Ce ne invata sfintii contemporani despre… SFINTENIE, LUCRAREA HARULUI, SPOVEDANIE, BINECUVANTARE si INSELAREA MENTALITATII MAGICE in practica ortodoxa
Cititi si:
- Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“
- LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia?
- PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea”
Despre sfinti si sfintenie
“Din Vietile Sfintilor a devenit cu totul lamurit ca sfintii cunosc intreaga taina a omului, a tuturor oamenilor, si a mea si a ta, pentru ca ei au cunoscut taina Singurului Om Desavarsit si prin El au dezlegat in chip desavarsit si definitiv problema omului. Si, in acelasi timp, ei au solutionat problema intregii creatii. Pentru ca, in esenta, toate problemele sunt cuprinse in problema omului si toate solutiile in solutionarea problemei omului. In afara de Dumnezeul-om si fara Dumnezeul-Om, omul este intotdeauna un sub-om si neom, adica nu exista in sensul esential al cuvantului.
Cauta sa te gasesti pe tine insuti in Vietile Sfintilor, te vei gasi oricum in ele. Mai mult, vei gasi acolo si leacurile cu care poti sa te vindeci de toate bolile spirituale si sa te faci sanatos pentru totdeauna. Sanatos in amandoua lumile, asa incat sa nu mai poti fi vatamat de nici o moarte. In Vietile Sfintilor vei gasi tot ce-ti trebuie ca sa traiesti in amandoua lumile, tot ce-ti este necesar tie, omule, care esti o fiinta vesnica, o fiinta divino-umana. Omule! Omule! Omule!
In lumea noastra pamanteasca, singura realitate nestricacioasa, invincibila, sfanta si nemuritoare este Dumnezeul-om Hristos, acelasi lucru suntem si noi, oamenii, daca suntem cu El. Si suntem cu El si in El, prin Sfintele Taine si prin Sfintele Virtuti. Fara El, oamenii sunt niste fantasme, un basm, o umbra, un vis, pe care-l imprastie orice pacat, orice moarte, orice diavol. Numai impreuna cu El noi, oamenii, suntem mai puternici decat orice moarte, orice diavol. Lucrul acesta il putem vedea la oricare sfant. In el toate sunt mai puternice decat diavolul. Pentru ca in fiecare sfant «toate in toti» este Hristos si intreaga Lui realitate, intreaga Lui nemurire, intreaga Lui vesnicie.
In fata noastra se gasesc vietile sfinte ale sfintilor care au bineplacut inaintea lui Dumnezeu. Sfintii au parcurs cel mai lung drum pe care-l poate face un om, drumul ce se intinde de la iad pana la rai. Sau mai degraba, unul si mai lung decat acesta, drumul de la diavol la Dumnezeu; imbratisati de Dumnezeul-Om Cel inviat si inaltat la cer, sfintii au inviat cu El si au fost inaltati la cer impreuna cu El. Mai inainte insa, ei s-au rastignit impreuna cu El si s-au facut asemenea Lui in moarte. Dar si asemenea Lui prin viata pe care a dus-o pana la inviere si la inaltare. In acest fel, ei au reinnoit in ei insisi pe Hristos, au reluat pe invingatorul pacatului, al mortii si al diavolului. Au reinnoit in ei pe Dumnezeul-Om, s-au «inhristizat» si s-au «hristificat». Asa incat au izbutit sa realizeze scopul pe care Dumnezeu l-a pus existentei umane, au devenit «dumnezei dupa har», «dumnezeu-oameni dupa har» si «hristosi dupa har», asa cum atat de expresiv proclama Sfantul Simeon Noul Teolog.
Vietile Sfintilor arata lamurit si dovedesc ca fiecare sfant este un Hristos reinnoit. Aceasta este in mod real fiecare crestin, dar «dupa masura credintei lui» (Romani 12, 3). Intreaga viata a Bisericii, toate slujbele ei zilnice, nu sunt nimic altceva decat aceasta continua invitatie sa reinnoim si noi viata lui Hristos, impreuna cu sfantul pe care-l sarbatorim in ziua respectiva, traind in rugaciune si har, vietuind intreaga viata si faptele sfintilor, asa cum aceia au trait viata si faptele lui Hristos. «Fiti imitatori ai mei, cum si eu sunt al lui Hristos» (I Cor. 11, 1, 4, 16). Acest lucru il porunceste dumnezeiescul Apostol Pavel, si mie, si tie, si fiecaruia dintre noi. Pentru ca toti am fost chemati la sfintenie, la o traire sfanta, la o viata sfanta (vezi I Tesaloniceni 4, 3-7). In intregime de la Hristos izvoraste si porunca dumnezeiasca a corifeului Apostolilor «Dupa Cel Sfant Care ne-a chemat, fiti si voi sfinti in toata petrecerea vietii, pentru ca scris este: fiti sfinti pentru ca si Eu sunt sfant» (I Petru 1, 15-16). Dar viata cea sfanta nu o putem trai singuri, ci intotdeauna impreuna «cu toti sfintii», cu ajutorul si sub calauzirea lor, prin mijlocirea Sfintelor Taine si a Sfintelor Virtuti in Biserica. Pentru aceasta, «Pe Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, slavita Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenindu-o, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam» – Amin! Amin! Amin!”
***
“Cum pot oare sfintii sa ne vada?”, se intreaba Sfantul Ioan de Kronstadt, “Cum pot sa cunoasca trebuintele noastre, sa asculte rugaciunile noastre? Sa luam o comparatie: Imagineaza-ti ca esti incrustat pe soare si unit cu el. Soarele lumineaza prin razele sale tot pamantul, lumineaza pana in cea mai mica particica a sa. In aceste raze, tu vezi, de asemenea, pamantul, insa tu esti atat de mic in raport cu soarele, ca nu reprezinti, asa zicand, decat o raza; ori, el are o infinitate de raze. Astfel asimilata cu soarele, aceasta raza ia parte intim la luminarea lumii intregi, prin soare. Tot asa, sufletul sfant unit cu Dumnezeu, ca soarele sau spiritual, in lumina acestui soare spiritual ce lumineaza tot Universul cunoaste pe toti oamenii care se roaga, precum si nevoile acestora“.
***
Vom relata o minune din viata cuviosului Paisie Aghioritul:
Era in dupa-amiaza zilei de 2 iunie 1979. Cuviosul Paisie Aghioritul abia isi adusese lucrurile la Coliba „Panaguda”, dar nu apucase sa le puna in ordine. Se pregatea pentru Vecernie si a intrebat pe monahul care il ajuta care Sfant se praznuieste a doua zi, dar acela nu-si amintea. I-a raspuns ca a doua zi cand va veni, ii va spune si a plecat grabit pentru ca se innopta.
Dupa aceea Cuviosul Paisie Aghioritul a povestit urmatoarele:
„Aveam Mineiele puse in cutii. Am cautat ochelarii ca sa vad ce sfant se praznuieste, dar nu i-am gasit. Dar ca sa nu pierd timpul, am facut Vecernia cu metania, spunand: «Sfintilor ai zilei, rugati-va pentru noi.» Atunci cand m-am sculat, dupa miezul noptii, am cautat cu lanterna cam o jumatate de ora ca sa aflu ce sfant este, dar fara nici un rezultat. Vazand cat timp am pierdut, mi-am spus: «S-a dus Miezonoptica». Dar ca sa nu petrec noaptea in zadar, cautand prin Mineie, am inceput sa ma rog din nou: «Sfintilor ai zilei… »
Atunci am vazut intrand in chilia mea pe Sfantul Panteleimon, care insotea un alt sfant.
– Cine esti? l-am intrebat.
– Sfantul Luchilian, a raspuns acela.
Si, fiindca nu-mi aminteam sa existe un sfant cu un astfel de nume, l-am intrebat din nou:
– Luchian?
– Nu, Luchilian.
– Cum? Longhin? am intrebat pentru a doua oara.
– Lu-chi-li-an, a repetat a treia oara Sfantul, pronuntand rar numele sau.”
Pentru multi, ne spune Sfantul Siluan, Sfintii par departe de noi, dar ei sunt departe de cei ce s-au indepartat ei insisi de ei si sunt foarte aproape de cei ce pazesc poruncile lui Hristos si au harul Duhului Sfant.
In cer, totul viaza si se misca prin Duhul Sfant, dar Acelasi Duh Sfant este si pe pamant. El este prezent in Biserica noastra, lucreaza in Tainele ei, simtim insuflarea Lui in Sfintele Scripturi, face vii sufletele credinciosilor.
Cat de fericiti suntem noi, Crestinii Ortodocsi, ca Domnul ne-a dat viata in Duhul Sfant, iar El bucura sufletele noastre.
Chemati cu credinta pe Maica Domnului si pe Sfinti si rugati-va Lor! Ei aud rugaciunile noastre si cunosc chiar si gandurile noastre cele mai ascunse.
Sfintii vad suferintele oamenilor pe pamant prin Duhul Sfant. Vad si stiu cat de plini suntem de osteneli, cat de secatuite sunt inimile noastre, cat de mult paralizeaza descurajarea sufletele noastre si neincetat mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Sfintii aud rugaciunile noastre si primesc de la Dumnezeu puterea de a ne ajuta.
Sfintii au dobandit iubirea desavarsita pentru Dumnezeu inca de cand traiau pe pamant; aveau harul Sfantului Duh in suflet si in trup. Iar dupa moartea lor trupurile li s-au prefacut in sfinte moaste. Sfantul Ioan Gura de Aur afirma faptul ca noi nu trebuie sa vedem doar praful, nici sa gandim ca ele sunt doar oase, ci sa vedem puterea lui Dumnezeu aflata in ele, harul lui Dumnezeu care le inconjoara, slava cerestii lumini. Cine poate cu vrednicie sa laude aceasta dumnezeiasca slava care se afla in moastele sfintilor: sfanta mireasma izvorata din ele, tamaduirile ce le primesc bolnavii care se roaga Sfantului sau Sfintei cu evlavie1 si le ating sau le saruta2icoanele si sfintele moaste?3
Oare cati dintre crestini stiu ca tara noastra este binecuvantata de sfinti cu moaste? Stiu ei la care dintre manastiri se gasesc aceste comori? Se stie oare ca intreaga zona unde raman moastele sfintilor este ocrotita si binecuvantata?
***
Iata ce ne mai indeamna Parintele Efrem [Filotheitul]:
„cand avem un necaz, o ispita, o suparare sufleteasca, economica, trupeasca, fie ca-i boala, fie ispita sau orice alt rau, ingenuncheati si rugati-va sa se faca voia lui Dumnezeu si nu a voastra. Domnul, Care a ingaduit ispita, ii da totodata omului si mijlocul prin care sa o depaseasca.
