IOAN IANOLIDE despre Antihrist

5-02-2012 Sublinieri

5 februarie – 26 de ani de la mutarea la Domnul

CITITI:

Ioan Ianolide in “Detinutul-profet”:

ANTIHRIST

“Istoria e confruntarea dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi satana, dintre Hristos şi antihrist. Păcatul, satana şi antihrist se află în necurmată ofensivă de a stăpâni lumea, de a o duce spre iad: iad istoric şi veşnic, iad spiritual şi material. Virtutea, harul şi Hristos luptă necontenit spre a sfinţi lumea şi a o conduce spre rai: rai pe pământ şi în ceruri, rai în duh şi în materie.

În această bătălie nu întotdeauna înving creştinii, ci sunt şi epoci de triumf antihristic.

În această bătălie nu întotdeauna sunt bine delimitate forţele virtuţii de forţele păcatului, ori slujitorii lui Dumnezeu de slujitorii satanei. Antihrist foloseşte şi masca binelui spre a-i înşela pe oameni.

Antihrist nu e un om păcătos, ci e un om demonizat, în care răul devine concepţie şi acţiune antihristică şi antiumană. Antihrist are ură conştientă împotriva lui Hristos, fiindcă Hristos nu S-a închinat satanei şi n-a vrut să devină împăratul unei lumi păcătoase şi mincinoase.

Sunt mai multe forţe apocaliptice ce se desfăşoară în istorie – desfrânata, şarpele, balaurul – dar toate transmit puterea lor Fiarei cu numărul 666 – acesta este Antihristul. Forţele antihristice se recunosc prin faptul că sunt mincinoase, rele, viciate, necredincioase, corupte, tiranice, pline de ură, de nelegiuire şi de blasfemie.

De cealaltă parte, creştinătatea formează forţele hristice în luptă cu păcatul, satana şi antihrist. Ele mărturisesc adevărul, iubirea, dreptatea, frumuseţea, bucuria veşnică, credincioşia şi slava lui Dumnezeu. Biruinţa lor e asigurată de puterea lui Hristos Dumnezeu.

Păcatul a viciat fiinţa duhovnicească şi materială a oamenilor, pătrunzând în societatea lor, în istoria lor şi în natura lor. Prin păcat omul a pierdut comuniunea cu Dumnezeu şi a rătăcit fie prin propriile erori umane, fie prin ispitirea satanică.

Păcatul este individual, este comunitar şi este politic, de aceea şi pedepsele sunt personale, comunitare şi politice. Păcatul tinde să orienteze, să organizeze şi să stăpânească lumea. Păcatul personal este grav în profunzime, dar nu are suprafaţă mare. Păcatul organizat, legalizat şi guvernamental preia toată gravitatea păcatului personal şi-i adaugă orizont larg, tinzând să corupă şi să piardă lumea toată. Suferinţele cele mai cumplite ale lumii sunt cele comunitar-politice şi atrag şi cele mai grave pedepse.

Creştinismul opune păcatului curăţirea, virtutea şi sfinţenia, dar spre a înfrunta forţele organizate ale păcatului, credinţa trebuie să fie mai lucrătoare, mai puternică şi mai convingătoare decât tentaţiile păcatului. Lupta se dă la modul individual, comunitar şi politic.

Biserica nu se poate rezuma la păcatul personal, ci trebuie să dispună de conceptele şi mijloacele luptei cu păcatul comunitar şi politic. Restaurarea lumii e un proces complex şi complet prin biruinţa lui Hristos în toate planurile şi dimensiunile vieţii. Hristos a biruit lumea – aceasta este nădejdea lumii.

Satana este prima creatură ce s-a opus lui Dumnezeu. Păcatul originar a început prin ispitirea omului de către satana. Satana a iscat în om “eul”, tentându-l cu orgoliul şi plăcerea şi ispitindu-l să se despartă de Dumnezeu. Aşa a ajuns omul „eu fără Dumnezeu”, sau chiar „eu împotriva lui Dumnezeu”.

Duhul satanic ispiteşte din afară pe om, se strecoară într-un gând şi în cele din urmă umple omul în toată fiinţa lui sufletească şi trupească. Oamenii satanizaţi folosesc magia neagră, dar de multe ori nu mai au conştiinţa satanizării lor, ba chiar îl neagă pe satana, însă sfârşitul lor este nebunia şi sinuciderea.

Satana ajunge să stăpânească omul, apoi îl face agent al său, al răului comunitar şi al răului politic. Omul satanizat este un pericol social, cultural, politic şi spiritual. Satanizarea colectivă şi organizată politic este un monument de răutate, ce se asemuieşte sfatului satanic din iad, oştirilor demonilor şi ordinii demonice din iad. Satanizarea ajunsă stare de lege, de ordine şi de guvernare creează o atmosferă satanică, o pseudo-spiritualitate şi o modalitate de vieţuire satanică. Sunt astăzi organizaţii omeneşti satanizate ce răspândesc satanismul. Satanizarea e mai rea decât păgânismul.

Când forţele satanice ajung să cucerească puterea în lume, ele îşi fac oştiri ca să le apere, legi care să le organizeze, ideologii care să le justifice şi chiar religii ca să-i înşele pe oameni.

Guvernarea puterilor satanice se justifică prin starea de păcat şi necredinţă şi ea are o durată corespunzătoare iconomiei providenţiale, prin care lumea îşi va plăti rătăcirile ei până ce se va pocăi şi va reintra în rânduiala dumnezeiască a vieţii. Creştinii nu trebuie să lase forţele satanice să cucerească puterea; iar dacă au cucerit-o, ei trebuie să-şi organizeze forţele şi să o învingă în numele lui Hristos.

Creştinismul este veghea şi puterea sfântă care răspunde de mântuirea lumii. Şi vai de creştinii ce nu corespund sfintei misiuni ce le este încredinţată, căci Dumnezeu va ridica şi din pietre pe alţi aleşi ai Săi, care să-I zidească Împărăţia!

Antihrist este un om, şi anume un om politic ce va stăpâni lumea descreştinând-o, satanizând-o şi pierzând-o.

Antihrist e persoană, dar fenomenul antihristic e social-politic. Hristos este şi El persoană, dar creştinismul este fenomen general-uman. Iată cele două poziţii, cele două lumi şi cele două persoane ce stau faţă în faţă în confruntarea apocaliptică: Hristos şi antihrist.

Antihrist are neamul său, oştirea sa, filozofii săi, activiştii săi, legile sale, spiritualitatea sa, cultura sa, civilizaţia sa, lumea sa, aliaţii săi, tovarăşii săi de lucru, slugile sale, spionii săi, călăii săi, metodele sale şi este plin de înţelepciune, iscusinţă şi putere. El ştie să fie şi frumos, şi bun, şi omenos, spre a induce lumea în eroare[1]. El convinge şi pe unii creştini, până ce-i va pierde, căci el nu suferă pe Hristos.

Antihrist e ofensiv, cuceritor şi revoluţionar. El foloseşte aurul ca zeu şi ca putere, minciuna ca argument şi capcană, tirania ca guvernare. El ştie să dizolve prin libertate, să anuleze prin egalitate şi să stăpânească prin putere.

Sabia e argumentul său suprem: ucide pe toţi cei ce nu i se supun. Urăşte adevărul, dragostea, dreptatea şi toate valorile ce vin de la Dumnezeu. Antihrist e spiritul caiafic perpetuat în istorie prin uciderea lui Hristos. Pentru antihrist, Iuda şi Caiafa sunt sfinţi, iar Hristos este trădătorul. Antihrist se vrea pe sine centrul lumii, prin alungarea hristocentrismului.

Pe mulţi sfinţi îi va sili el să i se închine, dar tot nu-şi va asigura puterea. Puterea lui e tolerată de iconomia dumnezeiască pentru a se respecta libertatea omului. Puterea lui se explică prin păcatele şi necredinţa oamenilor, prin orgoliul de a stăpâni lumea şi prin ispitirea satanică. Oamenii au de ales între a sluji lui Hristos sau lui antihrist.

Puterea lui antihrist are un caracter local şi altul universal, un caracter temporar şi altul etern. Bătălia apocaliptică este necurmată până la biruinţa finală a Mielului.

Puterea lui antihrist e tolerată pentru o vreme, iar vremea aceea este în funcţie de trezirea creştinilor, căci creştinii vor suferi până ce vor deveni vrednici de Hristos, asemenea Lui, biruitori prin El.

Creştinii participă cu Hristos la mântuirea lumii, după cum antihrist participă cu fiii întunericului la pierzania lumii. Creştinii să nu uite că adesea fiii întunericului sunt mai înţelepţi, mai viguroşi şi mai puternici decât fiii luminii. Creştinii să înţeleagă că neprihănirea lor, energia şi puterea lor trebuie să depăşească şi să învingă pe a fiilor întunericului.

Creştinătatea va triumfa prin Hristos. El vine să desăvârşească şi să facă posibilă mântuirea lumii căzută în păcat.

Antihrist va fi biruit de Hristos“.

(in: Ioan Ianolide, Detinutul Profet, Ed. Bonifatie, 2009)

[1] Cu acest fel de chip va veni, preapângăritul, ca un fur, ca să înşele pe toţi: smerit, liniştit, urând cele nedrepte, dinspre idoli întorcându-se, evlavia mai cu seamă cinstindu-o, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, prea cu bună aşezare, blând către toţi, cinstind cu cuviinţă neamul iudeilor, fiindcă ei aşteaptă venirea aceluia. Şi după ce multe noroade şi gloate vor vedea nişte fapte bune ca acestea şi puteri, toţi cu o socoteală se vor face şi cu bucurie mare îl vor propovădui pe el împărat, zicând unii către alţii: Au doară se mai află vreun om bun şi drept ca acesta?“.

(Sf. Efrem Sirul, Cuvânt pentru a doua venire a Domnului, sfârşitul lumii şi venirea lui Antihrist în Apostazia şi Antihristul după învăţăturile Sfinţilor Părinţi, Constanţa 2008).

Cititi mai multe la:

Cititi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ioan Ianolide, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “IOAN IANOLIDE despre Antihrist

  1. Ce cuvinte frumoase si pline de invatatura. Adevarate nestemate duhovnicesti.

  2. Ogorul îşi primeşte apa
    Sub un sever canon de ger
    Sporit de viscol, de nămeţii
    Ce curg (spre hrană), de la cer.

    Căldura, seceta severă,
    Şi lipsa nu ne-a’nţelepţit,
    N’am mers la rugă-n câmp cu moaşte
    N’am cerut post, nu ne-am smerit.

    Tot prin canon şi tot prin jerfă
    Ne-a dat râvnita libertate
    Ierarhi înalt-şcoliţi şi preoţi,
    Să spele neamul de păcate.

    Avem acum la îndemână
    Noian de’adâncă cunoştinţă,
    Căi simple astăzi şi rapide,
    Dar ce folos, (că nu-i credinţă).

    Ortodoxia cea străbună
    Nu prea mai are căutare,
    Iar cei ce luptă s-o renască
    Îi dau o nouă’nfăţişare.

    C’a dispărut complet asceza
    Milostivirea’n chip ascuns
    Şcoala smereniei trăite
    Adânc şi sicer în Iisus.

    Credincioşia ortodoxă
    Ne-o arătăm prin ce zidim
    Prin mila cu publicitate,
    Prin ce’arătăm, dar nu trăim.

    “Smernia” azi nu mai cheamă
    La anonim şi la ascuns
    La trai modest în post şi rugă
    Ci la vizibil, la…, sus pus.

    Multe din cele făptuite
    Strigă că sunt justificare,
    Că e perdeaua ce ascunde
    Sfântul pierdut (în fiecare).

    Că numai banul (astăzi) e jertfă,
    Nu ruga-n lacrimi, nu căinţa,
    Nu lepădările de sine,
    Traiul curat şi pocăinţa.

    Mila ne…, curge pe ogoare,
    Dar sub canon aspru de ger
    Şi’n jerfa care-o dau săracii
    Care în frig şi-n foame pier.

    Că după multa cunoştinţă
    Şi după… ani de libertate,
    După atâta instruire,
    Domnul ne cere REZULTATE.

    Vrea un popor curat şi vrednic
    Cinstit, modest şi credincios
    Ce nu din ziduri ci din inimi
    S’aducă slavă lui Hristos.

    , .

  3. VESNICA LUI POMENIRE !
    BUNUL DUMNEZEU SA-L POMENESCA IMPREUNA CU CEI DREPȚI ÎNTRU ÎMPARAȚIA SA !
    ADEVARAT PROFETIC FRATELE IOAN !
    DUMNEZEU SA-L IERTE !

    SLAVĂ ȚIE DOAMNE IISUSE HRISTOASE !

  4. “Guvernarea puterilor satanice se justifică prin starea de păcat şi necredinţă şi ea are o durată corespunzătoare iconomiei providenţiale, prin care lumea îşi va plăti rătăcirile ei până ce se va pocăi şi va reintra în rânduiala dumnezeiască a vieţii.”
    Daca privim aceasta guvernare ca pe un canon de la Dumnezeu pt pacatele noastre, vom gasi poate in noi si puterea de a ne asuma pe langa pacatele personale si pacatul obstesc, dar si intelepciunea de a ne pocai si a renunta la bravada si la fapte de “vitejie” necugetate.

  5. Pericopa evanghelica: Marcu 13, 9- 13

    9. Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre mărturie lor.
    10. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile.
    11. Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.
    12. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide.
    13. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui.

    Pericopa apostolica: II Petru 1, 20- 21; 2, 1- 9

    20. Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia;
    21. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.
    1. Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire;
    2. Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită;
    3. Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează.
    4. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată,
    5. Şi n-a cruţat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptăţii, când a adus potopul peste cei fără de credinţă,
    6. Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor;
    7. Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiţi, l-a izbăvit,
    8. Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite.
    9. Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii.

  6. unde scrie la biblie despre antihrist? va multzumesc

  7. Cuvinte inspirate de Duhul Sfant.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  8. Mihai@

    Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
    Cap. 2

    18. Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă.

    22. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.

    Cap. 4

    3. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.

    A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
    Cap. 1

    7. Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.

  9. Pingback: MARTURII DESPRE IOAN IANOLIDE – o viata de marturisire muceniceasca a lui Hristos. SCHITELE UNEI ICOANE VII, PREA NEDREPT UITATE (†5 februarie 1986) -
  10. Pingback: DIN SCRISORILE INEDITE ALE LUI IOAN IANOLIDE catre Parintele Benedict Ghius de la Cernica: “Sangerez necurmat pentru mantuirea lumii… Dezastrul ranjeste in toata stralucirea civilizatiei” -
  11. Pingback: Comemorarea lui Ioan Ianolide la Paris. INEDIT: MARTURIA VIDEO A CONSTANTEI IANOLIDE, SOTIA MARTURISITORULUI. Cuvantul IPS Iosif - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Povestiri pline de lumina, dar si de durere, cu IOAN IANOLIDE -
  13. Pingback: IOAN IANOLIDE, fericitul marturisitor si blandul patimitor al inchisorilor comuniste, IN AMINTIREA SOTIEI SALE, CONSTANȚA, SI A IPS BARTOLOMEU: “Ma rog pentru mantuirea celor care m-au chinuit” -
  14. Pingback: SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV despre SEMNELE SI MINUNILE ANTIHRISTULUI. “Antihrist va fi primit foarte grabnic, fara chibzuinta; va fi urmarea logica, indreptatita si fireasca a orientarii morale si duhovnicesti a oamenilor” -
  15. Pingback: IOAN IANOLIDE – 30 de ani de la mutarea la cele vesnice a unei ICOANE VII A BUNATATII JERTFITOARE | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: TESTAMENTUL UNUI NEBUN – IOAN IANOLIDE (II): “Sunt „fascist” fără să fi fost, sunt „antisemit” deşi iubesc pe evrei, sunt „reacţionar” deşi sunt deschis dialogului cu ateii. Sunt un pericol mondial!”. ULTIMII PR
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate