SA NE RUGAM MAICII DOMNULUI, imbratisarea celor nemangaiati si izbavirea celor din primejdii

25-03-2011 Sublinieri

RUGĂCIUNEA CĂTRE
PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Se citeste la sfarsitul Acatistului Buneivestiri

O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară stăpână, ceea ce eşti mai înaltă şi mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea proorocilor, podoaba cea aleasă a arhanghelilor, întărirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povăţuitoarea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăţia şi mărirea fecioarelor, veselia cea lină a maicilor, înţelepciunea şi învăţătura pruncilor, cârmuitoarea săracilor şi a văduvelor; îmbrăcăminte celor goi, sănătate celor bolnavi, izbăvire celor robiţi; linişte celor de pe mare, liman bun celor înviforaţi, povăţuitoare neostenită celor rătăciţi, mergere uşoară celor călători, odihnă bună celor osteniţi, acoperământ şi scăpare celor asupriţi; nădejde celor fără de nădejde, ajutătoare celor lipsiţi; celor săraci bogăţie neîmpuţinată, celor întristaţi de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubeşte nimeni iubire cu smerenie; celor păcătoşi mântuire către Dumnezeu; tuturor creştinilor îngrădire tare, ajutătoare nebiruită şi folositoare. Prin tine Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ţie, noi robii tăi, Doamna noastră.

O, preamilostivă împărăteasa Luminii celei înţelegătoare şi preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viaţă tuturor, ceea ce eşti mărită de cele cereşti, minte îngerească, stea cu totul luminoasă şi mai sfântă decât toţi sfinţii; împărăteasa împăraţilor, stăpâna tuturor făpturilor, Fecioară încuviinţată de Dumnezeu, mireasă nenuntită, palat al Preasfântului Duh, scaun de foc al nevăzutului Împărat, chivot ceresc purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruţa cea în chipul focului; odihna Dumnezeului celui viu, zămislirea negrăită a trupului lui Hristos, cuibul Vulturului ceresc, turtureaua cea cu bună glăsuire, porumbiţa cea preabună, lină şi fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adâncul milelor, picătura care risipeşte mânia lui Dumnezeu, adâncimea cea nemăsurată, taina cea negrăită, minunea cea neştiută, minune nespusă; Biserică nefăcută de mână omenească a însuşi Împăratului tuturor veacurilor; tămâia cea cu bun miros, veşmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu ţesută, rai sufletesc, odrasla pomului celui de viaţă purtător, floarea cea preafrumoasă, care ai înflorit nouă veselia cerească, strugurele mântuirii noastre, paharul Împăratului ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului celui neîmpuţinat; solitoarea legii, începătura credinţei celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ereticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu împotriva tuturor celor nelegiuiţi; îngrozire diavolilor, biruinţă în războaie, păzitoare adevărată tuturor creştinilor şi lumii încredinţată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, stăpână Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ţie şi arată mila ta poporului dreptcredincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul.

Şi păzeşte locaşul acesta şi toate oraşele şi satele şi părţile creştineşti şi tot poporul cel binecredincios, care scapă şi cheamă numele tău cel sfânt de toate nevoile, de boală, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi, de toate durerile şi de toate necazurile.

Ca să nu fie împuţinaţi robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzeşte şi îi mântuieşte cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi şi pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi aducătoare de roadele cele de folos, pe care nouă le dăruieşti.

Uşurează, ridică şi miluieşte, stăpână preamilostivă, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, de toate nevoile pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ţi aminte de robii tăi şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinarea lor; ci ne înnoieşte pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mulţumire, aflându-te pe tine ajutătoare.

Milostiveşte-te, Doamnă preacurată, spre ajutorul poporului celui binecredincios. Nădejdea noastră, adună pe cele risipite: pe cei rătăciţi pe cale povăţuieşte-i, pe cei căzuţi de la dreapta credinţă iarăşi la credinţă întoarce-i, pe cei bătrâni sprijineşte-i, pe cei tineri îi învaţă, pe prunci hrăneşte-i şi preamăreşte pe cei ce te preamăresc; dar mai ales păzeşte sfântă Biserica Fiului tău şi o fereşte întru lungime de zile.

O, milostivă şi preaîndurată împărăteasă a cerului şi a pământului, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, miluieşte cu mijlocirea ta poporul dreptcredincios şi toată dreptcredincioasa creştinătate. Păzeşte-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău acoperământ şi roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi ce se oştesc asupra noastră.

Miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale, Maică, pe Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, [pe (Înalt-) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)] şi pe toţi ortodocşii arhierei, părinţi arhimandriţi, preoţi şi diaconi şi pe tot clerul bisericesc şi pe tot poporul dreptcredincios care se închină icoanei tale.

Caută spre noi toţi cu folosinţa ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor şi ne luminează ochii inimii spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoşătorul judeţ, pe Fiul tău pentru noi roagă-L.

Pe cei ce s-au mutat întru dreapta credinţă din această viaţă în cea veşnică, împreună cu îngerii, cu arhanghelii şi cu toţi sfinţii, împărtăşeşte-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeu; şi cu rugăciunea ta învredniceşte pe toţi ortodocşii creştini să vieţuiască cu Hristos şi cu bucurie în locaşurile îngereşti să se desfăteze.

Că tu eşti, Doamnă, mărirea celor cereşti şi ajutătoarea pământenilor; tu eşti nădejdea şi folositoarea tuturor celor ce aleargă la tine şi cer ajutorul tău cel sfânt; tu eşti rugătoarea cea fierbinte către Fiul tău şi Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului.

Şi cu a ta mijlocire îndrăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor şi de viaţă făcătoarelor Taine, deşi suntem nevrednici. Pentru aceea şi pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit şi pe Cel atotţiitor cu mâna ţinând, ne bucurăm noi păcătoşii şi cu umilinţă căzând, pe acesta cu dragoste şi cu frică îl sărutăm, aşteptând, Doamnă, prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cereşti ale vieţii celei fără de sfârşit şi să stăm fără de ruşine în ziua judecăţii de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeului nostru, slăvindu-L pe El împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.


Categorii

Bunavestire, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Maica Domnului, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?)

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

43 Commentarii la “SA NE RUGAM MAICII DOMNULUI, imbratisarea celor nemangaiati si izbavirea celor din primejdii

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: MAICA DOMNULUI ESTE AICI, NU SUNTEM SINGURI… “De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine poate spune că nu are Mamă care să plângă pentru el?” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: UNDE ESTE MAICA DOMNULUI? “Maica Domnului este printre fiii ei; ȘTERGE LACRIMILE, ALINĂ DURERILE, CULEGE RUGĂCIUNILE şi apoi le înalţă la Fiul ei”. “Aşa cum L-a purtat pe Fiul său, NE POARTĂ PE FIECARE ÎN PARTE” –
  3. Pingback: PUTEREA MINUNATA A IUBIRII SI A RUGACIUNII PREACURATEI MAICUTE, lucratoare in vietile noastre. “Cine o strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”/ “PURCELUSII” MAICII DOMNULUI/ “Nu există suflet sub cer care şi-a pus năd
  4. Pingback: VESTEA CEA MARE | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: PS MACARIE: "CREȘTINUL ESTE ASEMENEA UNUI PEȘTE CARE ÎNOATĂ ÎNTR-UN RÂU POLUAT ȘI CAUTĂ SĂ MEARGĂ ÎMPOTRIVA CURENTULUI". Rugăciune puternică la Maica Domnului (AUDIO)/ Mărturia unei minuni a credinței: LA 47 DE ANI A REFUZAT SĂ F
  6. Pingback: BUNAVESTIRE: “FIE!” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: MAICA DOMNULUI – IZVORUL TĂMĂDUIRII SUFLETELOR ÎNTRISTATE, OMUL CARE ÎNȚELEGE CEL MAI BINE SUFERINȚA INIMILOR SFÂȘIATE. Cuvânt al Părintelui Ciprian Negreanu: “În durerile noastre, în despărțirile noastre, în așteptările noast
  8. Pingback: ZIUA IN CARE CERUL “A INNEBUNIT”, PLECANDU-SE PE PAMANT. Taina mantuirii noastre pentru care… nu mai avem timp si interes. FIE MIE DUPA CUVANTUL TAU, DOAMNE! | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “BUCURA-TE, TAMADUIREA TRUPULUI MEU!” – Predica Mitropolitului Neofit de Morfou despre MAICA DOMNULUI la Denia Acatistului Buneivestiri: “Iata cum Maica Domnului are grija de oamenii ei” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: SĂ NU SECĂM IZVORUL TĂMĂDUIRILOR MAICII DOMNULUI! Cuvântul PS MACARIE DRĂGOI: “Nu putem pretinde mila şi ajutorul Maicii Domnului şi, totodată, să ne fie indiferent dacă trăim într‑o ȚARĂ ÎN CARE CĂSĂTORIA E BATJOCORITĂ şi VIA
  11. Pingback: SFATURILE SI RUGACIUNEA PARINTELUI PATRIARH DANIEL pentru vremea de pandemie si de izolare impusa: "Daca nu stam acasă in mod folositor, STATUL ACASA ne poate imbolnavi, chiar daca nu luam virusul". CE SA FACEM IN FIECARE ZI SI CUM/CUI SA NE RU
  12. Pingback: “SINGURA SOLUTIE este SA NE TOPIM IN RUGACIUNE catre Dumnezeu si catre Maica Domnului. Orice altceva este insuficient! ACUM SE VOR CERNE LUCRURILE…” – Predica PREASFINTITULUI DAMASCHIN DORNEANUL de praznicul Buneivestiri, in vreme
  13. Pingback: PS MACARIE: “ATUNCI INTERVINE AJUTORUL CERESC, când nu mai există speranță în soluții omenești, atunci apare salvarea CÂND TOTUL PARE PIERDUT… Ce i-a salvat pe creștinii Constantinopolului? Nu forța militară și planurile omenești,
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate