PREDICA P.S. SEBASTIAN LA DUMINICA TUTUROR SFINTILOR: Sfintenia este posibila si este poruncita si pentru mireni, si pentru cei casatoriti!

SFINTI SI SFINTENIE

Dreptmaritori crestini,

Daca in fiecare zi a anului sarbatorim cate unul, doi, zece, o suta, o mie, 14.000 de prunci ucisi de Irod la 29 decembrie, 20.000 de mucenici ucisi in Nicomidia pe 28 decembrie, iata ca astazi, Sfintii Parinti au randuit sa facem pomenire tuturor sfintilor la un loc. Este Duminica Tuturor Sfintilor, zi potrivita sa ne intrebam cu totii: ce sunt sfintii, cine sunt ei, cine poate ajunge sfant si ce inseamna sfintenia?

Daca v-as intreba pe dumneavoastra, pe fiecare, cine sunt sfintii, mi-ati da, cu siguranta, raspunsuri si definitii diferite. Unii ati spune, de exemplu, ca sfintii sunt aceia care au purtat vestea Evangheliei sau invatatura Domnului pana departe, sadindu-o in inimile oamenilor de peste tot pamantul de-a lungul vremurilor, iar eu v-as raspunde ca aceia sunt doar o categorie de sfinti, si anume Apostolii, care au predicat si au dus pana la marginile lumii mesajul invataturii Domnului Iisus Hristos.

Altii mi-ati raspunde ca sfintii sunt aceia care au cunoscut bine invatatura Domnului, ba inca dinainte au aratat lucrurile ce aveau sa fie, iar eu v-as spune ca acestia sunt, iarasi, doar o alta categorie de sfinti, si anume aceea a invatatorilor sau a Proorocilor care cunosteau, luminati fiind de Duhul Sfant, mai inainte de a se implini, „adevarul lucrurilor”.

Altii mi-ati spune ca sfintii sunt aceia care au marturisit pe Hristos si au constiuit pilde vii prin cuvantul lor, prin viata si ravna lor, despre ceea ce inseamna crestinism si sfintenia lui. Si iarasi, v-as raspunde ca acestia sunt doar o ceata a sfintilor, si anume aceea a Marturisitorilor.

Altii, incercand sa definiti sau sa aratati cine sunt sfintii, ati fi tentati sa spuneti ca sunt aceia care si-au jertfit viata pentru Hristos, si eu iarasi v-as raspunde ca si in cazul acesta este vorba doar de o anumita categorie a sfintilor, si anume aceea a Mucenicilor.

Ati spune altii, de asemenea, incercand sa aratati cine sunt sfintii, ca sunt Ierarhii, Preotii sau Diaconii, confundand in felul acesta oamenii sfintiti cu sfintii, iar eu v-as raspunde ca avem sfinti foarte multi care nu au fost consacrati, in intelesul de persoane hirotonite care sa slujeasca lui Dumnezeu intr-o demnitate sau alta in Biserica.

Altii, auzind de vietile si petrecerea sfintilor pustnici si cuviosi calugari sau calugarite, ati raspunde: Sfintii sunt aceia care au lasat toate, au mers in linistea pustiei sau a manastirii si acolo au petrecut doar in rugaciune si meditatie sfanta, si atunci eu v-as da exemplu de sfinti care au fost casatoriti si au dus o viata cat se poate de normala, ca sa intelegeti ca si aceia sunt, iarasi, doar o ceata sau o simpla categorie a sfintilor Cuviosi si Cuvioase, pustnici si pustnice.

Cum putem, atunci, defini sfintii si sfintenia? Cine sunt sfintii si cine are vocatia sfinteniei?

Iubiti credinciosi,

V-am aratat pana acum sase categorii de sfinti: Apostoli, Prooroci sau Invatatori, Marturisitori, Mucenici, Ierarhi sau clerici in general si Cuviosi. Am punctat misiunea si in ce consta sfintenia lor. Toti acestia, insa, s-ar putea sa ni se para prea indepartati de viata noastra cotidiana, a oamenilor de astazi, iar sfintenia lor o vocatie prea straina de noi, prea speciala sau prea rezervata doar anumitor persoane, in timp ce Dumnezeu ne spune foarte clar „ca scris este: Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfant” (I Petru 1, 16). Si cand a zis „Fiti sfinti!” nu S-a adresat doar ucenicilor Sai, sau doar celor care aveau sa devina prooroci, marturisitori, mucenici, ierarhi sau cuviosi, ci S-a adresat tuturor, pentru ca nu exista o Biblie a acestor categorii de sfinti si alta a noastra, dupa cum nu exista o Biblie a calugarilor si alta a mirenilor.

Sfintenia este o vocatie a dumneavoastra, a tuturor, indiferent de rasa, de neam, de pregatirea intelectuala, de pozitia sociala, ori de activitatea pe care o desfasurati fiecare in societate si din care va castigati „painea cea de toate zilele“. Cu totii suntem chemati la sfintenie, iar aceasta se poate vedea si dintr-o intamplare minunata din viata Sfantului Antonie cel Mare, „indrumatorul calugarilor si parinte al monahismului“, un sfant atat de mare incat stralucea in pustiul Egiptului ca un soare, venind la el oameni din toate categoriile sociale pentru sfat si invatatura. Imparatii si regii vremii tanjeau sa-l aiba sfetnic si trimiteau la dansul soli sa-i ceara luminarea in diferite probleme cu care se confruntau.

Maritul Antonie, vazand atatia oameni ca alearga la el zilnic pentru sfat, s-a rugat intr-o zi lui Dumnezeu, cerandu-I sa-i descopere daca este cineva mai mare si cu viata mai imbunatatita decat el pe pamant. Aceasta, pentru a sti de la cine ar putea cere si el sfat si de la cine s-ar putea folosi si el cu un cuvant sau un exemplu bun. Si i-a raspuns Dumnezeu:

“Antonie, mergi in Alexandria, si primul om pe care il vei intalni, acela sa stii ca este mai mare decat tine si te vei folosi de viata si petrecerea sa.”

A mers Sfantul la Alexandria si a intalnit, indata ce a intrat in oras, un om obisnuit care se grabea sa ajunga la casa sa. S-a luat dupa el si, cand a ajuns acela si a vrut sa intre, l-a oprit Ava si i-a spus:

„Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Ma cunosti?” Iar acela a raspuns: „Cum sa nu te cunosc? Este cineva care nu-l cunoaste pe maritul Antonie?...”

Au intrat in casa si, de unde se astepta sfantul sa vada aici lucruri cu totul speciale, mare i-a fost mirarea sa constate ca avea de-a face cu un om cat se poate de modest, sarac si absolut obisnuit prin felul in care traia. Era un om casatorit, avea copii si era curelar de meserie, confectionand diferite lucrari din piele pentru a-si asigura siesi si a lor lui traiul.

Vazand Ava un om atat de comun si care nu trada cu nimic viata virtuoasa pe care o ducea, i-a spus din nou:

„Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Pentru numele lui Dumnezeu, te rog sa-mi spui care este viata ta, pentru ca nu vad nimic neobisnuit in ceea ce ai tu aici si in viata pe care se pare ca o duci! De ce m-a trimis Dumnezeu la tine?“

Si auzind omul nostru niste cuvinte ca acestea, i-a raspuns:

„Sfinte al lui Dumnezeu, dupa cum vezi, eu sunt un om obisnuit, casatorit, avand cu sotia mea patru copii, iar viata mea nu este alta decat cea pe care o vezi“.

„Spune-mi insa, cum iti petreci tu timpul si ce faci mai exact, spune-mi in amanunt”, i-a cerut sfantul, iar acela i-a raspuns:

„Nu stiu ce sa-ti spun, sfinte… Dimineata ma trezesc si imi fac rugaciunile impreuna cu sotia si copiii mei. Stam la masa, iar apoi flecare pleaca la rostul sau: copiii la joaca, potrivit varstei lor, iar eu merg in atelier si ma indeletnicesc pana catre pranz cu mestesugul meu. La pranz ne vedem cu totii din nou, ne rugam si luam masa impreuna, dand slava de fiecare data lui Dumnezeu ca avem hrana din destul. Mancam, ne rugam si iarasi merge fiecare la treaba sa. Asa imi petrec toata ziua, in atelier, silindu-ma sa fac lucrul meu cat mai bine, incat toata lumea care-mi cere ajutorul este multumita de munca mea. Seara, iarasi ne strangem cu totii, luam masa, multumim lui Dumnezeu si cu rugaciune ne ducem fiecare la odihna, preaslavindu-L ca ne-a dat viata aceasta atat de frumoasa. Ar mai trebui sa mai adaug poate si faptul ca, har Domnului, niciodata nu m-am culcat avand ceva asupra cuiva, ci am cautat totdeauna sa ma impac imediat cu cei pe care am simtit ca i-am mahnit cu ceva, ori i-am vazut nemultumiti si tristi. Aceasta este, pe scurt, petrecerea mea si nu cred sa fi omis ceva important“.

Dragii mei,

Probabil ca vi se pare, asa cum poate i s-a parut si Sfantului Antonie, prea putin… Dar, oare este putin lucru sa-ti faci datoria? Pentru ca, omul nostru nu-si facea, de fapt, decat datoria de bun crestin! Un familist cu frica Lui Dumnezeu, cu rugaciune dupa cum se pricepea el, dar cinstit in munca sa si, mai presus de toate, cautand sa-si multumeasca semenii de lucrul sau si sa nu aiba niciodata ceva asupra cuiva. Cati dintre noi ne facem datoria asa cum si-o facea omul acesta? Si, ca sa inteleaga Sfantul Antonie ca este sfintenie si pentru saracul, obisnuitul, modestul, familistul, omul normal sau omul de rand, si sa intelegem mai ales noi ca sfintenia nu este rezervata doar unor anumite persoane, ci este si pentru mine, si pentru tine, si pentru fiecare si ca nu avem scuze inaintea lui Dumnezeu ca sa nu ne sfintim viata, de aceea ne-a dat un exemplu atat de obisnuit si de comun care, ce-i drept ne-a surprins pe toti: „Pai numai atat? Asta va sa zica sfintenia“? — s-ar putea intreba unii. Da!… Sa facem asa si vom fi si noi sfinti!

Sa nu credeti ca Dumnezeu ne cere numaidecat extraordinarul: sa ne dam viata inutil, sa ne prapadim tineretea fara rost, sa ne imbolnavim cu post exagerat ori sa ne claustram in forme extreme de asceza. Ne ingaduie, iata, sa ne casatorim si sa ducem o viata normala in cadrul casniciei legiuite, insa in frica Lui, ca buni familisti, buni parinti si buni educatori pentru copiii nostri. Si aceasta se cheama sfintenie pentru dumneavoastra, oamenii de rand, si cu aceasta ne puteti folosi pana si pe noi, si ii puteti folosi pana si pe sfinti, si se foloseste si se bucura si Dumnezeu de exemplul dumneavoastra, al celor care intelegeti sa „fiti sfinti, pentru ca Domnul Dumnezeul nostru este Sfant“.

Sfintenia nu este rezervata, asadar, doar anumitor categorii de oameni, ci tuturor deopotriva. Nu mai exista popor ales; a fost in Vechiul Testament, si s-a aratat incapabil sa-L recunoasca si sa-L primeasca pe Mesia Hristos, trimis special sa implineasca Legea (Mt. 5,17). Nu mai exista neam ales, rasa privilegiata ori categorie de oameni preferata de Dumnezeu. Cu totii suntem preferati, caci tuturor ne-a adresat cuvintele: „Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfant” (I Petru 1,16). Pe toti ne-a chemat sa ne sfintim viata, indiferent de pregatirea intelectuala, de pozitia sociala, ori de munca pe care o prestam fiecare in societate. Toti putem ajunge sfinti daca ne facem datoria, daca ne luam in serios rolul de crestini purtatori ai Duhului lui Dumnezeu, si cu rugaciune, cu postire, cu spovedanie, cu impartasanie si cu pocainta ne sfintim viata si nu ramanem in pacatele noastre, ci ne ridicam si ne luptam ca sa ne curatim si sa ne sfintim. Numai asa putem ajunge si noi sa fim exemple pentru ceilalti, asa cum au fost inaintasii si parintii nostri pentru noi, cu viata lor deosebita.

Asadar, cu totii suntem chemati ca, prin viata noastra aleasa si sfanta, sa aratam si celor din jurul nostru calea catre Dumnezeu si asa ne vom putea adauga si noi incet-incet cetelor dreptilor, ale alesilor, ale sfintilor, pentru ca Dumnezeu ne-a chemat pe toti deopotriva sa ne sfintim viata si sa fim sfinti.

Pentru aceasta, sa ne rugam lui Dumnezeu astazi, cand praznuim pe toti Sfintii, ca prin rugaciunile lor, ale milioanelor de sfinti din istoria bimilenara a Bisericii noastre, sa ne sfintim viata. Sa ne daruiasca putere ca sa postim, putere ca sa ne rugam, indrazneala ca sa ne spovedim curat si sincer, ravna ca sa ne impartasim la vreme cu Sfintele Taine, putere si dragoste ca sa ducem o viata curata si iubitoare de Dumnezeu si de semenii nostri, si asa vom putea inainta si noi pe drumul acesta al sfinteniei.

Sa-L rugam pe Dumnezeu sa binecuvinteze si sa sfinteasca viata noastra, sa ne primeasca rugaciunile cu care am venit fiecare astazi la biserica si ne-am rugat, daruindu-ne toate cele de folos spre mantuire, Amin!”

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Legaturi: