Război întru Cuvânt

***

Din: Parintele Arsenie Boca, “Cararea Imparatiei”

A N T I H R I S T

“El e “acela” care va veni in numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot pămantul. Căci “acela” va primi să fie impărat peste strălucirea tuturor impărăţiilor pămantului.

Creştinii – cu numele – din pricina inmulţirii fărădelegilor care sting Duhul, aşa se vor slăbi la minte, incat de frică mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului, “căci credinţa nu este a tuturora”. Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da indrăzneală Satanei, care va lucra in “acela” tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mantuiască. De aceea, pentru că iubesc păcatul mai mult decat pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezămant minciunii, şi să cadă sub osandă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au indrăgit nedreptatea.

Iudeii de odinioară, impinşi inlăuntru de “acela” au răstignit pe Domnul, inţepandu-i călcaiul, şi nu I-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă Domnul, pogorandu-Se prin cruce la cei din inchisoare, a spart veşnicele incuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci umblă protivnicul ca un leu turbat intăratandu-şi uneltele, ca măcar faptele şi invăţătura Mantuitorului să le intunece in necredinţă. Continuare »

19 Comentarii »

• Va recomandam si: SFANTUL ANDREI, CEL CARE NE-A SCOS “DIN ADANCUL INSELACIUNII” (cu Troparul si cu alte linkuri, inclusiv la cantari din slujba Sfantului, si multe alte resurse)
  

Predica Mitropolitului Augustin de Florina

Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei.

Andrei este unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Tradiţia spune că după Înălţarea lui Hristos la Cer şi după Cincizecime a propovăduit Evanghelia în Sciţia sau în Kolhida. Există şi mărturii scrise, că a predicat în Bitinia şi Pontul Euxin, în Propontida, în Calcedon şi în Bizanţ, în Macedonia, în Tracia, în Tesalia şi în Grecia până la Herson. De la Herson s-a întors în Bizanţ şi după ce l-a hirotonit acolo episcop pe Stahie, a venit în Peloponez. În Patras a fost arestat de către antipatul Egheat care l-a răstignit cu capul în jos.

Acesta a fost sfârşitul Sfântului. Dar care a fost începutul? Astăzi se citeşte acea pericopă evanghelică care vorbeşte despre prima întâlnire a Apostolului cu Hristos (vezi Ioan 1, 35-52). Continuare »

15 Comentarii »

Vezi si:

• Slujba si Paraclisul (text) Sfântului Noului Sfinţit Mucenic FILUMEN CIPRIOTUL (29 noiembrie)

• Ceremonia de asezare in randul sfintilor a NOULUI SFINTIT MUCENIC FILUMEN, cel ucis de sionisti acum 30 de ani, la Fantana lui Iacob

• Proslavirea Sfantului Sfintit Mucenic Filumen Aghiotafitul

***

Fragmente din articolul apărut în Orthodox America, al monahului Yeghia Yenovkian de la Măn. Paradise, Ellisville, Mississippi:

„…În săptămâna de dinainte, un grup de sionişti fanatici venise la mănăstire, la Fântâna lui Iacov, pretinzând că este un loc sfânt al iudeilor şi cerând să fie înlăturate toate crucile şi icoanele… Grupul a plecat proferând ameninţări, jigniri şi obscenităţi pe care creştinii din zonă le aud în mod regulat.

După câteva zile, pe 16/29 noiembrie, în timpul unei ploi torenţiale, un grup a năvălit în mănăstire; [Părintele Filumen] îşi pusese deja epitrahilul pentru vecernie. Tăierea în bucăţele a celor trei degete cu care făcea Semnul Crucii arată faptul că a fost chinuit, pentru a-l face să se lepede de credinţa sa creştină ortodoxă. Chipul îi era despicat în formă de Cruce. Biserica şi cele sfinte au fost pângărite. Nimeni n-a fost arestat pentru aceasta, niciodată.

Aş vrea să afirm că dacă nu l-aş fi cunoscut pe noul sfinţit mucenic Filumen, poate mi-aş fi pierdut credinţa. Eram necăjit, precum mulţi alţii, pentru că Adevărul este slujit atât de rău. Propăşesc tot felul de greşeli. Noi, clerul, suntem rareori păstori buni, şi cei ce-l caută pe Dumnezeu nu sunt mulţi, în vreme ce ereticii şi sectarii atrag la ei mulţimi, fără a conta cât de rele sunt învăţăturile şi vieţuirea lor. Reuşesc să merg mai departe doar ţinând înaintea ochilor mei chipul Părintelui Filumen.” Continuare »

16 Comentarii »

Parintele Arsenie Boca - Omul durerilor

“Discretia de care-i rogi – sa nu stie stanga ce face dreapta - e cea mai calcata in picioare porunca a Mantuitorului. Si inca de cei mai credinciosi ucenici! Nici sfintii n-au avut alata solutie decat fuga de oameni. Decat daca te hotarasti sa te lasi vorbit, discutat, strambat, denuntat, si chiar vandut…”.

***

Parintele Arsenie Boca - Suisul muntelui

• “Nimeni nu se mantuieste razletindu-se de Biserica, oricat ar crede ca salasluieste intr-insul Duhul lui Hristos”
• “Sunteti nemultumiti de preoti? Dar oare ce-ati facut pentru preoti ca sa fiti mai multumiti?! Credeti ca vina o poarta numai ei? Ei sunt fiii vostri! Cum i-ati nascut, asa ii aveti! Va trebuie preoti mai buni? Nasteti-i!”
  

***

Parintele Arsenie Boca – Primii pasi pe Cararea Imparatiei

“Mare este acela care numai de marimea lui nu se ocupa. Este cel care creste fara sa stie, ca bobul de grau in stralucirea soarelui. Daca este o crestere naturala, este si o crestere supranaturala. Caci adevarata dimensiune a desvarsirii este smerenia”.

***

*

TOATE INREGISTRARILE DOCUMENTARELOR RADIO CU PARINTELE ARSENIE BOCA POT FI GASITE SI DESCARCATE DE AICI

***

SOCOTELILE INŢELEPCIUNII CU MOARTEA

• Continuare de la: PARINTELE ARSENIE BOCA (†28 nov. 1989) SI CHEMARILE LUI DUMNEZEU (“Cele sapte surle”) pe… Cararea Imparatiei: “Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume”

Cand nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptăţii Sale, cand, spre pedepsirea răutăţii, ingăduie războaiele. Atunci viaţa oricui se află in primejdie de moarte, şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. Să cercetăm, intre marginile fagăduite, pricina aceasta, a războaielor, care pe mulţi ii spală de fărădelegi in şiroaie de lacrimi. Luăm ca gand de ajutor in darea răspunsului voinţa lui Dumnezeu, care urmăreşte ca toţi oamenii să se mantuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie. Drept aceea, Dumnezeu, cel milostiv intru dreptăţi, pe cei nebăgători in seamă sau potrivnici – dar totuşi oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei ii induplecă să vrea şi ei ce vrea Dumnezeu, adică mantuirea, singurul lucru cu adevărat de trebuinţă. Continuare »

18 Comentarii »

DESPRE PARINTELE ARSENIE BOCA – NUMAI LA TIMPUL PREZENT

21 de ani de la moartea mutarea la Viata vesnica a parintelui ARSENIE BOCA

Vezi si:

• PARINTELE ARSENIE BOCA (†28 nov. 1989) SI CHEMARILE LUI DUMNEZEU (“Cele sapte surle”) pe… Cararea Imparatiei: “Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume”
• Minuni vechi si noi ale parintelui Arsenie Boca

• 2010 – „Sfântul Ardealului“: 30.000 de pelerini, la mormântul părintelui Arsenie Boca

***

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca astazi toata ziua sa am grija sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac, si astfel, tinand la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajuta-mi ca rugaciunea Prea Sfant Numelui Tau sa-mi lucreze in minte mai repede decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, ca iata mint in tot ceasul. Continuare »

20 Comentarii »

“Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt”.

Mai puteti citi/asculta de/despre parintele Arsenie Boca si:

***

CELE SAPTE SURLE (fragmente)

“Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?”

” (…) Impărăţia vieţii veşnice s-a propovăduit şi e deschisă; pe impărat Il cunoaştem şi iubirea I-o ştim; supuşii insă tare greu s-adună ca să fie una, de aceea trebuie răsunet de surle, după grosimea de ureche la care au ajuns supuşii Impărăţiei.

N-ar trebui decat să-L recunoaştem toţi pe Dumnezeu ca Tată şi că noi toţi Ii suntem fii şi, potrivit cu această cunoştinţă, să ne oranduim viaţa. Pană nu recunoaştem că avem indoită fire şi indoită viaţă: una pămantească şi alta cerească fără de sfarşit şi incepand de aici, pană atunci tot pe afară ne ţinem de rostul la care vrea Dumnezeu să ne ridice. (…) Căci noi suntem pieritori cu firea pămantească, dar nemuritori cu firea cerească; veşnicia noastră insă de noi atarnă unde s-o petrecem.

Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mantuiască nu poate fară noi. Drept aceea, in tot felul ne cheamă ca să-l cunoaştem ca Tată şi pe noi intreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. O cunoştinţă sigură despre acestea – iar credinţa ajută şi duce la această siguranţă – inclină inima, sau dragostea, ca să implinim cu toată voia porunca cea mare a iubirii, in care se rezumă toată strădania lui Dumnezeu.

Căci firul iubirii ridică fiii spre cerescul Tată, şi pogoară pe Tatăl, Fiul şi Duhul in fii. Iar pe fii Dumnezeul iubirii ii leagă intreolaltă ca să fie una, ceea ce cand se implineşte, minunează lumea, şi o sileşte să cunoască pe Dumnezeu, din fii, căci fiii uniţi in iubire trăiesc in El şi arată in lume capătul pămantesc al Impărăţiei cereşti. Aceasta e pe scurt voia Tatălui şi rugăciunea Fiului, să prindă şi societatea omenească in aceeaşi iubire Treimică.

La această trăire a vieţii veşnice, cu incepere de aici, Dumnezeu isi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată cateva dintre ele:

1. Chemarea lăuntrică a conştiinţei;
2. Chemarea din afară a cuvatului;
3. Chemarea prin necazurile vieţii;
4. Chemarea prin necazurile morţii;
5. Chemarea prin semnele mai presus de fire;
6. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist;
7. Chemarea la Judecată.

Continuare »

21 Comentarii »

Trebuie crestinul incepator sa se faca invatator aproapelui in lucruri care tin de credinta?

(Extras din: Arhim. Lazar Abasidze, Bolile sufletului)

Pe fondul ravnei duhovnicesti, provenita din  trufie, din aprinderea omului cu slava desarta din parerea de sine, se dezvolta adeseori patima de a-i invata pe altii. In vremea noastra a devenit  un lucru obisnuit ca fiecare sa-si invete si sa-si moralizeze aproapele, desi foarte des se fac invatatori cei care inca n-au facut nici macar cativa pasi in viata crestina, ci doar i-au aruncat o privire prin usa intredeschisa. Cum se intampla adeseori in ziua de astazi, omul, dupa ce si-a petrecut toata viata in necredinta si in pacate s-a pocait si si-a schimbat intrucatva modul de a trai, a mers de cateva ori la biserica sau a stat cateva zile la manastire, a aflat cateva legi si conceptii crestine, a facut cunostinta cu unele reguli si randuieli bisericesti, in mod nemeritat, indata incepe sa-i invete si sa-i mustre pe apropiatii sai, pe prieteni si rude, sa le reproseze necredinta, neimbisericirea, chiar sa-i acuze ca sunt slujitori ai satanei si asa mai departe.

In numeroase cazuri, proaspatul convertit a inceput sa-i „indrepte” pe apropiatii sai. Se straduie din rasputeri sa-i converteasca si sa le mantuiasca sufletele, ajunge el insusi sa se poticneasca nu dupa multa vreme, ajunge sa cada si sa se intoarca la viata pacatoasa de mai inainte. Iar cei pe care el ii mustra, vazandu-l in starea aceea  jalnica, atribuie crestinismului insusi inutilitatea si neputinta si se indeparteaza si mai mult de Biserica, de Dumnezeu.

Cei mai multi dintre noi, indata ce citesc in cartile duhovnicesti ceva instructiv sau sesizeaza o idee interesanta, se grabesc sa-i „serveasca” aproapelui, „spre invatatura”, ceea ce au citit, sa-l moralizeze, sa-i dea sfaturi cu privire la aplicarea unei reguli sau alteia din Sfintii Parinti, dar ei insisi nu s-au folosit inca de regulile acelea si nici nu au de gand sa se foloseasca. Continuare »

55 Comentarii »

- Cum obisnuim copilul cu viata duhovniceasca?

- Din copilarie trebuie obisnuit cu rugaciunea, cu biserica, cu slujbele. Multi parinti isi aduc pruncii la slujba. Ei stau si asculta rugaciunile bisericii, ii cer lui Dumnezeu ceva anume, se spovedesc de pacatele lor copilaresti. Unii se apropiau la Sfanta Spovedanie si spuneau: „Parinte, eu n-am ascultat de parinti, i-am scuipat, i-am muscat, i-am batut cu picioarele”. Nu demult, un baiat de doi ani si un pic si-a marturisit pentru prima data pacatele: „N-am ascultat-o pa mama, am calcat-o cu piciorusele”. Dumnezeu primeste aceasta spovedanie.

Imi aduc aminte de o familie in care parintii isi invatau copiii despre cele bune. Ei aveau un baietel de 3 ani, micut inca. El iubea pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si pe Sfantul Nicolae. Si, de fiecare data cand ma­ma sa ii spunea ceva frumos, el se ducea in coltul sfant si se ruga. Si nu se putea apropia decat de icoana cu Sfantul Nicolae, pentru ca doar aceea era mai jos. Si odata pe cand parintii erau plecati in oras, el se juca cu carligul de la usa. Dintr-odata usa s-a blocat! Apoi el a mers la baie si a deschis robinetul, dar nu a mai reusit sa-l inchida. Apa a curs si a ajuns deja in camera. Intorcandu-se, parintii au vazut ca apa curgea in strada si au incercat sa deschida usa, dar era blocata. Au intrat in casa pe geam. S-au uitat mai bine si ce sa vada? Fiul lor era culcat in asternutul uscat, in timp ce apa din casa ajungea pana la genunchi. Atunci au intrebat:

- Feciorasule, cum te-ai salvat?

Iar el le-a raspuns:

- Bunicul m-a asezat pe pat.

- Care bunic?

- Si el a aratat spre icoana Sfantului Nicolae.

*

- Fiul meu are 17 ani si nu ma mai asculta deloc, nu-mi vorbeste. Cum as putea sa ma rog pentru el?

Sa spuneti de cate 150 de ori rugaciunea „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te”. Cuviosul Serafim de Sarov spunea ca cel care va trece prin valea Maicii Domnului si va zice de 150 de ori „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te”, va fi sub ocrotirea Maicii Domnului. Sfintii Parinti au vorbit mereu despre cinstirea Maicii Domnului si despre rugaciunea adresata ei pentru ajutor. Rugaciunea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu are o mare putere. Prin rugaciunile Maicii Domnului, harul lui Dumnezeu pogoara atat asupra mamei, cat si a copilului. Dreptul Ioan de Kronstadt spunea: „Daca toti ingerii, sfintii si toti oamenii in viata s-ar aduna si s-ar ruga Maicii Domnului, rugaciunea catre ea ar depasi, prin puterea ei, orice rugaciune.”

Imi aduc aminte de o familie. Era pe vremea in care noi slujeam in parohie. O mama pe nume Nata­lia avea doua fiice, Liza si Katia (Eliza si Ecaterina). Liza avea intre 13 si 14 ani si era foarte mofturoasa si nesupusa. Si, desi mergea la biserica cu mama ei, tot ramanea tulburata. Eu ma miram de rabdarea de care dadea dovada mama ei. In fiecare dimineata se trezea si-i spunea:

- Liza, hai sa ne rugam!

- Bine mama, citesc rugaciunile!

- Citeste-le.

Incepea rugaciunea, citea putin si-i spunea mamei sale:

- Citeste tu.

Natalia incepea sa citeasca si fiica ei ii zicea:

- Citesti prea repede!

Mama incepea a citi mai rar, iar ea:

- Da-mi, voi citi eu. Nu-mi place cum citesti tu.

Si astfel mama ei, cu multa rabdare, ii indeplinea toate rugamintile. In acea perioada era inutil sa o bata. Mama a rabdat. A trecut un timp, fata a crescut si s-a mai linistit. Rugaciunea facuta impreuna i-a fost de folos.

*

- Oare in timpul postului se pot viziona filme cu povesti, in care apar Baba Cloanta si alte personaje negative? Continuare »

26 Comentarii »

DRAGOSTEA, SMERENIA, BUNATATEA, RUGACIUNEA (II)

Despre uitare şi iertare

- Părinte, când credeţi că vom scăpa de sechelele comunismului, întreb aşa, ca un rascolnic?

- Toate sechelele comunismului din inima mea vor pieri odată cu mine. Aşa cum Dumnezeu l-a purtat pe Moise prin pustie patruzeci de ani, pe care putea să-i facă în trei luni, aşa Dumnezeu ne plimbă pe noi, până ce nu vom mai avea ce povesti despre Piteşti, Jilava sau Canal, ca să piară complexul acesta din noi, sau eventual ura. Dacă aţi citit „Jurnalul fericirii” al Părintelui Nicolae Steinhardt, el scrie că acolo, în închisoare, spuneau unii deţinuţi că iartă tot ce le-au făcut comuniştii, lor şi familiilor lor, îi iartă pentru absolut tot, dar nu uită, ştiţi… Şi zice Părintele Steinhardt: imaginează-ţi că mergi la spovedanie şi preotul la sfârşit îţi zice: „Domnul Dumnezeu să te ierte pe tine…”, dar Hristos ar interveni: „Stai, stai, Părinte! Frăţia ta îl ierţi, dar Eu nu-l uit!”. Asta m-a făcut şi pe mine să fiu mai atent… Adică înainte de a mă aresta a doua oară, începusem să scriu memorii din închisoare, şi cum scriam şi-mi aminteam persoane şi oameni, simţeam în inima mea cum creştea ura aşa, disimulat şi mă schimbam cu fiecare pagină cu care o scriam. Reuşisem să-mi găsesc o pace, făcusem Teologia, eram preot. Şi reuşisem să-mi schimb puţin inima mea. Dar acum toate acestea îmi aduceam în faţă nişte lucruri care-mi trezeau, nu dorinţa de răzbunare, dar aşa, o aversiune. Şi atunci mi-am spus: trebuie să uit, trebuie să uit, că altfel mă întorc la pierzania iniţială. Mai târziu am citit cartea Părintelui Steinhardt şi am văzut coincidenţa dintre gândurile mele şi ceea ce spune el. După cum şi el zice la sfârşit că socoteşte că Părintele Calciu are dreptate când vorbeşte de războiul întru cuvânt.

Şi am scăpat, mi-am propus să uit şi am uitat. Nu am uitat chiar toate numele, de unele îmi mai amintesc, îmi mai amintesc şi alţii din când în când, dar chiar pot să spun că am uitat, sau că amintirea unor nume nu mă mai tulbură deloc. Nu simt nimic în inima mea împotriva lor, sunt ca şi faţă de cineva pe lângă care am trecut şi ne-am dat „bună-ziua” şi atâta tot. Mare lucru să uiţi! Mi-a dat Dumnezeu aşa un har, aşa bunătate din cer, ca să mă facă să uit şi să iert. Să uit şi să iert. Aşa că numai atunci vom ierta toţi!”

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)

• Din: PARINTELE GH. CALCIU: “Prefer sa mor aici fara niciun compromis!”

***

Vezi si:

• Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu: DRAGOSTEA, SMERENIA, BUNATATEA, RUGACIUNEA (I): “Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din noi!”
• Ultimele zile ale Parintelui Gheorghe Calciu
• FILE DE PATERIC VIU CU PARINTELE CALCIU – ultimele sale zile de viata, la Spitalul Militar, povestite de maicile de la Diaconesti
• MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu
• Marturia Parintelui Calciu despre IPS Bartolomeu Anania – 2006

“ŞI NU S-A RĂNIT DE PIATRĂ PICIORUL MEU…”

(Cuvînt practic şi mărturisitor despre rugăciune)

În toamna lui 2006, anul trecerii sale la Domnul, călătorind prin Duhul României, cum îi plăcea să spună, părintele Calciu a mers şi la Cluj, ca de obicei, pentru a se întîlni cu Mitropolitul Bartolomeu Anania şi cu profesorul Raul Volcinschi. Cu fiecare avea o afinitate specială.

Vedea în arhiereu o putere şi un chip prin care dreptatea hotărniceşte cele îngăduite de celelalte, o piatră de hat aşezată de sus pentru rînduiala sobornicească. Se întîlneau un ierarh şi un preot, doi fraţi de cruce, doi nevinovaţi ieşiţi din închisorile comuniste, doi înţelepţi pe care cetatea nu mai îndrăznea să îi prigonească, dar pe care veacul încă îi mai privea pieziş.

Fostul universitar Raul Volcinschi este unul dintre cei care, la fel ca părintele Calciu, s-a întors în puşcăriile comuniste şi după 1964. Vorbitor de limbi slave, germanice, latine, dar şi de maghiară, doctor în Ştiinţe Economice şi licenţiat în Drept, fermecător povestitor şi neîncetat „uneltitor” pînă astăzi, într-o altă lume diplomat sau, poate, agent secret, profesorul Volcinschi are o statură care te ispiteşte să visezi că, de nu ar fost închis 16 ani, vîndut poterei uneori de năimiţi, alteori de imbecili, ar fi mutat împreună cu unii (ca, bunăoară, Ion Gavrilă Ogoranu) făgaşul istoriei româneşti mai departe de fatidica stîngă a sinuciderii naţionale. Venirea părintelui Calciu îi prilejuia anual identificarea unui punct de sprijin pe care cîte un amplu mecanism, nu definitiv pus la punct, ar fi putut întemeia o importantă răsturnare. Iar părintele nu se eschiva niciodată, căci se îndătinase, în iubirea sa, să îşi pună pentru prieteni, dacă s-ar fi cerut, însăşi viaţa.

Părintele Calciu s-a însoţit în această ultimă preumblare prin ţară cu prietenii săi cei mai apropiaţi, Demostene Andronescu, gazda lui bucureşteană de totdeauna, şi Marcel Petrişor, prieten la rău şi – cît a fost dat – şi la bine, pe o cale întortocheată şi amar despicată, ce începuse în Casimca Jilavei şi care, iată, refuza să se domolească. Iar acum părintele ducea în măruntaie o povară pe care nici măcar aceştia nu izbuteau să o cîntărească bine… Continuare »

20 Comentarii »

Cititi si:

• FILE DE PATERIC VIU CU PARINTELE CALCIU – ultimele sale zile de viata, la Spitalul Militar, povestite de maicile de la Diaconesti
• Ultimele zile ale Parintelui Gheorghe Calciu
• Fisier video cu secvente filmate de la inmormantarea parintelui Calciu – Man. Petru-Voda, 2006
• PARINTELE GH. CALCIU: “Prefer sa mor aici fara niciun compromis!”
• Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”
• PARINTELE CALCIU DE INVIEREA LUI 2003: “Sa ne iubim unii pe altii, acum cand ura invadeaza pamantul!”
• Fiul iubirii nu poate sa moara!

***

“(…) Vreau să vă mărturisesc dragostea pe care o am pentru voi toţi şi vă cer iertare pentru orice greşeală am făcut, că cine poate spune că este fără greşeală?!

Totuşi vă scriu această scrisoare cu gândul că dacă nu voi ajunge viu în America, prin ea să vă ajungă la urechi mărturisirea aceasta de dragoste şi de iertare… (…)

Sunt unii dintre dumneavoastră care cred despre ei că sunt mai buni şi judecă, iar acest lucru nu este îngăduit. Umilinţa şi smerenia sunt cheia tuturor virtuţilor. „Ce-ţi pasă ţie” – spune Sfântul Apostol Pavel – „dacă sluga aproapelui tău stă sau cade, dacă stă, pentru el stă, iar de cumva cade, pentru el cade.” Cine priveşte cu ochi duhovnicesc înlăuntrul lui nu va zice niciodată: „eu sunt drept”; această afirmaţie o face fariseul; ci, cuprins de jalea păcatelor pe care le descoperă întru el va spune împreună cu Sfântul Simeon Metefrastul: „eu sunt cel mai mare păcătos”. Nimeni în lumea asta nu este fără de păcat. Unul singur este, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici păcat, nici măcar prăvălirea spre păcat. (…)

Ar trebui să pomenesc pe fiecare după nume cu mulţumire şi dragoste căci voi aţi fost copiii mei iubiţi şi bucuria zilelor mele. Ar fi însă prea lung şi mă simt obosit…

Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi, cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni. Amin.

Preot Gheorghe Calciu,

31 octombrie 2006,
Spitalul Militar Bucureşti

***

” (…) Prietenilor mei de o viaţa, ucenicilor mei şi credincioşilor care mă vor însoţi pe ultimul drum, le mulţumesc… Dumnezeu să le răsplătească însutit dragostea, grija şi ajutorul pe care mi l-au dat! Nu sunt în stare să găsesc cuvinte de recunoştinţă pentru toate, cuvântul îmi este prea slab şi inima mea prea săracă, ca să pot exprima toată recunoştinţa mea pentru ei. Continuare »

18 Comentarii »