MEDITATIA SFANTULUI NICODIM AGHIORITUL despre Patimirea Mantuitorului pe Cruce:

A. A suferit nespus cu trupul,

B. A suferit nespus cu sufletul,

C.  Ne-a lasat ca invatatura cele sapte cuvinte ale Sale

***

A.

Ia aminte, frate, ca Iisus Hristos – inaltat pe Cruce in vazul tuturor, se aseamana, precum Insusi zice, cu sarpele de arama inaltat de Moise in pustie, ca sa ne tamaduiasca de ranile si de otrava nu a sarpelui, ci a pacatelor noastre: Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, tot asa se cade sa fieinaltat si Fiul Omului”‘ (Ioan 3,14). Deci priviti-L cu atentie cum este tintuit pe Cruce si indreptati-va privirea asupra preasfantului Sau trup, care este tot vanatai, tot sfartecat, tot zdrobit de lovituri si manjit de sange. Vedeti-L cum este gol, dispretuit si osandit de vrajmasii Sai.

Vedeti cum prea sfantul Sau cap este zgariat de cei mai rai spini, cum ochii ii sunt obositi de vegheri si de lacrimi. Vezi apoi, pacatosule, cum fata lui este vestejita si plina de incretituri, cum obrajii sunt cu totul inegriti de loviturile cu palma, cum gatul Lui pe dinapoi este ranit de loviturile de pumn; vezi cum buzele Ii sunt amarate de fiere, cum limba si gatlejul ii sunt arse de sete, cum mainile ii sunt sugrumate de funii groase, cum umerii ii sunt zdrobiti de greutatea Crucii.

Vezi, frate, cum mainile si picioarele Ii sunt strapunse de piroane foarte ascutite, aceste madulare asa de simtitoare, din pricina intalnirii tuturor nervilor si venelor si arterelor care se gasesc pe ele. Cum vinele Sale sunt goale de sange, cum coasta ii este strapunsa cu lancea, cum toate incheieturile si madularele Sale sunt sfasiate de apasarea mare a crucii si cum curge sangele din toate partile fara mangaiere, fara compatimire, in starea cea mai nenorocita pe care a incercat-o vreodata un om pe lume si cum se stinge incetul cu incetul murind, prin zbuciumul tuturor madularelor. In scurt, vezi frate, cum intreg Preasfantul Sau trup s-a facut numai rana, fara chip, fara forma, fara orice frumusete omeneasca:

L-am vazut pe El si n-avea chip, nici frumusete; ci chipul lui era necinstit si parasit de fiii oamenilor(Isaia 53,2).

Prea dulcele meu Iisus, ce priveliste vrednica de mila si de plans ai ajuns in ochii tuturor oamenilor! Cum ne-ai facut sa ramanem muti si uimiti, toti cei ce te vedem! Cugetand la frumusetea Ta cea dintai si chipul placut pe care-l aveai si la uraciunea si la desfigurarea pe care o are acum fata Ta, dupa cum mai inainte a zis Isaia: „multi vor fi uimiti de Tine, asa va fi desfigurat chipul Tau de oameni si slava Ta, de fii omenesti” (52, 14). Tu pe care doreai sa te vada Avraam, Isaac si toti patriarhii, sa Te aduca oamenii in asa stare! O, nerecunoscator neam omenesc! Tu esti cel pe care te rugau proorocii sa vii in lume si poporul evreiesc te-a asteptat cinci mii si jumatate de ani precum chinurile femeia care naste!

Ca, ceea ce se chinuieste cand i se apropie ceasul sa nasca si striga in durerile ei, asa ne-am apropiat de cel iubit al tau” (Isaia 27, 17).

Si acum ai venit sa te desfigureze astfel, tocmai cei ce te asteptau? O, nerecunoscator neam al oamenilor! Tu esti acel mantuitor facator de minuni, acel tamaduitor si facator de minuni, care ai umplut Iudeea de minuni, care ai tamaduit pe toti bolnavii,care ai daruit mii de binefaceri oamenilor si acum insisi oamenii, carora le-ai facut bine, sa te faca sa nu te mai cunosti ca esti om, ci numai orana de om! “Om in rana fiind” (Isaia 23, 3). O, nerecunosacator neam omenesc!

Ce spui acum, frate, care citind acestea nu compatimesti pe iubitul tau Iisus, care a suferit asa de mult din dragoste pentru tine? Nu suferi impreuna cu Rascumparatorul tau, care a suferit atatea cazne, pe care – daca ai vedea ca le sufera un rob al tau, pentru faptele lui rele, desigur ca ai suferi si tu? Dar ce spun eu un sclav? Chiar si un animal, daca l-ai vedea ca sufera atata, ti s-ar muia inima si l-ai compatimi. Iar acum, cand aceste chinuri le sufera Dumnezeu intrupat si Fiul lui Dumnezeu cel fara de pacat si nu pentru altceva decat numai pentru pacatele tale, tu totusi stai impietrit si nu ti se sfasie inima ca sa versi macar o lacrima! Ah, impietritule la inima si nerecunoscatorule! Au nu stii tu, nenorocitule, ca acel macel infricosat si acest noian de chinuri tu il pricinuiesti lui Hristos cu propriile tale pacate?

Tu cu semetia, cu hula, cu gandurile cele rusinoase Ii apesi cununa de spini pe cap. Tu, cu privirile cele rele si patimase Il lovesti cu pumnul peste ochii Sai dumnezeiesti. Tu cu ospetele, cu luxul si banchetele pe care le faci, Îl adapi cu otet si cu fiere. Tu, cu ocarile si grairile de rau si cu cuvintele rusinoase pe care le spui Il palmuiesti si-L scuipi in obraz. Tu, cu nedreptatile si rapirile tale, Ii tintuiesti mainile pe cruce. Tu, cu hainele luxoase si stralucite pe care le porti, Il imbraci cu hlamida rosie, sau mai bine-zis, Il lasi cu totul gol.

Tu, cu umbletele tale rele pe care le faci, plimbandu-ti pe drum, pacatele, Ii pironesti picioarele. Tu, cu ura si cu tinerea de minte a raului, pe care le nutresti in inima impotriva fratelui tau si cu poftele trupesti Ii impungi coasta cu lancea. Si ca sa spun pe scurt, tu, cu multimea pacatelor pe care le faci, rastignesti a doua oara pe Fiul lui Dumnezeu: Rastignesc din nou insine pe Fiul lui Dumnezeu si-L batjocoresc(Evrei 6,6).

Ah, frate, aceasta-i oare recunostinta pe care o arati Rascumparatorului pentru atatea haruri? Aceasta-i rasplata pe care o dai lui Hristos pentru patimile pe care le-a suferit pentru tine? El sa sufere asa de mult ca sa-ti stearga pacatul si tu sa pacatuiesti din nou? Si pacatuind nu-I reinnoiesti suferintele si Crucea?

Neam rau si ticalos, asa rasplatesti tu Domnului? (Deuter. 32,6).

Rusineaza-te, frate, rusineaza-te pentru atata nerecunostiinta fata de Dumnezeu, nerecunostiinta pe care daca cineva ar arata-o fata de un imparat pamantesc, ar pomeni despre ea toate istoriile lumii. Cere, deci, iertare de la Iisus pentru aceasta nerecunostiinta si de azi inainte sa nu te mai rabde inima sa-I strapungi coasta cu lancea, cu rautatea si cu poftele tale trupesti. Sa nu te mai rabde sufletul sa-I pironesti iarasi mainile cu rapirile si nedreptatile tale. Sa nu-I mai inghimpi capul cu semetie si sa nu-L mai rastignesti a doua oara si a treia oara cu vreun pacat de moarte. Ajunge cat a suferit pentru pacatele tale. Nu-L mai intrista cu starea nefericita in care te afli. Nu-L mai chinui. Ce? Vrei sa-I mai adaugi suferinte si mai mari cu alte pacate? Nu, frate, te rog sa nu te invartosezi la inima mai mult decat pietrele si decat celelalte fapturi care au fost compatimitoare la chinurile Facatorului lor, ci mai degraba hotaraste-te ca de acum sa-ti impietresti fata de pacat toate simturile si madularele ca sa suferi si tu simbolic suferintele pe care Domnul le-a indurat real. Tamaduindu-ti astfel patimile pe care singur ti le-ai pricinuit, cum te sfatuieste Sf. Grigorie Teologul zicand:

“Mergi fara de pata prin toate varstele si stadiile lui Hristos, ca un ucenic al lui Hristos… Daca esti batjocorit, cere si pe celelalte, gusta venin, adapa-te cu otet, cauta scuipari, primeste palme si lovituri, incununeaza-te cu spini, prin asprimea vietii celei dupa Dumnezeu, imbraca hlamida rosie, primeste sceptrul de trestie, lasa-te adorat in batjocura de cei care-si bat joc de adevar; in scurt, rastigneste-te, mori impreuna cu El, ingroapa-te bucuros, pentru ca sa-nviezi impreuna cu Dansul si sa fii proslavit si sa imparatesti impreuna cu El (Cuvant la Nasterea Domnului).

Cum se intelege aceasta? Asculta ce spune inteleptul Nichita, talmacitorul dumnezeiescului Grigorie:

“Imita, frate, si sufera toate cate a facut Domnul, in toate varstele vietii Lui, ca un ucenic al lui Hristos, daca esti cumva biciuit pentru Hristos si poruncile lui, cauta insa si celelalte suferinte ale Lui si anume: fierea, care este amaraciunea si necazul petrecerii dupa invatatura lui Hristos, atat de voie cat si silit, pe care se cade s-o gusti si tu din cauza fructului dulce pe care l-ai gustat in Rai; otetul arata impotrivirile si invinuirile, pe care le vei primi atat de la prieteni cat si de la straini, suparile si loviturile sunt ocarile ce ti se aduc in fata; palmele sunt inselaciunile si ocarile care ti se fac pe ascuns; pentru ca palma este cand loveste cineva pe ascuns ceafa omului cu mana goala, ca sa faca zgomot pentru a rade; spinii arata asprimea pe care o are filozofia practica, iar hlamida rosie sunt supararile muscatoare, care patrund pana in adancul inimii tale, dupa cum si culoarea rosie patrunde in adancime si nu iese; a primit Hristos, in dreapta Sa trestia, ca sceptru in bataie de joc; rabda si tu batjocurile ce ti se vor face; a primit si rani de la loviturile cu trestia, nu o trestie slaba, ca cea de pe la noi, ci tare si grea ca lemnul, primeste si tu ranile si lovirile pe care ti le vor face unii pentru adevar. Rabda orice batjocura de la cei ce-si bat joc de cele dumnezeiesti si de adevarata virtute. In sfarsit, rastigneste-te de la savarsirea pacatului, si mori si tu nelasandu-te doborat de imboldirile launtrice ale pacatului si de cugetele cele patimase. Ingroapa-te si Tu, parasind simturile si toate cele pamantesti, pentru ca sa invii si tu impreuna cu Hristos, prin practicarea virtutii. In locul acestei rastigniri lipsite de cinste sa fii proslavit prin vederea duhovniceasca a celor ce exista in locul mormantului sa imparatesti impreuna cu Hristos prin rapirea mintii spre Domnul”.

Iar daca nu vei lua si tu patimile pe care le vede Teologul, pentru pacatele tale, sa stii bine ca patimile pe care le-a rabdat Hristos ca sa te mantuiasca, au sa-ti fie spre pedeapsa daca nu-ti voiesti si tu mantuirea. Acele patimi te vor face fara de raspuns si mut in ziua judecatii. Dar oare ce ai putea raspunde atunci, nenorocitule, cand vei vedea pe Judecatorul Cel infricosat avand la maini, la picioare si in coasta ranile pe care le-a rabdat pentru ca sa te mantuiasca, iar tu I le-ai deschis cu pacatele Tale? Iata-l ca vine pe nori :

“Si-L va vedea tot ochiul si-L vor vedea si acei care l-au impuns(Apoc. 1,7).

B.

Ia aminte, iubitule, la starea lui Iisus cand era pe Cruce. Patrunde pana in adancul inimii Lui si arunca privirea si asupra prea sfantului Sau suflet, si-L vei vedea luptandu-se dupa fire intre doua suferinte potrivnice, amandoua foarte mari si anume bucuria si intristarea, tragand de el ca doi calai si sfasiindu-L launtric nemasurat mai mult decat suferinta trupeasca cea din afara. A patimit de bucurie pentru doua pricini:

1) pentru ca stia ca patimile si moartea pe care le primea erau dupa placerile Parintelui ceresc si ca ele aveau sa aduca eliberarea de pacat, izbavirea de diavoli si mantuirea multor suferinte;

si 2) pentru ca avea o nespusa dragoste si dorinta de a patimi care, in loc sa se stinga in mijlocul atator dureri si poveri, ca si un cuptor a crescut mereu cu flacari tot mai mari, pricinuind in inima lui Iisus o nepotolita sete de a suferi tot mai mult si de aceea a si zis: “Mi-e sete” (Ioan 19.28).

De aceea pentru a se arata placut Parintelui ceresc ar fi stat pe Cruce nu trei ceasuri, ci pana la sfarsitul lumii, fiind gata sa sufere cu bucurie nu o moarte, ci mii de morti, daca cei ce voiau sa-L omoare n-ar fi pacatuit. Aceasta bucurie pe care o avea Iisus cand a suferit, vrand s-o arate Solomon cel pasnic, a zis prin gura miresei care canta; Fiicele Sionului, veniti si vedeti pe Solomon cu cununa (cea de spini), cu care l-a incununat mama lui (Sinagoga) in ziua nuntii lui si in ziua bucuriei inimii lui?” (Cant. Cant. 3,11). Si cu cat aceasta bucurie si dragoste a lui Iisus erau mai mari decat ura celor ce-L rastigneau, cu atat mai mari si mai grozave erau si suferintele nascute din aceasta dragoste pe care le-a simtit in sufletul si in inima Sa.

De asemenea, a patimit sufletul Domnului o durere nemasurata:

1) Pentru ca orice lovitura si orice suferinta primita in trupul Sau nu era singura, ci amestecata cu mii de ocari, de batjocuri, cu mii de blasfemii si rusinari de la arhierei, de la dregatori, de la ostasi, de la calatori si de la intreg poporul:

Si statea poporul privind si-L batjocoreau si dregatorii cu ei zicand: pe altii i-a mantuit, mantuiasca-se acum si pe Sine. Il batjocoreau si ostasii venind si dandu-I otet“. (Luca 23, 35).

Si calatorii Îl ocarau, clatinandu-si capetele lor si zicand:

Huo, tu cel ce strici templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-te pe Sineti..; asemenea si arhiereii, batandu-si joc de Dansul impreuna cu carturarii, ziceau…(Marcu 15,29).

Pentru ca ticalosii nu se multumeau sa loveasca numai trupul Domnului cu suferinte trupesti, ci voiau sa-I raneasca si Prea sfantul Sau suflet cu ocari si batjocuri. De aceea avea dreptate Domnul sa se intristeze si sa zica cu Proorocul:

Ocara a suferit sufletul Meu(Ps. 78,23), dupa cum si Ieremia a zis despre Dansul ca are sa se sature de ocari(Plangeri 3,29)…

2) Pentru ca a primit moartea, care nu era lucru si faptura a lui Dumnezeu, nici urmare a legilor firii, nici din voia lui Dumnezeu, ci era potrivnica dumnezeiestii voiri, potrivnica si legilor firii: Ca Dumnezeu n-a facut moartea(Intel. Solomon 1,13).

3) A suferit Domnul cu sufletul pentru ca stia ca prin patimile si moartea Sa aducea o ispasire si un canon indestulator pentru toti oamenii de la Adam si pana la sfarsitul lumii, deoarece, dupa cum invata Sfintii Parinti, toate pacatele lumii fata de suferintele lui sunt ca picatura de apa in noianul marii. Caci zice Sf. Chiril al Ierusalimului:

Hristos a platit mai mult decat datoram noi; cu atat mai mult cu cat este marea fata de mica picatura de apa“.

Aceasta a spus-o raspicat si Pavel: Unde s-a inmultit pacatul acolo a prisosit Harul(Rom 5,20). Si parerea multor teologi este ca asa-i de bogata ispasirea pe care a adus-o Hristos cu patima Sa, incat este indestulatoatre sa mantuiasca si pe toti dracii, daca ei ar vrea sa se pocaiasca. Si este asa, pentru ca patimile si moartea suferite de Hristos au un pret asa de mare, incat daca ar fi suferit numai o mica patimire si bataie, ar fi fost deajuns pentru pacatele tuturor oamenilor, deci cu cat mai mult cat a suferit atatea si atatea? Deci, stiind Domnul bogata si nemasurata ispasire pe care o facea pentru toti oamenii, caci zice: Daca a murit unul pentru toti, iata toti au murit(II Cor. 5,14), precum si faptul ca putini oameni aveau sa se impartaseasca de plata si de folosul acestei ispasiri si ca aveau sa creada si sa se mantuiasca abia un om dintr-un milion, iar toti ceilalti aveau sa ramana in necredinta nefolosindu-se de patima lui niciodata, ci mai degraba aveau sa-I huleasca numele si sa ocarasca Crucea Lui, de aceea, zic, Iisus s-a intristat fara masura si a suferit pana la moarte.

Las la o parte cat de mult a intristat dumnezeiasca Sa inima nerecunostiinta ucenicilor, din care unul L-a tradat, altul L-a tagaduit iar ceilalti au fugit lasandu-L singur! (Matei 27, 56); apoi, indeosebi nerecunostinta iudeilor, a poporului sau ales si asa de iubit, caruia ii facuse atat de multe binefaceri, pe care venise sa-i mantuiasca, iar el a ajuns pana la atata rautate incat sa rastigneasca pe marele sau binefacator, voind prin aceasta nerecunostiinta sa-L nimiceasca si trupeste si sufleteste. Daca Domnul, chiar inainte ca iudeii sa-L rastigneasca, vazand cetatea Ierusalimului, a plans si a varsat lacrimi de intristare pentru robia si distrugerea ce aveau s-o patimeasca de la romani – dupa cum spune Sf. Ev. Luca : Si cand s-a apropiat, vazand cetatea, a plans pentru ea(19, 4), – cu cat mai mult s-a intristat si a plans pentru ei, vazand ca-L rastignesc tocmai pe El, care venise sa-i mantuiasca.

Dar daca pieirea atator necredinciosi si eretici a intristat inima lui Iisus L-a mangaiat oare cel putin mantuirea tuturor crestinilor ortodocsi? Vai! Nerecunostinta crestinilor a intristat si mai mult sufletul Domnului, pentru ca stia cati dintre acesti credinciosi aveau sa calce in picioare preascumpul Sau sange si patima Lui! Cati aveau sa dispretuiasca poruncile Lui? Pe cati avea sa-i castige diavolul! Si pe cati avea sa-i inghita iadul, incat abia din multi avea sa se mantuiasca unul!

Pe toate acestea socotindu-le Domnul si vazand zadarnicit scopul pentru care suferise atatea patimi – adica mantuirea tuturor oamenilor si cat de putini oameni aveau sa se foloseasca de aceasta, sufletul Lui s-a intristat atat de mult, incat daca n-ar fi fost nemuritor ar fi murit de intristare. Durerea Sa launtrica a fost asa de mare incat este cu neputinta sa o priceapa cineva in lumea aceasta, ci numai in ziua judecatii, dupa unii dascali, fiecare o va cunoaste, mai deplin. Caci atunci o va arata Domnul, ca sa o vada toti oamenii spre rusinea pacatosilor. De aceea avea dreptate Iisus sa strige cu Ieremia: Toti cei ce treceti pe cale, intoarceti-va si vedeti daca este durere ca durerea Mea(Plang. 1,12).

Aceasta suferinta launtrica a Domnului a fost pricina ca sa se planga Iisus catre Dumnezeu Tatal si sa strige din partea omenirii suferinde, din pricina nesimtirii patimilor: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce M-ai parasit(Matei 27.46) (La Coresios: Cuvant la Sf. Patimi); aratand prin aceasta ca Tatal se purta atunci cu omenirea Lui ca si cum ar fi parasit-o, pastrand-o nu ca sa moara cat mai degraba, ci ca sa stea mai mult in chinurile pe care le suferea. De aceea, pe acela pe care mai inainte il numea Tata, pentru dumnezeirea Sa, acum, din pricina marimii chinurilor, nu l-au mai numit Tatal, ci numai Dumnezeu, aratand ca Tatal se purta cu El ca si cu un strain, ba chiar ca cu un dusman nedandu-i alta mangaiere decat cresterea chinurilor. Vai, cat de vrednic de mila si ciudat este acest lucru! Iisus Hristos putandu-si indulci suferintele, cum mai tarziu a usurat chinurile atator mucenici si totusi sa bea pe de-a-ntregul si deplin paharul suferintelor, lasand la o parte orice mangaiere si a lui Dumnezeu si a ingerilor si a oamenilor si din cer si de pe pamant! Si putand cu putina suferinta sa rascumpere toata lumea, a primit sa se afunde intr-un abis de chinuri.

Acum tu, pacatosule, cunoscand acestea, te miri pentru ce Hristos a suferit in sufletul Sau o patima asa de mare si de neasemanata? Sa stii, insa, ca n-a rabdat-o pentru altceva decat ca sa intelegi mai adanc dragostea pe care o datorezi lui Dumnezeu si ura pe care trebuie s-o ai pentru pacat. Pentru ca Domnul, nimicindu-si aproape de tot trupul, ca sa nimiceasca pacatul, dand din dragoste pentru Tatal o viata de asa mare pret si afundandu-si dumnezeiescul suflet intr-un abis de chinuri, ne da sa intelegem bine ca trebuie sa preferam voia lui Dumnezeu, mai mult decat orice bine si ca fiecare pacat, fiind o paguba si o necinstire a nespusei maretii a lui Dumnezeu, este un rau mai mare decat inspaimantatoarea moarte a lui Dumnezeu intrupat, intrucat El a preferat ca Fiul Unul Nascut al lui Dumnezeu sa primeasca moartea, numai ca sa vindece un rau asa de mare: pacatul. Dupa nelegiuirile poporului meu a venit moartea(Isaia 53,8). Dar tu, frate, nu te-ai gandit niciodata de ce Dumnezeu a rabdat asa de mari chinuri cu trupul si cu sufletul? Vai mie! Ma tem ca niciodata! De aceea esti asa de departe de a iubi pe Dumnezeu si de a uri pacatul! Si doar acesta este tot rostul si scopul patimilor Domnului si cea dintai invatatura pe care Rascumparatorul a voit sa ti-o dea cu patimile Sale.

O, ce mare rusine! Dumnezeu – omul Iisus sa se nimiceasca pe Sine si sa sufere atata, ca sa-ti arate cu crucea Sa limpede adevarul si tu pana acum sa nu-L intelegi! Ce vei spune, nenorocitule, cand vei sta in fata judecatii lui Dumnezeu incarcat cu atatea pacate? Vei raspunde repede ca n-ai crezut ca pacatul este un rau asa de mare ? Dar cum ar fi fost cu putinta ca intelepciunea cea vesnica a lui Dumnezeu sa dea pe cea mai scumpa fiinta din lume ca sa rabde cea mai rusinoasa si ingrozitoare moarte trupeasca si cea mai mare suferinta sufleteasca, daca pacatul ar fi un rau neinsemnat, un fel de nimic? Cum ar fi fost cu putinta ca doctorul sufletelor si al trupurilor sa pregateasca cu propriul Sau sange o asa de scumpa doctorie, daca rana pe care trebuie s-o vindece n-ar fi fost asa mare? De aceea spune Sf. Ignatie Teoforul:

Ranile pacatosilor erau asa de mari incat a fost nevoie ca Insusi Domnul sa fie ranit pentru ca sa le tamaduiasca.”

Crezi acum si-ti dai seama cat de mare este pacatul, dupa suferinta pe care a rabdat-o Domnul, ca sa te izbaveasca? Caci dupa umbra, cunosti care este marimea unui corp.

Rusineaza-te, dar, de o asa de monstruoasa nestiinta pe care ai avut-o pana acum si fii incredintat ca un singur pacat de moarte de l-ai mai face, este un rau mai infricosator decat toata patimirea lui Iisus Hristos, daca ar fi cu putinta ca ea sa se mai repete. Minuneaza-te cum de ai baut ca apa rautatea, fara nici o rusine sau zabava, precum zice Iov: Urat si necurat este barbatul, care bea nedreptatea ca o bautura(15,16). Intristeaza-te si te caieste pentru amaraciunea pe care ai pricinuit-o Domnului cu pacatele tale. Ca si cum n-ar fi fost deajuns suferinta pricinuita de pacatele celorlalti pacatosi, ai mai adaugat si propriile-ti pacate intristandu-L fara masura, deoarece mai dinainte El stia dispretul ce aveai sa-l arati fata de suferintele Sale, ocara sangelui Lui si calcarea poruncilor Sale. Hotaraste-te sa nu-I mai intristezi dumnezeiasca inima cu alte pacate, ci sa te faci recunoscator, aratand ascultare de poruncile Lui, pretuire sangelui Lui, evlavie sfintelor Patimi si mantuire pentru sufletul tau, pentru care Domnul a suferit cate a suferit, caci daca din rautatea ta se va intampla sa fii osandit sa sti ca-ti va ramane in vecii vecilor, infipt ca un piron in inima acest gand chinuitor. Hristos sa sufere atata pentru ca sa ma mantuiasca, iar eu sa fiu osandit! Vai mie! Straduieste-te sa-ti agonisesti fata de Dumnezeu dragostea care o au ingerii si sfintii, ca sa-ti plinesti cu ea lipsa si sa te arati multumitor lui Iisus, pentru dragostea pe care a avut-o suferind atatea patimi pentru a ta mantuire. Si fiindca Domnul a rabdat patimile cu trupul ca sa-ti rascumpere trupul si le-a rabdat si cu sufletul ca sa-ti rascumpere sufletul, roaga-L sa-ti intareasca pe veci in inima hotararea ca sa nu-ti mai lasi nici trupul, nici sufletul sa mai cada in vreun pacat, ci sa fii de-a pururi rob lui Iisus Hristos care te-a rascumparat de la diavolul si de la pacat, nu cu bani, cu alte lucruri stricacioase, ci cu sine Insusi si cu preascump sangele Sau, dupa cum zice prea fericitul Petru: Stiind ca nu cu argint sau cu aur stricacios sunteti rascumparati din viata cea desarta data voua de parinti, ci prin sangele cel scump al lui Hristos ca al unui miel nevinovat si neprihanit(1 Petru 1,18).

Ia aminte, iubitule, la cele sapte cuvinte pe care le-a grait Domnul pe Cruce si ti le-a lasat drept cea din urma tainica porunca, ca sa le pazesti de-a pururi in inima si in minte, in toata viata ta pamanteasca. [...]

1. Cel dintai cuvant spus de Domnul pe cruce este: Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac(Luca 23,34).

Prin aceasta Domnul isi arata nespusa dragoste si netinerea minte de rau. Nu face ca pamantul sa se despice si sa inghita pe rastignitori, ci mai degraba roaga pe Tatal sa le ierte pacatul si desigur ca ar fi fost iertati daca ar fi crezut si s-ar fi pocait si n-ar fi ramas in necredinta, dupa cum zice Teofilact:

Aratand o nespusa blandete, Iisus se roaga pentru ei si li s-ar fi iertat pacatul daca dupa aceea n-ar fi ramas in necredinta “.

Din acest cuvant a invatat Stefan sa spuna despre cei ce-l ucideau cu pietre: Doamne nu le socoti lor pacatul acesta! (F.Ap. 7.60). Tot asa si Iacov, fratele Domnului a invatat sa se roage cu acest cuvant, pentru cei ce-1 aruncase jos, dupa cum spune Metafrast. Pe scurt, toti sfintii, ca imitatori si urmasi ai lui Hristos, de la acest cuvant au invatat sa ierte pe vrajmasii lor.

2. Al doilea cuvant este cel rostit de Domnul catre talharul cel bun: Amin, zic tie, astazi vei fi cu mine in rai(Luca 23,43).

Cel mai placut cuvant, prin care Domnul face mostenitor al Raiului pe cel ce mai inainte a fost ucigas si talhar!talharul cel bun De cate ori si multi zic cuvantul pe care l-a spus talharul catre Hristos: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta“! (Idem 42), dar nu se invrednicesc sa auda si raspunsul lui Hristos catre talhar, pentru ca nu-l spun cu cainta si cu aceeasi inima ca si talharul si pentru ca ei il spun dupa ce au crezut ca Hristos este Dumnezeu, pe cand talharul l-a spus fara sa creada ca Hristos este Dumnezeu si fara sa vada minuni, ci l-a spus unui tovaras de osanda si catre un rastignit, insuflat de Har, precum spune Sfantul Leon, dupa buna parere si mustrare de sine zicand: Noi cu dreptate patimim pentru cele ce am facut, pe cand acesta n-a facut nimic rau(Luca 23,41). De aceea avea dreptate dumnezeiescul Hrisostom sa strige talharului:

O minunata marturie a talharului! Il vede rastignit si vesteste Imparatia; Il vede spanzurat pe lemn si il numeste Imparat al Cerurilor!

Iar Grigorie Dialogul: Cuiele au tintuit numai mainile talharului pe Cruce, dar nu i-au putut tintui limba si inima“. Si Sf. Gheorghe Coresios:

inima talharului este sloboda; in credinta, pentru ca vesteste pe Hristos ca imparat; in nadejde, pentru ca pomeneste de Imparatia Cerurilor si in dragoste, pentru ca mustra pe celalalt talhar care hulea, zicandu-i: Nu te temi tu de Dumnezeu ca in aceasi osanda esti?(Luca 23.40).

3. Al treilea cuvant este cel spus de Domnul Iisus Preasfintei Sale Maici si lui Ioan, ucenicul cel iubit, care stateau in preajma crucii Lui: “Femeie, iata Fiul Tau! Apoi spuse ucenicului: Iata mama ta!” (Ioan 19,26)

Prin acest cuvant, talcuieste Teofilact, El se grijeste numai de mama Sa – cu toate ca erau de fata si alte femei, incredintand pe Fecioara, celui feciorelnic, pe cea iubita celui iubit si pe cea curata ucenicului celui curat ca s-o pazeasca. Si ne invata si pe noi ca sa ne grijim de parintii nostri pana la cea din urma suflare a lor, daca nu ne impiedica de la evlavie si de la virtute. El se ingrijeste de mama… si fiind si alte femei numai de mama se grijeste, invatandu-ne ca sa avem grija de cei ce ne-au nascut pana la ultima suflare. Dar oare de parintii care ne impiedica de la evlavie sa nu avem grija? Nu ne opreste sa le purtam toata grija. Spune Teofil (la Coresios) ca Domnul a spus mamei Sale cuvant aspru, nenumind-o mama ci femeie, cum numea si pe celelalte, pentru ca sa n-o intristeze si mai mult prin cuvantul mama, ci prin asprimea cuvantului s-o faca sa rabde mai usor patima Lui.

4. Al patrulea cuvant este Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai lasat!(Matei 27,46; Ps.21,1).

Desi acest cuvant unii l-au talcuit precum am mai spus inainte, Grigorie Teologul invata ca Domnul, rostind acest cuvant ne-a inchipuit pe noi, primind in persoana Sa parasirea lui Dumnezeu, pe care a suferit-o firea noastra omeneasca; dupa cum a primit si lipsa de minte si gresalele noastre, dupa cum se cuprinde in psalmul 21, referitor la Hristos, din care este si cuvantul acesta:

Caci nu El este parasit fie de Tatal fie de Dumnezeirea Lui…, ci in El ne inchipuie pe noi. Noi suntem cei parasiti si trecuti cu vederea dintai. Apoi acum mantuiti, prin patimile Celui fara de patima, dupa cum si lipsa noastra de minte si gresala insusind-o, spune celelalte prin psalm. Pentru ca vadit se refera la Hristos, Psalmul 21” (Cuv. 2 Despre Fiul).

Acelasi lucru il spune si inteleptul Origen in Talcuirea Psalmului 21 si Ioan Damaschin in Teologia sa.

5.  Al cincilea cuvant pe care l-a spus Iisus pe Cruce este: Mi-e sete!” (Ioan 19,28).

Pricinile pentru care Iisus a spus acest cuvant sunt trei: trupeasca, sufleteasca si alegorica. Fiindca Domnul varsase rau de sudori ca picaturi de sange in Gradina; fiindca varsase mult sange in grozava biciuire de la rastignire si fiindca suferise atatea dureri si patimi, trupul sau ramasese fara umezeala fireasca, incat si trupeste Domnul era chinuit de o sete arzatoare, dupa cum spune si Sf. Chiril al Alexandriei, in Talcuirea Evangheliei de la Ioan.

Pricina sufleteasca era ca Domnul cu sufletul si cu inima inseta si dorea sa sufere pentru mantuirea oamenilor: Mi-e sete- zice Fericitul Augustin: sunt insetat sa-mi vars sangele, sunt insetat sa va imbogatesc cu binefacerile mele“. Si Sf. Ciprian zice:

Domnul era insetat sa sufere si mai mult, pentru ca focul nemarginitei Sale iubiri pentru oameni ardea asa de tare in inima sa, incat desi suferise atata, I se parea ca a suferit putin, si dupa cum era fara margini si nemasurata dragostea Lui, asa dorea sa nu masure nici suferinta Lui“.

Pricina alegorica a setei Domnului era ca prin cuvantul: Mi-e sete” -zice Sf. Chiril al Ierusalimului - ca nici un lucru din lumea aceasta nu poate satura dorinta omului; ca viata omului se sfarseste, dar setea si dorul lui nu (in Teatron politicori).

6. Al saselea cuvant pe care l-a spus Domnul pe Cruce este: “Savarsitu-s-a!” (Ioan. 19,30).

Prin acest cuvant Domnul a aratat ca s-au plinit toate poruncile cele despre Dansul; ca s-a sfarsit lucrul si voia Tatalui pentru care venise in lume si despre care a spus: Mancarea mea este ca sa fac voia Celui ce M-a trimis si sa savarseasc lucrul Lui(Ioan 4,34); ca se sfarsise puterile trupului Sau si nu putea sa rabde mai mult. Pe scurt, cu cuvantul acesta, Domnul a aratat ca s-a sfarsit intruparea si iconomia Sa (opera mantuirii) si ca nu mai lipseste nimic: Toate s-au savarsit si nu mai ramane nimic pentru mantuire“, zice sfintitul Teofilact.

Alergati acum toti care auziti sau cititi acestea. Alergati mici si mari langa cruce, ca sa va luati ramas bun de la Preaiubitul Iisus si sa-I primiti rugaciunile si binecuvantarile inainte de a-si da sufletul. Alergati cu zdrobire de inima si cu lacrimi si cereti iertare. Preotii de la cel mai mare Arhiereu al vostru; feciorelnicii de la mirele vostru; cei rataciti, de la calauza voastra; cei bolnavi de la doctorul vostru; pacatosii de la Mantuitorul si marele vostru iubitor; si la un loc, toti crestinii buni, de la bunul nostru Parinte. Unul sa-I sarute mainile, altul sa-I sarute picioarele, unul sa-I sarute rana facuta cu lancea, altul sa-I stearga sangele si altul sa-I inchida ochii, dupa obiceiul ca fiii sa inchida ochii parintilor lor cand mor asa cum si Iosif a inchis ochii lui Iacov, tatal sau: Si Iosif si-a pus mainile pe ochii lui(Facere 46,4). Pentru ca dulcele Iisus va mai spune un singur cuvant si pe urma ne va parasi, indata isi va da sufletul. Priveste cum i se zbuciuma sufletul, cum se afla la cea din urma suflare si-n agonia mortii. Priveste cum isi inclina capul ca sa cheme moartea si striga cu mare putere si glas, cel mai din urma si al saptelea cuvant:

7. Parinte, in mainile Tale imi dau duhul(Luca 23,46)

Ah! A murit viata lumii! Ah! si-a dat duhul suflarea ingerilor! Ah, si-a dat suflarea sufletul tuturor! Soare ascunde-ti razele tale; pamantule, cutremura-te; pietrelor, despicati-va; morminte, deschideti-va; mortilor inviati; catapeteasma sfasie-te de sus pana jos si toate fapturile luati parte la nedreapta moarte a Facatorului vostru!

Si iata catapeteasma templului s-a rupt in doua de sus pana jos, mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor celor adormiti au inviat(Matei 27,51).

Cum ti se pare acum, iubitule, aceasta scoala pe care ti-a deschis-o Iisus pe Golgota? Cum ti se par aceste lectii si invataturile pe care ti le-a predat Domnul pe Cruce? Nu sunt minunate, mari si foarte puternice doctorii pentru toate suferintele? Deci cand da peste tine vreo rea intamplare alearga la Golgota. Cand te apuca vreo patima alearga la Golgota. Cand te musca serpii cei ganditori, dracii, alearga la Cruce. Pentru ca indata ce vei vedea pe Cel rastignit si-ti vei aminti de cele sapte invataturi pe care El ti le-a dat pe Cruce, indata te vei vindeca si vei trai, dupa cum si evreii muscati de serpi in pustie, indata ce priveau sarpele de arama se vindecau si nu mai mureau: Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus ca semn si cand un om era muscat de sarpe daca privea la sarpele de arama, traia ” (Numeri 21,9).

Cand ai vreun dusman, care te-a nedreptatit sau te-a jignit, sau te-a prigonit de moarte, alearga la cruce si adu-ti aminte de intaiul cuvant pe care l-a spus Domnul, iertand pe cei ce-L rastigneau si iarta si tu pe vrajmas din toata inima. Cand se va intampla sa te pedepseasca Dumnezeu cu boli si cu necazuri pana la moarte, alearga la cruce si fa ca bunul si recunoscatorul talhar, crezand si marturisind ca pe dreptate si pentru pacatele tale esti pedepsit, cunoscand ca este un Dumnezeu, de care sunt conduse toate fapturile si nimic nu este trecut cu vederea si de aceea proslaveste drepatea dumnezeiasca, care te-a pedepsit pentru folosul tau si nu murmura deloc. Pentru ca daca Domnul Cel fara pacat, osandit la moarte pe Cruce pentru pacatele tale, ca un nelegiuit sau talhar – nu a murmurat – cum vei mai murmura tu, cand suferi pentru pacatele tale? Si cand ai inainte-ti pilda lui Iisus Cel fara de pacat? Iar pentru recunostiinta si marturisirea ta, sa stii ca vei auzi si tu al doilea cuvant, pe care l-a spus Domnul talharului si vei intra in Rai, ca sa imparatesti impreuna cu Hristos, lasand afara pe talharul, care murmura si blestema. Dupa cum te sfatuieste Sf. Grigorie Teologul:

“Daca te-ai rastignit impreuna cu talharul, cunoaste pe Dumnezeu ca recunoscator; daca acela a fost nelegiuit pentru tine si pentru pacatul tau, tu fa-te pentru Dansul ascultator de lege, inchina-te Celui ce s-a rastignit pentru tine si – rascumpara-te de rautate, rascumpara prin moarte mantuirea, intra in Rai cu Iisus, caci ai cazut cu stiinta. Priveste bunurile de aici, lasa pe cel ce murmura sa moara afara cu blestemul” (Cuv. la Pasti).

