Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca impreuna cu dreptii!

Ultimul sau cuvant, public, inainte de Nasterea Domnului:

“Va rog, parintilor, ocrotiti-va copiii!”

*

UPDATE

Bătrânul oştean şi-a făcut datoria faţă de Biserică şi faţă de Patrie. Bătrânul oştean s-a stins demn, în Clujul căruia i-a fost exemplu de curaj şi românitate. “Înaltul”, aşa-i spuneau apropiaţii şi credincioşii prezenţi duminica la slujba de la Catedrală, şi poate că puţini ierarhi vor mai fi meritat, pe măsura lui, acest apelativ.

Am fost contemporani cu un om mare.

(…) Turpitudinea monumentală a televiziunii (ruşinii) noastre naţionale n-a întîrziat să pună început unei posterităţi confuze, ingrate şi indigne, prezentîndu-l, în loc de înfiorată pomenire, ca pe un “legionar” şi ca pe un “securist” ajuns în scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan de la Cluj. Iată că insinuările sau deducţiile vicioase, pe care le-a răbdat creştineşte în iarna vieţii, îi războiesc sufletul şi după moarte. Nici lămuritoarele sale Memorii, nici fermele sale declaraţii publice, nici lipsa oricăror dovezi că ar fi săvîrşit ceva reprobabil ca “legionar” sau că ar fi făcut mai tîrziu “poliţie politică” n-au putut pune capăt voluptăţilor calomnioase ale abjecţiei ambiante. Din fericire, adevărata judecată nu aparţine oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care i-a dat robului Său Bartolomeu Valeriu ani îndelungaţi, putere şi har ca să-I tălmăcească Scripturile şi să-I păstorească turma, la răscruce de veacuri şi de milenii. (…)”

*

“Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor”,

se spune într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, de către Consiliul Eparhial.

Decesul a survenit la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, precizează sursa citată.

“Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecţiuni care i-au marcat ultima perioadă de viaţă. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu”,

se mai arată în comunicat.

Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor din altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.

“În toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii noastre vor înălţa rugăciuni pentru iertarea păcatelor şi dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Părintelui nostru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu şi pentru veşnica sa odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de aleşii săi. “Dumnezeu să îl odihnească în pace şi pe toţi cei îndureraţi să îi aline cu mângâierea Duhului Sfânt!”, arată comunicatul.

*

(…) Supranumit “Leul Ardealului”, pentru intransigenţa şi conservatorismul privind apărarea valorilor ordodoxe, Bartolomeu a fost singurul din întreg Sfântul Sinod care a cerut, în 2008, caterisirea mitropolitului Nicolae Corneanu şi a episcopului Sofronie din Timişoara, acuzaţi de abatere “doctrinară şi disciplinară de la canoanele ortodoxe”, pentru că ar fi slujit alături de greco-catolici.

Bartolomeu a fost unul dintre cei care s-au opus intrării preoţilor în politică, agreată de Sfântul Sinod al BOR, nefiind de acord ca aceştia să activeze în partide, în Parlament sau în consiliile locale sau judeţene. Mitropolitul a emis chiar o scrisoare pastorală în care a comunicat preoţilor un regulament intern care făcea, practic, imposibil accesul acestora în structurile politice.

Într-o mărturisire făcută în cadrul unei întâlniri cu presa clujeană, în 28 ianuarie 2008, legată de sintagma “Leul Ardealului”, folosită prima dată de către maica stareţă de la Mănăstirea Râmeţ, înaltul ierarh ortodox a spus că leul, deşi este regele animalelor, “are parte de cea mai nenorocită moarte”.

“Leul, neavând duşmani naturali, nu-l mănâncă nimeni şi moare numai de bătrâneţe. Şi cum moare? Îi cad dinţii şi nu se mai poate hrăni, nu mai poate vâna, dar nici să mănânce din ce vânează altul. Şi moare ca un bicisnic, mâncat de furnici şi de muşte. Sper că nu îmi doriţi aşa ceva”, spunea IPS Bartolomeu, adresându-se jurnaliştilor.

***

ULTIMUL SAU CUVANT-TESTAMENT, CATRE PARINTII CRESTINI:

Va reamintim ultima sa Pastorala de Craciun, insotita de Declaratia de Presa, amandoua continand cele mai calde si mai ingrijorate indemnuri parintesti pentru familiile ortodoxe romanesti, atat de puternic atacate astazi:

CE AM FACUT CU LIBERTATEA DUPA 21 DE ANI?

***

***

***