Război întru Cuvânt

Alexandr Soljenitin in 1962

Incepem astazi un sir de marturii si extrase dedicate lui Alexandr Soljenitin, scriitorul rus care a marcat secolul XX cel putin la fel de mult ca predecesorul si conationalul sau din sec XIX – Feodor Dostoievski. In aceasta prima parte vom face o scurta recapitulare a marturiei despre Gulagul sovietic si asupra vietii lui Soljenitin. Materialele urmatoare ne vor arata de ce este Soljenitin atat de actual si atat de necesar atunci cand vrem sa intelegem natura raului, inclusiv atunci cand ne raportam la sisteme politice totalitare, la mult discutatul rol al evreilor in revolutia bolsevica si al vestului decrepit si pervertit in avansul omenirii catre Apocalipsa. Vom intelege mai mult, din aceste marturii, de ce, pe de o parte, Soljenitin este urât de adepţii corectitudinii politice, ai progresismului idolatru fata de Occident, dar, pe de alta parte, nu poate fi inghitit nici de aceia care vad problema răului in istorie ca o opera exclusivă a sistemelor, elitelor, evreilor, etc. Pe scurt, vom vedea o conceptie ortodoxa, pur duhovniceasca, pusa la lucru pentru a descurca ghemul veninos al trecutului şi a înţelege prăvălirea spre abis a prezentului.

*

Ca un fluviu imens, mare si lat cat Volga, este marturia data lumii de Alexandr Soljenitin. Omul-martor, vocea care striga in pustiu, Soljenitin este un semn spre aducere aminte si spre trezvie, un semn care vine de undeva din adancurile nestiute ale unei Lumi Vechi disparute, trecuta fiind prin “masina de tocat” a Gulagurilor in marea operatie de desertificare a lumii de catre regimurile comuniste – dar si a Gulagurilor spirituale ale lumii vestice. Continuare »

24 Comentarii »

• Cititi si: IMPORTANT! APEL LA CITIREA PSALTIRII IMPREUNA IN PERIOADA POSTULUI MARE

Am primit din partea parintelui Teofan de la Man. Putna:

Fraților!

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care puneți suflet și vă implicați în rezolvarea și lămurirea unor probleme arzătoare cu care ne confruntăm noi, românii, în timpurile de acum.

Am aflat că, în data de 15 septembrie, s-a pus pe site-ul Război întru cuvânt, o parte dintr-un interviu pe care l-am dat anul trecut celor de la România Actualități. Aș dori ca, în completarea celor pe care le-am spus atunci, să mai fac unele mici precizări și,totodată, să dau un răspuns celor care întreabă ce este de făcut.

Chiar dacă nu văd care este legătura dintre cip și 666, asta nu înseamnă că recomand să se ia actele biometrice. Cine se poate descurca fără ele, bine face. Cu cât se încetinește funcționarea acestei mașinării malefice (pe care unii o numesc pușcăria mondială), cu atât este mai bine.

Nu trebuie să uităm însă că, de multe ori, în istoria popoarelor creștine, Dumnezeu a îngăduit pierderea libertății exterioare, atunci când majoritatea creștinilor nu au mai avut râvnă să lupte pentru libertatea interioară. Cine este liber interior nu transmite panică, nu transmite un duh negativist, ci prezența și demersurile lui aduc ceva din pacea lui Hristos, chiar dacă se confruntă cu probleme foarte grave.

La această stare de echilibru trebuie să ne străduim cu toții să ajungem. Continuare »

78 Comentarii »

Cum acţionează legile duhovniceşti

- Părinte, care legi se numesc duhovniceşti?

- Îti voi explica: Aşa cum în natură există legile naturale, tot astfel şi în viata duhovnicească există legile duhovniceşti. De pildă, atunci când cineva aruncă un obiect greu în sus, cu cât mai mult avânt şi cu cât mai mare este înălţimea la care îl aruncă, cu atât mai mare va fi puterea cu care va cădea şi se va zdrobi. Aceasta este legea naturală. In viaţa duhovnicească, cu cât se înalţă cineva mai mult cu mândria, cu atât mai mare va fi căderea lui duhovnicească, şi potrivit cu înălţimea mândriei lui se va zdrobi. Pentru că cel mândru se înalţă, ajunge până la un punct, după care cade şi îşi sparge capul – “cel care se va înălţa pe sine se va smeri” . Aceasta este legea duhovnicească.

Există însă o diferenţă esenţială între legile natu­rale şi duhovniceşti: în timp ce legile naturale nu au milă şi omul nu le poate schimba, legile duhovniceşti au milostivire şi omul le poate schimba, pentru că are de a face cu Creatorul şi Făcătorul său, cu prea-milostivul Dumnezeu. Adică atunci când cineva îşi va da seama imediat de înălţarea cugetului său şi va spune: “Dumnezeul meu, eu nu am nimic al meu şi totuşi mă mândresc. Iartă-mă!“, îndată mâinile milostive ale lui Dumnezeu îl apucă şi îl coboară încet jos, fără să se observe căderea lui. Şi astfel nu se zdrobeşte, deoarece a mers mai înainte zdrobirea inimii prin pocăinţa ce a arătat-o.

Aceasta este valabil şi pentru “cei ce scot sabia, de sabie vor pieri“, precum spune Evanghelia. Adică cel “care scoate sabia” în mod natural trebuie să plătească cu sabia. Dar când îmi conştientizez greşala, mă înjun­ghie conştiinţa şi cer iertare de la Dumnezeu, atunci încetează să mai acţioneze legile duhovniceşti şi primesc de la Dumnezeu dragostea Sa ca pe un bal­sam. Adică îl vedem pe Dumnezeu că se schimbă potrivit judecăţilor Sale care sunt abis nepătruns atunci când se schimbă şi oamenii. Când copilul cel neastâmpărat îşi revine, se pocăieşte şi este mustrat de conştiinţa sa, atunci tatăl său îl răsfaţă cu dragoste şi îl mângâie. Nu este un lucru mic ca omul să poată schimba hotărârea lui Dumnezeu. Faci rău? Dumnezeu îţi dă o pălmută. Spui “am greşit”? El îţi dă binecuvântări. Continuare »

12 Comentarii »

• SĂ NE RUGĂM PENTRU EPISCOPUL CIPRIAN ŞI ARHIDIACONUL IOAN, REPREZENTANŢII BOR LA DIALOGUL CU CATOLICII, ŞI NU MAI PUŢIN PENTRU TOŢI REPREZENTANŢII ORTODOCŞI AI BISERICILOR ORTODOXE SURORI!
• CITITI SI: Se va ajunge la un text comun in cadrul Comisiei de “Dialog teologic” dintre ortodocsi si catolici de la Viena?

*

EPISCOPUL AUGUSTIN KANDIOTUL, MITROPOLIT DE FLORINA (GRECIA): DESPRE PAPISM

„După cum Proorocii au văzut, Apostolii au învăţat, Biserica a primit, Dascălii au dogmatizat, lumea împreună a judecat… Aceasta este Credinţa Apostolilor, aceasta este Credinţa Părinţilor, aceasta este Credinţa ortodocşilor, această Credinţă a întărit lumea!” (din Sinodiconul Duminicii Ortodoxiei)

(Retipărită după reeditarea specială a Sf. Mănăstiri a Sfântului Augustin din Florina, Păzitori, privegheaţi!, care a circulat în martie 2001)

Întru slava neprihănitei noastre Ortodoxii şi întru apărarea fraţilor noştri întru Hristos de lupii cei răpitori de suflete

- Părintele Augustin Kandiotul propovăduind pe când era predicator -

DESPRE PAPISM

(Omilia este transcrisă după o bandă magnetică; ea a fost rostită în sala Asociaţiei „Trei Ierarhi” din Atena, Menandrou 4, Duminică 28-6-1959, seara)

Vă voi spune adevărul. Nu vă voi linguşi. N-aveţi decât să plecaţi toţi şi să rămână stranele goale. Nu-mi pasă. Am o plângere împotriva voastră a tuturor. Pentru că nu sunteţi aproape de predicatorii care se luptă. Îi părăsiţi şi rămân singuri strigând şi ţipând pe aceste ruine ale patriei.

Iau un cântar şi cântăresc, iau cântarul Ortodoxiei şi văd că cel mai rău din toate relele, pentru mine, este ceea ce nu a adus nici o tulburare sufletească în poporul elen. Este un lucru despre care nu a scris nici un periodic religios. Este lucrul faţă de care doarme întreagă Ierarhia noastră. Este sărutarea mâinii papei*.

- Sărutarea mâinii papei?

Desigur. Aceasta este mai rău decât toate. Eveniment nemaivăzut pentru patria elenă.

Cui le spui acestea, Augustine? La munţi, la văgăuni, la morminte? Greşeală. Cui vorbesc? Copiilor Ortodoxiei vorbesc?

Va spune cineva:

- Of, of! ne-a adunat popa ca să ne vorbească despre sărutarea mâinii papei! Un purece în paie! Întârziat predicator. În urmă cu secole se află. Continuare »

13 Comentarii »

MITROPOLITUL AUGUSTIN AL FLORINEI:

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci (Marcu 8, 34 – 9, 1)

„SĂ SE LEPEDE DE SINE”

„Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine…”

Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi să facă tot ce zice Hristos. Desăvârşita ascultare faţă de Hristos, ascultare faţă de toate câte porunceşte, este semnul de recunoaştere a unui creştin adevărat. Şi ce porunceşte Hristos? O vedem în Evanghelia de astăzi. Zice Hristos:

„Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”.

Auziţi ce zice? Înţelesul cuvintelor Lui este:

Vrei, omule, să-Mi urmezi, să vii după Mine, să fii omul Meu şi ucenicul Meu? Te chem lângă Mine, dar nu te forţez. Înaintea ta sunt două drumuri. Unul este drumul satanei, care la început pare uşor şi mulţumitor, dar la sfârşit este prăpastie, distrugere, iad. Celălalt drum este al Meu. Este drumul care pare îngust şi dificil. Drum anevoios şi obositor, drum presărat cu spini, cu multe piedici şi ispite, drum care seamănă cu drumul Golgotei. Dar acest drum, drumul credinţei şi al virtuţii, este binecuvântat, şi la sfârşitul drumului este viaţa veşnică. O, omule! Aceste două drumuri stau înaintea ta. Alege unul din două. Eşti liber. Dar din clipa în care vei alege şi te vei hotărî să urmezi drumul Meu – zice Hristos – , trebuie să împlineşti trei condiţii.

Şi care sunt, Hristoase, condiţiile cu care Mă primeşti? Continuare »

11 Comentarii »

• Parintele Proclu: E nevoie sa ajungem la iertare, sa nu ne mai dusmanim! “

- P. Proclu:  .. cât pot, să nu-mi pierd pacea din suflet.

- R: Şi putem noi, iertaţi-ne părinte, să nu ne-o pierdem, în momentul în care sunt atâtea presiuni, probleme cu serviciul, probleme sociale. Iată acum, umblă un duh, aşa, de tulburare, privind faptul că există o lege care impune scoaterea unor paşapoarte numite biometrice – care amprentează omul, îi măsoară trăsăturile feţei şi aşa mai departe – considerate, chiar şi de părintele Iustin, ca fiind precursoare ale acelui… ale semnului fiarei, ale cipului care se va pune ori pe mâna dreaptă, ori pe frunte. Cum vedeţi cuvioşia voastră acest punct de vedere, e un semn al vremurilor de pe urmă?

P. Proclu: Doamne, fereşte! Eu atâta … Ii nevoie de rugăciune. Dacă lumea va birui duşmănia, Dumnezeu va face o minune şi aiestea n-a să grăbească, a să mai întârzie.

Ştii de ce au apărut aiestea? Continuare »

38 Comentarii »

“Amu, trebuie asa: dat la aparat ce am vorbit eu. Ai inteles?”

ASCULTATI CONVORBIREA:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

NOTA: Asa cum am mai spus, oricat s-ar zbate si s-ar osteni unii si altii intru batjocura, insulte, can-can urat mirositor si aruncare de petarde diversioniste, orice om cu adevarat credincios are incredere ca, pana la urma, chiar daca in aceasta lume minciuna ar parea oarecand biruitoare, la Dumnezeu intotdeauna adevarul va iesi ca untdelemnul la suprafata. Numai cineva lipsit COMPLET de frica lui Dumnezeu sau orbit in intregime de cel-rau poate sa-si inchipuie ca minciuna ar avea picioare… lungi sau ca poate sa treaca si in vesnicie, la Judecatorul cel nemitarnic, drept invingatoare. Cel credincios stie ca, desi Hristos este ridiculizat diabolic, batut fara mila si scuipat in aceasta lume pentru ca a stricat socotelile arhiereilor, fariseilor si carturarilor fatarnici, desi este chiar ridicat pe Cruce si omorat, tot El are, pentru vesnicie, ultimul Cuvant.

Si, asa cum am mai aratat, fata de toata masinaria razbunatoare a murdariilor, care deja s-a pus din nou in miscare, nu avem decat aceste raspunsuri:

„Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfant” (Romani 9, 1).

“Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera”. (Galateni 6,7)

“Că înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10, 31)

Si, asa cum avertiza parintele Sofian:

“în această viată putem însela pe altii, ne putem însela pe noi însine, dar nu vom putea însela Dreapta Judecată a lui Dumnezeu“.

*

“Noi trebuie sa ne rugam: Doamne, fie voia Ta, ai mila de soarta noastra!”

Amestecuşul ăsta este un semn periculos

“- Se tot vorbeste, se aude, si  sunt semne, sunt stiri, ca ar putea sa inceapa un razboi care ar putea sa fie ultimul, cel mare. Ce sa facem in situatia asta, daca ingaduie Dumnezeu? Ce se alege de noi si cum trebuie sa ne pregatim?

- Asa ar trebui: capii sa trimita pe catolici la catolici, sectarii la sectari, ortodocsii la ortodocsi, si atuncea se va potoli urgia care trebuie sa vina.

Si ma tem, si iara ma tem sa nu fie mai rau ca [si] cu Ceausescu.

- Cam incepe sa fie deja.

- Si cum este? Trebuie dusi, sa nu-i mai cheme [pe altii de] alta credinta, gramada aicea.

- Asta nu mai tine de noi, este peste puterile noastre.

- Da, asa este, ca-i peste puterile noastre.

- Dar ce sa faca oamenii?

- Noi trebuie sa ne rugam: Doamne, fie voia Ta, Doamne ai mila de soarta noastra!

Ca uite cum ii: s-ar putea, cand vine o ispita cuiva asupra cuiva, ori vrai ori nu vrai, ma simt incurcat in ite; ai vazut mustele cum se incurca in casa paianjenului... Asa si cei mari, s-ar putea sa se-ncurce; si daca ei ar lua-o de la inceput, scapa si cei mari, scapa si cei mici. Si iti spui clar, adevarul: intai ii doare capul pe cei mari, si pe urma ne doare si pe noi. Amu` toti suntem intr-o oala. Si toti care vor avea credinta, [trebuie] sa ne rugam la bunul Dumnezeu. Si noi crestinii avem datoria sa ne rugam si pentru conducatori, ca Duhul Sfant sa le lumineze mintea, sa ne poata apara, ca ei ar putea intr-o masura. Ar putea… daca vreau [vor].

Ca, adica cum ii? Nu numai ortodocsii, si celelalte limbi, si celelalte credinte… Trebuie a nu ne razbuna, a ne ruga unii pentru altii. Crestinii au datoria sa se roage mai mult, caci crestinii au adevarul in mana. Sfintii se fac sfinti numai in Biserica Ortodoxa. Si is multi care nu au evlavie la sfinti; si daca n-au evlavie, trebuie sa ne rugam: “Doamne lumineaza-le mintea, intoarna-i cu mila asupra Bisericii”... Pentru ca amestecusul ista e un semn periculos. Continuare »

154 Comentarii »

PARINTELE TEOFAN POPESCU (Man. PUTNA) la Radio Romania, 2009:

ASCULTA:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Transcript:

“Ne aflam intr-un moment destul de greu, in aceste clipe istorice si de aceea trebuie sa fim atenti sa traim in Duhul Sfintilor Parinti. E foarte important lucrul acesta. Am avut mai multe discutii in ultima vreme, si le-am spus si unor tineri, si unor oameni mai in varsta, ca sunt intru totul de acord sa vorbim public despre anumite lucruri care ne afecteaza, care tin de erezie, de pierderea libertatii; insa intotdeauna trebuie sa echilibram discursul nostru, viata noastra, cu ceva pozitiv. Ortodoxia trebuie sa fie o marturie a vietii noastre intru Hristos. Ne spune clar Sfanta Scriptura: roadele Duhului Sfant sunt blandetea, pacea, rabdarea, dragostea… Deci acestea trebuie sa fie in primul rand: roadele Duhului Sfant. Incadrate intr-o astfel de viata echilibrata, luminoasa, sa marturisim, sa deconspiram, as spune, si toate aceste lucruri din societate, care vin peste noi. Noi ca si crestini nu putem tace din gura, fiindca vom raspunde in fata lui Hristos. Si nu ma refer doar la lucrurile acestea evidente, cum ar fi legalizarea prostitutiei, legalizarea homosexualitatii, unde aicea e clar ca trebuie sa avem un punct comun toti crestinii, dar si niste chestii din acestea mai sensibile, vedeti cum a fost cearta aceasta cu cipurile… Este o problema foarte sensibila. Continuare »

114 Comentarii »

Va recomandam si:

***

“…stiut sau nestiut de noi, adevăratul sens al lumii acesteia stă dincolo de ea, anume la capătul său, în Ziua Judecătii. Atunci va fi ceasul deplinelor si surprinzătoarelor descoperiri de noi însine si de altii, în fata întregii zidiri adunate laolaltă. Până atunci nimeni dintre noi nu apare cu adevărat asa cum este: căci în această viată putem însela pe altii, ne putem însela pe noi însine, dar nu vom putea însela Dreapta Judecată a lui Dumnezeu“.

*

Călugărul în fata Dreptei Judecăti

Nu fără un simtământ de îngrijorare îmi rostesc cuvântul din seara aceasta. Cu totii cred că ne dăm seama de puterea cu care ne angajează propriile cuvinte – rostite sau scrise -, precum si de răspunderea ce o avem fată de ele. E atât de adevărat lucrul acesta, încât Însusi Cuvântul lui Dumnezeu, făcut trup, a tinut să-l arate cu desăvârsită limpezime, atunci când a zis:

”Vă spun că pentru orice cuvânt desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în Ziua Judecătii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, si din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12, 36-37).

Gândindu-ne numai la aceste spuse ale Mântuitorului, întelegem cât de mult se expune unei îndoite judecăti – din partea lui Dumnezeu si a ascultătorilor săi – cel care îndrăzneste să vorbească despre ceea ce stie foarte bine că stă deasupra oricăror cuvinte, adică despre Dreapta Judecată a Domnului nostru Iisus Hristos. În fata Acestuia ne vom găsi la un moment dat fiecare dintre noi pentru a ne câstiga dreptul la vesnicie, în functie si de felul cum am stiut să ne chivernisim propriile cuvinte în cursul vietii pământesti.

Să realizăm, asadar, cu câtă atentie va fi judecat un cuvânt pe care l-am spus despre Judecata Universală. Cu ce grijă trebuie să ne apropiem de întelesurile acestei înfricosate clipe de taină, ce va pecetlui pentru totdeauna viata noastră si asa destul de tainică! Unei evidente nevrednicii personale vine să i se adauge în acest caz si o anumită dificultate în sine a subiectului anuntat. Continuare »

10 Comentarii »

*****

“Cu cat suntem mai putin traitori ai Crucii, cu atat mai mult ajungem consumatori de indoieli, amagiri, banuieli. Fara a trai Crucea lui Hristos, ne indoim si indoim pe altii, amagim si ne lasam amagiti, banuim si ne lasam banuiti”.

Nasterea Crucii sau certitudinea Invierii

(14 septembrie)

“Dupa Nasterea Mamei, urmeaza Nasterea Crucii, dupa trecerea Nasterii Maicii Domnului, iata, Inaltarea Sfintei Cruci a sosit. De cele mai multe ori calendarul face, parca, un salt peste tot si peste toate, ducandu-ne la esential. Cand spunem Sfanta Cruce, personalizam intreaga existenta, parca am spune Sfanta Maria, sau Sfanta Ana, sau Sfanta Paraschiva, sau Sfanta Vineri, sau Sfanta Elena, sau, sau, sau…

La 14 septembrie, praznuim Inaltarea Sfintei Cruci. Un an intreg facem ce facem si pierdem Crucea si rascrucea vietuirii, adica sensul si consensul existentei; vine acum o Sfanta Elena, mama de Constantin, Imparat crestin si ne regaseste Sfanta Cruce si o inalta si noi, in loc sa strigam Doamne miluieste-ne, iarasi o pierdem. Pana cand?

Pana cand ne dam seama ca Sfanta Cruce este izvorul sarbatorilor, taina tainelor. In fiecare sarbatoare exista Sfanta Cruce. Fara Cruce n-ar fi existat Inviere, fara Inviere, zadarnica ar fi credinta. In taina mantuirii fiecaruia dintre noi si a lumii intregi, partea cea mai adanca este Sfanta Cruce.

Prin Cruce, desi nascuti pe pamant, suntem inradacinati in cer; prin Cruce, lumea devine o Hora a laudelor pe care Sfantul Apostol Pavel o tine inainte, dand chiot: Sa nu-mi fie a ma lauda decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine si eu pentru lume (Galateni 6, 14). Extraordinar strigat pe care nu-l mai auzim, sau daca-l auzim din an in an, nu-l mai intelegem: Lumea sa fie rastignita pentru tine si tu pentru lume!

Uitand sa reasezam Crucea in inima creatiei, nu mai suntem creatori, devenim niste puncte – puncte care alearga pe o coala alba de hartie catre ultimul punct al disperarii. Or, crucea este cea care ne ajuta, ea inseamna Inaltare, ea este rezumatul mantuirii, forma concisa a vietii. Continuare »

6 Comentarii »