Patriarhul Pavle al Serbiei: A FI OM SI PRINTRE NEOAMENI. “Cel mai im­portant e ca noi sa nu ajungem lupi”

***

Un extras din volum:

“Deseori, dar mai ales inainte de praznicele Nasterii si Invierii, Patriarhul Pavel era solicitat sa dea interviuri atat pentru mass-media nationala, cat si pentru cea internationala, caci cuvantul sau avea un larg rasunet. O mare parte a cererilor pentru interviu le-a primit cu prilejul sarbatoririi a 2000 de ani de Crestinism si intrarii intr-un nou mileniu. Cu mila lui Dumnezeu, am avut sansa ca Sfintia Sa sa acorde un intreviu revistei NIN cu ocazia acestui mare Jubileu. Convorbirea a fost publicata in numarul de Craciun al acestui prestigios saptama­nal Sarbesc.

– Se implinesc doua mii de ani de la Nasterea Domnului nosru Iisus Hristos… Unde suntem acum si ce fel de oameni suntem? Cat ne-am departat de radacinile Crestinismului?

– De buna seama, doua mii de ani este o perioada lunga dar, dupa cu­vantul lui Hristos, cu cat ne vom apropia mai mult de sfarsitul lumii – si ne apropiem pe zi ce trece – tot mai greu va fi pentru Crestini. Domnul zice:

«Veti auzi razboaie si vesti de razboaie, pamantul se va cutremura, va fi foamete si ciuma si pentru inmultirea faradele­gii va raci dragostea multora, si atunci se vor sminti multi, si se vor vinde unul pe altul, si se vor uri unul pe altul, iar cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui.» /Matei 24, 6-13/

Nu era usor a fi Crestin in primele veacuri. Inchipuiti-va acele vremuri de idolatrie Greco-Romana... Zeii lor erau pe Olimp. Acolo beau amvrozie si petreceau, se luptau intre ei, rapeau femeile unii altora si altele ase­menea. Şi acum, imaginati-va ca Dumnezeu vine sa patimeasca tocmai intr-o astfel de lume. Nu gaseste alt loc unde sa se nasca, nici in palat, nici in casa, ci intr-o pestera. Şi toata viata sa pamanteasca este prigonit si, la sfarsit, rastignit. Şi inca pe Cruce se ruga: «Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!» /Luca 23, 34/ Gandul ca Dumnezeu vina sa patimeasca era pentru Grecii invatati nebunie, iar pentru Evrei, care credeau intr-Unul Dumnezeu, era sminteala. Nici azi nu e usor sa fii Crestin. In «Mizerabilii» lui Victor Hugo, un robespierrist ii zice Cardinalului Bienvenu: «Al vostru «iubiti-va unii pe altii» e-o nebu­nie!» Cardinalul i-a raspuns: «Bine, daca asta e nebunie, atunci su­fletul trebuie sa se ascunda in ea precum perla intr-o scoica!» Asa si noi trebuie sa lasam nebunia sa ne fie cochilie, dar inauntru sa se afle perla, Adevarul.

Sau acea pilda a lui Hristos despre omul care gaseste o comoara ascunsa intr-o tarina. Se duce acasa si vinde tot ce are ca sa cumpere acea tarina. In ochii familiei si-ai prietenilor a vazut ca-l priveau ca pe-un nebun. Dar el stia ceva ce ei nu stiau, ca acea comoara pretuieste nemasurat mai mult decat tot ce avusese pana atunci. Tot astfel, cei care astazi nu cred sunt cei care inca n-au gasit comoara ascunsa in tarina. Pentru ei, propovaduirea Crucii e nebunie. Dar pentru noi, Crucea e puterea lui Dumnezeu cea mantuitoare. Şi astazi multora le e greu sa inteleaga ca Dumnezeu ne-a iubit atat incat L-a trimis pe Fiul sau cel Unul-Nascut sa patimeasca si sa moara pentru mantuirea noastra.

– In cuvintele lui Hristos pe care le-ati pomenit la inceput parca am recunoaste vremurile pe care le traim… In ce masura situatia in care ne aflam este „rodul” modului de viata trait de aceasta lume?

– Pentru noi, Crestinii, pricina mortii si a tuturor nenorocirilor a fost dintotdeauna pacatul. Noi suntem ziditi pentru a fi nemuritori si, se intelege, suntem ziditi din dragoste. Sa avem si noi, dara, dragoste fata de vrajmasi! Dar noi n-o avem nici fata de apropiatii nostri. Ştiti si singuri in ce stare se afla familia, societatea… Omul, pe langa ratiune, mai este daruit si cu inima, si cu sentimente, si cu vointa ca putere care poate sa infaptuiasca ceea ce ratiunea si inima gasesc de cuviinta. Pe langa acestea, mai este daruit si cu libertate, in virtutea careia omul poate face voia lui Dumnezeu, dar I se poate si impotrivi. Cum zice filosoful nostru, Boja Knejevici: «Omul e o fiinta care poate fi atat de buna incat sa-L bucure pe Dumnezeu, dar poate fi si atat de rea incat sa-l rusineze pe diavol» Vedeti ce mare diferenta! Unde ne vom afla tine doar de noi.

De buna seama, acesti cincizeci de ani de mare atheism si de folosire a tuturor mijloacelor pentru promovarea materialismului au contribuit mult la starea noastra actuala de robie. Dar, pana la urma, omul poate sa ramana Om si printre neoameni. Poate sa ramana oaie a lui Hristos si printre lupi, dar la fel de bine poate sa fie si neom printre oameni. Cu cat imprejurarile sunt mai grele si omul ramane Om, cu atat mai mare este el in fata lui Dumnezeu si-n fata inaintasilor si-a oamenilor de buna-credinta. Iata o pilda: pe langa Domnul Hristos au stat doispreze­ce din cei mai apropiati ucenici, Apostolii Sai, dar Iuda a ramas Iuda, tradator. Şi el a vazut cu ochii sai viata, faptele si minunile Domnului, a auzit si cuvintele din gura Sa, cuvinte pe care noi acum putem doar sa le citim! Pe atunci, un numar mare de oameni, Evrei, asteptau ve­nirea Mantuitorului – dar il asteptau ca imparat al lumii acesteia, care sa nimiceasca imparatia Romei si sa ridice o noua imparatie in care Evreii sa fie poporul conducator. Iar El vine si le propovaduieste ca va muri pe Cruce! De neinteles! Şi Apostolii erau din poporul Evreiesc, ca si Nascatoarea de Dumnezeu. Este adevarat, Hristos nu este Evreu in sensul paternitatii care da apartenenta la un popor. Adam nu este nici Evreu, nici Sarb. El este parintele tuturor. Toti Apostolii sunt din poporul Evreiesc, ca si primii Crestini, cu toate acestea majoritatea Evreilor au ramas in afara Bisericii, deoarece n-au crezut ca Hristos este adevaratul Mantuitor.

Cu cat vom inainta in timp, cu atat va fi din ce in ce mai greu. Hristos a stiut cum vor fi vremurile si ne-a instiintat din timp, ca sa ne prega­tim si sa nu ne ducem si noi dupa cei multi care merg spre prapastie. Al nostru este a ne stradui sa fim cu adevarat Oameni, pregatiti sa ra­manem oile lui Hristos si printre lupi. Dumnezeu ne trimite lupii ca sa-i iubim si pe ei, pentru ca si ei, vazand viata si credinta noastra, sa-­si doreasca sa ajunga oi ale lui Hristos. Dar, in orice caz, cel mai im­portant e ca noi sa nu ajungem lupi. Acest gand ne va tine si trupes­te, si sufleteste. Iar daca va trebui sa pierim, sa pierim ca Oameni. Ca neoameni sa nu primim nici sa traim, nici sa murim. Acesta este si mesajul mucenicilor si al noilor nostri mucenici in ajunul proslavirii a doua mii de ani de la Nasterea Fiului lui Dumnezeu”.

Cartea poate fi comandata de aici