mental+illness

Cauzele bolilor psihice: perspectiva ortodoxa

Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generale de catre pacat a naturii omenesti. Distingand in structura personalitatii nivelul duhovnicesc, cel sufletesc si cel trupesc, Sfintii Parinti deosebeau bolile dezvoltate «din fire» de cele provocate de lucrarea demonica sau de patimile care il inro­besc pe om. Potrivit acestei distinctii, sunt la fel de nejustificate atat considerarea tuturor bo­lilor psihice drept manifestari ale indracirii, ceea ce atrage dupa sine savarsirea fara te­mei a randuielii exorcismului, cat si tentati­va de tratare a oricaror tulburari spirituale exclusiv prin metode clinice…

Boala psihica nu micsoreaza demnitatea omu­lui. Biserica da marturie ca si cel bolnav sufletes­te este purtator al chipului lui Dumnezeu, rama­nand frate al nostru, care are nevoie de compa­timire si ajutor...”

Din „Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”

INFORMATII GENERALE

creativitatea-strans-legata-de-bolile-psihice-scriitorii-sunt-cei-mai-expusi-riscului-de-a-suferi-de-afectiuni-mintale-172926Boala psihica reprezinta modificari ale activi­tatii creierului, modificari in care psihicul nu se afla in concordanta cu realitatea inconjuratoare, ci o reflecta deformat. Bolile psihice se manifesta prin tulburari ale psihicului si comportamentului.

Cum se clasifica bolile psihice? In principiu, psihiatria recunoaste doua niveluri de modificari patologice. De primul nivel (sau grupa) apartin starile psihotice. Acestea formeaza o grupa lar­ga de maladii a caror origine este nepsihogena (nepsihologica) si care sunt legate de o serie de tulburari genetice, metabolice s.a. Dintre maladiile fundamentale ale acestei grupe se remarca schizo­frenia, psihoza maniaco-depresiva, psihozele epileptice si senile. Aceste boli se pot derula con­tinuu sau in accese, pot avea o evolutie stearsa ori manifesta, de gravitate mare sau moderata.

Simptomele tipice ale psihozelor sunt delirul, halucinatiile, tulburarile de comportament (mai ales in schizofrenie); tulburarile sferei emotionale sub forma maniei sau a deprimarii (in psihoza maniaco-depresiva) s.a.m.d. Cu timpul se poate schimba intreg „aspectul” psihologic al omului.

Cealalta grupa de boli psihice cuprinde dife­ritele tulburari nevrotice. Trasatura distinctiva a acestor afectiuni este reprezentata de legatura lor cu stressurile, cu circumstantele psihotraumatizante, cu defectele de educatie, cu conditiile sociale.

Spre deosebire de psihoze, in cazul tulbura­rilor nevrotice, care alcatuiesc asa-numita „mica” psihiatrie, bolnavii au o atitudine critica fata de propria stare psihica, incearca sa se lupte cu pro­blema lor.

Bolile psihice au in multe privinte o evolutie diferita fata de cea a bolilor somatice (trupesti). Una dintre particularitatile lor este aparenta lipsa a factorului patogen. In schizofrenie si in psihoza maniaco-depresiva lipsesc din creier orice modificari anatomice semnificative. Nici nevrozele nu prezinta defecte vizibile ale sistemului nervos central. In psihozele epileptice si senile, modifi­carile patologice din creier sunt mai degraba pre­mergatoare tulburarilor psihice decat produse de acestea.

Tulburarile psihice provocate de lucrarea demonica

VindecareaDemonizatuluiGP2Tulburari psihice pot aparea si ca rezultat al lucrarii duhurilor rele asupra omului. In Sfanta Scriptura se arata ca duhurile rele intra in om si ies din el (v. Mt. 4, 24; Mc. 1, 23; Lc. 4, 35 s.a.). Un exemplu deosebit de remarcabil il constituie vindecarea de catre Domnul a indracitului din ti­nutul gadarenilor. Acel nefericit isi tara zilele nu in locuinte omenesti, ci in cavourile sapate in piatra; se zbatea in convulsii, facand spume la gura si urland. Au incercat sa-l puna in lanturi, dar a rupt lanturile ca pe niste sfori. Ce boala sa fie asta?

Necredinciosii vor spune: epilepsie, tulburare nervoasa. Dar despre indracitul din tinutul gadarenilor nu se poate spune ca avea o simpla tulburare nervoasa, ceea ce se vede din faptul ca dracii izgoniti din nefericit au cerut voie de la Hristos sa intre intr-o turma de porci. Mantuitorul a ingaduit, si turma s-a aruncat de pe o rapa in mare (v. Mt. 8, 28-32). Cine i-a inecat pe porci? Nu indracitul, care statea la picioarele Domnului, ci legiunea dracilor izgoniti din el.

Ca rezultat al indracirii, sufletul devine nefiresc, el tanjeste si sufera. In Sfanta Scriptura, indracitii sunt deosebiti direct si limpede de oamenii cu boli sufletesti obisnuite. Acestea, dupa cum am aratat mai sus, se dezvolta din tulburari ale puteri­lor sufletesti, ale imaginatiei, ale ratiunii s.a.m.d.

