FRATIETATEA DUHOVNICEASCA – SALVAREA IN ANII CEI GREI (II). O mai cautam?
Vezi si:
- Incep cu adevarat vremurile grele pentru romani… DAR ACUM NI SE DA SI SANSA DE A RASCUMPARA TIMPUL SI DE A FI O BISERICA VIE (I)
- TOT CE ESTE EXTERIOR ESTE IMPORTANT. E NEVOIE DE MANIFESTARE, DE COMUNICARE. De ce conteaza sa (si) vorbim, sa ne sprijinim, sa fim PREZENTI?
- INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: “Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!”
Cuviosul Paisie Aghioritul: FRATIETATEA
“- Parinte, ma nelinistesc atunci cand spuneti ca vom trece prin ani grei…
– Sa va iubiti, sa fiti unite, formate duhovniceste, sa aveti barbatie, sa fiti un trup si sa nu va temeti de nimic. Dupa aceea va ajuta Dumnezeu. Sa cultivati dragostea cea duhovniceasca. Sa aveti o astfel de dragoste, precum are mama pentru copilul ei. Sa existe fratietate, jertfa, caci incet-incet vom trece si prin zile grele.
Fireste, noi, monahii, plecam din lume si lasam cunoscuti si rude ca sa intram in marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor insa li se cere sa aiba relatii cu cunoscuti si rude care traiesc duhovniceste, ca sa se foloseasca. Crestinul care se nevoieste in lume se foloseste atunci cand are legaturi cu oamenii duhovnicesti. Oricat de duhovniceste ar trai cineva, are nevoie – mai ales in vremea in care traim – de prietenia cea buna. Contactul cu oamenii duhovnicesti ajuta mult – mai mult decat studiul duhovnicesc – deoarece aceasta bucurie a legaturii duhovnicesti ii da o mare dorinta sa se nevoiasca duhovniceste. Inca si la lucru, intr-o slujba obsteasca etc., este bine ca oamenii duhovnicesti sa se cunoasca intre ei ca sa se intrajutoreze. Se poate, sa presupunem, sa apara o problema intre colegi, sa trebuiasca sa se sprijine reciproc, dar unul sa sovaie sa vorbeasca celuilalt, daca nu se cunosc.
(…)
Astazi, oamenii traiesc in acelasi bloc si nu se cunosc intre ei. Mai demult existau case cu curti, care ii ajutau pe oameni sa se cunoasca intre ei si la o nevoie unul il sprijinea pe celalalt. Sa presupunem ca unul mergea cu caruta undeva si intalnea pe drum un cunoscut de-al sau. “De unde vii? Unde mergi?”, il intreba. “Intr-acolo merg si eu. Urca sus, sa mergem impreuna”. Sau altul, de avea in plan sa mearga undeva cu calul, il intreba si pe vecin: “Tu unde vrei sa mergi? Daca poti astepta, peste trei ore plec cu calul si te pot lua cu mine”; sau “Maine voi pleca intr-acolo; hai la mine sa dormi, ca sa plecam impreuna foarte de dimineata“. Se gandeau oamenii la celalalt si atunci cand puteau ajuta cu ceva, nu evitau sa o faca. Aveau curiozitatea cea buna si intrebau ca sa se ajute in toate cazurile. Aveau cunoscuti chiar si in alte sate.
– Parinte, ce ajuta ca oamenii sa se lege duhovniceste?
– In zilele noastre, chiar de nu vor oamenii duhovnicesti sa se lege intre ei, ii va sili diavolul sa se lege. Diavolul, cu marea lui rautate, face cel mai mare bine astazi in lume. Pentru ca, sa zicem, un tata care este credincios si vrea, de pilda, sa plateasca meditatiile copiilor lui, va fi nevoit sa afle un dascal bun si credincios pe care sa-l aduca in casa sa. Iar un dascal care este credincios si vrea sa dea meditatii copiilor, pentru ca nu a fost numit inca in post, va cauta o familie buna, ca sa se simta in siguranta. Sau un mester care traieste duhovniceste, fie el vopsitor, fie mecanic etc., cauta sa lucreze la o familie buna, ca sa se simta in largul lui, pentru ca intr-o casa lumeasca isi va gasi beleaua. Un crestin bun va cauta sa bage in casa un lucrator bun, care sa fie si om credincios. Astfel, si unul si celalalt vor incerca sa caute un om duhovnicesc ca sa poata lucra impreuna cu el. Asadar, incet-incet se vor cunoaste intre ei oamenii duhovnicesti din toate meseriile si din toate ramurile.
Asadar, diavolul, cu rautatea sa, face bine fara sa vrea: desparte oile de capre. Astfel se vor desparti oile de capre si vor trai ca “o turma si un pastor“[1]. Iata, mai demult satele aveau cioban si fiecare isi dadea oile sale sau caprele ce le avea: unul cinci, altul zece, si pasteau oile impreuna cu caprele, pentru ca atunci caprele erau blande si nu le impungeau pe oi cu coarnele. Acum caprele s-au salbaticit si lovesc urat oile lui Hristos. Iar oile cauta pastor bun si turma numai de oi. Pentru ca asa cum a ajuns lumea, ea este numai pentru cei care traiesc in pacat. De aceea se vor desparti oamenii si se vor desparti oile de iezi. Cei care vor vrea sa traiasca viata duhovniceasca, incet-incet nu vor mai putea trai in lumea aceasta. Vor cauta sa afle pe cei asemenea lor, pe oamenii lui Dumnezeu, vor cauta duhovnic si se vor departa si mai mult de pacat. Si acest bine il face acum diavolul cu rautatea lui, dar fara sa vrea. Astfel vedem nu numai in orase, dar si la sate, pe unii alergand la cantece si jocuri etc., traind in nepasare, iar pe altii alergand la priveghere, la paraclise, la intruniri duhovnicesti, si acesti oameni ajung sa fie strans legati intre ei.
In anii cei grei se creeaza o fratietate foarte puternica. In razboi, doi ani, noi, soldatii, am trait in doua companii si eram legati intre noi mai mult ca fratii, deoarece am trait impreuna greutatile si primejdiile. Eram atat de uniti, incat unul pe altul ne chemam “frate”. Erau oameni lumesti, cu cugetare lumeasca, dar cu toate acestea nu voiau sa se desparta unul de altul. Nu citisera Evanghelia, nici carti duhovnicesti. Aveau o cultura lumeasca simpla, in sensul cel bun, dar aveau lucrul cel mai mare dintre toate: dragostea si fratietatea. In ultimul timp, a murit un camarad de arme de al nostru si la inmormantarea lui s-au adunat si ceilalti, din toate partile. Cu cateva zile mai inainte a venit si aici un fost militar, coleg de al meu, ca sa ma vada. Cum m-a imbratisat! Nu mai puteam iesi din bratele lui.
Acum ne luptam cu diavolul. De aceea cautati sa va infratiti mai mult. In felul acesta vom calatori impreuna cu totii pe drumul ce ni l-am ales, pe cararea anevoioasa a urcusului spre dulcea Golgota.
Inrudirea duhovniceasca
– Parinte, ieri mi-ati spus ca pe toti oamenii pe care i-ati vazut zilele acestea, i-ati simtit ca pe niste frati. In ce fel este inrudirea duhovniceasca?
– Dupa trup, suntem frati cu toti oamenii. Toti suntem frati si robi ai lui Dumnezeu, insa noi, credinciosii, suntem pe deasupra si fii dupa har ai lui Dumnezeu, rascumparati cu Sangele cel dumnezeiesc al lui Hristos. In viata duhovniceasca, dupa trup ne inrudim prin Adam, iar dupa duh prin Hristos. Cei care traiesc duhovniceste simt aceasta inrudire duhovniceasca intre ei. Gandesc la fel, urmaresc acelasi lucru, au acelasi scop. Daca ai avea, de pilda, o sora dupa trup, care sa aiba programul ei, sa traiasca lumeste etc., n-ai simti cu ea nici o inrudire duhovniceasca.
– Inrudirea duhovniceasca se destrama vreodata?
– Cand unul inceteaza sa mai traiasca duhovniceste, inceteaza de a se mai inrudi duhovniceste cu celalalt, care traieste duhovniceste. Singur se desparte, nu-l indeparteaza celalalt. Precum cineva, cu cat traieste mai dupa Dumnezeu, cu atat se apropie de Dumnezeu, tot asa cu cat se departeaza de viata in Dumnezeu, cu atat merge mai departe de El. Nu-l alunga Dumnezeu. Omul pleaca singur departe de Dumnezeu. Si precum harul dumnezeiesc este o putere care lucreaza de departe si se transmite oamenilor, tot asa si lucrarea cea vicleana a diavolului este si ea o putere care lucreaza de departe si se transmite. De pilda, doua suflete, daca sunt intr-o stare duhovniceasca buna si se gandesc unul la altul, intre ele se face o legatura duhovniceasca si unul transmite putere dumnezeiasca celuilalt. Iar doua suflete, daca traiesc in pacat si au o oarecare legatura intre ele, de departe primeste unul de la celalalt o influenta diavoleasca: se duce telegrama de la unul la altul.
– Parinte, atunci cand exista o astfel de legatura diavoleasca intre doi oameni, daca unul se schimba spre bine, este ajutat si celalalt?
– Da, nu mai are legatura, pentru ca celalalt nu ridica… receptorul. Se intrerupe legatura si nu mai are cum sa comunice. In felul acesta poate isi face probleme si, daca vrea, se poate ajuta pe sine insusi.
– Cand avem legaturi cu un om cu patimi, dar fara sa ne vatamam de patimile lui, noi ii influentam caracterul?
– Daca avem stare duhovniceasca buna, sfintenie, influentam mult, deoarece lucreaza harul lui Dumnezeu si semenul nostru se foloseste. Atunci cand il rabdam pe fratele nostru din dragoste, acela pricepe. Precum si atunci cand exista inauntrul nostru rautate, fara sa se manifeste, iarasi o pricepe. Orice are un suflet, aceea si transmite. Patima va transmite patima, mania – manie, urgia – urgie. In timp ce daca in suflet exista harisme, harisma se va transmite ca harisma.
– Adica atunci cand cineva are legaturi cu oameni virtuosi, se foloseste?
– Sigur ca se foloseste. Daca vei merge la o chilie in care se tamaiaza mereu, cand vei iesi, vei mirosi a tamaie. Daca vei merge intr-un grajd, vei lua mirosul grajdului. Daca vei merge intr-o casa lumeasca, atunci cand vei pleca vei mirosi a parfum lumesc. In timpul ocupatiei germane aveam cinci prajini de pepeni diferiti: pepeni americani ai Scolii Agricole, care erau pepeni albi, foarte mari si foarte dulci, pepeni locali de Argos etc. Daca din intamplare dovlecii erau aproape de cei buni, de cei americani, dulceata din pepene se ducea la dovleac. Si dovleacul se facea mai dulce, iar pepenele mai searbad. Tot astfel se petrece si cu polenizarea pe care o fac albinele mergand dintr-o floare in alta. Daca vei vedea pepene cu buric mare sa stii ca rasadul de pepene a fost langa un dovleac. Daca cumva pepenele de Argos va fi aproape de un pepene bun, va lua dulceata de la cel bun. Pepenele bun va pierde din dulceata, dar cel putin dulceata va merge in celalalt pepene. Daca insa dovleacul va fi aproape de un pepene bun, dovleacul se va face mai dulce si, daca-l vei pregati, va trebui dupa aceea o mana de sare. Pepenele pierde, dar nici pe dovleac nu-l foloseste. In timp ce, de este pepene, pierde desigur pepenele cel bun, dar celalalt devine pepene mai dulce. Vreau sa spun ca, daca un crestin care nu este destul de sporit merge langa un om sporit duhovniceste, poate ca cel de-al doilea se va osteni, se va pagubi putin, dar primul se va folosi. Daca insa un om lumesc, care nu crede, merge langa un om duhovnicesc, osteneala si timpul ce-l depune omul duhovnicesc se vor pierde. Cel mult, cel lumesc se va misca de cateva lucruri duhovnicesti ce i le va spune celalalt si le va filozofa lumeste, adica le va interpreta in duh lumesc si nu se va folosi. Adica va deveni un… dovleac mai dulce.
[…]
Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…
Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? (…) Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? (…) Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.
Astazi vezi o lume fiarta (…) Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: “Fiti gata”? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa. (…)
(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, 2003)
Vezi mai mult la:
Legaturi:
- E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE
- “CEI MAI MULTI SIMT O MARE PARASIRE SI NEPASARE DIN TOATE PARTILE”
- E VREMEA DE A STRANGE RANDURILE
- UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I). Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea
- “Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
- NEVOIA DE OM, NEVOIA DE BISERICA VIE
- Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
- Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”
- SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI
- TAINA UNITATII. Cum traim, fara sa stim – pietist sau ideologic – in afara Ortodoxiei, in numele “UNITATII” DE JOS SI A “IUBIRII” CELEI VECHI (I)
- CREDINTA SAU “SENTIMENT RELIGIOS”? Unitate de Sus sau Unitate de jos? (II)
- Moravuri ecleziale: EGOISMUL “DREPTMARITOR” SI RAVNA DIN MANDRIE
- Parintele Arsenie Muscalu: VIATA IN BISERICA
- Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
- PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA
- Pilda prietenilor slabanogului: SA NE RUGAM NEINCETAT, CU INDRAZNEALA SI STARUINTA. SA NE RUGAM SI PENTRU CEI CARE NU SE ROAGA!
- Predica PS Sebastian al Slatinei la vindecarea slabanogului din Capernaum. II PURTAM PE CEILALTI IN SUFLETELE NOASTRE? NE PASA DE SUFLETELE LOR?
Mirela, cam are. Într-o lume, societate, comunitate creştină acestea sunt interdependente, nu pot exista (funcţiona) normal una fără cealaltă. Este părerea mea. Nu trebuie să fi de acord cu ea.
Cred ca Antuza a vrut sa evidentieze desacralizarea, minimalizare vietuirii duhovnicesti in viata lumeasca chiar prin manifestarea firesca de dupa Pasti – spre exemplu – prin inlocuirea obisnuita de salut/binete; deci, nici in perioade propice de manifestare, dupa Inviere prin folosirea “Hristos a Inviat” cu raspunsul “Adevarat a inviat”, la plecarea/despartirea de cineva – “Doamne ajuta…”, samd…nu si-a mai gasit loc Dumnezeu sau orice altceva, care sa aduca aminte de EL;
-autoritatea lumeasca nu s-a mai manifestat in normele stabilite de Dumnezeu pentru ca i-a disparut frica, dobandind putere; nu si-a mai pus frau si-atunci a trecut la incalcarea poruncilor si s-a intors impotriva lui Dumnezeu si-a celor care cred in EL – prin promovarea unor legi anticrestine, prin abuz, prin tiranie!
Cred ca asta a vrut sa spuna Antuza…
De-aici vine scindarea/schizofrenia purtarilor omenesti: in Biserica – ‘duhovnicesti’ sau acasa…in ora stabilita rugaciunii, in rest…potopul vorbelor, manifestarilor, atitudinilor cre(s)tinesti: razbunarea, clevetire, rautate, abuz, samd… si ma duce gandul la noi care avem ‘forma’ credintei dar tagaduind puterea ei! D-aia nu se schimba nimic…
@Magda:
Da, aşa este. Asta am vrut să spun.