CEI 179 NOI MUCENICI de la Manăstirea Ntaou Penteli praznuiti in Martea Luminata
“Cutremurătoarea poveste a muceniciei celor 179 de mucenici de la Mănăstirea Pantokratoros din Ntaou Penteli, Grecia, a fost scrisă în 1680 de către Chiril Degleri, Egumenul Mănăstirii Penteli. Acesta a relatat cum pirații algerieni (unii au zis ca erau pirați turci sau albanezi-turci) au ancorat corabia lor în portul din apropierea orașului Rufina, în timpul Săptămânii Mari din 1680. După ce au eșuat în a cuceri, prin atac, fortificata Mănăstire Ntaou Penteli, pentru jefuirea bogățiilor, în împrejurări misterioase o slugă din mănăstire i-a trădat pe călugări și le-a dezvăluit piraților un loc tainic, necunoscut străinilor (și recent descoperit de arheologi), prin care aceștia au putut intra.
De Sfintele Paști, în timpul slujbei de la miezul nopții, după ce ultimul ”Hristos a înviat” a fost cântat cu bucurie de către părinții mănăstirii, pirații au năvălit în Catholicon (Biserica principală) și au început groaznicul măcel. 179 de călugări și ieromonahi, inclusiv Egumenul mănăstirii, au fost masacrați de către pirați. Aceștia au furat comorile mănăstirii și au fugit înapoi la Rufina, dar nu înainte de a da foc mănăstirii.
Doi monahi din obștea de la Ntaou Penteli au scăpat, totuși, de la moarte. Unul era ieromonah și celălat era frate începător în monahism. Ei nu se aflau la mănăstire în acea noapte tragică, slujind Sfânta liturghie la un metoc al Mănăstirii Pantocratoros, în apropiatul Nea Makri, unde părinții aveau animalele și ferma mănăstirii. Ei s-au întors la Ntaou Penteli în Duminica Paștelui, spre seară, unde au găsit doi monahi morți la intrare și mănăstirea incendiată. Catholiconul nu fusese totuși distrus de incendiu. Când au intrat în Catholicon, ei au văzut obștea mănăstirii, zeci și zeci de monahi, zăcând morți într-o baltă de sânge. Unii dintre ei fuseseră bătuți cu cruzime, iar alții au fost tăiați în bucăți.
În Marțea Luminată, supraviețuitorii măcelului – ieromonahul și fratele începător – au plecat să caute ajutor pentru îngroparea monahilor martirizați de necredincioși. Pe drum, au văzut Portul Rufina în zare și corabia piraților părăsind portul. Când părinții de la Mănăstirea Penteli au auzit de masacru, au venit la Ntaou Penteli și au ajutat la îngroparea celor 179 de mucenici ai lui Hristos, slujindu-se o slujbă de îngropăciune după tipicul Săptămânii Luminate.
Numele Sfinților Mucenici de la Ntaou Penteli și locul îngropăciunii lor s-au pierdut în istorie … până în 1963.
Despre Mănăstire
Mănăstirea Pantokratoros a fost construită înainte de secolul X peste ruinele unor biserici mai vechi și, înainte de acestea, pe ale unui vechi templu grecesc. Are o arhitectura de inspirație armeniană și georgiană. A fost numită Ntaou după epigrama grecească antică ”Tao” găsită în mănăstire. Ctitorul a fost Nikos Kamatiros și înainte de ocupația otomană avea, probabil, în jur de 600 monahi. De-a lungul veacurilor a fost incendiată, invadată de Franci, apoi de Turci. Se găsește în regiunea Ntaou, la est de Muntele Penteli. Muntele Penteli, sau Muntele Amomon, era înconjurat de numeroase mănăstiri. De aceea a fost denumit Muntele celor Curați/Neprihăniți, datorită numărului mare de mănăstiri (Amomon înseamnă Curat/Neprihănit). Mănăstirea Pantokratoros a devenit metoc al Mănăstirii Penteli, aflată mai sus pe același Munte al Neprihănților. În 1692 Mănăstirea Penteli a fost recunoscută de Patriarhul Ecumenic Chiril ca stavropighie patriarhală, împreuna cu Mănăstirile Ntaou Penteli și Sf. Nicolae Kalision, ceea ce însemna că acestea urmau să aparțină direct de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol și nu de episcopul local.
Din 1680 până în 1963, Mănăstirea Pantokratoros din Ntaou Penteli a fost părăsită, doar un monah se mai îngrijea, la mijlocul sec. XX, de clădirile acesteia. În 1963, la 238 de ani de la masacru, 11 Monahii de la M. Sf. Patapie din Loutraki au venit, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Hrisostom de Atena, la Ntaou Pendeli pentru a reîncepe viața monahală pe acele locuri sfințite de sângele mucenicilor. La acea vreme, M. Ntaou Pendeli era încă metoc al M. Penteli. Egumenul M. Penteli, Theoclit, construise chilii pentru maici și le-a dat o fâșie de pământ pentru traiul de zi cu zi. Pe 18 Martie 1971, prin decret regesc (Grecia era regat pe atunci), metocul deveni mănăstire autonomă de Penteli. Mănăstirea, azi, arată foarte diferit de ceea ce era în 1963, extinzându-se și reabilitându-se clădirile în acord cu nevoile obștii.
Una din cele mai interesante caracteristici ale Catholiconului Mănăstirii Ntaou Penteli este că acesta are 8 altare. Ceea ce înseamnă că M. Pantokratoros a fost una din rarele mănăstiri ”akoimiton” din Imperiul Roman, în care rugăciunea era neîntreruptă ziua și noaptea. ”Akoimiton” înseamnă ”neadormiți”. Singurul motiv pentru care o biserica are nevoie de mai multe altare este pentru că, din punct de vedere canonic, Jertfa Sfintei Euharistii nu poate fi săvârșită decât o dată pe zi pe același Sfânt Altar de către același preot. Cu 8 Altare, 8 Sfinte Liturghii pot avea loc zilnic cu 8 preoți diferiți.
Descoperirea minunată a celor 179 de Mucenici
Locul îngropării trupurilor celor 179 Mucenici a rămas necunoscut și pierdut în negura istoriei până în 1963, când a venit aici să viețuască obștea de monahii. Toate mărturiile indicau faptul că mucenicii fuseseră îngropați de către monahii de la Penteli, dar nu și unde fuseseră îngropați și nici care le erau numele. Monahiile au încercat să găsească locul de îngropare, dar nu au aflat nici un indiciu. Ceea ce le era total necunoscut la acea vreme, este că trupurile mucenicilor fuseseră îngropate nu în afara mănăstirii, ci în incintă. În septembrie 1963 au început căutările. Maicile s-au rugat timp de 40 de zile în continuu pentru o descoperire miraculoasă a sfintelor moaște. În a 40 a zi de rugăciune, descoperirea avu loc.
Primele 65 trupuri au fost descoperite de către Egumena Steliana împreună cu maicile în interiorul Catholiconului, în timp ce muncitorii lucrau la podeaua bisericii, înlocuind pavimentul existent cu altul nou. În acel moment s-a simțit o mireasmă minunată nu numai în biserică, ci și în întreaga mănăstire. Egumena, înțelegând că această mireasmă este o minune a mucenicilor, a cerut să se facă săpături chiar în fața Ușilor Împărătești ale Altarului, pe solee. Au descoperit acolo un trup întreg neputrezit. S-au gândit că este vorba de egumenul mănăstirii din acea vreme. Făcând săpături în restul planșeului, au ieșit la iveală alte 64 de trupuri. A fost anunțat Arhiepiscopul Atenei, Hrisostom. Acesta a sosit la mănăstire și a confirmat descoperirea. Până în această zi, sfintele moaște ale monahilor mucenici continuă să izvorască mireasmă frumoasă și mir.
Nu au fost descoperite toate cele 179 de trupuri. 114 lipsesc. Pelerini vestiți, ca Părintele Iakov Tsalikis, ca Mitropolitul Antonie de Sisani, au mărturisit că au văzut luminițe ca de lămpi acolo unde astăzi sunt mormintele mucenicilor. Părintele Porfirie i-a spus Egumenei Steliana că maicile ”calcă pe mormintele sfinților”. Plecând de la acest sfat, s-au făcut noi săpături în 1990 în jurul Catholiconului, și, într-adevăr, au fost descoperite și alte sfinte moaște. Aceste sfinte moaște au fost așezate o parte într-un ”larnax” în Catholicon și o parte într-o capelă construită lângă acesta.
Cei 179 de mucenici nu au fost canonizați în mod oficial de către Biserică, imediat după descoperirea lor. Datorită multelor minuni săvârșite după mutarea moaștelor noilor-mucenici, Arhiepiscopul Serafim al Atenei a cerut Patriarhului Ecumenic canonizarea oficială a acestora. Patriarhia Ecumenică a proclamat canonizarea acestora în 1992 și a stabilit ca zi de prăznuire Marțea Luminată, ziua când aceștia au fost îngropați de către monahii de la Penteli.
Încă nu se cunosc numele celor 179 de mucenici. Aceasta e din cauză că pirații au dat foc mănăstirii din temelii, arzând astfel și documentele. Dar, totuși, câțiva credincioși au avut vise prin care s-au aflat câteva nume. Ei au primit aceste descoperiri o dată cu vindecări minunate de boli și neputințe. De exemplu, unul din părinții care apare în vise și săvărșește minuni se numește Marcu.
Mănăstirea azi
Astăzi mănăstirea are în jur de 30 de monahii. Se întrețin prin muncă în atelierul de broderie pentru veșminte de cult, prin pictura icoanelor și prin munca la ferma mănăstirii. Aproape toate maicile au studii superioare. Dintre faptele de milostenie ale obștii ies în evidență: grija pentru orfani, inclusiv pentru educația lor, ajutorul dat unor fete sărace pentru a-și întemeia o familie, ajutorul dat copiilor cu probleme psihiatrice, oferirea de găzduire celor care vizitează mănăstirea.
Recent o nouă biserică a fost construită în cinstea celor 179 de Noi-Mucenici. A fost ridicată din donațiile credincioșilor, în 6 ani.
Minuni
Un preot din Grecia, pe nume Părintele Serafim, avea mare evlavie la Noii-Mucenici din Ntaou Penteli. Cu câțiva ani în urmă începuse să sufere de dureri mari de cap și a plecat la Tesalonic pentru a-și face analize. I s-a diagnosticat o tumoare la creier. Doctorul l-a înștiințat cu privire la seriozitatea bolii și a unei urgente operații pe creier. Plin de durere, Părintele a telefonat Egumenei de la Ntaou Penteli, iar aceasta l-a sfătuit să vină la mănăstire, înainte de se opera, și să se închine sfintelor moaște. Părintele Serafim a sosit la mănăstire, s-a închinat și s-a rugat pentru ajutor în boală. Egumena i-a dărut o părticică din sfintele moaște, gest care l-a emoționat adânc, și pe care le-a pus într-o cutiuță de argint în Sfântul Altar al Bisericii parohiale unde slujea.
A doua zi când a intrat în biserică să slujească Sfânta Liturghie, Părintele Serafim a observat în jurul cutiuței de argint ceva care semăna a ulei. Cu multă credință el a luat o bucata de vată, a înmuiat-o în ceea ce părea a fi ulei și și-a făcut semnul Sfintei Cruci cu acea vată pe cap. După Sf. Liturghie, Părintele a sunat la mănăstire și a povestit Egumenei minunea, apoi i-a trimis și o fotografie cu uleiul care cursese din cutiuța cu sfintele moaște. Prin credința sa mare, pr. Serafim a renunțat să mai meargă la medic timp de 6 luni, în tot acest timp rugându-se pentru vindecarea sa. Atunci când a mers și și-a făcut noi analize, spre mirarea tuturor medicilor, tumoarea dispăruse complet.
- Puteți urmări un documentar de 45 minute în limba greacă despre cei 179 noi-mucenici din Mănăstirea Ntaou Penteli: click here.
Traducere din limba engleză după 179 Newly-Revealed Martyrs of Ntaou Penteli
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Hristos a inviat!
Impresionanta povestea celor 179 de mucenici! Nu o cunosteam.
Chiar ma gandeam deunazi la un lucru: oamenii alesi ai lui Dumnezeu, se nevoiesc o perioada, ani de zile de obicei, pana sa fie umpluti de har; Sf Maria Egipteanca s-a sfintit dupa zeci de ani de nevointe, de exemplu; pe cand mucenicii sunt plini de har, inca din momentul patimirilor. Sf Mare Mucenic Gheorghe era plin de har in timpul chinuitoarelor si infricosatoarelor torturi la care a fost supus. Altfel nu putea rezista.
Mucenicii cred ca se sfintesc intr-un timp foarte scurt, unii sunt umpluti de har chiar in binecuvantatul moment al deciziei de a nu se lepada de Domnul. Iubesc mult si sufera mult intr-un timp foarte scurt.
Citeam si povestea Sfantului Mucenic Tarsisius, copilul de 10 ani, care a fost omorat in timp ce ducea Sfintele Taine, pentru ca cei cateva mii de crestini ce se pregateau pentru moarte in cusca fiarelor, sa se impartaseasca.
Minunate sunt faptele Tale, Doamne!
Pericopa evanghelică: Ioan 1, 35- 51
35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui.
36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!
37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus.
38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti?
39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.
40. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).
42. Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).
43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.
44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.
46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.
47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.
48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.
49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.
50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.
51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.
Pericopa apostolică: Fapte 2, 22- 38
22. Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi,
23. Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât,
24. Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea.
25. Căci David zice despre El: “Totdeauna am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26. De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde.
27. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune.
28. Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu înfăţişarea Ta mă vei umple de bucurie”.
29. Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta.
30. Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui,
31. Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea.
32. Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori.
33. Deci, înălţându-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi.
34. Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: “Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea,
35. Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.
36. Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos.
37. Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?
38. Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.