Parintele Simeon Kraiopoulos despre DUHUL SEMET AL EPOCII NOASTRE si OBRAZNICIE CA DEMONIZARE. Demonii fug numai de SMERENIE

Problema nu este doar sa faci ceva bun, trebuie sa faci si bine

Inraurirea demonica sau impertinenta omului de astazi

Nu trebuie doar sa facem ceva bun, trebuie sa facem si bine. Nu este suficient doar sa mearga crestinul la Biserica, ci este necesar sa mearga pregatit si cu buna cuviinta.

Şi lucrul cel mai sfant sa-l faca cineva, daca nu-l face bine, nu numai ca nu-i foloseste, dar il si vatama. Aceasta regula este valabila si pentru apropierea omului fata de Dumnezeu prin mijlocirea preotului la care vine sa-si martu­riseasca pacatele. Omul vine sa se marturiseasca, dar trebuie sa se pregateasca bine.

Ca sa aflam raspunsul fiecarei probleme trebuie sa incepem de la baza. Ce inseamna, de fapt, pacatul? Ce intelege omul prin a pacatui? Ce se intampla, de fapt?

Omul a fost copilul lui Dumnezeu, ascul­tator, smerit, avea bucurie deplina cand era cu Dumnezeu.

Totul era Dumnezeu si miscarea lui era indreptata spre Acela. Nu arunca nici macar o privire spre sine. Privea spre Dumnezeu, il fixa pe Dumnezeu, inainta spre Acela, il iubea, cugeta la El. Cat timp a avut aceasta relatie cu Dumnezeu, omul a fost fericit si multumit, s-a asemanat cu Dumnezeu.

Prin pacat, starea aceasta a omului a incetat sa mai existe. El s-a mandrit si, din pricina egoismului sau, din evlavios si smerit fata de Dumnezeu a devenit obraznic, impertinent, semet. Realitatea de astazi si duhul actual martu­risesc faptul ca fiecare om este pregatit sa se semeteasca. Desigur, gasim indreptatiri pentru aceasta: „il vom lasa pe celalalt sa fie mai tare decat noi, sa ne nedreptateasca”? Omul nu se semeteste din motivul pentru care crede ca o face. Aceasta atitudine nu-i aduce izbavirea si nu-l mantuieste. Ceea ce ne face sa ridicam capul cu obraznicie, sa pierdem din suflet evlavia, cucernicia, zdrobirea de inima, smerenia, pocainta, nadejdea si credinta in Dumnezeu, este tocmai lucrarea demonica. Diavolul a zis: „Ma voi urca mai sus decat Dumnezeu!”. Dupa cadere sufletul se afla sub aceasta influenta demonica, care inseamna infumurare, inaltare mai presus de Dumnezeu. Nazuinta este sa-L calce in picioare pe Dumnezeu. Vedem acest lucru astazi. Daca am dori sa aflam care sunt principalele trasaturi ale societatii de astazi, ale lumii contemporane, am putea spune ca sunt obraznicia, impertinenta, egoismul, nepasarea fata de Dumnezeu.

Demonul este alungat doar prin smerenie

Cand omul patimeste, cand este constrans se indreapta spre Dumnezeu. Se apropie de Dumnezeu, prin mijlocirea preotilor cu un duh impertinent. In acest fel Dumnezeu este inabordabil.

Trebuie sa te smeresti, omule, sa-ti zdrobesti inima, sa simti inlauntrul tau prabusindu-se zidirea deasupra careia te inalti egoist! Sa te arunci la pamant, sa devii nimic, sa-ti ramana nadejdea doar in milostivul Dumnezeu! Numai astfel, Domnul te va primi, te va asculta, se va milostivi, te va milui si-ti va da binecuvantarea Sa, harul Sau. Numai astfel vei deveni un om fericit.

Cum va fi convins omul de astazi sa-si plece putin capul, sa-si tempereze cutezanta si indreptatirea de sine, sa nu aiba despre el parerea ca este destept, ca stie, ca poate. Cum oare?

Aceasta infumurare demonica nu apare doar in cazurile maladive. Intr-o forma mai usoara sau mai grava, ea apare la toti. Acesta este duhul epocii. Sunt socotite drept sanatoase obraz­nicia, insolenta, demonicul.

Sa mergem la Biserica, dar sa mergem cu cuviinta. Nu doar sa ne marturisim, ci sa o facem asa cum trebuie. Nu doar sa devenim amabili si atenti, ci sa dam importanta la ceea ce se intampla in sufletul nostru. Sa pasim smeriti cu senti­mentul pacatoseniei. Demonul doar prin smerenie fuge de la om. Nu pleaca prin mestesug, nici prin fapte. Demonul simte doar vapaia smereniei.

Demonul se demonizeaza, daca putem sa spunem asa, cand intalneste smerenia. Acest lucru il observam, adeseori, si la oameni. Unul pare, la suprafata, omul cel mai duhovnicesc, lasa aceasta impresie, dar cand intalneste un om cu adevarat smerit, nu-l suporta. Se va repezi asupra lui ca sa-l sfasie. Desigur, omul smerit nu pateste nimic.

[…]. Cei mai multi vom alerga sa ne spovedim. Sa avem si aceste lucruri in vedere. Sa nu facem o marturisire formala, ci o marturisire corecta. Sa nu facem doar un lucru bun, sa-l facem si bine. Sa ne apropiem de Dumnezeu asa cum se cuvine si sa cerem mila Lui. Şi Dumnezeu ne-o va da. Acesta nu Şi-a intors si nu-Şi va intoarce, niciodata, fata Sa de la noi. Nu ne va lipsi de mila Sa.

 (din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde esti? Despre pocainta“, Editura Bizantina, Bucuresti, 2008)

Legaturi: