SAPTAMANA PATIMILOR. Sfanta si Marea Luni. Blestemarea smochinului neroditor si pomenirea lui Iosif cel preafrumos

28-04-2013 Sublinieri

SFINTELE PATIMI

Saptamana Patimilor

A treia parte a Triodului, Saptamana Mare, Saptamana Pa­timilor, este scurta ca durata, dar, precum o arata si numele, este mare pentru faptele mari si neasemanate care s-au petrecut in aceasta vreme.

In zilele acestea“, zice Sf. Ioan Gura de Aur, „s-a risipit imparatia iadului, s-a omorat moartea, s-a biruit pacatul, s-a ridicat blestemul si s-a deschis Raiul. Peretele cel de mijloc al vrajbei dintre om si Dumnezeu s-a surpat si cele ceresti s-au unit cu cele pamantesti“.

Primele trei zile: luni, marti si miercuri, ne pregatesc pen­tru Sfintele Patimi si au randuieli de slujbe asemanatoare. Ru­gaciunea Sf. Efrem cu metanii, Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si citirea Psaltirii dupa randuiala Postului Mare, le intalnim si in aceste trei zile. Pe langa acestea, la ceasurile 3, 6 si 9 se citesc „stalpii”, adica primele trei Sfinte Evanghelii, in intregime, si treisprezece capitole din Evanghelia Sfantului Ioan. Ni se pun inainte toata viata si invatatura Domnului Hristos, pentru a intelege mai deplin lucrarea de rascumparare si negraita Sa dragoste pentru noi, care culmineaza in Sfintele Patimi.

HristosCele20fecioare2002Evangheliile care se citesc la utreniile acestor zile ne aduc aminte de cele din urma invataturi ale Domnului, in centrul ca­rora se afla veghea in asteptarea celei de a doua veniri. Astfel, Sfintele Patimi se afla deodata in fagaduinta invierii si in na­dejdea eshatologica. Caci pentru Biserica, Pastele insemneaza deja inaugurarea Parusiei, inceputul ei in istorie. Prin slujbele acestor zile, Biserica ne indeamna la aceasta veghere in as­teptarea Mirelui.

Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednic este cel pe care il va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara de imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dum­nezeul nostru! Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!“.

Şi iarasi:

Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita si imbra­caminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina su­fletului meu, Datatorule de lumina, si ma miluieste“.

Imparatia s-a deschis, Camara Mantuitorului este gata im­podobita; Mirele poate veni in orice clipa. El insa vine in miez de noapte, pe neasteptate. Trebuie sa fim gata, sa avem haina de nunta si sa veghem. Veghea nu-i numai o asceza de atentie si trezvie, ci si o atitudine pascala, eshatologica.

In aceasta pregatire si asteptare, fiecare din aceste trei zile aduce o lumina proprie asupra careia se cuvine sa staruim mai indeaproape.

Sfanta si Marea Luni

Sfanta si Marea Luni ne pune inainte blestemarea smo­chinului neroditor (Matei 21, 19 – 20) si istoria lui Iosif cel Prea Frumos.

Din aceste pilde se desprind doua intelesuri paralele: unul istoric, privind poporul evreu in asteptarea primei veniri a lui Mesia; altul duhovnicesc, eshatologic, privind pregatirea si as­teptarea celei de a doua veniri a Mirelui.

Camara cea impodobita a Mantuitorului in care trebuia sa intre Israel este Biserica lui Hristos. N-a intrat, insa, in ea pentru doua mari pacate, pe care le pomeneste Domnul in Vinerea Mare (Utrenie):

Doua lucruri si rele a facut fiul Meu cel intai-nascut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vietii, M-a rastignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut si l-a slobozit”.

Lunea-MarePrimul este sterpiciunea, nerodirea: a parasit apa vietii, cuvintele Evangheliei, si si-a sapat put sfaramat, adica talcuirile strambe ale formalismului Legii. Pilda smochinului are in ve­dere, in primul rand, aceasta sterpiciune a Sinagogii. Nu era timpul roadelor, nu se coborase Duhul Sfant, dar era stearpa, nu avea semne de rodire. Refuzul net al Evangheliei si intelenirea in formalismul Legii i-a adus blestemul si uscarea:

Sa nu mai rodesti in veac“.

Celalalt pacat al lui Israel este desfranarea. Mesia venise in primul rand pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel. Acesta era chemat sa intre intai in camara, Mirele Hristos la dansul venise. Or, Israel s-a lepadat de adevaratul sau Mire si a preferat pe Varava, un talhar. De aceea Biserica il numeste Adunare vicleana si desfranata care n-a pazit credinta barbatului sau“.

Iosif, din semintia lui Israel, este o pilda de curatie si de credinta fata de stapanul sau; a ales inchisoarea decat sa se invoiasca la momelile desfranate ale egiptencei.

Cele doua pacate ale lui Israel sunt de-a pururi piedica la intrarea in camara de nunta a Mirelui Hristos. Smochin neroditor este tot sufletul care nu se adapa din Izvorul vietii, Hris­tos, si nu aduce rodul duhovnicesc al Evangheliei. Mantuitorul, de-a pururi, flamanzeste de mantuirea noastra si cauta la noi rodul faptelor mantuitoare si neaflandu-l, ne blestema cu us­carea, facandu-ne materie pentru focul gheenei. De aceea, Ve­cernia de luni ne indeamna:

Temandu-ne fratilor, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, sa aducem roade de pocainta lui Hristos, Cel ce are mare mila“.

Rodnicia de fapte bune este o datorie, potrivit cu puterea harului primit la Sf. Botez, precum teologhiseste si indeamna Marcu Pustnicul:

Omule, care ai fost botezat in Hristos, da numai lucrarea pentru care ai luat puterea“.

Aceasta este haina sufleteasca cu care se poate intra in camara vietii de veci.

Prea FrumJoseph is imprisoned and interprets dreamsosul Iosif e pomenit pe de o parte pentru curatia lui, pe de alta, pentru ca este icoana a Mantuitorului. Asa cum Iosif fusese vandut de fratii sai cu gandul ucigas, dar mai apoi se facuse izbavitorul lor, hranindu-i cu paine in vremea foame­tei, tot asa si Mantuitorul Hristos a fost vandut si dat la moarte de neamul Sau, dar S-a facut mantuire lui Israel si intregului neam omenesc, hranindu-ne cu painea cea cereasca a Prea­curatului Sau Trup.

Dar Iosif este „preafrumos” nu prin frumusete trupeasca, ci prin frumusetea curatiei sale. Curatia, intreaga intelepciune, cum o numesc Parintii, este o numire cuprinzatoare a tuturor virtutilor, semnul credinciosiei statornice fata de Dumnezeu. De aceea, tot pacatul este intinare, necuratie, desfranare, intrucat omul pacatuind, paraseste pe Mirele cel adevarat, pentru care a fost creat, si alearga la diavolul cel necurat.

Slava de la stihoavna Utreniei teologhiseste minunat des­pre intelesul duhovnicesc al curatiei:

„A doua Eva afland sarpele pe egipteanca, se nevoia sa vaneze pe Iosif prin cuvinte de momeli. Iar el, lasandu-si haina, a fugit si a scapat de pacat. Şi gol fiind, nu s-a rusinat, ca si cel dintai-zidit mai ina­inte de cadere…”

the-meeting-of-adam-and-eve-monrealeAdam si Eva au fost creati de Dumnezeu „goi si nu se ru­sinau (Facere 2, 25) si asa fiind, erau ca intreaga faptura, fru­mosi foarte. In ce statea goliciunea lui Adam? Omul in Rai, zice Sf. Maxim, ducea o viata simpla, nemestesugita, nu avea nevoie de imbracaminte, deoarece din pricina nepatimirii ce avea, nu se temea de rusine. Inainte de cadere, el nu era tras incoace si incolo de pornirile stricacioase si contrarii ale trupului, ci era mereu gol si liber de prefacerea necontenita avand o asezare trupeasca simpla si neinvrajbita (Ambigua).

Dupa cadere insa, primilor oameni li s-au deschis ochii, au cunoscut ca erau goi, s-au rusinat, si-au facut acoperamant de frunze si s-au ascuns (Facere 3, 7-10), iar dupa blestem, Dum­nezeu le-a facut imbracaminte de piele si apoi i-a scos din Rai.

De atunci, goliciunea trupeasca era mereu rusinoasa pentru om, aducandu-l aproape de prima cadere, de pacat. Cand insa biruieste pacatul si ajunge la nepatimire, goliciunea nu mai este rusinoasa. “Iosif gol fiind, nu s-a rusinat ca si Adam inainte de cadere“. Multi pustnici si oameni ai lui Dumnezeu (de exemplu Sf. Maria Egipteanca) au trait goi si nu se rusinau, goliciunea lor fiind semnul de nepatimire si pricina de lauda.

De fapt, omul in Rai nu era gol desavarsit; era imbracat in vesmantul harului nepatimirii, iar goliciunea cea din afara pen­tru el nu avea inteles. Tot asa omul duhovnicesc, chiar daca tru­pul este gol, el este imbracat cu haina virtutii si goliciunea trupeasca este usor de purtat. Pacatul, lipsindu-ne de imbracamintea harului, ne da simtamantul goliciunii rusinoase, de unde nevoia instinctiva a omului de a-si acoperi goliciunea trupeasca.

Oare in dezgolirea trupeasca pe care o intalnim tot mai des la omul de azi, nu cumva se vadeste, inconstient, nostalgia omului dupa goliciunea cea cinstita dinainte de cadere? Dar ea, lipsita de cinstirea virtutii, i se intoarce in pacat si spre mai mare rusinare.

Nerodnicia virtutii si necuratia sunt pacatele cele mai mari care ne lipsesc de camara cea impodobita a Mantuitorului. Dim­potriva, pentru a putea intra impreuna cu El, trebuie sa ne agonisim asemanarea cu El, prin daruire totala in slujirea Lui si prin desavarsita curatie. Aceasta este prima lectie a sfintei si marii Luni.

Mai exista insa o primejdie. Apostolii, mergand spre Ieru­salim, socoteau ca acum este momentul inaugurarii mult doritei Imparatii mesianice, care avea sa fericeasca pe Israel printre celelalte neamuri. De aceea, cererea celor doi fii ai lui Zevedei, de a sta de-a dreapta si de-a stanga, asupra careia staruie de asemenea Sfanta si Marea Luni:

Doamne, nepricepandu-se mama fiilor lor Zevedei, pentru taina cea nespusa a randuielii Tale, a cerut de la Tine ca sa daruiesti fiilor ei cinstea im­paratiei celei vremelnice...” (Utrenia).

Daca cele doua pacate de mai sus au primejduit sinagoga, de acesta din urma au fost primejduiti cei mai aproape ai Dom­nului, ucenicii, Biserica Sa. Mantuitorul insa ne arata ca aceasta intelegere este straina de Dansul…

Ci Tu, invatand pe ucenicii Tai, le-ai zis sa nu se asemene paganilor, ca sa stapaneasca pe cei mai mici… Ca nu va fi asa intre voi, ucenicii mei…; ci cel mai mare dintre voi sa fie slujitor tuturor. Ca si Eu Insumi am venit ca sa slujesc lui Adam celui ce saracise, si sa-Mi dau sufletul rascumparare pentru multi…”.

Slava si bogatia la care ravneau ucenicii si in care veacuri de-a randul s-a desfatat Biserica cea pamanteasca, nu sunt in duhul Invatatorului Care, bogat fiind si Stapanul a toate, de voia Sa a saracit si a luat chip de rob si a venit nu ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa Se dea rascumparare pentru lume. Saracia si smerenia slujitoare a aproapelui cu care S-a imbracat Mantuitorul, abia in veacul de acum Biserica incepe sa le descopere in adevarata lor lumina. Cat de anevoie unele adevaruri majore se impun atentiei oamenilor! Pildele nu au lipsit, caci Biserica de multa vreme cinsteste astfel pe Cuviosii sai:

Cuvioase Parinte, glasul Evangheliei auzind… bogatia si slava intru nimic le-ai socotit si tuturor ai strigat: iubiti pe Dumnezeu si veti avea dar vesnic. Nimic sa nu cinstiti mai mult decat dragostea Lui si atunci cand va veni intru slava Sa, veti avea odihna cu toti sfintii…

Saracia, smerenia si dragostea de Dumnezeu sunt podoabele care ne deschid larg usa camarii ce­lei impodobite a Mantuitorului”.

(din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

Va recomandam si:


Categorii

1. Slider, Ce este pacatul?, Lunea Mare, Parintele Petroniu Tanase, Saptamana Mare, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “SAPTAMANA PATIMILOR. Sfanta si Marea Luni. Blestemarea smochinului neroditor si pomenirea lui Iosif cel preafrumos

  1. Eu zic ca majoritatea – pe masura ce ne apropiem de SFARSIT-ul asta de veac si de lume, datorita nebuniei, haosului care-l va precede, ne vom imputina la suflet, multi!

    Chiar si acum: in ciuda Evangheliei de-acasa sau din Biserica, a talantului (Botezului), a zbaterii pe ultima suta de metrii, multi – din pricina fricii si-a neajunsurilor care vor lovii DIRECT si trupul si duhul, deopotriva – insasi frunzele noastre de smochin agitate in sus, spre Dumnezeu, din bataia vanturilor turbate care vor ARDE prin asprime si rautate, nescapand NIMENI de urgia ce va sa vina – vor fi ULTIMUL strigat de durere si neputinta indreptate spre Creator – singurul care ne poate izbavii, intelegand si stiind PREA BINE neputinta si sleirea puterilor sufletesti!

  2. “Preabunul Iosif
    Chipul preabunului Iosif, unul dintre cele mai semnificative figuri ale Vechiului Testament, a influentat destul de mult imnografia ortodoxa si didahia patristica. Mai mult, “Sfintii Parinti randuind toate frumos” au fixat astfel incat in Lunea Mare care este pregatitoarea Sfintei si Marii Saptamani, sa ne amintim aceasta minunata figura a Vechiului Testament.
    (…)Intai si-ntai, Iosif este considerat modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Prin toata viata lui prefigureaza pe Hristos si suferinta Lui. Multe sunt punctele care pot sa fie subliniate. Iosif din invidia fratilor lui la inceput a fost aruncat in groapa, dupa ce i-a fost smulsa mantaua: “au dezbracat (fratii) pe Iosif de haina cea lunga si aleasa cu care era imbracat si l-au luat si l-au aruncat in put”(Gen.37,23-24). Astfel si fratii lui Hristos L-au dezbracat si L-au predat mortii. Asa cum Iosif in continuare a fost vandut ca rob in Egipt, tot astfel si Fiul Omului a fost vandut ca rob sau mai degraba ca cel mai rau dintre facatori de catre ucenicul Lui, pe care El Insusi l-a chemat la demnitatea apostolica. Asa cum Iosif a infruntat ispita de la femeia lui Putifar si a reusit sa invinga “lasandu-si haina in mainile ei a fugit si a iesit afara” (Gen.39,12), tot astfel si Hristos a infruntat marea ispita de la rautatea omeneasca si cu dumnezeirea Lui a invins moartea si diavolul. Desi I-au tinut hainele, desi L-au omorat, totusi cu moartea Lui a zdrobit stapanirea mortii. Asa cum Iosif, calomniat fiind, a fost inchis in temnita, tot astfel si Fiul Omului, denigrat fiind a fost omorat si a coborat in iad. Si precum Iosif din temnita a iesit invingator si a fost desemnat rege al Egiptului, tot astfel si Hristos a iesit din iad triumfator si a devenit Regele noului Israel, al Israelului harului. “Domnul a imparatit si intru podoaba S-a imbracat”.
    Aceste uimitoare asemanari fac ca Iosif preabunul sa fie considerat modelul lui Hristos, si de aceea figura lui sa influenteze chestiunea sarbatorii Sfintei si Marii Saptamani.”
    (Mitr. HIEROTHEOS VLACHOS – Psihoterapia ortodoxa)

  3. “- Fericitul si dreptul Iosif a intampinat multe ispite in viata lui. O ispita o urma pe cealalta. Ca valuri amenintatoare cadeau peste el ca sa-l distruga. Acesta ramanea curat si nu putem sa sustinem ca acest lucru a fost ca sa ispaseasca pacatul pe care l-a infaptuit in trecut. Dumnezeu i-a luat pentru moment harul, l-a parasit ca sa fie incercat. Si a fost incercat aspru.(…)Astfel si noi de multe ori in viata noastra suntem incercati ca sa fie manifestata libertatea noastra personala, deoarece viata duhovniceasca este lucrarea lui Dumnezeu si conlucrarea noastra, este in principal si inainte de orice, izbanda libertatii.”