Daca ai parinti trupesti sau duhovnicesti batrani, alearga la Cruce si invata din al treilea cuvant al Domnului sa te ingrijesti de dansii si sa le dai cele de trebuinta pentru viata ca: slujire trupeasca, cinste, supunere si orice alt ajutor: mai ales cand sunt saraci si bolnavi si batrani si nu te impiedica de la evlavie si virtute. Cand cineva face fata de tine vreo gresala mare sau mica alearga la cruce si invata din cuvantul al patrulea al Domnului sa ierti gresala fratelui tau, rabdand cu voie si din dragoste, ca si cum tu ai facut-o altuia, dupa cum si Hristos a primit ca fiind ale Sale nepasarea, neinteleptia si pacatele noastre. Caci sa stii, frate, ca doua sunt primirile, dupa cum zice Sf. Marcu Pustnicul: una fara de voie si dupa rautate, cum este, de pilda, cel care insala sau nedreptateste pe altul, sau il cleveteste si ii face rau; acela fara sa vrea isi aduce asupra sa pacatele si ispitele pe care le-ar suferi acela pe care el l-a inselat, l-a nedreptatit, l-a clevetit sau i-a facut rau, dupa cum ne incredinteaza de aceasta Scriptura zicand: “Dreptul scapa din lat si in locul lui cade nelegiuitul” (Prov. 11,8); si iarasi: “Cel ce sapa groapa aproapelui, cade intr-insa, iar cel ce rostogoleste piatra, peste dansul o rostogoleste” (Prov. 26.27).

Cealalta primire este de voie si izvoraste din dragoste, dupa cum Domnul, a primit si a luat asupra Sa pacatele si bolile si ispitele si suferintele noastre rabdand pana la moarte. Caci zice: “Iata mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii” (Ioan 1,29) si iarasi: “Acesta slabiciunile noastre le-a luat si bolile le-a purtat” (Matei 8.17); si iarasi: “Pentru ei ma sfintesc pe mine, ca si ei sa fie sfintiti cu adevarat”‘(Ioan 17,19). Dupa cum si Apostolii si toti sfintii au luat asupra-le pacatele pe care le faceau atat necredinciosii cat si credinciosii rabdandu-le ca pe ale lor. De aceea si Pavel porunceste zicand: “Purtati sarcina unul altuia si asa veti plini legea lui Hristos ” (Gal. 6.2).

Cand te lupta patima lacomiei si pofta de bogatie, de slava si de placeri, alearga la scoala Golgotei si invata din al cincilea cuvant spus de Domnul pe Cruce, sa insetezi si sa poftesti nu aceste lucruri stricacioase si trecatoare, care, fiind pieritoare si inselatoare, nu pot satura vreodata pofta omului, dupa cum nici apa zugravita nu poate potoli setea celui insetat. De aceea si femeia lui Lot care s-a intors sa priveasca spre Sodoma, nu s-a prefacut in vreun fel de piatra, ci in stanca de sare (Facere 19,26). Dupa cum cel ce mananca sare nu-si poate potoli setea, asa si cel ce pofteste lucrurile lumii, nu se poate satura niciodata. De aceea iti zic sa nu doresti acestea, ci doreste sa faci bine fratilor tai si sa-ti placa sa suferi din dragoste pentru dansii. Doreste pe Dumnezeu si slava lui Dumnezeu si fericirea care singura-ti poate indestula pofta si setea, dupa cuvantul Psalmistului: Satura-ma-voi cand mi se va arata slava Ta” (Ps. 16,17). De aceea a zis Fericitul Augustin, ca numai fericirea cereasca este binele desavarsit, care potoleste pe deplin pofta omului.

Cand esti bolnav sau batran si vezi ca s-a apropiat moartea, alearga la scoala de pe Golgota si invata din al saselea cuvant al Domnului, ca sa sfarsesti toate cele randuite si sa te spovedesti cu zdrobire de inima de toate pacatele facute din tinerete si pana in ceasul acela. Sa ierti din toata inima pe toti care ti-au gresit cu cuvantul sau cu fapta si sa ceri si tu iertare de la toti cei pe care i-ai jignit in vreun chip oarecare. Sa-ti faci sfantul Maslu, sa te impartasesti cu Sfintele Taine, sa-ti scrii testamentul, randuind ca din avutul pe care-l ai sa se dea si milostenie la saraci, precum porunceste dumnezeiescul Hrisostom, care zice ca testamentul fiecaruia sa aiba in el si numele lui Hristos si al saracilor.

Iar cand vei fi aproape sa-ti dai sufletul, adu-ti aminte de al saptelea cuvant al Domnului si incredinteaza cu toata umilinta si durerea inimii si cu lacrimi sufletul tau in mainile lui Dumnezeu, zicand cu Sf. Stefan: “Doamne Iisuse, primeste sufletul meu!” (F. Ap7,59). si cu Fericitul Augustin: Viata mea, primeste sufletul meu!” (Rugaciunea de dragoste, intaia).

Vezi, frate, ce folos ai de la Scoala Golgotei? Vezi ce minunata invatatura ti-a dat Domnul pe Cruce? Rusineaza-te dar ca pana acum ai fost nepasator si n-ai invatat aceasta de suflet folositoare lectie. Roaga-L sa te invredniceasca, prin harul Sau, sa-ti aduca aminte totdeauna de aceasta invatatura si s-o pastrezi in inima, spre a folosi la nevoie ca sa nu mai pacatuiesti, zicand cu David: Intru inima mea am ascuns cuvintele Tale ca sa nu mai gresesc(Ps. 118,11). Si pentru ca Crucea este amvonul cel inalt, de pe care Domnul ti-a vestit invatatura cea mantuitoare, cere-I har sa te invredniceasca in toate necazurile sa-I imbratisezi Crucea, ca sa afli intr-insa scapare si mangaiere in toate suferintele. Ca sa ai ca slava si lauda in toata viata ta, zicand cu Pavel:

“Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care mi s-a rastignit lumea, iar eu lumii(Galateni 6,14).

(din: Sfantul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicesti, Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1995)

Legaturi:

***