EMIL SEBESAN, unul din patimitorii reeducarii de la Pitesti, O LECTIE VIE DE ISTORIE

16-03-2011 Sublinieri

  • Adevarul de Timisoara:

(11 ianuarie 2011): Torturat şi bătut ore în şir de comunişti, Emil Sebeşan a învăţat să uite de durere: e o lecţie vie de istorie

(23 aprilie 2010): A supravieţuit celei mai cumplite şcoli de tortură a regimului totalitar comunist

Emil Sebeşan a povestit programul celui mai cumplit lagăr din România. „Experimentul de la Piteşti” a fost una dintre cele mai cumplite metode de distrugere în masă a personalităţii umane, unde comuniştii „reeducau” intelectualii.

Timişoreanul Emil Sebeşan are 84 de ani, părul complet alb şi încă se ţine bine. Se confruntă cu un diabet, dar spune că nu a luat niciodată medicamente. „E un lucru ştiut, cei care au fost la Piteşti nu fac infecţii. Am o imunitate foarte bună”, îşi începe povestea Sebeşan. Acesta a fost „cazat” în „camera 4-spital”, locul unde demnitatea era desfiinţată prin metode barbare.

„Am ajuns la Piteşti în 1949, după ce suferisem deja 37 de arestări. Pentru că nu exista încă Securitatea, mi-am permis să fac pe deşteptul şi să fiu rebel. În 1945, după război, am organizat o manifestaţie anticomunistă. Am fost arestat 45 de zile. În 1948 am vrut să deturnăm un avion, dar am fost trădaţi. Am fost condamnat 5 luni. Pe 28 martie 1949 am fost arestat pentru că făceam parte din Organizaţia Naţional-Creştină”, a declarat Emil Sebeşan.

După o săptămână de stat în lanţuri, în nişte cămări de lemn, a fost introdus în „camera 4-spital”, condus de sadicul torţionar Eugen Ţurcanu.

„Primul pas în experimentul de dezumanizare era demascarea. Trebuia să spui că mama ta e curvă, tatăl beţiv. Apoi a urmat restul. Am mâncat fecalele mele şi ale altora. Nu aveam voie să mergem la wc. Trebuia să facem în gamela din care mâncam. Ca să primim mâncare trebuia să golim gamela, spune Emil Sebeşan.

Victimele din închisoare au fost transformate în călăi, deţinuţii ajungând să fie torturaţi chiar de prietenii lor, de colegii de suferinţă.

„Bătăile erau cumplite. Dacă dădeai o palmă încet, îţi arătau ei cum se dădea. Şi aşa ne băteam ca chiorii. M-am obişnuit cu bătaia. O dată am fost bătut 8 ore încontinuu”, a mai declarat Sebeşan.

După cinci ani de închisoare şi Canal, Emil Sebeşan a fost eliberat.

Întâmplările din „camera 4-spital” au fost ţinute secrete până după Revoluţia din 1989. Sebeşan nu a vorbit cu nimeni despre Piteşti. Familia şi prietenii lui ştiau că a fost arestat, dar ce a trăit acolo a rămas în el. Dacă vorbea despre ce i s-a întâmplat ar fi fost acuzat de trădare şi părăsire de consemn, iar pedeapsa era condamnarea la moarte.

„În biografia mea lipsea acea perioadă. Dacă mă întreba cineva, spuneam să se intereseze la miliţie”, a mai spus acesta. După ce a revenit acasă, la Timişoara, Emil Sebeşan a intrat în atenţia Securităţii. Susţine că avea în permanenţă cel puţin 20 de informatori în jurul lui, chiar şi din familie.

A fost inginer un an

Sebeşan şi-a găsit cu greu un loc de muncă.

„Nu am putut să mă angajez nicăieri pentru că aveam în buletin D.O. (domiciliu obligatoriu). Am avut noroc că fratele meu a ajuns director la Căile Ferate, la Bucureşti. Astfel că am ajuns şi eu ceferist”, a mai spus bătrânul.

A lucrat zece ani ca zilier, a ajuns brigadier, iar mai apoi şef de formaţie. În 1979 a dat admitere pentru a intra la Facultatea de Agronomie, iar în 1983 şi-a luat diploma de inginer. Era cu un an înainte de pensionare.

„Am fost inginer un an. Cel mai tânăr inginer dintre pensionari”, glumeşte Emil Sebeşan.

Alte metode de „educare“

Între anii 1949-1952, autorităţile comuniste au decis să îi educe pe duşmanii poporului, studenţi, membri ai partidelor istorice şi legionari, prin bătăi cumplite, maltratări şi schingiuri care cu greu pot fi înţelese de o minte normală. Deţinuţii erau „botezaţi” în fiecare dimineaţă prin scufundarea cu capul în urină şi fecale.

(…)

O altă metodă de tortură era introducerea deţinuţilor în camere fără ferestre, cu apă până la glezne. “Nu puteam să mă culc, nici să mă aşez pentru că era apă. Săream de pe un picior pe altul. A fost oribil, au fost chinuri groaznice. Se practica şi picătura chinezească, unii au înnebunit”, a mai spus Sebeşan.

***

Din lucrarea: Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate”, de Alin Muresan (editia a II-a):

Emil „Milu” Sebeşan

Născut în Simeria pe 15 martie 1926, Sebeşan a urmat Liceul „Constantin Diaconovici Loga” din Timişoara şi a fost unul din liderii tineretului ţărănist din oraş. Membru PNŢ din octombrie 1945, firea neastâmpărată i-a adus nu mai puţin de treizeci si şapte de arestări. Ultima şi cea mai importantă s-a produs pe 18 martie 1949 pentru apartenenţa la una dintre cele mai mari organizaţii anticomuniste din ţară, Organizatia Naţional-Creştină.

Fiind student în anul III la Agrotehnică, după pronunţarea condamnări la cinci ani de închisoare corecţională a fost trimis la Piteşti, unde încă din primele momente a intrat în conflict cu administraţia, fiindcă a colindat cu voce tare în camera:

La un moment dat Milu Sebeşan, student din Timişoara şi lider al tineretul la PNT din oraş, şi-a dat drumul, parcă pentru a sfida conducerea închisorii. Il cunosteam bine de la clubul PNŢ-tineret, unde mersesem deseori şi la dans, aşa că l-am privit intrebator. Milu a continuat să cânte cu aceeaşi intensitate fără să dea atenţie vreunui sfat pe care încercau să i-l dea. Chiar şi în momentul în care gardianul de pe culoar a intrat in celula nu a contenit colindul.

– De ce cânţi, bă, cântece bisericeşti aicea? s-a răstit curcanul.

– Pentru că azi e Ajunul Crăciunului, dom’le, şi noi sărbătorim naşterea lui Hristos. De aia cânt.

– Te învăţ eu minte, dacă nu-ţi ţii gura! Auzi? O să te bag puţin la „Casimca”. Poate aşa îţi vor mai ieşi fluturii din cap şi vei şti că aici nu-i biserică, (…), şi a pus mâna pe bulan.

– Merg şi acolo, dar e bine să nu uitaţi că tot timpul îmi va fi gândul la sarbatoarea creştinească numită Crăciun şi că noi, creştinii, sărbătorim naşterea lui Hristos, cel care a propagat pacea şi iubirea între oameni, si nu ura, i-a răspuns Mili Sebesanu tafnos. Doar şi pe dumneata te-au educat părinţii tot aşa, numai că ai uitat asta.

– Dă-i drumul imediat la „Casimca”!… a răcnit gardianul, înfuriat. Hai!

Milu a ieşit din celulă şi a stat o noapte şi o zi la „Casimca”, fără mâncare si fara apa[1].

Peste doar câteva zile a fost dus la camera 4-spital şi a fost printre primii torturaţi în lotul din 30 decembrie. A făcut parte din lotul de studenţi intors de la Canal aproape imediat după sosire, în luna martie, iar unii dintre detinuti l-au acuzat că el a fost de vină pentru faptul că nu au fost primiţi, ceea ce a determinat o atitudine ostilă faţă de persoana sa chiar şi după transferul la Gherla din 9 iunie. A fost bătut la camera 96 de Popa Tanu si Mihai Livinschi, care i-a fracturat mana şi a necesitat o operaţie la spitalul din localitate. Intr-o declaraţie din 1952 spune ca a fost schingiuit pentru că le-a spus agresorilor că bătaia nu este cea mai buna metodă de convingere. Sebeşan a cedat în 1951 şi a făcut parte din comitetul camerei 102, activitatea sa preponderenta fiind obtinerea de informatii de la ceilalti detinuti[2].

Pe 23 iunie 1951 a fost transferat la Peninsula, unde a devenit pontator la brigada D2, sub conducerea lui Lie Pompiliu. A fost eliberat din inchisoare la 16 martie 1954, dar a fost sicanat si urmarit in permanenta de Securitate si sustine ca perioada de dupa eliberare a fost mult mai greu de suportat, din cauza faptului ca trebuia sa isi cantareasca fiecare cuvant[3]. Din aceste motive si-a terminat studiile universitare abia in 1989 [corect 1983, n.n].


[1] Relatare Lucian Plapşa, apud Ilie Bădescu (coord.), Grupul de cercetare „Rezistenta la  comunism”.

[2] ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 1126, vol. 2, ff. 306-307, 312.

[3] Interviu cu Emil Sebesan, arhiva personala a autorului.


Au fost oameni care au murit, au murit în bătaie acolo, ştiu şi eu câţiva care au murit acolo în bătaie.

– Aţi asistat la uciderea cuiva direct?

– Da.

– Puteţi să povestiţi?

– Printre altele, nu la moartea lui, ci la torturarea lui Bogdanovici. Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui incontinuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Bogdanovici a murit strivit şi în bătai. Sau alţii, sau vă spun… Petrică Cojocaru sau nu mai vorbesc de Oprişan, nu mai vorbesc de Oprişan… Eu cred ca Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: “Uită-te bă la Oprişan!”.

Asta a fost un lucru foarte interesant: toţi tac despre Piteşti. Le-o fost frică. Eu vă spun din experienţă. Eu nevestei mele nu i-am spus ce-am păţit la Piteşti. Ca să vă spun aşa în paranteze chestia asta: după revoluţie am venit odată acasă şi-am găsit-o pe nevastă-mea plângând, şi-am zis: “De ce plângi?”. Zice: “Mă, după 20 de ani de căsătorie trebuie să constat că tu n-ai avut încredere în mine.”. “Cum adică n-am avut încredere în tine?”. “Eu trebuie să aflu de la alţii ce-ai păţit tu la Piteşti? Tu nu mi-ai spus niciodată. Nici atâta încredere n-am avut.” şi-atunci eu i-am răspuns simplu: “Măi nevastă, stai jos că-ţi explic imediat. Tu ai o soră, ai doi fraţi. Tu, dacă-ţi spuneam ţie, te duceai şi povesteai la soră-ta, la fraţii tăi. Fraţii tăi, soră-ta, povesteau la alţi prieteni de-ai lor chestia asta şi, zic eu, ajungeam la Securitate şi mă băteau iară de mă lua dracu. Vroiai tu asemenea lucru?”. “Nu, bineinţeles că nu!”. “Păi atunci, vezi? Mai bine n-ai ştiut. Aflii acuma. şi ce? Poţi să faci ceva? Poţi să ştergi ceea ce mi s-a-ntamplat acolo? Nu poţi. Aşa că fii liniştită. …Nu că n-am avut încredere in tine…”.

(sursa)

Legaturi:

Cred ca a ingaduit Dumnezeu caderea pentru ca noi ne socoteam tari pe noi insine, ne socoteam foarte tari. Aveam o educatie a suferintei mai mult decat altii. Noi eram pregatiti pentru suferinta, spusesem cuvinte mari in privinta asta. Si Dumnezeu a ingaduit caderea ca sa ne arate cat suntem de slabi si sa iesim mai buni. Si eu cred ca am iesit mai buni”.

“Să nu ispitim, să nu ne trufim. Tot omul are o limită a suportabilului. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să nu mai putem suporta!… Port cu mine o imensă suferinţă, din care cu ajutorul lui Dumnezeu am ieşit curat. Experienţa trecutului ma face să fiu prevăzător. Acum încă nu este greu. Am mare credinţa şi nădejde, dar mă mişc cu înţelepciune, pentru a ajunge la tinta“.


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Portile Iadului, Reeducarea ieri, azi si maine, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “EMIL SEBESAN, unul din patimitorii reeducarii de la Pitesti, O LECTIE VIE DE ISTORIE

  1. La Multi Ani cu sanatate !

  2. Minunati oameni!

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Flagelarea si rastignirea lui Hristos sau CUM ESTE JUDECAT DUMNEZEU CAND INCAPE PE MANA OMULUI/ De ce trebuie sa se promoveze si astazi, prin reluarea filmelor romanesti la TV, falsuri istorice grave despre comunism?/ PASTILE
  4. Un sentiment profund de apreciere si respect pentru acest om. La fel pentru toti cei care nu au tacut si nu le-a fost frica sa marturiseasca toate aceste perioade macabre ale vietii lor.

  5. Pingback: Lectiile EXPERIMENTULUI PITESTI la Scoala de Vara a CSIC: marturii despre REEDUCAREA, PERVERTIREA si SPALAREA CREIERULUI prin TORTURA [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Demostene Andronescu despre FENOMENUL PITESTI si despre Colonelul Craciun, TORTIONARUL DE LA AIUD -
  7. Pingback: Adevarul despre TORTURILE si SUFERINTELE din timpul regimului comunist. CINE ERAU CALAII? "Nu va puteţi imagina cum arată Iadul!" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate