Din viata si minunile SFANTULUI IOAN DE RILA, ocrotitorul Bulgariei (19 octombrie)

Viața anonimă a Sfântului Ioan de Rila

În această lună – octombrie, ziua a nouăsprezecea – istorisirea vieții Sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce s-a nevoit în pustia Rilei, și a strămutării sfintelor sale moaște

I. Fost-a acest părinte un om trăitor după duh, bine credincios si iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu – slujindu-I Lui cu frică si cutremur.

El niciodată nu înceta a vărsa lacrimi, amintindu-si prorocestile cuvinte rostite prin gura lui David: „Spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda (Ps. 6, 6)“. Si, vietuind astfel în mare evlavie, s-a hotărât să părăsească lumea. Preacuviosul Ioan era păstor si nu avea nimic altceva în afară de un frate si un bou. Si gândind el să meargă în pustie, a luat împreună cu el boul si a pornit la drum. Si fără ca cineva să stie, a plecat astfel din locul său de bastină.

Atunci vrăjmasul diavol, care urăste tot binele, a intrat în inima fratelui său, vrând să-l întoarcă din cale cu alti oameni. Si l-au ajuns din urmă în câmpia zisă Mărdista, sub Stejarul cel de demult si din îndemnul diavolului începură să-l întoarcă de pe calea lui Dumnezeu. Si pentru aceasta el le-a făcut o mare rugăminte, în numele lui Dumnezeu, si a cerut doar clopotelul pe care-l purta boul, ca semn al lumii si ca aducere-aminte – ca să se stie cu ce a iesit din lume Sfântul părinte Ioan. Iar boul i-l luară. Si cu sfintele lui mâini legă Sfântul părinte boul sub stejarul zis „cel de demult“. Iar din acea vreme până astăzi se numeste acel stejar „stejarul sfântului părinte Ioan“. Si până în zilele noastre se cunoaste urma legăturii în jurul stejarului – ca pecete rămasă de la sfântul părinte.

Si, întorcându-si de la ei sfânta lui faţă, s-a îndreptat către pustia Rilei si, uitându-se înapoi, nici nu i-a binecuvântat, nici nu i-a blestemat, ci numai le făcu un semn, spunând: „Rămâneti cu râsul si batjocura voastră!“

II. Si porni el spre pustia Rilei si, ajungând în locul numit Golet, a petrecut acolo sapte luni. Iar fratelui său din nou i s-a făcut atunci dor de el si a plecat să-l caute. Deci, mergând, l-a găsit în acest loc. Iar când l-a văzut sfântul părinte că vine spre el, s-a întristat si s-a rugat lui Dumnezeu astfel:

„Dumnezeule, Părinte, Cerescule Atottiitorule, temelia tuturor lucrurilor, Dumnezeire de neînchipuit, Fiule al lui Dumnezeu si Unule-Născut, Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai întrupat pentru noi, căci chipul Tău purtăm, asemenea Mângâietorule si Duhule, Care de la Tatăl purcezi, Mângâietorule bun, fii întotdeauna cu mine si nu trece cu vederea lacrimile mele, căci Ție mă rog în toată vremea. Doamne Iisuse Hristoase, Împărate al Cerului si al pământului, nu sunt vrednic să spun acestea, însă nădăjduiesc în marea Ta milă, căci Tu ai spus: «Cereti si vi se va da; căutati si veti afla; bateti si vi se va deschide» (Mt. 7, 7). Astfel, nădăjduind în aceste cuvinte, îndrăznesc să-mi deschid gura mea, căci nu am alt Mângâietor si nici cui să-i spun durerea mea – nici tată, nici mamă. Tu stii viata mea încă înainte de a mă naste, Tu esti Făcătorul meu, Tu esti Mângâietorul meu, Apărătorul si Învătătorul meu Tu esti. Tu esti credinta mea si întărirea mea esti Tu. Tu esti alinarea mea si bucuria mea esti Tu. Tu esti Păzitorul meu si Ajutătorul meu esti Tu. Tu esti Făcătorul tuturor celor văzute si nevăzute, stiute si nestiute. Tu esti Părintele meu, iar eu, păcătosul, mă rog Ție, Doamne, si nu am pe nimeni în ajutor, ci doar îmi întorc fata către Tine, singurul Dumnezeu, si numai în Tine mă laud si în Tine îmi găsesc mângâierea. Singur sunt în această pustie si nu am cu mine decât acest toiag“.

Atunci a venit glas din cer grăindu-i:

„Bucură-te, luminătorule al acestui munte pustiu înzăpezit! Bucură-te, cel ales luceafăr strălucitor! Bucură-te, soare strălucitor peste pustia Rilei! Bucură-te, cel ce vietuiesti în această pustie ca un înger în trup! Ridică-te acum, ia-ti toiagul tău si mergi în locul de sub munte, pregătit tie, unde vei afla o pesteră!“

III. Si, pornind la drum, a aflat pestera si s-a sălăsluit în ea. Acolo nu pătrundea nici soarele si nu sufla nici vântul. Ci numai un înger venea la el, aducându-i mană de la Dumnezeu în chip de măcese. Si a petrecut astfel acolo, rugându-se lui Dumnezeu ziua si noaptea fără odihnă si niciodată nu se oprea din lacrimi când se ruga Domnului său.

Si, venind vrăjmasul înselător, îi spunea părute cuvinte îngeresti, voind să-l izgonească din acest sfânt loc. Dar nu a putut să-l clintească cu nimic. Nepotul sfântului părinte era cu el. A mers atunci vrăjmasul diavol si înselător la fratele sfântului părinte, îndemnându-l cu astfel de cuvinte:

„Am aflat pe fratele tău si pe fiul tău împreună cu el, în pustie, unde soarele nu se arată, nici vântul nu suflă, ci sunt numai fiare. Iar fiul tău va fi sfâsiat de fiare“.

Când auzi fratele sfântului aceste cuvinte ale vrăjmasului, se mânie si porni cuprins de mânie, din îndemnul diavolului, ca să-l alunge din pustie. Pentru că nu stia unde să-l caute, înselătorul diavol îi spuse:

„Te voi conduce până în acel loc unde trăieste fratele tău, dar copilul tău de acum a fost deja mâncat de fiare“.

Auzind aceste cuvinte, fratele sfântului s-a mâhnit pentru copilul său si i-a spus diavolului:

„Prietene, du-mă în acel loc si eu voi face ceea ce doresti“.

Si, pornind diavolul înaintea lui, au ajuns amândoi la locul unde pustnicea Sfântul părinte Ioan. Iar când l-a văzut, părintele s-a rugat lui Dumnezeu, zicând:

„Dumnezeule, Atottiitorule, Putere neînfrântă, ajutor în nevoi ca si în bucurie, Păstorule, iubitorule de oameni si milostive Părinte, nădejdea celor fără de nădejde, Ajutător celor ce se roagă Ție, Sprijinitorule al celor ce îndrăznesc la Tine, Mângâietorule al sărmanilor, auzi-mă, Doamne, fie-Ţi milă de mine si mă izbăveste de acest trufas vrăjmas, îndepărtând de la mine durerea care mă cuprinde, arată-Ți mila Ta spre mine si mă mântuie cu toti cei care ti-au plăcut Ție! Cu adevărat, Doamne, nu mă lăsa să fiu bucurie acestui vrăjmas!“

Si pe când se ruga el astfel, a venit fratele său, învătat de diavol, spunându-i cuvinte diavolesti, dorind astfel să-l însele si să-l scoată de pe calea lui Dumnezeu, ca să-l îndepărteze de chipul îngeresc. Sfântul părinte Ioan, întelegând că acestea nu sunt cuvintele fratelui său, ci sunt cuvintele înselătorului diavol, care nu doreste binele, ci răul, a privit către cer, zicând:

„Doamne, Iisuse Hristoase, nu mă îndepărta de la fata Ta si nu mă părăsi în vremea ispitirii mele, ci mă izbăveste de dusmanul meu, precum ai izbăvit pe Daniel din gura leilor, pe Tecla de foc, pe Anania, Azaria si Misail din cuptorul cel de foc. Mântuieste-mă, Doamne, de acest urâtor de oameni, ca să străbat scurta viată trecătoare si mă îndreaptă către pasnic liman, cum ai mers înaintea lui Israel, care a trecut marea ca pe uscat, iar pe vrăjmasii săi aceasta i-a înghitit de vii. Asa, Doamne, tinde mila Ta spre mine si fă să piară acest ucigas, care s-a ridicat asupra mea, si rusinează pe vrăjmasul meu, care se luptă cu mine. Pentru că Tu, Doamne, cunosti desertăciunea omenească. Fii mie ajutător si fă să piară asupritorii mei, care se ridică împotriva mea si care nu cunosc poruncile Tale. Fă-i părtasi chinurilor iadului si viermilor celor neadormiti, să le fie sălas focul cel vesnic si să se învrednicească de vesnicele munci, «unde viermele nu doarme si focul nu se stinge». Iar robului tău, Doamne, dă-i întărire, îndrăzneală si ajutor ca să meargă pe căile Tale si să-Ți slujească în vecii vecilor!“

Diavolul, auzind că Sfântul părinte Ioan zice „Amin!“, s-a înfricosat si a alergat la locul său, iar fratele a rămas. Si, întelegând fratele puterea sfântului părinte, nu mai îndrăznea să zică ceva, pentru că rămăsese singur, căci vrăjmasul, care-l învătase cuvintele cele rele, voind prin aceasta să-l abată de la calea cea dumnezeiască, fugise. Iar fratele, apropiindu-se, îl ruga cu mare jale si multe lacrimi să-i slobozească fiul. Sfântul părinte l-a slobozit si a plecat împreună cu tatăl său. Dar copilul era plin de credintă. Si astfel, stiindu-l evlavios, părintele Ioan s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, să nu pierzi sufletul acestui drept si cu cei păcătosi să nu-l scrii!“ Si a auzit Domnul rugăciunea sfântului si preacuviosului părinte Ioan. Si în acelasi ceas, la poruncă, un sarpe a muscat copilul, care se întorcea pe drum împreună cu tatăl său. Tatăl s-a întors si i-a povestit Sfântului părinte Ioan cele petrecute. Sfântul părinte a ascultat cele despre copil si a preaslăvit pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, primeste sufletul acestui drept la odihnă alături de Avraam, Isaac si Iacov“. Iar în ceasul acela sufletul a iesit din copil.

Tatăl lui l-a luat si l-a dus din acel loc. Sfântul părinte Ioan a poruncit să ducă copilul în locul numit Osenovo. Iar tatăl lui l-a îngropat si a plecat de acolo. Sfântul părinte Ioan mergea în acel loc pentru acest suflet drept. Si a făcut aici sălas de nevointă, iar pe sarpe l-a prefăcut în stană de piatră, ca să se cunoască puterea rugăciunii Sfântului părinte Ioan. Si, venind, oamenii luau din ea pentru tămăduirea de orice boală. Si a petrecut Sfântul părinte Ioan în această pesteră trei ani si sase luni, fără să se arate.

IV. Si iesind afară, el a găsit o stâncă înaltă de patruzeci de stânjeni si lată cât un scut mai mare. Si s-a cătărat pe această stâncă, petrecând pe ea sapte ani si patru luni. Nu se odihnea nici ziua, nici noaptea, bătându-si pieptul, plecându-si genunchii, vărsând lacrimi si omorându-si trupul cu postul si privegherea, prin geruri si vijelii, răbdând arsita si grindina, ori ploile – postind si priveghind ziua si noaptea. Îngerul Domnului urca la cer, înaintea lui Dumnezeu, nevointele si răbdarea sa. Si, cunoscând Dumnezeu răbdarea sfântului, îngerul venea la el, aducându-i mană. Începătorul răutătii a cunoscut că rugăciunea sfântului a fost primită la Dumnezeu si, mâniindu-se, a luat multi alti diavoli cu sine, formând o ceată, si a mers la locul unde sedea pe stâncă Sfântul părinte Ioan, rugându-se lui Dumnezeu. Ei au venit pe neasteptate, cu mare urgisire, socotind să-l îngrozească si dorind să-l alunge pe sfânt din acel loc. Dar n-au putut să-i facă nimic, pentru că îngerul lui Dumnezeu îl păzea si îl întărea. Si a fugit atunci diavolul, iar sfântul părinte Ioan se nevoia pe stâncă, rugându-se lui Dumnezeu multe zile si nopti, neîncetând a vărsa lacrimi. Diavolii, văzând nevointa lui, l-au aruncat de pe stânca a cărei înăltime era de patruzeci de stânjeni. Cu toate că prin acel loc era o potecută, sfântul nu voia să ocolească, si pe unde îl aruncaseră jos, prin acelasi loc se cătăra, iar stânca de unde îl aruncaseră si pe care se nevoia sfântul era înaltă si povârnită, însă el cu bucurie primea toate acestea. Până în ziua de astăzi se cunosc urmele pasilor săi pe stâncă si sângele prelins din răni.

Si, smerindu-se, sfântul a privit către cer si a zis:

„Doamne, Atottiitorule, nu mă părăsi si-mi fii mie Ajutător împotriva acestor vrăjmasi, izbăveste-mă si mă ajută să trec această viată scurtă si nu pomeni greselile mele pe care le-am făcut cu cuvântul, ori cu lucrul ori cu gândul, cu voie sau fără de voie, ci ca un Dumnezeu milosârd, fii mie în ajutor, ca să nu zică nelegiuitul: unde este Dumnezeul său? De aceea, Doamne, grăbeste si mă izbăveste de acest vrăjmas, ca să se preamărească numele Tău în veci“.

Iar când sfântul părinte a zis „Amin!“, în ceasul acela îngerul a bătut toaca de piatră si clopotelul a sunat deasupra gropii sfântului părinte, iar pustia s-a cutremurat si s-a tulburat ca un iezer, iar muntii au răsunat ca un clopot.

Si auzind diavolul zicându-se „Amin!“, precum si toaca si clopotelul, a fugit în locul care îi fusese pregătit, unde nu este lumină, ci întuneric vesnic. Si îndată a venit un înger din cer de la Dumnezeu si i-a spus sfântului:

„Îmbărbătează-te si întăreste-te, preaiubitul meu! Eu întotdeauna sunt cu tine! Nu te înfricosa, ci bucură-te, următorule al Prorocului si Înaintemergătorului Botezător, căci si el a trăit în pustie si a iubit-o pe aceasta. El s-a născut din cea stearpă, iar tu din cea roditoare. Bucură-te, luceafărul Meu strălucitor în acest munte pustiu! Bucură-te, soarele Meu strălucitor în pustia Rilei! Bucurati-vă si voi, munti care ati primit pe luminătorul pustiei! Bucurati-vă, toate neamurile pământului, închinându-vă moastelor pustnicului Ioan! Bucură-te si tu, pustie, căci ai primit pe luminătorul si vorbitorul cel împreună cu mine, în trup, asemenea îngerilor, înger pământesc si om ceresc”.

V. Atunci a venit la el Sfântul Ioan Teologul si, mângâindu-l cu dragostea cu care îsi înfasă o maică odrasla sa, l-a sărutat si i-a zis:

„Bucură-te, plăcutule al lui Dumnezeu, că s-a pregătit tie cununa slavei, pe care ai câstigat-o si care a înflorit în această pustie! Ridică-te si ia-ti toiagul tău si mergi în locul de mai înainte, unde ai primit chipul monahicesc si lasă-ti acolo toiagul tău, ce îti va fi semn spre pomenirea ta, căci asa ti s-a poruncit de la Dumnezeu“.

Si, sculându-se, pustnicul Ioan a mers în locul unde a primit mai întâi schima, sub munte, al cărui nume este Ruen, în locul numit Scrino.

Si, mergând acolo, nimeni nu l-a văzut cum a venit si cum a plecat. După porunca lui Dumnezeu, el si-a lăsat toiagul ca semn pentru lume si ca pomenire. Apoi, ridicându-se, a mers la Pernik, aflat în apropierea râului zis Struma, un loc stâncos, si acolo si-a făcut sălas de linistire, iar de acolo a mers în muntele Vitosa, făcându-si locas de linistire si aici. Si, venind la el îngerul Domnului, i-a spus:

„Bucură-te, slujitorule al lui Dumnezeu si împreună vorbitorule cu îngerii! Împlineste ceea ce ti s-a poruncit: ridică-te de aici si mergi la locul pregătit tie în pustia Rilei!“

Si, ridicându-se după porunca îngerului, a mers în pustia Rilei, unde cu sfintele lui mâini si-a pregătit locul de îngropăciune.

VI. Pe atunci tarul Petăr se afla în orasul Sredet, iar zvonul despre sfântul se răspândise pretutindeni. Auzind despre sfântul părinte, tarul a ales nouă vânători, poruncindu-le să meargă să vâneze în pustia Rilei. Si, poruncindu-le, le-a spus:

„Să nu vă întoarceti la mine până când nu veti afla locul unde se află sfântul părinte, ca să merg si eu să iau binecuvântare“.

Si, plecând vânătorii, asa cum le poruncise tarul, au căutat locul de nevointă al sfântului, dar nu l-au găsit. Petrecând multe zile în acea pustie – nici n-au găsit sălasul sfântului, nici vânat n-au prins. Întristati fiind, nu puteau să se întoarcă la tar, pentru că nu îsi împliniseră nici una din sarcinile încredintate lor, si nici nu mâncaseră de multe zile. Chemând numele sfântului, l-au rugat, zicând: „Sfinte părinte Ioan, arată-ni-te, ca să nu ne piardă tarul.“ Si i s-a făcut milă de ei, căci sfântul părinte stia hotărârea si gândul tarului.

Si într-o clipită au găsit o cărăruie si, pornind pe ea, l-au slăvit pe Dumnezeu, aflându-l pe sfânt. Văzându-i, sfântul părinte i-a întrebat: „Copiii mei, pentru ce ati venit? Au doară până acum nimic nu ati mâncat?“ Căci stia că trecuseră cinci zile de când nu mâncaseră. Atunci ei au mărturisit tot adevărul. La ceasul acela îngerul îi aducea sfântului hrană din cer, în chip de măcese. Si după porunca lui Dumnezeu ea s-a prefăcut în prescură si le-a dat lor mană sfântă ca să mănânce. Iar unul dintre ei era stăpânit de patima lăcomiei pântecelui si, văzând prescura, cugeta în inimă astfel: „Ce vom face aici nouă bărbati doar cu câte o prescură asa mică?“ Cunoscând gândul lui, sfântul părinte Ioan a ridicat rugăciune către Dumnezeu în inima lui, spunând: „Doamne, care ai săturat cinci mii de bărbati cu cinci pâini (Mc. 8, 4-9), arată-Ţi si aici puterea Ta si binecuvântează această masă“. Si au mâncat toti si s-au săturat si a rămas jumătate din ele. Iar unul dintre ei fusese bolnav si, de cum a mâncat, îndată s-a însănătosit, după cum spune Sfânta Scriptură: „Pâine îngerească a mâncat omul “ (Ps. 77, 29). Atunci, acesti bărbati, după ce-au mâncat, au preaslăvit pe Dumnezeu si s-au întors cu bucurie la tar. Si au povestit acestuia cu de-amănuntul cum l-au văzut pe sfânt. Si, auzind tarul Petăr, a dat slavă lui Dumnezeu.

VII. Si, luând cu sine multime de oameni si ostirea sa, a plecat să se închine sfântului părinte. Si, ajungând la râul numit Rila, i-au spus lui: „În locul de unde izvorăste acest râu e un semn pe calea ce duce la sfântul părinte“. Si apucând în susul apei au ajuns la stânca numită Stog. Dar nu au putut să meargă mai departe pentru că locul era îngust si povârnit. Ajungând la muntele Knisava, îi arătară de aici stânca unde se nevoia sfântul părinte. Si voind tarul să se apropie, nu a putut din pricina locului neprimitor. Atunci el îndată a trimis doi slujitori, cărora le-a spus:

„Mergeti si spuneti sfântului părinte: Părinte, am venit să vedem cinstita ta fată, dacă este cu putintă“.

Dar sfântul părinte le-a răspuns:

„Mergeti si spuneti-i: Alesule si măritule tar, totul este cu putintă la Dumnezeu, însă nu si la oameni. Dacă voiesti să mă vezi, asază-ti cortul tău pe un pisc, iar eu voi aprinde un foc, ca tu văzând fumul, eu să văd cortul tău, căci astfel ne este rânduit să ne vedem”.

Si făcu sfântul părinte un foc al cărui fum se înălta ca un stâlp la cer. Iar tarul Petăr vedea semnul sfântului părinte, iar preacuviosul căuta către cortul tarului. Amândoi au preaslăvit pe Dumnezeu si s-au închinat unul altuia.

Atunci tarul Petăr, umplând potirul său cu aur, i l-a trimis, zicându-i: „Primeste aceasta din partea stăpânirii mele ca să ai la îndemână în cele de trebuintă“. Sfântul părinte a luat potirul, iar aurul i l-a înturnat, spunând slujitorilor trimisi de tar:

„Mergeti si spuneti tarului: Astfel îti grăieste fratele tău: «Iubite frate, nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu, după cum este scris în Evanghelie (Mt. 4, 4). Eu, frate, nu am nici ostire de care să mă îngrijesc si nici nu am trebuintă de ceva. Pentru aceasta ia aurul tu, căci tie îti este de mult folos. Iar eu voi păstra potirul ce mi l-ai trimis, spre a ta pomenire si ca un semn al lumii.»“

Si i-a înapoiat aurul, iar potirul l-a oprit, spunându-le slujitorilor:

„Spuneti tarului: «Cu iuteală ridică-te din locul acesta căci este povârnos, dacă nu vrei să pieri tu si toti cei care sunt cu tine.»“

Auzind aceste cuvinte ale sfântului părinte, tarul îndată s-a ridicat si a pornit la drum, iar de atunci acel loc s-a numit până în zilele noastre „Piscul Ţarului“.

VIII. Si a venit Sfântul Ioan Teologul la Sfântul Ioan, zicându-i:

„Trimis sunt de Dumnezeu să te heretisesc: Bucură-te, preaiubitul Meu si dumnezeiescule slujitor, căci ti s-a pregătit tie cunună“.

Si în clipa aceea a zburat o albină albă si a intrat în gura lui. Si într-o clipită a început să se înalte  sufletul sfântului în văzduh, asa cum vulturul si porumbelul cu pieptul aurit zboară peste munti. Văzând aceasta, Sfântul Ioan Teologul a plecat, iar preacuviosul pustnic părinte Ioan a adormit în locul pregătit lui de Domnul, în a optsprezecea zi a lunii august.

IX. Iar trupul sfântului a rămas fără ca cineva să stie de el. Numai îngerul Domnului îi slujea. Trecând multe zile, tarul Petăr a trimis din nou să afle vesti despre sfântul părinte. Si au plecat iarăsi la drum să-l caute, dar nu l-au aflat. Întorcându-se la tar, acestia i-au spus: „Nu l-am găsit“. Ţarul mult s-a întristat si rugându-se la Dumnezeu a spus: „Cu adevărat n-am fost vrednic să-l văd pe sfânt“. Si, trecând multi ani, a trimis tarul din nou vânători în acel sfânt loc să vâneze. Iar acolo, în pustia aceea, nu se găsea nici tipenie de om, ci numai fiare, care mergeau la mormântul sfântului si se tămăduiau de bolile lor: cea oarbă vedea, iar cea schioapă, mergând la mormântul sfântului, se tămăduia. Pe când se aflau la vânătoare, au găsit o fiară fără vedere si au mers pe urmele ei, până la locul unde se afla sfântul. Au văzut aici multe fiare care nu se îndepărtau de locul acela, asteptând să primească milă de la sfântul. Vânătorii s-au bucurat că vor prinde mult vânat. Atunci, aceste fiare, văzând chip omenesc, s-au înspăimântat. Iar clopotelul a sunat si toaca a tocat si mare teamă i-a cuprins pe vânători, încât cugetau să fugă. Dar, văzând o candelă aprinsă, s-au apropiat si au văzut trupul sfântului, si au dat slavă lui Dumnezeu. Atunci au lăsat vânatul si s-au întors la tar, vestindu-i cele despre sfântul. Auzind, tarul s-a bucurat foarte că au aflat pe sfântul si îndată i s-a arătat în somn îngerul Domnului, spunându-i să caute trupul sfântului părinte, căci e poruncit de sus să fie adus în orasul Sredet.

X. Si s-a adunat lumea să meargă să aducă trupul sfântului părinte. Si, mergând, nu au putut să ridice trupul acestuia. Atunci au fost cuprinsi de mare tristete si au început să se roage lui Dumnezeu. Si s-a auzit către sfântul glas din cer: „Preaiubitul meu, săvârseste acum ceea ce ti s-a poruncit tie!“ Si îndată trupul sfântului a putut fi ridicat. Oamenii au început atunci să strige cu mare glas: „Doamne miluieste!“ Si au pornit spre locul dorit, iar trupul sfântului a mers după porunca Domnului. Si l-au adus pe acesta în cetatea Sredet. Si, făcându-i-se lui raclă, i s-a înăltat si biserică. Acolo au asezat sfintele moaste ale preacuviosului pustnic Ioan din Rila. Si tot bolnavul care mergea la el primea vindecare.

Astfel sunt minunile săvârsite de slăvitul si preacuviosul părintele nostru Ioan, pustnicul, cu darul dat lui de Domnul nostru Iisus Hristos. Să ne fie de ajutor nouă, celor ce ascultăm, citim si scriem (viata lui), ca să aflăm milă si iertare de greselile noastre în ziua Înfricosatei Judecăti, cu darul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, cinstea si închinăciunea, a Tatălui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin”.

(in: Sfantul Ioan de Rila, facatorul de minuni. Viata, testamentul, acatistul, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Sfântul Ioan vindecă un copil mut

Liubomir Ivanov Grigorov, locuitor al oraşului Dupniţa, strada „Prespa”, nr. 6, de profesie muncitor, în vârstă de 30 de ani, căsătorit, vizitând mănăstirea pe data de 3 iulie 1952, a povestit următoarele:

„Pe când aveam doi ani, m-am îmbolnăvit de scarlatină, în cea mai acută formă a ei. În urma bolii am rămas mut. În timpul epidemiei, în oraşul Stanke Dimitrov (Dupniţa) jertfele de copii erau uriaşe. Doctorii din oraş – dr. Daskalov, dr. Ianciulev, dr. Bersin şi dr. Sapundjiev, după ce mi-au făcut cel mai scump tratament, văzând că este cu neputinţă să fie biruită boala, au hotărât, după părerea lor, tratarea mea cu leacuri din popor. Aparţinând unei familii cu o poziţie religioasă, apropiaţii mei şi-au îndreptat ochii către Dumnezeu şi către Sfântul Ioan de Rila. Mergând să se închine la mănăstirea Rila au luat o cămăşuţă a mea pe care au lăsat-o la racla Sfântului Ioan de Rila vreme de 48 de ore după care m-am îmbrăcat cu ea, şi după 40 de zile de muţenie, eu din nou am primit cel mai înalt dar pe care l-a dat Cel Preaînalt omului – darul vorbirii. Din acea zi Sfântul Ioan a devenit patronul casei noastre. În războiul pentru apărarea patriei, la care am luat parte, am purtat întotdeauna icoana sfântului Ioan de Rila, cusută în hainele mele. Prin rugăciunea sa am fost apărat, ocrotit pe deplin, nefiind atins până la sfârşitul războiului.”

Cele de mai sus le întăresc cu semnătura mea: L. Grigorov,

Mănăstirea Rila, 3 iunie 1952

O femeie stearpă dobândeşte un prunc

Boris Hristov Potkov din satul Kremikovţi printr-o scrisoare din 11.XII.1952 ne înştiinţează următoarele: Velika Todorova Gaşeva a venit acasă la mine mai înainte cu câteva zile. Ea ne-a povestit următoarele: S-a născut în satul Kremikovţi, în anul 1908. S-a căsătorit cu Konstantin Gospodinov din acelaşi sat în 1929. Pe parcursul a douăzeci de ani nu a avut copii, în ciuda faptului că îşi doreau să aibă. Când a mers la biserică, s-a rugat din inimă Maicii Domnului ca să aibă şi ea un copil. Marea ei dorinţă era să viziteze mănăstirea Rila. Bărbatul ei nu credea însă în Dumnezeu şi nu o lăsa să meargă. Îndată după moartea bărbatului ei, Konstantin, în mai 1947, ea s-a măritat cu Todor D. Gaşov – văduv, din acelaşi sat. Şi cu cel de-al doilea bărbat vreme de doi ani nu a avut copii. De praznicul Sfântului Ioan – 1 noiembrie 1948, Venka a reuşit să-şi împlinească dorinţa ei mai veche şi împreună cu alţi câţiva oameni din satul nostru au vizitat mănăstirea Rila. Acolo preotul i-a citit ei o rugăciune înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Osenoviţa” şi ea s-a rugat fierbinte Născătoarei de Dumnezeu şi Sfântului Ioan de Rila ca să-i ajute şi să nască un copil. Plimbându-se prin mănăstire, au mers şi la mormântul Sfântului Ioan şi la agheasma Sfântului. Cu bucurie şi plini de mulţumire sufletească s-a întors în sat. La câteva luni de la întoarcerea de la mănăstire, Venka a avut un vis minunat. A visat un stareţ – pe Sfântul Ioan de Rila – înconjurat de pui, de boboci şi de felurite păsări, toate albe. Ea a spus: „Părinte, dă-mi un pui să văd de el, ca să mă bucur şi ţi-l dau după aceea înapoi.” Stareţul i-a dat un puişor şi i-a spus să aibă grijă de el. Ea l-a luat şi a început să-l îndrăgească şi să se bucure. Puiul s-a făcut un frumos porumbel, ale cărei aripi au devenit argintii. Apoi i l-a dat înapoi bătrânului şi s-a deşteptat. Nu a trecut mult timp după acest vis că Venka a rămas însărcinată. După o vreme, în prima zi a Naşterii Domnului, pe data de 7 ianuarie 1950, ea a născut o fetiţă frumoasă care a fost numită în Sfântul Botez Bogdana. Acum e alintată cu numele de Bonka. Anul trecut Venka a visat că împreună cu copilul a mers la mănăstire Rila A făgăduit că atunci când copilul va mai creşte, îl va duce pentru închinare la mănăstirea Rila.

Cele scrise mai sus cu acordul Venkăi Gaşova vor fi publicate, ea neavând nimic împotrivă.

Toate cele de mai sus le întăresc cu semnătura mea şi le-am scris după cum ne-au fost relatate:

B. Hristov,

11.XII.1952, sat Kremikovţi, Sofia

În aceeaşi scrisoare Boris Potkov aminteşte şi de o altă întâmplare cu o femeie care nu năştea şi care a dobândit un prunc prin binecuvântatul ajutor al Sfântului Ioan de Rila. Iată ce scrie el: „O altă femeie, care a dobândit un copil, după ce a mers la mănăstirea Rila este nora după bărbatul de-al doilea a Venkăi Gaşova. Aceasta s-a căsătorit în 1945. A umblat pe la băi şi pe la mulţi doctori. Profesorii care au consultat-o i-au spus că nu îi este dat să aibă copii. La mănăstirea Rila a mers împreună cu soacra ei Venka. Cu o jumătate de an înainte ca Venka să nască, ei i s-a născut o fetiţă, iar anul trecut încă una. Am întrebat-o pe mătuşa Venka, dacă e de acord să scriu şi despre ea. Ea vă va scrie personal. I-am dat adresa dumneavoastră. Nu mi-a spus încă nimic, de aceea vă dau numele acum.”

În scrisoarea din 22.I.1953, Boris Kotkov ne scrie ca o completare: „Cealaltă femeie, nora Venkăi Gaşova, despre care v-am scris mai înainte, mi-a spus că nu doreşte să facă cunoscută întâmplarea prin care a primit ajutor de la Sfântul Ioan; de aceea nu vă scrie”.

Sfântul Ioan apără închinătorii evlavioşi

Publicăm scrisoarea Elisavetei Kozarova din Sofia, strada „Rakovski”, nr. 120 A, către duhovnicul sfintei mănăstiri Rila, arhimandritul Evghenie (Şivarov).

„Sofia, 2.I.1953

Iubite părinte Evghenie,

Încă dintru început vă rog să fiţi atât de bun şi să faceţi o Sfântă Liturghie ca mulţumire către Sfântul Ioan de Rila pentru minunea care a făcut-o cu mine.

Aţi aflat deja, cu siguranţă, catastrofa ce s-a petrecut cu maşina cu care călătoream. Ne-am ciocnit pe podul care se află la marginea Dupniţei. Şoferul era beat. Maşina s-a răsturnat, toate geamurile s-au spart, patru oameni au fost grav răniţi, alţii s-au tăiat în cioburi. Şi din toţi zece câţi eram în maşină eu singură am rămas nevătămată, fără nici măcar o zgârietură. Mulţi s-au strâns în jurul meu şi se mirau cum de este cu putinţă una ca aceasta. Sfântului Ioan de Rila m-a păzit. Nu ştiu cum să-i mulţumesc Sfântului Ioan de Rila pentru milostivirea ce mi-a arătat-o. Vă rog aprindeţi-mi două lumânări – una înaintea Sfântului Ioan de Rila şi cealaltă înaintea Maicii Domnului.

Mulţumindu-vă mult pentru această slujire, – eu, bărbatul meu şi fiul meu vă dorim numai bine şi un Crăciun fericit”.

Cu sincere urări: E. Kozarova

(Extrase dintr-o noua carte, in curs de aparitie la Editura Sophia, Minunile Sfantului Ioan de Rila).