SFANTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT (ROMANUL): “De somnul nesimtirii sa nu mai dormitati!”Viata, poezii, tropar. ACATISTUL savarsit la Hozeva, la moastele sale (VIDEO)

4-08-2012 Sublinieri

Imnul românesc

(Din pragul anului 1956)
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi armă sfântă-n mâini.

In rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul “Maicii voastre”
Celei duhovniceşti!

In pavăza credintii
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
In “plaiul cel dorit”.

De somnul nesimtirii
Să nu mai dormitaţi,
Că “zorii mântuirii”
Se-arată la Carpaţi.

Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!

De vom păzi unirea
Şi “Crezul din strămoşi”,
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!

In scumpa noastră tară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.

Din groapa stricăciunii,
Săpată de “tiran”,
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.

Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!

***

LA NOI ACASĂ

(Pluguşorul românului pribeag)

fragment

Durerea morţii stăpâneşte

În plaiul nostru strămoşesc

Căci fiara de la Miază Noapte

Sugrumă tot ce-i românesc.

 

Tânjeşte vatra părăsită

A bieţilor români pribegi

Şi lumea fuge îngrozită

De multele fărădelegi.

 

Podoaba ţării azi se pierde

Feciorii casei sunt streini,

Azi codrul nu mai este verde,

Iar florile sunt mărăcini.

 

Azi pâine s-a făcut amară

Şi apa-i neagră de venin

Văzduhul a ajuns povară,

Iar traiul omului … un chin.

 

De multă vreme nu se-aude

Sub cerul Ţării înroşit,

Decât al sputnicilor vuiet

Şi geamătul celui robit!

 

Cu lacrimi astăzi se adapă

Feciorii dulcei Românii

Zicând: “Ieşiţi -la cei din groapă-

Ca să intrăm azi noi de vii”!

 

La Putna Ştefan nu mai poate

Să odihnească în mormânt,

Vazând atâta nedreptate

Pe strămoşescul lui pământ.

 

El strigă jalnic spre Suceava

La Sfântul Mucenic Ioan

Să ne ridice iarăşi slava

Cea dărâmată de tiran.

 

La Cozia, în Mânăstire,

Cu groază Mircea s-a trezit

De prea amară tânguire

A Oltului nemulţumit.

 

Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă

La trupul cel mucenicesc

Şi suspinând mereu aşteaptă

Un semn de ajutor ceresc.

 

Mihai, din cripta cea bătrână

Înalţă capul fioros,

Ar vrea s-apuce spada-n mână,

Dar … trupul îi lipseşte-n jos.

 

El plânge astăzi, cu Neagoe

Rugând pe Nifon cel Sfinţit

Să scape ţara de nevoie,

Cu darul lui nemărginit.

[…]

Tresar străbunii din morminte

Când văd atâta pustiire

Pe locurile cele sfinte,

Lăsate nouă moştenire.

 

Pământul plămădit cu sânge

Şi cu sudoare de martiri

Azi se cutremură şi plânge,

Fiind împresurat de “zbiri”.

 

Carpaţii astăzi se-nfioară

Şi apele se zbat în vad,

Văzând pe scumpa noastră Ţară

Cum se apropie de iad!

 

Azi Sfinţii iubitori de Ţară

Se roagă jalnic lui Hristos

Să izbăvească de ocară

Pe neamul nostru credincios.

 

Iar voi, martirilor de astăzi,

Luceferi prea luminători,

Cu sfânta voastră îndrăzneală

Daţi pildă celor muritori.

 

Să ştie lumea răsfăţată

Că viitorul fericit,

Cu suferinţă şi cu jertfă

Va fi mereu pecetluit.

 

În calea către mântuire

Povara Crucii vom purta

Şi pân-la slava “Învierii”

Golgota vom întâmpina!

[…]

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 2. Slider, Poezii, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “SFANTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT (ROMANUL): “De somnul nesimtirii sa nu mai dormitati!”Viata, poezii, tropar. ACATISTUL savarsit la Hozeva, la moastele sale (VIDEO)

  1. Am plins amar asa…ca el.

  2. Multumim, multumim, multumim, pentru aceste imagini si rugaciuni minunate.
    Am fost acolo si l-am vazut pe sfantul, doarme linistit. Manastirea este foarte frumoasa si se pare ca mai sunt pustnici care se nevoiesc pe Valea Hozevei. Se spune ca sfantul se bucura nespus cand vin romanii sa-l viziteze.

    Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri Doamne Iisuse Hristose miluieste-ne si ne mantuieste pe noi.

  3. RASPUNS CELOR CARE MA DORESC

    “Pentru unele persoane care doresc sa ma viziteze la schit,iar unele doresc sa ma vada iarasi prin cetate umbland,pentru asta am scris randurile care urmeaza,ca un raspuns de obste.
    (Sarguiti-va mai mult ca sa ne putem vedea dincolo de mormant.Caci daca ne vedem acolo,atunci ne vedem totdeauna,pe cand aicea ne intalnim numai pentru cateva clipe.)

