PARINTELE PETRONIU TANASE despre SENSUL CRUCII si rostul asezarii ei in mijlocului Postului Mare

Saptamana si Duminica a treia

Saptamana a treia continua sa ne indemne cu pildele mari­lor postitori ai Vechiului Testament, ca sa ne invrednicim si dedarurile lor.

„Veniti popoare, si intarindu-ne cu postul ca Samson, sa ucidem pe dracul pantecelui, ca sa nu fim batjocoriti de Dalila patimilor. Suflete, aseamana-te lui Ghedeon cel minu­nat, avand credinta, nadejdea si dragostea in Hristos, ca sa ucizi ca si acela patimile cele de alt neam…”

Totodata insa, saptamana aceasta ne pune iarasi pilda Fiului risipitor, spre a ne pleca spre cainta si intoarcere la Parintele ceresc. Pacatul ne face robi diavolului si patimilor celor rusi­noase.

„Parinte bunule, de toate cele ce mi-ai dat m-a golit ne­bunia mea; departatu-m-am de la Tine si m-am facut rob unui cetatean strain. Animale necurate am pascut, si nici de hrana lor nu m-am saturat. Pentru aceasta am alergat la Tine stiind milostivirea Ta. Acopera goliciunea mea cu iubirea Ta de oa­meni si ma mantuieste” (marti la Vecernie).

Pacatul insa nu sa­tura si sufletul tanjeste dupa bogatia harului de care s-a lipsit.

„In tara rautatii plecand eu, desfranatul, … ma topesc de foa­mea faptelor bune. Iata ca m-am imbracat cu rusinea neascultarii, golindu-ma de harul cel dumnezeiesc, si strig catre Tine: Gresit-am, dar stiu bunatatea Ta. Primeste-ma ca pe unul din argatii Tai, indurate Hristoase…“ (joi, la Vecernie).

Dar evenimentul cel mare al acestei saptamani este praznuirea cinstitei si de viata facatoarei Cruci.

„Mare este taina Crucii si cine a cunoscut-o, zice Sf. Maxim Marturisitorul, a inteles adancul Scripturilor si stiinta tuturor celor vazute si cugetate”. (Capete teologice, 1, 66).

Crucea este semn omenesc si dumnezeiesc. Semn omenesc caci omul de la inceput a fost plasmuit in chipul Crucii. Fa­cand-o unealta de tortura si de moarte, Crucea a devenit simbo­lul suferintei si al mortii. Dar de cand Hristos S-a rastignit pe dansa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinta, de bucurie si de viata. De aceea Bise­rica se bucura cantand:

„Crucea Ta, Doamne, viata si inviere este pentru poporul Tau… ” (Vecernia dum. gl. 7).

Cele doua intelesuri au ramas impreuna; in viata noastra pamanteasca, cele doua cruci se suprapun si alcatuiesc Crucea mantuirii noas­tre, Crucea pe care trebuie s-o duca tot crestinul in urma Hristosului sau, dupa cuvantul Domnului:

„Cine vrea sa vina dupa mine… sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie” (Lc. 9, 23).

Privita omeneste deci, Crucea este osteneala, rabdare, su­ferinta, lupta impotriva raului; si fiindca acestea nu pot fi ocolite in viata, nici crucea nu poate fi ocolita, tot omul trebuie sa-si poarte crucea sa. Plata pacatului este moartea: crucea ispasirii si a suferintei este fireasca in acest veac. Prin suferinta Sa, Man­tuitorul insa a deschis o noua perspectiva asupra Crucii: su­ferinta, dar nu spre moarte, ci spre viata, popas spre bucuria Invierii. Putina suferinta a Crucii ne scapa de vesnicia mortii. De aceea Hristos astepta cu dor Crucea, iar mucenicii cautau si se bucurau de chinuri, stiind ca „patimirile de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18).

Privita dumnezeieste, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere si de intarire, semn de biruinta asupra mortii si diavolului, „arma nebiruita”, „viata si invi­erea”, „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne” se minuneaza Biserica.

Si, intr-adevar, tot harul si puterea lui Dumnezeu ni se im­partasesc sub semnul Crucii. De la nastere, pana la moarte si pana la invierea cea de obste, toata viata crestinului este um­brita de Sfanta Cruce, care este cheia ce deschide camara de bunatati a harului. Ca semn al Sau, Mantuitorul a dat Crucii toata puterea Sa si a daruit-o ca pe darul cel mai de pret priete­nilor Sai. Dandu-ne Sf. Euharistie, Domnul ne spune:

„Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea”;

dandu-ne Crucea, ne spune:

„Aceasta s-o aveti intru amintirea Mea, in amintirea dragostei Mele pentru voi, pentru care Mi-am dat viata”;

caci Crucea este semnul dragostei nemarginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mantuitorul a voit sa moara pe Cruce, cu bratele intinse, sa ne imbratiseze, sa ne arate de-a pururi iubirea Sa cea mare pentru noi, pe care ne asteapta sa ne intoarcem la El. Rea­mintirea pildei Fiului Risipitor in saptamana dinaintea Dumi­nicii Crucii isi descopera acum intelesul. Crucea de necaz si de suferinta a omului, implinita cu Crucea – putere si biruinta a Domnului, se preface in Cruce a nepatimirii. “Crucea este semnul nepatimirii” zice Maxim Marturisitorul (Ambigua), aratandu-ne lucrarea pacatului si omorarea mortii celei omoratoare de viata, care sunt semnele omului duhovnicesc, izbavit de pacat si reinnoit prin har. Praznuirea Crucii in mijlocul os­tenelilor postului tocmai aceste lucruri vrea sa ne invete, pre­cum ne arata si sinaxarul duminicii:

• – Crucea, ca lemn al vietii, ne aduce aminte de Pomul vietii din mijlocul Raiului, din care Adam n-a mai gustat, pentru ne­ascultare si nepostire, pentru ca noi, prin putina infranare, sa ne invrednicim a ne impartasi din el, ca sa nu mai murim, ci sa fim vii.
• – Ostenelile postului sunt un fel de rastignire, insa aducandu-ne aminte de rastignirea si Patimile Domnului pentru noi, ne imbarbatam si ne mangaiem: daca Domnul Hristos S-a rastignit pentru noi, cu cat mai mult datori suntem noi sa ne rastignim impreuna cu El, ca sa si inviem si sa ne proslavim impreuna cu El.
• – Postul este amar, ca si apele Merei din pustie. Ci precum acelea s-au indulcit prin lemnul bagat in ele, tot asa si amara­ciunea postului este indulcita de dulceata Crucii.
• – In vremea postului, lupta cu vrajmasul este tot mai inver­sunata si avem nevoie de ajutor din afara. Stapanul si coman­dantul ostilor duhovnicesti ne trimite Crucea, arma nebiruita, de care se scutura si se cutremura puterile dracesti.
• – Vremea postului este chipul calatoriei noastre prin pustia acestui veac, spre Ierusalimul ceresc. Si in chipul in care un calator pe cale lunga, ostenit de greutatea ei, daca afla un copac umbros, se odihneste si-si reinnoieste puterile pentru restul calatoriei, tot asa si noi, cei osteniti de calea postului: Crucea infipta in mijlocul lui ne intareste si ne face voiosi pentru a ur­ma calatoria in postul ce urmeaza.
• – Crucea este sceptrul lui Hristos. Si precum un imparat cand merge undeva isi trimite inainte steagul si sceptrul, ca semne vestitoare, tot asa si Imparatul Hristos, vrand sa ne ves­teasca apropiata Sa sosire, biruinta cea mare asupra mortii si slava Invierii, ne trimite sceptrul imparatesc – Crucea, ca sa ne bucure si ne pregateste pentru primirea Imparatului Ceresc, Cel biruitor.

La sfarsitul utreniei duminicii se face scoaterea si inchi­narea Sfintei Cruci, careia ne inchinam si cantam:

„Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o sla­vim”.

Cantarile de aici ne aduc aminte de sfintele lui Hristos Patimi, de tanguirea Prea Curatei Sale Maici si de darurile aduse de Sfanta Cruce.

„Veniti, credinciosilor, sa ne inchinam lemnului celui de viata facator, pe care Hristos, imparatul sla­vei, de buna voie intinzandu-Si mainile, ne-a inaltat la fericirea cea dintai… Veniti credinciosilor sa ne inchinam lemnului prin care ne-am invrednicit a sfarama capetele nevazutilor vraj­masi… Veniti, toate neamurile, Crucea Domnului cu cantari sa o cinstim si cu frica sarutand-o sa slavim pe Dumnezeu Cel ce S-a pironit pe dansa..”.

„Prea Cinstita Cruce, sfinteste sufletele si trupurile noastre cu puterea Ta si ne pazeste de toata vatamarea potrivnicilor, pe cei ce ne inchinam Tie cu credinta”. (la Laude).

 (din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

Legaturi:

***

CANTARI INCHINATE SFINTEI CRUCI: