Parintele Efrem Filotheitul despre gravitatea PACATULUI AVORTULUI si CUM POATE FI IERTAT

OMILIA a XV-a

Ultima lovitura [1]

(Despre avorturi)

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Astazi pamantul musteste continuu de sangele razboaielor si al celorlalte mari nenorociri cate se intampla. Musteste, insa, si de sangele neprihanit al pruncilor ucisi, incepand cu Abel. El este seva pruncilor nevinovati, a fiintelor fara de aparare, ce se scurge din insesi mamele lor.

Toate spitalele si maternitatile au devenit abatoarele lui Irod. Milioane de prunci din lumea intreaga au fost aruncati la tomberoanele de gunoi si in afara legii, mai rau decat pisoii. Asa cum stim in parte, acest criminal, doctorul, ginecologul, omoara cu bisturiul pruncul in pantece – asa cum am vazut in filme – si dupa aceea il smulge cu un instrument, ii striveste capul si-l scoate, iar mama nu vede nimic si pleaca foarte linistita acasa.

Inainte cu cateva zile, mi-a picat in maini o publicatie a unui medic si as fi vrut sa v-o citesc, ca sa vedeti in fapt ce este avortul si din punct de vedere stiintific. Titlul studiului era „Lovitura decisiva”. Va voi cita din editorialul respectiv. Asa cum ne informeaza cotidianul, se pregateste votarea legislatiei pentru legalizarea avorturilor. Aceasta legislatie este cea mai criminala din toate cate au fost votate de guvernul grec. In viitorul apropiat, aceasta va avea greutatea unei lovituri decisive pentru distrugerea poporului nostru. Din nefericire, este legalizata crima, insa, inainte ca domnii deputati sa voteze legislatia, facem doua propuneri:

1. Sa vizioneze filmul magnetoscopic cu titlul „Strigatul mut”. Filmul acesta surprinde pe pelicula un avort cu ultrasunete, si privelistea este dramatica. Si continua:

Cand instrumentele ucigase intra in uterul femeii, atunci embrionul simte ca ceva strain a intrat in mediul lui si reactioneaza miscandu-se violent din pozitia in care se afla. In acelasi timp, bataile inimii cresc de la 140 la 200 pe minut. In momentul in care embrionul este prins de instrumentele medicale ucigase, se intampla ceva cutremurator: el deschide gura larg, ca un strigat in tacere, si moare. Omul de stiinta, medicul ginecolog care a facut inregistrarea, si care a savarsit din 1949 pana in momentul aparitiei acestui film peste 10000 de avorturi, vazand acest spectacol necunoscut si dramatic, a suferit un soc si s-a hotarat nu numai sa nu faca avorturi, dar si sa militeze impotriva lor. Deci, daca domnii deputati vor urmari acest film inregistrat pe banda magnetica, credem ca ar prefera sa li se taie mana, decat sa voteze o asemenea lege favorabila avortului.

2. A doua propunere este urmatoarea: domnii deputati sa se ingrijeasca sa fie mediatizat acest film si transmis pe posturile televiziune, incat poporul grec sa fie informat ca cele 300000 de avorturi anuale nu sunt simple operatii, ci 300000 de crime. Daca, insa, nu se va zadarnici votarea acestei legislatii, atunci sangele acestor fiinte fara de aparare se va transforma intr-un lac in care se va ineca intreaga Grecie. Si atunci, numerosii dusmani vor pune o placarda infricosatoare: „Grecia a pierit”. Titlul acesta va fi pentru dusmani un prilej de bucurie criminala, iar pentru grecii adevarati si crestini, un motiv de tristete adanca si de rusine uriasa.

Sa vedeti acum ce intentioneaza femeile Greciei ca sa puna la punct pentru aceasta problema. Exista organizatii feminine democratice care „initiind un sir de reprezentatii programate, au dezbatut prima manifestatie cu tema: „De ce spunem da legalizarii avorturilor” – cer scoaterea avorturilor din Codul Penal si acoperirea cheltuielilor medicale ale acestei interventii de catre Casa de Asigurari. Adica, o noua povara a statului prin impozitul ce apasa greu pe umerii contribuabililor. Mai cer o mediatizare pe scara larga a metodelor anticonceptionale, adica o propaganda lipsita de rusine si scutire de impozite pentru crima omuciderii, acum cand ne-am pus in gand sa revigoram acest neam istoric. Apoi, propun sa se introduca educatia sexuala in programul educational, ca sa starneasca interesul copiilor de la varsta scolara in jurul acestor teme, „sa le deschida ochii” mai devreme, inainte de timpul lor, ca sa evite, chipurile, peripetiile nedorite, in timp ce sistemul insusi ii indreapta spre ele. Mai cer sa se faca o informare sistematica prin mijloacele mass-media si prin forurile de judecata. Adica, sa se schimbe parerea sanatoasa comuna si sa se anuleze legile firii, sa se estimeze acest act rusinos, incat raul sa nu se pedepseasca, ci, mai mult, sa fie laudat. In sfarsit, cer sa se intemeieze centre de planning familial in toata Grecia, care, prin lucrarea lor, sa fie o materializare a dezbaterilor de mai sus, apoi sa se reinterpreteze tot sistemul in spiritul impus intregului popor de parerile lor”.

Nu vom mai adauga nimic altceva, decat vom striga catre aceste femei care se pare ca si-au uitat menirea si vor sa smulga din pantecele lor ceea ce Dumnezeu a pus: este uman „dreptul democratic” pe care-l cereti? Nu va este mila de caderea voastra, de faptul ca ati ajuns sa doriti crima? Vedeti cat de dramatic este avortul, ce mare pacat? Prin urmare, el va trebui sa inceteze.

Aceste fiinte nevinovate nu pot fi ucise atat de tragic si fara mustrare de constiinta, asa, la simplul gand ca nu mai poti sa hranesti un alt copil. Adica, noi reducem ceea ce Dumnezeu ne da, stabilim daca putem sau nu sa aducem pe lume numarul copiilor hotarat de Acesta pentru familia noastra. Noi insine Il limitam pe Dumnezeu in ceea ce ne da! Crima aceasta ia dimensiuni din ce in ce mai mari si mai periculoase, si femeile trebuie, in sfarsit, sa constientizeze cat este de infricosatoare si sa lupte, sa impiedice si sa opreasca pe alte femei care vor prin lucrare diavoleasca sa savarseasca acest pacat. De obicei, se ajunge la aceasta crima, fie din nestiinta, fie din constrangere, fie dintr-o lupta interioara.

In principal, avortul se bucura de sprijinul diavolului, impreuna cu pretextele si indreptatirile nefundamentate ale omului, cu neputinte si slabiciuni, ca de exemplu: nu ne ajung banii, ne forteaza barbatul, ma simt incapabila, si altele. De partea cealalta este si indiferenta, si pe toate acestea le exploateaza vrajmasul si reuseste sa atraga pe mame in acest pacat infiorator. Nu stiu daca cunoasteti faptul ca aceste fapturi, acesti embrioni, aceste fiinte nu trec in nefiinta prin avort, caci fiecare dintre ei este om deplin, mai ales la suflet.

Acesti copii avortati traiesc intr-o alta lume, si, dupa cum bine va dati seama, atatea milioane de copii au alcatuit o armata intreaga in cer. Toti acestia protesteaza, sangele lor nevinovat striga catre Dumnezeu ca au fost ucisi pe nedrept, ca n-au primit Sfantul Botez si ca nu sunt crestini ortodocsi. Si responsabilitatea a cui este? Cei responsabili nu pot fi trecuti usor cu vederea, pentru ca in dreptul sangelui care se scurge, in „computerul” lui Dumnezeu scrie „crima”. Si cum va fi spalat acest sange? Cand cineva se murdareste, se curata cu apa curata. Si aici este nevoie de apa care, insa, trebuie sa izvorasca continuu din cele doua fantani, care sunt ochii nostri. Pocainta interioara trebuie sa devina izvorul nesecat al lacrimilor, pentru tot restul vietii.

Bineinteles, pacatul se sterge din momentul in care este marturisit la Sfanta si atotputernica Spovedanie, unde nimic nu ramane neiertat. Dumnezeu este iubire si “cel ce ramane in iubire ramane in iubire si Dumnezeu ramane in el” (I Ioan 4, 17).

El este, insa, si dreptate, de aceea, femeile care au facut acest pacat sa nu se linisteasca la gandul ca si-au marturisit avorturile, ci va trebui ca intreaga lor viata sa verse lacrimi de pocainta. Multe dintre acestea se simt nemultumite [nelinistite, neimpacate, n.n.], cu toate ca s-au marturisit si aceasta pentru ca nu s-au pocait in interior, n-au varsat lacrimile cuvenite care sa spele sangele avortului sau al avorturilor. Pocainta trebuie sa fie adanca, necuprinsa, si dovada iubirii si a milostivirii lui Dumnezeu este ca omul traieste si dupa ce savarseste aceasta crima. Faptul ca este inca in viata inseamna ca Dumnezeu il asteapta, iar el nu trebuie sa piarda ocazia, ci sa se foloseasca de ea. Si canonul duhovnicului pentru acest pacat greu necesita o atentie speciala. El ajuta la vindecarea sufletului, dar, asa cum am spus, deschide si izvoarele lacrimilor care vor spala sangele avortului, ca omul sa poata dupa aceea sa simta comuniunea cu Dumnezeu. Prin urmare, spovedania nu este suficienta, ci cele care masoara, schimba, transforma inima omului impietrita si plina de amaraciune, si o aduce la starea de dinainte de pacat sunt cele doua izvoare ale ochilor, ce vor varsa lacrimi de pocainta. Inainte sa plecam din aceasta viata, va trebui sa schimbam „inima” lui Dumnezeu.

Va voi da un exemplu simplu: sa presupunem ca un copil a intristat-o pe mama lui printr-o nesabuinta, printr-o neascultare. Cand copilul se va intoarce si ii va spune: „Iarta-ma, mama, pentru ceea ce am facut, nu se va mai repeta!”, mama ii va raspunde: „Te iert si sa nu mai faci!”. A primit iertarea, insa, daca va cadea in bratele ei si va incepe sa planga, sa se jeluiasca, s-o roage si s-o implore sa-i daruiasca iertarea din inima, atunci nu va mai ramane in sufletul ei nici cea mai mica tristete si amaraciune pentru greseala copilului. Exact la fel se intampla si cu omul care se pocaieste si se intoarce la Dumnezeu, dupa orice fel de pacat.

Unii zic:

„Dar de ce oamenii care se caiesc plang continuu si dupa ce s-au apropiat de Dumnezeu? De ce o mai fac din moment ce au imbracat rasa, s-au dedicat Lui si traiesc in pustie, s-au marturisit si nu mai pacatuiesc, din clipa in care au fost iertati si si-au schimbat modul de viata?”.

Raspunsul este ca, cu cat omul se pocaieste mai mult, cu cat varsa mai multe lacrimi de pocainta, cu atat inima lui Dumnezeu se schimba. Atitudinea Lui fata de pacatos este alta, speciala, mai ales in cazul crimei avortului, unde se cere rau de lacrimi nesecat, pana la ultima suflare. Va voi povesti o intamplare legata de acest pacat.

In Macedonia, la o biserica cu moaste facatoaare de minuni se praznuia hramul. Acolo era o femeie virtuoasa, o calugarita, care se ingrijea de biserica si dupa-amiaza se intindea putin, ca sa poata dupa aceea sa-si continue treburile. S-a asezat sa doarma, dar nu mai putea sa se trezeasca si a ramas in aceasta stare cateva zile. Au chemat medicul ca sa vada ce se intampla, si acesta le-a zis: „N-o treziti, se intampla ceva pe care nu pot sa mi-l explic medical. In tot cazul, la un moment dat, se va trezi”. Dupa cateva zile, nu mai tin minte cate, ea si-a revenit, s-a trezit si a intrebat:

– A inceput cumva Privegherea?

Credea ca adormise doar cateva ore. I-au raspuns:

– Nu, va incepe peste putin timp!

Aceasta a crezut, si cand si-a revenit bine, le-a zis mai marilor bisericii de acolo:

– Va rog, chemati toate femeile satului sa vina aici!

Intr-adevar, s-au adunat toate cate au putut sa vina si le-a zis:

– Ascultati ce am vazut: un tanar stralucitor m-a purtat spre cele de jos, am coborat in adancul inimii pamantului. Acolo am vazut temnite, oameni incarcerati, intuneric, multe lucruri. Printre acestia mi-a aratat si am vazut pe femeile care facusera avorturi, mancand din sangele copiilor lor lepadati. M-am cutremurat la privelistea aceasta si l-am auzit pe inger spunandu-mi:

„Acum, cand te vei intoarce pe pamant sa chemi toate femeile si sa le povestesti ce ai vazut, sa se lepede de aceasta crima. Iar daca nu se vor pocai dupa cum se cade, vor ajunge in aceasta chin de aici de jos”.

Cu totii, sa luam aminte ca trebuie sa ajutam la oprirea acestei crime. Cand cineva se afla intr-o asemenea situatie si are de gand sa faca avort, pe loc sa luam o pozitie dura, dar si sfatuitoare. De obicei, femeia care face avort nu vede si nu stie ce s-a intamplat din punct de vedere medical in trupul ei. La cea mai mica dificultate – este si la moda – merge la medic si face avort de parca ar trebui sa lepede un caine sau un pisoi. Sa o convingem sa-si schimbe parerea, sa o povatuim, spunandu-i ca este cea mai mare crima.

Ca duhovnic, va recomand celor ce ati facut acest pacat, o data sau de mai multe ori, sa va straduiti prin lacrimi sa va vindecati sufleteste si, folosind o expresie omeneasca, sa stergeti din „inima” lui Dumnezeu toata tristetea si amaraciunea. Desigur, omul pocait care plange, se nevoieste, se trudeste in multe feluri prin asceza imblanzeste inima Acestuia, o face sa devina mai ingaduitoare fata de el. Sfintii Parinti ai Bisericii noastre ne descopera ca pocainta valoreaza atat de mult, incat ajunge sa stearga cu desavarsire din inima lui Dumnezeu amintirea pacatului, existenta acestuia in om. Vedeti cat de mare este pocainta! Ea este necesara tuturor si, in primul rand, mie. Ori de cate ori omul zice „am pacatuit”, Dumnezeu raspunde: „Iertat sa fii!”. Sa mergem, insa, sa primim si semnatura iertarii care se ofera sub epitrahil, prin puterea legii tainei Sfintei Spovedanii. Si prin curajul acesta pe care ni-l da spovedania si prin cunoasterea puterii vesnice, nesfarsite si neintrerupte a pocaintei, sa ne ridicam la tronul harului lui Dumnezeu. Sa nu ne temem, sa nu plecam urechea la deznadejde, ci sa alergam la taina Marturisirii, caci aici se hotaraste soarta noastra. Chiar daca te simti un criminal, sa nu accepti niciodata disperarea, ci sa pastrezi nadejdea. Aceasta te va ajuta sa nu cazi si sa nu te pierzi, sa nu nimeresti dintr-o cadere in alta, caci, altfel, jignesti slava lui Dumnezeu, Il cobori la cele de jos. Deci tine-L pe Dumnezeu la inaltime in inima ta, la pretuirea si maretia Lui, pentru ca, daca este in acest loc, El iti sterge tot pacatul. Daca S-a rastignit si a sters pacatele intregii omeniri, ce sunt pacatele tale fata de acestea, omule fara minte? De aceea, sa alergam cu totii la aceasta scaldatoare, la acest liman care se numeste Spovedanie. Acolo se salveaza orice corabie lovita de furtunile oceanului. Fie ca au distrus-o vanturile, furtunile sau talharii, oricare ar fi acestia, ea vine si se apropie de tarm usor. Desi i-au pierit catargul, panzele, si i s-a salvat doar scheletul, scafa, intra in lucrari de reparatie, isi indreapta toate aceste lucruri si devine o corabie noua.

Intr-o zi a venit la mine, in taina, o faptura asemenea corabiei sfaramate si, desigur, mi s-a facut mila de ea infricosator, caci mi-a spus, nefericita, ca are 50 de avorturi. Puneti-va acum in locul duhovnicului care trebuie sa faca judecata dreapta pentru cele 50 de crime. Bineinteles, faptul ca era in viata constituia garantia ca Dumnezeu o asteapta si o primeste, si cine era duhovnicul care s-ar fi purtat in alt mod decat Dumnezeu? I-am aratat multa iubire, m-am straduit s-o aduc la liman si i-am dat medicamentul potrivit.

Ganditi-va, cati ani au trecut si cat a chinuit-o acest pacat, pe care n-a avut indrazneala sa-l spuna, si s-a intors cu nadejdea mantuirii. Cat de infricosatoare este iubirea lui Dumnezeu, dar si bucuria ingerilor!

“Pentru un pacatos care se pocaieste, bucurie mare se face in ceruri” (Luca 15, 7).

Nu numai ca omul se caieste si plange si se jeleste de starea lui si Dumnezeu il mantuieste, dar pe deasupra se face si bucurie in cer, unde toti ingerii sarbatoresc, preamaresc si-L lauda pe Dumnezeu pentru mantuirea unui suflet nemuritor.

“Fericiti sunt cei care li s-au iertat faradelegile si li s-au acoperit pacatele” (Psalmul 31, 1),

adica fericit este omul care s-a invrednicit sa i se ierte pacatele. Ce multumire poate sa ofere omul lui Dumnezeu? Ganditi-va: sa traiesc o mie de ani, sa fac toate crimele celui mai mare ucigas si, in sfarsit, mila lui Dumnezeu sa ma lumineze sa ma intorc, si intr-o clipa sa le depun pe toate si sa ma aflu drept, curatit, in ceruri! Dar cu acei o mie de ani ce s-a intamplat? Pe aceia socoteste-i ca pierduti, au fost stersi de la sine, au pierit din catastifele demonilor, caci aceasta este porunca lui Dumnezeu. Fiecare pacat pe care-l marturisesti dispare, asa cum apesi pe butonul de stergere al computerului. La sfarsit, rezultatul va fi zero si registrul curat. Dupa aceea, cum sa nu te inchini acestui Dumnezeu, sa nu cazi si sa plangi din iubire, dragoste si dor fata de El?

De aceea, fiii mei, trebuie sa trecem de la intunericul pacatului in care ne aflam la lumina pocaintei si a sperantei. Si cand nadajduim astfel, preamarim si cinstim pe Dumnezeul iubirii si al milei. Sa ne rugam in pocainta, in marturisire, in iubire si cu nadejdea ca ajungem la mantuire. Acest mic dar, cel mai mic pe care l-ati primit, ma rog sa faca rod insutit in sufletul vostru, sa ramana adanc inradacinat in voi, sa gasiti o cale duhovniceasca mai buna, si pocainta sa va insoteasca in toata vremea. Nevoiti-va cat puteti, pastrati neprihanirea in suflet si in trup, pentru ca aceasta are mare trecere la Dumnezeu. Ma rog ca harul Sfantului Duh sa ne umbreasca pe toti si sa ne tina uniti in Hristos. Amin!