BUCURIA VIETII intre implinire launtrica si placere, intre frumusete si senzualitate. Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Man. Oaşa ne cheama SA NE RECUPERAM VIATA CARE NE E CONFISCATA DE LUME (video)

27-05-2013 Sublinieri

Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români din Timișoara, Liga Studenţilor din Timișoara și Asociaţia Prologos au organizat la Timisoara, în 18 ianuarie 2013 conferința cu tema “BUCURIA VIEŢII“, avându-i ca invitați pe Părintele Iustin Miron, stareţul Mânăstirii Oaşa din judeţul Alba şi Părintele Pantelimon Şuşnea, duhovnic si pictor iconar, de la aceeaşi mânăstire.

***

PRIMA PARTE

(TRANSCRIERE)

Parintele Pantelimon:

Referitor la gandul care a stat la baza alegerii temei in conferinta, a “Bucuriei vietii“, el este legat de perioada prin care am trecut. Nu stiu cum sunteti dumneavoastra, dar noi suntem inca intr-o inertie a sarbatorilor. […]. Si, bucuria adevarata se cere impartasita. Cei care traiesc in bucurie nu suporta gandul sa fie singuri in bucurie. Asta este una dintre mai multe diferente dintre placere si bucurie. In placere esti singur sau placerea este pentru tine, pe cand bucuria nu poti suporta sa o traiesti singur, cauti pe cineva cu care sa impartasesti bucuria.

Acuma referitor la bucuria vietii, pentru ca aceasta este tema, trebuie sa intelegem un pic care este starea vietii noastre. parintele Pantelimon De la manastirea Oasa Pentru a avea cu adevarat bucurie in viata, intai trebuie sa-ti recuperezi viata, pentru ca trebuie sa stim cu totii ca viata noastra, intr-o masura mai mare sau mai mica, ne este confiscata. Noi avem, poate, de multe ori, convingerea ca gandurile noastre sunt gandurile noastre, ca simtirile, trairile, conceptiile de viata sunt concluziile la care am ajuns noi. Dar, privite un pic din afara, se poate vedea ca, in mare parte, viata noastra nu ne mai apartine ca intentie, nu noi suntem cei care mai dirijam in totalitate viata noastra. Atuncea, un prim pas este acela de a ne recupera viata, de a deveni din nou stapani, sa fim din nou noi stapani peste trairile noastre, peste gandurile noastre, peste conceptiile si atitudinile noastre.

In special la cei tineri se vede aceasta siguranta in ei insisi, de aceea sunt si incurajati tinerii sa fie liberi, sa se manifeste liber si ei chiar cred ca sunt liberi atunci cand se manifesta. Or, privind din afara, se vede foarte multa uniformitate, si foarte mult cliseu in viata lor. De fapt ei sunt foarte dependenti de mediul… mediatic, mediul informational, – si cu totii, nu numai ei, cu totii suntem intr-o stare de interdependenta de mediul informational, chiar si noi, calugari. Singura deosebire este ca noi, ca si calugari, ne controlam mediul informational care ne inconjoara. Mediul informational fiind toate informatiile pe care noi le receptam prin toate simturile. Si, toate aceste informatii care ne vin din afara, vin si se aduna in interior, si creeaza structuri interioare, creeaza conceptii, genereaza ganduri, genereaza trairi.

Va ziceam ca tinerii sunt incurajati sa-si traiasca viata, sa-si urmeze voia, sa-si urmeze dorinta sa-si urmeze instinctele, dar, inainte de a fi indemnati in sensul acesta, deja multe din dorinte le-au fost inoculate. Multe din conceptiile de viata sunt inoculate, nu sunt ale lor, proprii. Tu le vezi ca rasar din tine, vezi ca ai o pornire, vezi ca ai o dorinta care se manifesta in tine si o iei ca pe a ta, dar ea “foarte frumos” ti-a fost indusa, nu-ti apartine, ti-a fost indusa din exterior.

Noi, si cand eram studenti am observat aceasta diferenta a starilor interioare in momentul in care am iesit din lume si, de exemplu, mergeam sa stam in vacante pentru o perioada mai mare la manastire. Si vedeai cum ti se schimba in interior totul: si conceptiile, si gandirea, si dorintele, si poftele. Si totul suferea o mutatie.  Numai cand ieseai afara iti dadeai seama de ceea ce se petrecea in interiorul tau, si ca de fapt influenta mediului informational este covarsitoare, este determinanta.

Si, atuncea, asta spunem si noi tinerilor: sa-si traiasca viata, dar inainte de a si-o trai trebuie sa si-o recupereze. Pentru a putea sa te angajezi in credinta trebuie sa fi foarte autentic, trebuie sa fi tu insuti. Or, foarte putini tineri au curajul sa fie ei insisi.  Si cum ziceam: de cele mai multe ori, si felul in care se imbraca, si felul in care se comporta si felul in care isi concep relatiile intre ei, in care se adreseaza unul altuia sunt preluate din filme, din comportamentul vedetelor pe care ei le privesc. Se manifesta foarte mult in clisee care, de fapt, nu sunt ale lor. Si atunci cand se pune problema frumusetii, se gandeste tot in clisee, si la barbat si la femeie, ei il gandesc pe celalalt in clisee hollywoodiene, dupa modelele de acolo, si fiecare face eforturi de a intra in corsetul acelor clisee, pentru a fi, hai sa zicem asa, “eligibil”, valabil, in randul celor de varsta lor, de generatia lor. Nu mai au aceasta putere, acest curaj de a fi ei insisi, si daca cumva nu reusesc sa se potriveasca in acele clisee sunt frustrati, complexati s.a.m.d. Si atunci, fundamental este sa fii tu insuti; dar ca sa fii tu insuti, trebuie sa te gasesti pe tine insuti; si ca sa te gasesti pe tine insuti, trebuie sa te cauti.

Parintele Iustin:

P1130012Referitor la recuperarea vietii, pe care ne-o propune Parintele Pantelimon, pentru a ajunge in sfera bucuriei… – si nu numai Parintele Pantelimon, ci realitatea ne cere lucrul acesta -, un prim gand care mi-a venit este ca o viata nu poate fi salvata decat de o alta viata. Iti salvezi viata prin viata, adica prin viata salvata. O viata salvata poate sa-ti salveze o viata pierduta. Si atuncea viata salvata, Viata prin excelenta, este viata lui Dumnezeu. Si Dumnezeu e vazut ca Viata. Va amintiti cuvintele din Scriptura, cand Hristos spune: “Eu am venit ca lumea Viata sa aibe, si s-o aibe din belsug“[Cf. Ioan 10,10]. Ei, lumea nu era moarta, putem spune, nu erau oameni morti, dar… erau morti din punct de vedere spiritual.

Recuperarea vietii, la modul profund, n-o putem gandi, n-o putem vedea decat prin Dumnezeu. Bucuria vietii de care suntem tot mai lipsiti, si chiar de viata suntem tot mai lipsiti in vecurile noastre... Vedeti ca nu prea mai avem timp de viata noastra: traim tot felul de realitati, venim in contact cu tot felul de realitati tot mai exterioare si nu intram in contact cu viata noastra. Chiar si cand venim acasa nu reusim sa ne intalnim cu noi, poate nici cu cei din casa, pentru ca ne cuplam la alte vieti virtuale – folosindu-ne de mijloacele tehnice: calculator, internet si toate astea. Si, iata ca ratam intalnirea cu noi, si ratam intalnirea cu viata noastra.

Zicea Parintele Serafim Rose ca in vremurile din urma oamenii nu vor mai avea bucuria vietii. Ce este bucuria? Este o stare, este o stare sufleteasca. De asta, sa stiti ca nu este usor sa conceptualizam bucuria, sa o punem in cuvinte acuma si sa o intelegem rational. Este dificil sa punem in cuvinte ceea ce inseamna bucuria, dar o sa intelegem bucuria cu adevarat abia atunci cand o traim. Oricat ai vorbi despre ea, e ca si cum ai vorbi despre o mancare anume si este ceva daca n-o mananci, si este altceva daca o mananci, si intelegi mult mai mult. Deci, pana la urma bucuria ne va vorbi cel mai “competent” si cel mai serios si mai profund despre bucurie.

Din punct de vedere etimologic, bucuria vine dintr-un cuvant albanez: bukuri, care inseamna frumusete. […] Suntem convinsi, chiar daca nu putem sa facem demonstratii stiintifice, filologice, ca acest cuvant este de origine daco-tracica, altfel nu ne putem inchipui cum acest cuvant a ajuns de la albanezi la noi. Nu avem noi legaturi prea stranse cu poporul albanez, dar stiti ca si el e popor tracic, chiar daca au credinta musulmana acuma. Se trag din traci, si iata, a supravietuit acest cuvant si la ei si la noi. Si eu, cand am descoperit acest cuvant m-am bucurat, ca este un cuvant tracic, un cuvant de la stramosii nostri si care inseamna frumusete. Stramosii nostri intotdeauna au fost legati, au avut o apartenenta speciala pentru frumos. Ei erau pastori, care s-au intins din Balcani pana prin Alpi […] si au trait in cadre foarte frumoase, peisaje foarte frumoase – si nu numai, ci si stari foarte frumoase.

Deci, bucuria este o stare de implinire, este o stare de armonie, o stare de echilibru, o stare, am putea spune, chiar de superioritate [in sens de noblete, inaltime spirituala, n.n.]. Nu ne putem bucura cu adevarat decat… in Adevar.

Exista mai multe feluri de bucurii: bucurii naturale, firesti, si bucurii duhovnicesti. Acesta este modul 2012 tabara Craciunteoretic de a vorbi, insa in practica, in realitate, in concretul vietii noastre, bucuriile, in general, sunt amestecate. Calitatea vietii pe care o traim se reflecta si in calitatea bucuriei. Cu cat traim o viata superioara, o viata autentica, o viata in Adevar, cu atat bucuria noastra este mai inalta. Deci este o stransa legatura intre calitatea vietii si calitata bucuriei pe care o traim.

A pomenit Parintele aici si despre placere. Se face confuzie multa in vremurile noastre intre placere si bucurie. Ori, daca le privim mai atent, o sa vedem ca sunt departe [una de alta]. O data ca bucuria este launtrica, vine din interior; placerea vine din exterior, vine din afara. Bucuria este la nivelul sufletului; placerea se realizeaza la nivelul simturilor. Bucuria se daruieste, vine dintr-un suflet plin; placerea cere, asteapta si presupune un suflet gol. Bucuria merge tot mai adanc, in intelesul lucrurilor si al sensurilor; in schimb placerea tot mai la suprafata. Si acestea ar fi cateva deosebiri, care, vedeti ca sunt mari, chiar sunt opuse, intre placere si bucurie. Realizam placerea in distractie, in schimb bucuria o realizam in creatie. Abia atunci cand creezi ceva, faci ceva, cand construiesti ceva, chiar si la nivel mental, atuncea te plasezi in zona bucuriei.

Deci vedem ca a ne bucura inseamna a ne plasa in sfera valorilor. Acuma, pentru a avea un sistem autentic de valori trebuie sa avem o constiinta autentica. Prin constiinta facem deosebire intre bine si rau. Constiinta, stiti ca este o realitate divino-umana. Spunea Parintele Arsenie Boca ca este glasul lui Dumnezeu in om. Ea este glasul lui Dumnezeu in om, nu [doar] glasul lui Dumnezeu, deci ea are o parte umana si o parte divina si atunci, cu cat partea umana este mai curata, cu cat ea este mai inalta, partea umana a constiintei, cu atat se reflecta mai bine in ea voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este Binele. Binele nu vine dintr-un sistem de idei, ci vine din fiinta lui Dumnezeu. Si atunci voia lui Dumnezeu ni se descopera noua prin constiinta, in fiecare concret al vietii noastre. Daca partea umana a constiintei este alterata, atunci putem percepe alterat voia lui Dumenzeu sau chiar, daca suntem in pacat, putem sa astupam cu totul glasul lui Dumnezeu. Si atuncea, acoperind glasul lui Dumnezeu, construim noi, in partea omeneasca care ne-a ramas, glasuri omenesti. Asa se face ca sunt oameni care nu-i mustra constiinta cand fac rau, pentru ca si-au resetat constiinta. Constiinta lor nu mai reflecta in ea voia lui Dumnezeu, ci o alta lege. Si d-asta, partea umana a constiintei suporta si ea modificari, adica o educatie, care se face in Biserica in primul rand. Deci fara o constiinta autentica, sanatoasa, nu putem vorbi de viata sanatoasa si de o bucurie autentica, pentru ca fara ea ne plasam in afara Binelui, si implicit a vietii adevarate. Si nu putem vorbi de constiinta in afara Binelui, in afara Adevarului. Iar acestea in relatia cu Dumnezeu le descoperim, prin constiinta noastra.

Si sa stiti ca fiecare virtute a noastra este un drum spre bucurie. Prin fiecare virtute noi ne implinim sufleteste, iar aceasta implinire implica bucuria. […] Spun Sfintii Parinti ca numai ce este asumat poate fi mantuit. O asumare sincera si autentica a vietii cu ajutorul lui Dumnezeu.

Parintele Pantelimon:

maxresdefaultDupa ce ne recuperam viata, sau dupa ce ajungem din nou la carma gandurilor, la carma trairilor noastre, asa cum spunea si Parintele Iustin, al doilea pas este asumarea vietii, asa cum este ea. Daca va ziceam ca exista prejudecati in multe privinte, in comportament, in adresare, in formele de frumusete, exista multe prejudecati si in cazul vietii. Adica, oamenii, de multe ori, se gandesc ca fericirea vine dintr-o lipsa a problemelor, dintr-o lipsa a tot ce inseamna suferinta pentru ca suferinta nu inseamna numai boala, ci inseamna orice iti produce disconfort: si psihic, si emotioanal, si sufletesc, si fizc, si social s.a.m.d. Or, lucrurile nu stau asa. Omul intotdeauna a fost in cautarea fericirii, pentru ca fericirea este inscrisa in cel mai profund grad in memoria omului. Omul a fost izgonit afara din Fericire, din Rai, de unde se intalnea el in fiecare seara sa stea de vorba cu Dumnezeu, si a pastrat aceasta memorie, si are aceasta nostalgie a Raiului sadita in cele mai profunde fibre ale sufletului sau. Si chiar in placere omul se manifesta ca un cautator al Fericirii, al fericirii Raiului. Chiar atuncea cand fuge de necazuri, cand refuza necazurile, le refuza in virtutea acestei amintiri, a unui loc fara necazuri, asa cum era in Rai – nu exista suferinta, nu existau necazuri. Si oamenii incearca sa traiasca raiul pe pamant si incearca sa elimine toate necazurile din viata lor. Si atata vreme cat au necazuri, ei se considera nefericiti. Or, asa cum va ziceam, si acest lucru este o prejudecata, un cliseu.

Fericirea nu vine din eliminarea problemelor, ci din asumarea lor, din depasirea lor. In momentul in care cineva isi asuma viata, se asuma pe el insusi asa cum este, fara sa incerce sa intre intr-o alta identitate, care nu este a lui proprie, deci se asuma pe el insusi, isi asuma cadrul vietii lui, care implica parinti, familie, situatia pe care o are, si isi asuma si problemele sale, si nu incearca sa fuga de problemele sale. Sa stiti ca in tot ceea ce inseamna divertisment, industrie de divertisment, si in toate patimile, de fapt, se manifesta fuga omului de realitate, pe care este greu sa o asume, pentru ca se ivesc si probleme. Si atunci, cand cineva se drogheaza fie prin alcool, fie prin droguri, fie prin sexualitate, fie cand uita de sine in fata televizorului, a calculatorului, a pornografiei, s.a.m.d. cand se abandoneaza in fata simturilor, si capituleaza in fata simturilor, el fuge de realitate pentru ca de fapt nu o poate asuma, si nu o poate asuma pentru ca nu-i gaseste un sens, nu gaseste un sens suferintei si problemelor pe care le are, si fuge. Ori, asumarea vietii asa cum este ea, este al doilea pas in calea spre bucurie, pentru recuperarea vietii.

Am sa fac o paranteza, pentru ca m-a provocat Parintele Iustin despre bucurie si frumusete. Iarasi este o problema a celor de astazi, de a fi tot mai sensibili la frumusete sau de a avea tendinta sa percepem frumusetea tot mai senzual. Or, frumusetea este o hrana a sufletului. Frumusetea are un rol in viata noastra, si, asa cum zicea Parintele, oamenii de dinainte stiau sa-si faca viata frumoasa. De aceea, de exemplu ei isi impodobeau hainele, isi sculptau casele. Traiau intr-un mediu frumos, pentru ca simteau aceasta nevoie de frumusete, de aceea isi impodobeau evenimentele din viata. Vedeti, acuma cat de esalonate sunt aceste evenimente de trecere, incepand cu Cununia s.a.m.d.  si cat sablon exista la nivel mondial, si cat cliseu, si cat de sarace sunt sarbatorile omului contemporan. Adica se merge asa, catre un globalism al sarbatorilor. In acelasi fel se sarbatoreste nunta – si ca vestimentatie, si ca obiceiuri tinde sa devina asa, uniformizata la nivel mondial. Iarasi, sunt sarbatori inecepand cu 1 mai, cu Valentine’s day s.a.m.d. care tind sa devina sarbatori globale, si devin din ce in ce mai sarace. Cate obiceiuri erau si cat de infrumusetata era, ca si eveniment, nunta in traditie! Nici nu mai stim astazi cat de bogata era o nunta in traditie si dura, nu se putea epuiza continutul simbolic al unei nunti intr-o singura seara, sau intr-o singura  zi, ci dura cateva zile si participa tot satul. Erau tot felul de evenimente, un ritual al nuntii, s.a.m.d. Si nu numai, ci si toate sarbatorile legate de calendar erau foarte impodobite, pentru ca omul simtea nevoia aceasta de frumusete.

Or, astazi vedem ca oamenii sunt destul de insensibili, si pe masura ce se adancesc in pacate, devin din ce in ce mai insensibili si la frumusete. Si asta este primul nivel de frumusete, dar in momentul in care incepe sa ti se deschida si ochiul sufletului, dintr-odata totul se lumineaza. Adica se lumineaza omul de langa noi, se lumineaza natura, si ea se umple de sensuri si il vedem pe Dumnezeu stralucind si in natura si in cel de langa noi, si in noi insine, si peste tot vedem ca se manifeste Dumnezeu in toate. Si asta, dintr-odata umple totul de o si mai mare frumusete, si, cum va ziceam, in consecinta de o si mai mare bucurie.

Parintele Iustin:

4961777410_a7aba73564Referitor la frumusete, acuma in timp ce vorbea Parintele mi-am amintit un cuvant de la Nae Ionescu, care zicea cavezi ce esti, nu vezi ce este“. Cu cat esti mai plin de Frumusete, cu atat vezi mai multa frumusete. Cu cat esti mai plin de Sens, cu atat descoperi mai multe sensuri. Cu cat esti mai plin de Intelepciune, intelegi mai mult din ceea ce vezi. Cu cat esti mai luminos, vezi mai multa lumina in jur. Si atunci vedem ca ceea ce suntem noi se reflecta in afara, si in felul acesta, prin proiectia noastra in afara, reusim sa vedem.

Mi-amintesc ca la sfarsitul primei saptamani din Postul Mare – stiti ca este cea mai grea saptamana de post din tot anul; prima saptamana din Postul Mare este numita Saptamana Mare, pentru ca este foarte lunga, saptamana aceea este cu mult mai lunga decat restul saptamanilor; este mai lunga in plan existential, nu temporal. O confundam cu ultima saptamana din Postul Mare, si-i zicem Saptamana Mare, dar ea e Saptamana Patimilor. Ea e Saptamana Patimilor, asta este Saptamana Mare. De ce este asa lunga? Pentru ca este o perioada foarte grea de post. Primele trei zile este post negru. De duminica sera pana miercuri seara incepem cu trei zile de post negru care inseamna, in afara de oxigen [sa nu consumi] nimic, nici apa, nici mancare, nici absolut nimic. Sa stiti ca sunt multi timisoreni care vin in prima saptamana la noi la manastire, unde se fac foarte multe metanii, vreo doua sute saizeci si… de metanii la slujbe pe zi. Este o saptamana foarte intensa, de o purificare dusa la extrem. Dupa aceea, de miercuri pana vineri, inca doua zile de post negru. Cei care vor, pot sa tina cinci zile consecutiv, si altii au fost care au tinut si opt zile, si chiar puteau sa mearga si mai departe. Si ce vreau sa va zic este ca dupa cinci zile de post negru, vineri dupa-masa am iesit sa ma plimb in jurul manastirii, si am urcat cat am putut sa merg acolo. E drept ca fizic urcam mai greu, dupa cinci zile eram epuizat, dar asa peisaje frumoase nu am vazut in viata mea. Si nu-mi explicam cum de totul e atat de frumos, cum de a devenit totul atat de transparent. Nu-mi venea sa cred ca totul e atat de frumos. Si dupa aceea mi-am explicat ca avea legatura cu stare de dupa cinci zile de purificare cat se poate de profunda, si la nivelul sufletului si la nivelul trupului, si nu numai purificare ci si iluminare, si alta era realitatea din jurul meu.

Asa se intampla si in planul bucuriei. Deci, din cate v-ati dat seama, ca si in planul sanatatii trupesti, bucuria tine de o sanatate a sufletului. Deci, cu cat ai un suflet mai sanatos, cu atata esti mai bucuros. Dar, asa cum sanatatea fizica se realizeaza printr-o lupta  – corpul in permanenta lupta cu microbii pe care ii are -, si sanatatea este un produs al luptei, adica un rezultat al luptei, adica o victorie. Pe masura ce corpul biruie microbii care sunt inlauntrul lui, el este sanatos. Deci, sanatatea nu este ceva in sine, este ceva care se dobandeste. Daca nu ar fi asa, sa lupte trupul cu acei microbi, si ar avea sanatatea ca ceva dat, si pe care nu trebuie sa lupti ca sa o dobandesti, atunci corpul ar fi foarte slab si nu ar face fata dupa aceea la lupta cu microbii. Asa cum pestii rapitori sau animalele rapitoare sunt foarte importante pentru dezvoltarea sanatatii celorlalte. Cele care se lupta sa-si  apere viata prin lupta pentru viata se intaresc, sunt tot mai puternice. Intr-o balta de pesti, esti obligat sa bagi si pesti rapitori intre ei, daca nu, ceilalti se imbolnavesc, devin foarte rahitici. Ei nu mai lupta pentru viata. Au tot ce le trebuie acolo, nu trebuie sa se mai fereasca de pestii rapitori, stau linistiti si devin foarte anemici. Or, prin introducerea celor rapitori, acestia ii mai alearga pe ceilalti, si lupta lor sa se salveze ii face puternici.

Cam asa se intampla si in planul sufletului. Sanatatea sufletului tot printr-o lucrare se realizeaza, si in felul acesta ajunge la bucurie. Deci vedeti ca nu este o stare indusa bucuria, ci e o stare lucrata, este produsul unei lucrari. Pe masura ce invingem raul din noi, ne ferim de rau, eliminam raul din noi, dezvoltam binele din launtrul nostru, se realizeaza bucuria.

Bucuria, sa stiti ca se produce la orice contact cu realitatea, dar depinde de calitatea vietii noastre si a realitatii cu care venim in contact. Aceea produce si un fel de bucurie. Si sa stiti ca munca – munca intelectuala, munca fizica – nu ne duce la bucurie, ba ne secatuieste cu totul, poate chiar ne depersonalizeaza, ne uzeaza, pentru ca nu ne raportam corect la ea. Adica, nu incercam sa ne raportam cat mai profund la ea.

Spre exemplu, la liceu eu nu credeam in Dumnezeu. Am ajuns sa pierd credinta, dar la biserica mergeam totusi pentru ca era un obicei al familiei. Si mergeam la biserica de dragul familiei, ca sa fiu cu familia. Si atunci mergeam pe la discoteci. Cum incercam sa aprofundez ce era acolo, de fiecare data cand incepeam sa gandesc, sa patrund ce se intampla acolo, incepeam sa ma scarbesc si plecam de acolo. Imi dadeam seama ca e o prostie.

Ei, uitati-va, in plan profesional – sunteti aicea majoritatea studenti -, faptul de a patrunde ceea ce faci tu acolo, de a intelege ce se intampla acolo, de a aduce in tine intelesurile profunde din ceea ce studiezi, iti da o bucurie, iti da o satisfactie. Deci daca nu te bucuri cand inveti, inseamna ca n-ai inteles ce inveti. Deci intelegerea iti aduce bucurie. Cunoasterea realizata inlauntrul tau iti aduce bucurie. Nu te bucuri cand cunosti ceva si vezi si aia si aia, si parca nu te mai saturi de cunoastere, cand vezi ce frumos e, cate intelesuri ti se descopera, cate orizonturi ti se deschid?! Devine extraordinar! Si atuncea nu invatam bine, nu invatam la modul profund, si de-asta nu ne bucuram. Si la serviciu, la fel! Pai nu cream, nu abordam treaba cu credinta. O abordam foarte redus, si de asta ramanem redusi, asa, si ni se reduce viata, pentru ca o vedem simplist. Noi, la serviciu  ne ducem sa casitgam un salariu, sa avem bani, si sa traim cu banii aia. Pai nu numai ca sa castig bani trebuie sa ma duc acolo, trebuie sa merg sa-L castig pe Dumnezeu, trebuie sa merg sa-l castig pe cel de langa mine, trebuie sa merg sa ma castig pe mine. Patrunzand tot mai adanc ceea ce faci tu acolo, si nu facand mecanic, intelegi tot mai mult, te bucuri tot mai mult. Mai mult, iti lucrezi si tu viata, atunci cand lucrezi. Adica, iti lucrezi si bunul simt, iti lucrezi si corectitudinea, te disciplinezi, sa mergi devreme la serviciu, sa nu intarzii. Iti lucrezi si dragostea pentru ca ti-o manifesti in relatia cu ceilalti. Iti lucrezi credinta, pentru ca faci cu credinta ceea ce faci. Iti lucrezi rabdarea, pentru ca ai rabdare in ceea ce faci. Si atunci vezi ca produsul cel mai important, la serviciu, esti tu. Adica tu trebuie sa te produci cand produci. Daca nu produci la modul autentic, nu te produci la modul autentic. Si atuncea, si acolo la serviciu, te poti implini, poti sa traiesti bucurii extraordinare, si daca nu vii bucuros de la serviciu, n-ai lucrat cum trebuie, n-ai lucrat ce trebuie acolo. Si sunt impliniri, sa zicem, acolo, naturale. Da! Dar asta imi aduce mie bucurii, naturale, dar prin bucuriile naturale pasim spre bucuriile supranaturale [e o perspectiva usor cam idealizata, specifica unei munci mai naturale, mai traditionale, in slujba lui Dumnezeu, n.n.].

Spunea Sfantul Grigorie de Nazianz ca nimoasa-23-28.11.2011 140ic nu intareste dragostea ca dragostea impartasita, manifestata. Deci, manifestarea noastra, a virtutilor noastre, acolo, in concretul vietii noastre, dezvolta virtutile noastre si dezvoltarea lor in noi produce bucurii. Deci, iata ca putem sa fim bucurosi mereu. Daca nu ne implinim, daca traim noi ca si calugari, traim fecioria, spre exemplu, pai trairea ei ca integritate launtrica si fizica, iti da bucurie. Un om bucuros este un om implinit, este un om realizat si fiecare dintre noi trebuie sa ne realizam in concretul nostru. Nu trebuie ca sa ajungi academician ca sa fii fericit, sa fii bucuros, ci fiecare acolo unde este. Uitati-va la taranii nostri, ei sunt oameni bucurosi. Intr-adevar se bucura de un purcel, de o oaie, o vaca ce au ei acolo. Adica se misca ceva inlauntrul lor, se realizeaza ceva inlauntrul lor, la contact cu realitatile acestea. Deci, bucuria se produce, cum v-am spus, la contactul cu realitatea, cu adevarul. Deci, bucuria este la indemana oricui.  Este o stare ca sanatatea trupului, asa cum am zis, deci o sanatate a sufletului care se realizeaza prin lucrare, nu se realizeaza in mod magic.

Parintele Pantelimon:

[…] Daca fugi de efort, fugi de viata. Oamenii, in general, considera ca fericirea este in afara zonei de efort. Si, astazi, tot asa, ca o prejudecata, oamenii lucreaza ca sa nu lucreze; lucreaza in sila, ca trebuie sa lucreze, ca numai prin munca isi pot obtine timpi in care sa nu mai lucreze: ca sa aiba concedii in care nu mai lucreaza si se distreaza. Si atunci munca in sine este pri­vita ca o povara necesara pentru a ajunge in starea de ne-lucrare. În viata e foarte important ca fiecare dintre noi sa-si asume atata efort, cata capacitate are. Cu cat iti asumi mai mult efort si intelectual, si spiritual, si fizic, cu atat iti depasesti limitele. Daca nu iti fortezi limitele, nu ti le depasesti, nu ti le largesti. Si atunci vedem ca, dintr-o data, efortul sacrificiul sau tot ce provoaca disconfort incepe sa aiba un sens. Si va ziceam ca oamenii fug de efort pentru ca efortul este echivalat cu suferinta. Orice efort este disconfort, si fug de efort pentru ca nu-i gasesc sensul. Numai in momentul in care iti dai seama ca efortul este viata si orice implica un sacrificiu din partea ta, iti aduce bucuria, dintr-o data ajungi sa te bucuri nu numai de lucrurile frumoase din viata ta, si de toate problemele cu care te intampina viata, si nu mai stai cu frica in fata problemelor, ci te repezi asupra lor.

Sa stiti ca suferinta are un rol foarte important in trairile noastre. Uitati-va la legatura dintre o mama si un copil. Faptul ca-l naste in durere, faptul ca dupa aceea trebuie sa faca foarte mult efort in prima parte a copilariei, nu poate sa doarma, s.a.m.d. Tot acest efort pe care ea-l face cu drag, si pe care nici nu-l mai vede ca efort, dar este un efort real, o leaga foarte mult de copil. Zicea Parintele Teofil o vorba de la bunica-sa, referitor la diferenta intre mama si tata, care zicea: “Numa` mama sa nu fii; macar tata!“. Si zicea bunica lui in contextul in care a trait, al razboaielor mondiale, ca foarte multe mame si-au pierdut copiii, si au suferit mult mai mult de aceasta pierdere decat tatii. Ea zicea din concretul vietii ei. Dar, atunci cand in viata nu depui sacrifcii, si incerci sa-ti faci viata din ce in ce mai usoara, viata devine din ce in ce mai searbada.

In viata iti trebuie curaj ca nu numai sa intampini problemele care vin, ci ca sa fii tu dispus sa iti asumi niste sacrificii, niste eforturi pe care sa le faci. Ca efoto-grigore-roibu-5 vorba de post, ca e vorba de… Noua ni se pare ca Biserica are o atitudine din aceasta restrictiva, limitativa, ingraditoare, cand, de fapt, Biserica iti da niste arme la indemana, si tu de fapt le privesti ca niste poveri, si ele de fapt sunt rezolvari ale vietii, nu sunt niste poveri ale vietii. Faptul ca zice sa postesti,  faptul ca ti se recomanda rugaciunea, ca ti se recomanda slujbele – slujbele, sa stiti, ca nu sunt un lucru usor de realizat, pentru ca daca participi la o slujba trebuie sa te aduni, sa te concentrezi, sa participi la slujba si cu mintea, sa fie si cu trupul linistit, si cu sufletul. Noi din experienta noastra, de la manastire, putem sa va zicem ca in timpul unei slujbe, timpul se dilata, sau perceptia timpului se dilata. In momentul in care participi la o slujba care dureaza cateva ore, orele alea par mult mai lungi, fiecare minut petrecut in biserica, ti se pare cat zece minute petrecute in afara ei. Si daca iesi din biserica in timpul unei slujbe, slujba ti se pare ca s-a derulat cu o viteza foarte mare cat timp tu n-ai fost acolo. Si ai iesit afara, sa zicem, cateva minute, si deja s-a derulat foarte mult din slujba pentru ca presupune un efort si o alta stare de participare. Dar, va ziceam, noi, ca si calugari, facem lucrurile astea cu bucurie, adica nu le privim ca pe niste restrictii, sa te trezesti in fiecare noapte pe la trei. Nu! Pare absurd sa faci lucrul asta ani de zile, sa faci asta o viata intreaga. Nu este, daca este asumat. Daca este impus este groaznic. Orice necaz, orice suferinta, neasumata, impusa, orice obligatie impusa si neasumata este o povara groaznica.

Or, cum va ziceam, cam astea ar fi cele trei trepte, pentru a intra pe calea bucuriei: recuperarea vietii, recuperarea sinelui, dupa aceea asumarea vietii, si, in continuare, transfigurarea ei. Transfigurarea ei prin punerea vietii in legatura cu viata superioara, cu realitatea superioara, care vine si amplifica toate trairile noastre.

Parintele Iustin:

[…] Inainte de a face trecerea la dialog, o sa punctam un pic diferenta intre bucurie si veselie. […] Bucuria este o realizare launtrica, iar veselia este o manifestare in afara a bucuriei launtrice. Deci o exteriorizare cumva a bucuriei este veselia. Ne amintim cuvintele Mantuitorului: “Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in Ceruri“, adica impliniti-va si va manifestati. Sau, spunea Parintele Teofil un cuvant de la parintele lui duhovnic, Parintele Serafim Popescu:sa te depasesti si sa te daruiesti Deci depasirea aceasta launtrica implica bucuria. Am putea spune la fel: sa te bucuri si sa te veselesti, sau: sa te depasesti si sa te daruiesti. Sa te depasesti, spunea Parintele, prin credinta, si sa te daruiesti prin iubire. Deci depasirea implica bucuria, iar daruirea implica veselia. Putem sa suprapunem cuvintele: “bucurati-va si va veseliti” peste “depasiti-va si va daruiti“.

4preoti-600x424

Legaturi:

***

***


Categorii

Cum munceste crestinul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Iustin Miron, Parintele Pantelimon Șușnea, Parinti de la Manastirea Oașa, Pentru tineri, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “BUCURIA VIETII intre implinire launtrica si placere, intre frumusete si senzualitate. Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Man. Oaşa ne cheama SA NE RECUPERAM VIATA CARE NE E CONFISCATA DE LUME (video)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: GENERATIILE PLACERII IMEDIATE, ALE IGNORANTEI AGRESIVE, ale drepturilor fara datorii, ALE VIETII USOARE, DIGITALIZATE, fara eforturi si sacrificii, LEGATE NUMAI DE PAMANT, fara valori si RAVAGIILE IDEOLOGIEI GLOBALIST-MULTICULTURALIST-PROGRESISTE | Cuvân
  2. Pingback: “Oferta” duhovniceasca esentiala pentru a trai un POST MARE cu real folos: INFRANAREA ca LUCRARE LAUNTRICA DE LINISTIRE, DE PAZA A SIMTURILOR si ca exercitiu de REZISTENTA si RETRAGERE fata de TENTATIILE SOCIETATII DE CONSUM. Diaconul Sorin Mi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate