Pacate pe care nu le spovedim: pacatul cartelii – NEMULTUMIREA PENTRU NIVELUL DE TRAI, PENTRU INFATISAREA EXTERIOARA…
Despre pacatul cartelii
Pacatul cartelii este unul dintre pacatele, pe care foarte putini il spun la spovedanie. Caruia dintre noi nu i s-a intamplat sa fie nemultumit, si sa carteasca referitor la unele neplaceri, pe care le-a avut in viata? Unele stari, cum ar fi: o situatie materiala mai buna, un anturaj „ales”, o pozitie cat mai sus ar putea fi cauze ale nemultumirii noastre legate de starea in care suntem.
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne luptam cu viata, sa nu muncim, sa nu invatam, sa nu-i apreciem pe cei mai buni, si sa nu ne luptam pentru a face bine; nicidecum. Insa sa muncim cu gandul la pacatele noastre, iar nu cu gandul la inavutire sau stapanire peste altii.
Prietenii nostri sa fie si cei pe care ii ajutam noi, si nu doar cei care ne ajuta ei pe noi. Astfel, incercam sa traim echilibrat si modest, multumim pentru ce avem, nu visam la ce nu avem, nu ne rusinam de prietenii simpli, intr-un cuvant le primim pe toate cu multumire, si nu traim mereu cu visuri mari, care nu sunt decat iluzii desarte, si ne lasa doar cu pareri de rau, si cu amarul pacatului cartelii, de care noi nici nu ne dam seama.
Unii cartesc atunci cand li se pare ca au o sarcina prea grea. Sigur ca pot aparea situatii care ne depasesc, insa se intampla de multe ori, cand noi singuri supraevaluam si ne facem sarcina mai grea decat este. Tipul nostru de a fi trebuie sa fie o urmare a lui Hristos, adica un tip eroic care se lupta si se jertfeste pentru bine si adevar. Ducand o astfel de lupta, nu ar mai trebui sa luam seama la necazurile din viata de zi cu zi, care nu ar trebui sa insemne pentru noi mai mult decat niste muscaturi de tantari.
Astfel, desi parem niste fiinte mici si neimportante pentru societate, putem fi in realitate niste colosi, care nu se lasa doborati, oricate necazuri ar avea, iar, cu privirea la tinta finala, trec peste toate cele de aici si le defaima ca pe unele ce sunt trecatoare. Dupa aceasta introducere putin cam complicata referitoare la pacatul cartelii, vom trece in cuvintele urmatoare la exemple concrete din viata noastra.
Nemultumirea pentru imbracaminte
Pentru cei ce frecventeaza institutii unde se cere o imbracaminte standard, este foarte bine. Ma refer la elevii din scolile unde li se cere uniforma, dar si la cei care lucreaza in diferite institutii si au o uniforma. Lucrul acesta ne fereste de situatii neplacute, de imbracaminte indecenta, sau iesita din comun, si ne fereste de permanenta dorinta de a ne schimba hainele. Fiind calugar, ma gandeam ce bine este de mine; port de ani de zile acelasi fel de haina, si nu mai trebuie sa-mi bat capul, ce culoare sa port sau in ce stil sa fie hainele.
Atunci cand femeia nu are ce arata altceva mai bun, incepe sa-si arate formele trupului. Mai bine i-ar fi unei femei sa stea acasa, decat sa mearga in fusta scurta la biserica, caci stand acasa, pacatuieste doar ea ca nu a mers la slujba, insa mergand cu fusta scurta la biserica, pacatuiesc si altii, care cad cu gandul in pacatul desfranarii, privind-o.
Copiii si adolescentii, care nu au uniforme la scoala, se intrec in cheltuiala pe haine, pe care vor sa le schimbe 
mereu, si incearca sa imite tot felul de eroi din filme, exemple care in realitate nu exista, ci sunt doar mituri, care le provoaca tinerilor vise, si mai apoi deceptii. In general, lumea tinde spre o stare de anormalitate, iar ceea ce trebuie sa facem noi este sa nu ne lasam dusi dupa acest mers al lumii. Rolul hainelor este de a proteja trupul, dar au si rolul de a-l acoperi de privirea celorlalti, pentru a nu provoca ganduri de desfranare. Daca nu facem acest lucru, ne facem vinovati de pacatele multora dintre cei care ne-au vazut imbracati necorespunzator, si de aceea este bine de a inceta imediat in a mai purta imbracaminte care sa ne lase trupurile dezgolite, sau care sa ne arate formele trupului.
Daca vrem sa aratam bine, atunci sa ne fie fata luminoasa, sa raspundem celorlalti cu bunavointa si sa ne aratam dispusi in a ne jertfi pentru binele altora, toate bineinteles cu credinta in Dumnezeu. Acestea ne vor face haina sufletului stralucitoare, iar pe noi, indiferent in ce haine am fi imbracati, ingeri in trup, cu ochi scanteietori si o tarie de foc, semne ale maturitatii duhovnicesti, fiind departe de copilariile si slabiciunile acestei lumi, care are impresia ca fiind imbracata mai deosebit, ar fi si ea mai deosebita. Ce minte copilaroasa a unor oameni, care au pretentii mari in societate! O viata intreaga nu le ajunge sa-si dea seama, ca indiferent cat de ales s-ar imbraca, un nebun tot nebun ramane, si indiferent ce haine simple ar avea un om deosebit, acestea nu-i diminueaza calitatile, dimpotriva, el are altceva de aratat lumii, pe cand cei cu mintea slaba nu au ce sa arate decat goliciune si o imbracaminte asa-zis la moda, care ii face partasi la decaderea lumii de astazi.
Nemultumirea fata de mancare
Cand poporul israelit a iesit din robia Egiptului, el a calatorit vreme indelungata prin pustiuri, in locuri in care nu se gasea nimic de mancare. Atunci, Dumnezeu a facut multe minuni cu ei, iar una dintre aceste minuni era faptul ca zilnic le trimitea o paine cereasca numita mana. Ar fi fost firesc atunci, ca bucuria iesirii de sub robia egiptenilor si a minunilor facute de Dumnezeu cu ei, sa fie mai mare decat poftele lor trupesti. Nu a fost asa, si iata cum carteau israelitenii:
„Cine ne va hrani pe noi cu carne?… Ne aducem aminte de pestele pe care-l mancam in Egipt… de castraveti si de pepeni, de ceapa, de praz si de usturoi. Acum insa sufletul nostru tanjeste; nimic nu mai este inaintea ochilor nostri decat numai mana” (cf. Numerii 11,5-6).
Iar Dumnezeu le-a dat si carne, ca a ridicat vant puternic, si stoluri intregi de prepelite au fost aduse si aruncate in tabara. Ei le-au adunat si au mancat cu lacomie, si multi dintre ei au murit acolo. Aceasta este pedeapsa pacatului: moartea sau boala.
Noi sa invatam din aceasta pilda sa fugim de lacomie, sa ne multumim cu ce avem, dar mai ales sa nu punem mai presus mancarea decat dreptatea. Tot din Vechiul Testament aflam cum Isav a renuntat la dreptul sau de intai nascut pentru o fiertura de linte facuta de Iacov (cf. Facerea 25, 34). Astfel Isav s-a mainumit si Edom, care in ebraica inseamna „rosu” (adom), atat datorita faptului ca mancarea avea culoarea rosie, dar si pentru ca rosie este si aprinderea trupului pentru pacat, atat la lacomie, cat si la manie si mai ales la desfranare. Noi invatam iarasi de aici sa pretuim mai mult comoara credintei noastre si sa nu ne-o pierdem pentru a manca mai bine.
Romanii au facut multe compromisuri in defavoarea credintei, atunci cand au vrut sa traiasca si sa manance mai bine. Bine ar fi ca macar de acum inainte sa avem demnitatea sa ne aparam credinta si sa nu ne mai facem partasi cu cei care promoveaza pacatele, dar si minciuna.
(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)
Legaturi:
- Ierom. Ioan Buliga: IUBIREA LUMESCULUI NE OPRESTE DE LA JERTFA
- “DESERTACIUNILE LUMII”: Astăzi, deşi nu ne mai îmbrăcăm cu porfiră, căutăm să fim cocheţi, eleganţi şi să petrecem în plăcerile trupului
- “DE CE OAMENII UCID DRAGOSTEA?”
- Din provocarile crestinului ortodox de astazi: FRUMUSETEA INSELATOARE, GOANA DUPA MINUNI
- Ierom. Ioan Buliga: JOCURILE DESFRANARII
- Ierom. Ioan Buliga: FRICA MARTURISIRII
- Parintele Ioan Buliga despre PACATUL TIMPULUI PIERDUT, PACATUL CURIOZITATII SI TRANDAVIEI FLECARE
- Cum sa postim cu folos si cu discernamant? De ce avem nevoie si de paza limbii?
- Cuviosul Paisie Aghioritul: Cu cât cârteşte cineva mai mult cu atât se distruge pe sine
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre dragoste, intrajutorare si ispita gandului viclean, cartitor si “judecator”
- BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?”
- NOI AM REZISTA PRECUM CANANEANCA? Cum reactionam la jigniri, la incercari, la suferinte?
- “Nimic nu e mai grozav decât desfătarea, pentru că ea te face să uiţi de Dumnezeu“
- Talcuri adanci si vii pentru noi desprinse din Pilda Fiului Risipitor: DE CE FUGIM DE ASCULTAREA LUI DUMNEZEU? Despre nebunia mandriei si a deznadejdii
- Sfantul Teofan Zavoratul despre atitudinea in fata bolii: “Ce rugaciune ii trebuie bolnavului? Multumire si suspinare”
- CE FACEM CU CRUCEA LUI HRISTOS?
- Predici (audio si text) la Inmultirea painilor: INVATA SA MULTUMESTI LUI DUMNEZEU!
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Sau, pe scurt spus, “am fost nemultumit cu starea mea”, cum se mai trece in anumite indreptare.
Atunci cand femeia nu are ce arata altceva mai bun, incepe sa-si arate formele trupului.
Cred ca nu ar trebui sa intelegem aceasta afirmatie in mod absolut si sa ajungem la judecata ca daca o femeie isi pune o fusta mai lunga asta inseamna ca si duhovniceste sta bine, si viceversa, ca daca o femeie arata necorespunzator pentru o crestina, aceasta inseamna ca nu are altceva mai bun de aratat. Pe scurt, ar trebui sa ne ferim sa judecam oamenii dupa cum arata si sa ne comportam fata de ei nu ca de niste persoane care ne vor raul, ispitindu-ne, ci cu smerenie, caci daca noi suntem pe o anume treapta duhovniceasca si altii nu sunt, sa nu avem pretentia ca toti sa fie la fel ca noi, ci sa nadajduim ca si pentru ei va veni o zi, cand vor intelege ca si in infatisare trebuie sa se asemene cu oamenii care vietuiesc in Hristos.
si cati nu cartim pentru crucea ce ne-a fost data…ca-i prea grea, ca de ce eu…de parca s-ar putea fara cruce.
“Romanii au facut multe compromisuri in defavoarea credintei, atunci cand au vrut sa traiasca si sa manance mai bine.”
– PLACEREA…(in general) se face prin imaginatie! Iar o data ce-ai gustat, vei cauta mereu sa simti aceasta datorita desfatarii papilelor gustative care au fost momite mai intai prin vaz, la fel ca si in privinta imbracamintii prin incantarea ochiului;
– cu cat este prezentata mai frumos MARFA, cu cat este mai variata…. cu atat IMBIE negresit spre satisfacere(a) spre imbracare (pentru imbracaminte)pentru a fi ARATOS, sau imbuibare cand esti doborat de lacomia pantecelui;
– de-aici iubirea de arginiti ca mijloc de obtinere a placerii care se vrea satisfacuta prin cunoasterea si experimentarea multora – precum sexul, alcoolul, fumatul, drogatul si altele – chiar daca toate (sau aproape…) ‘sunt ingaduite, dar NU TOATE FOLOSESC'(sufleteste nu mai zic, duhovniceste).
SAU
“ne facem vinovati de pacatele multora dintre cei care ne-au vazut imbracati necorespunzator, si de aceea este bine de a inceta imediat in a mai purta imbracaminte care sa ne lase trupurile dezgolite, sau care sa ne arate formele trupului.”
– pai, ne facem vinovati! Fiindca nu poti sa-ti dai seama pe cati ai smintit, tu obisnuindu-te cu imaginea trupului tau dar ceilalti…percepandu-l intr-un anume fel si plecandu-le imaginatia cu sorcova.
Vedem cum unii crestini ai Bisericii fac pacate mari,poate chiar strigatoare la cer si spunem in sinea noastra daca nu si la urechea altuia: De ce permite Dumnezeu ca unii oameni sa greseasca in acest fel si sa ne sminteasca pe noi cei care vedem doar pacatele lor?
Vazand pacatele lor,desigur ca nu putem vedea extraordinara lucrare a Lui Dumnezeu Care scoate din acel om rau,in ascuns, fara ca lumea sa priceapa de cele mai multe ori,in taina,poate un sfant.
De cele mai multe ori,noi judecam trupeste,lumeste pentru ca suntem trupesti si lumesti.Pana a vedea Lucrarea Lui Dumnezeu mai e cale lunga…si cine stie daca vom ajunge?
Sa nu uitam totusi acesta invatatura:
“Fericit este acela care nu se va sminti intru Mine”.
Bunul Dumnezeu sa ne dea dragoste si mila!
In privinta comentatului, contestatului citat:
“Atunci cand femeia nu are ce arata altceva mai bun, incepe sa-si arate formele trupului.”
As adauga: pentru cele care nu sunt SIGURE pe ele, ori nu sunt constiente de ele, de valoarea lor ORI simt ca li s-a cam dus vremea ‘fost-ai Lele cat ai fost’…si-atunci forteaza NOTA vrand sa-si demonstreze lor si celor din jur ca, nu-i asa!
Poate fi o forma de abordare stiind ca, esteticul atrage MAI DEGRABA atentia prin frumos, armonios…si,chiar daca da gres (prin inselarea asteptarilor dupa cunoastere) da GHES – totusi – acolo unde numai este TIMP pentru a cunoaste MAI INTAI persoana pentru ceea ce este ea/o reprezinta (adica aprecierea ambalajului si nu a hartiei in care este impachetat).
Este imposibil sa nu vina sminteala peste noi,dar important este doar sa stim,sa ne dam seama de ea si sa invatam cum sa ne aparam si sa ne intarim “sistemul imunitar” al sufletului,caci scris este:
“Cu neputinta este sa nu vina smintelile,dar vai aceluia prin care ele vin!”(Luca 17)
@ adriana:
Totul este sa nu fie folosite aceste argumente pentru indreptatirea celor care pacatuiesc.
Mai devreme sau mai tarziu,din mila Lui Dumnezeu care nu vrea moartea pacatosului,constiinta va lucra in ei,si nu cunoastem noi puterea cu care vor veni din urma noastra si noi poate vom avea pretentii ca avem ceva vechime …. Nu pot uita Evanghelia cu lucratorii din vie.Cum cel de pe urma este poate mai bine platit decat cel dintai.Cunosc multe cazuri de acest fel,iar in familie (la sora mea)avem un caz destul de grav dar toti parintii la care a fost sora mea pentru sfat, au dat acelasi raspuns:sa o lase in pace si numai sa se roage.
Trebuie sa privim cu mila si dragoste inspre cel ispitit ,asa cum ne invata si Domnul Iisus:
“Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina si sminteala nu este in el”.
Dar cel mai important aspect este ca noi, cei din Biserica sa nu smintim pe cineva cu vreo fapat aflata in contrast cu invataturile pe care le propovaduim si nici sa nu ne lasam smintiti de faptele celor ispititi,pentru ca sminteala este o lucrare diavoleasca,cu duh viclean si putem cadea usor in inselare.Diavolul,lucreaza prin cei care smintesc si de aceea nu trebuie sa stam prea (sau deloc) de vorba cu el.Iertati!
@ adriana:
Da, Dumnezeu, lucreaza in unii dintre ei, care chiar sunt sinceri si Il cauta pe Dumnezeu. Realitatea dramatica din ultima vreme arata insa fenomenul invers in crestere: mai multa pervertire si a celor cuviinciosi de pana acum, sub forta nivelatoare a modei, a conformismului s.a.m.d. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/07/25/moda-vara-dezbracare-picioare-frumoase-machiaj-monahul-paulin/
Altfel, desigur, daca ar fi numai dupa voia lui Dumnezeu, ne-am mantui toti… Dar mai e si libertatea noastra. Sigur ca nu avem ce face decat sa rabdam si sa nu judecam pe nimeni personal, ci doar sa ne rugam cu durere pentru toti.
[Bun] răspuns ai dat admin.
Atăzi multe complicate şi greu de demontat sunt smintelile care fac acest lucru (cu mare spor). Mari şi cumplite sunt smintelile înşelării şi înşelaţilor. Omul cu cât este mai smerit şi mai lepădat de sine cu atât pătrunde mai adânc înţelesurile din lucrarea smintelilor. Cu mulţi ani în urmă la Schitul Sihla vieţuia un părinte monah Ioan după numele său. L-am îndrăgit pentru simplitatea şi curăţia sa. Intrase în mânăstire de foart tânăr şi nu mai ieşise în lume de atunci. Îşi făcuse o idee despre ce a ajuns şi unde era gradul de civilizaţie după mirenii care-l arătau prin ei înşişi. Nu ştia cum arată un tren pentru că nu-l văzuse. Eu venisem cu un magnetofon din dorinţa de a înregistra ce socoteam de folos. Părintele la privit fără interes şi curiozitate. I-am cerut voie să înregistrez cele ce discutam. Nu mi-a îngăduit ptr c ă se socotea nevrednic şi nefolositor în vre-un fel. Sa mirat că omul ajunsese să poată face şi asta şi cu durere î-mi spunea că mulţi, foarte mulţi îl vor folosi spre căderea lor şia multora din preajma lor. Am fost deacord doar în parte ( înlăuntru meu) cu spusele părintelui. Văzând probabil din ce exteriorizasem părintele mi-a cerut să-i arăt ce poate face şi a apăsat pe butonul de radio . N-o să fiu crezut poate, dar vă spun cu toată sinceritatea ( eram pe vremea liu Ceauşescu) a deschis postul unu de radio unde se desfăşura o dezbatere ştiinţifică ce tocmai combătea misticismul religios. Am amuţit. Voind să-l închid am apăsat pe un alt buton cu muzică uşoară din grabă. L-am închis imediat. Părintele a tacut o vreme. Se închisese în sine. Nu îndrăzneam să-l tulbur. S a r idicat şi-a cerut iertare pentru gestul său apoi mi-a spus. Frate dragă, cât duh şi câtă patimă în acel cântec…, în acei oameni …, asculţi zilnic aşa ceva ? . Să ştii că mare înrâurire are asupra inimii frăţiei tale. Te vei umple de acest duh care te va atrage la mai mult şi te va goli de duhul lui Dumnezeu. Cauţi cântare omenească ? Auzi ce ne cere scriptura ? Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda lui în adunarea celor cuvioşi ! Acolo este adunarea celor cuvioşi ? Acolo este duhul lui Dumnezeu ?
Am plecat marcat poate pentru totdeauna de cele întâmplate dar târziu şi greu am văzut şi văd ce mi-a arătat părintele atunci. Sunt sminteli ce au pus stăpânire pe lume şi nu mai pot fi nici oprite nici măcar combătute fără a te transforma în paria. Sunt sminteli promovate şi practicate şi de instituţii şi autorităţi ce nu le mai numesc. După sfânta liturghie ajungi acasă şi deschizi televizorul. Deschizi radioul. (Doar pentru ştiri desigur) şi locul Duhului lui Dumnezeu este ocupat de alte duhuri. Asculţi pe un anume post liturghia şi după ea urmează o năvală de duhuri ce sting ce se aprinsese. Cântă (după adunarea celor cuvioşi), adunarea celorlalţi. Peste tot pătund acele duhuri. Îşi fac loc cu cele … cuminţi şi apoi cu paşi mărunţi puţin câte puţin puterea acestor duhuri pătrunde doar prin cele (cuminţi şi)… cu faţă “culturală”. Justificările smintelilor sunt puternice. Sunt cumplit de puternice şi nu vor mai fi demontate ori detronate pentru că unde au pătruns au cucerit şi au pus stăpânire. Suntem ortodocşi dar nu promovăm cultura ortodoxă, ci cultura lumească (cu minime aspecte ortodoxe) Promovând, susţinând şi răspândind lumescul intrăm în confict cu Dumnezeu, căci cine iubeşte lumea vrăjmaş lui Dumnezeu se face. Ori nu poţi promova şi răspândi cele ce nu le iubeşti şi nu te hrănesc. Odată (tot în acea perioadă) a trebuit să merg cu părintele meu duhovnic cu o maşină de ocazie un drum ceva mai lung. Proprietarul avea muzică la bord. De câteva ori părintele la rugat cu delicateţe să dea mai încet neîndrăznind să-i ceară să renunţe la ea. Aujunşi la destinaţie, părintele era istovit, pe când ceilaţi arătau mulţumiţi şi odihniţi de “muzica de calitate”. Pe ei ia hrănit iar pe mine m’au extenuat acea muzică, acele duhuri, mi-a spus părintele. Nu mai lărgesc comentariul. Am ajuns să cred şi să văd că multe din cele cu primejdie nu mai sunt socotite păcate nici în noi, nici de noi, nici de unii (mulţi chiar) duhovnici.
Eeei, iaca-te-ne in anul 2013!
ACUM, nu numai femeile sunt traznite in imbracaminte – apropos de DUSUL LA BISERICA!
La femei, observ, cu toata caldura de-afara: purtatul pantalonilor:
Mi se pare CARAGHIOS si INESTETIC sa vii la Biserica in pantaloni DAR cu baticul pe cap!
Nu cadreaza!
Daca tot te dai barbat (sau aproape) iti sade mai bine fara batic – asa, pari de la teatru masca sau de la circ!
Iar afisarea religiozitatii prin facerea de matanii in fata icoanelor si luarea unei mine serioase, nu face decat sa accentueze starea de caraghioslac/clovneala pe care o afisezi/generezi…
Altele, vin in fusta sau rochie DAR cu ea (fusta si/sau rochia) cu mult deasupra genunchiului, dar ACCESORIZAT cu baticul pe cap!
Iarasi….cum sa PARI smerita si pocaita cu poalele fustei la doar o palma de la fund?!
Si, chiar daca fusta/rochia este in pamant, baticul pe cap, decolteul poate fi extrem de GENEROS, iar maieul purtat(din pricina caldurii) fooarte strans pe corp, iar la spate dezvaluind un trapez (ca la barbati) precum vezi in salile de fitnes!
Barbatii, au inceput si ei sa poarte bermude, pantaloni scurti, maieuri decoltate, intreaga tinuta fiind asortata cu slapi ori sandale cu ciorapi! Efectul este DEVASTATOR! Serios….zici ca au venit fie de pe plaja, fie de la un gratar cu prietenii!
P.S. Singura DIFERENTA MAJORA intre femeile si barbatii din Biserica, in afara de vestimentatie si estetic este ca…barbatii sunt mai delicati, mai seriosi, mai tacuti si cu mult bun-simt fata de femei! Se pare ca au constiinta prezentei lui Dumnezeu in Casa Sa si se sfiesc sa se poarte galagios, ostentativ, coercitiv, cum fac femeile-jandarm!
In privinta cartelii, nemultumirii nivelului de trai, cred ca trebuie facuta o diferenta:
– atata timp cat nu ceri decat mijloacele necesare pentru intretinerea trupului, fara de care nu poti sa traiesti (un acoperis deasupra capului, o strachina cu mancare, imbracaminte, incaltaminte), nu vad de ce sa nu cartesti atunci cand nu mai ai acces la ele!
Nu toti au rabdarea si iubirea de Dumnezeu ca a lui Iov!
Nu se poate trai cu aer si din mila altora!
Consider ca ”painea cea de toate zilele” trebuie s-o ai pe masa, altfel…Rugaciunea Domneasca nu si-ar mai avea sensul/rostul, iar Dumnezeu n-ar fi corect prin netranspunerea Cuvantului Sau in realitate!
De cand au CAZUT Adam si Eva, imbracamintea hainelor de piele, alaturi de toata creatia care sufera si patimeste din pricina lor, ni s-a facut blestem sau bine-cuvantare, in functie de vremuri, purtare dupa Dumnezeu!