DACA HRISTOS A INVIAT, NOI CE FACEM? Conferinta PS Sebastian de la Craiova – aprilie 2012, “Invierea lui Hristos, bucuria noastra” (prima parte; audio+text)

“Ce ne opreste sa urmam acestui Dumnezeu bland si plin de dragoste?”

“Oare razboiul care bate acum la usa omenirii este de invidiat? …Iata cum, lipsiti de bucuria Invierii, devenim uneori fiare“.

***

Conferinta ASCOR de la Craiova a PS Sebastian, Episcopul Slatinei, “Invierea lui Hristos, bucuria noastra” – 2 aprilie 2012(descarca audio)

“Voi vorbi despre “Invierea lui Hristos, bucuria noastra”. Am realizat-o in scris pentru a fi mai coerent, pentru a transmite mai multe mesaje, si dupa aceea o sa discutam pe marginea ei. Am ales Invierea lui Hristos pentru ca Sfintii Parinti, daca veti citi, o sa vedeti, vorbesc mai mult despre bucurie decat de suferinta, de necazurile vietii, de problemele vietii pentru ca noi suntem tentati sa ne referim si sa vorbim mai mult despre ceea ce este in sufletul nostru. Sfintii Parinti, o sa vedeti, prea putin abordau problema pacatului, ei vorbeau despre virtuti. Asta era in inima lor, acestea le stapaneau sufletele. Noi suntem tentati, – poate si predicatorii pe care ii ascultati, preotii unde mergeti dumneavoastra la biserica -, suntem tentati sa biciuim lucrurile neplacute din viata. Sa nu credeti ca pe vremea Sfintilor Parinti nu existau probleme, neajunsuri, nefericiri, insa ei nu le vedeau pe acestea. Vorbeau in operele lor in special despre virtuti, despre bucuria Invierii, despre viata de dincolo mai mult decat despre viata de aici, pentru ca toata petrecerea lor era in perspectiva Invierii. Si asa cred, ar trebui sa fie perspectiva vietii noastre: Invierea. Chiar daca suntem inca in perioada Postului Mare, postim insa in perspectiva invierii, pentru inviere si in perspectiva intalnirii cu Hristos traim cu totii.

V-ati intrebat vreodata de ce in noaptea de Pasti nu se citeste una din pericopele evanghelice care relateaza faptul istoric al Invierii? Vorbim de Evanghelia de la Liturghie… Pentru ca la Nasterea Domnului, Evanghelia ne relateaza Nasterea lui Iisus Hristos ca fapt istoric, la Boboteaza, de asemenea, ni se relateaza faptul in sine al Botezului Domnului. Si tot asa, la toate praznicele sunt evocate evenimentele istorice respective. Numai la Liturghia din noaptea de Pasti avem surpriza sa ascultam un text evanghelic care aparent nu are nimic de-a face cu actul Invierii. Va aduceti aminte textul?

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
2. Acesta era întru început la Dumnezeu.
3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut …

Sunt primele versete din Evanghelia Sfantului Ioan.

Ei bine, cred ca explicatia faptului pentru care Sfintii Parinti au randuit acest text la Liturghie, si nu unul dintre cele 11 Evanghelii ale Invierii, pe care le citim indeobste la Utrenie, cred ca explicatia ar fi ca daca la celelalte praznice pericopele evanghelice ne duc cu mintea si cu sufletul in timp, Evanghelia din noaptea Invierii ne duce cu mintea si cu sufletul dincolo de timp si anume la inceput. Este interesant de observat faptul ca Evanghelia Pascala incepe cu aceleasi cuvinte cu care incepe si Sfanta Scriptura a Vechiului Testament. “La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul“, incepe Cartea Facerii. “La inceput era Cuvantul” sunt primele cuvinte dupa Evanghelia de la Ioan. Ce intelegem de aici? Intelegem importanta majora a Praznicului Sfintei Invieri, care nu este doar un fapt istoric ci este de-a dreptul recrearea lumii si un noi inceput. Este inceputul unei noi zile a creatiei, caci s-a facut si aceasta interpretare, si anume ca: “a fost seara si a fost dimineata”, incheindu-se astfel ziua a sasea, si incepand ziua a saptea. Adica a fost seara la rastignire, cand intuneric s-a facut de la ceasul al saselea si pana la ceasul al noualea, peste tot pamantul, si a fost dimineata in dimineata Invierii. S-a incheiat, deci, ziua a sasea a creatiei si a inceput ziua a saptea schimbandu-se in felul acesta si ziua de serbare din sambata in duminica. Prin urmare acum ne aflam in ziua a saptea a creatiei iar in vesnicie vom fi in cea de a opta zi, semnul cifrei 8 simbolizand infinitul si vesnicia.

Este interesant insa, pentru a evidentia maretia Sarbatorii Sfintelor Pasti, sa observam si faptul ca randuiala propriu zisa a Invierii nu se face inauntrul bisericii, prin comparatie cu celelalte slujbe bisericesti, ci afara, si nu neaparat din motive de spatiu. Totdeauna slujba Invierii se face in mijlocul naturii, pentru ca Invierea nu se adreseaza numai fapturii umane ci fapturii intregi care, potrivit Apostolului Pavel, impreuna suspina si impreuna are dureri (Romani 8, 22).

De asemenea, nu intamplator Sfintele Pasti au fost randuite sa se serbeze in prima duminica cu luna plina dupa Echinoctiul de Primavara cand in univers se petrece renasterea naturii, lumina a biruit intunericul, caci lumina lui Hristos buruieste intunericul pacatelor si al mortii noastre. Apoi, in ziua Invierii, la pranz, la asa numita “A doua Inviere” se citeste pericopa evanghelica in mai multe limbi ca sa se arate ca Invierea lui Hristos are vocatie universala, adresandu-se nu doar unui popor, poporului ales, poporul evreu, pregatit anume pentru primirea lui Mesia, ci tuturor popoarelor deopotriva. Astfel, Sfintele Pasti apar ca o sarbatoare cosmica, universala si a recreatiei lumii, mai degraba, decat un fapt istoric.

In alta ordine de idei, trebuie sa stim ca Mantuitorul Hristos a inviat din mormant biruind pe cel mai mare dusman al vietii oamenilor, si anume moartea, aratand astfel ca El este stapan nu numai peste viata, ci si peste moarte.

“Unde-ti este moarte, biruinta ta, unde-ti este moarte boldul tau”, se intreaba Apostolul neamurilor in Epistola I catre Corinteni.

Acest lucru ne indreptateste pe noi crestinii ca atunci cand ne inmormantam mortii, sa credem ca moartea nu este disparitie definitiva, pierdere in neant ori trecere in nefiinta, ci renastere intr-o viata noua.

Hristos a inviat din morti pradand si pe cel mai mare dusman al libertatii noastre, si anume Iadul, aratandu-se astfel Mantuitor celor care sedeau in intuneric si in umbra mortii.

“Unde-ti este, iadule, biruinta?” se intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur, in cuvantul de invatatura din noaptea de Pasti.

Acest lucru a adus bucurie stramosilor aflati sub blestem si care petreceau in Iad, asteptandu-L pe Mesia, Cel ce avea sa ridice pacatele lumii.

De asemenea, Domnul a inviat din morti sfidand si pe cel mai mare dusman al virtutilor noaste, si anume pacatul. Aratand astfel nu numai ca acesta poate fi biruit ci si ca prin viata bineplacuta lui, putem mosteni viata de dincolo, pentru a imparati impreuna cu Hristos cel Inviat. Mantuitorul, asadar, a biruit si moartea si Iadul si pacatul, eliberandu-ne din robia lor, aratandu-ne tuturor calea vesnicei vieti, impartasindu-ne binecuvantarea deplinei libertati, descoperindu-ne adevaratele virtuti, cu pretul propriei jertfe.

Nu ar fi mai mare tragedie pentru noi decat aceea ca Domnul Hristos sa fi murit in zadar, adica nu si pentru noi; sa fi golit Iadul doar pentru ca acesta sa se umple iarasi, si sa fi infruntat pacatul doar pentru ca noi sa-l imbratisam dupa aceea in mod voluntar. De aceea la un praznic maret si rascolitor pentru intreaga noastra fiinta, acela al Invierii Domnului, ar trebui sa ne intrebam de fiecare data: “Daca Hristos a inviat, noi ce facem?”. Vom putea oare, urmand exemplului sau, sa infruntam si noi pacatul, pentru a lucra virtutea? Vom putea sa prefacem si noi moartea noastra in inviere si sa sfidam iadul pentru a ne salaslui in Imparatia cea Vesnica? Intelegem noi de ce a murit si a inviat Domnul? Am patruns noi semnificatia maritului praznic al Invierii sau luam de la el doar ceea ce ne convine si ne place?

Dincolo de bucuria mesei bogate de Paste sau a ocaziei revederii cu cei dragi, Invierea Domnului se vrea si invierea noastra iar in Hristos nu vom invia pana ce nu ne vom deprinde mai intai a trai potrivit invataturilor Sale, pana ce nu ne vom invata a aborda crestineste, moartea, pana nu vom ravni cu toata fiinta noastra Raiul in locul Iadului, si pana cand nu vom prefera virtutea in locul pacatului. Nu exista virtute fara biruinta pacatului si nu va exista fericire vesnica fara lupta duhovniceasca dupa cum nu a existat nici la Hristos inviere fara moarte.

Domnul S-a facut incepatura noua ca sa ne arate ca slujirea Lui nu este simpla aniversare, spectacol sau petrecere dupa cum percep unii Sfintele Pasti, ci este angajament, lupta si, in cele din urma, biruinta. Altfel, Hristos nu a murit si nu a inviat si pentru noi. Caci El ne-a aratat limpede ca El este si viata, si usa, si doar cine va intra prin El se va mantui. Nu este cale spre inviere decat numai ingroparea impreuna cu El. Pentru aceasta, trebuind sa murim pacatului si sa viem virtutii, sa iubim dreptatea si sa urim faradelegea, sa ducem viata bineplacuta Lui si El n eva invia si pe noi in ziua cea de apoi.

Dragii mei, inainte de Inviere, Domnul le-a spus uncenicilor:

”Voi acum sunteti tristi dar iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni nu o va putea lua de la voi”.

Iata deci ca Mantuitorul Hristos, prin Inviere, a preschimbat tristetea in bucurie. Ca om, El a cunoscut viata pamanteasca si necazurile ei, dar ca Dumnezeu stia ca dupa moartea trupului urmeaza viata cea fericita si vesnica. Prin urmare, Domnul ne cunoaste prea bine durerile, stie ca viata noastra pe Pamant, prin caderea lui Adam, nu mai este una paradisiaca, e plina de griji, de necazuri, planuri si temeri. El stie ca in sudoarea fetei noastre ne mancam painea pana ne vom intoarce in pamantul din care suntem luati. Dar acest interval scurt si zbuciumat, numit viata, El ne spune ca are ceva sacru, ca nu se limiteaza doar la traiul biologic, familie, serviciu si distractii, ci are nevoie de ceva mai mult pentru a se numi viata autentica. Diagnosticul de tristete al vietii pamantesti l-au pus multe religii si multi filosofi, dar bucuria vesnica numai Unul ne-a adus-o, Iisus Hristos cel Inviat. Asadar realismul Mantuitorului consta nu numai in cunoasterea vitregiei vietii de aici ci si in vestirea bucuriei ceresti, care ne asteapta dincolo, daca vom sti sa repingem raul si sa lucram binele.

Acest realism al Domnului ar putea parea naivitate in zilele noastre unora, care se considera destepti si emancipati daca nu cred in Inviere. Dar va intreb: “unde au ajuns cei care resping Invierea”? Au ajuns ei demni de invidiat? Sunt disputele dintre noi, saracia si neajunsurile de tot felul de invidiat? Sunt milioanele de avorturi din Romania de invidiat? Saracia generalizata a unor tari este de invidiat? Oare razboiul care bate acum la usa omenirii este de invidiat? Nu au oare, toate aceste neajunsuri, legatura cu credinta? Oare un om credincios isi poate omori fratele? Sau un parinte responsabil isi poate ucide copilul? Oare un om cu frica de Dumnezeu nu ajuta pe aproapele sau sarac?

Iata cum singuri ne complicam viata pe acest pamant. Iata cum, lipsiti de bucuria Invierii, devenim uneori fiare. Caci daca am avea bucuria Domnului in inima si nadejdea invierii in suflete, am da slava lui Dumnezeu pentru toate si nu am mai pacatui, ahtiati dupa placerile prea mici pe care ni le ofera lumea.

Reclamele ne indeamna mereu ”traieste viata la maxim” ori “traieste-ti viata din plin”. Trebuie sa stiti insa ca si Domnul nostru Iisus Hristos acelasi lucru vrea sa ne daruiasca, belsug de viata, caci zice: ”Eu am venit ca viata sa aiba si din belsug s-o aiba”. Poate insa exista o viata traita mai intens decat cea descrisa de oamenii care l-au vazut pe Dumnezeu, precum Sfantul Siluan care spunea:

”Tu, Doamne, mi-ai dat sa gust bunatatea Ta, si mila Ta, si sufletul meu e atras de Tine nesaturat, ziua si noaptea, iar sufletul nu poate uita pe ziditorul sau iubit fiindca Duhul lui Dumnezeu ii da puterea de a iubi pe Cel iubit si sufletul nu cunoaste saturare, ci este atras necontenit spre Parintele sau ceresc“.

Aceasta este bucuria pe care nimeni nu o va putea lua de la noi, si ea se deosebeste de toate celelalte bucurii pamantesti mai ales prin durata ei, pentru ca bucuria lui Hristos e vesnica, in timp ce bucuria lumii este trecatoare. Bucuria lumii ne poate fi rapita intr-o clipa de un necaz sau un insucces, cea a Domnului ne e sporita clipa de clipa, uneori chiar si prin necazuri, pentru eternitate. Orice bucurie pamanteasca este umbrita de gandul mortii iminente si tocmai de aceea biruitorul mortii ne spune ca “Iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra”.

Exista unii oameni, insa, vrednici de plans, care incearca, precum capeteniile iudeilor de alta data, sa ascunda sau sa minimalizeze Invierea Domnului, sa manipuleze opinia publica prin fel de fel de nascociri prin care vor sa faca din Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Mesia lui Israel, un simplu muritor de rand, iar din Invierea Sa, o legenda frumoasa si fara nicio relevanta pentru viata noastra, urbana sau rurala.

De unde stim ca nu e o legenda, si cum putem dovedi aceasta? Mai intai de toate, prin invierea sufletelor noastre, care se produce atunci cand implinim poruncile Domnului si ne partasim cu insusi Cel ce este Invierea si Viata. Asa cum la Adam mai intai a aparut moartea sufleteasca prin neascultare si abia apoi drept consecinta a aparut si moartea fizica, asa si acum: mai intai inviem sufleteste, alungand patimile necurate din noi, iar la sfarsitul lumii, la invierea de obste vom invia si cu trupurile.

Exista apoi nenumaratele marturii de invieri savarsite de Domnul Iisus Hristos si de sfinti, precum si profetiile atat din Vechiul Testament cat si din Apocalipsa ce vestesc invierea ce va avea loc la sfarsitul lumii actuale.

Acelasi har care ne inviaza sufletele si ne daruieste bucuria, pe care avand-o, Sfantul Pavel spunea:

”Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Oare necazul, sau stramtorarea, sau prigaoana, sau foamea sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?”

Acelasi Har ne inviaza si trupurile noastre.

Despre aceasta realitate stau marturile sfintele moaste, specifice doar noua, crestinilor, acele trupuri invesnicite facatoare de minuni si izvoratoare de minuni, ale celor care s-au facut vase alese ale Harului, dovedindu-ne noua tuturor, ca Invierea este aproape si este posibila.

Invierea este o realitate care ne asteapta pe toti. Dar noi o asteptam pe ea? Credem noi din tot sufletul, ceea ce spunem la fiecare Liturghie in Crez: “Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”, sau ne prelungim tristetea din aceasta lume si in cealalta in loc sa alegem calea pocaintei si sa ne bucuram vesnic?

Aceasta este intrebarea la care ne provoaca sarbatoarea Invierii, in fiecare an, sa raspundem. Pentru a ne fi mai usoare raspunsul si alegerea, nu trebuie sa uitam cuvantul de mangaiere al Domnului, care cunoscandu-ne prea bine temerile si frica de necunoscut ne-a chemat catre Sine zicand:

”Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre; caci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara”.

Asadar daca jugul lui Hristos este bun, povara Sa usoara, iar rasplata plina de bucurie vesnica, ce ne opreste sa urmam acestui Dumnezeu bland si plin de dragoste? Ce ne tine departe de Harul Preasfantului Duh privandu-ne de imbratisarea Lui blanda? Sa lepadam inertia obiceiurilor necrestine, a egoismului, si al secularismului si sa rostim credinciosi, sfinti si ingeri impreuna:

“Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata si bucurie daruindu-le”.

(VA URMA)

Alte cuvinte puternice la Invierea Domnului ale Episcopului Slatinei, in Pastoralele sale exceptionale dintre 2009 – 2012:

***

LEGATURI: