SFANTUL SERAFIM DE VIRITA – minunile sfinteniei (III)

Continuare de la…

Prezicerea monahismului

“A venit la staret odata o femeie cu fetita ei in varsta de opt ani. El le-a servit cu bomboane si cu o portocala si le-a binecuvantat. Inainte de a le elibera, le-a zis: “Daca veti intalni in drum un caine rau, sa spuneti “Nascatoare de Dumnezeu” si “Tatal nostru”, si cainele va fugi“. Pe cand se apropiau de casa, intr-adevar, s-a repezit la ele un caine. Fetita i-a zis mamei: “Nu te teme, iti amintesti ca parintele ne-a zis sa spunem rugaciunile?“. Le-au spus impreuna si cainele a fugit. Aceasta a fost pentru fetita o lectie pentru tot restul vietii, ca in clipele grele sa alunge vrajmasul si sa distruga rautatea lui prin aceste rugaciuni.

Aceeasi fetita ajungand odata la staret, aceasta i-a daruit o crenguta cu trandafiri, zicand: “Aceasta crenguta cu trandafiri e de la Maica Domnului, sa o pastrezi!”. Crenguta avea un miros foarte frumos. Pe drum mama si fetita au intrat intr-o casa in care se afla un baietel bolnav. Mama acestuia a cerut o petala de trandafir – binecuvantarea staretului ca sa i se vindece fiul. A lipit de urechea bolnava a fiului ei si in ziua urmatoare baietelul s-a vindecat. Mireasma acestei crengute s-a pastrat pe parcursul a multi ani.

La varsta de noua ani, aceeasi fetita a venit la staret. In acea zi parintele raspundea numai la biletele, pentru ca se simtea rau. Fetita a scris singura un biletel, fara ajutorul nimanui, spunandu-i o taina de copil. In biletel era intrebarea: “Parinte, voi fi oare monahie?”, Aceasta intrebare ii aparuse din cauza ca in casa ei veneau adeseori maici care-i daruiau fetitei iconite, siraguri cu metanii si adeseori se vorbea despre acest lucru. Atunci cand i-a venit randul, fetita i-a dat biletelul monahiei Serafima. Peste catva timp maica a iesit zambind: “Parintele a zis ca vei deveni monahie”.

Cuvintele parintelui Serafim s-au implinit. Fetita care a scris atunci biletelul a primit ulterior tunderea in monahism cu numele de Taisia.

Ajutor la invatatura

La parintele venea un baietel care mergea regulat la biserica si se ruga lui Dumnezeu. Staretul il intampina totdeauna cu cuvintele: “Iata, a venit rugatorul meu!”. Ii aseza mana pe cap si il binecuvanta. Baietelul invata greu la matematica si odata s-a dus impreuna cu bunica sa la staret, rugandu-l sa-l ajute. Parintele i-a dat impreuna cu binecuvantarea o bomboana, zicandu-i ca in fiecare dimineata sa manance pe stomacul gol cate o bucatica, si treaba cu invatatura se va inbunatati. Si, intr-adevar, a inceput sa capete note bune.

Larisa Ghermanovna R. isi aminteste:

“In anul 1945 m-am intors din evacuare in orasul Valdai. Am terminat scoala medie si nu stiam unde sa merg sa invat in continuare, pentru ca trebuia sa am grija de mama si de bunica mea care erau bolnave. Am plecat la Leningrad la rude, care m-au indreptat pentru sfat la parintele Serafim de la Varita. Ucenica de chilie a staretului mi-a permis sa intru fara sa stau la rand. Atunci cand am deschis usa chiliei staretului, parintele a zis: “A venit Larisa”. M-am mirat de unde ma cunoaste si am raspuns: “Da, parinte, am venit”. “Si ce vrei?”. “Parinte, nu stiu unde sa ma duc sa invati dupa scoala medie”. “Invatator, invatator ca unchiul tau, la matematica”. Unchiul fusese dat disparut fara urma pe front. I-am mai spus parintelui: “Parinte, imi place foarte mult sa pictez”, iar el a raspuns: “Draga, aceasta ti se va adauga”.

M-a binecuvantat si mi-a transmis prin ucenica sa de chilie poezia sa adresata ingerului pazitor. Am absolvit facultatea de matematica-fizica, iar peste cativa ani am intrat la Institutul de arta grafica. Astfel mi s-a implinit visul (dorinta). Iar in prezent, slava lui Dumnezeu, datorita sfatului si bienecuvantarii parintelui am fost invitata sa restaurez icoane in biserica Sfintei Mare Mucenite Ecaterina…”

Prezicerea preotiei si arhieriei

Staretul avea multi fii duhovnicesti care au devenit preoti. A venit odata la el un tanar. Nici nu a reusit sa intrebe ceva, cand staretului i-a dat o cruce preoteasca si i-a zis: “Iata, o astfel de cruce ti se potriveste!“ Acest barbat a devenit preot, protoiereu, “hranindu-se” duhovniceste la staret pana la sfarsitul zilelor sale. Ambii sai fii au devenit de asemenea preoti, iar unul dintre ei arhiereu.

La parintele Serafim a venit intr-o zi un contabil care absolvise insititutul de finante inca inainte de revolutie, iar staretul i-a dat si lui o cruce pretioasa. Si acesta a devenit preot.

Pocainta pacatosului

O femeie a venit la staret plangand:

“Fiul meu bea, traieste necurat, ma bate, lacrimile nu mi se usuca, rugati-va pentru el, parinte!”.

“Tu sa-I multumesti Dumnului pentru aceasta!”.

“Cum asa, parinte, pentru ce?”.

“Daca el n-ar bea, tu n-ai merge la biserica si nici la mine nu ai fi venit. Du-te si te roaga pentru fiul tau, nici o lacrima se mama nu se va pierde. Rugaciunea mamei are o mare putere. Iar fiul tau va muri crestin”.

Toate s-au petrecut conform cuvintelor staretului. Fiul ei a facut cancer si a “ars” in cateva luni de zile. Inca cat de mult s-a cait spre sfarsitul vietii sale! Nu puteai sa-l privesti fara lacrimi. Cerea tuturor iertare si zicea: “Pocaiti-va, dragii mei; traim ingrozitor, ingrozitor pierim!”

A murit bucuros si impacat cu Dumnezeu. Inaintea sfarsitului a rugat sa fie chemat preotul, s-a spovedit si s-a impartasit. Duma moartea fiului ei, mama si-a dedicat viata slujirii Bisericii, muncind pe la bisericile sarace.

Botezul unui ateu

Olga Iakovlevna V. isi aminteste de sora sa, Valentina, o femeie credincioasa, ortodoxa, care se casatorise cu un membru de partid, ateu infocat. Se numea Natan Moisevici. Era mare sef, si, pentru ca sa nu-l compromita pe sotul ei, Valentina a incetat chiar sa mai frecventeze biserica. Olga Iakovlevna hotarase sa-i spuna staretului de intristarea si durerea pentru sora ei. Parintele a invitat-o sa ia loc si a explicat cele ce se petreceau in felul urmator:

“Toate pe care ti le voi spune acum le va auzi Dumnezeu. Caci atunci cand ne rugam Domnului El ne aude… Iata, tu iti  faci griji ca sotul surorii tale e evreu, dar Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a predicat printre evrei, iar ucenicii Lui, Apostolii, au fost evrei. Iar acum asculta ce-ti voi spune  in continuare, si Domnul ne va asculta. Tu esti nemultumita de el, nu-l indragesti, dar el va intra mai inainte de tine in Imparatia cereaca! Asa binevoieste Domnul. Da, da, stiu aceasta cu siguranta”.

Dupa aceasta intalnire cu staretul, au trecut 40 de ani. In anul 1987 Valentina a murit, si Natan Moisevici a ramas singur. Mortea sotie i-a schimbat viata. I-a aparut gandul ca in viata viitoare trebuie sa fie impreuna cu sotia sa iubita, Valentina. Olga Iakovlevna i-a spus: “Pai cum vrei sa fii cu ea, cand tu esti necredincios, comunist, nebotezat?”

Deodata el a exclamat: “Olga, m-am gandit foarte mult. Si daca ma voi boteza? Voi fi impreuna cu ea?” S-a invrednicit sa primeasca Sfantul Botez cu numele de Anatolie cu trei luni inainte de moartea sa. Era in anul 1993, era bolnav si nu putea iesi din apartament. Preotul a venit la el ca sa savarseasca ungerea cu Sfantul Mir, Anatolie parca a fost aruncat de o putere nevazuta. El a “sarit” de langa preot, s-a lovit de dulapul cu carti, a stricat sticlele dulapului si a cazut. Preotul a zis atunci: “Priveste cat de ingrozit este diavolul!“. Dupa Botez, acesta parca ar fi renascut, repeta mereu: “Acum voi fi impreuna cu Valentina!”.

Inainte sa moara, Anatoli-Natan s-a impartasit cu Sfintele lui Hristos Taine. Slujba de inmormantare a fost savarsita la lavra Sfantului Alexandru Nevski.

Povestirea unui fiu duhovnicesc al staretului

Pe cand locuiam la Varita, adeseori venea la mormantul staretului o femeie in varsta de vreo 30 de ani. Odata, dupa slujba, voiam sa fiu singur la mormant, dar langa mormant tocmai statea si se ruga aceasta femeie. Eram hotarat sa astept, dar se innoptase, iar ea tot nu pleca, asa ca m-am intors acasa.

Odata am fost invitat de niste cunostinte la un jubileu, iar printre oaspeti am vazut-o din nou pe femeia respectiva. Am intrat in vorba cu ea si am intrebat-o: “Aveti vreun necaz? V-am vazut de foarte multe ori la mormantul staretului Serafim, si chiar pe timp de noapte”.

Ea mi-a raspuns ca mama ei bea foarte mult, provocandu-i foarte multe necazuri. Cara totul din casa si schimba pe bautura. Cat de infricosator este, doar se pierde un suflet de om! De aceea venea aproape in fiecare zi la staret si il ruga s-o ajute pe mama ei sa renunte la bautura.

Am reintalnit-o peste cateva luni: era bucuroasa. Mi-a spus:

“Stiti, odata am ramas toata noaptea la mormant si m-am rugat. Venind dimineata acasa, am gasit-o pe mama treaza si speriata; statea langa casa si m-a intrebat: “Unde ai fost? Astea-s glumele tale!” Am aflat ca seara venise bauta si s-a intins in pat cu o sticla de bautura neterminata, pe care a asezat-o langa ea. Deodata a vazut  ca din “gura” sticlei iese un sarpe, si aratarea era atat de mare si inficosatoare, incat nici nu intelegea cum de incapuse acolo. Frica a pus stapanire pe mama, care a inceput sa tipe. S-au strans vecinii, dar n-au gasit nimic si au scos-o doar pe mama din casa. Ea a stat langa casa toata noaptea, fiindu-i frica sa mai intre. Dupa aceasta intamplare, mama nu a mai baut timp de doua luni de zile, dar in curand iarasi s-a impatimit de bautura. Viata a devenit iarasi insuportabila. Atunci m-am dus din nou la mormantul staretului si am petrecut acolo toata noaptea. Dimineata m-am dus la serviciu, iar noaptea iarasi am stat la mormantul staretului. Il rugam: “Parinte drag, intelepteste-o cumva pe mama mea, chiar de-ar fi sa fie ceva foarte greu, intoarce-o nu o lasa sa piara!”. Si iata, in a treia noapte parca am vazut o lumina si mi-am simtit sufletul usor, luminat. Era duminica, m-am intors acasa si am gasit numai cenusa. Toata casa arsese pana la temelie, dar in inima aveam o siguranta ca mama mea e bine. M-am dus la vecini, care mi-au povestit urmatoarele: mama se intorsese bauta acasa si s-a culcat, iar noaptea a luat casa foc. Vecinii care locuiau la parter (casa era cu etaj) au iesit, dar mama dormea parca ar fi fost moarta, fara sa simta nimic. Atunci cand a luat foc si acoperisul, s-a trezit, dar, beata fiind, nu putea face nimic, doar striga cu o voce ingrozitoare. Iar casa deja ardea in flacari. Atunci pompierii au facut un cerc din jeturi de apa, si unul dintre ei, patrunzand in casa, a scos-o pe mama. Bineinteles, avea arsuri mari si a stat mult timp internata in spital. Dar atunci cand a fost externata a renuntat cu totul la bautura. Apoi a inceput sa mearga la biserica si viata a revenit la normal“.

Schimonahia Serafima

Adeseori venea la staret de la Leningrad o femeie. Era sotia unui colonel, ramasa vaduva, si din acel moment ducea o viata de nevointa. In curand l-a rugat pe staretul Serafim s-o biencuvinteze sa primeasca monahismul. Staretul i-a raspuns:

“E simplu sa intri in monahism, tie insa iti este pregatita o alta cale, mult mai grea. Dupa sfarsitul meu, vei sta la spital timp de zece ani de zile, iar apoi vei merge la manastire”.

Dupa moartea staretului, aceasta femeie a ajuns la un spital de psihiatrie. Nu putea sa iasa de acolo, pentru ca nu avea rude, nici tutore, si nimeni nu o lua. Peste zece ani, parintele Serafim i s-a aratat in vis, imbracat intr-o haina aurita, unei rude de-a lui. I-a poruncit s-o ia pe bolnava de la spital, fapt pe care aceasta l-a implinit. Precum a prezis parintele, ulterior ea a primit tunderea in monahism cu numele de Olga si a murit in schima cu numele de Serafima.

Din amintirile Mariei Ivanovna A.

In timpul ocupatiei de catre nemti a Varitei, impreuna cu sora mea hotarasem sa mergem sa schimbam lucruri pe paine si ne-am dus sa-i cerem binecuvantare parintelui Serafim. Sora mea, Antonia, era necredincioasa si nici nu purta cruciulita la gat. Indata ce am intrat in casa, a iesit maica Serafima si a intrebat: “cine sunt cele doua surori?”.

Taceam. Maica a intrebat din nou. Atunci am prins indrazneala: “Iertati-ma, dar nu am spus nimanui de noi…”. Maica ne-a dus la staret, iar eu m-am asezat imediat in genunchi; sora mea insa a declarat: “Eu nu cred in Dumnezeu si nu port curciulita“. Parintele Serafim a raspuns:

“Stiu, Tonia, ca nu crezi in Dumnezeu, dar va veni timpul cand vei crede. Sotul tau ocupa o functie inalta, tot timpul verifica deplasarea trupelor si cauta unde ii este familia. Insa, inainte sa se termine razboiul, te va gasi si veti avea o viata foarte fericita. Insa va trece timpul si vor veni necazurile, pierderile; atunci te vei intoarce la Dumnezeu, si in casa ta va arde candela inaintea icoanei”.

Ulterior toate s-au adeverit, sotul ei a gasit-o impreuna cu fiul, au trait bine, dar i-a murit fiul, apoi sotul. Tonia a ramas singura si atunci s-a intors la Dumnezeu.

Atunci cand m-am apropiat de parintele, l-am intrebat: “Pe mine ma va gasi sotul?”. “Ce vorbesti, Maria, oare eu ghicesc?”. M-am suparat ca surorii mele i-a spus, iar mie nu. Mai apoi insa m-am gandit bine si am inteles: sora mea era necredincioasa, iar eu credeam in Dumnezeu. Apoi parintele a zis:

“Tu crezi in Dumnezeu, sa nu-L uiti, va asteapta un drum lung. Va veti duce amandoua, tu impreuna cu sora ta, va binecuvantez si va sfatuiesc sa luati impreuna cu voi doua saniute (era iarna), pentru ca veti schimba multa paine”.

Parintele a spus chiar denumirea satului “Baki”, in care am schimbat lucrurile pe paine, si a continuat:

“Atunci cand veti face schimbul, va sfatuiesc sa mergeti pe drumurile de sat, si nu pe sosea, pentru ca acolo vi se va lua painea”.

Totul s-a petrecut conform cuvintelor staretului, dar necazul nostru a fost ca nu l-am ascultat pe parintele Serafim, am luat doar o saniuta si ne-am chinuit tot drumul, pentru ca am schimbat multa paine.

Mergeam adeseori la staretul Serafim, care imi dadea multe sfaturi bune si se ruga pentru mine, pacatoasa. Aveam un fiu micut si pe mama mea. Parintele mi-a spus ca urmeaza sa fac un drum lung, sa trec prin niste incercari grele, dupa care nu ma voi intoarce curand, iar apoi voi trai impreuna cu alte doua persoane. M-am gandit: mama, fiul meu si eu!

Dar sfarsitul a fost altul. Am fost trimisa in lagar, iar atunci cand peste multi ani m-am eliberat si m-am intors acasa, fiul s-a dezis de mine, iar mama mea era deja batrana. Atunci m-am indoit de prezicerea staretului; insa in 1992 am fost luata de niste oameni straini in familia lor, si acum suntem trei persoane – astfel s-a implinit prezicerea parintelui Serafim, iar eu ma duc la mormantul parintelui, plang si ii cer iertare”.

(Mari stareti rusi. Vol. 2: Vietile, minunile, indrumari duhovnicesti, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Cititi si: