SFANTUL HARALAMBIE, marele mucenic facator-de-minuni

10-02-2013 Sublinieri

Άγιος Χαράλαμπος

Sfantul Haralambie, mare Facator-de-minuni

Sfantul Haralambie, pe care, pentru chinurile cumplite patimite fara clintire pentru Hristos, Biserica il cinsteste cu numele de mare-mucenic, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Pe aceia care ii cer cu credinta ajutorul, Sfantul ii tamaduieste din boli cumplite, precum ciuma sau nebunia, izgonind diavolii si aparand pe cei drept-slavitori de primejdiile dezlantuite asupra lor – asa cum o marturisesc cele doua minuni infricosatoare de mai jos, petrecute in vremurile noastre. (R.H.)

Cum a salvat Sfantul Haralambie orasul Filiatra din Peloponez

Sfantul Mare Mucenic HaralambieAceasta minune, pe care oamenii locului o pomenesc in fiecare an de praznicul Sfantului, a avut loc in oraselul Filiatra, in anii ocuparii Greciei de catre germani. Pentru un sabotaj reusit de luptatorii din rezistenta, Comandamentul militar din Tripolis a ordonat guvernatorului german al Filiatrei, Kontau, sa dea foc oraselului, sa ucida un numar de notabilitati si sa aresteze 1.500 de locuitori pentru a-I deporta in Germania, pe un drum fara intoarcere. Primind ordinul, Generalul Kontau a ordonat soldatilor sa-l execute intocmai, fara mila, in zorii zilei urmatoare.

Lumea fu cuprinsa de jale si mahnire mare si nu stia ce sa mai faca pentru a-I salva pe filiatreni. Aflat la Tripolis, Parintele Arhimandrit Theodor Kotakis, care se tragea din Filiatra, lua pe cineva care cunostea germana si se duse la casa generalului din Tripolis. In timp ce astepta pe hol sa fie primit, auzi din biroul generalului strigate, injuraturi, tulburare mare. O servitoare grecoaica il trase atunci de rasa si-I spuse sa plece, ca sa nu fie si el executat pe loc. Iesind de acolo, Parintele dadu de veste la toate casele din Tripolis in care locuiau oameni originari din Filiatra sa se roage in noaptea aceea sfantului ocrotitor al filiatrenilor, Haralambie, pentru a interveni. El insusi s-a inchis in camera lui si se ruga cu durere. La fel au facut si locuitorii din Filiatra, care simtisera ca li se pregateste ceva.

Si sfantul le-a auzit rugaciunea si a savarsit minuni. In noaptea aceea, pe cand dormea, generalului Kontau I se infatisa Sfantul Haralambie ca un batran grav, maret, foarte cuviincios si plin de sfintenie, in haina preoteasca si cu o barba alba-alba. Era un chip pe care protestantul (sau, mai degraba, necredinciosul!) neamt nu-l mai vazuse niciodata in viata lui. Cinstitul batran ii spuse cu glas dulce:

–  Asculta, omule! Ordinul pe care l-ai primit, sa nu-l executi!

Visul era ca viu si-l impresiona pe ofiter. El se trezi, dar se culca la loc, tot hotarat sa execute ordinul. Sfantul I se infatisa iarasi in somn si-I spuse:

–  Sa faci ce ti-am spus! Sa nu executi ordinul! Nu te teme. Voi avea grija sa nu fii pedepsit.

Neamtul se trezi din nou. In minte I se rostogoleau cuvintele rostite de sfant. Dar era imposibil sa nu execute ordinul- fiindca l-ar fi executat germanii pe el! Asa ca se culca la loc.

Pentru a treia oara I se infatisa Cuviosul batran si-I spuse:

–  Ti-am spus sa nu te temi! Voi avea eu grija sa nu fii pedepsit. O sa te pazesc pe tine si pe toti oamenii tai si o sa va intoarceti la casele voastre fara sa pateasca nimeni nimic.

La inceput, generalul a vrut sa nesocoteasca porunca Sfantului Haralambie si sa se arate mare si tare. Insa, cu toata necredinta lui, a cedat… Caci tot in noaptea aceea, dupa cum el insusi povestea mai tarziu, a auzit glasuri si plansete ca de la niste oameni asupriti undeva in curtea lui. Apoi s-au apropiat niste aratari vii, o adunare de femei multe, care-si loveau capetele si piepturile de nenorocire si durere nesuferita. Jeleau, erau furioase si aruncau blesteme pentru uciderea copiilor si nepotilor lor,  care urma sa fie. Toate glasurile s-au facut apoi un  nor si-au urcat la cer. Si-a mai vazut in somn niste nori lungi si intunecati care ieseau din camera lui si intunecau soarele, ce se ascunsese in nori, la fel cum statura ofiterului intuneca fetele soldatilor lui – soldati care, ingroziti, cereau ajutor facandu-si cruce si alergand sa se ascunda pe dupa maslini.

Kontau se trezi ingrozit. Voia sa spuna ceva, dar nu putea. Statea cu gura cascata, coplesit de imaginea visului ce-l avusese. Il avea inca in fata ochilor pe batranul acela, care I se aratase de trei ori in vis si avea chipul unui sfant al Ortodoxiei. Trezit din cosmar, incepu sa se gandeasca la raul ce urma sa se faca: sa fie ucisi oameni ca niste caini si  sa ramana neingropati! Sa fie arse intr-o clipita case care dainuiau acolo de veacuri intregi! Desi gandurile acestea l-au ravasit pe general, tot isi mai zicea in sine: “Am spus ca ard orasul si o sa-l ard!” Inchise atunci ochii – si batranul, Sfantul Haralambie, ii aparu din nou in fata amenintator si staruitor si, cu glas puternic si poruncitor, ii zise:

– Ia aminte! Orasul nu va fi ars si locuitorii lui nu vor fi arestati. Sunt nevinovati! Auzi?

Atunci neamtul, tinandu-si genunchii care tremurau, se scula si apuca telefonul. Cu glas tremurat, telefona la Tripolis, la Comandamentul german. Acolo insa, ce sa vezi? Comandantul din Tripolis incerca sa deschida gura ca sa dea ordinul, dar sovaia. Voia sa se rasteasca sa-I fie executat ordinul, insa n-avea putere. Ce se intamplase? In aceeasi noapte si el il vazuse in vis pe Sfantul  Haralambie – la fel cum il vazuse si i-l descria acum la telefon ofiterul din Filiatra! Pana la urma, ii spuse Generalului Kontau:

– Scrieti! Revoc distrugerea orasului. Sa va prezentati in fata mea maine la amiaza!

Odata cu ivirea zorilor, veni si vestea revocarii hotararii nemtilor. Oamenii se revarsara atunci pe strazi si prin piete, dupa cuvantul psalmistului: “Seara se va saluslui plangerea, iar dimineata bucuria” (Psalm 29: 5).

O Άγιος ΧαράλαμποςAtunci, insotit de o trupa de soldati si ofiteri germani, Kontau, impreuna cu doi preoti ortodocsi, strabatu strazile, mergand de la o biserica la alta. Incepura de la Sfantul Ioan, trecura pe la Sfantul Nicolae, pe la Sfantul Atanasie si acum se indreptau spre biserica Nascatoarei-de-Dumnezeu: ofiterul cauta sa gaseasca icoana sfantului care I se aratase in somn. Cand I s-a deschis usa bisericii, il recunoscu printre icoane pe Sfantul Haralambie, care-l ingrozise si care-I poruncise in vis. I se taie glasul, se rusina de egoismul lui si-si acoperi fata cu mainile. Dupa ce le cobori, acest protestant necredincios isi facu cruce si rosti cateva rugaciuni in limba lui, apoi le ceru preotilor sa-I spuna cine era Batranul din icoana. I-au povestit atunci ca este Sfantul Haralambie, care a suferit multe chinuri pentru Hristos, ca a facut multe minuni si face si astazi multe altele. Bucuria filiatrenilor si recunostinta lor fata de Sfantul era de nedescris! Il slaveau pe Dumnezeu si-I multumeau Sfantului Haralambie pentru minune.

Si, asa cum i-a spus Sfantul generalului, dupa sfarsitul razboiului, acesta, impreuna cu toti oamenii lui, s-a intors in Germania – fiecare a ajuns la casa lui, fara sa pateasca ceva. Neamtul a pastrat vie amintirea minunii si i-a ramas recunoscator Sfantului, vrand sa se intoarca ca sa I se inchine.

Asa ca, dupa doi ani, si-a luat sotia si a plecat din Germania in Grecia, spre Filiatra. Insa n-a prins praznicul Sfantului, fiindca a ajuns cu o zi mai tarziu, pe 11 februarie. De indata ce l-au vazut, locuitorii s-au bucurat tare, incat s-au asternut iarasi pe sarbatoare, cantand slavoslovie, intinzand masa si bucurandu-se. De multe ori de-a lungul anilor, generalul, impreuna cu sotia, copiii si alti compatrioti a mers in a zecea zi a lui februarie la Filatra si s-a rugat Sfantului cu credinta. In inima lui inflorise Ortodoxia.

iacov-tsalikis

Staretul Iacov Tsalikis: “Sfantul Haralambie m-a vindecat”

Ne povestea odata parintele Iacov Tsalikis, staretul manastirii Cuviosul David:

Cand eram copil mic, m-a prins o raceala atat de grava, incat am cazut la pat, cu dispnee puternica si cu o durere insuportabila in partea stanga a toracelui. Doctor in sat nu exista si singura scapare erau Dumnezeu si Sfintii sai. Aveam in casa o iconita de argint facatoare-de-minuni a Sfantului Haralambie, veche de sase sute de ani, pe care o aveam din mosi-stramosi, adusa din Asia Mica. Atunci mama mea facu multa rugaciune si metanii la Sfantul, cerandu-I ajutorul.stcharalampos

La un moment dat, am vazut o mana de preot, de la incheietura in jos, cum trecu peste capul meu si cobori spre piept, la locul care ma durea. Acolo mi-a facut semnul Crucii si m-a mangaiat. Indata mi-a trecut durerea si dispneea si m-am facut bine. I-am spus atunci mamei:

– Mama, am vazut o mana de preot care m-a insemnat cu semnul Crucii, ma-a mangaiat si m-am facut bine. Toate au trecut atat de aproape am vazut mana, incat am vazut parul de pe ea!

Copile, imi zise mama, Sfantul Haralambie a fost acela care a venit si te-a vindecat! Sa-ti aduci aminte pururea de ziua de azi, pentru ca <<mort ai fost si ai inviat!>> (era praznuirea Sfantului Apostol Toma cand s-a petrecut minunea)”…

Traducere de Caliopie Papacioc

(in revista “Familia ortodoxa“, nr. 2 (49)/ 2013)

Sf.-Haralambie-05


Categorii

Minuni si convertiri, Sfantul Mare Mucenic Haralambie, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “SFANTUL HARALAMBIE, marele mucenic facator-de-minuni

  1. Nu am stiut ca Sfantul Haralambie a facut asemenea minuniimi puteti trimite pe adresa de email o rugaciune de-a Sfantului.Va multumesc si doamne ajuta Carmen din Suceava

  2. Am citit textul și m-a ipresionat mult..De fapt este „prima mea iubire”. Nu l-am uitat, dar era cât pe aci, dacă nu-mi aducea ieri aminte o colegă căruia eu i-am povestit cândva despre Sfânt. Nu i-am putut oferi decât dulciuri de ziua lui. El, după regula Sfinților, mi-a întors dulciurile mai stălucitoare decât aurul. Copilul prin care i-am servit pe colegii lui de clasă, chiar dacă i-am explicat cu ce ocazie, când a plecat, neștiind ce să spună probabil, în semn de mulțumire mi-a zis: „La mulți ani”. Așa mulțumesc Sfinții pomeniți.Iar mai mare decât aceasta nu este nimic.Cu drag.Baltag Lică.

  3. As dori sa redau si eu o minune a acestui sfant, la care nu m-am gandit ca poate fi facator de minuni. Dar cred cu tarie ca orice sfant este mare facator de minuni cu voia Domnului, dandu-nee ceea ce cerem, dar si cele spre folos.
    In 2014 am fost cu familia in Grecia. Intr-o zi am mers la Meterore, vizitand cateva dintre manastirile de acolo, printre care si manastirea cu hramul Sf. Stefan. Fiica mea in varsta de 7 ani si jumatate atunci se simtea cam rau (stare de rau inexplicabila cu dureri de cap). De cand ajunsesem in Grecia se simtea rau. Si starea aceasta dura de vreo 6 zile. Cand obosita ca vizitam atatea manastiri (stiti ca la Meteore se urca scari multe) si cu starea de rau, pe care o avea, a spus: “La ce vizitam atatea manastiri, daca tot nu se face bine”. Cand am sarutat moastele unui sfant la manastirea cu hramul Sf Stefan, am avut o tresarire si am banuit ca sunt moastele Sf. Haralambie. In drumul spre pensiunea unde stateam, fiica mea a dormit. Cand s-a trezit, era cu totul alt om. Era vesela, se simtea bine. Si singura a constatat ca de fapt s-a facut bine. Din acea zi s-a bucurat de sederea in Grecia. Iar eu, informandu-ma de pe net, mi s-a confirmat ca la manastirea Sf. Stefan se afla capul Sf. Haralambie. Doamne ajuta!

  4. Maine este ziua Sf Haralambie si vreau sa-i cer iertare ca desi am auzit de el si sunt nascuta de ziua lui, nu m-am rugat lui pana acum. Este si el sfantul meu ocrotitor cred, desi nu ii port numele suntem sarbatoriti in aceeasi zi. Iarta-ma sf Haralambie! Slava Tie!

  5. Sfinte Mare Mucenice Haralambie, mare facator de minuni, roaga-Te lui Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca iertare de pacate, celor care cu credinta si cu dragoste facem pomenirea ta. Aliluia !

  6. Adevarat este ca SFINTUL MARE MUCENIC HARALAMBIE este mare facator de minuni si as vrea sa redau o minune din atitea multele pe care le-a facut SFINTUL MUCENIC cu mine. A veam 14 ani si am facut apendicita acuta perforata si am fost operat de urgenta,operatia a reusit partial si mi sa pus tub de drenaj pentru a se scurge puroiul si mi s-au administrat antibiotice intensiv din patru in patru ore dar cu toate acestea starea mea de sanatate nu se imbunatatea medici deschizindu-mi operatia fara anesteziere din doua in doua zile pentru a drena puroiul dar dupa o saptamina a venit varul mamei mele care era medic si dupa ce ia administrat un calmant ia spus ca nu se mai poate face nimic diagnosticul fiind SEPTICEMIE GENERALIZATA si sa se pregateasca de inmormintare speranta de viata nefiind mai mult de trei patru zile. O femeie de serviciu ia adus mamei mele acatistul SFINTULUI MARE MUCENIC HARALAMBIE si VISUL MAICI DOMNULUI si ia spus sa il citeasca si sa aiba credinta ca SFINTUL MARE MUCENIC HARALAMBIE o va ajuta. Mama l-a citit iar dupa amiaza ma dus cu scaunul cu roti la o matusa care era si ea operata un etaj mai sus care vroia sa ma mai vada viu .am stat zece minute si am rugato pe mama sa ne intoarcem deoarece i-mi este rau la intoarcere liftul nu a mai functionat si a trebuit sa cobor cinsprezece trepte sprijinit de mama si am ajuns in salon sfirsit mama a mers repede dupa medicul de garda iar cind au venit in salon era un miros groaznic medicul a chemat o infirmiera sa ma schimbe si cind a ridicat patura infirmiera la strigat pe doctor sa vina repede din tubul de drenaj curgea puroi si mi se udase pijamaua si patul.Am fost culcat pe partea dreapta iar din operatie mi sa scurs un litru si jumatate de puroi.ERA SEARA DE ZECE FEBRUARIE IAR IN DATA DE PAISPREZECE FEBRUARIE PLECAM ACASA SANATOS !!!!!!

  7. Mircea Ovidiu:

    Multumesc pt relatare. Foarte impresionant!

  8. Ii multumesc SFANTULUI HARALAMBIE care mi-a a dus vindecare de patimile trupesti si mi-a daruit sanataate pt toate analizzele medicale dupa inchinarea sa la M-REA SFANTULUI STEFAN, din Meteora. Olarescu Maria

  9. Pingback: Sf. Sfințit Mucenic Haralambie | Gabriela Mihaita David
  10. Pingback: Cuvântul Părintelui Episcop MACARIE la praznicul SFÂNTULUI IERARH SIGFRID, LUMINĂTORUL SUEDIEI: “Dacă suntem ai lui Hristos, suntem și urâți, și disprețuiți, și stigmatizați” (VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PREASFINTITUL MACARIE despre reactia duhovniceasca la CRIZA CORONAVIRUSULUI – MESAJ IMPORTANT DE INCURAJARE SI INTARIRE in credinta si dragoste in ZILE DE CERNERE: “In vremuri de incercare trebuie SA STRANGEM RANDURILE. Orice s-ar intampla, no
  12. As dori sa multumesc si eu Sf. Mare Mucenic Haralambie pentru ca a avut grija de parintii mei cand tatal meu a fost testat pozitiv cu acest virus Covid. Multumesc Sf. Mare Mucenice Haralambie pentru rugile tale catre Maicuta Domnului, Domnul Iisus Hristos si bunul Dumnezeu! Multumesc pentru ca ai avut grija de ei si anul trecut cand am citit acatistul tau in plina pandemie si ai in continuare grija de noi toti. Doamne Ajuta! Amin!

  13. Pingback: Sfârșitul vieții, sfârșitul lumii, PREGĂTIREA PENTRU VEȘNICIE. “Privegheați și vă rugați, căci nu știți nici ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului” (PR. TUDOR CIOCAN – AUDIO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Sfârșitul vieții, sfârșitul lumii, PREGĂTIREA PENTRU VEȘNICIE. “Privegheați și vă rugați, căci nu știți nici ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate