Război întru Cuvânt

Extras din lansarea de carte a lui Jean-Claude Larchet la Libraria Sophia, 4 nov. 2010, DESPRE IUBIREA CRESTINA:

“Ceea ce am vrut in mod special sa infatisez in aceasta carte este ca dragostea este ceva care nu este usor. Dragostea nu este doar un sentiment spontan, nu este o emotie, nu este un sentiment; chiar daca sentimentele si emotiile noastre pot participa la dragoste.

Este o mare diferenta intre dragostea spirituala (duhovniceasca), adica dragostea crestina pe care Hristos ne-o porunceste sa o avem, si un simplu sentiment natural.

Continuare »

21 Comentarii »

• Viata si nevointa Cuviosului Parintelui nostru Ioan Casian
• Slujba Sf. Ioan Casian – Corul Anghelos (audio)

“Dupa cum nu toti tinerii arata acelasi zel pentru invatatura si pentru a-si forma mai bune deprinderi, la fel si batranii nu sunt toti la fel de desavarsiti si de incercati. (…)

De aceea nu trebuie sa urmam exemplele si indrumarile tuturor batranilor pe care-i recomanda doar parul lor alb si viata indelungata, ci pe ale acelora despre care ne-am convins ca s-au distins din tinerete prin viata lor demna de lauda, formati nu dupa propriile lor inchipuiri, ci dupa mostenirea duhovniceasca lasata de cei vechi. Sunt unii a caror multime de pacate este mare, carora de timpuriu le-a placut mai mult odihna si, imbatraniti in ale trandaviei, isi castiga autoritatea nu prin maturitatea cugetelor, ci prin numarul anilor. (…)

Parul alb al acestora il foloseste ca autoritate dusmanul cel viclean pentru a induce in eroare pe cei tineri, iar pe cei care au putut fi chemati pe calea desavarsirii, fie din imbold, fie prin sfatul altora, el se grabeste sa-i tulbure si sa-i insele punandu-le in fata asemenea chipuri nevrednice de a fi pilda, ducandu-i prin invatatura si obiceiurile acestora la un fel de slabiciune vatamatoare si la o descurajare aducatoare de moarte… Continuare »

3 Comentarii »

Vezi si:

***

Ce inseamna sa imparti bucata de paine cu cel flamand in Hristos? Inseamna ca inima ta sa raspunda cu impreuna-patimire la foamea si durerea lui, sa traiesti amarul lui ca pe al tau propriu, sa suferi impreuna cu el ca impreuna cu un frate in Hristos si, in fine, sa imparti cu el ceea ce ti-a trimis Domnul si ai la indemana.

*

I. Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu

A mai ramas o singura duminica pana la Postul Mare. In duminica urmatoare, Duminica Iertarii, Sfanta Biserica ne va chema sa ne impacam, sa ne iertam unii altora greselile, amintind ca Dumnezeu ne iarta numai atunci cand ne iertam si noi unii pe altii. Pregatindu-ne pentru nevointa Patruzecimii si pentru aceasta impacare, Sfanta Biserica, prin pericopa evanghelica de astazi, ne zugraveste spre invatatura Judecata care va fi la a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu.

Hristos va veni in toata slava Sa cereasca, si inaintea Lui se vor aduna toate popoarele, toti dreptii si toti pacatosii; nimeni nu se va putea ascunde, nimeni nu va putea ramane deoparte, nu se va putea piti in spatele altcuiva.

Domnul ii va desparti pe drepti de pacatosi: dreptii vor merge de-a dreapta Lui, iar pacatosii de-a stanga. Domnul va spune: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de mosteniti Imparatia gatita voua de la intemeierea lumii” (Matei 25, 34).

De la zidirea lumii a fost deja prevazuta, a fost deja hotarata aceasta Infricosata Judecata, a fost deja pregatita Imparatia cerurilor.

“Cu ce bunatati se poate asemui aceasta binecuvantare?” – se intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur. “Cata cinste, cata fericire este in el! Hristos n-a zis: primiti, ci: mosteniti – ca pe propiul nostru avut, ca pe avutul nostru parintesc, pe care il avem de veacuri”.

Pentru ce virtuti se va pogori asemenea milostivire asupra dreptilor la Judecata lui Dumnezeu? Ni le arata Insusi Judecatorul-Hristos.

“Flamand am fost, va spune El, si M-ati hranit; insetat am fost, si Mi-ati dat sa beau; strain am fost, si M-ati primit; gol am fost, si M-ati imbracat; bolnav am fost, si M-ati cercetat; in temnita am fost, si ati venit la Mine” (Matei 25, 36).

Precum vedem, frati si surori, la Judecata lui Dumnezeu se vor descoperi faptele dragostei si milostivirii, savarsite de catre drepti in viata lor de pe acest pamant.

Continuare »

27 Comentarii »

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică în Duminica Înfricoșatei Judecăți (Lăsatului sec de carne)

Va veni Fiul Omului întru slava Sa (Matei 25, 31).

Iubiţi fraţi! Nu de mult L-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos născându-Se în peşteră, înfăşat cu scutece, culcat în iesle, primind asupra Sa o dată cu omenitatea toate neputinţele omeneşti, afară de păcat; nu de mult L-am văzut prigonit de Irod, fugind de sabia ucigaşilor în Egipt, întorcându-Se în Iudeea, necutezând să rămână în ea, sălăşluindu-Se în Nazaret – cetate săracă şi de puţină însemnătate a lipsitului de strălucire ţinut galilean, primind botez deopotrivă cu cei care aveau nevoie de botez, propovăduind pocăinţa şi venirea împărăţiei cerurilor.

Nu de mult am văzut acestea, şi ne pregătim de o nouă vedere duhovnicească, de o nouă şi cât se poate de uimitoare privelişte. Spre a ne face vrednici pe cât e cu putinţă omului de această privelişte, ne apucăm de curăţirea ochilor duhovniceşti – minţii şi inimii – prin nevoinţa postului. Ne apucăm să subţiem prin mijlocirea nevoinţei postului trupul nostru, pentru ca această catapeteasmă care acoperă firea noastră duhovnicească să nu fie peste măsură de groasă şi cu neputinţă de pătruns, să nu ne împiedice să privim cu cuvenita curăţie, credinţă şi străpungere spre Mântuitorul nostru, Cel ce S-a răstignit pentru noi, stricând pe cruce zidul cel din mijloc al despărţirii dintre noi şi Dumnezeu (Efeseni 2,14).

Şi ne mai aşteaptă încă o privelişte înfricoşătoare, o întâmplare cât se poate de înspăimântătoare: cea de-a doua venire pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos. Continuare »

16 Comentarii »

• Ascultati cantarile psaltice din Slujba (cu parastasul) din Sambata pomenirii mortilor/ “Mosii de iarna”- Corul Stavropoleos
• Acatistul catre Dumnezeu Tatal pentru cei adormiti (mp3)
  
• Crestinortodox.ro: Pomenirea mortilor – Mosii de iarna

Pr. Al. Schmemann despre semnificatia Sambetei Pomenirii celor adormiti

“In ajunul acestei zile (Sambata lasatului sec de carne), Biserica ne invita la o pomenire generala a celor ce “au adormit intru nadejdea invierii si vietii vesnice“. Aceasta este, intr-adevar, ziua cea mare de rugaciune a Bisericii pentru cei morti.

Pentru a intelege sensul legaturii dintre Postul Pastelui si rugaciunea pentru cei adormiti, trebuie sa ne amintim ca crestinismul este religia iubirii. Hristos le-a lasat apostolilor nu o doctrina a mantuirii individuale, ci o noua porunca – “sa se iubeasca unul pe altul“, adaugand: “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unul catre altul“. Continuare »

3 Comentarii »

– Predica Pr. Mihai-Andrei Aldea la Duminica Fiului risipitor, 20 februarie 2011 (Biserica Sf. Daniil Sihastrul) -

“De foarte multe ori omul nu asculta de glasul constiintei, nu asculta nici de glasul lui Dumnezeu, ci se face judecator si osanditor ai celorlalti. Daca s-ar putea s-ar face si pluton de executie, si i s-ar parea ca face un lucru foarte mare si minunat. Si sunt destui care au ajuns sa ucida oameni in numele lui Dumnezeu, pentru ca de fapt se pusesera pe ei insisi in locul lui Dumnezeu, in loc sa stea in locul lor, de oameni”.

***

“Iubiti credinciosi, adanca si minunat de folositoare este pilda pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-o pune astazi inainte, insa noi intelegem foarte greu Scripturile, pentru ca desi cuvantul Scripturii este scris pentru noi, noi ne purtam, dupa cum se exprima cineva in vremea aceea, ca si cum ar fi fost scrise pentru cineva de demult, iar nu pentru noi. Actualitatea, ca sa zicem asa, a Scripturii, nu este cu adevarat inteleasa decat de cei smeriti.

Peste tot am vazut oameni care incearca sa ia din Scriptura partea care la place lor, folosindu-se pentru aceasta de ideea ca atunci au fost niste vremuri, acum sunt altele, si atunci hotarasc ei care nu se mai potriveste pentru vremea de acum, si care trebuie lasata. Si in felul acesta, cum spune chiar Scriptura: “ratacesc, necunoscand nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu“, nici felul in care se cuvine sa le citim, sa le ascultam. Pentru ca toata Scriptura este buna, si nimic nu este de lepadat.

Continuare »

23 Comentarii »

• Vezi si: Ne pleaca Batranii… Parintele PETRONIU TANASE A ADORMIT IN DOMNUL

*

Cu avva Petroniu Tanase despre Athos si provocarile vremii

(…) – Gheronda, de ce se satanizează omul acum, când are atâta libertate? A tânjit multă vreme românul după simţământul acesta şi mi se pare că şi-l pierde devenind rob la idolul banului, al agonisirii de averi şi al grijii de multe. Şi singur dorul de Dumnezeu se pare că-i lipseşte! Dar cu toate acestea, toţi vor să se mântuiască! Nu cunosc pe nimeni care să vrea să rămână pe „dinafară”!

- Vasăzică faci voia vrăjmaşului şi vrei să te mântuieşti? Faci toate murdăriile acestea, dai drumul şi legiferezi păcatul şi vrei mântuire? M-am crucit când am auzit şi de potlogăria asta cu nepedepsirea incestului! Asemenea urâciune înaintea Domnului! Păi sigur că Dumnezeu se leapădă de tine atunci – că sfinţenia nu poate sta alături de murdărie – şi Satana întunecă minţile celor ce fac nelegiuirile acestea, încât vor ajunge să spună răului bine! Diavolul, „care de la început a fost ucigător de oameni…şi când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44) totdeauna va ascunde păcatul sub chipul virtuţii. Într-atâta va perverti vrăjmaşul pe oameni, încât le va inversa valorile! Şi tare mă tem că nu suntem departe de acele vremuri…

- Dacă nu cumva suntem deja sub vreme părinte! Ce-ar trebui să facem însă ca să ieşim din starea asta de păcatoşenie şi să dobândim adevărata libertate, cea întru Hristos?

Continuare »

22 Comentarii »

***

Extras din predica Parintelui Mihai Aldea la Duminica vamesului si fariseului

13 februarie 2011 (integral audio)

” (…) Si postul, si tot ceea ce facem noi in Biserica este o lucrare care trebuie sa fie in primul si in primul rand a sinceritatii, iar sinceritatea este destul de greu de castigat. Oamenii sunt obisnuiti sa se minta. Foarte multi sunt obisnuiti sa se minta pe ei insisi. Este o obisnuinta pe care o capatam de mici, pentru ca toti cei din jurul nostru se mint pe ei insisi, si atunci copii fiind, invatam si noi sa facem acest lucru. Pentru ca, de multe ori copiii au o privire din aceasta, sa zicem asa, foarte taioasa, si vad niste greseli sau niste rautati, iar atunci cand cei din jurul lor, fie parinti, fie alti oameni mari, si le acopera cu felurite scuze, copiii tac. Copiii tac, nu pentru ca au crezut scuza, pentru ca in sufletul lor ei stiu ca nu este asa, dar, de vreme ce aceea este scuza pe care omul mare o pune inainte, copilul nu are autoritatea sa o nege. Insa ceea ce invata el, nu este ca intr-adevar aia este pricina pentru care omul se poarta intr-un fel sau intr-altul, sau face cutare greseala, nu! El invata ca poti sa minti ca sa poti sa-ti acoperi greselile, si ca asa trebuie facut, pentru ca asa fac oamenii mari. De aceea el tace. Pentru ca el a invatat ceva in clipa aceea, dar nu ceva bun. Si, pas cu pas invatam de mici sa mintim, invatam sa mintim despre noi insine in fata celorlalti, dar sa mintim despre noi insine chiar si in fata noastra. Sinceritatea devine un lucru foarte, foarte greu de castigat, un ideal la care nu ajungem aproape niciodata.

Ce sinceritate are vamesul din pilda de astazi, din Evanghelia de astazi? El spune despre el insusi, atata, ca este pacatos: “Dumnezeule, milostiv fii, mie, pacatosului!”. Aceasta rugaciune este de o adancime cutremuratoare. El nu spune: “Dumnezeule fi milostiv mie, ca sunt cel mai pacatos din orasul acesta!”, el nu spune: “Dumnezeule, fii mie milostiv, fiindca sunt cel mai pacatos din lume!”. Nu face comparatie. El se recunoaste doar pacatos. Cat de pacatos este, are sinceritatea sa-si dea seama ca nu stie. Poate ca intr-adevar este cel mai pacatos din lume, dar nu are cum sa stie acest lucru. Si pentru ca nu stie, nici n-o spune. Rugaciunea lui fiind sincera, nu cuprinde in ea minciuna, zice numai adevarul: “Dumnezeule, milostiv fi mie pacatosul!”, si atat! Nu se compara cu ceilalti, nu se masoara cu ceilalti nici in bine, nici in rau.

Exista de multe ori, aceasta mandrie, de a ne proclama pe noi cei mai pacatosi, dar asta nu o facem din sinceritate. Daca un om s-ar socoti pe el insusi cel mai pacatos om din lume, cum din nenorocire si spre osanda lor multi spun, daca intr-adevar s-ar socoti asa, atunci ar primi absolut toate incercarile si toate ispitele prin care trece, cu bucurie si chiar cu nemultumire ca are parte doar de atat. Cineva care s-ar socoti pe el insusi cel mai pacatos, cu cata liniste ar primi orice jignire, orice injuratura, orice lovitura, orice necaz, orice incercare si inca nu i s-ar parea indeajuns. Dar adevarul este ca nu se intampla asa. Noi, chiar si cand ne declaram a fi foarte pacatosi, de fapt nu ne socotim foarte pacatosi, si undeva in gandirea noastra este multa ingaduinta pentru pacatele si greselile noastre, si noi ne-am iertat pe noi inainte sa ne cerem iertare. Numai la gandul ca o sa ne pocaim, deja ni se face mila de noi insine si ni se pare ca ne-am indreptat. Lucrurile acestea de obicei nu le vedem, nu le simtim, dar lucreaza in noi, si ne impiedica sa ne pocaim cu adevarat. Pentru ca intotdeauna fie ca exagerarile sau ispitele in care cadem sunt de dreapta, fie ca sunt de stanga, ori cum ar fi ele, tot ne indeparteaza de adevarata pocainta si de adevarata dreptate. Continuare »

21 Comentarii »

Foştii deţinuţi politici sprijină Biserica împotriva terorismului ideologic

sursa: Blogul lui Claudiu Tarziu

COMUNICAT

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti ia act cu îngrijorare de presiunile fără precedent care s-au făcut la adresa Bisericii Ortodoxe Române în vederea smulgerii unei reacţii de condamnare a unor aspecte ale istoriei noastre naţionale legate de Mişcarea Legionară.

Considerăm că atât atitudinea Patriarhiei, cât şi cea a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care pentru moment au evitat a se conforma acestor presiuni, constituie expresia curată a conştiinţei celor care, prin voia lui Dumnezeu, cârmuiesc destinele Bisericii Ortodoxe Române. Facem pe această cale un apel la demnitate şi la statornicie din partea păstorilor noştri, asigurându-i că numai astfel trupul Bisericii – ierarhi, clerici, monahi şi laici – va rămâne unit întru adevărul credinţei.

Precizăm că legionarii s-au raportat în permanenţă la valorile creştine şi că au fost mereu conştienţi de faptul că unele din gesturile lor de autojustiţie (atunci când justiţia română, subordonată altor interese decât cele ale dreptăţii, închidea ochii în faţa unor fărădelegi strigătoare la cer comise împotriva legionarilor) se constituie în păcate din punct de vedere creştin. Ele au fost asumate ca atare, individual, de cei care le-au comis. Aceştia au plătit pentru ele cu viaţa lor.

Asemenea evenimente tragice pentru toată lumea nu s-au mai petrecut însă de peste şaptezeci de ani încoace. E un timp suficient de lung pentru a înţelege că accentul luptei legionare şi-a găsit definitiv locul doar pe planul spiritual. Scara de valori pe care acest curent naţional-creştin a promovat-o dintotdeauna este aceasta: pe primul plan se află Dumnezeu şi credinţa creştină, abia apoi urmează interesele naţionale şi la urmă interesele individuale. Nu s-a făcut niciodată confuzia filetistă a amestecării primelor două planuri.

Continuare »

14 Comentarii »

“Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie. Denis de Rougemont: Sa nu judecam pe altii, dar cand arde casa vecinului nu stau sa ma rog si sa ma imbunatatesc; chem pompierii, alerg la cismea. De nu, se numeste ca sunt fudul si ca nu-mi iubesc aproapele. Macaulay: este drept ca nu avem voie sa ne rasculam impotriva lui Nero caci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie sa-i sarim lui Nero in ajutor daca se intampla sa fie atacat. (Eisenhower si Foster Dulles in toamna lui ‘56.) Una e sa te rascoli, alta e sa aprobi. Cand a cazut Iacob al II-lea, s-au gasit episcopi anglicani care sa-l urmeze in exil pe regele procatolic, ori poate catolic, numai pentru ca era suveranul legitim si, orice s-ar fi intamplat, nu putea fi inlocuit.

Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”) si trece peste textele Sfantului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiti fara de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz in toate…”, Tit. 1, 8: “sa fie treaz la minte” si mai indeosebi I Cor. 14, 20: “Fratilor nu fiti copii la minte; ci la rautate fiti copii, iar la minte fiti oameni mari”). Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tampim”.) Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana? Si-apoi, tot la I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii”. Iar randuiala se opune mai presus de orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii obtuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii se cade sa fie intelepti. Sa stim, si ei si noi, ca mai mult rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Nu, slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia – macar de la un anume punct incolo – e pacat: pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. “Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) [...] Continuare »

25 Comentarii »