Cand incepi sa meditezi la anumite manifestari psihopatologice ce se observa la bolnavi, fara sa vrei te pune pe ganduri esenta duhovniceasca a aparitiei lor. Eu nu afirm ca tulburarile psihice descrise mai jos sunt in mod exclusiv rezultatul posedarii sufletului de catre duhurile rele, insa, repet, cauze duhovnicesti, dupa toate aparentele, sunt implicate in ele.

Voi descrie in continuare cateva simptome si sindroame folosite in practica pentru descrierea starii sufletesti a bolnavilor:

bolile-psihiceDelirul de posesie - in bolnav traieste, dupa pa­rerea lui, un animal, o insecta, o fiinta mitologica sau inventata de bolnavul insusi, care locuieste permanent (sau, mai rar, periodic) in organism, silindu-l sa execute miscari, gesturi in pofida vo­intei sale, dirijandu-i gandurile si sentimentele;

Automatismele aparitia de sentimente, mis­cari, ganduri, imagini s.a. in pofida vointei si do­rintei bolnavului;

Delirul de persecutie - grupa de idei delirante care se caracterizeaza prin convingerea deliranta a bolnavului ca asupra lui se actioneaza din exte­rior cu scopul de a i se cauza o vatamare morala sau fizica;

Delirul lui Cotard este insotit de convingerea ca atat pe bolnav, cat si pe rudele si apropiatii lui ii asteapta torturi indelungi si pline de cruzime;

Coprolalia — „colorarea” sistematica a limbaju­lui cu expresii indecente, vulgare;

Suicidomania tendinta puternica si constan­ta de sfarsire a vietii prin sinucidere.

Cel care a vazut macar o data cum se manifes­ta indracirea nu o s-o uite niciodata. Eu am vazut pentru prima data o indracita in Lavra Pesterilor din Kiev. Era o femeie de varsta mijlocie. De fie­care data cand preotul, cadind biserica, se apro­pia de locul unde statea ea, femeia scotea niste tipete salbatice, nearticulate, cazand in nesimtire. Dupa aceea, se scula incetisor, cu lacrimi pe obraji, cerandu-si iertare de la rugatori…

Mai tarziu m-am lovit de asemenea cazuri nu o data. Iata inca un exemplu. A venit la consul­tatie o femeie credincioasa, ortodoxa, trimisa la mine de parohul bisericii a carei enoriasa era. S-a aratat ca era deja pensionata pe motiv de boala psihica. Linistita, cu basmaluta, in spatele oche­larilor – ochi albastri senini… imi povestea cum se simte. Ca psihiatru, nu mi-a fost greu sa detec­tez ca avea tulburari psihice. Deodata i s-a schim­bat intreaga infatisare, a inceput sa se agite si a injurat cu glas puternic, foarte ragusit si neplacut, dupa care a spus cateva fraze ca pentru sine. Atat mie, cat si insotitorului ei ne-a fost limpede ca din ea vorbeste demonul.

Igumenul Mihai (Timofeev), calugar al Lavrei Sfantului Serghie, povestea despre parintele sau duhovnicesc, arhimandritul Serafim (Tiapocikin):

„Cand slujea parintele Serafim veneau nume­rosi indraciti. Cu rugaciunile parintelui, dracii erau alungati din Gadarenii indraciti indracitmulti. Cand se citea Evanghelia, la Heruvic, cand cadea parintele sau pur si simplu cand era in biserica, in altar, indracitii strigau pe felurite glasuri: femeile barbateste, cu voci de bas, multe latrau, scheunau. Striga puternic si Ivan. Mai ales cand se deschideau usile imparatesti, se spunea: «Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste apropiati-va» si incepea impartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine. Acesti bolnavi nu pu­teau sa se apropie de impartasanie fara ajutorul altora. Ivan a venit de cateva ori la Rakitnoe, iar acum se roaga si isi face cruce fara nici o im­piedicare.

Pe o indracita patru oameni de-abia au putut s-o duca la impartasit. Atat de uriasa era puterea ce se impotrivea Sfinteniei, atata ura avea dracul fata de Potir, incat femeia se impotrivea, se tra­gea inapoi cu inversunare, dadea sa fuga – dar Domnul l-a invins in ea pe demon. Ajungand langa parintele Serafim, care tinea potirul cu Sfintele Daruri, s-a impartasit linistita si, schimbandu-se la infatisare in ochii tuturor, i-a multumit smerita si supusa lui Dumnezeu.

Parintele arata intotdeauna o deosebita dragos­te fata de acesti bolnavi. In multi indraciti care se apropiau de Batran, dracul striga: «Plec, plec, plec imediat!» sau: «Aoleu, ma arde!» Multi racneau cu rautate, insa le era teama pana si sa se apropie de Batran. O bolnava si-a scos pufoaica si a aruncat-o in capul parintelui, care iesea din biserica, iar el, fara sa dea atentie faptului, a continuat sa mearga cu pufoaica in cap. Cand insotitorii lui au vrut sa o indeparteze pe femeie, parintele a zis: «Lasati-o; nu-i vinovata ea». Multor suferinzi le-a ajutat parin­tele, pe multi i-a vindecat”.

Asemenea exemple se intalnesc nu rareori in vietile nevoitorilor purtatori de Duh.

Putem spune ca doua lucruri il deosebesc pe indracit de adevaratul, ca sa zicem asa, psihotic. Unu: duhurile rele il cunosc pe Dumnezeu, se cutremura inaintea puterii Crucii lui Hristos, a ru­gaciunii, a aghiasmei. Doi: tulburarile psihice (in principal de comportament) ale indracirilor poarta amprenta involuntarului — caci sufletului ome­nesc nu ii plac lucrurile pe care vicleanul il siles­te sa le faca.

Toate sunt in voia lui Dumnezeu. Domnul in­gaduie ca unii sa cada in indracire fiindca stie ca cel cu pricina si-ar intrebuinta, daca ar fi sanatos, mintea si vointa pentru a face rau cu deadinsul; pe altii ii fereste de alte pacate. In prima Epistola Catre corinteni a Sfantului Apostol Pavel citim:

Sa dati pe unul ca acesta Satanei, spre pierirea tru­pului, ca duhul sa se mantuiasca in ziua Domnului Iisus (1 Cor. 5, 5).

Ingrijirea sufletului de catre păstorul ortodox (iar intr-o serie de cazuri si de catre psihiatrul or­todox) trebuie sa se intinda si asupra personali­tatii suferindului, asupra psihologiei lui.

Arhiepiscopul Ioan (Şahovskoi) scria:

„Păstorul ii insufla indracitului puterea de a se lupta cu du­hurile dracesti, nesupunerea fata de indemnurile lor, dispretuirea lor, sfanta ura evanghelica fata de ele si fata de pacat – fata de pacat, prin care dracii il tin de obicei pe oameni sub ascultarea lor.

Pastorul ii invata pe oameni sa nu creada in indemnurile dracesti si in clevetirile lor asupra lui Dumnezeu si asupra oamenilor, sa nu se concen­treze asupra gandurilor rele si intunecate insu­flate de draci, pe care incearca sa le bage in ini­ma si in minte. Gandurile si simtamintele nepri­mite raman «exterioare» pentru om, raman in do­meniul «calcaiului» — sub om; insuflarile dracesti primite si incuviintate devin seminte ale raului in sufletul omenesc si il leaga in mod organic de stapanirea celui viclean“.

Din cuvintele duhovnicesti ale Sfantului Luca (Voino-Iasenetki)

episcopul chirurg, doctor fara de arginti

„Tertulian, unul dintre invatatorii Bisericii din veacul al doilea, a spus urmatoarele cuvinte, ui­mitor de exacte si de profunde: «Sufletul omenesc este crestin din fire». Sufletul inseteaza de hrana duhovniceasca, de curatie si de sfintenie, el inseteaza de Hristos. Sufletul este crestin din fire si, daca nu se hraneste cu hrana duhovniceasca, se instaleaza in nefericitul de el o inanitie cronica severa. Omul infometat devine irascibil: si cei ce flamanzesc duhovniceste sunt irascibili, lesne tasnesc lacrimi de manie si suparare din ochii lor. Şi nu au tihna, si nu pot uita de necazul lor in nici un fel de distractii, fiindca sufletul lor, crestin din fire, inseteaza de hrana duhovniceas­ca, iar ei nu-i dau aceasta hrana.

Aceasta este la fel cu indracirea — intr-o masu­ra mica, slaba, dar tot indracire este, una dintre formele ei.

De ce se indracesc oamenii?

Omul traieste intr-un mediu social. Gandurile, dorintele, faptele, viziunea asupra lumii ii sunt definite intr-o masura uriasa de influenta mediu­lui care il inconjoara. Ştiti ca, daca un om sanatos se afla multa vreme langa un bolnav de tuberculoza si respira acelasi aer cu acesta, se molipseste si el. La fel ne molipsim si de la bolnavii de gripa. Asa se intampla si in viata duhovniceasca. Daca omul traieste in atmosfera multimii duhuri­lor rautatii care sunt sub ceruri, in mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinta si de dezmat, intr-o atmosfera de patimi omenesti neinfranate, daca traieste intr-o atmosfera de pros­tie si de vulgaritate, aceasta atmosfera nu are cum sa nu-i molipseasca sufletul. El respira zi de zi gcest aer otravit, unde misuna duhurile rautatii care sunt sub ceruri. Şi se molipseste nefericitul suflet, si se face el insusi locuinta a dracilor.

Şi atunci, ce sa facem? Unde sa fugim de aceas­ta atmosfera apasatoare, incarcata cu primejdii de moarte? Unde este scaparea noastra? Unde este pavaza noastra in fata dracilor, a duhurilor rauta­tii care sunt sub ceruri? La toate intrebarile grele sa cautati totdeauna raspuns in Sfanta Scriptura.

Uitati-va in psalmul 61, si acolo veti afla ras­punsul:

De la Dumnezeu vine rabdarea mea, ca El este Dumnezeul meu si Mantuitorul meu, Sprijinitorul meu… in Dumnezeu este mantuirea mea si slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu si nadejdea mea este in Dumnezeu.

Iata unde este scaparea noastra, iata unde e antidotul otravii ce intra in noi din mediul care ne inconjoara“.

Bolile sufletului — fenomen tainic

Analizand cauzele aparitiei bolilor psihice, iti dai seama cu usurinta ca diversitatea lor este greu de incadrat intr-o bolnavi psihiatrieschema. Omul care a fost intr-un spital de psihiatrie, care a vazut, a auzit sau a comunicat cu oameni bolnavi psihic poate afir­ma ca „duhul” unei astfel de institutii este foarte apasator. In cazul dat, am in vedere nu atat impresia lasata de cele vazute, cat simtamantul la­untric al inimii. Am vorbit despre faptul ca, in cazul patologiei psihice asa-zis „naturale”, simpto­matologia se dezvolta din cauze biologice. Dar „atmosfera” din clinicile psihiatrice se deosebeste totusi intr-o masura insemnata de cea care este, de exemplu, intr-un stationar de boli somatice.

Care sa fie cauza? Oare se intalneste uneori combinatia dintre indracire si boala fizica? Cel mai degraba, da.

Ierarhul Luca (Voino-Iasenetki) spunea pe aceasta tema:

Cauzele multor boli sufletesti nu sunt cunoscute nici de cei mai savanti dintre psihiatri. Spre exemplu, nu stim cauzele nebuniei furioase, dar mi se pare neindoielnic faptul ca dintre cei afectati de ea un anumit procent sunt indraciti sadea“.

De exemplu, exista o categorie de bolnavi psi­hic ce nu suporta nici un lucru legat de Biserica: nici rugaciunea, nici stropirea cu apa sfintita, nici mirosul de tamaie etc. Cunosc cazuri cand bol­navi de epilepsie, aflandu-se intr-o stare disforica (rautacioasa, agresiva), au incercat sa smulga crucile de la pieptul celor din familie, au avut o atitudine profanatoare fata de icoane si fata de alte lucruri sfinte. Acest comportament era insotit de injuraturi, racnete, amenintari.

Nu o data am observat ca debutul bolii psihice a survenit atunci cand cineva din familia celui in cauza a inceput sa se ocupe cu metode oculte de „tratament”, cu magie, vrajitorie. Am observat, de asemenea, dezvoltarea unei patologii psihice la copii dupa sinuciderea tatalui sau a mamei. Fap­tul ca intre parinti si copii exista o foarte stransa legatura spirituala este binecunoscut de multa vreme. Se stie ca, atunci cand parintii fac pacate grele, cand nu se pocaiesc si nu se indreapta, co­piii sufera deseori, iar cateodata se si imbolnavesc psihic. Experienta mea practica m-a facut sa ajung la concluzia urmatoare: la majoritatea covarsitoare a copiilor nascuti din relatii extraconjugale apar diverse devieri psihopatologice sau comportamentale.

In articolul sauBoala psihica: pedeapsa sau cruce? mitropolitul Antonie (Bloom) scrie:

abloom„In scrierile Sfantului Ioan din Kronstadt exista un pasaj care ne poate pune pe ganduri, dar care nu poate fi dat deoparte. Pomenind de bolile sufle­testi, Sfantul scrie ca sunt suflete pana intr-atat de fragile, ca s-ar sfarama de grosolania si de cruzi­mea lumii inconjuratoaresi Domnul ingaduie ca intre ele si lume sa se lase perdeaua bolii psihice, ca sa le fereasca de ceea ce le-ar putea dis­truge integritatea. Iar indaratul acestei perdele sufletul se maturizeaza si se transforma, si omul creste. Acest pasaj mi-a ramas intiparit in memo­rie, pentru ca am vazut eu insumi asa ceva.

Cu multi ani in urma, cand inca eram medic in Franta, mi s-a cerut sfatul cu privire la un artist. In mediul nostru era un iconar de exceptie, care incepuse sa-si iasa din minti. Mama si sora lui fa­ceau cum fac multi: nu voiau sa-l supere, si cand spunea ca simte miros de pucioasa, ele se prefa­ceau ca adulmeca aerul si spuneau: „Da, da, chiar asa...” — cand de fapt nu simteau nimic, fi­indca nu mirosea a pucioasa.

Cand boala a inceput sa progreseze, mi s-a cerut parerea. Cum am zis mai sus, pe atunci eram medic si am fost consultat in aceasta calitate. Mi-au zis: „L-am stropit cu aghiasma, s-a spoved­it, i s-au facut molifte, maslu, a fost impartasit -dar nu s-a vindecat. Continua sa fie bolnav… Ce este de facut?” Am raspuns atunci: „Trimiteti-l la spital ca sa ii faca electroterapie“. Imi amintesc cu cata indignare mi s-a raspuns atunci: „Ce, esti necredincios?! Crezi ca socurile electrice pot face ce n-a putut face rugaciunea?! Dar daca lucreaza in el diavolul?! Atunci am dat un ras­puns sincer si provocator. Am zis: „Ştiti, daca este la mijloc lucrarea diavoleasca, socurile electrice n-o sa-i faca diavolului nici un rau, dar pe om pot sa-l salveze...” Propunerea mea a fost intam­pinata cu mare nemultumire, dar bolnavul tot a trebuit dus la spital. In spitalul cu pricina lucram eu, si ca atare il vedeam in fiecare zi de la Dum­nezeu. Nimeni nu putea intra in contact cu el… Dar apoi si-a venit dintr-o data in fire.

Cand a iesit din spital vindecat multumita aju­torului medical, s-a dovedit ca se intamplase cu el ceea ce a spus Sfantul Ioan din Kronstadt. Ico­narul inca neexperimentat, inca nematurizat de­plin, desi foarte daruit, a iesit din spital ca iconar matur, cum nu fusese inainte”.

In majoritatea cazurilor de tulburare psihica exista si un „diagnostic” duhovnicesc. Granitele sunt aici foarte transparente.

Inca ceva. Nu o data am avut prilejul sa vad oameni bolnavi psihic de multa vreme, la care cu mila lui Dumnezeu, pe masura imbisericirii, au disparut diferite manifestari greu de vindecat sau nevindecabile ale bolii. Rugaciunea, Sfintele Tai­ne le-au modificat radical starea psihica. Dispa­reau idei delirante, halucinatii persistente. Ochii bolnavilor se limpezeau, incepeau sa se simta cu mult mai bine. In locul „mastii nebuniei”, pe figu­ra se rasfrangea pecetea duhovniciei.

In lucrarea sa „Psihiatria si problemele vietii duhovnicesti“, profesorul D. E. Melehov scria:

„Sub influenta pacatului, sufletul omenesc viu, fara sa-si piarda constiinta, traieste simtamantul vinovatiei, al tristetii, al chinului si al necesitatii de a scapa de pacat. Omul credincios merge dupa ajutor la biserica, apeleaza la o persoana cu experienta duhovniceasca. El traieste durere si su­ferinta duhovniceasca, iar cateodata poarta si urmarile fizice ale pacatului.

Prima sarcina a duhovnicului, ca si a psihiatru­lui credincios, este aceea de a pune „diagnosticul duhovnicesc“, adica este neaparata nevoie sa sta­bileasca care componenta a suferintei omului are o cauza duhovniceasca nemijlocita si se poate supune tratamentului duhovnicesc. Trebuie sta­bilit totodata ce anume din suferintele lui repre­zinta manifestare a unei boli sufletesti care isi are cauza in tulburari ale activitatii cerebrale sau a intregului organism, si ca atare cere competenta medicala…

Sau, in fine, bolnavul are tulburari psihofizice ce reprezinta urmari indirecte ale pacatelor personale sau familiale, si atunci are nevoie de combinarea metodelor duhovnicesti de tratament cu cele psihiatrice. In asemenea cazuri, insanatosirea duhovniceasca poate duce la insanatosire psihiatrica si fizica“.

Iata inca o observatie duhovniceasca foarte importanta:admin-ajax.php

Vrajmasul a cazut prin trufie. Trufia este inceputul pacatului; in ea sunt cuprinse toa­te  felurile raului: slava desarta, iubirea de slava, iubirea de stapanire, raceala, cruzimea, nepasa­rea fata de suferintele aproapelui; visarea mintii, lucrarea sporita a inchipuirii, expresia demonica a ochilor, caracterul demonic al intregii fiziono­mii; intunecarea, tanjala, deznadejdea, ura; invi­dia, deprimarea, la multi caderea in pofta tru­peasca; nelinistea launtrica chinuitoare, neascul­tarea, teama de moarte sau, dimpotriva, cautarea de a incheia cu viata si, in fine, lucru ce se intam­pla nu rareori, deplina nebunie. Iata semnele spi­ritualitatii demonice. Insa atata vreme cat ele nu se manifesta cu putere, raman nebagate in seama de multi” (Arhimandrit Sofronie Saharov, „Sfantul Siluan Athonitul).

Fara indoiala, psihiatrul are de inteles inca multe lucruri, trebuie sa-si lamureasca multe pentru a-i ajuta mai bine (duhovniceste si trupes­te) pe bolnavii psihic.

Inca ceva cu privire la psihiatri. Aceasta mun­ca nu este usoara. Statul ofera acestei categorii de lucratori medicali o serie de facilitati sociale (spor de periclitate, zile suplimentare de conce­diu). Cu amaraciune trebuie sa scriu ca despre duhovnicie nu se vorbeste aproape deloc in psi­hiatrie (ca pretutindeni in medicina moderna). Nici cerinte duhovnicesti fata de medicii psihiatri nu exista. De aici si rezultate pe masura. Faptul acesta are repercusiuni negative atat asupra bol­navilor, cat si a medicilor. De exemplu, potrivit datelor publicate, in randul psihiatrilor se intalnesc stari depresive de cateva ori mai frecvent decat la medicii de alte specialitati. Se constata si alte fapte foarte intristatoare: cazurile de compor­tament suicidal (sinucigas) si tentativele reusite de suicid nu sunt, din pacate, fenomene izolate in randul psihiatrilor. Iesirea din aceasta situatie este una singura: intoarcerea la Hristos, imbisericirea, organizarea intregii vieti potrivit poruncilor lui Dumnezeu.

Psihologia pastorala

Dint3724894cnwre toate specialitatile medicale exista una care prezinta mari tangente cu pastoratia. Nu­mele ei este „psihiatrie”. Probabil ca nu vom exa­gera daca vom spune ca, in anii lor de slujire, numerosi preoti s-au intalnit la scaunul spovedaniei sau in alte ocazii cu situatii cand un fiu duhovni­cesc prezenta anumite tulburari emotionale, comportamentale sau de gandire.

Se intalnesc si cazuri de indrumare duhovni­ceasca a unor bolnavi psihic. Şi, in fine, se distin­ge un grup vast de tulburari psihoneurologice de granita (la limita dintre sanatate si boala), a caror raspandire este destul de mare.

Inainte, in institutiile de invatamant duhovnicesc se preda psihiatria pastorala. Actualmente, disci­plina este introdusa iarasi in programele scolare ale anumitor institutii de acest tip.

Psihiatria pastorala tinde sa patrunda in acele sfere ale vietii duhovnicesti care nu sunt califi­cate drept „pacat”, dar se „invecineaza” cu el sau il „imping” pe bolnav la pacat. De pilda, anxieta­tea (daca aceasta este un simptom) nu reprezin­ti un pacat, si totusi poate genera la om conse­cinte grave. Ca rezultat al bolii psihice, sufletul omenesc parca se acopera cu o „ceata”, care trebuie risipita. Un astfel de suflet pierde, cum bine observa un preot, drumul spre Dumnezeu.

Vointa omului slabeste. Povetele pastorale sunt premature, fiindca nu pot fi receptate in mod adecvat de catre suferind. Tratarea unor asemenea suferinte prin mijloace exclusiv asce­tice nu este totdeauna justificata. Aici poate fi loc si pentru ajutorul dat de psihiatru. Este bine daca in parohie exista un medic ortodox. In atare caz, preotul se poate folosi de ajutorul lui. Cunos­tintele de psihiatrie sunt bune si pentru duhov­nic, in asemenea cazuri, psihiatria nu contravine pastoratiei, ci tinde s-o imbogateasca cu anumite informatii. Sarcina preotului este de a-i insufla celui indrumat rabdare si smerenie, de a se ruga pentru el. Sarcina doctorului este aceea de a tra­ta, nadajduind in ajutorul lui Dumnezeu, tulburarile sufletesti folosindu-se de metodele medi­cinei contemporane.

Psihiatrul-psihoterapeut, actionand asupra vo­intei omului, asupra ratiunii si a emotiilor lui, il ajuta sa invinga boala sau urmarile ei. El incearca sa indeparteze simptomele si sindroamele pato­logice manifestate ca tulburari ale sistemului nervos central, cum ar fi depresia, anxietatea, aste­nia etc, aparute nu in urma ispitei vrajmasului, ci din cauze biologice si ereditare. Dupa insanatosi­rea sa (cand aceasta este posibila), omul se in­toarce la starea normala. El poate privi cu lucidi­tate viata si pe sine insusi, poate merge la biseri­ca, se poate ruga, poate lucra spre binele fami­liei si al societatii.

Pe masura insanatosirii bolnavului, ponderea ajutorului psihiatric se va diminua, iar cea a ajuto­rului duhovnicesc va creste. Bineinteles, cele spuse mai sus nu pot descrie decat schematic un domeniu atat de complex cum este psihiatria pastorala.

In lucrarea indrumarii duhovnicesti a enoria­silor bolnavi psihic, preotul trebuie sa-si aduca aminte ca la omul credincios boala se impleteste strans cu religiozitatea lui. Chiar daca sufletul este bolnav, el crede si nazuieste catre Ziditor. In aceste cazuri tulburarile psihice au o serie de particularitati. De exemplu, in vremea depresii­lor, la bolnavi se observa adeseori urmatoarele semne: obsesia parasirii de catre Dumnezeu, deznadajduirea de mantuire, descurajarea pro­funda. Daca aceasta stare sufleteasca tine mai mult de o jumatate de luna, fara sa treaca dupa rugaciune si dupa Sfintele Taine, avem temei sa presupunem prezenta unei boli psihice, si in ata­re situatii ajutorul psihiatrului este foarte potrivit. Sa mai dau un exemplu. In psihiatrie exista un diagnostic, numit „[psihoza] religioasa“. El este pus pe baza datelor care atesta tulburari specifice de gandire. Manifestarile [psihozei] religioase sunt diverse. In unele cazuri, ea arata ca un refuz al obligatiilor sociale. In altele, se prezinta ca ne­glijare a igienei, postire si alte nevointe peste masura, fara binecuvantarea duhovnicului etc. Sta­rile acestea se deosebesc de inselare sau de rata­cirea si lipsa de experienta duhovniceasca si printr-o serie de alte manifestari, care le pun in aceeasi grupa cu alte boli psihice.

Preotul trebuie sa-si dea seama unde este pa­cat si unde este boala. De asta depind numeroa­se particularitati ale ingrijirii sufletului.

Din pacate, unii clerici si-au format parerea ca ajutorul psihiatric este lipsit de finalitate. Bolile sufletesti sunt receptate de ei fie ca rezultat al lu­crarii duhului rau, fie ca urmare a vatamarii sufle­tului de catre pacat. Şi atat.

Experienta arata ca asemenea concluzii ale pastorilor nu imbunatatesc starea psihica a bol­navilor pastoriti. Cateodata vezi cum unii dintre ei se chinuiesc, sufera de pe urma bolii, dar oco­lesc de la o posta cabinetul psihiatrului, chiar daca acesta este ortodox.

Inteleg ca psihiatria este vazuta intr-un mod aparte. Lumea isi aminteste vremurile recente, cand conducatorii comunisti ai statului incercau sa foloseasca psihiatria ca instrument politic pen­tru inabusirea libertatii de gandire. Asta s-a intamplat, nimic de zis. Vreau sa arat totusi, doua lucruri care, dupa parerea mea, sunt indiscutabile.

Primul este prezenta bolilor sufletesti (psihice).

Al doilea este ca majoritatea colegilor mei se straduiesc sa-si indeplineasca cum se cuvine obligatiile profesionale.

De altfel, legea privitoare la psihiatrie garan­teaza libertatile religioase ale bolnavilor psihic. Chiar si psihiatrii se schimba. Astazi intre ei se gasesc din ce in ce mai multi oameni credinciosi.

Odata a venit la consultatie o femeie bolnava, care vreme indelungata nu se putuse hotari daca este cazul sa se adreseze unui psihiatru. Aceasta situatie a si facut-o sa-i scrie staretului arhimandrit Chiril (Pavlov) Unul dintre cei mai cunoscuti Batrani ai Rusiei actuale, duhovnicul Sanctitatii Sale Alexie al II-lea (n. tr.).

Dupa spusele femeii, Parintele i-a raspuns:

Va puteti adresa unui psihiatru, dar trebuie sa va rugati ca Domnul, daca este voia Lui cea sfanta, sa va tamaduiasca boala prin medic“.

Ştiu ca si alti duhovnici cu experienta au binecuvantat tratamentul la psihiatru.

In incheierea acestui capitol, spre ilustrarea celor spuse cu privire la psihiatria pastorala, voi da un exemplu din cartea lui D. E. Melehov Psihiatria si problema vietii duhovnicesti“. Intr-unul din capitole, autorul descrie boala lui Dostoievski si experienta caii lui duhovnicesti.

Fiodor-dostoievski„Un exemplu foarte pilduitor pentru preot de epilepsie ere­ditara este reprezentat de boala lui F. M. Dostoievski: genialul scriitor suferea de epilepsie de la varsta de 15 ani. Era vorba de o forma relativ benigna ca evolutie de epilepsie mixta, cu rare crize si echivalente de criza. Multumita acestui fapt, el si-a pastrat pana la sfarsitul vietii capaci­tatile creatoare, desi suferea de insemnate defec­te ale memoriei. Boala s-a acutizat in anii studentiei, apoi in perioada procesului, a condamnarii la moarte, a anilor de ocna si de serviciu militar.

Sunt o greseala grosolana tentativele naive de a explica boala, de a deduce din boala conceptia despre lume si creatia artistilor sau a oamenilor politici. F. M. Dostoievski a fost un scriitor genial nu multumita bolii, ci in pofida ei. Fiind scriitor autobiografic, el a aratat in creatia sa toata diver­sitatea si caracterul contradictoriu al manifestari­lor si trairilor tipurilor dezechilibrate de persona­litate umana.

Totodata, ca om credincios, a carui credinta a trecut „prin tot cuptorul indoielilor”, a reflectat in diversitatea eroilor sai si propriile tentative de a intelege sensul bolii sale, si experienta luptei cu boala… Printul Maskin si Rogojin din „Idiotul”, chi­pul luminos, smerenia si credinta staretului Zosima si revolta lui Ivan Karamazov, curatia lui Aliosa Karamazov si profunda monstruozitate morala („infernalitatea”) a lui Fiodor Karamazov si a lui Smerdiakov, neinfranata stapanire a impulsurilor si afectelor in Dimitri, alternand cu pocainta adan­ca, de setea izbavirii pe calea patimirilor s.a.m.d… El isi dadea seama de faptul ca este prizonier al bolii sale, si se lupta cu aceasta. Dedublarea este nu numai soarta eroilor lui, dintre care multi pier in lupta cu propriile dubluri. El constientiza si de­dublarea din sine si, spre sfarsitul vietii, a tras con­cluziile experientei sale de lupta cu ea…

Dar Dostoievski si-a pastrat pana la sfarsit pu­terile creatoare, atitudinea critica fata de boala, fata de propriul caracter, si compasiunea vie fata de oameni. Dedublarea a fost tragedia geniului bolnav si a eroilor lui. Insa el si-a pastrat, dupa cum scrie Strahov, „centrul duhovnicesc profund, care defineste intregul continut al mintii si al cre­atiei“, din care iesea o energie ce vitaliza si trans­figura toata creatia lui…

Pe baza acestui exemplu putem trasa, tragand linie si facand suma, atitudinea bolnavului credincios fata de manifestarile bolii sale si liniile funda­mentale de purtare ale preotului ingrijitor de suflete fata de epileptici. Putem distinge doua inda­toriri de baza ale preotului fata de bolnavi: 1) aceea de a-l indemna pe bolnav sa se supuna exa­menului medical si, in caz de necesitate, unui tratament sistematic, si 2) aceea de a-l ajuta pe bolnav sa se lupte cu boala, sa constientizeze in mod critic si sa biruie anomaliile sale de caracter si de comportament. Medicul psihiatru il poate trata pe bolnav in perioadele de psihoza acuta, poate ajuta la diminuarea frecventei crizelor de boala si, in masura posibilitatilor, la prevenirea recidivelor acestora. Rolul duhovnicului este de­osebit de insemnat pentru acesti bolnavi in peri­oadele dintre crize, cand ei constientizeaza chinuitoarele contradictii dintre starile polare de excitatie si deprimare, de luciditate si de manie oarba, de luminare si de intunecare a constiintei, dintre starile polare de bunavointa fata de lume si oameni si de inraire mohorata, irascibilitate, banuiala fata de invataturile moralizatoare…

Comportamentul preotului este definit de in­datorirea generala a pastoratiei: aceea de a ajuta omului sa afle adancul pocaintei, sa refaca per­ceperea duhovniceasca corecta a vietii din suflet­ul omenesc, raportarea corecta la propriul pacat si la propria demnitate nemuritoare de fiinta omeneasca, care este supusa unor incercari atat de dramatice la bolnavi atunci cand dedublarea se manifesta la modul maximal”.

Profesorul D. E. Melehov indica in lucrarile sale ca motiv de a apela la competenta medicului urmatoarele stari psihopatologice:

  • crize isterice, epileptice si mixte
  • scaderea continua a capacitatii de munca, astenia, reducerea progresiva a memoriei si a capacitatilor intelectuale
  • modificarea intensa si progresiva a trasatu­rilor fundamentale de caracter, nemotivata si independenta de conditiile exterioare: dezvoltarea irascibilitatii, racelii, rautatii, cruzimii, anxietatii, instabilitatii emotionale
  • halucinatii vizuale, auditive, olfactive, tactile repetate, senzatii patologice ale pielii, sen­zatie de electrocutare etc.
  • stari profunde si persistente sau care recidi­veaza frecvent de depresie, tristete insotita de deznadejde si mai ales de ganduri suicidale, ori stare de veselie fara motiv insotita de activitate exacerbata si dezordonata, de aflux necontrolat de idei si de supraevalua­re a propriilor capacitati
  • idei obsesive de necontrolat, aflux dezordo­nat de idei, pauze si intreruperi involuntare in procesul logic, senzatii artificiale, „con­fectionate”, idei induse, care apar sub acti­unea curentilor electrici, hipnozei, undelor radio sau indracirii
  • stari intense si repetate de „iluminare”, ve­denii, glasuri ce nu vin din experienta de viata anterioara si sunt straine de structura generala a personalitatii
  • dominatia de neinvins a atractiilor biologice grosolane, a gandurilor hulitoare, straine de nucleul fundamental al personalitatii, senti­mentul persistent al parasirii de catre Dum­nezeu, insotit de deznadejde si de ganduri suicidale.

Cateva definitii

PSIHIATRIA – disciplina medicala ce studiaza clinica, diagnosticarea si tratamentul bolilor psihice

PSIHOTERAPIA – sistem de actiune terapeuti­ca si psihologica asupra psihicului, iar prin psihic — asupra organismului bolnavului

PSIHOLOGIA – stiinta ce studiaza legitatile dezvoltarii si functionarii psihicului ca for­ma aparte a activitatii vitale

PSIHOLOGIA MEDICALĂ – stiinta ce studiaza particularitatile psihologice ale oamenilor care sufera de diverse afectiuni si posibili­tatile de a li se acorda asistenta psihologica

NARCOLOGIA — disciplina medicala ce studi­aza clinica, diagnosticarea si tratamentul bolilor pe care le produce dependenta de o serie de substante, cum ar fi alcoolul, diver­sele narcotice, tutunul etc.

NEUROLOGIA (neuropatologia) – stiinta me­dicala ce studiaza clinica, diagnosticarea si tratamentul bolilor nervoase, cum ar fi ur­marile traumelor coloanei vertebrale si cre­ierului, afectiunile nervilor periferici, atacu­rile vasculare cerebrale s.a.

(din: Dr. Dmitri Avdeev, Cand sufletul este bolnav, Editura Sophia, 2005)

Legaturi:

Din aceeasi carte:

***