PREDICI strapungatoare ale Sfantului Ioan de Kronstadt la DUMINICA SFINTEI CRUCI: “Sa ne luam cat mai repede crucea, atata timp cat Cel rastignit pe Cruce continua sa ne arate milele Sale!”

Invatatura in Duminica a treia din Postul Mare, Duminica Sfintei Cruci (I)

Pentru a usura nevointa postirii, Sfanta Biserica a randuit ca la mijlocul Postului sa se scoata Cru­cea de viata Facatoare a Domnului. Cine postes­te cu adevarat trebuie neaparat sa rabde necazul trupului, lupta darza cu el a duhului si pe dea­supra cursele diavolului, care lucreaza asupra sufletului nostru prin tot felul de ganduri aducatoare de intristare mare, mai ales celor ce nu sunt inca intariti si desavarsiti in viata crestina. Tocmai pe postitorii de felul acesta sa-i manga­ie Crucea de viata Facatoare a Domnului, care a fost scoasa acum spre inchinare si spre privirea si sarutarea ei cu inima, si sa le usureze nevointa. Sa nu fie lipsiti de mangaierea ei nici cei care nu postesc cu postul adevarat, nici cei care nu postesc deloc; sa alerge fiecare cu credinta si cu dragoste, si sa-L sarute pe ea pe Mantuitorul. Fie ca Dumnezeiescul Patimitor sa-i invete pe toti de pe Crucea Sa aceasta insemnata indatorire a crestinului: postirea si omorarea trupului nos­tru iubitor de pacat.

Deoarece in fata Crucii ne vine de la sine sa facem asta, vom vorbi acum despre maretia iubirii lui Dumnezeu pentru noi, care s-a aratat pe Cruce, ca sa trezim in inimi­le reci ale crestinilor iubirea de Dumnezeu si de viata vrednica de un crestin. Ce adanc al iubirii lui Dumnezeu Facatorul s-a aratat fata de fap­tura Lui – omul – pe Cruce! Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazu­te, Cel ce a aprins pe cer soarele, luna si nenu­marata multime a stelelor, Cel ce a revarsat vazduhul ca sa rasufle tot ce viaza, Care a revarsat apele pe fata pamantului, Care acopera cu ver­deata intreg pamantul si face sa rodeasca, face sa creasca si hraneste toate fapturile vii, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Nascut a binevoit a Se face om pentru mantuirea omului care a cazut de bunavoie din viata in moarte, a rabdat pen­tru el pe Cruce cele mai chinuitoare patimiri cu putinta si moartea cea mai de ocara, ca patimiri­le Lui sa fie socotite de catre Drept Judecatorul Tata Ceresc drept patimiri ale intregii omeniri din toate vremurile si locurile, ca in felul aces­ta omenirea care are credinta si dragoste catre El sa se izbaveasca de neinchipuitele chinuri vesnice din iad si de moartea vesnica. Cand vede aceasta iubire nemarginita a Marelui, Atotputer­nicului Dumnezeu fata de omul cazut, cel ce are neintunecati ochii inimii nu poate sa nu plan­ga, ci varsa lacrimi de iubire si de recunostinta, neavand ce sa aduca mai mult decat atat ca pri­nos Celui ce pune pret pe lacrimile noastre.

Cum raspund insa cei mai multi dintre noi la aceasta iubire dumnezeiasca? Raspund prin nesimtire, fiind gata sa-L rastigneasca a doua oara pe Fiul lui Dumnezeu prin toate pacatele cu putinta, facand din rasputeri placul trupului lor pacatos, asa incat cei mai multi dintre noi, uitand parca de patimirile pe Cruce ale Domnului Iisus Hristos, nu traiesc deloc pentru cer si pentru sufletul lor, ci pentru pamant si pentru trupul lor, si cu mare greutate se invoiesc sa refuze timp de cate­va zile trupului prisosul de mancare si bautura, potrivit randuielii bisericesti.

Asadar, singuri ne departam din toate puterile de mantuirea noas­tra; Mantuitorul a patimit pentru noi pe Cruce, insa noi nici nu vrem sa stim de patimirile aces­tea; El ne-a poruncit, pentru mantuirea noastra, sa ne luam fiecare crucea si sa urmam Lui spre slava cereasca, iar noi nici nu vrem sa auzim de asta; ni s-a aratat, ca doctorie, omorarea trupu­lui nostru cu patimile si poftele lui, insa noi ne straduim si mai tare sa ne satisfacem patimile, sa ne implinim poftele. Asa va fi si sfarsitul nostru, si vom fi inghititi de focul cel vesnic, si nu vom primi nici o picatura racoritoare in vapaia ghee­nei, fiindca aici am avut toate racoririle cu putin­ta, toate placerile cu putinta pentru trupul paca­tos. Sa nu dea Domnul asa ceva! Sa ne luam cat mai repede crucea, atata timp cat Cel rastignit pe Cruce continua sa ne arate milele Sale. Amin.

Cuvant in Duminica Sfintei Cruci (II)

Astazi, iubiti frati si iubite surori, va propun sa vorbim, cu ajutorul lui Dumnezeu, despre Apostolul zilei de astazi. In el, Sfantul Pavel talcuieste despre Marele Arhiereu, Care a straba­tut cerurile – despre Iisus, Fiul lui Dumnezeu, si ne indeamna sa ne tinem strans de marturisi­rea credintei noastre, adica sa nu slabim in ispi­te, in necazuri si in prigoanele pentru credinta, fiindca nu avem un Arhiereu care nu poate sa fie alaturi de noi in neputintele noastre, ci Unul asemenea noua, incercat in toate, afara de pacat, si Care, intrucat Insusi a patimit inainte de Cru­ce si pe Cruce, fiind El insusi ispitit, poate si celor ispititi sa le ajute (Evr. 2,18). Dupa aceea, Apostolul ne spune sa ne apropiem cu indraznire de Tronul harului, adica de Domnul Iisus Hristos, Care sade pe acest Tron, ca sa dobandim mila si sa aflam har spre ajutor la vremea potrivita. Şi ce altceva faceti, fratilor si surorilor, adunandu-va deseori in aceasta biserica pentru ruga­ciunea de obste sau venind sa va pocaiti pentru pacate si sa va impartasiti cu Sfintele Taine, daca nu tocmai lucrul la care ne indeamna Apostolul zilei de astazi?

Voi veniti cu credinta si cu nadejde la Tronul harului, ca sa primiti mila de la Domnul, iertarea pacatelor prin pocainta si impartasirea cu Dumnezeiestile Taine ale Trupului si Sangelui Dom­nului, sfintirea, intarirea pentru viata si nevointele ce urmeaza si indumnezeirea sufletelor.

Asadar, apropiati-va, fratilor, si surorilor, apropiati-va mai des de Tronul harului, ca sa va invredniciti de mare si bogata mila de la Cel ce sade pe acest Tron – de la Atotbunul si Atotputernicul Imparat si Arhiereu Vesnic, Care este Domnul nostru Iisus Hristos. Sa va apropiati insa de Dumnezeu mai mult prin preotii pamantesti, care sunt alesi pentru voi dintre oameni spre slujirea lui Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jert­fe pentru pacate; alergati la rugaciunea lor mij­locitoare intre voi si Dumnezeu si la jertfa savar­sita de catre ei, fiindca ei poarta cinul Arhiereu­lui Celui Vesnic, al lui Iisus Hristos, si savarsesc lucrarea Lui pentru voi. Sa dea Dumnezeu s-o savarseasca intotdeauna din inima, cu grija si cu evlavie! Ei nu primesc cinstea preotiei cu de la sine putere, ci prin chemarea de la Dumnezeu, cum a primit-o oarecand, in Vechiul Testament arhiereul Aaron. Sa-i cinstiti si sa-i iubiti pentru cinul lor, pentru marea si preainalta lor slujire, care este mai presus de toate slujirile pamantesti, pentru aceasta slujire mantuitoare, mijlo­citoare, indumnezeitoare, care aduce sufletele facute dupa chipul lui Dumnezeu la Dumnezeu si la viata vesnica. Nu pe sfintii, luminatii, infricosatorii ingeri, cei puternici intru tarie, i-a facut Domnul mijlocitori pentru voi si savarsitori ai cerestilor Taine, ci pe niste oameni asemenea voua, care sunt supusi la fel ca voi neputinte­lor si pacatelor, si ca atare sunt ingaduitori fata de neputintele si ratacirilor voastre, care sunt si ale lor.

Despre asta si vorbeste Sfantul Pavel in Apostolul citit astazi:

Orice arhiereu, fiind luat din­tre oameni, este pus pentru oameni, spre cele catre Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate; el poate sa fie ingaduitor cu cei nestiutori si rata­citi, de vreme ce si el este cuprins de slabiciune. Din aceasta pricina dator este, precum pentru popor, asa si pentru sine sa jertfeasca pentru pacate – si nimeni nu-si ia singur cinstea aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu, dupa cum si Aaron. Asa si Hristos nu S-a preaslavit pe Sine Insusi, ca sa Se faca arhiereu, ci Cel ce a grait catre El: „Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut”. In alt loc se zice: „Tu esti Preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec.” El, in zilele trupului Sau, a adus, cu strigat si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre Cel ce putea sa-L mantuiasca din moarte si auzit a fost pentru evlavia Sa, si desi era Fiu, a invatat ascultarea din cele ce a patimit, si desavarsiindu-Se, S-a facut tuturor celor ce-L asculta pricina de mantuire vesnica, iar de Dumnezeu a fost numit Arhiereu dupa randuiala lui Melchisedec (Evr.5,1-10).

Iata ce cuprinde Apostolul de astazi, iata talcuirea, invatatura lui si felul in care s-o aplicam ziditor la noi insine. In el, repet, se vorbeste despre Singurul si Vesnicul Arhiereu, despre Domnul nostru Iisus Hristos, Care mai inainte de intemeierea lumii a hotarat sa Se jertfeasca pe Sine Insusi pe altarul Crucii ca jertfa de impacare pentru pacatele lumii intregi, ale tuturor oame­nilor. El S-a si adus pe Sine Insusi ca jertfa lui Dumnezeu, Tatalui Sau, potrivit voii Lui, pen­tru noi, pacatosii, ca sa-L faca milostiv catre noi, cei ce pacatuim in toata ziua si in tot ceasul – iar noi, preotii pamantesti, plini de pacate, purtam cinul lui Hristos si continuam, cu harul Sfantu­lui Sau Duh, marea, infricosatoarea si mantuitoarea lucrare a impacarii noastre si a voastre cu Dumnezeu, si El Insusi aduce prin noi pe altar infricosatoarea si de viata facatoarea jertfa de impacare a Trupului si Sangelui Sau. Asa­dar, sa aveti intotdeauna evlavie in fata acestei jertfe si inaintea Domnului, Care o aduce; sa va rugati si pentru noi, slujitorii Lui, care ne rugam si mijlocim pentru voi; sa pomeniti Crucea Lui, mormantul, invierea cea de a treia zi si inaltarea la Cer, cea de-a doua si infricosatoarea venire a Lui – si fiecare sa-si ia crucea si sa urmeze Lui, sa-si rastigneasca trupul cu patimile si poftele. Amin.

Cuvant in Duminica Sfintei Cruci (III)

Intrucat inaintea ochilor nostri sta, spre evla­vioasa inchinare si sarutare, Crucea Domnului, a carei putere este preaslavita adeseori in ruga­ciunile si cantarile bisericesti, doresc, iubitilor, sa va spun acum cateva cuvinte despre aceas­ta putere, despre minunile ei. Apucandu-ma sa vorbesc despre asta, pe de o parte vad peste tot puterea ei lucratoare de minuni si nu stiu la ce sa ma opresc, ce intamplare sa iau ca pilda a puterii facatoare de viata a Crucii; vad si marea evla­vie pe care o aveau fata de Cruce oamenii din vechime. Pe de alta parte, vad, din pacate, foar­te putine experiente ale acestei puteri la oamenii de acum, si indata vad si pricina pentru care ea isi arata atat de putin in vremea noastra puterea facatoare de minuni. Aceasta e tocmai pricina pentru care Domnul a facut putine minuni in patria Sa, adica nestiinta si viata nelegiuita, necrestineasca, a crestinilor. Iubiti frati! Istoria Bisericii crestine cuprinde foarte multe experien­te ale puterii facatoare de minuni a Crucii datori­ta faptului ca pe vremuri era mai multa credinta in oameni, erau mai multi crestini adevarati; cu slava se proslaveste si acum de viata Facatoarea Cruce, insa vedem mult mai putine minuni ale ei, si anume tocmai la putinii oameni care traiesc prin credinta.

Sfintii nevoitori ai lui Hristos se uimeau mereu de puterea facatoare de viata a Crucii Domnului, care lucra in viata lor, si, cu inima smerita, temandu-se ca nu cumva aceasta putere sa-i lase sin­guri in neputinta si pacatosenia lor, inconjurati intotdeauna de vrajmasii cei nevazuti, iar ade­seori si de cei vazuti, se rugau: „Nebiruita, neurmata, dumnezeiasca putere a Cinstitei si de viata Facatoarei Cruci, nu ne parasi pe noi, pacatosii!“ Cu deplina incredintare in puterea ei facatoare de minuni si cu uimire fata de insusirea ei de a-i alunga pe vrajmasii cei nevazuti, bucurandu-se cu inima, ei strigau catre Cruce asa:

„Bucura-te, Preacinstita si de viata Facatoare Cruce a Domnului, care alungi demonii cu puterea Celui care S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos… si ni te-a daruit noua pe tine, Cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot potrivnicul“

si ii spuneau fara urma de indoiala, ca unei fiinte vii:

„O, Preacinstita si de viata Facatoare Cruce a Domnului! Ajuta-mi dimpreuna cu Preasfanta Doamna, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, si cu toti sfintii, in veci.“

Te umilesti fara voie cu inima cand citesti cu ce laude mareau ei de viata Facatoarea Cruce: o numeau „Cruce atotputernica“, „slava Apostoli­lor“, „taria Mucenicilor”, „intarirea Cuviosilor”, „sanatatea celor bolnavi”, „invierea mortilor”, „indreptarea celor cazuti”, „omorarea patimilor”, „alungarea gandurilor”, „temelia bunei credin­te”, „pierzatoarea dracilor”, „pieirea celor necuviosi”, „rusinarea vrajmasilor in Ziua infricosa­toare a Judecatii”. Ca unei fiinte vii ii spuneau: „Cruce! Fii mie putere, tarie si stapanire, izbavi­toare si Luptatoare impotriva vrajmasilor ce ma razboiesc, pavaza si ocrotire, biruinta si intarire, aparandu-ma si acoperindu-ma totdeauna.”

Indeobste, ei numeau chipul Crucii „nepovestit prin puterea sa”, „sfintire a apelor”, „sfin­tire a vazduhului”, „sfintire si luminare pentru tot crestinul credincios”, „semn de barbatie” si „sceptru al lui Hristos, care ii calca la pamant pe potrivnici”. Nestiind cum sa-i preaslaveasca vrednicia dupa cuviinta, ei striga:

„Cine va insi­ra toate lucrarile tale, Cruce placuta lumii, toa­te puterile si minunile tale, si invierile de morti pe care le-ai lucrat? Tu ai inaltat cu tine intrea­ga lume, adica pe crestinii cei alesi, inaltandu-te insati la Dumnezeu.“

Pentru voi, iubitilor, Crucea Domnului este la fel cum era pentru acei oameni sfinti? In nume­le celor mai multi dintre voi, o sa raspund: nu. Crucea nu face minuni in viata voastra. De ce? Din pricina necredintei voastre. Ca atare, Crucea este intotdeauna minunata si de viata facatoa­re. Crestinilor care ii sunt credinciosi prin evlavia lor le este credincioasa si ea, le este prietenul cel mai statornic si credincios. O! Cine imi va da ravna dumnezeiasca si putere a cuvantului ca sa trezesc in crestinii vremii de acum credinta vie si evlavia cuvenita fata de Cruce si de Cel ce S-a rastignit pe ea? Ştiu ca multi nu baga in seama crucea si insemnatatea ei. Uneori, nebagarea de seama si lipsa de cinstire fata de Cruce sunt atat de mari, incat oamenii nu-l primesc pe slujitorul lui Hristos atunci cand vine in casa lor cu crucea si in numele Crucii; altii nu stiu sa-si faca semnul Crucii asa cum trebuie pe trupul Lor pacatos ori nesocotesc binecuvantarea preoteasca, si uneori fac asta din nebagare de seama, iar alteori – ce grozavie! – dintr-o rusine mincinoasa si bles­temata. De Cruce iti e rusine, iubitule, de Cruce, care e lauda si slava noastra? Sa stii ca si Fiul Omului Se va rusina de tine cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri (v. Mc. 8, 38).

Iubitilor! Sa cinstim totdeauna, cu credinta si cu dragoste, Crucea Domnului, si ea ne va fi pri­etena si mantuitoare – nu in sine, ci prin puterea Celui care S-a rastignit pe ea. Amin.

Cuvant de invatatura in vinerea saptamanii Crucii

Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decat cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Gal. 6, 14)

Data trecuta am auzit, iubitilor, cu ce laude vorbeau despre Cruce sfintii oameni ai lui Dum­nezeu. Acum, impreuna cu Apostolul, vreau si eu, multpacatosul, sa ma laud cu puterea de via­ta Facatoarei Cruci, fiindca nu se poate ca preo­tul, care savarseste toate slujbele si toate Tainele cu puterea si cu partasia Crucii, sa nu cunoasca din proprie experienta puterea ei cea mantuitoare, ca este putere a lui Dumnezeu spre mantuirea a tot celui ce crede (Rom. 1, 16). Şi as fi foarte nerecunoscator fata de Mantuitorul si Domnul meu daca as trece sub tacere inaintea adunarii biseri­cesti minunata putere a Crucii Lui, care si-a aratat si isi arata atat de des puterea asupra mea: tai­na imparatului se cuvine sa o pastrezi, iar lucrurile, lui Dumnezeu este de lauda sa le vestesti (Tobit 12, 11). Ce ma tine in viata si ma ocroteste pe mine, multpacatosul si neputinciosul? Crucea. Cine ma ajuta in lupta cu patimile, caci din tineretile mele, multe patimi se lupta cu mine (antifonul 1 al gla­sului 4)? Crucea Domnului. Crucea ma apara de vrajmasi.

Iubitilor! Crestinul care vrea sa traiasca evlavios in Hristos Iisus este intotdeauna prigo­nit – daca nu dinafara, cel putin dinlauntru, iar adeseori si dinafara, si dinlauntru. Ar fi insa ciudat sa se auda din gura preotului ca el nu vrea sa traiasca evlavios, caci preotul trebuie mai mult decat oricare altul sa se straduie pentru a duce o viata evlavioasa. Asadar, toti care vor a trai cucernic in Hristos Iisus vor fi, dupa cuvantul Scripturii, prigoniti (II Tim. 3, 12). Nu vorbesc despre vraj­masii din afara. Acestia sunt mai usor de biruit tocmai pentru ca sunt vazuti; cand te prigonesc, tu doar adu-ti aminte cu credinta ce a rabdat pentru noi Hristos, si atunci vei indura cu usurinta prigoana lor. Nu trebuie sa-i trecem sub tacere pe vrajmasii cei dinlauntru – pe demoni:

lupta noas­tra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impo­triva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh (Efes. 6, 12);

prigoana lor va fi intotdeauna cat se poate de rau­tacioasa, bine tintita, otravitoare, ucigatoare, si ea are loc inlauntru, in inima. Ce sa faca crestinul? Cum sa-i alunge pe raufacatorii cei nevazuti, care au cucerit insasi inima? Nici o arma materiala nu ii va ajuta sa-i izgoneasca de acolo, iar chinurile pe care le pricinuiesc sunt din cale-afara de dureroase pentru suflet: ele sunt foc ce mistuie fara crutare launtrul omului. Şi atunci, care este mijlocul de a-i alunga si de a nimici intr-o clipa chinu­rile pricinuite de catre ei? Crucea Domnului sau semnul de viata Facatoarei Cruci, facut pe piept sau pe pantece cu credinta vie in Cel rastignit pe ea. Ca luate cu mana, chinurile launtrice vor pieri deodata, demonii vor fugi. Atunci vei striga, fara voie, cu bucurie:

„Bucura-te, Preacinstita si de viata Facatoare Cruce a Domnului, care alungi dracii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos!”

Şi eu, smeritul si pacatosul, i-am alungat de multe ori de la mine in acest fel pe raufacatorii cei nevazuti. Daca vrea sa intre in inima mea vreo patima, imi intorc indata privirea gandului spre Hristos si imi fac cu cre­dinta vie semnul crucii: patima piere indata, si focul launtric, tovarasul nedespartit al oricarei patimi, piere si el indata. Cateodata, din pacate, patimile reusesc sa ma amageasca pentru o vre­me, si numai chinurile indurate launtric din par­tea lor ma fac sa ma intorc fara prefacatorie catre Hristos si catre Crucea Lui de viata Facatoare.

Asadar, iubitilor, crucea este biruinta mea asupra vrajmasilor nevazuti. Acolo unde nu pot patrunde eu ca sa ii alung, patrunde Hristosul meu in chipul Crucii Sale si savarseste pentru mine biru­inta dorita. Minunat e in mine Domnul, minunata e Crucea Lui de viata Facatoare! Puterea lui Dumnezeu intru neputinta mea se savarseste (v II Cor. 12, 9). Vrajmasii cei nevazuti, care lovesc in chip nevazut si fara crutare sufletul meu cu sageti aprinse ce omoara duhul meu cu necaz si cu stramtorare, fug de numele lui Iisus Hristos si de semnul Crucii, care sunt pentru ei infricosa­toare: acestea ii ard asa cum ma ard ei pe mine si Domnul le rasplateste pentru mine cu aceeasi moneda. Dintr-o data simt cum mi se usureaza sufletul si cum se limpezeste ca dupa niste nori amenintatori si intunecati.

Asadar, iubitilor, sa ne facem cu mare credinta semnul Crucii, si el ne va fi intotdeauna pava­za si aparator. Amin.

Invatatura in Duminica Sfintei Cruci (IV)

Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta invierea Ta o laudam si o slavim (Troparul Sfintei Cruci)

Scotand din adancul altarului, de pe sfanta masa, de viata Facatoarea Cruce a Domnului si infatisand-o credinciosilor spre inchinare si saru­tare, ce urmareste Sfanta Biserica? Urmareste ca fiii ei, care strabat arena Postului luptandu-se cu multpatimasul lor trup si cu diavolul (care mai ales in vremea Postului trimite sageti aprinse in trupul lor), privind la Cruce si inchipuindu-si viu patimirile Domnului nostru Iisus Hristos, pe care le-a rabdat in Preacuratul Sau Trup pentru a noastra mantuire, sa se intareasca astfel in lupta cu propriul trup, cu patimile si cu poftele lui, si sa nu le para rau sa il rastigneasca, ci sa se lupte barbateste cu potrivnicul care se razboieste cu noi prin ispitele de tot felul. Uitati-va, Domnul pare sa ne spuna de pe Cruce:

„Eu am rabdat atatea pentru voi cu Preacuratul Meu Trup, pe care l-am luat pentru a voastra mantuire si care nu a fost atins de nici un pacat, iar voi va veti da in laturi sa rastigniti in trupul vostru feluritele patimi si pofte? Nu veti indura putina amaraciune a postului? Nu veti rabda pentru o vreme lipsirea de dulceti ca sa va imblanziti trupul, care cu cat il indulcesti si il saturi mai mult, cu atat se indraceste mai rau? Nu veti rabda sagetile de foc ale vrajmasului, desi Eu i-am ingaduit sa strapunga Trupul Meu cel Dumnezeiesc cu sageti da tot felul?“

Iata in ce scop se scoate acum Crucea spre inchinare si sarutare. Asadar, sa nu va tran­daviti din pricina postului si a luptei cu patimi­le si cu diavolul, ci sa va luptati barbateste, chemandu-L in ajutor pe Cel care a patimit pentru noi si cu Crucea i-a biruit pe vrajmasii nostri, si sa biruiti. Amin.

Cuvant in Duminica Sfintei Cruci (V)

Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34)

Aceasta duminica din Postul Mare se numeste Duminica Sfintei Cruci, datorita inchinarii in fata Crucii si a patimirilor Domnului Slavei, Care a fost rastignit pe ea pentru noi, precum si dato­rita faptului ca Biserica a randuit sa se citeasca in aceasta zi Evanghelia despre purtarea de catre fiecare dintre noi a propriei cruci, altfel spus a suferintelor si necazurilor care in aceasta lume sunt nedespartite de urmarea lui Hristos.

Oricine voieste sa vina dupa Mine, a spus Hristos poporului si ucenicilor Sai, sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie, caci cine va voi sa-si scape sufletul, adica viata sa, il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, adica cel ce va omori toate patimile si poftele sale, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in nea­mul acesta preacurvar si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri (Mc. 8, 34-38).

Domnul Iisus Hristos ne porunceste sa ne lepadam cu desavarsi­re de sine, adica de satana, care lucreaza in noi, si de toate lucrurile lui, si de toata slujirea lui, si de toata trufia lui, si sa luam crucea noastra, adica sa rabdam lipsurile, bolile, suferintele si necazurile, care ne sunt trimise spre curatirea, inteleptirea, intarirea noastra in virtute, si ispi­tele pe care ni le pricinuiesc dracii si oamenii.

Noi suntem foarte impatimiti de viata trupeas­ca; ne-am imprietenit cu pacatele, ne-am lipit de ele si ne temem sa le declaram razboi cu hotara­re, sa rupem orice legatura cu ele; toate masurile pe care le luam impotriva lor sunt numai juma­tati de masura, crutandu-le parca ne crutam pe noi insine, fiindca ni s-au facut ca niste madulare firesti, si de aceea ramanem intotdeauna cu ele si ele prind radacini tot mai adanci in noi, lupta cu ele devine tot mai anevoioasa; adeseori ajungem pierduti pentru Dumnezeu si devenim pra­da si agonisita de zi cu zi a vrajmasului.

Cuvin­tele Domnului: cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde se implinesc in fiecare zi asupra noas­tra. In fiecare zi ne vindem vrajmasului nostru prin pacatele de tot felul, care traiesc si lucreaza in noi; in fiecare zi murim duhovniceste, si ce bine ar fi daca ne-am ridica zi de zi, inviind pentru Dumnezeu prin pocainta cu lacrimi! Fiind­ca pacatele noastre ne despart vremelnic de Domnul (Is. 59, 2). Ele ne pot desparti si pe vecii cei nesfarsiti, daca nu ne vom intoarce si nu ne vom pocai din toata inima. Uitati-va insa la pildele numerosilor pacatosi care au ajuns sfinti: Petru vamesul, Maria Egipteanca, Evdochia si ceilalti; uitati-va, indeobste, la pildele sfintilor, uitati-va cu cata hotarare au intrat ei in lupta cu pacatul, cu patimile, cu diavolul, cu cata neprefacatorie L-au iubit pe Dumnezeu si au iubit drepta­tea Lui, si cum, lepadandu-se de viata trupeasca pentru Hristos si pentru Evanghelie, si-au pas­trat sufletele pentru vecii cei nesfarsiti. Şi atunci, de ce nu ne luptam cu hotarare impotriva paca­tului? Pentru ca iubim foarte mult viata vremel­nica, ne temem sa ne amaram trupul, ne temem de ispite puternice, iubim din cale-afara lumea si bunatatile ei, uitand ca nu putem scapa de moarte si de trecerea in viata noua; credem ca vom trai ani multi in bunastare statornica; in goana dupa placerile simturilor, uitam nobletea dum­nezeiasca a sufletului nostru, menirea lui de a fi nemuritor si de a dobandi fericirea vesnica; uitam ca el este nesfarsit mai pretios decat lumea intreaga cu toate comorile ei, care vor trece ca o umbra. Mustrand aceasta purtare nebuneasca a noastra, Domnul spune:

Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?

Mai este si o alta pricina pentru care nu parasim cu hotarare felul nostru pacatos de viata si ramanem robi ai lumii, ai obiceiurilor ei si al intregului sistem desert al vietii lumesti. Multi dintre noi se rusineaza in taina de credinta lor, se rusineaza sa-L marturiseasca pe Domnul, sa tra­iasca potrivit poruncilor Lui, potrivit Evanghe­liei Lui, sa urmeze Lui, ca sa nu piarda respec­tul si cinstirea de care se bucura in lumea prea-curvara si pacatoasa – si uite ca isi ingaduie sa se lase purtati de valul vietii lumesti, pacatoase, desarte, adeseori foarte prostesti si vatamatoa­re. Ei isi dau seama ca isi irosesc cu nechibzuinta, spre propria vatamare, timpul atat de pretios; stiu si scopul cel mai inalt al vietii omului pe pamant, stiu si de jertfa rascumparatoare adusa pentru noi pe Cruce, dar felul de viata pe care si l-au format, conceptiile lumii, vederile stram­be despre viata, despre credinta, despre Biserica ale cunoscutilor si prietenilor lor nu le dau voie sa iasa din ratacirea in care au intrat si nu ii lasa sa-si vina in fire, sa se gandeasca la soarta lor. Ei sunt niste sclavi jalnici ai mediului lor, robi ai lumii pacatoase care zace in rau.

Daca vrei, cres­tine, sa urmezi lui Hristos si sa intri in slava Lui, trebuie neaparat sa implinesti poruncile Lui, sa te smeresti, sa te rogi, sa-L iubesti, sa patimesti si sa rabzi. Intru rabdarea voastra veti mantui sufletele voastre (Lc. 21,19). Cumplita rasplatire ii asteap­ta pe crestinii necredinciosi pentru faptul ca au lepadat marea purtare de grija a lui Dumnezeu pentru ei si jertfa Domnului Iisus Hristos, care a fost adusa si pentru ei pe Cruce. Ei s-au rusi­nat de Domnul, s-au rusinat de Evanghelia Lui, de viata dupa Evanghelie. Şi Domnul Se va rusi­na de ei atunci cand va veni intru slava Tatalui Sau ca sa judece lumea, nu ii va recunoaste ca fiind ai Lui, ci ii va lepada pe veci de la fata Sa.

Cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, zice Domnul, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri.

Cumplita soarta! Asadar, cat mai avem timp, sa lepadam pacate­le, pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, sa nu ne temem de cruce, care ne duce in slava ves­nica, si sa urmam lui Hristos, fara a privi inapoi, ori incotro ne-ar porunci El sa mergem, fiindca unde va fi El, acolo si sluga Lui va fi (v. In 12,26). Amin.

(in: Sfantul Ioan De Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, Bucuresti, 2013)

Legaturi:

***

CANTARI INCHINATE SFINTEI CRUCI: