Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN (15 iunie) SI “RAVNITORII” SUPERCORECTI (I)

15-06-2011 Sublinieri

Si despre duhul discreditarii tuturor celor ce nu sunt de acord cu parerile tale ‘corecte'”…

“Astazi ‘robia apuseana’ impresoara si adesea domina chiar atmosfera si tonul Ortodoxiei noastre, care adesea este ‘corecta’ teoretic, dar lipsita de adeva­ratul duh crestinesc si de gustul de nedescris al adevaratului crestinism...”

“Fericitul Augustin are intr-adevar ceva de spus generatiei noastre de crestini ortodocsi „precisi” si „corecti”, dar reci si fara simtire“.


Cuviosul Serafim Rose – Cateva observatii despre detractorii contemporani ai Fericitului Augustin

“In secolul XX teologia ortodoxa a trecut printr-o „renastere patristica”. Neindoielnic, exista multe lucruri pozitive in aceasta „renastere”. Unele dintre manualele ortodoxe din ultimele se­cole invatau anumite dogme cu un vocabular si intr-un duh partial apusean (mai ales romano-catolic), nereusind sa aprecieze cum se cuvine pe unii dintre cei mai profunzi Parinti Ortodocsi, mai ales din vremurile mai recente (Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Grigorie Sinaitul). „Renasterea patristica” din secolul XX a corectat macar in parte neajunsurile si a eliberat academiile si seminariile ortodoxe de unele dintre „influentele apusene” nefolositoare ce erau prezente in ele. Era de fapt continuarea miscarii moderne de redesco­perire ortodoxa inceputa in veacurile al XVIII-lea si al XIX-lea de catre Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Macarie din Corint, Fericitul Paisie Velicikovski, Mitropolitul Filaret al Moscovei si altii, atat in Grecia, cat si in Rusia.

A existat insa si o latura negativa a „renasterii patristice”. In primul rand, in secolul XX ea a fost si a ramas in mare parte un fenomen acade­mic: abstract, indepartat de viata reala, purtand pecetea unora dintre meschinele patimi ale lumii academice moderne – superioritate, suficienta, criticarea fara mila a parerilor altora, formarea unor tabere sau clici de „initiati” ce stiu care conceptii sunt „la moda” si care nu. Unii cercetatori arata atata zel in favoarea „renasterii patristice” incat gasesc peste tot „influenta apuseana”, devenind extrem de critici fata de Ortodoxia „occidentalizata” a ultimelor veacuri si avand o atitudine extrem de dispretuitoare fata de unii dintre cei mai respectati dascali ortodocsi din acele veacuri (sau chiar de astazi ori din vechi­me), datorita conceptiilor lor „apusene”. Aseme­nea „zeloti” nici nu banuiesc ca ei insisi isi submineaza temelia ortodoxa de sub picioare, redu­cand neintrerupta traditie ortodoxa la o simpla „linie directa” pe care un mic grup dintre ei o are, chipurile, cu „marii Parinti” din trecut. In acest caz „renasterea patristica” ajunge periculos de aproape de un fel de protestantism.

In ultimii ani Fericitul Augustin a devenit victima laturii negative a „renasterii patristice”. Sporita cunoastere teoretica a teologiei ortodoxe in vremurile noastre (spre deosebire de teologia Sfintilor Parinti, legata inseparabil de viata crestina) a produs multe critici ale Fericitului Au­gustin pentru erorile sale teologice. Unii dintre cei ce studiaza teologia chiar s-au specializat in „a-l face bucati” pe Augustin si teologia sa, lasandu-ne putine sanse de a crede ca mai poate sa fie un Parinte al Bisericii. Uneori acesti cercetatori ajung in conflict deschis cu savantii teo­logi ortodocsi din „vechea scoala”, care au inva­tat in seminar despre unele din defectele teolo­giei lui Augustin, dar il accepta ca pe un Parinte intre altii, neacordandu-i prea multa atentie. Acesti din urma invatati sunt ceva mai aproape de opinia ortodoxa despre Fericitul Augustin de-a lungul veacurilor, pe cand cei dintai se fac vinovati de exagerarea greselilor lui Augustin, in loc de indreptatirea lor (cum faceau marii Pa­rinti din trecut), si, in academica lor „corectitudine”, ei pierd adesea smerenia si delicatetea launtrica ce pecetluieste autentica predanie a traditiei ortodoxe de la parinte la fiu (iar nu doar de la profesor la student).

Sa vedem doar un singur exemplu de atitudine gresita fata de Fericitul Augustin a unora dintre cercetatorii moderni ai teologiei.

Un preot ortodox si profesor la o scoala teo­logica, care traise „renasterea patristica”, tinea o conferinta despre deosebirile dintre mentalita­tea rasariteana si cea apuseana. Discutand „de­zastruoasele deformari ale moralitatii crestine” in Apusul modern, si in special falsul „puritanism” si sentiment al „perfectiunii”, el afirma:

Nu stiu care este originea acestei notiuni. Ştiu doar ca Augustin o punea deja in discutie atunci cand spunea, daca nu ma insel, in Marturisirile sale, ca dupa botez nu a mai avut ganduri sexu­ale. Nu-mi place sa pun la indoiala onestitatea lui Augustin, dar imi este absolut imposibil sa-i accept afirmatia. Banuiesc ca a facut afirmatia cu pricina fiindca avea deja ideea ca intrucat devenise crestin trebuia sa nu mai aiba nici un fel de ganduri sexuale. Iar conceptia crestinismului rasaritean era de asemenea cu totul diferita(The Hellenic Chronicle, 11 noiembrie 1976, p. 6).

Aici Augustin a devenit pur si simplu un tap ispasitor pe seama caruia sa se puna orice con­ceptie socotita „neortodoxa” sau „apuseana”; el este obarsia ultima a tot ce este putred in Occi­dent! Şi se socoteste chiar, impotriva oricaror legi ale bunului simt, ca este cu putinta sa i se cerceteze mintea si sa i se atribuie cel mai pri­mitiv tip de gandire, ce nu se gaseste nici la cei mai recenti convertiti la ortodoxia de azi.

Fireste, in realitate Fericitul Augustin nu a fa­cut vreodata o asemenea afirmatie. In Marturisirile sale el vorbeste destul de deschis despre „focul poftei trupesti” ce era inca in el si despre „cum sunt inca tulburat de acest fel de rautate” (Marturisiri X, 30); iar invatatura sa despre mo­ralitatea sexuala si lupta impotriva patimilor este indeobste aceeasi cu invatatura Parintilor rasariteni ai vremii sale – ambele fiind foarte di­ferite de atitudinea apuseana moderna pe care conferentiarul o vede pe drept cuvant ca gresita si necrestina. (Totusi harul slobozirii de ispitele trupesti a fost dat catorva Parinti – cel putin in Rasarit, daca nu in Apus; vezi Istoria Lausiaca, cap. 29, unde pustnicul Ilie din Egipt, ca urmare a unei cercetari ingeresti, a primit o asemenea slobozire de pofta incat putea sa spuna ca „Pati­ma nu mai vine in mintea mea“.)

Nu trebuie sa fim si noi peste masura de aspri in judecarea unor astfel de abateri ale „re­nasterii patristice”; astazi, cand in numele crestinismului si chiar al Ortodoxiei se prezinta ata­tea idei nepotrivite si potrivnice, multe din ele cu adevarat straine Bisericii, putem scuza usor pe cei ale caror pareri si evaluari ortodoxe sunt uneori lipsite de echilibru, atata vreme cat cauta in mod sincer un crestinism cu adevarat curat. Chiar studiul de fata despre Fericitul Augustin ne-a aratat ca tocmai aceasta este si atitudinea Parintilor Ortodocsi fata de cei ce au gresit cu buna-credinta. Avem multe de invatat de la marinimoasa, ingaduitoarea si iertatoarea atitudi­ne a Parintilor.

Fara indoiala, cand e vorba de greseli, tre­buie sa ne straduim sa le indreptam; „influente­le apusene” din vremurile moderne trebuie combatute, erorile Parintilor din vechime nu trebuie urmate. Cat despre Fericitul Augustin in particular, neindoielnic, invatatura sa si-a gresit tinta in multe privinte: in privinta Sfintei Treimi, a harului si naturii, ca si a altor invataturi; invatatura sa nu e „eretica”, ci exagerata, iar cei ce au invatat adevaratele si profundele invata­turi crestine in aceste probleme au fost Parintii rasariteni.

