FEMEIA CANANEEANCA – Predici audio de la Manastirea Putna: “Neascultarea constiintei este cea care ne impiedica sa fim oameni duhovnicesti”. LECTIA GANDIRII SI ATITUDINII DUHOVNICESTI DE CARE NE-AM INSTRAINAT

***

Predica Parintelui Teofan Popescu (Putna) la Duminica femeii canaanence (2011)

Rezumat:

– Intalnirea dintre Mantuitorul Iisus Hristos si femeia cananeanca este, intr-un fel, un episod singular in sfintele evanghelii, prin felul in care se comporta Mantuitorul cu aceasta femeie, care poate fi chiar smintitor pentru cei neavizati, cel putin atitudinea pe care o are la inceput.

– Femeia aceasta pagana vine si striga: “Doamne, Fiul lui David, miluieste-ma! Fiica mea este rau chinuita de un diavol”. Mantuitorul, insa, contrar felului Sau de a fi, tace in fata acestui strigat deznadajduit al femeii, apoi spune in mod surprinzator, ca si cand ar fi total dezinteresat “Nu sunt trimis decat numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israel.” Cu toate insistentele femeii, Mantuitorul pare de neclintit, ba chiar devine brutal si o jigneste spunandu-i: “Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor”. Foarte putini ar fi rezistat la un examen atat de dur. Insa, femeia se smereste inca o data si Ii da un raspuns plin de intelepciune si de credinta: “Da, Doamne, dar si cainii mananca din firimiturile ce cad de la masa stapanilor lor”. In continuare, Mantuitorul dezvaluie de ce a avut aceasta atitudine, prin cuvintele: “Mare este credinta ta; fie tie cum voiesti!”.

– Asa cum observa mai multi sfinti parinti, nimanui nu i-a spus Mantuitorul: “Mare este credinta ta! Fie tie cum voiesti!”, nici chiar apostolilor. Dumnezeu, stiutorul inimilor, a cunoscut cine se afla in fata lui si si-a dat seama ca aceasta femeie va rezista la un astfel de examen. Altfel este destul de greu, daca omul nu poate duce o astfel de proba, sa-l pui la o astfel de incercare, se poate sminti, se poate rataci.

– Nu numai Dumnezeu cunoscuse credinta femeii, dar si femeia simtise focul dragostei dumnezeiesti. Nu era numai numai un simplu strigat de disperare pentru fata ei indracita, ci ea simtea ca dincolo de aceste cuvinte dure prin care Hristos o indeparta, se afla, de fapt, dragostea dumnezeiasca.

– De multe ori, inima unei femei credincioase care se inarmeaza cu dragostea, cu smerenia cu buna cuviinta, poate sa simta mai bine tainele dumnezeiesti decat barbatul.

– Mantuitorul Iisus Hristos nu a regizat acest examen numai pentru femeie, ci si pentru ucenici. Mai intai ii scoate putin in lumea pagana, pentru a putea face ei singuri comparatia intre felul de a gandi al majoritatii evreilor cu care tocmai se confruntase si credinta smerita a unei femei, o pagana, care nu statuse pana atunci in preajma lui Hristos, al carui neam nu fusese pregatit pentru venirea lui Mesia, asa cum fusese pregatit poporul ales.

– Astfel, la inceput, Mantuitorul ii raspunde femeii exact cu mentalitatea rigida pe care o aveau iudeii nerecunoscatori.

– Hristos ii atentioneaza pe apostoli ca in viata apar de multe ori situatii din acestea paradoxale, neasteptate, si ca trebuie sa fii foarte atent fiindca nu stii, de fapt, unde este lucrarea lui Dumnezeu. Niciodata nu este bine, mai ales in probleme de credinta sa mergi pe niste retete, pe niste lucruri fixe. Tot timpul trebuie sa fii aproape de Hristos, sa vezi ce vrea Hristos cu omul acela, in situatia respectiva.

– In fata ucenicilor au fost puse doua mentalitati: una de stapan, care crede ca totul i se cuvine, si care in felul acesta, dispretuindu-i pe ceilalti pierde totul, si mentalitatea omului care s-a smerit, cerand doar cateva firimituri si a primit totul pentru smerenia sa.

– Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca prin cuvintele: “Mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti!”, Mantuitorul vrea sa-i spuna femeii ca pentru credinta puternica pe care o are, ar putea sa ceara lui Dumnezeu lucruri mult mai mari decat vindecarea fiicei ei.

– Dupa ce are loc intalnirea cu femeia cananeanca, Domnul nostru Iisus Hristos se intoarce langa Marea Galileii, in tinutul iudeilor, si vindeca multi oameni: orbi, schiopi, ologi, muti. Ii aduceau la picioarele Lui si El ii vindeca. Si iarasi, apare aceasta comparatie: pe femeia cananeanca atat de greu a miluit-o, iar pe acestia ii vindeca imediat. Spune Sfantul Nicolae Velimirovici: “Tocmai de asta a miluit-o atat de greu pe aceasta femeie, fiindca avea credinta mult mai puternica”. Iata, deci, cat de departe este intelepciunea lui Dumnezeu de gandirea noastra!

– Aceasta femeie a dat dovada de multe calitati de care avem si noi nevoie. In primul rand, staruinta in rugaciune. Nimic nu se poate realiza fara staruinta, cu atat mai mult niciun lucru duhovnicesc. IPS Bartolomeu spunea intr-o predica ca atunci cand staruim la rugaciune nu inseamna ca Dumnezeu are nevoie de staruinta noastra, ci inseamna ca trebuie sa fim cu adevarat covinsi noi insine ca vrem sa ne ajute Dumnezeu [nu sa ne rugam formal sau neatent].

– Smerenia, dragostea, curajul aceste femei sunt evidente. Ea a avut curajul sa insiste cu buna cuviinta, asumandu-si sa se smereasca in fata lui Hristos, dar si a conationalilor ei, care cu siguranta o judecau.

– Femeia cananeanca a dat dovada si de buna cuviinta, ea stie sa pastreze limitele. Tonul ei nu este unul obraznic, violent. Spunea un staret de la Optina ca atunci cand se pierde buna cuviinta este semn ca sunt niste goluri mari duhovnicesti pe undeva.

– Daca nu luam in serios credinta si staruinta in rugaciune, putem si noi, noul “popor ales”, sa cadem in aceleasi capcane si sa ne indepartam de Dumnezeul cel Viu.

***

Predica Parintelui Dosoftei Dijmarescu (Putna) – 2012

Rezumat:

– Toate incercarile noastre sunt trepte catre Dumnezeu.

– Pe care dintre noi nu ne-ar tulbura sa fim numiti caini? Cati nu am cadea in deznadejde daca cineva in care ne-am pus toate sperantele ne-ar vorbi asa? Si cati dintre noi nu am pleca smintiti daca duhovnicul ne-ar alunga facandu-ne caini, asa cum s-a intamplat cu aceasta femeie? Si astazi, cuvantul caine nu are nici pe departe incarcatura negativa pe care o avea pe atunci la poporul evreu. A numi pe cineva caine, era una dintre cele mai mari jigniri. Auzind acest cuvant, un om obisnuit s-ar fi simtit umilit, injosit, indepartat, si aici s-ar fi putut termina discutia. Mai rau decat atat, este faptul ca din cuvintele spuse, din impartirea pe care o face intre copii (adica fii) si caini, Mantuitorul pare ca o considera pe aceasta femeie, definitiv separata de El, de ajutorul Lui, nu doar in acel moment, ci oricand. E ca si cum i-ar fi spus: “Esti caine si nu fiu, si nu vei primi niciodata ajutor”.

– Printr-un adanc discernamant, femeia simte in inima ca in ciuda cuvintelor, nu poate fi despartita fara voia ei de Cel care i le-a spus si face ceea ce trebuie pentru a se uni cu El. Incredintarea ei isi trage seva din dragostea pe care o avea pentru fiica ei si este intarita de smerita cugetare, si astfel, ea traieste intr-o stare de pocainta in acest dialog. Il poarta pocaindu-se. Aceasta stare se vede din faptul ca nu spune “Miluieste pe fiica mea”, ci spune “Miluieste-ma!”, adica ii asuma ea cauza durerii, a pacatului. Nu zice ca e al fiicei, ci il ia asupra ei. Patimirea fiicei devine patimirea ei.

– Mama indurerata de astazi, facuta “caine” de Cel in care-si punea nadejdea, a rostit unul dintre cele mai smerite raspunsuri ale omului in fata lui Dumnezeu: “Da, Doamne, dar si cainii mananca din firimiturile ce cad de la masa stapanilor lor”. Nu L-a contrazis cu nimic pe Mantuitorul, nu s-a smintit ca este alungata, nu a cartit ca nu-i este ajutata fiica. Nu a facut nimic din ceea ce ar presupune drepturile: am dreptul sa-mi fie vindecata fiica, am dreptul sa mi se vorbeasca politicos, am dreptul sa nu fiu insultata. Isi asuma tot, nu deznadajduieste, ci se smereste si da glas credintei adanci pe care o are in Dumnezeu.

– Aceasta femeie nu se smereste gratuit, de fatada, ci ea se smereste pentru ca se simte in pacat. Puterea demonilor asupra fetei ii confirma ca undeva s-a despartit de Adevar, de Dumnezeu. Dar crede nelimitat ca Cel ce l-a facut pe om ii poarta de grija si Cel care a dat odata viata intregii lumi si fiecarui om in parte, poate sa intervina salvator de cate ori este nevoie.

– De ce nu cere ea decat firimituri? Pentru ca smerenia inseamna realism, stia ca nu are nevoie de mai mult. O mica bucatica de paine are toate calitatile pe care le are painea. O picatura de har este intreg Dumnezeu in ea. Nu se lacomeste pentru ca stie ca este de ajuns ca Dumnezeu sa-Si plece ochii asupra ei si vindecarea va veni.

– Dupa acest urcus de trei trepte, dupa cele trei probe la care a supus-o, Hristos i-a spus: “O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie dupa cum voiesti!”. Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela. Primeste tamaduirea ceruta pentru ca ea deja are in suflet comuniunea cu Hristos, iar aceasta alunga boala. Boala fiicei, mijlocita de pacat, nu isi mai afla loc acolo unde a venit harul dumnezeiesc.

– Dincolo de vindecarea fiicei, femeia cananeanca a primit confirmarea ca gandirea ei era corecta, ca cerea ceva dupa Dumnezeu, ca voia ei avea binecuvantarea Lui. A mai primit starea de fiu al Tatalui ceresc, de copil, de la care parea ca este exclusa pentru totdeauna, si astfel, prin adanca ei smerenie, aceasta femeie se alatura acelor persoane din Noul Testament precum Zaheu vamesul, ori talharul rastignit de-a dreapta Mantuitorului, care ajung dintr-o miscare a inimii, o profunda daruire lui Dumnezeu, ajung la El. De acum, pentru ca a devenit copil si stie gandul Tatalui si poate pune in lucrarea acest gand, ei i se spune: “Fie tie dupa cum voiesti! De acum mintea ta este mintea Mea si esti sloboda sa faci ceea ce vrei, caci prin har, ceea ce vrei tu este adevarul, este voia Mea”. Acum este cu adevarat slobozita. Acum, ea este asemenea fiului risipitor care primeste inelul in mana, semnul stapanirii.

– Devenind fiica dupa har a lui Dumnezeu, ea devine acum si parinte duhovnicesc pentru fiica ei, a carei inviere duhovniceasca i se daruieste.

– Cuvintele femeii nu sunt doar intelepte, ele reprezinta gandirea sau logica duhovniceasca, iar cele trei trepte ale dialogului,  pe care le-a  urcat, corespund a trei moduri de gandire, la trei feluri de oameni, fiecare dupa ce treapta se afla.

– Exista trei feluri de oameni: trupesti, sufletesti si duhovnicesti. “Omul trupesc cauta odihna, iubeste laudele, nu vrea sa-si taie voia inaintea celorlalti, se apara pe sine insusi si cauta toate cele ce sunt spre odihna sa. Cel sufletesc nu vrea sa nedreptateasca dar nici nu vrea sa fie nedreptatit. Nu osandeste dar nici nu vrea sa fie osandit. Daca sufera vreo nedreptate nu carteste, insa se intristeaza ca i-au facut asa ceva oamenii. Iar omul duhovnicesc, daca este nedreptatit se bucura, daca i se taie voia se veseleste, si orice rau i s-ar intampla se vede pe sine insusi vinovat”. (Sf. Antim din Chios)

– Strabaterea celor trei trepte de catre femeia de astazi ne-o arata ca pe un om duhovnicesc, cu o gandire duhovniceasca.

– Si mintile noastre, ale tuturor, se misca intre aceste trei gandiri, dar a le cunoaste nu reusesc decat cei care ating adancurile conlucrarii cu Dumnezeu. Lipsa sau prezenta acestor intelepti ai duhului care cunosc sau stiu cum se trece dintr-o stare in alta, da inaltimea duhovniceasca a unei societati. O explicatie pentru agresivitatea de astazi a oamenilor, este faptul ca elitele conducatoare au coborat stacheta de la gandirea duhovniceasca, la cea de mijloc, iar de-aici au cazut, firesc, in cea trupeasca. Logica duhovniceasca spune ca cel puternic sa se sacrifice pentru a-l ajuta pe cel slab, cel drept sa ierte celui ce a gresit atunci cand acesta se intoarce, cel ce iubeste, sa nu se lepede de cel ce nu iubeste. Aceasta este logica dragostei si a unitatii, este logica lui Dumnezeu, asa gandesc cei ce sunt fii ai lui Dumnezeu dupa har.

– Daca oamenii si societatea nu merg dupa aceasta logica duhovniceasca, ei coboara la o gandire sufleteasca: Nu am nimic cu tine daca nu ai nimic cu mine, Nu iti fac rau daca nu-mi faci rau, si stim cu totii ca legile nu pedepsesc lipsa de iubire, ci doar facerea raului. Cine insa se margineste la aceasta gandire de mijloc, va cadea si de aici, caci daca nu ne straduim pentru binele celorlalti, pentru a-i iubi, harul Duhului Sfant  nu mai ramane in noi si cadem mai jos. Si asa ajungem la omul trupesc si la logica animalelor: cel mai tare il inghite pe cel slab. Si de aici incepe o societate a indiferentei, a urii, o cultura a mortii duhovnicesti, o insensibilitate fata de durerea aproapelui. De aici si avortul – indiferenta fata de curmarea unei vieti nenascute.

– Omul care are o gandire duhovniceasca este vas al Duhului Sfant, cuvintele lui sunt purtatoare de Duh Sfant, iar pentru cei care-i cer indrumare si il asculta, caile pe care-i conduce sunt caile Duhului Sfant. Toti oamenii pe care-i cinstim ca sfinti au avut aceasta gandire, este gandirea ortodoxa.

– Cand ne apropiem de Sfintele Taine, doar aceasta gandire permite fiecaruia dintre noi, in chip nemincinos si nefatarnic sa gandeasca despre sine ca este cel mai mare pacatos si in acelasi moment sa se indrepte spre impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos. IPS Bartolomeu Anania, la fiecare Sf. Liturghie soptea: “Doamne, iarta-ma, ca iarasi cu nevrednicie slujesc Tie”.

– Din gandirea duhovniceasca izvoraste o putere duhovniceasca. Este puterea omului de a intampina orice problema prin cuvintele “Faca-se voia Ta”.

– Gandirea duhovniceasca este asociata cu o demnitate duhovniceasca. Demnitatea obisnuita, chiar si in formele ei cele mai inalte, poate fi infectata de mandrie daca omul nu este foarte atent la miscarile sufletului sau. In schimb, demnitatea duhovniceasca este aceea in care omul se simte responsabil fata de chipul lui Dumnezeu cu care a fost inzestrat si pe care nu doreste sa-l intineze. Si cum esenta chipului lui Dumnezeu in noi este smerenia si dragostea, demnitatea duhovniceasca este lipsita de mandrie.

– Tot asa exista si o barbatie, un curaj duhovnicesc.

– Aceasta gandire intretine dragostea duhovniceasca in care iubirea pentru om are in primul rand in vedere cum sa-l ajute sa se mantuiasca si sa traiasca in iubirea lui Dumnezeu.

– Neascultarea constiintei, atat in lucrurile mici cat si in cele mari, este cea care impiedica dobandirea gandirii duhovnicesti.

– In afara de neascultarea constiintei, in epoca contemporana mai este ceva care ne impiedica foarte mult sa dobandim gandirea duhovniceasca. Stim de la Sfintii Parinti ca mancarea multa ingroasa mintea, iar bautura multa intuneca mintea. Astazi, cuvantul acesta poate fi completat cu: privitul la televizor suceste mintea. Iar o minte sucita cu greu se va putea transforma sa devina duhovniceasca, pentru ca mintea sucita va crede mereu ca este intreaga, limpede, desi ea nu mai vede realitatea asa cum o vede Dumnezeu, ci distorsionat.

– Mintea femeii pagane s-a vindecat in comuniunea cu Hristos. Din aceasta comuniune ea a dobandit gandire duhovniceasca. Astfel, gandirea duhovniceasca nu se poate pastra decat in Biserica, in dreapta credinta, si la randul ei, il pastreaza pe om in dreapta credinta. Abaterea de la ea inseamna slabirea legaturii cu Dumnezeu, chiar daca omul nu constientizeaza acest lucru, ajungand chiar sa spuna binelui rau si raului bine.

– Doar aceasta gandire poate sa-l pazeasca pe om si de mandrie si de deznadejde, ii da posibilitatea sa faca binele si sa se smereasca in acelasi timp. In absenta ei, omul fie nu lucreaza binele si devine trupesc, fie isi face un scop din a-si lauda virtutile si ramane sufletesc, social, si din lipsa smeritei cugetari nu se mai urca pe treapta duhovniceasca.

– Aceasta serie de duminici, Postul Mare si toata perioada aceasta pana la Pogorarea Duhului Sfant, este ca o metanie liturgica a intregului an, ca o lunga rugaciune “Doamne Iisuse…” , in care mai intai omul, alaturi de Dumnezeu, se pleaca pana jos, pana in Vinerea Mare, inviaza alaturi de El si se ridica pana la Pogorarea Duhului Sfant, la zidirea Bisericii.

Legaturi: