SFINTII 40 DE MUCENICI. Predicile Sfantului Nicolae Velimirovici si Mitropolitului Augustin: “Vin zilele crestinismului sangelui, sa nu ne distram, sa ne pregatim!”
Pomenirea celor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei
“Toti acestia au fost soldati in armata romana, si puternic credinciosi Mintuitorului Hristos. Cind au inceput prigoanele impotriva crestinilor de sub imparatul Liciniu, ei au fost adusi inaintea comandantului. La amenintarea ca vor fi devestiti de onorurile lor militare, unul dintre ei, Sfintul Candid, a raspuns: „Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nici o onoare nu este mai inalta decit aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.
Dupa aceasta comandantul a poruncit slugilor lui sa-i bata cu pietre pe ostasi. Dar pietrele pe care slugile le aruncau asupra ostasilor crestini se intorceau si izbeau pe cei care le aruncau, lovindu-i si de moarte. Una dintre ele a izbit capul comandantului, zdrobindu-i toti dintii. Tortionarii, infuriati ca niste fiare salbatice, i-au legat pe cei patruzeci si i-au bagat pina la git intr-un lac inghetat, punind garzi pe mal care sa-i impiedice sa fuga. Timpul era cumplit de geros, iar apa lacului a inghetat in jurul trupurilor mucenicilor. Ca sa le faca si mai mare chinul, si pentru a-l convinge macar pe unul sa se lepede de Hristos si sa se inchine idolilor Romei, tortionarii au amenajat o baie la marginea lacului, in vederea ochilor mucenicilor.
Cu adevarat, unul dintre ei a cazut si s-a lepadat. El a iesit din iezer si a intrat in baie. Si iata, o lumina minunata a venit din cer si a incalzit apa, impreuna cu trupurile mucenicilor. Odata cu lumina, s-au pogorat din cer si treizeci si noua de cununi peste capetele lor. Vazind aceasta, una din garzile de pe mal si-a scos toate hainele de pe el, a marturisit cu glas mare Numele lui Hristos Dumnezeu si a intrat in lac, ca sa se invredniceasca el celei de a patruzecea cununi, in locul celui care tradase. Cu adevarat, a patruzecea cununa s-a pogorit pe crestetul lui.
A doua zi toti locuitorii orasului au aflat cu uluire si au vazut ca mucenicii nu murisera. Dar necuratul judecator a poruncit sa li se zdrobeasca fluierele picioarelor, iar trupurile lor sa se arunce in apa, asa incit crestinii sa nu-i mai poata gasi. Dar in a treia zi mucenicii s-au infatisat in vedenie lui Petru, arhiereul cetatii, poruncindu-i sa adune moastele lor si sa le scoata din apa. Episcopul impreuna cu clerul sau au iesit chiar atunci, in noaptea intunecoasa, si au vazut trupurile mucenicilor stralucind puternic in apa. Fiecare os care fusese smuls din trup plutea la fata apei, stralucind ca o candela. Episcopul a adunat cu cinste aceste ramasite mai scumpe decit orice piatra scumpa si le-a ingropat cu cinste. Sufletele acestor mucenici care s-au jertfit pentru noi toti s-au inaltat la Stapinul Hristos, inviate in slava. Ei au luat mucenicia cu cinste, acoperindu-se de slava cea nepieritoare, la anul 320 dupa Hristos”.
Cantare de lauda la Sfintii 40 de Mucenici
Sfintii mucenici, cu trupurile incatusate de ger,
Puternic credinta o au tinut.
Luminati de nadejde,
Ei au strigat catre Dumnezeul lor iubit:
„O, Tu, Care ai uimit lumea
Cu infricosata Ta moarte si inviere,
O, Doamne, invie-ne pre noi!
Caci taria cerului si toata zidirea
Pe Tine Te lauda,
Si adincurile toate, focul, grindina si gheata
Te lauda pe Tine.
Tu pe robul Tau Moise cu tot cu popor
Din robia Egiptului ai scos,
Iar apoi pe Iosua, fiul lui Nun, si apoi pe Elisei,
Poruncind firii apele sa le linisteasca si sa le desparta.
Ajuta-ne acum si noua, robilor Tai,
Care credem intru Tine, precum ai ajutat pururea
Tuturor robilor Tai celor din veac.
Nu ingadui frigului sa fie mai tare ca omul,
Nu ingadui ca noi, cei 40 de Mucenici ai Tai,
Sa fim dati de batjocura nelegiuitilor.
O, Tu poti toate, Stapine,
Care toate le stapinesti.
Caci Tu prefaci focul in gheata, si gheata, in foc.
Iata, pentru Numele Tau, gerul ne ucide trupurile
Ca o fiara salbatica,
O, ajuta-ne noua ca Numele Tau Cel Atotputernic
Pretutindeni sa fie slavit!”
Mucenicii din lac, incatusati de gheata,
S-au incalzit minunat de la lumina cea pogorita de sus.
Ei au murit cu cinste si au ramas mucenici patruzeci
Pina la sfirsit,
Spre spaima, groaza si rusinea necredinciosilor
Celor ce zac in intuneric.
***
Predica Sfantului Nicolae Velimirovici:
Despre rabdarea pina la sfarsit
„Dar cel ce va rabda pina la sfarsit, acela se va mintui” (Matei 24: 13).
O, Stapine mult indurator si indelung rabdator, Tu ai indurat toate, totul pina la sfirsit. De aceea esti Tu nu doar binecuvintat in vecii vecilor, dar si izvorul tuturor binecuvintarilor tuturor oamenilor care isi doresc binele in vecii vecilor. Sfintii apostoli au indurat pina la sfirsit si au intrat in vesnicia cea binecuvintata. Sfintii cuviosi de buna voie au indurat toate chinurile si suferintele pina la sfirsit si s-au preaslavit si in cer si pe pamint. Sfintii mucenici au indurat de bunavoie toate schingiuirile trupurilor si sufletelor lor si s-au facut impreuna-mostentori ai imparatiei lui Hristos.
Orice intemeietor de vreo noua organizatie sau partid isi recruteaza urmatori fagaduindu-le bogatii multe si multe placeri daca fac aceasta, dar ascunzind cu buna stiinta greutatile si chinurile prin care trebuie sa treaca spre a ajunge la acele bogatii si la acele placeri. Stapinul nostru Hristos este singurul Care a grait adevarul urmatorilor Sai, aratindu-le atit partea amara, cit si cea dulce a lui.
El nu a fagaduit nicicum si nicicind roade dulci fara mai intii slujire, nici slava fara mai intii suferinta, nici odihna vesnica fara mai intii mergerea pe cararea cea strimta si plina de spini, nici biruinta fara lupta, nici placere fara mai intii gustul amar al nevointelor, nici imparatia fara mai intii plins cu lacrimi si jertfire de sine. Desi Stapinul nostru a insiruit cu exactitate toate suferintele prin care trebuie sa treaca ucenicii Lui, El nu-i lasa fara sa-i mingiie cu descoperirea bunatatilor ce vor sa fie. El le descopera intelesul mai adinc al suferintelor, nelasindu-i in intunericul deznadejdii. El zice: „Dar cel ce va rabda pina la sfirsit, acela se va mintui”. Iar care anume este acea binecuvintare care ii asteapta pe cei ce rabda pina la sfirsit, Mintuitorul insusi a aratat-o cu indestulare. Aceasta binecuvintare a fost marturisita de multi pina astazi si continua sa fie marturisita de multi sfinti, fie dintre aceia care s-au infatisat in slava din tarimul celalalt celor dintre cei vii socotiti vrednici de aceasta, fie dintre cei care, inca in trup fiind, s-au invrednicit de vederile cele ceresti ale binecuvintarilor care ii asteapta pe cei putini care, cu credinta si cu staruinta, bine se nevoiesc si rabda pina la sfirsit.
O, Stapane Doamne Iisuse Hristoase, Tu esti puterea noastra. Ajuta-ne noua sa rabdam pina la sfirsit in credinta ca Tu cu noi esti pina la sfirsitul veacurilor. Caci Tie se cuvine toata slava si multumirea in veci, Amin!
*** 
Din predica Mitropolitului Augustin de Florina la Sfintii 40 de mucenici
” […] Comparaţi acum, iubiţii mei, viaţa celor 40 de Mucenici cu viaţa noastră, şi mai ales în ceea ce priveşte mărturisirea credinţei. Ce înseamnă mărturisirea credinţei? Creştinismul nu te mai costă azi nimic. Nu-ţi consemnează numele, nici nu te dă afară din funcţie dacă mergi la biserică. Sunteţi liberi să mergeţi la biserică. Ia, imaginaţi-vă să iasă un decret care să spună: Cine merge la biserică, va fi arestat!… Dar vin zilele acestea! Va înceta creştinismul uşor şi comod şi va veni creştinismul sângelui. Aceasta este o pauză. Nu petreceţi, nu vă distraţi! Pregătiţi-vă mai dinainte!
Pe cei 40 de Mucenici i-au pus în linie şi i-au întrebat: Ce sunteţi? Răspundeau în două cuvinte: „Sunt creştin!”. Asta s-a auzit de 40 de ori. Patruzeci de canoane împotriva diavolului. Şi aceste două cuvinte le-au plătit cu capul lor.
Acum, unde este mărturisirea credinţei noastre? Ne-a pus diavolul lacăt la gură şi nu-L mărturisim pe Hristos. De aceea zice marele Vasilie: “O, fericite limbi, doar pentru aceste două cuvinte – “Sunt creştin!” – v-aţi dus în rai!”
În clipa în care mucenicii au spus “Sunt creştin!”, s-au întâmplat patru lucruri: În ceruri, de fiecare dată când se auzeau cuvintele “Sunt creştin!”, muzica îngerilor se auzea cântând în cor: Slavă Ţie, Hristoase, Care naşti astfel de copii-eroi. Al doilea: A urlat diavolul, ca să vorbesc pe scurt! Vroia să-i prindă în mreaja fricii, dar nu a putut! Al treilea: Un înger scria numele lor în cartea mărturisitorilor credinţei, pe ale cărei coperţi scrie: “Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri!” (Matei 10, 32). Şi ultimul: Doar ce au spus: “Sunt creştin!” şi s-a curăţit aerul! Ce înseamnă asta? Că noi, cu picioarele noastre, murdărim pământul. Cu mâinile noastre facem cele ruşinoase şi celelalte; aşadar, atunci când limba noastră va zice “Sunt creştin!“, prin mărturisire se face curăţirea.
Toţi trebuie să ne supunem curăţirii! Toţi trebuie să trecem prin Iordanul pocăinţei.
Din păcate, în vremurile din urmă puţini se vor pocăi. Atunci, un om credincios va fi o raritate. Mai uşor va fi atunci să găseşti diamante decât să găseşti un creştin credincios. Da, a spus-o Hristos: “Când voi veni”, zice „oare voi mai găsi credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8).
Când va veni Hristos? Nu ştim când. Deodată, trâmbiţa cerească va suna şi va cutremura toate. Va străluci cinstita Cruce. Se va arăta Cel răstignit ca să judece pământul. Să-i judece pe împăraţi, pe judecători, pe medici, pe preoţi, pe episcopi, pe toţi. Va veni Domnul! Dar nu ca un Prunc, nici ca Răstignit. Şi atunci, înaintea Lui, „tot genunchiul se va pleca” (Filipeni 2, 10). Tot genunchiul va îngenunchea şi fiecare inimă va plânge şi fiecare limbă va cânta şi va zice: “Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2, 11). Amin.
† Episcopul Augustin
(Kozani, 8.03.1964)
(integral la: Impantokratoros)
Legaturi:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
Pericopa evanghelica: Matei 20, 1- 16
1. Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa.
2. Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa.
3. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru.
4. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da.
5. Iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa.
6. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru?
7. Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua.
8. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de cei din urmă până la cei dintâi.
9. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar.
10. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar.
11. Şi după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei,
12. Zicând: Aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa.
13. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar?
14. Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie.
15. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?
16. Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
Pericopa apostolica: Evrei 12, 1- 10
1. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.
2. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
3. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.
4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: “Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”.
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi.
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă?
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.
Sfinţii Patruzeci de Mucenici, podoabele Bisericii şi vestitorii biruinţei Împăratului ceresc, cei ce au rămas neclintiţi pe piatra răbdării având în mijlocul lor pe Piatra vieţii ca izvor de întărire, să ne întindă şi nouă mână de ajutor ca din pietrele rugăciunilor să ne zidim scară virtuţilor prin care să ajungem la înălţimea Înţelepciunii.
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/03/paraclisul-sfintilor-40-de-mucenici-din.html