    “-Fericitul Iosif a intampinat fermecatoarea invitatie a femeii lui Putifar sa pacatuiasca cu ea, cu curaj si in chip victorios prin doua moduri fundamentale. Intai, cu sentimentul prezentei lui Dumnezeu peste tot:”Cum dar sa fac eu acest mare rau si sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu?”(Gen.39,9). Ca bun si credincios israelit, simtea pretutindeni prezenta lui Dumnezu. In al doilea rand, prin fuga.(…) Chiar si fuga aeasta nu este lasitate, cum se obisnuieste sa sa fie spus in alte imprejurari omenesti, ci este barbatie, inteligenta.”
    (Mitr. HIEROTHEOS VLACHOS – Psihoterapia ortodoxa)

  4. “Zadarnic se apără smochinul, fluturând tipicul anotimpurilor, termenelor fatale, soroacelor de obşte şi de şart. Ele toate – cum grăieşte o destul de vulgarizată şi coruptă prin abuzivă şi nediscriminatorie întrebuinţare expresie populară – nu ţin. Oricând, oriunde, în orice împrejurare omul e ţinut (şi de data aceasta verbul îşi redobândeşte ipostaza lui nobilă) să meargă, să alerge, să sară în sprijinul coexistenţilor săi ori la slujirea Făcătorului său. Am pomenit supra de goarna mobilizării: nici că se poate comparaţie mai adecvată: chemarea lui Hristos mobilizează irezistibil, amânare nu încape, motivaţii nu-s de conceput: nici Moise care-şi invoca gângăvia, nici tânărul care-şi pretextează bogăţia, nici omul căruia i-a rodit ţarina nu-s scuzaţi: li se cere să asculte (în amândouă înţelesurile). Sărmana scuză a smochinului: nu-i vremea mea! E întotdeauna vremea slujirii şi facerii binelui[4]. Şi vai de cei ce nu procedează aidoma fraţilor Simon şi Andrei (Matei 4, 20: “iar ei îndată lăsând mrejele, au mers după El”.), fiilor lui Zevedeu (Matei 4, 22: “iar ei, îndată lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El”.) sau lui Levi-Matei (Matei 9, 9: “şi plecând Iisus de acolo a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vin-o după Mine, Şi sculându-se a mers după El.”). Repede, de îndată, fără şovăială, toate lăsându-le baltă ( de-mi este permis a zice astfel), neprivind înapoi, necerând nici o păsuire cât de mică, de îndreptăţită, de firească[5]. Glasul Domnului: tunet, goarnă, instantaneitate.

    Nefericitul smochin nu-i altul decât neştiutorul, proceduristul, legalistul, de sine stătătorul, învârtoşatul, formalistul fariseu care se socoteşte apărat de termene şi de stricteţea prescripţiilor, care sie îşi ajunge şi nu are nevoie de milă ori duh sfânt, care altădată se îndreptăţea fălindu-se că dă zeciuială din chimen, izmă şi mărar!

    Ce-ar fi putut face, practic, smochinul? Să fi intrat de obidă şi ruşine în pământ; să se fi strămutat, de ciudă şi emoţie, în mare; sau mai bine, mult mai bine, să-I fi fost Domnului – prin lăuntrică bunăvoinţă, strădanie şi cutremurare – prilej de minune pozitivă. Există o mică legendă japoneză a cărei citare nu-i nelalocul ei aici: un filosof se plimba în pădure; se opreşte în faţa unui arbust şi se adresează unei ramuri rostind: vorbeşte-mi despre Dumnezeu. Creanga, atunci, înfloreşte. De nu putea să rodească fructe, smochinul ar fi putut măcar înflori. Ori se pleca sfios şi nemulţumit de sine. Dar priveliştea aceea a pomului încremenit în cenuşiul nerodirii sale, sec (nu mai puţin decât lemnul crucii), sterp, încăpăţânat, credincios neînduplecatei lui scadenţe, tare pe situaţia lui calendaristică, semeţ în fariseica lui “dreptate”, netulburat de vreo îndoială, trebuie să fi trezit mânia Domnului nu mai puţin decât forfota vânzătorilor de porumbei şi a schimbătorilor de bani în cuprinsul unui lăcaş de sfinţenie. (Din palida lor aşchie va fi răsărit neroditorul pom!) Hristos, în jurul Căruia se strâng firele complotului ucigaş, Hristos e, să nu uităm, într-o fază mai curând dreaptă decât milostivnică: aşa încât pe unii cu biciul îi alungă, iar pe celălalt îl afuriseşte.

    Să stăm bine, să luăm aminte, să judecăm cu multă chibzuinţă. Pentru nimic în lume să nu primejduim avutul cel mai de preţ – sufletul – oferind Domnului jalnicul, iritantul, netrebnicul spectacol al unor fiinţe refugiate în prostia rea, fudulă, stupidă a legalismului contabilicesc. Contabilitatea, celalalt nume al demonismului, arma perfectă şi statornica metodă de lucru a vrăjmaşului! Să nu plece Hristos de la noi înfometat, însetat, cu inima deşartă şi sufletul mâhnit. Tânărul bogat se îndepărtează trist, dar înţelept este a presupune că, văzându-l cum pleacă, Domnul se va fi îndurerat şi El. Dacă Hristos ne face neasemuita cinste de a ni se adresa, răspunsul nostru fulgerător – neoprindu-se la nimic altceva: real, cuminte, sigur – să fie numai: “Iată-mă, Doamne.” Răspuns neexaltat, neexagerat, străin de orice imprudenţă şi delir, răspuns calm şi stângace, pentru că ştie că realitatea cea mai reală se numeşte Hristos. Hristos acum şi de-a pururi. Hristos “cu timp şi fără timp”. Hristos, deţinătorul cheilor vieţii, Domn al sâmbetei şi al Timpului.”
    http://www.nistea.com/steinhardt_timpul_smochinelor.htm

  5. Sa ne amintim cu ceva timp in urma,in una dinte parabole rostite de Domnul Hristos,lasa ca stapanul viei sa ingaduie ceva vreme ca smochinul sa nu fie inca taiat,in nadejdea ca va rodi.Se pare ca in acel moment destinul lui Israel nu era pecetluit, mai exista nadejdea ca sa nu-L respinga pe Mantuitorul.Intre timp fariseii au trecut la actiune,hotarand moartea Domnului Iisus,si El stia ca si poporul isi va da adeziunea,de aceea a uscat smochinul,prefigurand astfel pedeapsa neamului care refuza sa dea roadele asteptate,si acum ma gandesc la calamitati si tot felul de nenorociri care vin sau vor veni asupra noastra pentru lipsa roadelor.
    Trebuie subliniat cat de des Mantuitorul revine asupra insemnatatii roadelor,constituid criteriul dupa care vor fi alesi cei ce vor intra in Imparatia harului si ca mladita ce nu da roade va fi taiata.Sfintii Parinti spun ca lipsa roadelor este constituita din:”uscarea spirituala,incapacitatea de a iubi si ingroparea talantului,iar rodirea presupune plenitudine,fecunditate,implinirea tuturor sperantelor sadite o data cu samanta”.

  6. Pingback: SĂPTĂMÂNA PATIMILOR | PAROHIA "SF.PROOROC ILIE TESVITEANUL ŞI SF. IERARH GRIGORIE PALAMA"-GIRONA
  7. CALVARUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS DESCOPERIT DE INGER SFANTULUI DIMITRIE AL ROSTOVULUI

    1. Hristos Domnul nostru patimind mai inainte de moartea Sa pe cruce , a slobozit 109 suspinuri din inima .
    2. Picaturi de lacrimi la Patimile Sale a varsat de 11 ori cate 103 mii = 1.135.475
    3. De perii capului si de barba a fost tras de 78 de ori .
    4. S-a poticnit si a cazut la pamant , incepand din Gradina Ghetsimani si pana la Arhiereu de 7 ori .
    5. A primit peste fluierele picioarelor 172 lovituri
    6. A fost ridicat de parul capului si de funia cu care era legat de grumaz de 23 de ori . Batai cu palmele peste obraz a suferit de 172 de ori . Sluga arhiereului , Malh cel nemultumit , caruia i-a vindecat Domnul urechea taiata de Petru , atat de tare L-a lovit pe Iisus peste fata , incat , s-a auzit in toata curtea arhiereului ; atunci a cazut Domnul la pamanat si i s-au clatinat dintii din gura si i s-au inchipuit degetele acelei maini , inmanusata metalic , pe fata si mult sange din gura si din nas i-a iesit .
    7. Lovituri peste obraz , peste gura si peste ochi a primit de 128 de ori .
    8. Peste grumaz a fost lovit foarte tare de 27 de ori .
    9. Peste cap a fost lovit foarte tare de 20 de ori .
    10. La stalp a fost legat si atunci a primit odata o lovitura de moarte .
    11. A fost trantit la pamanat foarte tare de 3 ori .
    12. Cand a fost legat la stalp a fost lovit peste tot trupul cu toiege , cu trestii , cu biciurile noduroase de porumbel de 6666 de ori . Peste aceste rani i s-au mai adaugat si alte chinuri si dn cauza acestor suferinte ar fi trebuit sa moara . Dar cu puterea lui Dumnezeuiasca , n-a fost biruit si nici n-a voit a muri , pana nu s-a implinit opera mantuirii noastre si asa s-a mentinut pana la sfarsit .
    13. A avut 1199 de vanatai peste tot trupul .
    14. Pe cap a avut intepaturi de spini 1000 . Pentru ca cununa cea de spini I s-a pus si I s-a luat de 50 de ori .
    15. Peste cap a fost lovit cu toiege si cu trestiile cu toata puterea ; din cauza acestor lovituri , au intrat in cap 5 ghimpi pana la creier , iar dupa inviere au mai ramas 3 .
    16. Spre Golgota ducandu-si Crucea a cazut de 5 ori foarte greu si atunci a primit de 19 ori lovituri de moarte .
    17. A fost scuipat in fata de 100 de ori .
    18 . Peste tot trupul Domnului intins pe Cruce a fost scuipat de 73 de ori .
    19. Tras incoace si incolo de nas cu multa ura si dispret si hulit a fost de 20 de ori .
    20. De urechi a fost tras si manjit de 30 de ori .
    21. Rani multe si silnice lovituri , precum si semne peste tot trupul a avut atatea cate zile sunt in 14 ani = 5475.
    22. A patimit Izbavitorul nostru cu sufletul si cu trupul Sau mantuind pe om din moartea sufleteasca .
    23. Cu sufletul a patimit mahnire , intristare , tanguiri si jale ca de moarte . Peste toate puterile Sale sufletesti si trupesti a patimit , adica : peste minte , peste simtire si peste voie . Iar cu trupul a patimit afara de golatatea Sa , batai , rani , precum si dureri peste toate madularele trupului .
    24. Peste cap imboldiri , pe maini si pe picioare rani grele ale cuielor , impunsatura in coasta cu sulita , iar peste grumaz si peste tample scuipari si lovituri .
    25. La pipairea trupului batai , la gustare , in setea cea amara a fost adapat cu otet si fiere .
    26. Spre mirosire , intru inchisoare puturoasa a fost inchis , la auzire huliri si batjocuri , la vederea ochilor acoperirea lor , apoi lacrimile celor ce sedeau langa Crucea Sa si-L vedeau , plin de rani si de lungi vanatai sangerande .
    27. Iar trupul Sau cel golit de haine in fata multimii l-a infasurat Maica Sa Preacurata cu mahrama capului Ei , cand era Domnul rastignit pe Cruce .
    28. Trei mari si iuti dureri a avut Domnul care au fost cele mai grozave in timpul Patimior Sale sfinte .
    29. Intaia durerre a fost cand Domnul a vazut ca nu multe suflete s-au intors la Dumnezeu parasindu-si pacatele lor , vazand ca in zadar si-a varsat sangele Sau .
    30. A doua derere a fost cand a vazut sufletul si inima Maicii Sale patrunse de rana patimirii Lui .
    31. A treia durere a fost cand I S-a pironit trupul Sau pe Cruce , ca asa de tare L-au intins incat I S-au desfacut incheieturile toate . Atunci s-a implinit proorocia lui David : ” Numarat-au toate oasele Mele ” .
    32. Toate patimile Domnului au fost 100.149
    33. In toata vremea patimirii Sale a varsat din ochi 67.200 picaturi , iar picaturi sangerande din ochi si din tot trupul 1.180.225 .
    34. Tifle peste obraz , peste gura si intre ochi a primit de 28 de ori .
    35. A fost lovit de 102 de ori peste obraz cu palma .
    36. La stalp a fost batut cu toiege de spini flenciurosi , biciuri noduroase rau , inveninate si cu lanturi de fier in muchii ; rani deosebite au fost 5000 .
    37. A cazut foarte greu de 4 ori sub povara Crucii . Din cauza multimii torturilor dulcele nostru Mantuitor a slabit adeseori pana la istovire completa , din care cauza ostasii s-au vazut nevoiti a sili pe a Simon Cirineul sa-L ajute a-Si duce Crucea grea pana sus la Gogota .
    38. Daca cineva va suferi si va gandi in fiecare zi la aceste patimi ale Lui Iisus si va face rugaciunea Tatal nostru , Crezul , Psalmul 50 si va face 12 metanii in cinstea Sf. Patimi ale Domnului , sau macar o metanie pentru fiecare rana , va avea mare folos . Un mare dascal al Bisericii a scris : ” Daca cugetarea va fi desavarsita si din inima la Ptimile Lui Iisus , se va folosi ca si cum ar posti un an intreg , mancand numai paine si apa sau daca va citi Psaltirea odata in fiecare zi , cu aceasta va fi egal ” .

  8. Pingback: SFANTA SI MAREA MARTI. Pilda celor 10 fecioare si pilda talantilor. Cuvant despre cantarea: Iata, Mirele… -
  9. Pingback: INCEPUTUL SAPTAMANII PATIMILOR, cea mai sfanta saptamana a crestinilor. Talcuiri si cuvinte de invatatura la SFANTA SI MAREA LUNI. Cum se cuvine sa petrecem aceasta Saptamana Mare? -
  10. Pingback: SAPTAMANA PATIMILOR. Prima Denie si prima Evanghelie, de Duminica Seara – absente, din pacate, din majoritatea bisericilor de mir – insotite de o predica (audio) si o meditatie duhovniceasca. SMOCHINUL USCAT si LUCRATORII RAI -
  11. Pingback: PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI: “Mandria respinge si rastigneste in cele d
  12. Pingback: “In noaptea aceasta voi cere sufletul tau”. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la BOGATUL CARUIA I-A RODIT TARINA. In ce ne “investim” viata? | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: IPS Teofan la intrarea in Saptamana Mare: PATIMILE CARE NE IMPIEDICA BUCURIA INVIERII/ Pastorala de Pasti a PS Gurie: DREAPTA JUDECATA si INVIEREA – certitudinile ultime care zguduie DICTATURA RELATIVISMULUI/ Scara spre Vesnicie – intre MANA I
  14. Pingback: INCEPUTUL SAPTAMANII PATIMILOR, cea mai sfanta saptamana a crestinilor. Talcuiri si cuvinte de invatatura la SFANTA SI MAREA LUNI. Cum se cuvine sa petrecem aceasta Saptamana Mare? | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: CUM SE CUVINE SA PETRECEM SAPTAMANA MARE SI SFANTA A PATIMILOR LUI HRISTOS? “Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului. Cum vom cuteza sa lipsim de langa Iisus tocmai in aceste momente?” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: PATIMA SI PATIMIRE. Cum sa traim Deniile pentru A SIMTI CU ADEVARAT INVIEREA? “Dacă vrem ca Învierea lui Hristos să devină învierea noastră, asta e singura cale, să trăim LĂUNTRIC evenimentele Săptămânii Mari” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Pilda Fecioarelor si “PRAVILA” PRIVEGHERII DUHOVNICESTI/ Saptamana Patimilor ca o CALATORIE INTRE “INTUNERICUL CEL MAI DINAFARA” si “IMPARATIA DINLAUNTRU”/ Prea ocupati pentru CEL CE A MURIT PENTRU NOI? Mai are loc si H
  18. Pingback: SĂPTĂMÂNA MARE – hotarul judecăţii noastre. SCANDALUL CRUCII ÎN VIAŢA NOASTRĂ şi ALTOIREA NOASTRĂ LA TAINA PĂTIMIRII DOMNULUI: “Atâta vreme cât omul rămâne izolat în dreptăţile lui, nu are nicio legătură cu Hristos cel Răs
  19. Pingback: SĂPTĂMÂNA MARE – TIMPUL DĂRUIT DOMNULUI, ÎNTRU TREZIREA NOASTRĂ. Urmându-L pe Hristos pe calea Deniilor. Tâlcuiri adânci pentru a pătrunde în taina nesfârșitei SMERENII ȘI DURERI A IUBIRII RĂSTIGNITE. “Noi suntem smochinii cei v
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate