“Perioada în care agnosticismul şi ateismul înlocuiesc crestinismul este doar una temporară. Scopul ei este acela de a înlătura adevăratul Dumnezeu al creştinismului tradiţional, astfel ca oamenii să se poată întoarce inapoi să se închine ‘adevăratului Dumnezeu’ conform filosofiei revoluţionare, cum fac masonii până în ziua de azi. Noul Dumnezeu este «Marele Arhitect»“.

Primele doua parti ale articolului:

“Este potrivit să spunem câte ceva şi despre principiile care au stat la baza descreştinării masoneriei care nu sunt foarte străine de cele ce au dus la descreştinarea sau secularizarea lumii în general. Există mai multe studii scrise chiar de membri acestei organizaţii care mărturisesc cum şi de ce s-a descreştinat masoneria [1]. Mai întâi aducem mărturia unui mason care ne spune că schimbarea a existat:

„perfectă continuitate poate fi găsită doar în lojile recunoscute dintre 1717-1727. Apoi timp de un secol şi jumătate, fraternitatea şi-a modificat mult spiritul şi constituţia, trecând prin mult aşteptate reforme” [2].

Alt personaj impor­tant masonic spunea că

„Masonii înainte de 1717, erau oficial ‘catolici’, apoi au devenit ‘creştini’ şi în cele din urmă ‘noahiţi’” [3].

Un istoric mason, spunea în încheierea unui studiu despre trecerea de la creştinism la deism în masonerie:

„Avem motiv să ne bucurăm că de 240 de ani francmasoneria a fost deschisă pentru toţi oamenii care cred în Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului, si in fratietatea omenirii” [4].

Adică, după cum spun unii autori masoni, francmasoneria este „non-sectară”, dar înţelegând prin aceasta, nu îndepărtarea de secte, ci apropierea de ele prin neluarea în seamă a deosebirilor fundamentale dintre invatatura creştină autentic apostolică şi cea eretică.

Un detaliu semnificativ relatat chiar de autorul celui mai important document masonic, James Anderson (cf. Constituţiile, ed. 1738, p. 111), este acela ca in anul 1720, la cererea unor mari demnitari masonici, au fost adunate şi arse numeroase manuscrise vechi foarte valoroase, despre masoni. Adică cele care, printre altele, vorbeau despre o masonerie exclusiv creştină.

Trebuie să spunem că descreştinarea masoneriei, ca şi cea a Europei în general, s-a datorat mai ales faptului că atunci când protestantismul a fost pus în fata multiplelor divizări dintre creştini, în faţa unui dogmatism şi bigotism, cum era numit, nu a ştiut, nu a avut călăuzirea, înţelepciunea şi smerenia să se întoarca spre izvoarele autentice creştine ce fuseseră păstrate de Biserica Ortodoxă. Caci, după cum arată documentele, masonii îl preţuiau mult pe Sfântul Ioan Evanghelistul tocmai pentru că vorbise de iubirea întreolaltă, şi deci de o frăţietate mult dorită atât de ei, în faţa divizărilor vremii, cât şi de noi toţi până astăzi.

Dar, din nefericire, nu au ales calea unităţii întru dreapta credinţă, care fusese fundamentul vechilor bresle de zidari, ci pe cea a toleranţei şi depăşirii diferentelor dogmatice prin ignorarea lor. Prin Constituţiile masonice ale lui Anderson

„viziunile tradiţionale asupra religiei erau contestate în mod direct, căci ei cereau ca vederile lor religioase să se reflecte în toate aspectele vieţii, tot timpul. Francmasoneria susţinea că ar trebui să existe posibilitatea unei parţiale ieşiri volitive din religia denominaţională, a unor perioade de relaxare pentru a întoarce spatele diferenţelor denominaţionale. Implicaţiile au fost revoluţionare, fiind un pas către societăţile secularizate în care religie tinde să fie văzută ca fiind doar un compartiment al vieţii, mai degrabă decât esenţa ei” [5].

Intr-un articol din 1984 [6], reverendul mason N. Barker Cryer împreună cu comentatorii săi, ne prezintă în 40 de pagini traseul şi motivele descreştinării masoneriei. Mai întâi arată cum la începuturi, masoneria era impregnată de simboluri şi rugăciuni creştine, de invocări ale sfinţilor şi interpretări creştine ale ritualului. Apoi, treptat, prin primirea în rândurile sale a membrilor de origine iudaica, ritualul a început să fie modificat până când, la scurt timp după unirea celor două Loji din Anglia (1813), cea a Vechilor şi cea a Modernilor, a fost decreştinat total. Apariţia unei loji paralele celei oficiale se datorase în parte si eliminării referinţelor creştine din ritual, lucru pe care mulţi masoni nu l-au acceptat.

Cel prin care a fost pusă „crucea” pe mormântul referinţelor creştine din masonerie a fost ducele de Sussex, prinţul Augustus Frederick (1773-1843), primul Mare Maestru al Marii Loji Unite a Angliei. Despre acesta se spune ca era un „creştin devotat, dar un om al toleranţei” şi că „nu era un iubitor al dogmei” (B. Cryer, art.cit., p. 56).

Ştim de asemenea că era bun prieten cu multe familii evreieşti ce se impuneau pe plan social atunci”, că şeful rabin al vremii, Solomon Hirschell, cu care a fost prieten până la moarte, îl numea „prietenul lui Israel” (p. 56),

că era patronul regal al spitalului evreiesc, că „prin încercările sale de emancipare a evreilor ducele era cunoscut ca «ambasadorul evreimii in cercurile non-evreieşti»(Ibid.). Prin şeful rabin, ducele a putut de asemenea sa înveţe limba ebraică şi tot prin acesta „a devenit un mare colecţionar de cărţi si manuscrise evreieşti”. (Ibid.) Ducele a convocat un comitet în 1835 care a lucrat timp de şase luni la realizarea noului ritual descreştinat.Prin acţiunea pusă cale de duce, „toate aluziile creştine au fost eliminate în favoarea universalitaţii” (Ibid., p. 57).

„Ducele a salvat cu adevărat masoneria nu numai pentru Anglia, ci probabil pentru întreaga lume, dar în acest proces a trebuit să elimine tot ceea ce, într-o vreme de zbucium religios, ar fi putut aduce ofensă oricarui mason din lume. Pentru aceasta a fost descreştinată masoneria, şi el poate foarte bine să poarte laurii celui ce a crezut cu adevărat în Francmasonerie” [7].

Una dintre eliminări a fost cea a celor doi Sfinţi Ioan: Botezătorul si Evanghelistul, care au fost înlocuiţi cu Moise şi Solomon. In ce priveşte folosirea, până în zilele noastre a Evangheliei după Ioan în ritualul masonic, un mason relata următorul fapt. El povesteşte despre o lojă scoţiană în care la începutul ritualului se aduce Biblia, se deschide şi se spune La început era Cuvantul (In. 1, 1), iar la sfârşit se închide şi se spune Şi Cuvântul era la Dumnezeu. Apoi masonul adaugă plin de tâlc teologic:

„Ceea ce, bineînţeles, nu este niciodată spus, este următoarea propoziţie din primul capitol al Evangheliei Sfântului Ioan” (B. Cryer, art.cit., p. 62).

Ceea ce vrea să sugereze subtil aici autorul este că, în contextul descreştinării masoneriei, a fost eliminată exact acea propoziţie fundamentală a creştinismului, ce urma după cele două menţionate sus, cea care mărturiseşte învăţătura creştină de bază a Bisericii, dumnezeirea, Domnului nostru Iisus Hristos: ŞI DUMNEZEU ERA CUVÂNTUL. Un profesor de istorie masonică de la Universitatea Exeter din Marea Britanie, vorbind despre Volumul Legii Sacre prezent în fiecare lojă masonică, a mărturisit clar intr-o carte recentă:

La început era cuvântul, şi ‘cuvântul’ (logos), după cum arata filozoful iudeu din primul secol, Filon din Alexandria, poate fi identificat cu Inţelepciunea (Sophia). Francmasoneria nu este nici mai mult nici mai putin decât căutarea Inţelepciunii” [8].

Aşadar, chiar dacă este folosit un text din Noul Testament, acesta este citat incomplet şi tâlcuit conform religiei iudaice, dupa cum vom arăta mai pe larg în alt capitol (vezi şi mai jos, p. Idel).

Aşa-numitele „cele trei lumini” ale masoneriei: Cartea Legii Sacre, Echerul şi Compasul, în mai multe scrieri vechi (1724) erau descrise ca reprezentând pe Tatal, pe Fiul şi pe Sfântul Duh (Clarke, art. cit., p. 62), dar mai apoi, au fost lepadate asemenea interpretări ce făceau dovada „unui sectarianism extrem”. Intr-o lucrare masonică din 1740 (Dialog între Simon şi Filip), sunt două diagrame: una în formă de cruce, despre care se spune: „Aceasta este forma vechilor Loji”, şi una în formă de paralelogram, despre care se spune: „Această Lojă este loja nouă după regulamentul lui Desaguilers” (Ibid., p. 65). Alt comentariu: „Nu exista, bineînţeles nici un dubiu că francmasoneria nu mai este specific creştină. Si acesta este un lucru bun”. (Ibid., p. 66)

In legătură cu această descreştinare, masonul Barker Cryer se întreba:

„Daca masoneria a trebuit să fie descreştinată pentru fraţii noştri evrei, ar trebui poate, ca ea să fie «dez-iudaizată» pentru aderenţii musulmani, sau chiar «dez-scripturizată» pentru căutătorul hindus?” (art. cit., p. 60)

Cu această remarcă, autorul cleric încearcă să atragă atenţia asupra neajunsurilor unei strategii ce are ca principiu de bază cinismul neofensării nimănui prin ascunderea adevărului sub steagul toleranţei.

Deşi la început această organizaţie a fost înfiinţată de creştini protestanţi, deja in Constituţiile lui Anderson din 1723 şi 1738 se spune că

„dacă pe vremuri masonii creştini erau obligaţi să se conformeze obiceiurilor creştine din fiecare tara unde călătoreau sau munceau, acum, masoneria fiind răspândită în toate natiile, indiferent de diversitatea religiilor, s-a considerat totuşi că este mai logic ca ei să asculte de religia cu care toţi oamenii sunt de acord, lăsând fiecăruia opiniile specifice. Pentru că toţi sunt de acord cu cele trei mari porunci ale lui Noe, ceea ce este destul pentru a apăra cimentarea lojei[9].

Criteriul creştin a fost asadar lepădat, fiind înlocuit cu criteriul iudaic de evaluare a non-evreilor: poruncile noahide despre care vom vorbi şi mai jos.

O asemănare esenţială dintre masonerie şi iudaism este că nici una nu vorbeste despre mântuire şi dobândirea Impărăţiei Cerurilor, ci de o căutare a unei asa-numite „perfecţiuni morale”, pe care creştinul ştie clar că nu o poate dobândi cu mijloace proprii, având în vedere firea sa coruptă de păcatul strămoşesc, ci numai cu împreună-lucrarea harului Duhului Sfânt prin integrarea în trupul Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă. Iată ce spune iudaismul:

„In credinţa iudaică, mesianismul nu urmăreşte dobândirea răsplăţii eterne, ci pro­gresul spre perfecţiunea morală[10].

Lepădând credinţa ca mijloc de cunoaştere, masoneria a rămas doar cu cunoaşterea prin raţiune, ceea ce dus la relativism si imposibilitatea certitudinii. Bazată pe acest relativism, masoneria crede că fiecare îşi poate alege orice religie sau filozofie preferă, şi în acelaşi timp toţi să atinga acelaşi nivel de „perfecţiune morală”.

Descreştinarea a fost o consecinţă chiar a principiilor masonice, deoarece, daca s-a declarat ca fiind o societate ce vrea să adune laolaltă „oameni care altfel ar fi ramas depărtaţi”, şi să nu ţină seama de confesiune şi în cele din urmă de religie, urmarea firească a fost formarea unui cadru care să se potrivească tuturor credinţelor celor prezenţi în lojă. Şi aşa, cu timpul, au fost eliminate din ritual şi din cărţile de bază masonice orice referiri la creştinism ca fiind Calea şi la Domnul Iisus Hristos ca fiind Adevărul. Aceasta a fost îngrozitoarea consecinta a punerii pe acelaşi plan, urmând principiul toleranţei, a minciunii cu adevarul. Să urmărim acum, prin câteva dovezi, cum s-a manifestat acest duh anti-Hristos sau mai degrabă ceea ce am putea numi războiul Numelui.

„In 1873 Marele Maestru Leonidas E. Pratt a relatat faptul că evrei au depus plângeri împotriva unor capelani de loji care invocau numele lui Hristos în timpul unor rugăciuni masonice. Pratt a solicitat ca, dând dovadă de amabilitate de breaslă – a afirmat în mod special că nu este vorba de vreo chestiune de legalitate masonică, ci poate doar o uşoară nesocotire a membrilor evrei – astfel de rugaciuni să fie omise”[11].

Descreştinarea a trecut rapid din loja masonică în politica lumii, Actul Virginia pentru Toleranta astfel încât, când s-a promulgat în America am asistat din nou la o ‘izgonire’ a preasfântului Nume al Mântuitorului. Iată ce spunea masonul antitrinitar Thomas Jefferson, cel care a redactat acest act, în autobiografia sa:

„Legea pentru stabilirea libertăţii religioase, deşi a întâmpinat ceva opoziţie, cu câteva mutilări în preambul a trecut. Şi o singură propoziţie a dovedit că protecţia pe care ea o dădea opiniei trebuia să fie universală. In preambul unde se spunea despre constrângere că este o îndepărtare de la planul sfântului autor al religiei noastre, a fost propus un amendament, pentru introducerea cuvintelor ‘Iisus Hristos’ aşa încât să se spună, ‘o îndepărtare de la planul lui Iisus Hristos, sfântul autor al religiei noastre’; inserţia a fost respinsă de marea majoritate, ca dovadă că ei vroiau să cuprindă, sub mantia protecţiei legii, evreul şi ne-evreul, creştinul şi mahomedanul, hindusul şi păgânul aparţinând oricărei denominatii” [12].

Intr-o altă scriere masonică se afirmă franc:

„Ritul Scoţian Vechi şi Acceptat si Ritul Francez au cedat eliminând referirile importante la Iisus Hristos din initierile lor”[13].

Un istoric masonic arăta că, deşi la începuturile masoneriei, pe cand încă mai existau în ea umbre de creştinism, „cuvântul pierdut” al masonilor fusese interpretat de cabaliştii creştini ca fiind Hristos (prin înlocuirea Tetragramei evreieşti cu Pentagrama creştină ce transforma Iehova în Iehoşua adică Iisus), „noul cuvânt al Maestrului adoptat de tradiţia masonică nu a fost Pentagrama Iehoşua ci Macbenac” [14], un cuvânt evreiesc ce însemna „carnea cade de pe oase”.

Exact aceleaşi principii masonice de eliminare a numelui Adevărului din conştiinţa publica se manifestă şi astăzi când nu se doreşte pomenirea creştinismului în constituţia Uniunii Europene. Dar nu numai din aceste acte publice se doreşte eliminarea mantuitorului nume, ci din orice colţ, fie el cât de mic al spaţiului public. Iată de exemplu, cum vechea denumire a epocii în care ne aflăm după răscumpărarea făcuta de Domnul Iisus Hristos, conform căreia acum ne-am afla în anul 2007 D.C. (Dupa Christos), a fost transformată din După Christos sau Anno Domini 2007 în Era Noastră (Common Era) 2007 sau şi mai grav, în masonerie nici măcar nu se mai foloseşte ca punct de reper viaţa Mântuitorului, aceasta fiind înlocuită cu un calendar foarte asemănător celui evreiesc (adică 2007 = 6007) şi de iniţialele A.L. (Anno Lucis). Agresiunea cu care unii fraţi masoni evrei vorbesc despre simbolurile creştine, este o dovadă clară că prezenţa lor în loji a fost factorul cel mai important care a dus la descreştinarea acestei organizaţii, care oricum o luase pe o cale greşită spre unitate. Vorbind despre un anumit moment al ritualului masonic, in care candidatul trebuie să-şi aşeze picioarele într-o anumită poziţie, unii au interpretat această poziţie ca fiind cea a picioarelor Mântuitorului pe cruce. Fratele evreu comentează acest fapt:

„fie că era sau nu aceea, poziţia picioarelor în momentul răstiginirii, a cere candidatului să adopte acea poziţie, pentru acest motiv, este aproape o blasfemie” (Harry Carr citat de B. Cryer, art. cit, p. 34).

Despre caracterul iudaic, deci necreştin, al masoneriei ne vorbeşte chiar un rabin mason. Este vorba de Dr. Isaac Mayer Wise, care „pentru mai mult de o jumatate de secol a fost cea mai importantă personalitate a rabinatului american” [15].

Acesta scria încă din anul 1855, în revista The Israelite din 3 august, urmatoarele:

„Masoneria este o instituţie iudaică a cărei istorie, grade, parole si explicaţii sunt iudaice de la început până la sfârşit, cu excepţia unui singur grad intermediar şi a câtorva cuvinte din jurământ” [16].

Un alt mason de religie mozaică, după 100 de ani, spunea şi el:

„Invăţătura noastră masonică se bazează in intregime pe Vechiul Testament” [17].

Un istoric român al masoneriei arăta că în Romania, la sfârşitul secolului al XIX-lea, unele

„Puteri Străine întreţineau loji in obedienţa lor pe un teritoriu în care exista deja o Putere Masonică Naţională. Majoritatea membrilor acestor loji, mai ales în Moldova, erau evrei” [18].

Temelia vechi-testamentară a masoneriei se poate foarte uşor confirma şi printr-o simplă răsfoire a Dicţionarului de terminologie masonică alcătuit de Em. M. Dobrescu. Majoritatea „scenetelor” şi simbolurilor din ritualurile masonice sunt în directă legătură cu istoria lui Israel şi deloc cu creştinismul. De ex., în ritualul de la gradul Arcei Regale, după cum se poate observa în ilustraţiile din dicţionarul citat (Lhomme), de o parte şi de alta a unei mese există steaguri cu cele 12 triburi ale lui Israel, iar cele trei personaje simbolice principale sunt Zorobabel, Agheu şi Iosua. Şi exemplele pot continua cu zecile. Insăşi alegerea păgânului Hiram ca simbol al masoneriei care participă prin ştiinţa sa, la cererea lui Solomon, la construcţia templului poporului lui Israel este un semnal evident că masoneria este un ajutor esenţial al iudaismului, ce ajută mai mult la împlinirea planurilor unor reprezentanţi ai acestui popor decât la creştinare sau întarire în credinţă. Cooperarea Hiram-Solomon este prototipul simbolic al cooperarii masoneriei „dintre neamuri” cu Israelul. Există de altfel, cărţi apărute la prestigioase edituri occidentale care afirmă răspicat întrepătrunderea ţelurilor masonice ce cu cele iudaice. De exemplu, cartea Judaisme et franc-maconnerie: histoire d’une fraternite (Iudaism şi francmasonerie: istoria unei frăţietăţi), apărută la celebra editură Albin Michel din Paris, descrie pe larg convergenţa celor doua forţe de-a lungul istoriei moderne. Un articol apărut într-o revistă evreiască arata în ce fel se aseamănă scopurile celor două mişcări.

„Afinităţile religioase dintre Masonerie şi Iudaism proveneau din mai multe direcţii. Voi prezenta şase asemănări majore. Mai întâi de toate puternicul monoteism al masoneriei. Masonii considerau că Dumnezeu trebuie cinstit ca Atotputernic Creator mai mult decat o prezenţă divină ce intervine în problemele oamenilor. … In al doilea rând, masoneria punea mult accent în practicile sale simbolice pe evenimente descrise în Vechiul Testament. Pe primul loc în temele rituale stătea povestea regelui Solomon şi construirea marelui templu din Ierusalim, temă în care fraternitatea se identifica cu naţiunea israelită.Folosirea simbolurilor mistice şi a numerologiei de către Frăţie a adus masoneria mai aproape de iudaism, deoarece multe dintre aceste simboluri proveneau din Cabala evreiască, în mod ironic încorporată în geneza francmasoneriei datorită interesului creştin de după Reformă in ocultism. … In al treilea rând, masoneria preamărea rolul raţiunii. Fraternitatea nu obosea niciodată în a opune propria sa viziune raţionalistă «superstiţiei ignorante» a catolicismului, pe de o parte, şi «fanatismul emoţional» al protestantismului pe de altă parte. 4. Frăţia promova universalismul. … Subscrierea iudaismului la universalismul masonic a nutrit aspiraţia către o religie mondială care să depăşească atât creştinismul cât şi iudaismul. Astfel, de exemplu, un evreu mason spunea (în 1865): «Putem privi în viitor către un timp când templele lui Lamma, ale idolului japonez, moscheea, biserica şi sinagoga şi orice templu care are un altar către Dumnezeul necunoscut, va fi ruinat; şi un singur templu universal va fi ridicat, la care oamenii vor fi ziduri vii, inima va fi altarul, iar tămaia va fi adorarea şi recunoştinţa către adevăratul şi nemuritorul Dumnezeu»…5. Masoneria susţinea exprimarea rituală a sentimentelor sale spirituale. 6. Masonii predicau un moralism al exemplului propriu. … Aceste puternice afinităţi dintre frăţie şi iudaism l-au făcut pe un mason evreu anonim să scrie în revista Evreul din San Francisco, că «dacă este un sistem religios mai îndeaproape conectat cu institutia masoneriei decât altele, acesta este iudaismul»[19],

Cred că este potrivit să amintim aici şi acel cuvânt din Pateric, unde un bătran calugar, văzându-l pe diavol că citeşte Vechiul Testament, îl întreabă dacă nu citeste şi Noul Testament. La auzul numelui Noului Testament, diavolul a disparut imediat. Intr-un articol recent dintr-un ziar evreiesc scria: Da, Talmudul ne-a avertizat să evităm Evangheliile [20].

Decreştinarea Confreriei o vădeşte şi faptul că istoricii şi ideologii masoni se feresc cu toate puterile şi nu admit sub nici o formă să se spună cumva ca Ordinul lor este creştin:

“A vorbi despre „creştinarea masoneriei” „este o eroare care au căzut nu puţini cercetători ai civilizaţiei Masonice. Masoneria Universală nu poate fi nicidecum dedusă din creştinism… Simbolul central al Ordinului Masonic nu este catedrala ‘Sfântul Petru’ din Vatican, ci Templul Regelui Solomon, din Ierusalim. … A vorbi despre creştinarea Masoneriei este un nonsens. O asemenea abordare – pe cale de consecinţă – duce la absurd” (Dex Masonic, vol. 1, p. 296).

Iata că, din nefericire, diavolul îşi găseşte aliaţi printre oameni, care se pun, fară stiinta, în slujba lui. Diavolul urăşte numele Domnului, acela este eliminat. Diavolul urăşte Noul Legământ al Domnului Iisus Hristos Care „a venit ca să strice lucrurile diavolului” (I In. 3, 8), acest Nou Testament este eliminat din filozofia masonică, chiar dacă jurământul se mai depune încă cu mâna pe Biblie, mâna stângă:

„Toţi iniţiaţii să presteze jurământul cu mâna stângă pe Cartea Legii Sacre deschisă” (Constituţia, Cap. I, Art. 8, b).

„Pentru cei ce au pierdut gustul creştinismului tradiţional”, spunea Părintele Serafim Rose, declinul ateismului şi agnosticismului în ştiinţă, filosofie şi guvernare va coincide cu reîntoarcerea la deismul francmasoneriei: ‘noua religie’ din care s-a nascut Epoca Revoluţionară modernă.

In Cursul de Supravieţuire din 1975 el spunea:

«Idealul Epocii Luminilor [ce precede direct Epoca Revoluţionară] era deismul, şi din această atmosferă s-a ivit masoneria modernă. Deismul este ideea Marelui Arhitect: un Dumnezeu aflat undeva departe, în ceruri şi care nu vine în atingere cu noi. Ideea deistă a masoneriei a fost puterea răspunzătoare de producerea revoluţiei Franceze şi a întregii mişcări revoluţionare din vremurile noastre, un motiv important pentru care deismul – deşi pare azi cu totul demodat şi discreditat – a dăinuit în lojile masonice. Aceasta se datorează faptului că întreaga concepţie despre lume a modernismului nu este atee şi nici agnostică; ci una ce crede în Dumnezeu. Perioada în care agnosticismul şi ateismul înlocuiesc crestinismul este doar una temporară. Scopul ei este acela de a înlătura adevăratul Dumnezeu al creştinismului tradiţional, astfel ca oamenii să se poată întoarce inapoi să se închine ‘adevăratului Dumnezeu’ conform filosofiei revoluţionare, cum fac masonii până în ziua de azi. Noul Dumnezeu este Marele Arhitect»[21].

***

Iată ce se spunea în Declaraţia Consiliului Marelui Orient de Franta:

„Legea primordială a franc-masoneriei este toleranţa; [22] ea a înscris în fruntea Constituţiei sale respectul tuturor credinţelor, al tuturor ideilor, al tuturor opiniilor”. „Franc-masoneria nu impune nici o limită liberei cunoaşteri a adevărului şi, pentru a garanta tuturor acestora libertate, ea pretinde, de la toţi, toleranţă[23].

Altundeva se spune:

„Ceea ce domină în franc-masonerie este principiul Toleranţei: toleranţa faţă de toate doctrinele religioase şi politice, pentru ca ea se află deasupra şi în afara rivalităţilor care le opun” [24].

In Dicţionarul de terminologie masonică la cuvântul toleranţă scrie:

„Insuşire umană primordiala a franc-masonilor, cu ajutorul căreia speră să unifice membri societăţii într-o lume de înţelegere şi pace [25]. Pentru franc-masoni iubirea frăţească înseamnă toleranta, înseamnă a te înţelege cu alţi oameni, indiferent dacă au aceleaşi idei ca sau nu” [26].

Există, de altfel, şi două loji în România care poartă în titlu toleranta: Toleranţa - lojă constituită în Bucureşti, în anul 2002 şi Toleranţă şi Frăţie -Bacău în 1993 [27]. Un fost Maestru Venerabil al lojii Toleranţa arăta într-un ai despre toleranţă, cum

„doi autori de geniu [doi masoni, Lessing şi Voltaire] au adus o contribuţie majoră în efortul de impunere a ideii de Toleranţă Universala ca mod de viaţă profan şi masonic” sau cum „protestantismul cu forme specifice din Anglia, Franţa şi Germania, i-a învăţat pe oameni că drumul spre acelaşi Dumnezeu creştin, nu e unic” [28].

Masonul Jean Vitiano spunea:

„Numai Masoneria poate rezolva uriasele probleme cu care se confruntă omul de astăzi, şi, în ciuda unei bunăvoinţe incontestabile, nici Bisericile organizate, nici partidele nu pot călăuzi spre bine[29].

Francmasonul Voltaire scria deja despre „toleranţa universală” încă din sec. XVIII, iar acum ea a devenit „dogmă” de căpetenie a lumii. Directorul general al UNESCO vorbea, pe 16 noiembrie 2000, cu ocazia Zilei Internaţionale a Toleranţei despre „o toleranţă universală pe care UNESCO o încurajează şi o celebreaza” [30].

Membrii lojilor se consideră astfel mai presus de ‘limitatele şi plinele de prejudecati religii’ şi consideră că numai prin masonerie s-a păstrat adevărata traditie prin care omul se poate perfecţiona (pentru că aici nu pomeneşte nimeni de mântuire). Iată ce spune Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din Romania:

„Tradiţia spune că Adevărul există în plenitudinea sa în lume, dar la un moment dat a fost spart în cioburi. Nu trebuie să uităm niciodată că principala noastra misiune constă în a pune din nou laolaltă ceea ce astăzi este împrăştiat, iar cioburile vor reclădi din nou Templul” [31].

In 1893, la Parlamentul Mondial al Religiilor, despre care vom vorbi şi mai jos, un cunoscut rabin mason [32] al vremii, a spus următoarele:

„Există o legendă care spune că, atunci când Adam şi Eva au fost izgoniţi afară din Eden sau Paradisul pământesc, un înger a zdrobit portile şi părticelele care s-au împrăştiat în lumea întreagă sunt pietrele preţioase. Am putea dezvolta această legendă. Pietrele preţioase au fost culese de le religii şi filozofii ale lumii. Fiecare dintre ele pretindea şi pretinde că numai părticica sa reflectă lumina raiului, uitând sedimentele şi reziduurile pe care timpul le-a adăugat. Răbdare, fraţii mei! La vremea hotărâtă de Dumnezeu, fiecare dintre noi, vom pune laolaltă toate părticelele şi vom reconstrui porţile raiului. Atunci va fi o eră a reconcilierii tuturor credinţelor [33].

Un alt mason spunea acelaşi lucru, subliniind că această reconciliere se poate realiza numai prin toleranţă:

„Până atunci [la sfârşitul timpurilor] Adevărul ne va apare ca şi cum, coborand din cer pe pământ, s-a spart într-o multitudine de doctrine aparent rivale. Iniţiatul îşi ia misiunea de a reuni aceste bucăţi de adevăr dispersat şi împărţit inegal între membri comunităţii omeneşti. Această convingere că fiecare dintre noi posedă o parte din Adevăr, generează o anume atitudine faţă de celălalt, atitudine definită uneori prin cuvântul toleranţă. Departe de a fi tolerat, punctul de vedere al celuilalt devine pentru iniţiat condiţia propriului său progres” [34].

Sincretismul [35] adică „slujirea la mai mulţi domni” este doctrină cheie a masoneriei. Dex-ul masonic spune:

„O bibliotecă Masonică cuprinde întregul evantai ezoteric al ştiinţelor oculte, al societăţilor secrete şi discrete, al marilor mistere ale lumii, cărţi despre kabbală, despre sacerdoţii sumerieni, despre hierofanţii egipteni, despre toate religiile lumii, studii referitoare la Templele Osiriene, Mithraism, Misterele Eleusine, Academia lui Platon, Ordinul Pitagoreic, Templieri, Rozacrucieni, Carbonari etc. etc. Numai astfel Masonul poate răspunde celor trei fundamentale întrebări ale condiţiei umane: De unde venim? Cine suntem? Incotro ne îndreptăm?” (vol. 1, p. 146).

Dar, din nefericire, în învăţătura masonică lipseşte un principiu sănătos care să-i ajute pe membri să discearnă duhurile pentru a vedea ce este bun de luat şi ce nu, din toate religiile şi filozofiile, astfel ei deschizându-se tuturor teoriilor preluate de imaginaţia omului din „imaginarul” demonic şi într-un fel lăsându-l pe diavol (in a cărui existenţă nici nu cred) ca dirijor. “Nefârtatul” se pare că uneori este chiar şi “invitat” în ceremoniile masonice:

„Jurământul masonic este o promisiune solemnă şi comportă întotdeauna trei părţi: o invocare, o promisiune şi un blestem. Invocarea face cel mai adesea apel la divinitate, dar se mai poate uneori adresa şi puterilor demonice, entităţilor malefice ca garanţie a jurământului” (P. Ştefănescu, op. cit., p. 152).

Aşadar, masoneria poate foarte bine să propovăduiască toleranţa şi să puna foarte uşor pe picior de egalitate lumina creştinismului ortodox cu întunericul altor opinii omeneşti, de vreme ce ea desconsideră total adevărul revelat de Insuşi Dumnezeu, ce este păstrat cu sfinţenie de Biserica Ortodoxă. Cauza apariţiei acestei mentalităţi este concepţia eronată despre Dumnezeu, numită deism. Deismul vede în Dumnezeu doar creatorul lumii, dar nu şi pe Cel care are grija de întreaga lume în fiecare clipă încât nici un fir de păr nu cade ,fără ştirea Tatălui” (Mt. 10, 30). Ei cred că Dumnezeu există, dar această credinţă rămane absolut fără nici o influenţă în viaţa proprie, de vreme ce Biserica şi cuvântul ei nu sunt crezute ca venind de la Dumnezeu. Conform deismului, singura religie adevărată este religia naturală, bazată pe principii morale, din care lipsesc dogmele revelate. Astfel, deiştii nu urmează decât descoperirile raţiunii umane, caci ei consideră că numai prin raţiune se poate ajunge la cunoaşterea adevărului. Dar noi ştim că omul, care face parte din lume, din „sistem”, nu poate privi din afara sistemului ca să vadă cu adevărat, obiectiv şi să înţeleagă sensul existentei sale. De aceea numai prin credinţă putem afla adevărul obiectiv [36], de la Insusi Dumnezeu, Care ni s-a descoperit prin Fiul Său şi ne-a învăţat „tot adevarul” (In. 16, 13).

Această învăţătură neagă întruparea Fiului lui Dumnezeu şi întemeierea Bisericii, şi astfel sunt legitimate toate căile prin care oamenii cred că pot ajunge la Dumnezeu, iar calea cea adevărată arătată nouă de însuşi Dumnezeul-Om Iisus Hristos, nu mai rămâne decât o variantă într-un imens mozaic de alternative, care se contrazic flagrant una pe cealaltă. Părerea unui rabin mason este grăitoare:

„In dialogul religios există un element crucial care iese în evidenţă: acela că nici o traditie religioasă nu poate revendica adevărul cu A mare. Trebuie să admitem ca religia în care suntem crescuţi sau pe care am adoptat-o convine cel mai bine persoanei în cauză, dar nu reprezintă decât o cale între altele către o mântuire, o cunoastere a divinităţii, o dezvoltare spirituală” (Gabut, op. cit., p. 303).

Deci corectitudinea politică reprezintă într-un fel răsfrângerea filozofiei masonice în spaţiul public. Cele două cinstesc acelaşi idol: toleranţa. Masoneria si corectitudinea politică mai au un punct comun: ambele au ca principal „aliat”, America. De aceea, unii numesc corectitudinea politică, „comunism american” (H.R. Patapievici). Chiar şi „privatizarea” actuală a credinţei, excluzând-o din spatiul public (adică din discuţiile lojei) pare foarte asemănătoare cu mentalitatea din loji, unde se spune că un mason, atâta vreme cât se comportă moral, „opiniile sale speculative private sunt lăsate pentru Dumnezeu şi el însuşi” [37] deoarece „tolerarea reciprocă a opiniilor religioase este una dintre cele mai remarcabile şi valoroase caracteristici ale masoneriei(Ibid.). Este foarte important să observam că mentalitatea pregătită în secret în loji a ajuns cu timpul să fie mentalitatea dominantă din societate. Acesta este şi motivul pentru care, dacă la început masoneria se numea pe sine organizaţie secretă, acum se spune clar că nu mai este secretă, ci doar discretă. De ce? Pentru că înainte predomina învăţătura crestina în societate şi orice astfel de idei potrivinice creştinismului nu erau bine vazute, iar cei care le susţineau îşi riscau reputaţia. Dar acum, când nefericitele idei anticreştine au cucerit într-o mare măsură minţile multora, ele pot fi propovaduite în voie şi de masonerie, iar masoneria poate fi, foarte uşor, declarată de Guvern „asociaţie de utilitate publică, deşi mai înainte era condamnată prin diverse legi şi bule papale.

Despre instalarea principiului noii toleranţe în plan politic, ne stă mărturie, de ex., faptul că mulţi politicieni trec de la un partid la altul, fără nici o problemă. Pe lângă motivele meschine care pot conduce la acest fel de fapte, considerăm că şi mentalitatea masonică susţine tot un astfel de comportament. In sensul că, atunci când ea spune că nu face politică, şi când ştim că în lojile ei adună persoane ce aparţin diverselor partide, ne întrebăm totuşi ce îi uneşte pe aceştia, căci nu e filozofia de partid. Deoarece eliminarea deosebirilor, atât politice, cât şi cele religioase, trebuie să fie înlocuită cu o altă filozofie, cu siguranţă, aceasta nu este una creştină. Aşadar, cum poate un creştin să spuna că în lojă îşi poate anula convingerile cele mai intime: cele religioase şi cele politice, pentru ca astfel să fie în armonie cu cei de alte păreri. Inseamnă ca in lojă el devine altcineva, sau mai degrabă, el a fost de la început altcineva, nu un creştin „practicant”, şi de aceea a putut să se lepede atât de uşor de convingerile sale. Nu fac politică, nu fac religie“, ce înseamnă altceva decât că nu fac acea politică şi acea religie de care vorbeşte toată lumea, ci alta. Deci, ori creştin, ori mason, cele două nu pot fi compatibile. Pentru a li se inocula politicienilor ideea că, precum nu există deosebiri între partide, la fel nu exista deosebiri nici între creştini şi nici chiar între religii, la Parlamentul României se organizează, – după modelul american şi cel al Parlamentului European -, Mic dejun cu rugăciune, la care participă persoane de mai multe confesiuni şi religii, temele alese fiind, bineînţeles, nu de inspiraţie creştină, ci umanistă, precum cea din 2006: Libertatea religioasă. Pentru aceleaşi scopuri ecumenic-interreligioase a fost construită şi „capela de meditaţie” din cadrul sediului ONU, despre care vom vorbi mai jos.

Incercând să înţelegem duhul acestor organizaţii trebuie să spunem ca, in lume, problemele se pun foarte negingaş. Ceea ce observăm noi, cei care nu suntem implicaţi în marile decizii ale lumii, este doar o mică parte din nedelicateţea cu care este tratat chipul lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru a-i păzi sa nu rămână în vreun romantism naiv, Domnul i-a comparat pe creştini cu nişte oi trimise în mijlocul lupilor (Mt. 10, 16). Şi, pentru a nu fi sfâşiaţi, li se îngaduie două „arme”: înţelepciunea şerpilor şi blândeţea porumbeilor: NICIODATA una fără cealaltă.

Pe masoni, ca şi pe oricare alţi conspiratori împotriva Bisericii Domnului, creştinul trebuie să-i ierte şi cu blândeţe să se roage pentru ei, aştepând întoarcerea lor până la ultima suflare şi în acelaşi timp să lupte cu toate puterile, prin cuvântul scris sau vorbit, împotriva acestei organizaţii şi mai ales împotriva intinării slujitorilor Bisericii cu ea.

Ne întrebăm care creştini devin masoni? Ajung în loji acei creştini care nu şi-au luat în serios creştinismul, care nu au înţeles deloc mesajul Domnului Iisus Hristos, căci dacă ar fi făcut-o, ar fi găsit aici, în Biserică, acea „cale spre perfecţionare morală” şi nu ar fi trebuit să o caute în altă parte. Aceasta este explicaţia, în cazul în care cineva mai crede că oamenii intră în masonerie pentru „perfecţionare morală”. Clericii occidentali care au devenit membri ai masoneriei au făcut-o de multe ori, pentru că în confesiunea lor, mult prea modernizata şi lumească, nu au mai găsit nici măcar un nivel sufletesc care să le satisfacă exigenţele spirituale, căci de unul duhovnicesc nici nu mai poate fi vorba. Acestea sunt motivele celor mai puţin vinovaţi dintre ei, căci ceilalţi, se ştie prea bine, aderă la această organizaţie, din motive cu totul meschine şi materiale.

Cunoscutul teolog rus, preotul Georges Florovsky, în monumentala sa lucrare Căile teologiei ruse, are un capitol întreg dedicat francmasoneriei rusesti. Aici el arată că „francmasonii erau oameni care pierduseră calea ‘răsăriteana’ şi se pierduseră printre cele apusene” [38]. Părintele profesor arată că aceia, flamânzind din pricina raţionalismului voltairian al vremii, tânjeau după ceva mai profund, după o adevărată hrană şi înviorare a sufletelor lor, lucru pe care au crezut că-l vor găsi în francmasonerie. De aceea, atunci a apărut chiar un curent mistic în cadrul ordinului: „francmasoneria mistică constituia o reacţie interioară împotriva spiritului iluminist” (Ibid.).

„Totuşi experienţa masonică era una de origine apuseană şi, într-o ultimă analiză, o asemenea asceză exterioară Bisericii nu servea decât la stimularea reveriei şi imaginaţiei. Astfel, în suflet apărea un spirit iscoditor şi o curiozitate mistică nesănătoasă(Ibid).

In final, teologul descrie relaţia deformată a masonilor cu Biserica şi arată că păcatul ei suprem era, bineinteles, unul dintre cele şapte păcate capitale, slava deşartă:

Francmasonii considerau Ordinul lor ca fiind biserica «interioară» [39] cu propriile sale ritualuri şi „sfinte taine”. Acesta este, o dată în plus, un vis alexandrin al unui cerc ezoteric de alesi, meniţi să păstreze tradiţiile sacre: un adevăr revelat numai câtorva ce au fost aleşi pentru o iluminare excepţională” (Ibid.).

Creştinul ortodox ar trebui să fie foarte conştient că masoneria, ca şi mişcarea ecumenică – întemeiată pentru motive similare, adică din dorinţa unei unitati între multitudinea de confesiuni şi denominaţiuni apărute – răspundea unor probleme specifice Occidentului neortodox, care nu cunoştea creştinismul autentic, ortodox. In consecinţă, preluarea de către ţările ortodoxe şi de creştinii ortodocşi a unor mentalităţi şi remedii neortodoxe, bazate mai mult pe cugetarea omenească decât pe inspiraţia Duhului Sfânt, nu poate duce decât la slăbirea cugetului viu evanghelic şi patristic păstrat în Biserica Ortodoxă. Ceea ce ar fi mai potrivit, pentru noi, creştinii ortodocşi, ar fi ca, în duhul smereniei şi al iubirii aproapelui, să ne adâncim în acest duh al Domnului nostru Iisus Hristos din Biserica Sa, să fim ucenici buni ai Sfinţilor Părinţi şi astfel să ne aducem smerita ofrandă lumii contemporane şi celor care, din neştiinţă, vin cu tot felul de soluţii nesănătoase. Să arătăm prin exemplul propriu, că soluţia şi adevărul este in dreptslăvitoarea Biserică, în Sfintele ei Taine şi învăţături. Aceasta este responsabilitatea extraordinară a celor ce au fost învredniciţi să cunoască sfânta si tainica predanie a Bisericii Ortodoxe: de a o întrupa în viaţa lor, ca astfel, văzand faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Mt 5, 16)..

Incheiem cu cuvintele marelui Episcop mărturisitor, Irineu Mihălcescu:

 

„Loja lui să-i fie Biserica, iar mare maestru Iisus Hristos Mântuitorul ” [40]

________________________________________________________________________________

[1] Loja Quatuor Coronati din Londra, cea mai importantă Lojă de cercetare în domeniul masonic, editează studii masonice în cunoscuta revista Ars Quatuor Coronatorum. Transactions of the Quatuor Coronati Lodge. Fiindcă am reuşit să procurăm câteva dintre aceste studii din colecţia bibliotecii Marii Loji Naţionale a Franţei redăm un rezumat al lor fraţilor creştini (dar şi masoni) spre informare.

[2] Edward F. Willoughry, art. cit., p. 133.

[3] Spunea Alain Bauer, marele maestru al Marelui Orient al Franţei în cuvântul său de la simpozionul masonic ţinut în Sacramento, California în 27 iulie 2002. Vezi la: www.calodges.org no406/FRANC-OR.HTM. Despre noahit ca „semi-convertit” la iudaism vezi capitolul următor.

[4] J.R. Clarke, „The Change from Christianity to Deism in Freemasonry”, Transactions of the Quatuor Coronati Lodge, vol. 73 (1965), p. 55.

[5]> Tobias Churton, „Anderson’s Constitutions, 1723 and 1738: heretical or revolutionary” in „The Canonbury Papers”, vol. 3: Freemasonry and Religion. Many Faiths, One Brotherhood, Canonbury Masonic Research Center, London, 2006, p. 43.

[6] Bro. N. Barker Cryer, „The De-Christianizing of the Craft” (Descreştinarea Masoneriei), Quatuor Coronatorum, vol. 97 (1984), p. 34-74.

[7] Bro. Michel L. Brodsky, „Why was the Craft De-Christianized?” (De ce a fost descrestinată Masoneria?), Ars Quatuor Coronatorum, vol. 99 (1986), p. 163

[8] Tobias Churton, Freemasonry.  The Reality, Lewis Masonic, London, 2007, p. 411
Vezi despre interpretarea total străină de cea a Bisericii a acestor versete şi la: Oswald Wirth Francmasoneria pe înţelesul adepţilor săi, trad. de Cristina Săvoiu, Ed. Rao, Buc, 2005, p. 330

[9] J. Lhomme, Dicţionar tematic şi ilustrat al Francmasoneriei, p. 299.

[10] Joshua Muravchik, Raiul pe pământ. Mărirea şi decăderea socialismului, trad. de Dorian Branea Ed. Brumar, Timişoara, 2004, p. 382.

[11] Tony Fels, „Religious Assimilation in a Fraternal Organization: Jews and Freemasonry in Gilded-Age San Francisco”, American Jewish History, voi. 74 (1985), nr. 4, p. 400.

[12] Memoir, correspondence, and miscellanies, from the papers of Thomas Jefferson, 1829, vol. I, p. 36 citat de Max J. Kohler, „Phases in the history of religious liberty in America with special reference to the jews”, (partea 1) Publications of ihe American Jewish Historical Society, vol. 11 (1903), p. 66.

[13] R. Comănescu, E. M. Dobrescu, Franc-masoneria – o nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol. II, Ed. Europa Unită, Buc, 2004, p. 157.

[14] Vezi articolul lui Henrik Bogdan, „Kabbalistic influence on the early developement of the Master Mason degree of Freemasonry”, în „The Canonbury Papers”, vol. 3: Freemasonry and Religion. Many Faiths, One Brotherhood, Canonbury Masonic Research Center, London, p. 127. In interpretarea creştină a legendei principale masonice, actualul Hiram era Hristos, gasirea cuvântului pierdut însemna chiar găsirea lui Hristos, iar cei trei asasini aparţineau Noului Testament: lumea, trupul şi diavolul sau, într-o altă interpretare: Pilat, Irod şi Caiafa (Ibid, p. 19.).

[15] Vezi recenzia la cartea: Rabbi Israel Knox, Rabbi in America: The Story of Isaac M. Wise, in The English Historical Review, vol. 74, (apr. 1959), nr. 291, p. 365

[16]Masonry is a Jewish institution whose history, degrees, charges, passwords and explanations are Jewish from the beginning to the end, with the exception of only one by-degree and a few words in the obligation”. Aceste cuvinte sunt citate în: Samuel Oppenheim, „The Jews and Masonry in the United States before 1810″, Publications of the American Jewish Historical Society (Publicaţiile Societăţii Americane pentru Studii Istorice Iudaice), vol. 19 (1910), p. 1. Tot aici, la nota nr. 2, se spune despre I.M. Wise că era mason.

[17] La Bro. N. Barker Cryer, „The De-Christianizing of the Craft” (Descreştinarea Masoneriei), Ars Quatuor Coronatorum, vol. 97 (1984), p. 34.

[18] Horia Nestorescu-Bâlceşti, Francmasoneria din România.  Eseu  istoric, Centrul National de Studii Francmasonice, Buc, 2005, p. 17.

[19] Tony Fels, „Religious Assimilation in a Fraternal Organization: Jews and Freemasonry a Gilded-Age San Francisco”, American Jewish History, vol. 74 (1985), nr. 4, p. 386-390

[20] Michael J. Cook, „End our Gospel ignorance, and make us better informed Jews”, The Jewish Cronicicle, 28 dec. 2006, vol. 47, nr. 34, p. 8.

[21] In Ierom. Serafim Rose, Cartea Facerii…, p. 376.

[22] Se vorbeşte atât de mult de toleranţă aici, dar cum se face că femeile sunt excluse dintre „profanii care pot bate la porţile Templului” şi deci de „privilegiul de a dobândi lumina” într-o loja: „In compunerea Marii Loji şi a fiecăreia dintre Lojile sale să fie numai bărbaţi şi nici o Lojă  sa nu intreţină nici o relaţie masonică, de orice natură, cu Lojile mixte sau cu grupurile masonice care admit femeile drept membri”. Constituţia Marii Loji Naţionale din România, Secţ. II, Cap. I, art. 8, lit c.

[23] Declaraţia de principii de la Lausanne, în: R. Comănescu, E. M. Dobrescu, Franc-masoneria – o nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol. I, Ed. Europa Unită, Buc, 2001, p. 207.

[24] Paul Ştefănescu, Franc-Masoneria. Simbolism, Ed. Miracol, Buc, 1997, p. 3.

[25] Dar aceasta este exact filozofia prin care Antihrist va cuceri inimile oamenilor: o pace si o bunăstare fără Hristos!

[26] Emilian M. Dobrescu, Dicţionar de terminologie masonică, Ed. Nemira, Buc, 2003, p. 109.

[27] Horia Nestorescu-Balceşti, Enciclopedia ilustrată a francmasoneriei din România, vol.3, Centrul Naţional de Studii Francmasonice, Buc, 2005, p. 347. Iar în Suedia Loja: Tolerance et Fraternite.

[28] Sorin Grigorescu, „Despre Toleranţă”, în Forum Masonic, 6/2005, nr. 22, p. 60, 57.

[29] La Yves Marsaudon, L ‘ecumenisme vu par un franc-macon de tradition, L’horizon International, Editions Vitiano, Paris, 1964, p. 21.

[30] Discursul poate fi citit la adresa: http://unesdoc.unesco.org/images/0012/00121/121189f.pdf

[31] Eugen Chirovici „De ce am devenit franc-mason?” în Oracolul din Heliopolis, Publicaţie lunara editată de Anticul şi Primitivul Rit de Memphis şi Misraim, Anul I (2005) nr. 2, p. 1.

[32] Despre biografia acestuia vezi: American Jewish Year Book, vol. 40 (1938-1939), Secţiunea Special Articles, p. 40-60. „A fost primul evreu care a avut onoarea de a fi mare capelan al Marii statului New York” (p. 53). Era de asemenea membru al ordinului masonic B’nai B’rith.

[33] Henri Pereira Mendes, „Orthodox or historical Iudaism” în Richard Hughes Seager, The Dawn ofReligious Pluralism: Voices from the World’s Parliament ofReligions, 1893, Open Court Publishing Company, 1993, p. 329-330. Această ‘spargere a adevărului’ se aseamănă mai degraba cu concepţia iudaică din cabala lurianică numită şvira (spargerea vaselor) care trebuie prin tikkun.

[34] Maestrul Cornel Tăbârcă, „Marele secret al reconcilierii” în Memento Masonic. Studii masonice, Lucrare apărută sub coordonarea Marelui Maestru al MLNR Gheorghe Comănescu, 6001 (2001), p. 114.

[35] Iată care este „profeţia” ecumenistă a unui mason, despre „religia viitorului”: „Secolul al XX-lea va fi sincretic în sensul reorientării religiozităţii oamenilor spre tradiţie, spre unitatea transcendentă a tuturor religiilor monoteiste”. J.B.M., La porţile templului, Editura Libripress Buc, p. 612. Această idee a fost promovată şi de filozoful Fritjof Schuon prin cartea cu acelasi titlu: Despre unitatea transcendentă a religiilor, Ed. Humanitas, Buc, 1994.

[36]In ciuda a ceea ce majoritatea oamenilor moderni cred astăzi, adevărul are o realitate obiectivă, independentă de cum un individ sau altul îl percepe… Trăim într-o epocă a «simtitului bine» a sentimentalităţii divorţate de adevărul obiectiv”. La Pr. Alexey Young, The rush to embrace, p. 13.

[37] William Preston, Illustrations ofMasonry, Portsmouth, 1804, p. 29.

[38] Lucrarea poate fi consultată la adresa: www.myriobiblos.gr/texts/english/florovsky_ways.html, cap. IV.

[39] Deoarece ei considerau că trebuie să se treacă „de la vizibil Ia invizibil, de la creştinismul ‚istoric’ la creştinismul spiritual sau ‘adevărat’, de la biserica exterioară la cea ‘interioară’”(Ibid.)

Tocmai o astfel de concepţie îi făcea pe masoni să fie “toleranţi”, fiindcă nu-i mai interesa atat de mult ce se întâmpla în istorie şi le era indiferent de ce confesiune sau religie aparţineai. Pr Florovsky chiar sublinia în acest capitol că „în esenţă, dogmatica francmasoneriei reprezenta revigorarea unui gnosticism platonizat, o revigorare ce începuse încă din Renaştere” (Ibid.).

[40] La Pr. Ioan Vicovan, Ioan Irineu Mihălcescu. „Apostol al teologiei româneşti”, Ed. Trinitas 2004, vol. 1,p. 659, n. 1536.

(Din: „Zeul tolerantei” si descrestinarea crestinismului. O privire ortodoxa.Editura Christiana, Bucuresti, 2009)

Din aceeasi carte:

Legaturi: