomenia “ortodoxa” sau Cum fentam “BANALA” MORALA in Biserica?/ De ce nu facem auzit oamenilor GLASUL VIU AL LUI HRISTOS?
***
- DUREREA ALTUIA – DUREREA NOASTRA. Cum dobandim rabdare si ce folos avem din incercari? ISPITELE INSINGURARII
- El, Cel ce-i vindeca pe cei cu inima zdrobita…
- SA NE GRABIM SA TURNAM MIRUL COMPATIMIRII ASUPRA APROAPELUI NOSTRU! Sa tindem spre Lumina care va straluci in mijlocul intunericul raului din lume!
***
- DUREREA INIMII – CHEIA CARE DESCHIDE LACATELE DIN NOI
- UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I). Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea
- Cuviosul Serghie Şevici despre iubire: “Ia seama mai intai la suferinta sufletelor!”
- Pildele Sfintei Veronica: MILA CA MARTURISIRE A LUI HRISTOS
- Parintele Arsenie Boca: “Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el”
- Cuviosul Paisie: Omul duhovnicesc este plin de durere pentru ceilalti
- Parintele Savatie: Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere
- DE ZIUA DREPTULUI IOV – MEDITATIE DESPRE SUFERINTA SI PRIETENIE
- Ce sa facem atunci cand ne simtim incercati la maximum?
- DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio)
- CRUCEA CARE ODIHNESTE
***
[…]
@ Elena:
Poate nu stiati, dar respectivul blog este de orientare STILISTA, iar Vladimir Moss este STILIST. Ne pare rau, dar nu ne intereseaza astfel de marturii si nu le recomandam, dimpotriva:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/08/31/ieromonahul-metodie-de-la-optina-raspunde-despre-lucrarea-diabolica-a-schismei-in-biserica-si-despre-ideile-stilistului-vladimir-moss-si-ale-sustinatorului-sau-roman-danion-vasile-cred-cu-tari/
Este adevarat ! Preferam sa intoarcem capul in fata durerii aproapelui, decat sa-l ajutam si sa compatimim cu el !
Ne dam “sensibili” pe Facebook si forumuri, dar in fata realitatii crude nu vrem sa luam pozitie ACTIVA !
Vom raspunde pentru asta in fata lui Dumnezeu, chiar daca batem matanii “cat casa” la biserica, duminica….
Antonie Bloom de Suroj are o invatatura foarte practica, dupa mine. Il recomand calduros!
Cum se poate sa te feresti in mod constient de impreuna-patimirea cu aproapele (macar cu un numar limitat dintre acestia) eu nu stiu cum se poate. Ce stiu cu siguranta, este ca atat de greu este sa porti durerea si frica si spaima celuilalt in fata mortii (spre exemplu) incat iti tot vine sa amani momentul rugaciunii. Pur si simplu, traiesti cuvintele Sfantului Siluan – A TE RUGA PENTRU APROAPELE ESTE TOTUNA CU ATI VARSA SANGELE.
Pana la un anumit punct, este firesc sa eviti aceasta suferinta.