PARINTELE MARTIR FLOREA MURESANU, “CU ADEVARUL IN SPATE” PE GOLGOTA. “Daca soarta te arunca printre oamenii misei, mai bine sa te ucida, decat sa traiesti ca ei”

21-02-2012 ~~Sublinieri~~

Familia Ortodoxa: Părintele Florea Mureşanu – † 4 ianuarie 1961, Aiud

Articol apărut în nr. 12/2010 din “Familia Ortodoxă”.

În buchetul mărturisitorilor Bisericii noastre din veacul al 20-lea, părintele Florea Mureşanu este o aleasă floare, culeasă de Hristos din pământul Ardealului, care a sfârşit lupta cea bună luând cununa muceniciei în temniţa Aiudului. „Cărturar de seamă, patriot desăvârşit, intelectual de primă mână, scriitor original şi mai presus de toate, preot adevărat…, prieten cu Blaga, iubitor de viaţă duhovnicească şi pregătit să îmbrace haina călugărească, preotul Florea Mureşanu este unul din miile de martiri pe care i-a dat Biserica Ortodoxă”, spunea despre dânsul Arhiepiscopul Iustinian al Maramureşului şi Sătmarului.

Părintele Florea s-a născut într-o familie de ţărani cu frica lui Dumnezeu, simpli, aproape neştiutori de carte, dar care i-au insuflat cele mai importante coordonate ce se vor face altarul de jertfă al vieţii sale: dragostea de Dumnezeu şi de semeni. În tinereţe a avut parte de o solidă pregătire universitară, absolvind la Cluj în acelaşi timp Academia Teologică şi Facultatea de Filosofie şi Litere, şi continuând apoi studiul ca bursier al Patriarhiei Române, cu o specializare la Universitatea din Strasbourg. În 1935 îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În timpul Diktatului de la Viena a rămas în Cluj, „trăind câteva săptămâni fugar, ca să nu fiu spânzurat”, după cum mărturisea el însuşi, după război. Tot în Clujul ocupat, împreună cu soţia sa, a susţinut o campanie publicistică care a culminat în 1943 cu editarea „Cazaniei lui Varlaam”. În casa lor primitoare, soţii Mureşanu găzduiau intelectualitatea Clujului, adăpostind cenaclul literar al scriitorului Victor Papilian, printre participanţi numărându-se Lucian Blaga, Ion Luca, Valeriu (Bartolomeu) Anania şi mulţi alţii.

În plan pastoral-misionar, la început, Florea Mureşanu a fost catehet la şcolile primare din Cluj, descoperindu-şi astfel deschiderea pedagogică şi dragostea pentru educarea tinerilor în duh creştinesc. A fost mai întâi paroh la Râşca de Sus, un sat în judeţul Cluj, pentru ca în 1934 să fie numit preot la Catedrala din oraş. În perioada în care a predat la Academia Teologică, a publicat numeroase articole în revistele eparhiale, iar în timpul grevei din 1946 a fost solidar cu studenţii.

Din 1952 începe calvarul familiei Mureşanu. Părintele Florea este arestat şi trimis pentru un an de zile la Canal. În timpul acestei mari încercări, face făgăduinţa ca, dacă va ieşi teafăr din lagăr, să ridice o mănăstire, întru slava lui Dumnezeu. Lucru pe care l-a şi împlinit, ridicând mai apoi, între anii 1954-1957, un schit de lemn cu două chilii în comuna Suciu de Sus, judeţul Maramureş, în locul numit „Breaza”, cu hramul Sfânta Treime. În predicile sale, părintele mărturisea astfel despre taina acestei mănăstiri: „În locul celor 150 de mănăstiri şi biserici distruse de generalul Bukow în anul 1762, construim şi noi măcar una”.

Acest schit era casa lui peste săptămână, deoarece casa parohiei din Suciu, în care slujea, fusese ocupată abuziv de autorităţi. Alertate de pelerinajele care se desfăşurau la noul lăcaş de rugăciune, autorităţile statului au trecut din nou la arestarea părintelui Mureşanu. La 2 iunie 1958 a avut loc ultimul hram al Schitului de la Breaza la care a participat părintele Florea, pentru că, în noaptea de 11 iunie 1958, Securitatea l-au arestat după o percheziţie, răvăşind biblioteca în care avea şi un exemplar original din Cazania lui Varlaam.

„În zorii zilei, părintele Florea a fost obligat să ia în spate un sac plin cu cărţi şi a fost dus pe jos, peste dealul Breaza, până la maşina verde a Securităţii, care aştepta în Dealul Boierenilor (…). Nu au avut curajul să-l aducă prin sat, temându-se de revolta credincioşilor”, îşi aminteşte ucenicul său, părintele Gavril Burzo. Acesta era pe atunci tânăr seminarist, plătind cu şase ani de închisoare îndrăzneala de a fi scris un memoriu către episcopie în apărarea părintelui Florea: „În 17 august, alături de bunicul meu şi câţiva membri ai consiliului parohial, am redactat un memoriu către episcopul Clujului, pentru a interveni în favoarea preotului. Memoriul a fost semnat de 480 de localnici şi trimis la Cluj. Însă, la primirea delegaţiei, episcopul s-a dezis de noi”.

„Obligându-l să ducă în spate aceste cărţi, «corp delict», trecând prin Târgu Lăpuş prin faţa unei bătrâne evlavioase, aceasta, văzându-l, a strigat tare: «Sărut-mâna, dom’ părinte! Mergi cu adevărul în spate!»”, îşi amintea părintele Ioan Iovan de la Recea.

După anchete dure, părintele Florea este condamnat, în 1958, la 25 de ani de muncă silnică, deoarece făcuse „spionaj” şi „împiedicase opera de colectivizare a agriculturii”. Având pe Domnul cel Răstignit pururi în inima şi cugetul său, a rezistat regimului crud de detenţie de la Aiud până la 4 ianuarie 1961.

În acea zi, părintele s-a dus „cu adevărul în spate” la Hristos, ca să mărturisească prin sângele său şi al tuturor robilor de la Aiud că El singur este Dumnezeul nostru, iar afară de Dânsul pe altul nu ştim…

Tâlcuiri creştineşti

(părintele Florea Mureşanu, 1932)

Acel ce viaţa-şi teme – cartea sfântă chiar ne spune,

O va pierde împreună cu tot ce-a iubit din lume.

Cine însă viaţa-ntreagă pentru Hristos şi-o jertfeşte –

Omorându-şi moartea vieţii – nemurire dobândeşte.

Dacă acesta-I adevărul, mă întreb adeseori:

Cea mai înaltă ştiinţă

E să ştii ca să trăieşti – sau e să ştii să mori?

Dacă soarta te aruncă printre oamenii mişei,

Mai bine să te ucidă, decât să trăieşti ca ei.

Material realizat de obştea Mănăstirii Diaconeşti

Extras din articolul Părintele Florea Mureşan în dosarele Securităţii, de Ierom. Grigorie Benea

in Revista Rost, nr. 97/martie 2011:

a. Atitudinea anti-comunistă. Predicile „dușmănoase”

La puțin timp după instaurarea comunismului, părintele Florea se înscrie în nou-înființatul Sindicat preoțesc, organ creat de comuniști pentru propagandă în rândul clerului. Aparent un compromis, fapta părintelui este explicată de notele de la dosare. Astfel, la 07.09.1948 informatorul “Doru notează”: „[Păr. Florea] activează la Sindicat, și pe față pare a fi foarte bun democrat, în fond însă este un reacționar.” (id., 247) Câteva luni mai târziu informatorul ”Argus” arată și el:

„Preotul Florea Mureșanu continuă să facă propagandă printre preoți, îndemnându-i să nu activeze pe cale sindicală, deoarece – cum spune el – vor veni timpuri când cei cu astfel de activitate vor fi trași la răspundere.” (id., 250) Tot la fel, în vara anului 1949, într-o discuție purtată la el acasă cu Lucian Blaga și Ioan Lupaș, părintele mărturisește că „urmează niște cursuri de inițiere de ideologie marxist-leninistă, împreună cu 120 preoți din Ardeal, unde se discută și dezbat probleme la care el rămâne neinfluențat.” (id., 236)

În acea perioadă, locuința părintelui era folosită ca loc de întâlnire pentru intelectualii cei mai de seamă ai vremii, lucru relevat și de notele Securității:

„În locuința preotului Mureșan, paroh al Bisericii Ortodoxe de pe str. Biserica Ortodoxă 10, se țin adunări clandestine cu caracter subversiv. Participă intelectuali bărbați și femei și în special acei cu sentimente anti-democratice.” (id., 242)

Paroh al „Bisericii din Deal”, părintele va încerca să formeze o comunitate duhovnicească cât mai vie, prin slujirea Sfintelor Taine și mai ales prin dese predici și cuvântări. O atenție deosebită a acordat-o tinerilor, cu care făcea cateheze ori de câte ori îi era cu putință. Astfel, într-o perioadă când atât sentimentul religios, cât și cel național, erau amenințate de propaganda ateist-comunistă, părintele Florea încerca să țină vii credința și dragostea de neam în rândul credincioșilor săi. Bineînțeles, activitatea sa duhovnicească era percepută de securiști tot ca o formă de rezistență anti-comunistă (ceea ce, de altfel, și era).

„Sunt convins,” arată un informator, „că la nici o biserică din Cluj nu se face atâta propagandă religioasă cu slujbe zilnice de câteva ore dimineața și seara la fel. Afară de asta, duminica, miercurea și vinerea face școală biblică cu credincioșii, unde le vorbește câte și mai câte, numai despre instruirea socialismului nu. Sâmbăta și duminica are școală cu elevii. Când religia era un obiect în școală dânsul nu o preda, și acum ține așa mult la predarea religiei.” (id., 193).

Iar într-o declarație (din păcate a unui preot!) citim:

„Este considerat din partea preoțimii ca cel mai bun misionar, în sensul că face adevărat apostolat, se ocupă mai mult ca oricare preot din localitate și din raion de biserică; deși prin ordine superioare au fost desființate toate asociațiile cu caracter religios, dânsul nu vrea să înțeleagă acest lucru, din contră, face mai mult decât i se cere: liturghie zilnică cu predică, vecernie cu predică, acatist cu predică, aranjează concerte religioase pentru a putea face o propagandă cu reușită mai bună. […] Este natural că toate cele menționate mai sus au un substrat politic reacționar și dușmănos PMR și regimului de democrație populară. Pentru a exploata buna credință a credincioșilor naivi a început o reparație radicală la biserică, introducerea gazului, tencuit, și acum se lucrează la pictura bisericii. În scaunul de mărturisire are o ocazie foarte bună de a face propagandă dușmană regimului. Biserica lui este neîncăpătoare pentru mulțimea mare a cercetătorilor [sic!], asociația „Oastea Domnului” este în floare zi de zi. Peste tot unde are ocazia condamnă regimul de azi și spune: durerea voastră este și a mea, soția mea este ridicată de aproape doi ani, băiatul meu a fost dat afară din școală, acesta-i raiul comunist de azi.” (id., 190)

Apar, de asemenea, dese referiri la predicile cu caracter „dușmănos” ale părintelui. Cităm doar una:

„Duminica ține ședințe cu copiii din stradă și din alte străzi pe care îi învață să nu creadă ce le spune la școală, pentru că acestea sunt minciuni. Într-una din dumineci a fost auzit când spunea la copii că există două legi: una, cea făcută de Dumnezeu și una, cea pe care o fac comuniștii. A spus că pe prima trebuie s-o asculte, iar pe a doua să n-o respecte.” (id., 283)

Pentru curajul și dreptatea sa părintele era foarte iubit de credincioși, în jurul său formându-se o adevărată familie. „Mare noroc avem de el,” mărturisește un fiu duhovnicesc unui informator.

„Când mergem la biserică așa ne încurajează să avem credință în Dumnezeu și răbdare, căci toate vor trece. Dumnezeu îl apără, căci numai așa înțelegem curajul lui și de ce nu-l arestează pentru vorbele lui.” (id., 202)

Însă dintr-un referat al Securității din acea perioadă se poate vedea cât de periculos era socotit de fapt părintele:

„Florea Mureșanu, în calitatea lui de preot, ține în fiecare sâmbătă și vinerea și în special duminica predici în Biserică, prin care îndeamnă poporul la rezistență, să nu se supună măsurilor luate de Guvern. În discuții cu dublu înțeles, spune credincioșilor că comuniștii vor să vândă țara Rusiei, producând adeseori în biserică plânsete. În zilele de vineri seara ține ședințe spirituale [sic!] și datorită faptului că la aceste slujbe se duc credincioși fanatici, el îi îndeamnă să ducă o luptă dârză și cu ceilalți credincioși, pentru a-i îndemna să nu se înscrie în Partidul Comunist și să frecventeze regulat biserica. […]

În concluzie, este calificat ca un element periculos în viața socială, dușmanul de moarte al regimului de democrație populară. […] Am organizat în anturajul lui informatori care ne va ține [sic!] la curent cu toată activitatea lui.” (id., 245)

Un astfel de prilej de a infiltra un informator Securitatea îl găsește la plecarea cântărețului Bisericii din Deal.

„Serviciul Cadrelor are intenția de a face propuneri de numirea unui cântăreț devotat regimului democratic, pentru a sparge cetatea reacționară din str. Bisericii Ortodoxe. […] Singura soluție pentru a se putea pătrunde câtuși de puțin acolo ar fi să se exploateze plecarea acestui cântăreț, care este omul de încredere al lui Mureșan, și numirea unui om care să poată observa ce se petrece acolo.” (id., 222)

Până la urmă, securiștii reușesc să „destrame grupul mistic” format de părintele Florea, prin arestarea sa din 1952. La revenirea din detenție, nu-i va mai fi îngăduit să rămână la Cluj, tocmai pentru a i se restrânge influența și pentru a nu-i da prilej să-și reia lucrarea duhovnicească. Va păstra însă mereu legături cu foștii săi fii duhovnicești, pe care îi va vizita adesea.

Ajuns în noua parohie, la Suciu de Sus, unde este mutat în 1953, părintele își va continua neabătut lucrarea de păstorire a sufletelor, încercând să formeze și aici o familie duhovnicească asemenea celei de la Cluj. Prin slujbe, prin predici, însă mai ales prin seriozitatea și virtuțile sale, părintele și-i va apropia tot mai mult pe „suceni”, care erau foști credincioși greco-catolici. Într-o notă de la începuturile activității sale în Suciu, din 30 octombrie 1953, citim:

„El nu vine să meargă în comuna noastră până când nu va aranja ca în fiecare casă să aibă Biblie sau Testament Nou, că aceea îi hrana sufletului și morală, ca să nu stea oamenii duminica la Cooperativă, să bea, să înjure, ci să șadă acasă și să deschidă Testamentul sau Biblia. Oricâte l-am întrebat și am discutat, a vorbit numai de Dumnezeu și a zis că în fiecare zi face slujbă.” (id., 164)

Un informator mai „versat”, Mitică Alexa (al cărui socru era credincios din Suciu), va vedea în tactul pastoral al părintelui o adevărată „metodologie” de studiere și recrutare de „prieteni”:

„La prima vedere, îți vorbește foarte blând și mai mult în termeni bisericești și cu rezervă, după ce te împrietenești cu el caută să te apropie sufletește, folosind tot cuvintele bisericești. Apoi studiază rudele pe care le ai, familia – în fond vederi politice și trecutul -, apoi te pune să povestești din viața sau trecutul tău. Când este convins de felul cum se prezintă situația, începe a povesti și el, iar modul de a prezenta situația este caracteristic felului său oratoric tip bisericesc. Prin felul său de a vorbi liber cu omul nu dă impresia că te studiază și nici că se ascunde, însă un om dibaci poate afla intenția lui.” (id., 149)

În orice caz, în scurt timp părintele va câștiga dragostea și devotamentul credincioșilor săi. Influența lui în comună se face vizibilă și în apelurile pe care le face pentru diverse lucrări publice, la care credincioșii răspund cu mai multă râvnă decât la aceleași cereri venite din partea autorităților locale:

„Se constată că are o influență foarte mare în sat. Sfatul Popular a dat sarcina să se facă un pod, preotul a mobilizat prin biserică oamenii, în scopul acesta a pus în joc persoana sa și a spus că dacă vreți să mă aveți, atunci veniți cu mine, și într-o zi s-a și făcut podul.” (id., 79)

Deși trecut prin detenție, părintele nu-și va revizui atitudinea anti-comunistă, ba dimpotrivă, chiar își va înăspri tonul împotriva nedreptăților regimului. Notele în această privință abundă, multe dintre ele provenind de la Mitică Alexa, dar și de la alți informatori, printre care și preoți din satele vecine.Trebuie spus că mai ales aceste note au stat la baza procesului părintelui. Rezistența sa anti-comunistă mergea mai ales pe linie duhovnicească, fiind motivată de lupta împotriva credinței dusă de comuniști. Astfel, într-o predică din primăvara anului 1958, părintele spune:

„Vedeți voi, vin unii cu cizme în sat, care spun că nu există Dumnezeu și forțează oamenii să lucreze duminica și în zile de sărbători. În loc să facă acest lucru, mai bine și-ar lua o cizmă în cap și nu ar forța oamenii să lucreze în zilele de sărbători și nu ar spune că nu există Dumnezeu.” (id., 339)

Iar altundeva:

„În predică a căutat să spună că în trecut fiecare domnitor a zidit câte o biserică când câștiga un război. Dar acum nu se face nimic și de aceea fiara necurată și balaurul roșu a luat țara și Dumnezeu a întors față de către noi. Apoi a spus că numai Dumnezeu prin rugăciuni ne va putea salva de la pieirea la care astăzi este supusă omenirea și balaurul roșu își ridică mai tare capul. […] L-am întrebat despre cuvântarea sa din biserică, dacă nu i-a fost frică, este puțin cam riscată. Mi-a spus că conștiința națională a oamenilor trebuie ținută trează prin biserică și că oamenii trebuie să știe că a fost o Basarabie și o Bucovină și că este a noastră.” (id., 64)

Când, în timpul anchetei, părintelui i se vor pune înainte aceste predici, el își va asuma „vina”:

„Desigur că prin aceasta eu am luat în derâdere și am discreditat activiștii de partid în fața cetățenilor din Suciu de Sus. Asemenea manifestări am mai avut și cu alte ocazii și ele au la bază ideologia ce am primit-o și mi-am însușit-o în mișcarea legionară […], precum și nemulțumirile față de regim privind religia și unele greșeli ce se petreceau și pe care le comentam în mod nefavorabil.” (P695/1, 47)

O notă interesantă, care rezumă rezistența anti-comunistă a părintelui, dar și realismul său, este dată de inf. Mitică Alexa. Acesta fusese instruit de Securitate să-l provoace pe părintele, spunându-i că vrea să întemeieze o organizație subversivă. Iată nota:

„După serviciul religios a ținut o predică, crâmpeie mai importante sunt:

Face legătura între suferințele lui Iisus Hristos și modul în care este persecutat poporul de către comuniști și spune: Voi sunteți mințiți și batjocoriți, sunteți umiliți și vi se spun toate minciunile de fariseii și cărturarii zilelor noastre, vă mint și vă exploatează. Vă aduc în sat giulgi să vă faceți cămașă și postav să vă faceți pantaloni, dar mai bine ați umbla cu cămașa ruptă pe spate și să vi se spună adevărul și să nu vă mintă. Am observat că toți oamenii din biserică au fost de acord cu ceea ce a spus popa […].

În sfârșit a venit masa. Fiindcă nu servește țuică, l-am tratat cu un pahar cu vin tare, pentru a-i putea face poftă de vorbă. Am spus eu:

– Părinte, mi-a plăcut felul în care ați pus problema în predica pe care ați ținut-o.

Spune el:

– Am spus-o din suflet, pentru că acest oropsit de popor este mințit cu atâta nerușinare, încât nici cea mai grozavă perioadă din istoria românească nu a cunoscut așa teroare […]. Eu am simpatizat și simpatizez mișcarea legionară, deși aceasta este acum ceva irealizabil, nu am fost doctrinar.

Mișcarea legionară a fost condusă de un căpitan cu mâna de fier, avea la bază națiunea și pe Dumnezeu. […] Comuniștii n-au nici națiunea, nici pe Dumnezeu.

Zic eu: ei cred în marxism.

– O ideologie decadentă care nu are la bază nimic; cine nu crede în Dumnezeu nu are viață pe pământ.

– Părinte vreau să-ți destăinuiesc ceva, mă bazez pe dumneata, ca pe un prieten bun și mai ales ca pe un preot desăvârșit, dumneavoastră sămi [sic!] dați sfatul și eventual să mă ajutați. Am povestit toată situația cu organizația subversivă. A ascultat-o cu multă atenție și apoi mi-a spus: este inutil să crezi că este posibil ca printr-o organizație subversivă să schimbi situația acestor oropsiți de români. A fost chiar aici în Suciu o asemenea organizație și care a fost rezultatul? Zeci de ani de închisoare. A fost în Ungaria răscoală cu tot poporul, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat, morți, oameni închiși și mizerie. Așa cum comuniștii nu pot zdrobi Biserica și credința, nici o organizație subversivă în Suciu sau Lăpuș nu poate distruge comunismul. Sfatul meu este să nu te ocupi cu așa ceva, mai ales că ești tânăr și ai copii. Eu nu lupt printr-o organizație subversivă, lupt deschis, lupt cu Dumnezeu [alături], aici în acest sat este cuvântul meu primul și apoi al celor de la partid, pot veni ei să zică orice, eu dacă spun numai o jumătate de cuvânt, pot face în Suciu orice vreau.” (I235975/1, 57-59)

În fine, trebuie spus că, deși părintele se manifesta împotriva nedreptăților regimului, el nu îi îndemna pe oameni la revoltă sau răzvrătire, ci spre o atitudine de prudență, conform principiului de a „da Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu.” (Lc. 20, 25) Aceasta se poate observa din mai multe note:

„Într-o altă predică ținută în primăvara aceasta, când Sfatul Popular a solicitat să comunice credincioșilor să predea cota de carne, după ce a comunicat, a afirmat: vedeți voi, trebuie să ascultați și de conducerea actuală, deși nu este bună, fiindcă deși este bună sau rea, aceasta este de la Dumnezeu.” (id., 85)