In orice ispita am cadea, daca nu ingenunchem, daca nu ridicam mainile noastre si nu varsam lacrimi de implorare, ispita nu se indeparteaza. Ajutorul il vom lua de la Hristos numai prin rugaciune.
Ceea ce vrea Hristos de la noi e sa intelegem pacatosenia noastra, sa avem cunoastere de sine, sa cerem iertare prin spovedanie si sa-L iubim sincer. Aceasta iubire o cere Dumnezeu de la om, ca altfel il iubim pe diavol si ne ducem in iad.
Trebuie sa subliniem aceasta conditie sine qua non (fara de care nu se poate): recunoasterea greselilor facute de noi si marturisirea lor in fata duhovnicului. De ce primeaza conditia aceasta? Ne raspunde Cuviosul Paisie Aghioritul: pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului4.
Odata a venit in Sfantul Munte un vrajitor si a ingradit in tarusi si plasa o portiune de teren aproape de coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nespovedit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat. Dupa aceea vrajitorul a venit la coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se impartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapanire. Face numai putin „ham-ham”, ca un caine ce nu are dinti. Insa asupra unuia ce nu e credincios si ii da drepturi (prin pacatele savarsite de el), are mare stapanire. Il poate omori; are dinti, il sfasie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapanirea diavolului asupra lui.
Cand diavolul a dobandit drepturi mari asupra omului si-l stapaneste, atunci trebuie sa se gaseasca mijlocul (spovedania curata, repararea raului facut, daca are posibilitati cel vinovat) ca sa-i taie drepturile. Altfel, oricata rugaciune ar face ceilalti, diavolul nu pleaca. Il secatuieste pe om. Uneori noi, cei care ne rugam, ne facem pricini sa nu plece diavolul din cel indracit, pentru ca ne rugam cu mandrie. Numai un gand de mandrie de vom aduce mai inainte, ca de pilda: «Iata, eu, prin rugaciunea mea, voi ajuta sa plece diavolul», imediat se impiedica ajutorul dumnezeiesc si-l ajutam pe diavol sa mai stea. Sa ne rugam pentru indraciti intotdeauna cu smerenie, cu durere si cu dragoste.5 “
„Ne-a impiedicat satana?” – se intreaba si apoi ne explica Cuviosul Iustin Popovici.
Da, pentru ca el nu se lupta cu nimeni atat de mult cum se lupta cu noi, cei ce Ii urmam lui Hristos. Pentru el noi suntem pericolul cel mai mare, deoarece propovaduim pe Hristos, deoarece daruim oamenilor pe Singurul Mantuitor si Singura mantuire. Mantuirea de cine? De insusi satana, de puterile sale intunecate, cu ajutorul carora tine legati pe oameni in puterea lui, de pacat, de moarte, de orice rau. Si cu toate ca am primit de la Domnul putere asupra tuturor demonilor si asupra capeteniei lor, cateodata demonul impiedica lucrarea noastra, pune piedici in starea noastra dumnezeiasca. Nu pentru ca este mai tare decat noi, decat Domnul Iisus Hristos Care se afla in noi, ci pentru ca sa se arate ca si noi, preotii, suntem oameni, ca sa simtim si sa ne cunoastem neputintele firii noastre omenesti si sa luam cunostinta la modul absolut de faptul ca puterea si autoritatea noastra asupra demonilor nu vin din propriile noastre puteri sau, in general, din puterile omenesti, ci de la Domnul Iisus Hristos. Dar si pentru ca sa ne aducem cu toata inima noastra, cu toata mintea noastra, cu tot cugetul nostru, Domnului tuturor, prin nadejde, prin rugaciune, prin post, prin dragoste, prin rabdare, prin smerenie, prin suspine, prin multe lacrimi”.
„Noi suntem in Iisus Hristos” – acesta e raspunsul crestinilor celor adevarati la intrebarea: unde sunteti voi si unde va aflati? Desi traim intr-o lume care „zace intreaga sub puterea celui rau”, „noi suntem in Iisus Hristos” – in adevaratul Dumnezeu si in viata vesnica. Nu trebuie sa ne temem pentru ca pururi este mai puternic Cel ce este in noi decat cel ce este in lume.
“Caci mai mare este Cel ce e in voi decat cel ce este in lume (I Ioan 4, 4; 5, 4. 5).
Daca Domnul ar implini toate cate i-am cere dupa credinta noastra, ne spune Staretul Tadei, am ajunge acolo incat sa nu mai avem trebuinta de sfat de la nimeni, nici chiar de la biserica. Atunci si diavolul ar putea sa strice sanatatea cuiva, si sa ne indemne pe noi sa ne rugam pentru acela, iar diavolul sa se ascunda dupa rugaciunea noastra si, astfel, sa ne lasam prada inselarii.
Se vede limpede din cele explicate mai sus de Parintele Paisie, ca valoarea spovedaniei este incomensurabila si trebuie sa-l faca pe fiecare crestin sa gandeasca, mai ales atunci cand cauta usurare in problema ce-l framanta:
„Stai! Nu cumva eu am ceva nespovedit din copilarie sau am ascuns ceva din pacate la spovedaniile facute pana acum?“6
De aceeasi parere este si Parintele Sofronie Saharov. O credincioasa, care avea o problema serioasa, careia de multi ani nu-i gasea rezolvare si usurare, a mers la Parintele, reprosandu-i ca nimeni nu o poate ajuta, inclusiv el. Parintele, fara a-i asculta plangerea, i-a spus:
„Daca rugaciunile noastre nu pot sa ajute, atunci exista ceva inlauntrul tau, foarte adanc, in dezordine“.7
Aceasta era. A priceput exact ce anume i-a spus Parintele Sofronie, si s-a intors mai mult catre sine insusi, cu atentie si autocontrol. Dupa mult timp marturisea:
„Da, Parintele mi-a spus aceasta si aceasta, prin care am fost ajutata mult”.
Parintele Arsenie Papacioc exprima ideea aceasta in felul urmator:
Nu este timp prea bine folosit sa mergi neaparat sa cunosti suflete alese, insa cel mai impodobit si delicat este lungul drum spre tine insuti.
Aceasta perspectiva, Parintele Sofronie o rezuma in urmatoarele cuvinte:
Rugaciunea duhovnicului este eficace atunci cand este acceptata. Insa in cazurile in care rugaciunea nu influenteaza dezlegarea unei probleme, nu odihneste sau nu lumineaza acel suflet, atunci inseamna ca omul pentru care te rogi are o problema personala mai adanca, pe care trebuie sa o localizeze si sa se smereasca8. Atunci rugaciunea actioneaza foarte roditor9.
In cazul monahilor, ei trebuie sa fie constienti, asa cum ne spune Parintele Arsenie Papacioc, ca:
Nu-l costa putin orice neblagoslovenie pe oricare neastamparat (monah) si e discutabila libertatea lui pentru ca nu este har!
Staretul unei manastiri le-a dat ascultate calugarilor sai sa care scanduri. Un monah din obste fiind tanar si cu brate puternice n-a ascultat porunca: sa care una cate una. El s-a urcat pe acoperisul colibei cu trei scanduri. De indata ce le-a lasat jos, a primit lovitura: fusese lasat in seama puterii satanice, fiind posedat de un demon.10
Oare nu trebuie sa ne ridice un semn de intrebare „solutiile-reteta”11 primite de la diferiti „oameni cu nume” care cuprind „numar fix de rugaciuni”12 sau obligatia de a purta vreun talisman13 sau te miri ce ghiciri (se deschide cartea)14 ?
Rugaciunile il ajuta pe om, dar sa nu se sprijine cineva numai pe numararea lor sau pe altceva de genul acesta. Altfel omul va tinde sa-L traiasca pe Hristos in chip magic. Ce lipseste, insa, este recomandarea de a-si curata inima prin spovedanie sau este amintita intr-un mod superficial.
Se stie de asemenea, ca nimeni nu are voie sa boteze a doua oara pe cei botezati in numele Sfintei Treimi si dupa randuiala Bisericii dreptmaritoare a lui Hristos, caci zice marele Apostol Pavel: „un Domn, o credinta, un botez” (Efes. 4, 5); Cf. Canonul 47 Apostolic.
In capitolele ce urmeaza se vor dezbate detaliat solutiile posibile pentru ameliorarea sau rezolvarea definitiva a diverselor probleme in care Taina Spovedaniei va apare ca un leit-motiv15. Absenta ei in solutionarea problemelor fiecaruia nu face decat sa sesizeze falsul, care atat de facil ne este oferit astazi sub forma de reteta!
N-am vrea sa se inteleaga, observa Mitropolitul Antonie Plamadeala, ca n-avem intelegere pentru rostul si sensul tipicului. Acesta isi are desigur sensul lui bine justificat, ca mijloc de pastrare a randuielii si a unitatii de cult in Biserica, dar el trebuie privit mereu ca mijloc in vederea realizarii unei trairi inalte duhovnicesti, ajutat si de efortul duhovnicesc personal si de o dreapta intelegere a spiritului doctrinar al crestinismului, si nu ca o cheie magica pe langa care nu mai e nevoie nici de intelegere, nici de efort.
Asa il inteleg unii credinciosi ce doresc o tehnica a vindecarii. Precisa si sigura. Chiar de ar fi grea, dar sa fie sigura. Sa se stie ca, daca trece de aici pana dincolo, realizeaza rezultatul final maxim.
O astfel de intelegere poate duce usor la decadere morala. Omul se crede lesne impacat cu Dumnezeu prin rostirea corecta si la timp a formulelor cultice, dupa care isi poate lua libertati morale aparate de faptul ca impacarea e astfel sigura si usoara.
Tipicul, formele de cult, in general, sunt trupul spiritualitatii si, daca e adevarat ca nu se poate aici suflet fara trup, apoi e tot asa de adevarat si inversul. Trupul fara suflet e mort. Tipicul, fara sensul lui spiritual e mort, fara sens. Am auzit odata pe un calugar spunand „tipic, tipic si la inima nimic“, adica se referea la o rugaciune fara participarea inimii, formala.
De multe ori insisi credinciosii, cand sunt ramasi la acea mentalitate minora, mai ales cei cautatori de „sfinti” la tot pasul16, femeile exaltate si mitomanii incapabili de discernamant duhovnicesc ajuta pe omul simplu sa-si iasa din buna lui randuiala si sa devina „vedeta” duhovniceasca.17
Dintr-o data numele lui se transforma in unitate de masura, iar el, incet, incet, calca tot mai alaturi de calea vietii duhovnicesti. Daca raman in orbire, complacandu-se in vedetism, chiar daca se mentin o vreme in centrul unei miscari de fals misticism, mai devreme sau mai tarziu sfarsesc in ridicol, conchide Mitropolitul Antonie Plamadeala.
Staretul Leonid de la Optina ne spune ca, daca cineva cauta mantuirea cu sinceritate si din toata inima sa, Dumnezeu il va „conduce” la un adevarat povatuitor; dar omul care, in acelasi timp cu mantuirea, da atentie sau este inselat de prefacatorie, necredinta sau de parerea si indreptatirea de sine, va sfarsi prin a avea un sfatuitor si calauzitor la fel ca el: „cine se aseamana se aduna!”
Cuviosul Paisie Aghioritul ne marturiseste:
Sfaturile pe care le spun oamenilor ca sa le indeplineasca, nu sunt grele si le odihnesc sau indreptatesc (justifica) patimile (slabiciunile).
Desi vindeca, diavolul insa mai mare vatamare face. Si macar ca poate folosi trupul, care putin mai pe urma tot va muri si va putrezi, vatama sufletul cel nemuritor. Satana poate vindeca doar bolile pe care le-a provocat el.18
Oricine, prin urmare, care – ca si ratacitii din Corint – ar incerca sa polarizeze in jurul altcuiva decat al lui Hristos viata crestina, sau s-ar face pe sine centru, uzurpand pentru sine sentimente si atitudini care se cuvin numai lui Hristos, acela ar cadea sub vina de impostor demoniac. Si a lasa pe credinciosi sa creada ca tu ai puteri supranaturale, ca ai daruri de taumaturg, ca ai vedenii care presupun o vrednicie a ta, ca esti inainte-vazator, stiind sa citesti in suflete pacatele, trecutul si viitorul, toate acestea nu ar insemna altceva decat o disimulata manevra de a uzurpa locul lui Hristos. Ar fi o reeditare a vechii tentative de emancipare si autonomizare incercata de Lucifer, si inca intr-o incercare cu totul indrazneata, antihristica!
Cine are cu adevarat aceste daruri, si le are de la Dumnezeu, nu le striga pe ulite, nu se lauda cu ele, nu si le aroga, nu se foloseste de ele ca de o firma de reclama, ci se ascunde, se smereste, face uz de ele in public numai la mare nevoie, numai in cazuri exceptionale, ramanand permanent supus Bisericii in dogma si disciplina si, mai degraba, se teme de aceste daruri, decat se mandreste cu ele19. De aceea, in sufletele pe care le pastoreste sau cu care vine in atingere in vreun fel, el va refuza orice consideratie speciala pentru sine. El se va face vas prin care lucreaza Hristos.
Sfantul Ierarh Nifon ne spune:
„Pana la sfarsitul lumii, nu vor lipsi dreptii Domnului, dupa cum nici lucratorii satanei nu vor lipsi. In zilele cele mai de pe urma insa, adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni. Si chiar daca nu vor face semne si minuni ca astazi, vor calatori necontenit pe calea cea stramta, cu toata smerenia. Acestia vor fi in imparatia lui Dumnezeu mai mari decat parintii facatori de minuni. In vremea lor nu va mai fi cineva care sa faca semne minunate, deoarece, chiar vazandu-l, nu vor vrea sa se intelepteasca in luptele lor duhovnicesti.“
NOTE:
1 „Dumnezeu nu ne primeste numaidecat miscarea mecanica pe care obisnuim s-o facem la suprafata, ci mai mult vapaia (suspinarea) din adancul inimii noastre!” (Arhimandritul Arsenie Papacioc)
2 „Toata temelia este evlavia. Vezi, unul numai se sprijina de peretele unde a fost pusa o icoana si primeste har, iar altul poate sa aiba cea mai buna icoana, dar nu se foloseste, deoarece nu are evlavie. Sau un altul poate fi ajutat de o cruce simpla, iar altul sa nu se foloseasca nici chiar de Cinstitul Lemn cand nu are evlavie. Pe cat puteti, sa cultivati evlavia si strapungerea de inima. Acestea va vor ajuta sa primiti harul lui Dumnezeu. Pentru ca de are cineva evlavie si strapungere de inima si este smerit, primeste harul dumnezeiesc. Iar daca nu are evlavie si smerenie, harul lui Dumnezeu nu se apropie de el. Nu foloseste sfaramarea genunchilor cu nenumarate metanii celui ce nu-si sfarma in acelasi timp si inima sa cu smerenia – cu pocainta launtrica. Cand lumea va da haine de la bolnavi sa le puneti peste Sfintele Moaste, sa luati aminte sa fie numai bluzite, nu altele. Nu se potriveste, este lipsa de evlavie.” (Cuviosul Paisie Aghioritul)
3 Practica gresita a introducerii biletelor (care contin cereri adresate sfintilor) in crapaturile icoanelor sau in racla unor sfinti cu moaste, denota, asa cum s-a mai spus, confuzia ce se face intre puterea credintei si magie – magie este luat in inteles de procedeu tipizat cu efecte sigure, independente de efortul duhovnicesc (n. n.).
4 „Asa cum oamenii intra si ies dintr-o casa, asa si gandurile iscate de demoni vin si iarasi pleaca daca nu le primesti. Daca gandul iti spune: „Fura!” si tu-l asculti, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Daca gandul iti spune: «Mananca mult!» pana la ghiftuiala si tu vei manca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Si asa, daca gandul fiecarei patimi te va stapani, vei ajunge un barlog de demoni. Dar daca intelegi sa te pocaiesti cum se cuvine, vor tremura si vor fi siliti sa plece.” (Sfantul Siluan Athonitul)
5 „Stiti ce-am zis in sinea mea, in timp ce-i citeam rugaciuni unei fetite bolnave de epilepsie (chiar atunci a luat-o criza): «Doamne, iarta-ma pe mine pacatosul!, Doamne, iarta-ma pe mine, pacatosul!». Vreau sa va spun ca trebuie sa suferi si tu cu cel care sufera. Deci, tragedia intregii lumi trebuie plansa ca propriile noastre pacate. Asta e: sa traim si pentru altii.” (Arhimandritul Arsenie Papacioc)
6 „Trebuie sa-i facem pe oameni sa inteleaga ce este pacatul. Am comis o nedreptate fata de cineva, el a devenit nefericit din cauza mea, nu l-am ajutat intr-un moment cand a facut apel la mine; l-am aruncat intr-o situatie care are consecinte dificile pentru el. Nu fac pentru ai mei tot ceea ce ar trebui sa fac...” (Parintele Dumitru Staniloae)
7 „Odata, a venit la mine un barbat de varsta mijlocie, care de un an de zile avea o puternica durere de cap, iar medicii nu puteau sa-l ajute. De indata ce l-am vazut de departe, mi-am dat seama ca are diavol. Dupa ce mi-a marturisit durerea sa, i-am spus: «Acestea ti se intampla deoarece ai inselat o femeie, iar ea s-a dus si ti-a facut vraji. In afara de acestea, ai necinstit si o alta tanara. Sa mergi si sa ceri iertare de la aceste persoane. Apoi spovedeste-te, mergi sa-ti citeasca exorcisme si te vei face bine».” (Cuviosul Paisie Aghioritul)
8 „Cine sunt cei care cred ca-i va ajuta Hristos daca au uneltit?” (Arhimandritul Arsenie Papacioc)
9 “Cinstea omului e mai pretioasa decat Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci. Daca cineva nu este cinstit si are CinstitulLemn (sfinte moaste n. n.) asupra sa, este ca si cum nu ar avea nimic. Iar daca altul nu are Cinstitul Lemn, dar daca e cinstit, primeste ajutorul dumnezeiesc. Daca mai are si Cinstitul Lemn, atunci…“ (Cuviosul Paisie Aghioritul)
10 Cf. Parinti duhovnicesti contemporani de la Sfantul Munte Athos.
11 „Sfant nu este acela care s-a ridicat pana la o treapta inalta a moralei omenesti, sau care a ajuns sa aiba o viata de asceza, chiar de rugaciune – si fariseii posteau si ziceau rugaciuni lungi! – ci acela care are inlauntrul lui pe Duhul Sfant. Defectul unor reguli bine definite este acela ca usureaza constiinta celor ce pot sa le implineasca si le da sentimentul ca sunt mantuiti. E foarte naiv. Fariseii Vechiului Testament posteau si ei, dar asta nu era suficient. Hristos a spus: «Daca nu depasiti virtutile fariseilor, nu va puteti mantui».” (Arhimandritul Sofronie)
12 „Sub forma traditiei orale si a slujbelor, randuielile isi pastreaza caracterul lor duhovnicesc si o anumita elasticitate, cum si trebuie sa fie in acest domeniu atat de sensibil, atat de fluctuant, atat de imprecis, atat de delicat al vietii sufletesti. Aici nu se masoara cu metrul si nu se cantareste cu kilogramul. Altele sunt masurile. Ori, Regula masoara cu metrul si cantareste cu kilogramul. Nu cunoaste si nu are alte masuri, si nici nu sunt posibile, daca e vorba sa fie cuprinse intr-un cod scris, normativ. De aceea si mantuirea in conditiile codurilor scrise, ale Regulilor, devine rezultatul unor adunari si scaderi, al unui punctaj controlat dupa indeplinirea articolelor din Regula, ceea ce e tot ce poate fi mai strain vietii sufletesti si relatiei cu Dumnezeu. Un astfel de punctaj si o astfel de indeplinire, nu pot fi decat formale.” (Inalt Prea Sfintitul Antonie Plamadeala)
13 „Cred ca aici intervine o mare ispita diavoleasca si anume ispita falsificarii, care consta in minimalizarea principalului si supraevaluarea nimicului.” (Prea Sfintitul Ioan Mihaltan)
14 „Cat priveste deschiderea cartii, deci a Sfintei Evanghelii, molitfelnicele si agheasmatarele mai vechi arata ca se facea de catre preot si nu de catre bolnav, asa cum apare in ultimele editii. Dar si unele, si altele nu mai pomenesc nimic in afara de aceasta deschidere. Inovatia intervine cand, pe baza textului la care Evanghelia a fost deschisa intamplator si tinand seama de culoarea vinietelor, slujitorii incep sa interpreteze, facand preziceri sau dand pronosticuri pe care credinciosii le iau drept adevarate, avand in vedere autoritatea morala duhovniceasca si harica a preotului. Se are in vedere, asa cum spuneam, culoarea vinietelor, adica daca „a cazut” pe rosu sau pe negru, culoarea rosie fiind semn bun, iar cea neagra, semn rau.
15 „Exista si «taumaturgi» care spun ca au primit de la Dumnezeu darul vindecarii, trimitandu-si clientii chiar si la Spovedanie si Impartasanie, inselandu-i in acest fel pe oameni ca si ei ar fi de-ai Bisericii!” (Ierom. Adrian Fagetean / Ierom. Mihail Stanciu, De ce cauta omul contemporan semne, minuni si vindecari paranormale?, Editura Sophia, Bucuresti, 2004).
16 Intr-o veche traditie se pastreaza amintirea cuiva care s-a dus la un intelept si l-a intrebat: „Inteleptule, am vazut un om zburand. Va fi fiind acesta drept in fata lui Dumnezeu?”, „Nu stiu. Sa ma mai gandesc”, a raspuns acela. „Am mai vazut si un om mergand pe apa ca pe uscat. Va fi fiind acesta drept in fata lui Dumnezeu?”, „Nu stiu. Sa ma mai gandesc”, a raspuns si de data aceasta inteleptul. „Am vazut insa si un om ca toti oamenii, unul ca noi, care-si facea datoria cea de toate zilele in fata lui Dumnezeu, dar nu se deosebea cu nimic de ceilalti oameni, nici nu zbura, nici nu mergea pe apa ca pe uscat. Acesta cum o fi?”
Inteleptul i-a raspuns fara ezitare: „Acesta este drept in fata lui Dumnezeu, pentru ca acesta face cele ale oamenilor. Nu este dat oamenilor nici sa zboare, nici sa mearga pe apa ca pe uscat, dar le e dat sa fie oameni cumsecade. Si daca sunt oameni cumsecade, acestia sunt drepti in fata lui Dumnezeu”.
17 „Imi amintesc ca, atunci cand am fost numit la una din bisericile «forte» ale taumaturgiei bucurestene, m-am speriat strasnic cand, citind molitfele Sfantului Vasile cel Mare «ca sa nu stric obiceiul», aud un urlet de fiara injunghiata ridicandu-se din mijlocul multimii care statea pe branci, cu fata la podea. Colegul, un batran «meserias», in ale taumaturgiei de mahala imi face semn de incurajare cum ca, vezi, Doamne, rugaciunea mea are efect. M-am uitat la el cu sila, iar pe respectiva «apucata» am avertizat-o ca daca mai face odata asa ceva, o vindec pe loc de demonul sarlataniei cu care se invoise sa-mi creeze faima de tanar si puternic taumaturg. Si cum aveam in mana un crucifix mare si greu, iar pe chip aveam o manie cam prea sfanta, femeia s-a vindecat brusc si total. Cred ca a fost prima si singura minune de acest soi, pe care am savarsit-o bine; alta nu s-a mai ivit.” (Pr. Prof. Ion Buga)
18 „Descantecul, vraja, fermecatoria consta in a vedea in puterile naturii sau ale omului puteri diavolesti. Caci invocarea lor e mai degraba porunca si sugestie decat rugaciune. Ele sunt o idolatrie practica.” (Pr. Prof. Dumitru Staniloae)
19 „M-am intalnit intr-o zi cu o persoana care mi s-a adresat astfel: «Eu am daruri deosebite!». I-am raspuns: «Darurile sunt ale lui Dumnezeu! A te cunoaste pe tine inseamna: sa stii sa renunti la tine, pentru ca asa cere Dumnezeu. Este mai mare lucrare decat aceea de a face minuni, de a avea revelatii etc. De ce? A te smeri pe tine este lucrarea ta. Darurile insa, nu sunt ale tale, ci sunt ale lui Dumnezeu!».“ (Arhimandritul Arsenie Papacioc)
(din: “Ortodoxia, viata noastra in Hristos“, antologie realizata de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sophia, Bucuresti, 2007)
Legaturi:
- Credinta mecanica sau viata crestina ca SIMULACRU – de Paul Curca
- “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca…
- IPS HIEROTHEOS VLACHOS – cuvant esential despre UCENICI si FANI in Biserica
- ORTODOXIA CA UN SHOW sau despre primejdia falsei renasteri harismatice
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre INFRICOSATOAREA INSELARE: Numai diavolul teatralizează
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “Ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi…”
- CARE RUGACIUNI SUNT FACATOARE DE MINUNI? Parintele Serafim Rose: Tamaduirile si minunile se fac inimilor indurerate, dar care au nadejde
- IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?
- Parintele Arsenie Muscalu despre INCREDEREA IN VISE si deosebirea intre RAVNA DUHULUI si RAVNA NEBUNA. Ce urmareste VRAJMASUL prin ispite de-a dreapta?
- In actualitate: PRIMITIVUL “MISTIC”, “VEDETA” DUHOVNICEASCA, “MINUNISTUL”, DREPTUL MANDRU, SARLATANUL RELIGIOS (II)
- DE CE CAUTA OMUL SEMNE, MINUNI SI VINDECARI PARANORMALE?
- Vindecari si vindecatori sau CUM DEOSEBIM SFINTENIA DE SARLATANIE?
- Parintele Cleopa DESPRE VISE, VEDENII, GHICITORII, VRAJITORII SI “DRACII ARHICONI”: “Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea ca sa te duca in iad?”
- Pericolul legaturii cu duhurile cazute sau: “Cu uimire si infricosare” despre “USURATATEA CU CARE ‘CRESTINII’ DE ASTAZI SE INCRED IN VEDENII SI ARATARI“
- Raspunsuri duhovnicesti de la Parintele Ambrozie Iurasov despre “PROFETIILE” DE TIP VANGA SI NOSTRADAMUS, HOROSCOAPE, OZN, CREDINTA IN SUPERSTITII…
- INVATATURA ORTODOXA DESPRE VRAJITORI, VINDECATORI SI PREZICATORI. “Chiar daca vrajitorii ar putea sa dea sanatate, tot trebuie să-i indepartam!”
- Parintele Mihail Stanciu despre INDRACIRILE mai vechi si mai noi, despre EXORCISMELE adevarate si false si CUM SA DEOSEBIM INSELARILE
- CADERILE “DE-A DREAPTA”. Noi invataturi si pilde de pateric romanesc culese de IPS Antonie Plamadeala. CONDITIILE FAPTELOR CU ADEVARAT MANTUITOARE
- DESPRE CADEREA BABILONULUI SI FALSELE MINUNI ALE LUI ANTIHRIST. Cum sa ne ferim de inselare?
- Cati dintre noi am cauta si am urma astazi un astfel de calauzitor, care nu face minuni?
- Din provocarile crestinului ortodox de astazi: FRUMUSETEA INSELATOARE, GOANA DUPA MINUNI
- ORTODOXIA CA UN SHOW sau despre primejdia falsei renasteri harismatice
- REPORTAJ “ROMANIA, TE IUBESC” despre ratacirile preotului Cristian Pomohaci de la Mosuni. Si alte fenomene sectare de psihoza in masa si… marketing religios
- SENZATIONAL! SOCANT! SPECTACULOS! 🙂
- DRACUL-TEOLOG si inselarile care dezbina Biserica “in numele Domnului”
- PS Sebastian: DISCRETIA DOMNULUI SI SETEA DE SPECTACOL SI DE SUCCES IEFTIN A LUMII: “Viaţa în Hristos nu are nimic comun cu spectacolul şi publicitatea!“
- PROFETIA SFANTULUI NIFON: “In zilele cele mai de pe urma adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni”
cutremuratoare cuvintele Sfantului Iustin Popovici! Bogdaproste!
Frumos e omul, prin credinţă,
Când Adevărul viu şi sfânt,
Îl reânvie, (din căderea-i)
Şi-l rezideşte prin Cuvânt.
Când Adevărul, îl renaşte,
(Din duh şi apă şi prin Har),
Pe Iisus îl are hrană,
(Prin liturghie şi altar).
El, simte că-i străin pe lume
Şi caută, (pâ’n la mormânt),
Întoarcerea în sine însuşi,
Prin Iisus, (în Duhul Sfânt).
Creştinul botezat, se’ntoarce,
Din grozăviile căderii,
Prin Dumnezeu Mântuitorul,
(La cer), pe calea învierii.
Privirea celui care crede,
Este respect şi bunătate,
Este iertare şi iubire.
E sete vie de dreptate.
Că’n el, se luptă cu pământul,
Cu adversarii mântuirii,
Cu dragostea înşelătoare,
(Prin Adevărul răstignirii).
Credinţa’l face însă’n taine,
Curat (şi nobil) şi frumos.
Plin de virtuţi, ce şi le’adună,
Prin ascultarea de Hristos.
Credinţa-i dă puteri divine
Şi’l face om ceresc, (om sfânt),
Ce nu mai semănă cu omul,
Robit de demoni, pe pămãnt.
Prin Iisus, creştinul este,
Smerit adânc. (I’un rugător).
I’un vinovat ce-şi plânge vina,
(Un demn şi nobil cerşetor).
I’un răzvrătit, ce nu iubeşte,
Nimic, din “fericirea” lumii.
I’un adversar (CINSTIT), ce luptă,
Cu toate forţele minciunii.
Şi’ajunge (prin altar şi taine),
Lumină fără de cuvânt,
Adânc de nevinovăţie,
(Faptă şi dragoste), în sfânt,
Tăcere care strigă lumii,
(Doar prin prezenţa-i sfinţitoare).
Iubire, care mustră tainic,
(Fără cuvinte de mustrare)
“Căldură”, care te pătrunde,
Până’n adâncurile firii
(Şi’aduce lacrima căinţei,
Din Adevărul mântuirii).
Iisus, cel răstignit pe cruce,
Face, din cel de pe pământ,
Înger în trup, (când omu’ascultă
Şi îl urmează, pe pământ).
Frumos e omul prin credinţă
Când, prin comorile de Har,
Şi’adună cerul înlăuntru,
(Prin tainele de la altar).
Că nu-i comoară, nu-i putere….,
Nu preţuieşte’ntreg pământul,
(Pentru un om), cât preţuieşte,
Taina iubirii din el, (sfântul).
CU LEPADAREA DE SINE INCEPE IUBIREA DE DUMNEZEU !
Cineva a spus asta….nu este de la mine
DOAMNE AJUTA !
Mircea