Intr-o masura, greselile invataturii lui Augus­tin sunt greselile mentalitatii apusene, care in ansamblu nu a patruns invatatura crestina atat de profund precum Rasaritul. Sfantul Marcu al Efesului face o observatie deosebita fata de teo­logii latini de la Ferrara-Florenta, ce poate fi luata drept rezumatul deosebirilor dintre Rasa­rit si Apus:

Nu vedeti ca dascalii vostri abia de ating intelesul si nu patrund inauntrul lui, cum fac, de pilda, Sfantul Ioan Gura de Aur si Grigorie Teologul si alti luminatori de obste ai Bi­sericii?(Cuvantul intai despre focul curatitor, cap. 8; Pogodin, p. 66).

Cu siguranta ca unii Parinti apuseni, precum Sfintii Ambrozie, Ilarie din Poitiers, Casian – patrund mai adanc si sunt mai mult in duh rasaritean; dar ca regula gene­rala Parintii rasariteni invata indeobste cel mai patrunzator si mai adanc invatatura crestina.

Aceasta insa nu ne indreptateste in nici un caz la vreun „triumfalism rasaritean”. Daca ne laudam cu marii nostri Parinti, sa avem grija sa nu fim ca iudeii ce se laudau chiar cu prorocii pe care ii ucideau cu pietre (Mat. 23/ 29-31). Noi, crestinii cei de pe urma, nu suntem vrednici de mostenirea pe care ei ne-au lasat-o; nu suntem vrednici nici macar sa privim de departe inalta teologie pe care ei au invatat-o si au trait-o; ii citam pe marii Parinti, fara a fi noi insine in duhul lor.

Ca regula generala, se poate spune ca de obicei cei care striga cel mai tare impotriva „influentei apusene” si au cea mai putina ingaduinta fata de cei a caror teologie nu este „pura” – tocmai aceia sunt cei mai infectati de influente apusene, adeseori chiar nebanuite. Duhul dis­creditarii tuturor celor ce nu sunt de acord cu parerile tale „corecte”, fie ca e vorba de teologie, iconografie, slujbele bisericesti, viata duhovni­ceasca sau orice altceva, a devenit extrem de raspandit astazi, mai ales printre noii convertiti la Credinta Ortodoxa, la care este cat se poate de nepotrivit si are adesea rezultate dezastruoase, insa chiar si la „popoarele ortodoxe” duhul acesta a ajuns mult prea raspandit (evident ca rezultat al „influentei apusene”!), cum se poate vedea din nefericita incercare recenta din Grecia de a nega sfintenia Sfantului Nectarie al Pentapoliei, un mare facator de minuni din secolul nostru, fiindca se presupune ca ar fi invatat incorect in anumite chestiuni dogmatice.

Noi, crestinii ortodocsi de astazi, din Rasarit sau din Apus – de suntem destul de cinstiti si sinceri sa o recunoastem -, ne aflam intr-o „ro­bie apuseana” mai rea decat a cunoscut vreunul dintre Parintii nostri din trecut. Poate ca in vea­curile de dinainte influentele apusene sa fi dus la unele formulari teoretice ale invataturii de credinta lipsite de precizie; dar astazi „robia apuseana” impresoara si adesea domina chiar atmosfera si tonul Ortodoxiei noastre, care ade­sea este „corecta” teoretic, dar lipsita de adeva­ratul duh crestinesc si de gustul de nedescris al adevaratului crestinism.

Sa fim deci ceva mai smeriti, mai iubitori si iertatori in felul cum ne apropiem de Sfintii Pa­rinti. Sa ne dovedim continuitatea cu neintre­rupta traditie crestina a trecutului nu numai prin incercarea de a fi precisi in dogma, ci si prin dragostea noastra pentru oamenii ce au facut-o sa ajunga pana la noi – dintre care unul a fost cu siguranta Fericitul Augustin, asa cum a fost si Sfantul Grigorie al Nyssei, in ciuda grese­lilor lor. Sa ramanem intr-un gand cu marele nostru Parinte rasaritean, Sfantul Fotie al Constantinopolului, si sa

„nu luam ca invatatura acele locuri unde ei s-au abatut, ci sa imbratisam oamenii”.

Iar Fericitul Augustin are intr-adevar ceva de spus generatiei noastre de crestini ortodocsi „precisi” si „corecti”, dar reci si fara simtire. Acum este „la moda” inalta invatatura a Filocaliei; dar cati dintre cei ce o citesc au trecut mai intai prin ABC-ul adancii pocainte, caldurii su­fletesti si adevaratei evlavii ortodoxe ce straluceste din fiecare pagina a Marturisirilor lui Augustin, pe buna dreptate renumite? Aceasta carte, povestea convertirii Fericitului Augustin, nu si-a pierdut defel insemnatatea astazi; convertitii plini de ravna vor afla in ea mult din propria cale prin pacat si ratacire pana in Biseri­ca Ortodoxa si un antidot impotriva unora din­tre „ispitele convertitului” din vremurile noas­tre.

Fara focul adevaratei ravne si evlavii dezva­luite de Marturisiri duhovnicia noastra ortodoxa este fatarnicie si bataie de joc, facandu-se partasa duhului viitorului Antihrist la fel de sigur ca si apostazia dogmatica ce ne impresoara din toate partile.

Gandul la Tine il tulbura pe om asa de adanc, incat nu-si poate afla multumirea pana ce nu Te lauda pe Tine; caci ne-ai facut pe noi pen­tru Tine, si nelinistit este sufletul nostru pana ce se va odihni intru Tine.” (Fericitul Augustin, Marturisiri 1,1)

(din: Pr. Serafim Rose, “Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002)



Legaturi:


Categorii

Fericitul Augustin, Mandria, trufia, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut, Sfinti Parinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

55 Commentarii la “Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN (15 iunie) SI “RAVNITORII” SUPERCORECTI (I)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/06/08/parintele-steinhardt-antologic-despre-fariseism-bunatatea-o-suspecteaza-ii-atribuie-cauzele-cele-mai-josnice-binele-il-pangaresc-degraba-coborand-totul-la-nivelul-sufletului-lor/

    Diavolul ne stăpâneşte prin neîncredere şi bănuială; această puternicie (de nu atotputernicie) a sa, creştinii o pot contesta, de ea se pot slobozi. Se pot slobozi de neîncredere aidoma ca şi de cealaltă mare intervenţie a demonului: necredinţa.

    Pentru creştin “ceilalţi”, semenii lui toţi, nu sunt, neapărat şi negreşit alcătuitorii unui iad pământesc. Ei nu văd în jurul lor numai şi numai răutate şi draci.A! nu înseamnă că se cuvine ca ei să fie proşti şi nătângi, purtând întotdeauna pe buze un surâs mieros şi artificial, clătinând binevoitor şi nerozeşte din cap, blagoslovind prigoane şi nedreptăţi şi fapte strigătoare la cer şi propovăduind că toate-s bune şi frumoase.

    Ştim prea bine că nu toate-s bune şi frumoase, că există în lume boala, durerea, suferinţa, sărăcia, foametea, tortura, asuprirea, tirania, minciuna, prostia biruitoare, prigoana, sadismul şi câte altele. Le ştim lămurit şi nu ne-ar şedea frumos, în faţa lor, să ne acoperim ochii şi să îndrugăm vorbe dulci şi deşarte. Dar pentru noi creştinii, stăpân al lumii este în cele din urmă Hristos; nu Beelzebul. De aceea minţile şi inimile nu ni-s împietrite, iar ochii şi ochii cugetători ai inimii nu ni-s orbiţi.

    Nu fierbem în zeama propriei noastre răutăţi ca într-o oală cu capac, nu suntem robi ai cerbiciei şi neîncrederii vrăjmaşe, în inimile noastre neînvârtoşate – care nu implică şi minţi incapabile a sezisa realitatea, înspăimântătoarea ei complexitate şi bogată în manifestări demonice – binele poate pătrunde atunci când e curat şi neprefăcut.

    Nu ne ferecăm de bună voia noastră în iad încă de pe acest pământ, proiectând în juru-ne zăcămintele păcatului strămoşesc şi rezidurile învoirii noastre la păcat. Păstrăm între spectacolul binelui şi spectacolul răului o stare echilibrată ce-şi află temeiul în dreapta socoteală.

  2. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/29/parintele-nicolae-steinhardt-despre-pacatul-prostiei-si-al-fricii/

    “(Diavolul: sa incheiem un pact. – Nu. – Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil? – Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.) […]

    Lumina nu este numai Beatitudine ci si Intelegere, in contrast cu prostia din care face o netrebnica arma diavoleasca.

    Aparent paradoxalei constatari a lui Bettex ca incultului ii este ingaduit sa nu creada, savantului insa nu, ii vin in sprijin cuvintele lui Newton: “Corpurile, recunosc, stau unele fata de altele ca si cum s-ar atrage; daca se atrag intr-adevar nu stiu si nici nu ma pricep a spune cum s-ar putea atrage.”

    Texte biblice referitoare la teza: crestinismul este o religie a curajului:

    De nenumarate ori indemnul christic: Indrazneste fiule, Indrazneste fiica (Mat. 9, 2, 22; Marcu 10,49; Luca 8,48), Indrazniti (Marcu 6, 50; Ioan 16,33);

    Incurajarile Nu te teme (Marcu 5, 36; Luca 1, 13; 1, 30; 5, 10; 8, 50), Nu va temeti (Marcu 6, 50; Luca 2, 10; 12, 7; 24, 36; Ioan 6, 20), Nu va inspaimantati (Marcu 16, 6);

    Pe lista celor sortiti iezerului de foc, cine figureaza primii? “Fricosii (Apoc. 21, 8); si certarea: Pentru ce sunteti fricosi?” (Marcu 11, 12);

    Si mai ales dezvaluirea marelui secret: “Imparatia cerurilor se ia prin staruinta, si cei ce se silesc pun mana pe ea” (Mat. 11, 12);

    (In alte versiuni: se ia cu navala si navalitorii pun mana pe ea. Biblia engleza veche vorbeste de violenta si oameni violenti, cea noua afirma ca e siluita si luata cu forta. La forta se refera si Francezii. Germanii dau echivaluentul Gewalt, dar in continuare intrebuinteaza un verb compus mai expresiv: reisen es weg.)

    Crestinul este cel caruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) si poate duce razboiul nevazut (Nicodim Aghioritul); e bun ostas al lui Hristos Iisus (II Tim. 2, 3) incins cu adevarul, imbracat cu platosa dreptatii, coiful mantuirii, sabia Duhului.

    O religie marturisita prin curajul fizic al martirilor (Filip. 1, 28-30: Fara sa va infricosati intru nimic … caci voua vi s-a daruit… nu numai sa credeti intru El, ci sa patimiti intru El, ducand aceeasi lupta…).

    Ce zice Pavel? Nu ma voi teme! (Evr. 13, 6) Dar Ioan? In iubire nu este frica ci iubirea adevarata alunga frica. (Epist. I. 4, 18). […]

    Cine este mai fraier? Cine-l urmeaza pe Hristos sau cine se incredinteaza diavolului?”

  3. Raspunsul cu fariseii era pt. Emanuela, din aceasta cauza nu am scris @admin.
    Arhimandritul Serafim Alexiev spune urmatoarele:”Neincetata osandire de sine si hotararea neclintita de a fi credinciosi Ziditorului nostru slabesc relele deprinderi din noi si le intaresc pe cele bune. Pe calea aceasta, pana la urma, din oameni fatarnici ne vom uni in launtrul sufletului nostru si vom putea sa ne incredintam intreaga viata lui Hristos Dumnezeu.”
    Pr. Bartolomeu Anania a definit foarte bine lupii din biserica, deci ei exista….si eu nu am generalizat.
    In nici un caz voi nu sunteti ”talibanii de pe net”!
    Sincer, la voi ma asteptam mai mult decat la ceilalti, sa faceti ceva sa dispara vrajba asta dintre noi, pentru ca pareti mai induhovniciti.
    Duhul Cuv. Serafim Rose, pe care si voi il iubiti ca si mine, este impaciuitor si smerit cu cei care gresesc si eu cred ca acesta este drumul cel bun. Cine oare au fost atacati, calomniati, batjocoriti in public in istoria noastra crestina? Sfintii! Si cum au raspuns ei? Si roadele au fost pe masura! Inchei aici incercarea mea de a ne apropia si de a nu mai fi despartiti, pentru care ne rugam in fiecare dimineata, recunoscand-mi esecul
    si nadajduind ca vom discuta candva, daca va ingadui Dumnezeu, fata catre fata!
    Doamne, ajuta! si cer iertare pentru tulburarea fratilor de pe acest site.

  4. @Leo imi pare rau ca te-ai suparat, insa in raspunsul pt mine s-a strecurat o greseala care a generat replicile.
    am inteles ca raspunsul era pt mine pana aici: “Toti suntem farisei pana invatam smerenia!” si am zis in gand:”da, corect”
    Mai departe zici: “Sunteti foarte siguri pe judecatile voastre! Care este erezia lor? Care este viclenia? De ce ierarhii nostri nu-i afurisesc pe acestia caci voi spuneti ca este clar ca sunt mincinosi si inselatori!”
    Si am intrat in ceata.
    Hai sa zicem ca indirect mi-am permis sa judec, referindu-ma la intamplari pe care le stiu, de care nu are rost sa amintesc pt a nu crea dispute inutile si daunatoare. Greseala ta ca ai folosit pluralul in fraza de mai sus. Dar chiar de nu il foloseai tot nu intelegeam despre ce e vorba. Poate te refereai la ce am spus aici: “…deseori musca necontand pt el ce rang are cel ce mustra, chiar de este preot si stie mai bine” Pe aceia ar trebui sa-i afuriseasca ierarhii nostri? Dar ce, ei sunt asa inconstienti sa-si puna mintea cu toti neghiobii care ii injura?
    Vezi si singur ca o contributie insemnata ai avut si tu la supararea ta

  5. Literatura patristica ne invata ca aghiuta nu renunta niciodata la a tenta crestinul, iar sfintii cei mai incercati erau cei mai umili.
    Nevoitorul crestin trebuie sa nu cada in mandria de a se crede drept, chiar daca este, pentru ca nu pacatele firii trupesti indeparteaza omul de Dumnezeu, ci mai ales cele sufletesti intre care mandria, parerea de sine, sunt cele mai grele, numite si pacate de moarte.
    Judecata altuia tine de mandrie, cand judeci inseamna ca te consideri mai bun decat cel pe care il judeci, caci daca te-ai copnsidera rau si pacatos nu ai putea sa judeci, stiindu-ti propriile pacate.
    Ceea ce imi lipseste in Biserica noastra este aceasta dorinta de a duce o viata de comunitate crestina. Aceasta disponibilitate de a ne ocupa mai ales de barna din ochii nostri, de a reinvata impreuna, practic, sa fim buni crestini.
    Ne credem “teologi”, neincetat ne razboim in citate din sfinti, in pareri proprii sau interpretari dupa ureche, in judecarea ierarhilor, blamarea fratelui, permanenta panica aproape isterica (ma iertati) referitoare la iminenta instaurare a domeniului lui antihrist, etc;
    Multi sfinti, printre care si Sfantul Ignatie Brancianinov atragea atentia asupra acestor false probleme puse in atentia crestinului chiar de slujbasii lui antihrist, pentru ca noi oile de rand sa ne pierdem timpul si sa ne raspindim in certuri, dispute si mici razboaie fratricide, in timp ce uitam sa ne ocupam de propriul suflet, ne si vedem mari “luptatori”, “nebuni” pentru Hristos, cu putere de ajudeca pe altii caci noi suntem ortodocsi si ei eretici, dar sa fereasca Dumnezeu sa ne numaram printre cei carora Hristos le va zice “nu va cunosc”, desi Numele Lui este zilnic pe buzele noastre.
    Pe Hristos trebuie sa-l avem in inima, si atat timp cat avem disponibilitate sa judecam orice om de pe pamantul asta, si mai ales pe fratele nostru, sa fim convinsi ca suntem departe de Duhul Evangheliei.
    Cred ca, daca dorim sa capatam discernamant, trebuie sa practicam mai mult rugaciunea si mai putin teoria, sa ne straduim sa invatam iubirea de aproapele, astfel ca pana si in cazul ereticilor, sa nu ne dorim blamarea lor, ci ceea ce insusi Domnul nostru vrea: ca ei sa se intoarca la Dreapta Credinta si sa fie vii.
    Ecumenismul poate fi cadere in erezie din partea noastra daca, si numai daca, facem compromisuri dogmatice. Acest lucru deocamdata nu se intampla. Insa dintr-un alt punct de vedere ecumenismul a permis ortodoxiei sa se faca cunoscuta in mod direct (si nu prin intermediul unor interpretari gresite ale Vaticanului) occidentalilor, a permis ca astazi sa vedem icoane ortodoxe in bisericile apusene, a permis ca sa se faca un mic pas in Credo-ul romano-catolic, astazi nemai rostindu-se “dogma” Filioque (s-a scos pasajul cu “purcede de la Tatal si Fiul), a permis ca occidentul sa fie invadat de biserici si manastiri ortodoxe. Sigur poate ca sunt pasi mici, dar stim cu totii ca Domnul pleaca si in cautarea unei singure oi si se bucura de revenirea ei la turma.
    Sa avem iubire, rabdare si smerenie, restul Dumnezeu va savarsi.

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » PICATURI DE HAR DE LA STARETUL DIONISIE (2): “Astazi nu mai este dra­goste pentru ca nu mai este sinceritate”, “EGOISMUL este arma atomica a Satanei”
  7. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS DENUNTA O GRAVA EREZIE SI HULA DE TIP PROTESTANT care ameninta teologia si viata Bisericii ortodoxe de astazi, viclenind in numele intoarcerii la "Biserica primara"
  8. Pingback: Sfantul Serafim Rose: INNOIREA DUHOVNICEASCA NU VINE DE LA SINE!
  9. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) - MODEL DE MARTURISIRE "POZITIVA" A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX
  10. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre DUHUL SECTARIST, FANATIC, INGUST SI ANARHIC
  11. Pingback: CUI II E FRICA DE FERICITUL AUGUSTIN?/ Despina Doamna, sotia Sfantului Neagoe Basarab, o viata cu multe lacrimi/ BISERICA, SINGURA NADEJDE PENTRU VLAHI/ Crucea lui Karagounis - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Parintele Agapie Corbu despre FANATISM, FANATICI si reactia fata de SOCIETATEA APOSTAZIATA -
  13. Pingback: Duminica Slabanogului din Vitezda: DESPRE IPOCRIZIA LEGALISTA SI LIBERTATEA DUHULUI: “De ce ajungem sa pretuim mai mult o regula decat un om?” -
  14. Pingback: Parintele Serafim Rose – singuratate si indoieli pe CALEA CEA STRAMTA, IMPARATEASCA: “Mai este cuvantul lui Dumnezeu dainuind pre pamant?” -
  15. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS: Lipsa de evlavie fata de Traditie si Sfintii Parinti – o forma de ateism. CINE POATE TEOLOGHISI? (partea a doua: “O grava erezie si hula”) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: Parintele Serafim Rose despre “reformismul” liturgic al pr. Al. Schmemann si TEOLOGIA ACADEMICA INFLUENTATA DE MODA APUSEANA SI DE DUHUL LUMESC -
  17. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  18. Pingback: VINDECAREA FEMEII GARBOVE. Predicile Parintilor Cleopa, Arsenie Boca, PS Sebastian, episcopul Slatinei si Arhim. Nectarie, staretul Manastirii Sihastria Putnei (audio) despre FARISEISM, INVIDIE, IUBIRE SI RECUNOSTINTA -
  19. Pingback: FERICITUL AUGUSTIN: Marturisirea si ruga filosofului pocait: “Nelinistit este sufletul nostru pana ce se va odihni intru Tine” -
  20. Pingback: In actualitate: PRIMITIVUL “MISTIC”, “VEDETA” DUHOVNICEASCA, “MINUNISTUL”, DREPTUL MANDRU, SARLATANUL RELIGIOS (II) -
  21. Pingback: ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABI
  23. Pingback: Pomenirea unui profetic sfant contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU, DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa ani in care mai putem continua sa raspandim liberi cuvantul” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: De actualitate: PARINTELE SERAFIM ROSE despre CALEA IMPARATEASCA, duhovniceasca si sanatos ortodoxa, care SE OPUNE SI ECUMENISMULUI sau MODERNISMULUI, DAR SI ZELOTISMULUI “SUPERCORECT”: “Sunt unii care doresc ca totul sa fie absolut simp
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate