PARINTELE CRACIUN OPRE – un duhovnic minunat ascuns sub mantia smereniei: “Nu am mai intalnit un astfel de om!” (si VIDEO, AUDIO)

† 8 aprilie (2012) – pomenirea fericitei sale mutari la lacasurile ceresti

Cititi si:

***

Părintele Crăciun, păstorul cel bun

„Nu am mai intâlnit un astfel de om!“

Pe Părintele Crăciun l-am „intâlnit” pentru prima dată la Mânăstirea Cioara. Ne căutam duhovnic, neştiind prea bine ce inseamnă asta şi nici incotro să ne indreptăm paşii. Un părinte de acolo, după ce a stat de vorbă cu noi câteva ore, ne-a indrumat către casă, spunându-ne:

„Ce căutati voi aici? Voi aveti nevoie de cineva mai de aproape, cu care să puteti vorbi des. Si aveti acolo un părinte minunat, la Cinciş — Părintele Crăciun Opre. Dacă-l veti alege duhovnic, n-o să vă pară rău, si mult vă veti folosi“.

Astfel Dumnezeu ne-a indreptat paşii către Părintele Crăciun, care avea să facă parte din fiinta noastră in următorii nouă ani, până când s-a mutat la Domnul. Părintele Crăciun era duhovnicul prin excelenţă. Toti cei care s-au spovedit la dânsul pot da mărturie despre dragostea neconditionată, delicatetea şi smerenia Părintelui. Nici o spovedanie nu dura mai putin de treizeci de minute; de cele mai multe ori, spovedania trecea de două ore, iar după ea plecai uşor ca un fulg.

Părintele trăia în timpul lui Dumnezeu. Zilele trecute, un cunoscut, fiu duhovnicesc al Părintelui Crăciun, ne intreba unde ne mai spovedim — şi, amintindu-şi spovedaniile la Părintele, mărturisea că de când a plecat Părintele Crăciun la Domnul, el niciodată, la nici o altă spovedanie, nu a mai simtit acea stare de bine pe care o simtea când se spovedea la Părintele. Aceasta intrucât Părintele trăia intr-un alt timp, timpul lui Dumnezeu, şi avea răbdare până când deşertai inaintea sa tot sacul cu păcate; iar dacă se intâmpla să nu-ti mai aminteşti ceva, Părintele incepea să spună o pildă din care era imposibil sâ nu-ti dai seama ce ai de spovedit. Incet, incet, harul lucra lacrimile de pocăinţă incepeau să curgă — uneori lin, alteori in cascade, dar- intotdeauna cu pace linişte. La rugăciunea de dezlegare din Molitfelnic, Părintele mai adăuga cereri personalizate si particularizate, din care puteai să inţelegi pentru ce trebuie să te rogi in viitor lui Dumnezeu şi care este rădăcina păcatelor pe care tocmai le-ai mărturisit. Părintele se purta cu fiecare cu deosebită delicateţe, niciodată nu forţa lucrurile, ci aştepta ca ele să se desfăşoare firesc, toate la vremea lor. Aşa, de pildă, spre a ne invăta să ne cerem iertare, in primii ani după ce l-am cunoscut, la sfârşitul fiecăreia dintre desele noastre întâlniri, atunci când ne luam rămas bun, Părintele spunea: „Să mă iertaţi dacă v-am greşit cu ceva!”. Aceste cuvinte provocau reactia noastră imediată: „Pe noi să ne iertaţi, Părinte!“. Si ne mai spunea: „Seara, la culcare, intotdeauna să vă cereti iertare unul de la altul, chiar dacă nu v-aţi certat in cursul zilei“. Si astfel, incetul cu incetul, ne-am deprins a ne cere mai uşor iertare unul altuia atunci când era cu adevărat necesar, lucru care ne era foarte greu de realizat mai inainte. De multe ori ne-a trecut prin minte că Părintele Crăciun va pleca la Domnul din scaunul de spovedanie, căci petrecea foarte mult timp spovedind. Uneori chiar glumea, zicând: „Eu le spun tuturor că «exploatarea omului de către om» este permisă intr-un singur caz: la preot. Aşa că, oameni buni, exploataţi-mă, că e voie!“.

“Ştiti că porumbeii nu calcă niciodată în noroi?”

In Săptămâna Patimilor din anul 2011, Părintele a făcut o pneumonie foarte urâtă. Cu toate acestea, nu a vrut să se interneze decât a treia zi după inviere, după ce şi-a incheiat toate indatoririle preoţeşti. A spovedit aproape incontinuu in toată Săptămâna Mare, a slujit slujba Invierii in toate cele trei zile de Paşti, fără ca oamenii să-şi dea seama cât este de bolnav — dar când a fost internat in spital a trebuit să fie pus la tubul de oxigen, căci numai astfel mai putea respira! De atunci, Părintele nu şi-a mai revenit complet. Pe când era în spital, punea in fiecare zi pe pervazul geamului firimituri pentru porumbeii care veneau fericiţi să le ciugulească. Intr-o zi, când l-am vizitat, ne-a spus aceste cuvinte:

„Ştiti că porumbeii nu calcă niciodată în noroi? De aceea Duhul Sfânt a fost simbolizat printr-un porumbel. Aşa că aveţi grijă ce faceţi cu sufletele voastre, căci nu poate intra oricum acolo“.

Vrând să arate cât de importantă este spovedania sinceră şi curată a tuturor păcatelor, multor credincioşi Părintele le spunea această istorisire:

„O femeie s-a dus să se spovedească la un părinte intr-o mănăstire. Femeia aceea avea şi un păcat foarte greu, pe care nu putea să-l mărturisească. Spunea câte ceva, incerca să spună şi păcatul cel mare, dar se oprea; iar mai spunea câte ceva, din nou incerca să spună acel păcat şi nu izbutea — ca, până la urmă, să plece de la spovedit cu păcatul cel greu nemărturisit. Un călugăr văzător cu duhul, care indeplinea o oarecare slujire in biserică, l-a intrebat intr-o zi pe părintele duhovnicesc ce era cu acea femeie, căci o vedea plecând tare innegurată de la spovedit. Fiind intrebat despre ceea ce a vazut, acel călugăr a relatat amănunţit cum, la fiecare spovedanie, a văzut ieşind din gura femeii o multime de şerpi mici; iar unul, foarte mare, se tot pregătea să iasă, scotea capul si iar se trăgea inapoi, şi tot aşa de mai multe ori, iar la sfarşit toţi şerpii cei mici au intrat inapoi impreună cu acela mare“…

„Ce om minunat!”

In vara anului 2009, o familie de prieteni, stabiliţi in Italia, au venit in ţară să-şi petreacă concediul. Doamna era insărcinată in luna a şasea. Intr-o discuţie, i-am indemnat să se spovedească, fiindcă nu mai făcuseră aceasta de la nuntă, adica de ani buni. Ea a fost mai receptivă la sfat, dar soţul ei nu voia nicidecum, găsind tot felul de scuze şi motive. L-am sunat pe Părintele Crăciun, care ne-a spus să mergem la Cinciş chiar in acea seară. Când am ajuns la biserică, domnul ne-a spus clar, incă o dată, că el nu are de gând să se spovedească — fiindcă nu are ce spovedi. Apoi am intrat cu toţii in biserică. Părintele mai avea de spovedit un grup de tineri din Timişoara. Era o atmosferă caldă, liniştită si destinsă, intreţinută de Părintele cu câte o „glumă de post”. Când am intrat, Părintele a venit spre noi, luminos şi vesel ca intotdeauna, spunându-ne nouă câteva vorbe de duh, care au avut darul să destindă puţin si feţele prietenilor noştri, viitori părinţi. Părintele a citit molitva pentru toţi. Viitorul tătic a participat si el — probabil că îi fusese ruşine să iasă afară de la rugăciune. Apoi Părintele ne-a luat pe rând la spovedit. După câteva ore, când era deja trecut de miezul nopţii, Părintele a terminat de spovedit pe prietena noastră, care era ultima programată. După ce am ieşit din biserică si ne pregăteam să mergem spre casă, l-am văzut pe prietenul nostru cum intră repede in biserică, unde a stat cu Părintele mai bine de o oră. Este greu de descris in cuvinte lumina si fericirea de pe faţa băiatului când a ieşit de la spovedanie! Spunea intr-una: „Ce om minunat! Nu am mai intalnit un astfel de om! Ce om minunat!“. Pe lângă canonul de rugăciune, Părintele le-a spus să ţină neapărat post miercurea si vinerea, iar pentru Sfânta Impărtăşanie au primit dezlegare doar cu o săptămână inainte de a se implini sorocul ca doamna să nască. Noi ne gândeam că, intorcându-se in Italia fiind lipsiţi de un sprijin sufletesc, prietenii noştri nu vor putea implini ceea ce li s-a spus. Dar Părintele Crăciun îi luase in rugăciune! Cât de tare a pătruns cuvântul Părintelui in sufletele lor şi cât de mult îi ajuta cu rugăciunea se poate vedea din următoarea intâmplare: intr-o zi de post, prietenul nostru a mers impreună cu colegii de la firma unde lucra la o cafenea, unde au fost serviţi cu nişte aperitive care nu erau de post. Fără să realizeze acest lucru, a gustat din ele, iar când şi-a dat seama că nu erau de post, el, care mai inainte nu postise niciodată, era acum atât de mâhnit pentru că mâncase un singur fursec cu brânză! Exact cu o săptămână inainte ca doamna să nască, cei doi tineri s-au Impărtăşit. Doamna a născut făra probleme o fetiţă sănătoasă şi frumoasă, cu care au venit anul trecut în ţară şi s-au inchinat la mormântul Părintelui Crăciun — cel care, prin dragostea sa, le-a schimbat viaţa.

Găsirea fiului pierdut

Părintele Crăciun avea un dar deosebit al rugăciunii. Toţi aceia care-i cereau să se roage pentru ei simţeau mult folos. Dar Părintele, asemeni tuturor oamenilor aleşi ai lui Dumnezeu, ştia să-şi ascundă cu smerenie lucrarea sa, punând toată izbânda numai pe seama lui Dumnezeu. O familie de credincioşi din Orăştie, care aveau duhovnic pe Părintele Ioan Sabău, trecea printr-o grea incercare: unul dintre copii, student, dispăruse in urmă cu două luni de zile. Toate căutările părinţilor fuseseră zadarnice. Părintele Sabău le-a spus intr-o zi: „Să mergeţi la Părintele Crăciun, căci el cu siguranţă va găsi o soluţie“. Aşa obişnuiau cei doi părinţi să se smerească unul inaintea celuilalt, fiecare socotind că celălalt este mai vrednic şi mai de cinste. Părintele Crăciun i-a invăţat să facă un sărindar (adică să aducă prescuri la patruzeci de Liturghii). In ziua in care s-a săvarşit cea de-a patruzecea Sfântă Liturghie, acel băiat a trimis părinţilor o scrisoare prin care îi inştiinţa că se află la o mănăstire.

Dilema operatiei

O femeie credincioasă din Hunedoara avea socrul grav bolnav. Medicii spuneau că trebuie operat de urgenţă, dar nu-i dădeau şanse prea mari de reuşită. Aflandu-se in această cumpănă sufletească, femeia a fost indemnată de cineva să ceară sfatul Părintelui Crăciun. Cu simplitatea sa firească si cu aerul şăgalnic ce-l caracteriza, Părintele Crăciun i-a spus aceste cuvinte:

„In seara aceasta te rogi şi tu cum poti pentru el. Iar mâine dimineată, după ce te trezeşti, te speli pe fată, spui rugăciunile de dimineată si apoi mă suni din nou“.

Femeia a făcut intocmai, iar dimineată, când l-a sunat, Părintele i-a spus aceste cuvinte:

„Să nu se opereze socrul tău, să se bucure de nepoti şi de câte zile i-o mai da Dumnezeu!“.

Socrul doamnei respective trăieşte si astăzi…

Nedumeririle domnului M.

Dumnezeu, Care pe toate le rânduieşte minunat, cum numai El ştie, a rânduit ca domnul M. din Deva, suferind de o boală care-l face incapabil să se deplaseze in afara casei, să se cunoască cu Părintele Crăciun si să se indrăgească reciproc. Părintele spunea adesea: „Tare mi-e drag omul acesta… Cum ştie să-şi ducă suferinta si cum L-a cunoscut pe Dumnezeu prin boala pe care o are…“. Cu ocazia unui Sfânt Maslu săvârşit la el acasă, Părintele Crăciun i-a adus domnului M. „Tratatul de mistică” al lui Nichifor Crainic, iar un alt preot i-a adus „Dogmatica” Părintelui Dumittu Stăniloae. După slujba Sfantului Maslu, Părintele Crăciun i-a spus domnului M.: „Noi ti-am adus acestea. Să le citeşti si să ne spui care-i mai bună. Iar ce nu intelegi, să-ti notezi pe o hârtie si să mă intrebi când ne-om mai vedea”. Domnul M. a facut intocmai, notând tot ceea ce nu intelegea din cele două cărti. La prima intâlnire cu Parintele Crăciun, mai inainte de a-i arăta hârtia cu insemnările, Părintele Crăciun a inceput vorbească, spunându-i un fel de poveste, care părea la inceput că nu are inteles. Apoi i-a spus alta, apoi alta… Abia la a treia poveste domnul M. şi-a dat seama că, de fapt, prin ceea ce-i povestea Părintele, îi răspundea în ordine la toate nedumeririle notate pe hârtie. Cu altă ocazie, acelaşi domn s-a exprimat, intr-o doară, fată de un prieten care-l vizitase cum că tare-i este dor de Părintele Crăciun, căci erau trei luni de când nu-l mai văzuse. A doua zi, cineva i-a bătut la uşă şi, deschizând uşor uşa, zise: „Am venit să-ti astâmpăr dorul“. Era Părintele Crăciun…

Dezlegarea unui muribund

Un fiu duhovnicesc din Deva al Părintelui Crăciun, in vârstă de 60 de ani, fiind bolnav pe moarte, şi-a dorit foarte mult să-l vadă pe Părintele pentru ultima dată. Fiica sa l-a chemat de urgentă pe Părinte, care, deşi era in miez de noapte, n-a pregetat să se ducă numaidecât. Când a ajuns, l-a găsit pe cel bolnav in convulsii. I-a pus epitrahilul pe cap i-a citit rugăciunile de ieşire a sufletului, după care bolnavul s-a mai liniştit. Părintele a ieşit din incăpere, a spus câteva cuvinte de imbărbătare familiei, după care s-a adresat cu aceste cuvinte către aceia care binevoiseră să-l ducă cu maşina la căpătâiul bolnavului, in miez de noapte:

„Acum trebuie să plecăm, căci din experienta mea ştiu că multi oameni nu pot trece dincolo dacă e preotul prin preajmă“.

Apoi Părintele a mai intrat o dată la cel muribund, ca să-şi ia rămas bun de la el. Liniştit, dar cu glasul foarte stins, cel bolnav a izbutit să spună: „Mulţumesc“. La vreo trei-patru minute după ce au parăsit casa respectivă, pe când se aflau cu maşina intr-o intersecţie, Părintele Craciun şi-a scos fesul, şi-a impreunat mainile si a inceput să se roage in taină. După câteva clipe, fiica celui bolnav a telefonat şoferului maşinii ca să anunţe că tatăl ei a plecat către Domnul…

Incercările soţiei Părintelui

Doamna preoteasă Anişoara a avut si ea de suferit impreună cu Parintele Crăciun. Parintele spunea că vrăjmaşul se răzbună şi pentru un sfat bun pe care cineva îl dă cuiva spre a-l ajuta. De aceea Părintele se simţea dator să-şi pomeneasca familia la fiecare rugăciune pe care o facea, căci dacă pe el vrăjmaşul nu l-ar fi putut lovi din pricina hainei preoţeşti, atunci ar fi lovit in cei din familie. Intr-o vară, Părintele a avut de spovedit un caz mai deosebit, o situaţie foarte grea. In aceeaşi zi, doamna preoteasă a suferit un accident de maşină, lovindu-se la mână si la picior. Mâna s-a umflat si s-a innegrit, incat medicii nu se puteau hotari ce trebuie facut. Doamna preoteasă a stat aşa, cu mâna bandajată, vreme de doua săptămâni, pană in ziua de 14 august, când părintele a spovedit-o, si a doua zi, de Sfânta Marie, a impărtăşit-o. Doamna preoteasă a rămas in spital rugându-se, iar după câteva ore a simţit cum îi curge ceva cald pe mână. Era un lichid cleios, negru, cu miros greu. Faptul acesta a determinat pe medici să o opereze de urgenţă. După operaţie, medicii i-au spus că dacă ar mai fi intarziat cu operaţia, consecinţele ar fi fost cât se poate de tragice. La câteva zile după operaţie, doamnei preotese i-a venit un alt necaz: degetul mare de la picior i s-a umflat, era roşu şi o durea foarte rău. A fost diagnosticată cu guta. In aceeaşi zi, Părintele Crăciun avea de mers la un Sfânt Maslu in Hunedoara. In drum, a trecut pe la spital ca sa o vadă pe preoteasă. A plecat la Sfântul Maslu lăsându-o tare necăjită şi indurerată. La intoarcere, Părintele a trecut din nou pe la preoteasă şi a găsit-o bucuroasa: nu mai era nici urmă de durere, umflătură sau roşeaţă.. L-a intrebat pe Părintele la ce oră s-a terminat Sfântul Maslu s-a incredinţat că exact in acel moment a scăpat de suferinţă si de acel diagnostic greu, care pană azi nu a mai fost adeverit.

E.D.

***

După acest cuvânt, studentul Opre Craciun a primit o condamnare de 8 ani de temniţă grea.

(din revista “Familia ortodoxa”, nr. 4 (51)/aprilie 2013)

***

***

Va invitam sa mai cititi si: