De la infricosata vedenie a Sfantului Antonie cel Mare despre eretici la “traditia” pangaritoare a “Saptamanii de rugaciune” comuna cu heterodocsii

• Extras din: MARELE ANTONIE ŞI ECUMENISMUL DE ASTĂZI

Înfricoşata vedenie a Sfântului Antonie despre eretici: catâri necuvântători în jurul Sfintei Mese

Este cu adevărat înfricoşată vedenia avută de Sfântul Antonie pentru ereticii aflaţi în bisericile dreptslăvitoare. Această vedenie ilustrează şi explică sugestiv pricinile pentru care Sfinţii Părinţi opresc cu canoane soborniceşti intrarea ereticilor în sfinţitele locuri, participarea lor la slujbe şi liturghii, rugăciunea împreună şi închinarea împreună cu dreptslăvitorii. Ereticii, care nu primesc învăţăturile Bisericii, ale Apostolilor şi Sfinţilor, sunt înrâuriţi de draci şi de tatăl lor, Diavolul, spre a-şi propovădui vederile rătăcite. Pentru aceasta, învăţătura lor e „stearpă, neînţelegătoare şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor”.

Sfântul Antonie s’a cutremurat şi s’a înspăimântat când Dumnezeu i-a îngăduit să vadă arienii în jurul Sfintei Mese ca nişte catâri, lovindu-o şi pângărindu-o. Atât de mare era necazul şi tristeţea sa, încât a început să plângă, la fel ca şi mulţi alţi credincioşi de astăzi, mâhniţi şi înlăcrimaţi la vederea ereticului papă intrând şi pângărind biserica Sfântului Gheorghe din Fanar, acelaşi Sfânt pe care Vaticanul l-a abolit. Sântem siguri că dacă patriarhii, arhiepiscopii şi episcopii ar citi şi afla despre vedenia Sfântului Antonie – bineînţeles, ca nişte dreptslăvitori care cinstesc şi urmează pe mai departe viaţa şi predania Sfinţilor – vor înceta primirile şi vizitele reciproce, săptămânile de rugăciune împreună şi trimiterea reprezentanţilor lor la sărbătorile anuale. Altfel, şi ei se vor face părtaşi în înfricoşata vedenie a Sfântului Antonie.

Potrivit „Vieţii” istorisite de Marele Athanasie,

“pe când Marele Antonie şedea, îndeletnicindu-se cu rucodelia sa, a fost răpit cu duhul şi suspina fiind în vedenie. Apoi, după câtva timp, s’a întors către monahii cei ce erau împreună şi, cutremurându-se, tot suspina. Şi, plecându-şi genunchii, a rămas aşa multă vreme, iar după aceea s’a sculat Stareţul plângând. Înfricoşându-se şi înspăimântându-se cei ce erau cu dânsul, îl rugau să le arate cele văzute, supărându-l şi silindu-l să le spună; atunci el, suspinând tare, a spus către dânşii: «O! fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta. Mânia lui Dumnezeu are să cadă asupra Bisericii, şi ea are să fie dată oamenilor celor ca dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s’ar fi făcut nişte azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce umblă fără de rânduială. Deci, atunci suspinam că am auzit un glas, zicând: „Se va defăima altarul Meu». Acestea le-a văzut Stareţul şi după doi ani s’a şi întâmplat năvălirea arienilor şi răpirea Bisericilor, când şi vasele cu sila răpindu-le, făceau să fie purtate de mâini păgâneşti; când şi pe păgânii de la prăvălii îi sileau să-i aducă cu dânşii şi, fiind ei de faţă, jucau deasupra Mesei precum voiau. Atunci toţi am cunoscut”, zice Sfântul Athanasie, „că azvârliturile de picioare ale catârilor vestite lui Antonie înainte, acum arienii le lucrau ca dobitoacele. După ce a văzut

această vedenie, a mângâiat pe cei ce erau cu dânsul, zicându-le: «Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum s’a mâniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi dreapta credinţă biruind va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă întinaţi unindu-vă cu arienii, că nu este a apostolilor învăţătura aceasta, ci a dracilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, neînţelegătoare şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor».”[9]

Mânia lui Dumnezeu a cuprins Biserica de mulţi ani. Papismul şi ecumenismul biruiesc. La vremea lor, Marele Athanasie şi ceilalţi Sfinţi Părinţi au înţeles primejdia înfăţişată în vedenia Marelui Antonie. Sântem acum martori ai întinării bisericilor şi Sfintelor Altare cu rugăciuni în comun şi liturghii laolaltă cu „neînţelegătorii” (iraţionalii) eretici; asistăm la această întinare şi o lăudăm, alăturându-ne noi înşine la lovirea Sfintei Sfintelor.

Dacă priveşte cineva la liturghiile şi rugăciunile în comun ale ecumeniştilor, precum cele din Canberra, de la a Şaptea Adunare Generală a Consiliului Mondial al aşa-ziselor Biserici, cu frecventa participare a preoţilor homosexuali care îndrăznesc să ţină Sfântul Potir, precum şi a episcopeselor şi preoteselor, priveliştea depăşeşte chiar şi vedenia Marelui Antonie”.

Integral AICI

***

• Basilica: RUGĂCIUNE ŞI COOPERARE PRACTICĂ PENTRU UNITATEA CREŞTINĂ

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează:

Bisericile creştine [?!, n.n.] din întreaga lume organizează în a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie) seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2011 este inspirată de textul scripturistic „Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2,42).

[Despre ce “impartasire si frangere a painii” este vorba, impreuna cu cei care se afla in erezie? Ce are in comun intelegerea dreapta a Euharistiei ca impartasire reala din Trupul si Sangele lui Hristos, cu conceptiile si practicile protestante care reduc actul la o dimensiune simbolica si comemorativa?! Cum tema aceasta nu face, cel putin, obiectul unui dialog sau dezbateri teologice – care ar fi, in mod normal si inevitabil, polemice si, din partea noastra, apologetice – atunci care poate fi numitorul comun sub care ortodocsii indraznesc sa se puna laolalta cu ereticii? Exista vreo cale de conciliere fara tradarea grava a dogmatizarii celei mai importante Taine?, n.n.]

În urma consultărilor Patriarhiei Române cu responsabilii pentru dialog local ai Bisericilor creştine din Bucureşti în vederea definitivării programului Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18-25 ianuarie 2011), s-a convenit asupra cadrului general de desfăşurare a acestei manifestări ecumenice tradiţionale, care se va desfăşura după următorul program:

– Marţi, 18 ianuarie, Catedrala Patriarhală (Dealul Mitropoliei) orele 16.00;
– Miercuri, 19 ianuarie, Biserica Evanghelică C.A (strada Luterană 2), orele 17.00;
– Joi, 20 ianuarie, Biserica Armeană (Bulevardul Carol I, 43), orele 17.00;
– Vineri, 21 ianuarie, Biserica Reformată (biserica Calvineum, strada Luterană 13 bis), orele 17.00;
– Sâmbătă, 22 ianuarie, Biserica Greco-catolică (strada Sirenelor 39), orele 17.00;
– Duminică, 23 ianuarie, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor obişnuite;
– Luni, 24 ianuarie, Biserica Anglicană (strada Arthur Verona 3), orele 17.00;
– Marţi, 25 ianuarie, Catedrala Romano-Catolică “Sfântul Iosif” (strada General Berthelot 19), orele 17.00.

Patriarhia Română reaminteşte clerului ortodox că potrivit hotărârii Sfântului Sinod nr. 6745/29 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală, alte catedrale şi biserici ortodoxe din ţară şi străinătate, reprezentanţii celorlalte culte creştine vor asista la slujba ortodoxă (Vecernia), fără implicare liturgică. După slujba ortodoxă, reprezentanţii oficiali ai celorlalte Biserici creştine vor putea prezenta mărturii asupra convieţuirii paşnice şi cooperării ecumenice locale sau regionale astăzi.

Clericii ortodocşi români prezenţi la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creştine, vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar, apoi, vor putea rosti un cuvânt privind tema întâlnirii.

[Desi titulatura “Saptamanii” cu pricina – care, ca sa glumim apropo de una din marile polemici ( “furtuni intr-un pahar cu apa”) ale zilei , pentru ecumenisti pare ca incepe de marti 🙂 – implica intrinsec ideea de “rugaciune comuna”, observam cum Patriarhia Romana evita cu diplomatie sa vorbeasca despre asa ceva, pentru ca este flagrant impotriva canoanelor, preferand termenul de “asistenta” (deci ceva pasiv) la slujbe, de ambele parti, “fara implicare liturgica”. Insa chiar si simpla “asistenta”, fara scop marturisitor, ca situare pe picior de egalitate cu credintele hulitoare ce pastreaza numai partial si intinat Revelatia, dar sunt lipsite de har, simpla injosire a Bisericii prin nivelarea la “numitorul comun” al “crestinismului” amorf, sincretist, antihristic, fara a marturisi adevarul si UNICITATEA Ortodoxiei inseamna, tacit, o CONTRA-MARTURIE, o sapare discreta, dar eficace, la temelia Bisericii cele Una, care ramane in veci Biserica Ortodoxa si numai ea! Vezi, pentru aceasta, si legaturile de mai jos.

De remarcat faptul ca exista destui ierarhi ortodocsi romani care, constientizand cele aratate si de noi mai sus, refuza sa se mai alinieze, unii de ani buni, acestei “traditii” de sorginte masonica, instituita si poruncita pentru a imprima in subconstientul colectiv relativismul religios, pentru a usura dizolvarea constiintei ortodoxe si a pregati teren pentru “religia viitorului”, “umanismul” spiritual omogenizant si pustiitor al Antihristului.

Dintre ei, amintim pe IPS Bartolomeu Anania (astazi, bolnav si operat la Viena, inlocuit de vicarul PS Vasile Somesanul), IPS Teofan Savu, IPS Iustinian Chira, IPS Teodosie Petrescu, PS Sebastian Pascanu, PS Galaction Stanga, s.a. Exemplele acestora nadajduim sa se inmulteasca si sa constituie “aluatul cel bun” pentru intreaga ierarhie. n.n.]