“Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melhisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video)

29-05-2012 Sublinieri

Iasi, 17 noiembrie 2011

sursa: Doxologia

Vezi si:

Trairea duhovniceasca in esenta ei este o lucrare paradoxala

Vedem in viata noastra ca e prea putina bucurie, si prea multe griji, prea multa singuratate, prea multe lucruri care ne coplesesc. Pe de alta parte, nu am putea sa spunem ca nu este adevarata aceasta sintagma: “Nasterea lui Hristos – vremea bucuriei noastre“. Intr-adevar, Hristos a venit ca sa ne mantuiasca din robia mortii si a pacatului si sa ne duca in Imparatia Sa cea vesnica, unde va fi desfatarea celor care Il vor iubi pe Dumnezeu, deci frumusetea celor dumnezeiesti.

Si, am vazut ca aceasta traire – care ne vadeste a fi un pic in afara trairii duhovnicesti, trairii bucuriei noastre si a realitatii acesteia a lucrurilor duhovnicesti – m-am gandit ca lucrul acesta surprinde trairea duhovniceasca in esenta ei: trairea duhovniceasca in esenta ei este o lucrare paradoxala.

Dumnezeu cel Atotputernic este smerit, si S-a desertat pe Sine de toata Slava cea dumnezeiasca si S-a facut asemenea noua. Ce intelegem prin lucrul acesta? Ramane o taina undeva in sufletul nostru, si daca suntem cu luare aminte la toate lucrurile duhovnicesti pe care ni le pun inainte Sfintii nostrii Parinti, vedem ca intotdeauna o traire duhovniceasca are aceasta caracteristica paradoxala. Cum Parintii vorbesc despre plansul mangaietor, plansul plin de bucurie, aceastatristete radioasa – cum o numeau unii Parinti; cum se poate omul sa planga si sa fie in acelasi timp bucuros?! Si iata ca aceasta plangere este ca toate trairile omului in Dumnezeu. Si lucrul aceasta ne arata pe de-o parte ceea ce suntem noi, si pe de alta parte, ceea ce suntem inaintea lui Dumnezeu. Cum spunea un Parinte al Bisericii, – incepuse sa defineasca Biserica – spunea ca:

Biserica lui Hristos este Imparatia lui Dumnezeu intre deja si nu inca“.

Aceeasi caracteristica paradoxala a trairi cu Hristos, Dumnezeul nostru.

Si acest context, – ca omul este la inceput de drum, in tema care mi-au oferit-o ca sa vin sa vorbesc -, m-am gandit ca e foarte important pentru noi, pentru ca in zilele noastre oamenii nu mai sunt asa de incantati de Dumnezeu, ca exista in societatea in care traim o anumita suficienta, o anumita saracie, parca se simte, asa, in duh, o lipsa a dorintei de rugaciune pe care o aveau parintii si stramosii nostri de odinioara.

Omul zilelor noastre are ceva in el care cauta sa se descurce singur

Omul zilelor noastre are ceva in el care cauta sa se descurce singur: “daca nu ploua –  povestea Parintele Paisie Aghioritul intr-o carte -, omul zilelor noastre, in loc sa se smereasca si sa se roage la Dumnezeu, zice: nici o problema, ridicam noi pamantul si ne scoatem noi apa“. Si asta surprinde cumva ceva din atitudinea pe care oamenii o au, si aceasta atitudine naste o anumita stare de duh, care parca arata in sine lipsa dorintei de rugaciune, in acest secularism al zilelor noastre.

Acum, sa vorbesti in aceasta atmosfera despre rugaciune e putin excentric. Fratele cu care am vorbit, cand m-a invitat zicea: “Parinte va dam doua teme la care puteti sa va ganditi, teme, in care sa vorbiti despre rugaciune, dar noi o sa le intitulam ori cu “la inceput de drum” ori cu izvorul linistii si al nadejdii ca, daca spunem simplu: “despre rugaciune”, sala o sa fie aproape goala“. Si mi-a lasat aceasta linie.

Si intr-adevar, oamenii sunt la inceput de drum, dar, ca si in exemplul de care v-am povestit, trebuie sa fi un pic nebun ca sa vrei si sa te mai rogi lui Dumnezeu. Dar aceasta nebunie e ceva, e o traire sfanta pe care Dumnezeu o da omului, daca omul o cauta sincer, si isi vede starea duhovniceasca, si isi doreste sa traiasca cu Hristos in zilele noastre, pentru ca – Parintele Rafail Noica spunea intr-o conferinta ca:

Zilele noastre sunt deosebit de binecuvantate, pentru ca daca Dumnezeu lasa slobozenia omului sa se manifeste pana la capat, aceasta libertate o lasa si pentru cei care doresc sa traiasca cu Dumnezeu, si lasa aceasta sfintenie sa se manifeste pana la capat.”

Si, Parintele spunea lucrul acesta bazandu-se pe cuvantul din Apocalipsa, care spunea:

Cine mai nedreptateste, nedreptateasca; cine mai lucreaza dreptatea sa lucreze dreptatea; cine lucreaza sfintenia, sa sfinteasca; ca iata, Eu vin curand.” (cf. Apoc. 22, 11)

Si atunci, atmosfera aceasta noi o putem trai ca o stare binecuvantata in care sa multumim ca putem fi cu Dumnezeu si sa ne indulcim cumva de rugaciune.

 Rugaciunea este o lucrare duhovniceasca care-l ridica pe om din asemanarea cu dobitoacele

Oricum, rugaciunea este o stare duhovniceasca. Si omul creat de Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu – asa cum spune proorocul David ca: “omul, in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor” (Ps. 48, 12) – si nevazand harul lui Dumnezeu, traim intr-adevar o viata dobitoceasca, o viata mai mult biologica, care ne aseamana mai mult animalelor. Dar in noi, in fiecare dintre noi este aceasta samanta a chipului dumnezeiesc care poate ajunge pana la asemanare; si in aceasta manifestare a chipului dumnezeiesc este trairea duhovniceasca.

Or, rugaciunea este o lucrare duhovniceasca, o lucrare in care omul este in prezenta lui Dumnezeu si aceasta prezenta duhovniceasca a rugaciunii il ridica pe om din starea de asemanare cu dobitoacele fara de minte, si incepe incet-incet sa-l faca o fiinta cugetatoare, o fiinta intelegatoare, o fiinta rationala, asa cum a zidit-o Dumnezeu, cum l-a creat Dumnezeu pe om si pe ingeri. Deci aceasta lucrare duhovniceasca a rugaciunii este o lucrare care ne scoate cumva din biologia noastra. Ori, daca noi traim o viata pur biologicaceea ce este putin probabil ca omul sa traiasca o viata pur biologica, adica o viata animalica, fara un pic de cautare, fara o tanjire spre dragoste, sau spre lucruri care tin de viata duhovniceasca rugaciunea nu poate sa atinga omul care este deplin intr-o stare dobitoceasca, si atunci e nevoie de rugaciunea celorlalti, care-l pot ajuta pe omul respectiv.

Lucrarea rugaciunii este o lucrare paradoxala

Rugaciunea, sau lucrarea rugaciunii, ca o lucrare duhovniceasca, este o lucrare paradoxala, o lucrare in care vedem ca este nevoie atunci cand ne rugam sa ne adunam simtirile sa stam langa Dumnezeu, si vedem cata nevoie este ca mintea sa o tinem in cuvintele rugaciunii, si sa lasam ca inima sa traiasca cuvintele rugaciunii pe care le citim – daca citim un Paraclis sau daca zicem o rugaciune, si toate lucrurile pe care le-au aratat Sfintii Parinti in Filocalie. Iata deci aceasta parte a greutatii rugaciunii, aceasta parte a stiintei pe care omul trebuie sa si-o agoniseasca ca sa poata sa inteleaga lucrarea lui, si sa poata sa fie impreuna lucrator cu harul lui Dumnezeu in aceasta lucrare a rugaciunii. Dar, pe de alta parte, rugaciunea este si un lucru foarte usor, ca daca omul se adreseaza sincer lui Dumnezeu, Dumnezeu este de fata, si Dumnezeu nu numai ca este de fata, dar Dumnezeu asculta rugaciunea omului. Si daca rugaciunea este facuta intr-o stare de duh de smerenie, de iubire, atuncea Dumnezeu si  implineste rugaciunea, si implineste cererea omului.

Si spuneam de curajul sfant la inceput de drum ca e aceasta provocare in fiecare dintre noi. Ca, daca vrem o rugaciune adevarata, daca vrem o rugaciune in care sa simtim cu mai multa desfatare prezenta lui Dumnezeu, in care sa simtim mult mai adanc unirea cu Hristos, Dumnezeul nostru, iata, e nevoie si de aceasta provocare, de aceasta nebunie sfanta, de acest curaj la inceput de drum, ca, in momentul in care omul traieste rugaciunea, acea constiinta il duce inaintea fetei lui Dumnezeu, il duce intr-o comuniune tot mai stransa, tot mai adanca cu Dumnezeu.

Si atuncea toate lucrurile astea sunt adevarate – si sunt pentru ca avem atatia sfinti care si-au sfintit viata. O avem aicea pe Cuvioasa Parascheva care este un izvor de liniste si de pace pentru cei care vin si se inchina, si izvorul acesta al linistii si al pacii pe care si l-a agonisit Cuvioasa Parascheva, ea si l-a agonisit prin dragostea ei fata de Dumnezeu si prin rugaciune. Rugaciunile acestea sunt adevarate, si le vedem intrupate in vietile Sfintilor si Parintilor nostri. Totusi mai ramane o mirare si o uimire: de ce oamenii nu se mai roaga, de ce nu au aceasta predispozitie spre rugaciune? De ce oamenii nu se mai roaga? Uite o intrebare care ar putea avea chiar multe raspunsuri. Eu m-am gandit la un raspuns, in aceasta seara, pe care as vrea sa-l impartasesc cu fratiile voastre, dar tema ramane deschisa pentru fiecare dintre noi: de ce oamenii nu se mai roaga, dar de ce eu nu ma rog cat ar trebui sa ma rog? Ca, undeva, sufletele care nu se roaga raman indepartate de Dumnezeu.

Raspunsul pe care vi-l dau in aceasta seara este unul destul de simplu, ca, omul, in general nu se roaga – si asta a fost si marturia mai multora cu care am povestit -, pentru ca nu prea stiu cum sa se roage. Ei ziceau: “Parinte nu prea stiu Caruia ma adresez, ca parca vorbesc de unul singur, ma simt strain cumva. Ce fac, vorbesc de unul singur?“. Si asta dovedeste cumva putinatatea credintei celor care se opintesc in asemenea situatii. Dar, in general, omul nu se mai roaga pentru ca nu-L cunoaste pe Dumnezeu. Si lucrul acesta as vrea sa-L dezvolt in cateva cuvinte.

Diferite stari pe care omul ar putea sa le aiba in cunoasterea lui Dumnezeu

Pentru ca sunteti oraseni, cetateni ai Iasului, si Iasul este un oras mare, si am observat ca diferenta intre cei de la orase si cei de la sate, este ca la orase oamenii care trec unii pe langa altii nu se mai saluta. Intr-o comunitate mai mica toti stiu unii de altii si in general la sate cand trec unii pe langa altii isi dau binete, numai daca sunt certati sau din alte motive, nu. Oamenii la orase trec foarte usor unii pe langa altii fara sa se salute. Si in chipul asta, daca facem asa o paralela intre atitudinea pe care o avem fata de un necunoscut, intelegem foarte usor, am putea sa ne identificam foarte usor, ca, daca nu ne vine sa ne rugam, inseamna ca trecem pe langa Hristos ca pe langa un necunoscut si nu vrem sa-i vorbim.

Dar, tot in oras avem oameni pe care ii cunoastem, dar nu suntem intr-o foarte stransa legatura cu ei, dar cand ne intalnim, pentru ca ne cunoastem, le dam binete: Doamne ajuta! Ce mai faci? Si cam atata. Acesta este dialogul nostru. Asa sunt oameni care zic un “Tatal nostru” si cred ca si-au rezolvat toata problema cu Dumnezeu, si-au facut datoria cumva si zic ca s-au impacat cu Dumnezeu. Iar, ce am mai vazut, ca sunt unii care vor sa dea binete lui Dumnezeu, adica merg sa se inchine la icoana in biserica.

Dar, tot in oras mai exista o alta categorie de oameni; sunt vecinii. Cand traiesti in vecinatate cuiva incepi sa observi anumite lucruri ale lui. Cand vezi un om pe strada, nu stii daca este bun sau rau, nu stii daca este naimit sau e un om instarit, nu stii daca e un om fericit sau e un om care e coplesit de probleme, treci pe langa ei si nu stii nimic despre el. Or, cum traiesti in vecinatate incepi sa vezi anumite lucruri, incepi sa apreciezi anumite lucruri pe care le are vecinul tau, ai nevoie de ceva – apelezi la el. Mi-aduc aminte, pe vremea lui Ceausescu mergeam la vecini si le ceream imprumut cate o cana de zahar, ca nu mai aveam, si asa mai departe.  Deci, micile nevoi incepi sa  ti le rezolvi cumva cu vecinul. Si in timpul rugaciunii oamenii incep cumva sa se invecineze prezentei lui Dumnezeu. Sunt oamenii care incep sa se roage, care incep sa aibe cat de cat o mica randuiala de rugaciune, incep sa merga regulat la biserica, pentru ca simti in inima prezenta linistii pe care o da Dumnezeu in rugaciune, chiar daca nu intelegi foarte, foarte mult.

Si tot in oras, mai  sunt si alte categorii, a celor care ne sunt mai intimi, prietenii, cei cu care iti impartasesti lucrurile, cei care iti stiu necazurile, cei care iti stiu greutatea, cei care iti stiu durerea, suferinta, si acesti oameni, cum sunt sfintii, sunt casnicii, sunt cei care sunt familiarizati cu ceea ce se intampla in Biserica, cu  ceea ce se intampla in lucrarea aceasta duhovniceasca, cu ceea ce se intampla in tainele lui Dumnezeu, si nu numai ca stiu ce se intampla, ci si incep sa le inteleaga, si sa fie si marturii vii, si harul lui Dumnezeu sa se salasluiasca mai mult in ei si sa-i sfinteasca.

Deci iata ca am putea face aceasta paralela intre oamenii de la oras si diferitele stari pe care omul poate sa le aiba in cunoasterea lui Dumnezeu. Si cei mai multi ne putem judeca in ce stare duhovniceasca suntem, cei mai multi ne putem judeca unde este relatia noastra cu Dumnezeu. Trecem pe langa Dumnezeu, fara sa-L cunoastem? Atuncea riscam sa auzim cuvantul pe care-l da Hristos in Pilda Infricosatei Judecati, atunci cand spune:

Duceti-va de la Mine, blestematilor pentru ca flamand am fost, si gol, si insetat, si bolnav,  si sarac si nu mi-ati facut nimica din toate din cate Mi-ati putut face“.

Si cei din Evanghelie spun:

Doamne cand ai fost Tu  bolnav, si flamand si sarac si gol si in temnita si cu neputinte si noi nu Te-am cercetat?“.

Si Hristos spune:

Nefacandu-le unora dintre acestia mici, nici Mie nu mi-ati facut.” (cf. Matei 25, 41-45)

Suntem unii dintre cei care trecem si nu-l cunoastem pe Hristos, si Hristos si ramane marele Anonim in viata noastra? Suntem cei care dam binete lui Dumnezeu in fiecare zi? Suntem unii dintre cei care intram, din cand in cand, in dialog cu Hristos cand avem cate un necaz, cate o suferinta? Suntem dintre cei care vrem sa  fim cat mai mult in preajma lui Dumnezeu, si unii care vor sa traiasca neincetat in prezenta lui Dumnezeu?

O intrebare pe care o las la costiinta fiecaruia din dumneavoastra, fiecare dintre noi se poate judeca in ce masura a inceput sa-L cunoasca pe Dumnezeu.

Rugaciunea si dragostea sunt intr-o stransa legatura

Desi Hristos ni se descopera si se ofera tuturor, ca taina, ca Trup si Sange, celor care vin si vor sa se impartaseasca, totusi sunt diferite masurile inimilor noastre prin care noi Il cunoastem, Il traim pe Dumnezeu. Cel mai bine ar fi, si cel mai ideal ar fi ca noi sa traim intr-o deplina dragoste a lui Dumnezeu.

Vreau sa va citesc un cuvant al Cuviosului Siluan Atonitul, cand se naste intrebarea aceasta, ca, pana la urma ce e rugaciunea? Cum poate omul sa ajunga la ea, cum se poate impartasi omul de rugaciune? Ce este rugaciunea adevarata?

Si Cuviosul Siluan Atonitul spune foarte limpede:

Cel ce iubeste pe Domnul totdeauna isi va aduce aminte de El, iar aducerea-aminte de Domnul naste rugaciunea.

Deci, cand iubesti un om il ai prezent in mintea ta si in sufletul tau si simti mereu sa-l pomenesti. Asa si Sfantul Siluan ne spune ca cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, dragostea aceasta il face ca omul sa-L poarte mereu in mintea si in inima lui si asa se naste rugaciunea. Si se naste intr-un chip tainic dragostea de rugaciune si rugaciunea din dragoste.  Ca el spune asa, in continuare:

De nu iti vei aduce aminte de Dumnezeu, atunci nu te vei ruga, iar fara rugaciune sufletul nu va petrece in dragostea lui Dumnezeu, caci prin rugaciune vine harul Sfantului Duh“.

Si spuneam ca rugaciunea si dragostea se oglindesc una pe alta, sunt intr-o stransa legatura. Si atuncea daca vrem sa ne judecam pe noi si rugaciunea noastra, ce calitate duhovniceasca e inaintea lui Dumnezeu, putem sa vedem ca daca rugaciunea noastra este inflacarata, inseamna ca dragostea noastra fata de Dumnezeu este o dragoste fierbinte, nu una caldicica. La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice in continuare:

Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Rugaciunea robilor, a simbriasilor si a fiilor

Sfantul Siluan, iata, leaga rugaciunea de dragoste, pentru ca gasim la Avva Dorotei al Gazei un cuvant in care trei, de fapt, sunt starile sufletului care sunt bineplacute inaintea lui Dumnezeu. Si a luat-o asa:

Fie venim la Dumnezeu temandu-ne de chinuri, si deci ne aflam in simtirea de robi, fie venim spre Dumnezeu urmarind rasplata, si atuncea lucrul asta este de fapt in folosul nostru, si fiind in folosul nostru suntem asemenea simbriasilor care asteapta rasplata. Si este si o a treia stare cand facem binele pentru Dumnezeu, din dragoste pentru Dumnezeu, si in aceasta stare, spunea Sfantul Dorotei al Gazei, noi suntem in stare de fii.

Deci Sfantul Siluan, vedeti, nu lega rugaciunea de frica sau de rasplata, ci o lega de dragoste, de dragoste de Dumnezeu. De ce? Pentru ca o rugaciune nascuta din frica este o rugaciune foarte superficiala. Vedem cand sunt calamitati, cand sunt cutremure sau lucruri de genul acesta, multi se sperie si se roaga: Doamne! Doamne! Doamne ajuta, fereste, apara si pazeste! Trece incercarea, trece greutatea, trece suferinta, trece spaima, si nici rugaciune nu mai este.

La fel si cand omul se roaga lui Dumnezeu si cere iertarea pacatelor, cere lucruri pe care Dumnezeu Se milostiveste si i le da, si atunci omul fiind in starea aceasta ca de simbrias, cand primeste lucrurile de la Dumnezeu, si in aceasta stare scade rugaciunea, nu mai are aceeasi tarie, nu mai are aceeasi intensitate a strigatului inaintea lui Dumnezeu.

Si atuncea Sfantul Siluan, a legat rugaciunea de dragoste pentru ca dragostea se sprijina pe rugaciune si o infierbanta si rugaciunea o inflacareaza.  Rugaciune pe care omul si-o agoniseste prin dragostea pe care o are, si atrage mai mult har a lui Dumnezeu asupra sufletului si asupra mintii si le curateste de patimi, si le armonizeaza si le binecuvinteaza. Si atuncea ajung la o stare duhovniceasca, care este o stare a sfintilor si a Maicii Domnului, starea aceea de rugaciune curata,  cum o marturisesc Parintii, in care mintea este unita cu inima si traiesc in lumina Dumnezeirii cuvintele pe care omul le spune inaintea lui Dumnezeu.

Si aceasta este oarecum o mica perspectiva pe care am vrut sa o aduc de la Sfantul Siluan pentru ca noi sa intelegem cum sa ne temeluim rugaciunea noastra; si noi trebuie sa ne te temeluim rugaciunea noastra pe dragostea pe care o avem in sufletul nostru. O dragoste mai mica naste o rugaciune mai slaba, o dragoste mai puternica naste o rugaciune inflacarata. Si tot Sfantul Siluan spunea ca rugaciunile sfintilor erau ca facliile care se ridicau pana la cer. El se smerea pe sine si spunea: dar rugaciunea mea este firava si este ca o candeluta care abia palpaie, si usor se stinge cand vin incercarile, cand vin greutatile, cand vin necazurile asupra sufletului.

Pentru ca lucrurile acestea se intampla. Si noi trebuie sa intelegem lucrarea duhovniceasca pe care Dumnezeu o savarseste cu noi. Si inca mai spun un lucru, care sa intregeasca cumva acest tablou duhovnicesc pe care tot de la Sfantul Siluan vi-l pun inainte, pentru ca socotesc foarte important ca daca noi intelegem ce se intampla cu noi, ce se intampla cu rugaciunea noastra inaintea lui Dumnezeu, atuncea intelegem si ce avem de facut, cum sa pastram focul acela despre care zice Hristos: „Foc am venit sa arunc pe pamant, si cat as vrea sa fie acum aprins (Lc. 12, 49).

Viata duhovniceasca se imparte in trei mari perioade

Si Cuviosul Siluan Atonitul spunea ca viata duhovniceasca se imparte in trei mari perioade, in trei etape duhovnicesti.

Prima perioada duhovniceasca pe care o aminteste Sfantul Siluan, este perioada in care ne cerceteaza harul lui Dumnezeu, fara sa avem nici cea mai mica contributie. Acela este un moment duhovnicesc in care Hristos ne gaseste pe noi. Spunea Cuviosul Siluan, ca omul nu poate sa se apropie de Dumnezeu pana nu-l gaseste Dumnezeu intai pe om. De ce? Pentru ca omul nici nu-si poate inchipui lucrurile lui Dumnezeu, nu-si poate inchipui bunatatile lui Dumnezeu. Spunea Sfantul Apostol Pavel in Prima Epistola catre Corinteni, ca Dumnezeu a gatit bunatati celor pe care-L iubesc, pe care ochiul nu le-a vazut,  urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit” (cf. I Corinteni 2, 9). Si atuncea, daca aceste bunatati Dumnezeu cauta sa le impartaseasca celor care-L iubesc pe El, daca Dumnezeu insusi nu ne da o pregustare a acestor lucruri, noi nu ni le putem inchipui si traim pe dinafara. Si atuncea, cum spunea Cuviosul Siluan ca omul nu poate sa-L caute pe Dumnezeu daca Dumnezeu nu l-a gasit intai. Si aceasta gasire a sufletului – cum spune Hristos in Evanghelie despre oaia cea ratacita pe care Hristos o ia pe umeri – acesta este momentul prin care omul primeste un har, primeste o experienta duhovniceasca la care nu se astepta, primeste o insuflare in inima, incepe sa simta dragoste de Dumnezeu, incepe sa  priveasca spre ceilalti, incepe sa fie impacat, sa mearga la biserica, sa spuna rugaciuni, si parca ar vrea sa se roage cat mai mult. Si lucrul acesta poate l-am intalnit la multi dintre noi, dar acesta este momentul cand Dumnezeu il gaseste pe om, si primim acest har in dar, cum spunea Sfantul Apostol Pavel ca “in dar suntem mantuiti”, si Sfantul Siluan o recunoaste ca fiind prima etapa a vietii duhovnciesti.

A doua etapa – prin aceste mici veniri ale harului, rastimpurile in care harul se retrage si ne lasa cu noi insine, omul incepe sa se intareasca in alegerea lui de a sluji lui Dumnezeu, de a face ceea ce l-a invatat harul. Spunea Sfantul Siluan ca noi trebuie sa pazim pana la mormant ceea ce ne-a invatat harul. Si in aceasta etapa, in deplina alegere, incepe sa vada ce era lucrarea harului in el si care este realitatea lui pacatoasa si patimasa, si incepe sa aleaga, in deplina libertate, cele ale harului. Si spune parintele Sofronie ca atunci cand omul ramane statornic si nezdruncinat in alegerea aceasta de a pazi porunca lui Dumnezeu, de a pazi lucrarea harului, in aceasta treapta in care harul, daca vine, atunci nu se mai indeparteaza de la el.

Si spuneam ca este important sa intelegem aceste trei etape duhovnicesti pe care ni le spune Sfantul Siluan, pentru ca si rugaciunea – si cand spun rugaciunea ma refer la orice rugaciune, ca mie mi se ceruse sa vorbesc un pic despre rugaciunea de dimineata si de seara, dar nu numai rugaciunea aceasta, ci orice rugaciune pe care o face omul la orice moment al vietii lui – are diferite caracteristici, cum spuneam.

In prima etapa, in care harul vine si omul se indulceste de el, atuncea rugaciunea se face cu usurinta. Sufletul se indulceste de prezenta lui Dumnezeu, mintea incepe sa se lumineze de lucrarea harului si incepe sa inteleaga taina Bisericii, ce vrea Dumnezeu cu noi, ce vrea Dumnezeu cu viata noastra, incepe sa inteleaga ce minunat este sa iubesti, ce minunat e sa slujesti aproapelui, ce minunat este sa fii aproape aproapelui tau. Incepe sa inteleaga diferite lucruri, dar asta este nuantat cumva, pentru ca dialogul lui Dumnezeu este un dialog personal cu fiecare dintre noi, dar aceste caracteristici sunt cat de cat generale si se regasesc in trairea fiecaruia dintre noi.

In a doua perioada, in perioada in care Dumnezeu ne lasa pe noi slobozi a sa ne definim, in aceasta perioada rugaciunea este mai anevoioasa. Te rogi de multe ori si nu simti, nu ai nimic la rugaciune; dar nu lasi rugaciunea pentru ca amintirea perioadei celei dintai, amintirea faptului ca a fost un moment in viata ta in care te-ai indulcit in rugaciunea aceea, in care ai fost la biserica si slujba ti s-a parut asa de scurta…; amintirea tuturor acestora nu lasa omul sa se descurajeze si sa nu mai faca deloc rugaciune. Dar este totusi o rugaciune ostenitoare, o rugaciune pe care incepe omul sa o aibe ca pe o lucrare mai mult ascetica, decat neaparat ca o desfatare, ca o intelegere duhovniceasca care se revarsa din harul lui Dumnezeu. Si lucrurile acestea sunt importante pentru noi sa le intelegem, pentru ca atuncea nu ne descurajam asa usor. Intelegem ca Dumnezeu, pentru o anumita stare de pacatosenie a mea, S-a departat de mine, dar S-a departat ca sa ma povatuiasca cum sa traiesc eu ca El sa nu se mai departeze.

Despre starea a treia a rugaciunii, cum lucreaza rugaciunea in perioada a treia, stare pe care eu nu v-o pot impartasi, dau marturie Sfintii Parinti, Maica Domnului, si toti Sfintii care s-a rugat si au avut indrazneala inaintea lui Dumnezeu, care au cerut, si cererea lor a fost ascultata, care au cerut si nu s-au indoit ca primesc cele ce au cerut.

O rugaciune consistenta, cu dragoste, sfinteste viata

Iata, iubiti frati si surori, ca am incercat asa, in neputinta mea si din putina experienta, sa va “pun” cateva criterii duhovnicesti, ca sa va intelegeti mai usor, si sa intelegeti mai adanc relatia personala, a fiecaruia, cu Dumnezeu. Si, inca o data: daca noi ne temeluim rugaciunea noastra pe sinceritate si pe dragostea pe care o avem in inima noastra fata de Dumnezeu, acea rugaciune ne ajuta pe noi sa facem fata la toate provocarile pe care le avem de la viata aceasta pe care o traim aici pe fata pamantului. Si rugaciunea aceasta sincera si din dragoste fata de Hristos, Dumnezeul nostru, rugaciunea de pocainta, rugaciunea de cerere, rugaciunea pe care o facem in diferite forme, in diferite continuturi este important sa fie o rugaciune consistenta. Daca e o rugaciune care hraneste sufletul si daca omul se roaga cu dragoste fata de Hristos, pe nesimtite, adica nu intr-un chip violent, dar omul isi sfinteste viata.

Tinandu-ne de rugaciune, de randuiala pe care fiecare o avem data de duhovnicii nostri, daca obtinem si cautam sa o traim dincolo de rutina si dincolo de formalism, daca incercam sa o traim ca un dialog viu cu Hristos, Cel care a biruit moartea, prezenta lui Hristos incepe sa se faca tot mai mult simtita in viata noastra. Si atuncea (…) prezenta lui Hristos este cea care ne elibereaza de singuratatea noastra, prezenta lui Hristos este cea care ne da aceasta nebunie sfanta, acest curaj sfant la inceput de drum.

Nu mai stiu care Parinte din Pateric [avva Sisoe] zice ca daca ajunge in fata lui Dumnezeu ii cere vreme sa se pocaiasca, si atuncea Parintii care erau de fata stiau ca a ajuns la masura desavarsirii, pentru ca daca el pe patul de moarte fiind, si incepea sa vada ingerii venind sa ii ridice sufletul, el mai cerea vreme de pocainta, pentru ca zicea ca nu a pus inceput pocaintei lui, atunci toata viata noastra suntem undeva la un inceput de drum. Chiar daca in acest inceput de drum noi tot agonisim noi intelegeri si noi deslusiri, avem nevoie de acest curaj sfant, de aceasta nebunie duhovniceasca, cum imi place sa o numesc, in care omul, chiar daca traieste intr-o lume departata de Dumnezeu, intr-o lume in care nu se pomeneste de Dumnezeu – si daca se pomeneste, se pomeneste intr-un chip superficial, nu ca traire puternica a lui Dumnezeu Celui Viu… Si cand spun lucrul acesta va spun ce am in minte:

Am in minte o intamplare din viata Sfantului Antonie cel Mare, cand Sfantul Atanasie cel Mare l-a chemat pe Sfantul Antonie din pustie la Alexandria ca sa intareasca pe crestinii care erau bantuiti atuncea de erezia arianista, care spunea ca Hristos nu este Dumnezeu, e prima creatura, nu este chiar de o fiinta cu Tatal. Si trimisii Sfantului Atanasie cel Mare care venisera sa-i spuna Sfantului Antonie despre diferentele dogmatice, de acolo n-a priceput nimica, dar s-a rugat la Dumnezeu si a avut o viziune,  in care a vazut un magar care cauta sa darame altarul. Zice: bine, m-am lamurit, vin la Alexandria, ca am inteles ca magarul vrea sa darame Altarul... Si Sfantul Antonie cel Mare n-a avut o predica foarte elaborata; se adunasera multi dintre credinciosi de acolo in biserica din Alexandria, si multi dintre ei erau arieni, sau semiarieni, dar erau si ortodocsi [dreptcredinciosi] printre ei; si Sfantul atata a spus: “Hristos este Dumnezeu, eu L-am cunoscut!”. Dar pentru ca avea o traire vie, puternica, pentru ca traise atatea experiente duhovnicesti in care Hristos i S-a descoperit tot mai mult, tot mai adanc, a putut sa traiasca aceasta prezenta a luminii a prezentei Dumnezeirii lui Hristos, numai atata a fost suficient sa spuna si toti care erau in biserica s-au convertit. Noi suntem dascali ai cuvintelor, noi manevram usor cuvintele dar nu mai avem acea inflacarare a prezentei vii a lui Dumnezeu, ca sa marturisim, si acea marturie sa fie ca un foc care sa aprinda sufletele – care sunt ca niste paie, usor se aprind unul de la altul prin aceasta insuflare a harului lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Petru in predica de la Rusalii, iarasi, nu a fost o predica nu stiu ce stralucita. Dar a spus: Iisus Acela pe care voi L-ati batjocorit si L-ati omorat, Dumnezeu L-a inviat. Si trei mii de suflete [au intrebat]: ce sa facem ca sa ne mantuim?

De-aia spuneam ca rugaciunea ne da acest curaj sfant ca sa continuam calatoria noastra duhovniceasca, chiar daca lumea aceasta in care traim este secularizata si indepartata de Dumnezeu, putem sa traim lucrul acesta ca  o provocare in care noi sa fim altceva decat ceea ce vrea lumea aceasta.

Spunea Parintele Sofronie parintilor si maicilor de la Manastirea din Essex, ca in zilele noastre cel care voieste sa se roage este ca o molecula de apa intr-un ocean inghetat. Si-a facut o pauza parintele Sofronie si dupa aceea a continuat: va spun lucrul acesta ca sa nu va pierdeti mantuirea! De altfel, Parintele Sofronie stia ca vor veni vremuri tot mai grele si cei care se roaga vor simti o povara tot mai mare in momentul in care se roaga, pentru ca au de purtat povara lumii acesteia inaintea lui Dumnezeu. Dar, daca luam de buna voie, aceasta povara, se intampla ceva minunat si paradoxal – ca tot am vorbit despre paradoxul credintei noastre. Omului care de bunavoie isi ia aceste nevointe, Hristos ii usureaza povara – si asa sa intelegem cuvantul lui Hristos din Evanghelia lui Ioan: “Luati jugul meu, ca este bun, si povara mea, ca este usoara“.

Legaturi:

***


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Melhisedec de la Lupsa, Parintele Sofronie Saharov, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Siluan Athonitul, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la ““Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melhisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video)

  1. “si Sfantul atata a spus: “Hristos este Dumnezeu, eu L-am cunoscut!”. Dar pentru ca avea o traire vie, puternica (…) toti care erau in biserica s-au convertit.”

    De unde se vede cum poate misca sufletul fratilor sai spre Dumnezeu un om care a dobandit Duhul Sfant prin rugaciune si credinta vie, fara sa aiba nevoie de cuvinte mestesugite. Din experienta proprie am constatat ca fara credinta vie, cuvintele mestesugite nu pot face nimic 🙁
    Un alt adevar tulburator pe care-l spune parintele si in care m-am regasit : cand facem rugaciunea formal este ca si cum “Trecem pe langa Dumnezeu, fara sa-L cunoastem” …

  2. ‘trairea duhovniceasca in esenta ei este o lucrare paradoxala.’

    un Parinte mentiona aceste paradoxuri:

    -vrei sa fi bogat- fi sarac (saracia de buna voie)

    -vrei sa fi liber (de patimi)-taie-ti voia, fa ascultare (la duhovnic)

    -vrei sa fi stapin-slujeste tuturor

    -vrei sa fi implinit-goleste-te (leapada-te) de sine

    -vrei sa fi marit-fi smerit

    Traian

  3. 559 de ani de la caderea Constantinopolului!

  4. M-am regasit foarte mult in cuvantul Parintelui.

    Domnul sa va rasplateasca osteneala! Bogdaproste!

  5. Bunul Dumnezeu sa ne sporeasca si noua credinta!

  6. “Parintele Sofronie stia ca vor veni vremuri tot mai grele si cei care se roaga vor simti o povara tot mai mare in momentul in care se roaga…” Acum m-am lamurit de ce uneori e atat de greu; credeam ca mi se pare. Parca devine mai usor cand pun si un acatist la biserica. Inseamna ca rugaciunile preotilor sprijina si intaresc anemica mea rugaciune.

  7. Pingback: Raspunsurile Parintelui Teofil Roman despre RUGACIUNEA LIBERA, POSTUL ECHILIBRAT si LUPTA CU OBOSEALA SI IMPIETRIREA INIMII: “Dumnezeu nu asteapta de la noi poezii, ci asteapta inima noastra asa cum este” (si AUDIO) -
  8. Pingback: PARINTELE MELHISEDEC, Staretul Manastirii Lupsa, despre FORMALISM si VIATA DUHOVNICEASCA: “Celui ce i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cada” -
  9. Pingback: PARINTELE ARSENIE MUSCALU: Ce sa facem ca sa traim bucuria Invierii, cum sa pastram harul, cum sa ne reinsufletim ravna si bucuria de a trai? -
  10. Pingback: ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI” -
  11. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE RUGACIUNE. Pr. Marian Vild si Pr. Gheorghe Oprea ne introduc in tainitele unei carti-eveniment (VIDEO, Libraria Sophia) -
  12. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM INCEPE IN NOI VIATA CRESTINA AUTENTICA? “Un crestin fara ravna este un rau crestin – molesit, slabit, fara viata, nici cald, nici rece – si o asemenea viata nu este viata” -
  13. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM SE DOBANDESTE HARUL TREZIRII DIN SOMNUL PACATULUI? (I) Boala de obste: AMANAREA -
  14. Pingback: Protos. Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa): LUCRAREA POCAINTEI IN VIATA NOASTRA (audio + text): “Dumnezeu e stiutorul inimilor si asta e o mangaiere mai ales pentru sufletul pacatos, pentru ca Dumnezeu intelege pe om…” -
  15. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) -
  16. Pingback: Parintele Teofan Munteanu in Familia ortodoxa despre LUCRAREA RUGACIUNII in vremea “firescului caderii” generale, PRIGOANA si PIEIREA NEAMULUI: “Suntem putini, suntem ‘turma mica’. Si vom deveni si mai putini” -
  17. Pingback: “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispi
  18. Pingback: Parintele Rafail Noica despre NESIMTIREA DUHOVNICEASCA, simturile duhovnicesti, CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU, taierea voii si TAINA ASCULTARII (audio si text) | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: “DRAGOSTEA CEA DINTÂI” (III) – prima întâlnire a sufletului cu Domnul Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi c
  20. Pingback: “DRAGOSTEA CEA DINTÂI” – prima întâlnire a sufletului cu Domnul Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi chipul
  21. Pingback: “ADU-TI AMINTE DE DRAGOSTEA CEA DINTAI” – Parintele Zaharia despre “AVENTURA” CREDINTEI si ETAPELE LUCRARII LUI DUMNEZEU cu noi si in noi (I) | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: DATORIA DE A DUCE MARTURIA LUI HRISTOS IN LUME, PRIN VIATA NOASTRA – Predici (si audio) la DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE: “A crede in Hristos inseamna a-L lua din biserica in relatiile de fiecare zi dintre oameni” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: PARINTELE SILUAN OSEEL, SFANTUL FILOCALIC DIN EINDHOVEN († 19 aprilie 2015) – INTRUPAREA RUGACIUNII SI DRAGOSTEI ARZATOARE: “Gândește-te bine, suntem noi doi și Hristos în veșnicie, nimeni și nimic nu mai contează, nici ce a fost. De
  24. Pingback: CUM NE SPOVEDIM? Care sunt conditiile intalnirii reale a omului cu Dumnezeu si pentru a trai inca de aici BUCURIA CEA MARE A HARULUI DUHULUI SFANT? | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: “O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE” – Povestea unei cărți de referință pentru înțelegerea autentică a RUGĂCIUNII LUI IISUS, dezlegarea enigmei PUSTNICULUI și un capitol important din cuprinsul ei: VENIREA ȘI DEPĂRTAREA HARU
  26. Pingback: DENIA SÂMBETEI MARI, PROHODUL DOMNULUI (video, audio, cântari psaltice) – Chipurile călăuzitoare ale rugăciunii: CRUCEA, ÎNGROPAREA ȘI MORMÂNTUL GOL: “Pe măsură ce rugăciunea creşte, inima se face părtaşă la TAINA DĂRUIRII DE S
  27. Pingback: PĂRINTELE MELHISEDEC DE LA LUPȘA în “Familia ortodoxă”: “ÎMPRĂȘTIEREA ne face să fim superficiali. DUREREA ne ajută să ne întoarcem spre noi înşine şi să ne descoperim inima noastră” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate