SFANTUL CUVIOS PAHOMIE CEL MARE – mustrari si incurajari niciodata depasite

Pahomie este ispitit de catre demonul slavei desarte

Intorcandu-se Sfantul spre manastirea lui si aflandu-se in pustiul ce se numeste Amnon, se apropiara de el legiuni de demoni insotindu-l de-a dreapta si de-a stanga, in vreme ce altii alergau inainte spunand: “Iata omul binecuvantat de Dumnezeu”. Acest lucru il faceau voind sa-i insufle slava desarta. Dar cunoscandu-le el viclenia, cu cat aceia strigau laudandu-l, tot pe atat el isi marturisea strigand lui Dumnezeu pacatele sale. Reducand la neputinta ticalosia demonilor, le zise:

“Nu ma veti putea robi slavei desarte, nelegiuitilor, caci imi cunosc ticalosiile pentru care sunt dator pururea a plange din cauza pedepsei vesnice. N-am trebuinta deci de minciuna si inselaciunea voastra perfida; lucrul vostru este pieirea sufletelor. Nu ma las asadar prins in mreaja laudelor voastre, caci cunosc priceputa voastra rautate si intentia voastra nelegiuita”.

Acestea spunand demonilor Sfantul Pahomie, ei nu contenira cu nerusinarea lor, ci au ramas cu dansul pana cand s-a apropiat sa intre in manastirea lui. Atunci, dupa ce l-au salutat, s-au indepartat.

Ce gaseste Pahomie in manastirea sa dupa o absenta de aproape doua luni

Iesind fratii intru intampinarea lui si salutandu-l, un copil care pleca din manastire impreuna cu fratii, pasi inaintea celorlalti si-i zise:

– “Cu adevarat, parinte, de cand ai plecat sa cercetezi fratii si pana acum, nu ni s-au fiert nici legume, nici mazare”.

Raspunzandu-i cu blandete, ii spuse:

– “Nu te intrista, copile, voi randui ca de acum inainte sa vi se fiarba”.

Ajungand la manastire, a intrat si gasind pe bucatar lucrand rogojini, l-a intrebat:

– “De cand n-ai mai fiert fratilor legume?”

El spuse:

– “De doua luni”.

Si i-a zis lui:

– “De ce ai facut aceasta, cand oranduielile si canoanele Sfintilor Parinti poruncesc sa se fiarba fratilor legume in fiecare sambata si duminica?”

Iar el i-a spus:

– “Adevarat, parinte, am voit sa le fierb in fiecare zi, dar apoi vazand ca legumele fierte nu erau mancate, aproape toti fratii abtinandu-se si nemancand fierturile si, pentru ca cheltuiala facuta cu atata osteneala sa nu fie aruncata afara, nimeni nemancand – caci aruncam zilnic patruzeci de setieri de ulei pe firtura obisnuita a fratilor – adica vazand ca nu se mananca, n-am mai fiert, socotind ca nu este cu cale a se face atatea cheltuieli zadarnice. De aceea, spre a nu sta degeaba, lucrez rogojini impreuna cu fratii, socotind ca e de ajuns si un singur bucatar sa pregateasca putina mancare pe care o iau fratii, adica verdeturi cu otet, masline, plante de munte si legume”.

Auzind acestea, sfantul batran ii spuse:

– “Ai ispravit cu aceasta pretentioasa scuza sau mai ai de adaugat si altele? Spune!”

Iar el, tacand, ii zise:

– “Cate rogojini ati facut de cand parasind serviciul de la bucatarie v-ati apucat de acest lucru?”

Si a raspuns: “Cinci sute”. I-a zis lui: “Aduceti-le aici ca sa le numar si eu”. Fiindu-i aduse rogojinile, porunci sa fie aruncate in foc. Dupa ce au ars, el zise bucatarilor:

“Dupa cum voi ati lasat deoparte regula ce vi s-a dat pentru slujirea fratilor din pricina satanicestei slave desarte si a gandurilor celor ingamfate, tot astfel si eu am ars fara mila lucrul mainilor voastre ca sa va invatati ce inseamna aceea de a dispretui legile pe care le-au dat Parintii spre mantuirea sufletelor. Ce mare sprijin ati rapit fratilor nefierbadu-le mancare?! Oare nu stiti ca omul are libertatea sa ceara? Iar cel ce se abtine din pricina credintei lui in Dumnezeu, va primi nu putina rasplata de la Dumnezeu. Cel care insa n-a dobandit putinta de a se dirigui precum voieste, ci se abtine de la mancare doar pentru ca este obligat si fortat – el neavand nimic – se abtine si cauta in zadar rasplata pentru aceasta.

N-ati stiut ca daca fratii vad bucate pe masa si nu gusta dintr-insele din cauza lui Dumnezeu, dobandesc o rasplata mai mare? Dar daca nu le dati bucatele pe care ei nici nu le-au vazut, abstinenta nu le va fi luata in socoteala. Voi insa, pentru optzeci setieri de ulei ati luat fratilor posibilitatea unei atat de bogate rodiri duhovnicesti! Materia universului intreg poate sa piara cu desavarsire, dar fereasca Dumnezeu ca un suflet sa fie oprit a dobandi si cea mai neinsemnata virtute!

Cu adevarat, eu as fi preferat sa fierb in fiecare zi si sa pun inaintea fratilor multe bucate pentru ca, abtinandu-se zilnic de la cele ce li se dau, sa dobandeasca in fiecare zi mai multa sporire intru virtute. Daca se intampla ca un bolnav sa nu vrea sa mearga la bolnita si, venind la masa comuna spre a se impartasi din mancarea care le este data dupa obicei sa nu gaseasca bucatele din care gusta si ceilalti, oare nu se va scandaliza, negasind la masa comuna hrana de care are nevoie? Oare nu stiti ca mai ales copiii nu pot sa ramana intru virtute daca nu vor obtine un rezultat vizibil sau o cat de mica incurajare? De aceea, pentru aceste greseli ale voastre se cuvine sa va curatiti si sa-I aduceti lui Dumnezeu o necontenita pocainta”.

Primejdia pe care o constituie invatatura si scrierile lui Origen

“Iata, va marturisesc inaintea lui Dumnezeu ca tot omul care citeste pe Origen si-i primeste scrierile va ajunge in fudul iadului si va mosteni intunericul vesnic. V-am marturisit ceea ce mi-a facut cunoscut Dumnezeu. Sunt nevinovat deci inaintea lui Dumnezeu; voi veti vedea! Iata, ati auzit adevarul. Daca ma credeti si voiti sa placeti lui Dumnezeu si sa nu va faceti obiectul maniei Lui, aruncati toate cartile lui Origen in apa, sa nu mai doriti sa le cititi, nici sa le auziti”.

Cum de suntem biruiti de ispite in fapta, chiar si daca stim ce avem de facut?

Oarecare dintre frati l-a intrebat:

“Cum se face ca inainte de a cunoaste tulburarea pe care o produce demonul, noi avem sanatoasa judecata mintii, atunci cand cugetam la infranare, smerenie si altele: cand insa soseste momentul de a pune in practica cele cugetate, ca spre pilda indelunga rabdare la vreme de furie, lipsa oricarui resentiment la vreme de manie, cugetul smerit in vremea cand laudele se abat asupra-ne si alte multe asemanatoare, ne dovedim a fi neputinciosi?”

La aceasta Sfantul raspunse, zicand:

“Pentru ca nu urmam virtutii in mod desavarsit, de aceea nu cunoastem tot naravul si inselaciunea demonilor, asa incat sa ne putem feri prin patrunzatoarea putere a cugetului de a prezenta demonului tulburator si sa respingem valmaseala unor astfel de ganduri care ne inconjoara. De aceea e de trebuinta ca zi de zi si ceas de ceas sa varsam teama de Dumnezeu – ca si un ulei – peste partea rationala a sufletului, caci ea este aceea care determina actiunea si ea este lumina care ne face sa intelegem cele care s-ar putea sa ni se intample; ea [teama de Dumnezeu] ne intareste mintea asa incat sa nu poata fi atrasa spre manie, pofta, vrajmasie si altceva din patimile care ne silesc spre rau; ea ascute mintea si o inalta spre taramul fiintelor netrupesti, ii da curaj sa dispretuiasca uneltirile demonilor si o pregateste sa calce, precum este scris, peste serpi si balauri, si peste toata puterea celui rau“.

Intalnirea cu fratele lui Teodor, Pafnutie

… Sosi acolo Pafnutie, fratele lui Teodor, cerand sa devina si el monah. Dar Teodor nevoind sa trateze cu el ca si cu un frate – caci s-a dezbracat de omul cel vechi – Pafnutie pleca intristat foarte si plangand. Auzind marele i-a spus:

“Ingaduinta este buna fata de cei care sunt intru inceputuri [fata de novici], frate. Dupa cum un pom de curand sadit are trebuinta de mai multa ingrijire, tot astfel si incepatorul intru nevointa, pana cand inradacinandu-se el insusi prin harul Domnului, se va intari in credinta”.

Auzind acestea, Teodor se supuse parintelui si oranduirii sale, intarindu-si intru toate fratele; caci a inteles ceea ce s-a spus.

(din: “Viata Fericitului Pahomie”, Editura Anastasia, 1995)