    Acolo unde nu se afla
    Persoane sa ne pizmuiasca
    Si nici prieteni ca aicea
    In starea sa ne ponegreasca,

    Acolo unde apa vietii
    Avem Iordanul cel de Sus
    Si unde Soarele Dreptatii
    Ne sta de-a pururi neapus,

    Acolo unde straluceste
    Lumina fetii lui Hristos
    Si unde toate sunt curate
    Si toti au trup nestricacios,

    Acolo unde nu sunt pofte
    Si nici o grija nu avem
    Si unde este pomul vietii,
    In valea Sfantului Eden,

    Acolo-i vesnic primavara
    Si oamenii nu flamanzesc
    Ci cu dulceata negraita
    De-a pururea se veseles.

    Calduri si friguri nu se afla
    Si nici curenti sa ne topeasca,
    Iar scnipile si cu tantarii
    Acolo n-au sa ne gaseasca”.
    Sfinte Ioane ajuta-ne cu rugaciuni si fa ca aceasta chemare sa se adevereasca
    @Ion- Slava Lui Dumnezeu!

  4. Pingback: SFANTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT in fata CADERII GRELE A NEAMULUI NOSTRU – praznuirea smeritului INFIRMIER AL SUFLETELOR românilor -
  5. “de vom pazi unirea/si “Crezul din stramosi”/vom fi si jos, in lume/si-n Ceruri gloriosi”…

    “Poporul cel cu simplitate/ – de frica vesnicelor munci -/ va mai pazi cu scumpatate/Dumnezeiestile porunci. /Dar vietuind in neunire/si fara povatuitori/ vor fi urati de stapanire/ si multi vor sta in inchisori.

    “In keeping silent about evil, in burying it so deep within us that no sign of it appears on the surface, we are implanting it, and it will rise up a thousand fold in the future. When we neither punish nor reproach evildoers, we are not simply protecting their trivial old age, we are thereby ripping the foundations of justice from beneath new generations.”
    ― Aleksandr Solzhenitsyn, The Gulag Archipelago 1918-1956

    “And how we burned in the camps later, thinking: What would things have been like if every Security operative, when he went out at night to make an arrest, had been uncertain whether he would return alive and had to say good-bye to his family? Or if, during periods of mass arrests, as for example in Leningrad, when they arrested a quarter of the entire city, people had not simply sat there in their lairs, paling with terror at every bang of the downstairs door and at every step on the staircase, but had understood they had nothing left to lose and had boldly set up in the downstairs hall an ambush of half a dozen people with axes, hammers, pokers, or whatever else was at hand?… The Organs would very quickly have suffered a shortage of officers and transport and, notwithstanding all of Stalin’s thirst, the cursed machine would have ground to a halt! If…if…We didn’t love freedom enough. And even more – we had no awareness of the real situation…. We purely and simply deserved everything that happened afterward.” Aleksandr Solzhenitsyn

    Unirea asta…

  6. ps: bine, nu propun sa iesim cu furci si cu topoare pe strada, dar putina solidaritate in fata ORICAREI nedreptati facute aproapelui – mica sau mare – nu cred ca strica. Din contra: aicea e salvarea!!

  7. Pingback: SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL (5 august) – poezii strapungatoare de inima, fotografii cu moastele sale neputrezite si reportaje video despre viata sa -
  8. Pingback: SARBATORILE SFINTILOR NEMTENI. Predici audio ale IPS Teofan si PS Macarie la Schimbarea la Fata/ MINUNI SI EXPERIENTE TABORICE COPLESITOARE in Sfantul Munte Athos si pe Muntele Ceahlau, “Taborul Romanesc” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: MANUSCRIS INEDIT AL SF. IOAN IACOB HOZEVITUL: “Irozii si fariseii nu s-au terminat. Ba inca sunt mai harnici astazi. POCAINTA asteapta Domnul de la crestini” | Cuvântul Ortodox
  10. Doamne… Iartă-ne, Doamne!…

  11. Pingback: Mărturia înlăcrimată a SFÂNTULUI IOAN IACOB ROMÂNUL, semănătorul smerit al cuvintelor lui Dumnezeu: “Acest frate al vostru a fost gata odinioară să se jertfească pentru folosul vostru obștesc, DAR VOI NU L-AȚI PRICEPUT, IAR JERTFA LUI A
  12. Pingback: SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL, “MICUL ORFAN” care L-a primit pe Hristos Cel inviat in schimbul parintilor pierduti – MARTURII MISCATOARE despre VIATA SI MINUNILE sfantului ocrotitor al celor SINGURI si STRAINI IN LUME, al orfanilor si al
  13. Pingback: PS BENEDICT BISTRITEANUL (video, text) despre SFANTUL IOAN IACOB si ALEGEREA IMPARATIEI CERURILOR. Comoara ascunsa in tarina: in ce ne investim scurtul timp al vietii? – “Cine nu aduna cu Mine risipeste” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate