SFANTUL INTAIUL MUCENIC SI ARHIDIACON STEFAN [1]

“Frati crestini,

V-a adus aici la slujba, langa sfantul altar, dragostea si respectul pentru sfantul Stefan. [Cred] în chip deosebit aceasta. Merita aceasta dragoste cel care pentru Hristos si-a dat viata, sfantul mucenic arhidiacon Stefan. El este cel dintai martir crestin. A mai fost ucis sfantul apostol Iacov, fratele sfantului apostol Ioan, ucis de Irod cu sabia în piata publica din Ierusalim, dar a fost al doilea mucenic, al doilea ucis pentru Hristos. Sfantul Stefan însa este cel dintai.

Cineva facea aceasta observatie: ca la începutul lumii, Cain este primul ucigas, el a ucis pe fratele sau din ura, din invidie. La începutul lumii crestine, sfantul Stefan moare el însusi ucis de invidie, ucis de dusmanii lui Hristos. Sfantul Stefan, precum stiti, era primul din cei sapte diaconi. Crestinismul dupa Pogorarea Duhului Sfant se largeste mult, apostolii predicau cu foarte multa ravna, foarte mult curaj si cu mult succes, aceasta îndarjea pe dusmanii lui Hristos, pe evreii care au fost primii dusmani ai crestinismului, din primele trei veacuri. Si în lumea aceasta crestina dintru început, au intrat multi elini, adica multi greci si romani. Se numesc în general elini, vorbeau îndeosebi limba imperiului, care era limba greaca — si limba romana, însa în aceasta parte a Orientului mai mult limba greaca se vorbea, de aceea se si numeau elini.

Si între crestinii care venisera la aceasta comuniune din Ierusalim erau si greci, barbati si femei. Si apostolii nu pridideau sa serveasca la mese, sa predice cuvantul, pentru ca atunci toti luau masa împreuna si acea masa, acea agapa, agapele crestinilor dintru început, se savarseau de obste, tot poporul lua masa împreuna. Si atunci se facea si frangerea painii, sfanta Liturghie. La un moment dat sfantul Petru a propus ca sa se aleaga niste barbati din popor cu faima deosebita, de foarte buna evlavie, care sa serveasca la mese si ei, apostolii, sa ramana pentru cuvantul lui Dumnezeu, sa predice cuvantul lui Dumnezeu. Si predicau de dimineata pana seara, aveau de spus multe.

Si au ales pe cei sapte diaconi pe care îi aminteste cartea Faptele Apostolilor. Cel dintai dintre ei era sfantul Stefan care s-a distins de la început si ca un foarte bun predicator; un om evlavios, plin de Duhul Sfant si cu o dragoste netarmurita pentru sfanta credinta noua, cea în Hristos Iisus. Acest sfant era si învatat, era grec, facuse scoala biblica la Ierusalim la picioarele lui Gamaliil, era coleg cu sfantul Pavel, Saul din Tars si [cu] alti tineri care erau împreuna în Ierusalim, ucenici ai lui Gamaliil. Insa din acesti elevi ai lui Gamaliil, marelui dascal si înteleptului Gamaliil, numai sfantul Stefan s-a distins ca un mare aparator al crestinismului. Saul din Tars îi era dusman, pazea hainele ucigasilor lui în momentul martiriului, cand a fost ucis cu pietre si altii, din umbra, din multimea de dusmani, atatau si ei poporul împotriva lui Stefan care devenise crestin.

Si asa fiind, într-o buna zi, în conflictele descrise în Faptele Apostolilor în capitolul VII, sfantul Stefan este în situatia de a apara ideea crestina. Si într-un anumit loc, a predicat pe Hristos si ei s-au razvratit împotriva lui, sinedristii, adica capii poporului evreiesc si l-au tarat la tribunalul lor si acolo l-au acuzat ca este dusmanul lui Moise, profetul la care tineau foarte mult. Si atunci sfantul Stefan s-a aparat printr-un cuvant, un cuvant lung în care face istoria poporului evreiesc de la început, de la Avraam si pana în momentul în care se afla, însa numai [ce] a deschis gura despre Hristos si atunci a început tragedia pentru el.

Am aici în fata o carte a unui parinte din veacul IV, Asterie al Amasiei, care are un cuvant foarte frumos despre sfantul Stefan [si] martiriul lui. Si, pentru ca e mai concis si mai bine alcatuit, am sa-l citesc înaintea fratiilor voastre, însa nu tot, o parte numai din el, ca sa nu va obositi prea mult. El incepe aratand ce merite avea primul martir; daca ar fi fost al doilea sau al treilea era mai usor, avea niste modele înainte, însa el era primul marturisitor. Si spune Asterie aici[2]:

„Faimos este cel care lupta pentru credinta, chiar daca este al doilea sau al treilea dintre luptatori. Dar nu e vrednic de atata admiratie ca cel dintai. Cel de-al doilea este îndemnat spre imitare, în temeiul ravnei celui dintai si asa este atras catre slava si catre ravna. Cel care însa nu s-a folosit de nici un învatator, ci singur este descoperitorul binelui, acela pe buna dreptate primeste întaietatea. Mare este, asadar, zelul sfantului Stefan. Pentru aceasta, mare este si cinstea, pomenirea nemuritoare pe care n-a acoperit-o nici iritarea, n-a înnegrit-o nici vremea, ci generatii dupa generatii primesc istorisirile faptelor lui mari. Preoti, popoare, copii, barbati, femei, sarbatorim într-un chip ce nu se poate uita sarbatoarea de astazi”, a sfantului Stefan. „Dar trebuie sa privim si istoria vietii sale, ca sa admiram si mai mult pe mucenic, cunoscandu-i cu de-amanuntul faptele.

Stefan a fost primul dintre diaconi[i lui Hristos], sfintit prin har, vas plin de Duhul Sfant. Intarea în fiecare zi pe crestini si întorcea pe cei rataciti pe calea cea dreapta. Indurera pe dusmani, pentru ca era mai puternic în ce priveste învatatura, mai mult decat ceilalti apostoli. Dar înaintea tuturor dusmanilor, pe cel dintai dusman, pe diavolul. Acesta era cu ochii înflacarati, cu privirea salbatica spre cei care erau mai mult alipiti de credinta. A ridicat deci împotriva sfantului Stefan o ceata de oameni, neamul Alexandrinilor, gata totdeauna pentru razvratire.

Ati auzit negresit ca cetatenii acelui oras egiptean se înflacareaza si se aprind iute, ori în ce parte i-ar împinge. Cand Stefan a vazut multimea celor care se scurgeau împotriva lui, nu stia ce sa faca deocamdata. A descoperit însa un mijloc dibaci: sa le vorbeasca masurat si bland. Nimic, nici un leac nu este asa de puternic si potrivit pentru potolirea maniei si a revoltei ca o vorba dulce si masurata. Si a grait Stefan: «Spuneti-mi care este pricina urii voastre, ca întindeti mainile asupra mea cu gandul sa ma sfasiati?» Si au raspuns ca «Pentru ca strici legile stramosesti si introduci învataturi straine».  Atunci  sfantul  retor,   fara  arta  oratoriei  si pe nepregatite, caci nu vorbea cele pe care le învatase prin arta oratorica, ci pe cele pe care le inspira Duhul Sfant, a stat in mijloc si a spus: «Barbati frati si parinti, ascultati!»[3] Intelepte sunt cuvintele cu care a început, cel mai bun început pentru o cuvantare rostita catre un public înversunat.

Si într-adevar, cuvintele lui dulci si placute, oarecum pline de miere, asemanatoare cu untdelemnul curat, au potolit furia fiarelor. Si le aduce aminte apoi de Avraam, pentru ca începand din timpurile vechi si prelungind mult cuvantarea sa, sa-i faca sa-si potoleasca mania. Dupa ce a vorbit mult despre Avraam, arata ca si Moise a profetit despre Hristos, pentru ca prin vrednicia de credinta a legiuitorului sa introduca oarecum pe furis si cu talent învatatura despre credinta. A spus in mod stiintific tot ceea ce contribuia la folosul ascultatorilor.

Dar cand a vazut ca rautatea lor este de neclintit, iar parerea lor de neînduplecat, atunci deci, plin de îndrazneala, renuntand la viata de aici, a lasat la o parte toata arta oratorica de a îndupleca pe ascultatori prin cuvinte de linguseala, a vorbit deschis celor care erau tari în cerbice, netaiati împrejur la inima[4], celor ce se lupta cu legea, celor care duc razboi împotriva Duhului Sfant si altele înca. Acum cainii multi l-au înconjurat ca pe Stapanul Hristos si tauri grasi, potrivit cuvintelor psalmistului, l-au cuprins[5]. Statea singur, înconjurat din toate partile de un popor de ucigasi. In acel ceas nu era alaturi de el nici un prieten, nici un cunoscut, nici o ruda. In adevar, prezenta unor cunostinte de aproape da o oarecare mangaiere celor care sunt în primejdie. Dar înaltul Arbitru al marii lupte, Dumnezeu, a cunoscut ca Stefan are nevoie de un ajutator — caci, desi era curajos si viteaz, totusi era om si simtea cele omenesti — si i Se arata îndata. Si pe cand se uita Stefan spre cer, S-a aratat Dumnezeu avand pe Fiul în dreapta, în forma omeneasca.

Ce mare iubire de oameni, ce mare bunatate! S-a aratat atletului pentru care lupta, Dumnezeul dumnezeilor. Iar Dumnezeul tuturor i-a spus cam aceste cuvinte: «Nu fi întristat, Stefane, ca n-ai pe nici un om care sa te ajute, ca nu-i langa tine la vreme de necazuri nici un prieten».” Ca de obicei el avea colegi, erau prin multime pe acolo, însa nimeni nu lua parte. Asa suntem parasiti cand suntem în mare necaz. „«Dar Eu împreuna cu iubitul Meu Fiu» spunea Dumnezeu, «vad cele ce se fac. Gata este odihna, deschise sunt usile Raiului, cu putina rabdare paraseste viata aceasta trecatoare si grabeste-te spre viata cea vesnica si fara de sfarsit. Inca pe cand esti în trup vezi pe Dumnezeu, lucru ce depaseste toata firea omeneasca. Ai fost initiat de apostolii mai batrani ca Tatal are Fiu adevarat si iubit. Iata, Eu Ma arat tie atat cat poti purta tu. Sta alaturi de Mine, în dreapta, si Fiul, ca sa cunosti din locul în care sta, ce cinste are la Mine. Atunci cand   Dumnezeu umbla pe pamant în trup omenesc, scandaliza pe multi, dar tu acum vezi-L langa Mine întru înaltime, cu chip de om ceresc si supraceresc pentru a te încredinta de întruparea care s-a savarsit. Nu te tulbura, nu te pierde cu firea, daca esti pietruit pentru El. Nu te teme de lupta, caci vezi pe Arbitrul luptelor. Paraseste trupul, dispretuindu-l ca pe o legatura pamanteasca, ca pe o casa putreda, ca pe un vas de lut usor de spart. Alearga liber ca sa mostenesti viata de aici. Cununa virtutii tale ti-e gata, muta-te de acum de pe pamant la cer. Lasa trupul ucigasilor tai (…), paraseste tu un popor cuprins de furie si vino în ceata îngerilor.»” Cam aceasta îi spunea Dumnezeu în aceasta vedenie foarte mangaietoare pentru Stefan.

„Dumnezeu s-a aratat sfantului Stefan cu intentia ca sa nu sufere ceva cumplit si sa-i dea mai mult zel în fata marii primejdii care sta înaintea lui. Din aceasta pricina, nu i-a trimis în ajutor un înger ca apostolilor în temnita[6], nici o putere slujitoare sau un semn; S-a aratat El însusi, Domnul. Stefan a  fost parga mucenicilor, iar cea dintai fapta de mucenicie trebuia sa fie desavarsita, pentru ca mucenicii, cei care vor fi ziditi în urma, sa ia reazim tare de ravna si sa nu fie imitatori ai fricii”. Toti mucenicii aproape au avut un sprijin, niste ocrotitori. Unora, în temnita aruncati fiind, plini de rane, în timpul noptii [li] se arata cineva, un batran sau un apostol, un înger, si le vindeca ranele si a doua zi erau întregi si uimeau pe cei care i-au chinuit în ziua precedenta. Asa încat aceste aratari, aceste încurajari supraomenesti dadeau foarte mult curaj martirilor de la început. Iar sfantului Stefan nu s-a aratat un înger sau un sfant apostol, ci însusi Dumnezeu Tatal si Fiul în slava cereasca.

„Asa se întampla si în razboaiele obisnuite. Soldatul din primele randuri este cel care da tonul luptei: daca se poarta cu barbatie si cu vitejie încurajeaza pe toti ceilalti” care vin în urma lui.

„(…) Cel învrednicit de marea vedenie ca nici un altul n-a trecut sub tacere ceea ce a vazut. Dimpotriva, îndata a strigat: «Iata, vad cerul deschis si Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu»[7]. Credea sfantul Stefan ca îndata ce va spune vedenia, are sa-i convinga pe necredinciosi. Ei însa au facut cuvintele prilej de mai multa manie si furie si astupandu-si urechile la auzul cuvintelor lui, socotindu-le drept hula, s-au pornit de îndata sa ucida. Tragandu-l afara din cetate pe omul purtator de Hristos, care purta rabdarea ca si Hristos crucea, vindeca raul savarsit tot prin rau, se apara de ucidere prin ucidere si adauga crucii pietrele. Au asezat pe un loc ses pe de trei ori fericitul Stefan, trupul acela înalt, trofeul mare al mucenicilor, si poporul sangiurilor si al maniei au înconjurat pe Stefan si imitand acea numita aghinie întrebuintata în lupte, au aruncat cu pietre în diaconul Pietrei celei care sta în capul unghiului”, în sfantul Stefan.

„Mana evreiasca a savarsit omorul. Ţinta celor care aruncau era mucenicul care statea în mijloc, ca si semnul de ochit pentru arcasi. Trupul sau ranit din toate partile si scaldat în sange n-a mai putut sta drept, se clatina si ameninta cu caderea, ca un plop înalt taiat la radacina de multi taietori de lemne. Dar n-a cazut neelegant ca cei mai multi dintre oameni, n-a cazut lungit cu fata la pamant, nici n-a fost doborat pe o coasta, nici n-a cazut trupul lui pe spate, ci a cazut punandu-si genunchii în chipul plin de cuviinta al unui om care se roaga”.

A murit rugandu-se. „A grabit prin rugaciune despartirea trupului de suflet, strigand catre Domnul vazut de el: «Doamne Iisuse Hristoase, primeste duhul meu»[8]. Se silea sa se mute de aici ca dintr-o tara straina în patria sa, ca dintr-un pamant pustiu si secetos într-un oras stralucitor. Pe langa ruga­ciunea sa a adaugat si o rugaciune pentru cei care îl loveau cu pietre. Cei ce raneau faceau fapte bune” — pentru el, pentru Stefan — „cei ce aruncau cu pietre mantuiau, cei ce ucideau dadeau viata, cei ce-l desparteau de tarana îl trimiteau în Imparatia Cerurilor”.

Sa vedem ce scop au si cuvintele rugaciunii lui: «Doamne, nu socoti lor pacatul acesta». Stefan nu s-a rugat, dupa cum gresit socotesc unii, ca sa ramana pacatul dusmanilor lui nepedepsit si fara raspundere. (…) Dar ce sens au cuvintele «Doamne, nu socoti lor pacatul acesta»? Iata ce vrea sa spuna sfantul Stefan: «Da-le, Doamne, teama umilintei; du spre cainta pe cei îndrazneti! Nu îngadui sa moara în taierea împrejur a necredintei! Atrage-i, Doamne, prin pocainta la cunoasterea Ta! Aprinde-le în inimi flacara dumnezeirii! Daca se vor îmbunatati în chipul acesta, este clar ca atunci nu le vei socoti lor pacatul. Daca se vor spala cu sangele Tau si al meu în baia harului, vor fi sloboziti de crimele lor».

Acestea s-au întamplat si drama s-a savarsit. Osti de îngeri se bucurau de lupta sa si cu multa suita l-au asezat pe sfantul Stefan în ceata îngerilor. Diavolul însa s-a întors fara nici o isprava, grozav nedumerit. Dar ca sa vorbesc într-un chip mai material despre duhul vazduhului care are fata, ca sa ma exprim prin cuvintele profetice, ca arsura oalei[9], diavolul a savarsit tocmai contrariul decat ceea ce nadajduia: prin cele prin care socotea ca are sa împutineze pe crestini, prin acelea a înmultit catalogul mucenicilor”.

Frati crestini, asa ne e prezentat acest martiriu al sfantului Stefan, primul martir crestin. A fost cu adevarat parga a mucenicilor si un exemplu, cu tot ansamblul de chinuri si cu tot sprijinul dumnezeirii întregi care l-a întarit. Duhul Sfant era în el, iar sus pe bolta cereasca, deasupra teatrului în care patimea, erau Tatal, Dumnezeu Tatal si Fiul, (…) pentru care murea sfantul Stefan.

Locul unde a fost mucenicit sfantul Stefan este cunoscut la Ierusalim, cine a fost acolo stie, este o biserica ridicata în cinstea lui, cand se iese din cetatea Ierusalimului catre Ghetsimani. Se trece prin poarta sfantului Stefan si e o biserica frumoasa, nu prea veche, însa [facuta] pe zidul uneia [mai] vechi. Acolo a fost alta biserica la începuturi. Si de acolo se coboara la Ghetsimani. Ceea ce adauga la frumusetea bisericii si la aceasta întamplare cu martiriul sfantului Stefan, sunt îndeosebi clopotele. Frati crestini, cine a fost si a ascultat acest dangat de clopot, e rascolit cu adevarat dumnezeieste. Cine a armonizat aceste clopote, cine a pus în ele metalul ca sa dea un sunet asa de duios si asa de armonios, desteapta în inimi momentul dramatic, dar si de slava în care sfantul Stefan si-a dat duhul în mainile Sfintei Treimi.

A fost cules de crestini, trupul lui ucis cu pietre, a fost îngropat cu cinste acolo, însa a disparut pentru multa vreme. Abia în anul 415 s-a descoperit sfantul lui trup si a fost pus din nou într-o racla de argint aurit si pastrat cu cinste la Constantinopol. Dupa aceea moastele lui au circulat si Dumnezeu stie unde sunt acum; parti din ele sunt în mai multe locuri din lumea crestina. Si un moment important cand s-au gasit moastele sfantului Stefan, în loc sa se bucure toata lumea crestina din insula în care s-au gasit, în Mediterana — erau si evrei acolo — toti evreii au fost ciomagiti de crestini, ca un fel de razbunare pentru aceasta crima, ca l-au ucis pe sfantul Stefan. Sfantul Stefan însa, fie la racla moastelor, unde se vor afla, fie la partile moastelor lui, presarate de-a lungul si de-a latul globului pamantesc, oriunde ar fi, el cu duhul e pretutindeni si aici de fata si oriunde îl chemam, pentru ca Dumnezeu da aceasta putere sfintilor Lui, ca sa fie la îndemana tuturor celor care îi cheama. De aceea sa-l chemam cu dragoste pe sfantul Stefan sa ne ajute, sa ne ocroteasca cu harul aflat la Dumnezeu. Amin.

***

Inmormantarea dupa uciderea cu pietre a fost facuta chiar de Gamaliil, profesorul sau si de fiul acestuia. Dupa aceea a fost sfantul Stefan în foarte mare cinste, de atunci si pana azi si pana la sfarsitul lumii.

Sfantul Stefan, primul martir crestin, si dupa el totii sfintii mucenici, au luat aminte la cuvintele evanghelice în care Domnul Hristos îndeamna pe toti crestinii zicand asa: „Daca cineva Ma va marturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi marturisi si Eu pe acela, înaintea Tatalui Meu care este în Ceruri”[10]. Sa nu uitam niciodata aceste cuvinte ale Mantuitorului: „Daca Ma va marturisi cineva pe Mine, si Eu îl voi recunoaste pe el în Imparatia lui Dumnezeu. Iar daca s-ar lepada de Mine, si eu Ma voi lepada de el.Sa marturisim si noi pe bunul Dumnezeu si prin cuvant, dar mai ales prin faptele noastre de fiecare zi, faptele noastre bune. Amin”.[11]


[1] Cuvânt rostit vineri 27 decembrie 1985

[2] Părintele citează aproximativ din „Cuvânt de laudă la sf. Ştefan, cel dintâi mucenic”, in Asterie al Amasiei, Omilii şi predici (Izvoarele Ortodoxiei 8), Bucureşti 1946, p.224-229 (trad. pr. D. Fecioru)

[3] Fapte 7,2.

[4] Fapte 7,51

[5] Ps.21,12.

[6] Fapte 5,19-20; 12, 6-10.

[7] Fapte 7,56

[8] Fapte 7,59.

[9] Naum 2,5; Ioil 2,6

[10] Matei 10,32-33.