CINE SI CUM POATE BIRUI OMUL CEL VECHI? “Cel care se crede drept pentru ca nu e desfranat, n-a omorat, n-a furat, nici n-a inselat, acesta se rataceste grozav”
“Nu este destul sa lupti doar impotriva pacatelor mari, a celor grave, ci, chiar si impotriva celor mai mici ganduri necurate… Cine leneveste, insa, slabeste, se moleseste si piere cu totul in pacat. ‘Veti muri in pacatele voastre‘, spune Domnul.“
“Lucrul de capetenie sa fie insa staruinta la rugaciune, fie ca lucreaza cu mainile, fie ca merge, fie ca citeste. Unde este rugaciune continua, acolo si Duhul Sfant este prezent permanent“.
***
Imparatia Cerurilor este in noi insine, nevazuta inca…
“Satana l-a infasurat pe om de la inceput in pacat ca intr-o haina, facandu-l in intregime prizonier, trup si suflet. Nimic nu i-a lasat liber, nici gandurile, nici mintea, nici vreo parte a trupului. De aceea Apostolul striga: „Dezbracati-va de omul cel vechi“; el se gandeste la om in intregime, trup si suflet.
In omul vechi totul este rau, ochii nu vad decat raul, urechile nu aud decat raul si mintea nu gandeste decat raul. Cel care a robit astfel pe om este mai puternic decat el, de aceea omul nici nu poate iesi singur din stapanirea celui rau, prin propria lui putere. Numai Domnul ne poate dezbraca de omul cel vechi.
Omul, sarmanul, ar vrea sa fie curat, sa nu aiba rautate, dar nu poate sa faca singur aceasta. Ar vrea sa zboare spre Cer, dar nu are aripi, caci aripile Duhului Sfant numai Dumnezeu singur le daruieste celor alesi de El, celor ce se straduiesc neincetat, cu nadejde, fara a obosi vreodata in rugaciunile lor de cerere. Numai Duhul sa-l cerem, si nu altceva, asa precum Hristos ne invata. Numai vantul Duhului alunga pacatul din om, ii invioreaza inima, ii sfinteste gandurile si il transforma pe omul cel vechi in omul cel nou, il face sa fie din nou fiu al lui Dumnezeu, si nu al intunericului. Iisus ne elibereaza, ne deschide ochii si urechile sufletului, ne reda chipul ceresc. Haina cea noua cu care Iisus ne imbraca este haina credintei, a nadejdii, a dragostei, a bucuriei, a pacii, a bunavointei, a bunatatii. Asa se formeaza omul cel nou, prin harul de sus. Precum la unii pacatul sta ascuns in inima pana in ziua invierii, cand intreg trupul lor este invaluit in intuneric, tot astfel chipul ceresc ce lumineaza tainic sufletul sta ascuns in inima celui drept pana la ziua invierii, cand si trupul ii va fi invaluit in lumina ce a stat ascunsa in sufletul lui, caci trup si suflet vor mosteni impreuna fie Imparatia cea vesnica, fie intunericul cel vesnic! De aceea si spune Hristos ca deja de acum, din veacul acesta, Imparatia este in noi insine, nevazuta inca, dupa Duhul pe care il avem in suflet!…
Cei ce au Duhul Sfant sa traiasca in pace, curatie, simplitate si dragoste unii cu altii. „Precum in cer, asa si pe pamant“! Cum petrec ingerii intre ei, asa trebuie sa petreaca fiii lui Dumnezeu intre ei, inca de pe acest pamant. Unde exista cearta, discordie, invidie, clevetire, acolo nu este Duhul Sfant. Nu trebuie sa se judece intre ei, ci fiecare sa lucreze pentru slava lui Dumnezeu cu talantul pe care il are, iar nu spre slava desarta a lui personala. Fiecare sa se bucure si sa admire lucrul celuilalt, iar nu sa-l judece sau sa-l invidieze. Totul sa fie facut spre folosul comun. Astfel va domni armonia, pacea si dragostea intre toti, dupa porunca Domnului: „Pe pamant pace si intre oameni buna invoire“.
Lucrul de capetenie sa fie insa staruinta la rugaciune, fie ca lucreaza cu mainile, fie ca merge, fie ca citeste. Unde este rugaciune continua, acolo si Duhul Sfant este prezent permanent. Razboiul nevazut al gandurilor nu se poate duce decat prin rugaciune. Sa ne luptam cu mintea noastra, s-o certam, sa nu cadem la invoiala cu ea, sa nu intarziem nici o clipa asupra gandurilor pe care ea ni le aduce.
A scoate pacatul afara nu este in puterea omului, ci numai in puterea lui Dumnezeu. Cu propria lui vointa, omul nu poate decat sa se opuna, sa lupte, sa dea lovituri pacatului; dar ca sa-l dezradacineze definitiv, aceasta numai Dumnezeu singur o poate face. Caci daca ar fi putut omul singur s-o faca, la ce ar mai fi folosit venirea lui Hristos pe pamant?! Putinta de mantuire fara Hristos nu exista, si nici intrare in Imparatia Cerurilor, fara El.
Cel care se crede pe sine ca este drept pentru ca nu este desfranat, n-a omorat si n-a furat, nici n-a inselat pe nimeni, acesta se rataceste grozav. Nu numai acestea sunt pacate, ci inca multe altele, care ne impiedica de la mantuirea sufletului. Toate gandurile ascunse de mandrie, de necredinta, de indoiala, de invidie, de gelozie, de curiozitate, de ipocrizie, de poftire, toate acestea sunt pacate, si cine nu le are?! Cine a scapat definitiv de ele? Sa luptam deci permanent impotriva acestor ganduri care ne vin de la cel rau. Egoismul in general, iubirea de sine, acesta este marele pacat ascuns al sufletelor noastre. Amorul propriu, interesul omoara viata sufletului nostru. Cine este acela care se jertfeste pentru altul, care munceste pentru altul, care daruieste tot ce are altuia?…
Cine nu lupta cu toate acestea pacatuieste si mantuire nu va avea! Vointa noastra cade mereu si se ridica, lupta continuu si, pe masura ce se lupta, se intareste, capata experienta, capata siguranta. Cine leneveste, insa, slabeste, se moleseste si piere cu totul in pacat. „Veti muri in pacatele voastre“, spune Domnul.
Nu este destul sa lupti doar impotriva pacatelor mari, a celor grave, ci, chiar si impotriva celor mai mici ganduri necurate. Un singur gand gresit va roade ca un vierme mintea omului si sufletul se va strica pe nesimtite. Cel care se plange de slabiciune, sustinand ca puterea satanei este mai mare si-l stapaneste pe om definitiv, acela il face pe Dumnezeu nedrept.
Un suflet ce se straduieste capata cu siguranta putere de sus; cel care lupta cu raul il va invinge cu ajutorul harului. „Ceea ce la oameni este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta“. El va duce lupta pentru cel care Il striga neincetat si El il va invinge pe satana, pentru rugaciunile celui ce se zbate si plange pentru pacatele sale, de care vrea sa scape“.
Legaturi:
- SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL: Dumnezeu nu Se coboara decat in aceia care Il striga staruitor!
- PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea”
- SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE!
- Sfantul Macarie Egipteanul: Cum se manifesta Duhul Sfant in suflet? CINE NU ARE COMOARA SI FOCUL DUHULUI IN SINE SA NU INDRAZNEASCA SA PREDICE ALTORA!
- LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia?
- Sf. Macarie Egipteanul: Putini sunt adevaratii crestini!
- Sfantul Macarie Egipteanul despre cum Il imbracam pe Hristos
- Sfantul Macarie Egipteanul despre adevarata conformitate a vietii crestine cu Sfanta Scriptura
- Discernerea binelui şi a răului, crucială pentru creştin
***
- Arhim. Simeon Kraiopoulos: CUM SE POATE PIERDE CHIAR SI UN CRESTIN “PRACTICANT”? CE FACEM CU OMUL CEL VECHI?
- CHEMATI SA FIM FII AI LUI DUMNEZEU, NU DOAR OAMENI MAI BUNI… Predica trezitoare a Parintelui Hrisostom de la Putna (audio): “Sa-L aducem pe Hristos langa noi. Sa-I spunem toate! Sa-L facem partas vietii noastre cotidiene”
- Parintele Arsenie Muscalu: Viata in Biserica: “FOC AM VENIT SA ARUNC PE PAMANT!”
- PARINTELE ARSENIE MUSCALU: De ce avem nevoie pentru a trai duhovniceste?
- SFANTUL SILUAN ATHONITUL: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”
- DIN CE MOARTE NE-A IZBAVIT HRISTOS PRIN MOARTEA SI INVIEREA SA?
- SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL: Semnul haricei invieri launtrice intru Domnul. SUNTEM VII SAU MORTI SUFLETESTE?
- SCRISOARE CATRE UN PRIETEN, LA POGORAREA SFANTULUI DUH
- Suntem convertiti cu adevarat?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Doamne ajuta! lucrez la o carte despre Vietile Sfintilor Mucenici si as vrea sa folosesc de pe site-ul vostru viata Sfantului Evghenie relata de mama sa. Doresc sa folosesc intregul material daca se poate. Sincer sa fiu, chiar acum scriu viata Sfantului Evghenie. Imi dati acordul vostru ? Bineinteles, eu voi preciza de unde am luat materialul. Astept raspunsul vostru. Doamne ajuta! Hristos A Inviat !
@ Catalin:
Poti folosi, bineinteles; important este sa citezi mai ales cartea care reprezinta sursa originala. Ne poti spune insa detalii despre editura unde va aparea cartea?
Inca nu stiu editura, am discutam in treacat cu un reprezentant al Editurii Docuprint.Primesc orice sugesti si sfaturi in legatura cu publicarea cartii. Oricum sunt in cautare, dar o sa tin cont de sfatul duhovnicului. Cartea nu este terminata si sincer nici la jumatate nu am ajuns, dar cu mila Domnului sper sa fie gata anul acesta. Doamne ajuta!
Noi cei nelucrători de astăzi,
Nu ştim ce’nseamnă a ierta
(Şi nici a ne zidi’nlăuntru).
Nu ştim (curat) a ne ruga.
Nu înţelegem că zidirea
E doar efort (şi suferinţă),
Care prin har şi rugăciune
Ne trece peste neputinţă.
Nu îţelegem că doar crucea
Ne poate duce la Hristos.
Că numai lupta cu păcatul
(Cel mai ascuns) ni-i de folos
Credincioşia nu sporeşte
Doar prin a şti (şi-a învăţa),
Ci numai sub puterea tainei
Sub truda şi (răbdarea mea).
Că ceia ce cunoaşte mintea
De nu-i trăit (în pocăinţă),
De nu mă vindecă de patimi.
E doar (o simplă) cunoştinţă.
Ceia ce mintea dobândeşte
E ,, aurul ’’ neconvertit
E calea cea mântuitoare
(Pe care încă n’am păşit)
Este (valoarea) ce-mi lipseşte
Şi dacă nu o folosesc
(Să-mi ard lăuntric neputinţa),
Nici bun nu sunt, (nici nu sporesc).
Zadarnic ştiu ce scriu ,,părinţii’’
(Dacă rămân tot în păcat),
De nu parcurg aceiaşi cale
Şi nu lucrez (ce-am învăţat).
Sfinţii părinţi ne-au scris acestea,
Ca în urmarea lui Iisus
Să ştim ce întâlnim pe cale,
(De le urmăm drumul parcurs).
Zadarnic ştim (tot) ce’au spus dânşii
(De nu trudima a şi lucra)
Că vom “trudi” (prin ne-lucrare)
Spre’a osândi (şi-a ne certa).
Zadarnic învăţăm pe ceilalţi
(Ceia ce noi nu am lucrat),
Căci spre osândă ni-i (şi moarte)
(“Răspunderea” ce ne-am luat).
Că multa cunoştinţă’naltă
De nu-i traspusă în lucrare
Ne duce doar la erezie,
La fals subtil (şi la’ngâmfare).
Valoarea ce ne-o dăm noi înşişi
(Sau lumea), nu este valoare,
E doar prestigiul cunoştinţei
Cel neplătit, (prin nelucrare).
Noi cei nelucrători de astăzi
Nimic nu vom putea răbda,
De nu vom câştiga prin cruce
Puterea sfântă de-a ierta.
De nu vom dobâni prin cruce
(Ca sfinţii noştrii) vrednicia,
Nu vom ieşi din înşelare
Chiar de-am primit ortodoxia.
OMILIA A II-A
Despre împărăţia întunericului, adică a păcatului şi (despre faptul) că numai Dumnezeu poate să îndepărteze păcatul de la noi şi să ne izbăvească din robia stăpînitorului celui viclean
(…)
3.Deci, este cu neputinţă să desparţi sufletul de păcat, dacă Dumnezeu nu opreşte şi nu face să înceteze acest vînt rău, care sălăşluieşte în suflet şi în trup. Iată (o altă asemănare) : După cum cineva, văzînd o pasăre zburînd, vrea şi el să zboare, însă neavînd aripi îi este cu neputinţă să facă acest lucru, tot aşa şi cu omul ; el are voinţă să fi ecurat, fără prihană, neîntinat, fără răutate şi să fie pururea cu Dumnezeu, dar nu are puterea să împlinească acest lucru. Desigur, el vrea să zboare în văzduhul cel dumnezeiesc şi în libertatea Duhului Sfînt,dar de nu primeşte aripile (Duhului), nu poate (face acest lucru). Să rugăm, deci, pe Dumnezeu să ne dea
«aripile de porumbel»(Ps. 54,7) ale Duhului Sfînt, ca să zburăm şi să ne odihnim la El, să îndepărteze şi să înceteze din sufletul şi din trupul nostru vîntul cel rău,, care sălăşluieşte în mădularele sufletului şi ale trupului nostru, (adică) păcatul. Pentru că numai că El poate să facă aceasta. Oare nu s-a zis :«Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii?»(Ioan 1, 29). El singur S-a milostivit de oamenii care cred în El, i-a izbăvit de păcat, iar celor ce aşteaptă pururea, nădăjduiesc şi îl caută neîncetat, le dă mîntuirea, cea mai presus de cuvînt.
4.După cum, într-o noapte întunecoasă şi posomorită, un vînt sălbatic suflînd, pe toate plantele şi semănăturile le mişcă, le zguduie şi le agită, tot aşa şi omul, căzînd sub stăpînirea nopţii,a întunericului şi a diavolului, şi aflîndu-se în noapte şi în întuneric atunci cînd suflă vîntul cel cumplit al păcatului se clatină, este zguduit şi agitat ; toată firea, cugetele, mintea şi toate mădularele trupului îi sînt zguduite şi nu este nici un mădular al sufletului sau al trupului slobod şi neatins de păcatul care sălăşluieşte întru el. Tot aşa se întîmplă şi cu lumina şi cu vîntul cel divin al Duhului : suflă şi răcoreşte sufletele care trăiesc în lumina cea divină, străbate toată fiinţa sufletului, cugetele, toată existenţa, însufleţind şi odihnind toate mădularele trupului cu odihna cea divină şi de negrăit. Acest lucru 1-a spus şi Apostolul :«Noi nu sîntem fii ai întunericului şi ai nopţii. Că voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei»(I Tes. 5, 5). Şi după cum în vremea rătăcirii, omul cel vechi se dezbracă de omul ce desăvîrşit şi se îmbracă cu veşmîntul împărăţiei intunericului, cu defăimarea, cu necredinţa, cu obrăznicia, cu gîndul măririi deşarte, cu mîndria, cu iubirea de arginţi şi cu celelalte veşminte, zdrenţăroase, murdare şi întinate ale împărăţiei întunericului, tot aşa şi acum : toţi aceia care s-au dezbrăcat de omul cel vechi şi pămîntesc şi de veşmintele împărăţiei întunericului şi s-au îmbrăcat în omul cel nou şi ceresc, cu Iisus Hristos, (au dobîndit), pe lîngă ochii lor, alţi ochi pe lîngă urechile lor, alte urechi, pe lîngă capul lor, alt cap, aşa încît tot (omul) să fie curat, ca unul ce poartă chipul ceresc.
OMILIA A XX-A
Numai Hristos, doctorul cel adevărat al omului celui dinlăuntru, poate să vindece sufletul şi să-1 împodobească cu veşmîntul harului.
1.Dacă cineva este dezbrăcat de veşmîntul cel divin şi ceresc, adică de puterea Duhului, precum s-a zis : «Dacă cineva nu are pe Duhul lui Hristos, acesta nu este al Lui» (Rom. 8, 9), să plîngă şi să roage pe Domnul, pentru ca să primească din cer veşmîntul cel spiritual, spre a-şi îmbrăca sufletul lipsit de puterea divină. Pentru că acela care nu este îmbrăcat cu veşmîntul Duhului, este îmbrăcat cu ruşinosul şi necinstitul (veşmînt) al patimilor.(…)
3.Dacă cineva se bizuie doar pe dreptatea şi izbăvirea (ce singur o lucrează), în zadar şi inutil se osteneşte. Pentru că, în ziua cea de pe urmă, toată această dreptate cu care se mîndreşte, se va arăta asemenea unui veşmînt întinat, precum zice profetul Isaia: «Toate faptele dreptăţii noastre s-au făcut ca un veşmînt întinat» (Isaia 64, 5). Să adresăm, deci, lui Dumnezeu, cereri şi rugăciuni, ca să ne îmbrăcăm în veşmîntul mîntuirii, în Domnul nostru Iisus Hristos, lumina cea de negrăit. Acest (veşmînt), purtîndu-l peste suflet, nu-l vom dezbrăca în veci, ci (dimpotrivă), la înviere şi trupurile noastre vor străluci, de strălucirea luminii, cu care încă de acum, sînt îmbrăcate sufletele cele credincioase şi nobile, după cum zice Apostolul:«Cel ce a înviat pe Hristos din morţi va face vii şi trupurile noastre, prin Duhul Său care locuieşte în noi»(Rom. 8, 11). Slavă negrăitei Sale îndurări şi milei Sale nespuse.(…)
8.Prin urmare, dacă acel rob n-ar fi strigat, iar femeia cea bolnavă n-ar fi alergat către Domnul, n-ar fi dobîndit vindecarea, tot aşa dacă cineva nu se apropie de Domnul, împins de propria-i voinţă şi cu tot sufletul, şi nu se roagă cu credinţă puternică, nu dobîndeşte vindecarea. Dar de ce aceia crezînd s-au vindecat de îndată, iar noi n-am cîştigat vederea cu adevărat şi nu am fost vindecaţi de patimile cele ascunse ? Doar Domnul s-a îngrijit mai mult de sufletul cel nemuritor decît de trup; (de acest suflet la care face aluzie Profetul) cînd spune: «Deschide ochii mei»(Ps. 118, 18), (suflet) care, odată văzînd, în veci nu va mai orbi şi nu va mai fi rănit. Deci, dacă venind pe pămînt, Domnul a arătat grijă de trupurile cele stricăcioase, cu cît mai mult (v aarăta grijă) de sufletul cel nemuritor, făcut după chipul Său ? Noi, insă, n-am dobîndit încă vindecarea duhovnicească şi mîntuirea pentru că nu-L iubim din toată inima, nici nu credem în El cu adevărat.
“..pentru că nu-L iubim din toată inima, nici nu credem în El cu adevărat.”
ASTA E!
@admin
Vă rog mult să-mi daţi un sfat! Mie îmi plac foarte mult poeziile fratelui Nicolae mirean, mi se par pline de adevăr. Aş vrea să-l cunosc şi eu pe fratele Nicolae, aşa cum un cititor vrea să-l cunoască pe autorul cărţii, adică să-l văd şi eu o dată în realitate. E bine sau nu? Vă rog să nu publicaţi ce-am scris. Doamne-ajută!
@ Mihaela S: (nepublicat la cerere)
Domnul N. nu credem, din cate stim, ca isi doreste sa fie cunoscut.
@admin
Mulţumesc mult!