Război întru Cuvânt

Vedeti si:

CANONUL MARE

al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul

Canonul cel Mare. Cantarea 1 – glasul al 6-lea

Irmosul:

Ajutor si acoperitor S-a facut mie spre mantuire. Acesta este Dumnezeul meu si-L voi slavi pe El; Dumnezeul parintelui meu si-L voi inalta pe El, caci cu slava S-a preaslavit (de doua ori).

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma! (se repeta dupa fiecare tropar)

De unde voi incepe a plange faptele vietii mele celei ticaloase? Ce incepere voi pune, Hristoase, acestei tanguiri de acum? Ci ca un milostiv, da-mi iertare gresealelor.

Continuare »

8 Comentarii »

Monahul Marcu Patimitorul

(12 septembrie 1910 – 28 februarie 1999)

“Costica – un suflet integru, inteligent, curat, corect, credincios, cu o mare putere de iubire… Constiinta pacatului. Este unul din cele mai stralucite exemplare pe care le-am intalnit in viata. Cred ca intre noi s-a realizat o legatura de iubire neobisnuit de mare… Privirile noastre bat, in aceeasi credinta, spre acelasi suprem ideal: Iisus Hristos!” (Valeriu Gafencu)

Parintele Marcu (1910-1999) a patimit in inchisorile a trei regimuri politice: carlist, antonescian si comunist. Anchetatorii l-au numit “Fachirul”, pentru ca a rabdat chinurile ca unul fara de trup, rugandu-se neincetat. Dupa eliberarea din a doua detentie (dintre 1941-1954), in anul 1956 a intrat in viata monahala la Manastirea Slatina, unde l-a avut duhovnic pe parintele Arsenie Papacioc. De aici a luat iarasi drumul Aiudului pana in anul 1964, executand in total mai bine de 19 ani de temnita. Dupa eliberare intra in obstea Manastirii Sihastria, nevoindu-se pana la sfarsitul vietii si umplandu-se de darurile Duhului. Parintii de la Sihastria si-l amintesc primind Sfintele Taine cu chipul plin de lumina. A fost un mare rugator, ascuns de oameni si unit cu Hristos. Continuare »

8 Comentarii »

Vezi si:

“Despre regulile de purtare a razboiului duhovnicesc si cerintele asceticii istorisesc amanuntit Sfintii Parinti si nevoitorii contemporani ai Ortodoxiei. De aceea, ne vom margini aici doar la aspectele medico-psihologice ale luptei cu “lacomia pantecelui”. Izbavirea de acest viciu reprezinta o serioasa masura profilactica si terapeutica in privinta unei serii intregi de boli (v. cap. 4-6). Ne vom stradui, pe exemplul mijloacelor duhovnicesti de aparare impotriva acestei patimi, sa aratam insemnatatea luptei si cu celelalte patimi pacatoase.

Medicamentul impotriva “lacomiei pantecelui” e postul. Oamenii au remarcat de multa vreme cultura duhovniceasca a postului ortodox. Din pacate, in majoritatea cazurilor ei vad acesta un scop in sine – o varietate folositoare de terapie dietetica (cura de descarcare) sau metoda medico-biologica de nutritie. Iar ideea pragmatica dieto-profilactica da deoparte, intr-o masura sau alta, ideea duhovniceasca de post ca exercitiu ascetic.

Postul nu este doliu si nici camasa de forta. El cere insa reducerea – in cazul ideal deplina inlaturare – a tot ceea ce impiedica pocainta (distractiile, apropierea intima a sotilor s.a.m.d.). Postul duhovnicesc, altfel spus postul sufletului, este o vreme de rugaciune intensa, de mustrare de sine pentru pacate, cand toate puterile se indreapta spre slujirea lui Dumnezeu, citirea literaturii duhovnicesti, convorbirilor pe teme mantuitoare de suflet si, in general, savarsirea lucrurilor bune. Continuare »

4 Comentarii »

- Ce este postul? Care este înţelesul real al acestei mărturisiri a credinţei în Dumnezeu?

- Postul reprezintă întâi de toate o stare luminoasă a minţii şi a Bisericii. Este o stare de seninătate a sufletului şi a simţurilor copleşite de har, de bunătate, de pace şi cumpătare. Starea aceasta de post, însă, se dobândeşte printr-o străduinţă, printr-o nevoinţă personală care presupune atât o angajare restrictivă în relaţia noastră cu lumea înconjurătoare (înfrânarea de la păcate și de la anumite bucate), cât şi o angajare activă a noastră în ea în sensul spiritualizării şi înnobilării ei (săvârşirea de fapte bune). Postul ne dezvăluie cel mai clar valoarea noastră eternă ca persoană iubitoare şi responsabilitatea noastră în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, pentru semenii noştri şi pentru lumea pe care suntem chemaţi să o transfigurăm, să o prefacem într-o biserică. Continuare »

12 Comentarii »

Vezi si:

Liturghia Pocaintei

Una din pietrele de mult pret ale tezaurului de rugaciune a Sfintei noastre Biserici este rugaciunea Sfantului Efrem Sirul: „Doamne si Stapanul vietii mele…“. Scurta si simpla la infatisare, dar plina de putere duhovniceasca si de adancime teologica, aceasta rugaciune poarta amprenta marelui imnograf si poet, a marelui ascet si sfant, „alauta a Duhului Sfant”, cum a fost numit Sfantul Efrem. Biserica i-a rezervat un loc special in viata ei liturgica si anume, in vremea Sfan­tului si Marelui Post, vreme de pocainta si de innoire sufleteasca.

Un parinte duhovnicesc imi spunea odata despre aceasta rugaciune:

„Eu o rostesc in tot cursul anului la pravila mea de rugaciune si indemn pe tot crestinul, dar mai ales pe monahi sa o practice, pentru ca aceasta rugaciune, rostita cu umilinta, intelegere si simtire are mare putere de innoire launtrica”.

Ne vom convinge si noi insine de acest lucru, staruind putin asupra cuprin­sului si practicii rugaciunii Sfantului Efrem. Continuare »

9 Comentarii »

„<<In toata vremea postul este de folos celor ce-l tin pre dansul...>>, spune imnografia Bisericii noastre din vremea Postului Mare; iar marele ierarh Ioan Gura de Aur, intr-unul din cuvintele sale de la Pasti, zice: „A trecut vremea postului, dar nu a trecut si trebuinta postului…“.

Intotdeauna deci, dar mai ales acum, cand Postul se afla printre preocuparile de seama ale Bisericii Orto­doxe, este vreme potrivita sa ne oprim putin asupra lui.

Mi-aduc aminte din copilarie, cu cata evlavie era tinut postul atunci! Nu se facea exceptie de la post, nici pentru caz de boala, nici pentru cei mici, toti il tineam cu severitate. Sfantul si Marele Post al Paresimilor era asteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume pastrate pentru Postul Mare. Şi cu cata primeneala sufleteasca ajungeam la Sfintele Pasti! „Se poate sa nu tii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru pacatele noastre si noi sa nu postim? Mare pacat sa calci randuiala postului“! Asa gandeau crestinii ortodocsi de altadata. Continuare »

10 Comentarii »

Doxologia: Gânduri la început de Post

“Postul în care intrăm s-ar cuveni să fie pentru noi o conştientizare a plânsului lui Adam şi al Evei atunci s-au lipsit de frumuseţea raiului, pentru ca, trăind durerea îndepărtării de Dumnezeu, să dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatălui nostru. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, aşezată de dumnezeieştii Părinţi în pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria şi, deopotrivă, drama libertăţii omului. Preţuindu-ne atât de mult prin faptul că ne-a creat după chipul Său, Dumnezeu a sădit în noi darul libertăţii, posibilitatea de a alege drumul pe care să-l parcurgem în viaţă: către El sau către neant. Cât de mult doreşte Dumnezeu ca făptura Sa să rămână în legătură cu Sine, să rămână în Împărăţie!… Continuare »

5 Comentarii »

Va recomandam si:

***

CUM SĂ TRECEM MARELE POST

- Cuvântarea a zecea -

Cum să trecem postul, în viziunea ţelului final. Pentru biruinţa lui Hristos pe Golgotha. Despre textele slujbelor Postului Mare. Predania vie a Bi­sericii. Pentru felurita putere de a îndura a fie­căruia. Bucuria nu ţine multă vreme. Pentru anumite amănunte ale Postului. Pentru Duminica Iertării: cum se prea biruiesc ispitele. Lemnul cunoaşterii şi dezbinarea între oameni. A se micşora este lucru mare înaintea lui Dumnezeu – cum se atrage harul. Aşteptări apocaliptice. Unirea în Fiinţă, ca îndumnezeire. Despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Ieri şi azi m’a durut inima, şi doare în mod curios… Şi m’am rugat lui Dumnezeu: „Nu acum. Dă-mi să săvârşesc lucrul vieţii mele”. Şi iată, spre a-mi săvârşi lucrul vieţii, încep prin a vorbi cu voi despre cum să trecem Marele Post. Continuare »

8 Comentarii »

Cititi si:

Evanghelia din duminica lăsatului sec de brânză:

Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va si vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei 6,14-18)

R. Rădulescu: Iertarea şi postul sunt două gesturi ale omului prin care, după cum ne spune Evanghelia, el poate intra intr-o relaţie cu Dumnezeu. Iertarea şi postul sunt gesturi pe orizontală ale vieţii noastre, dar aceste gesturi îl pot ridica pe om şi pe verticală. Părinte profesor Constantin Coman, Mântuitorul Hristos vorbeşte despre iertarea pe care noi oamenii ne-o acordăm unii altora, ca fiind o condiţie pentru iertarea pe care noi o primim de la Dumnezeu. De ce această legătură între iertarea dintre oameni şi iertarea lui Dumnezeu? Continuare »

9 Comentarii »

Reactia protoparintilor dupa cadere si omul de astazi

“Asa cum stim, primii oameni n-au tinut porunca lui Dumnezeu si au cazut, iar aceasta cadere i-a pus intr-o postura dificila. De aceea s-au grabit sa-si ascunda greseala si pe ei insisi de la fata lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu a adus la lumina ceea ce ei se straduiau sa tina in ascuns, au alunecat intr-o alta greseala si mai mare.

Dar inainte sa trec mai departe, as dori sa adaug la acest aspect cateva lucruri pe care le consider foarte necesare. Atunci cand au cazut, primii oameni ar fi putut sa reactioneze in urma­toarele trei moduri: Continuare »

16 Comentarii »