Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI

“Staretul nostru avea o credinta si o dorinta. El era pe deplin incredintat ca parintelui sau duhovnicesc, Sfantului Siluan, i-a fost dat cuvantul lui Dumnezeu pentru generatia noastra si ravnea sa vesteasca acest cuvant, daca ar fi fost cu putinta, tuturor popoarelor pamantului, popoare pentru care sfantul insusi s-a rugat ca sa-L cunoasca pe Dumnezeu in Duhul Sfant. El voia ca si noi sa impartasim aceasta dorinta arzatoare a sa, plinind astfel, pe cat de mult cu putinta, sfanta noastra datorie fata de cuviosul Siluan.

Intr-o zi, in timpul uneia din convorbirile noastre, m-a indemnat sa scriu gandurile pe care, din cand in cand, i le exprimasem privitor la insemnatatea cuvintelor Sfantului Siluan. Oarecum nedumerit, caci eram foarte constient de propria-mi putinatate si nimicnicie, l-am intrebat: „Dar, parinte, ce pot eu scrie?!”. Raspunsul sau avea sa fie steaua mea calauzitoare. Pe un ton hotarator mi-a spus: „Repeta ceea ce am spus eu!”. Din acel moment am inteles un fenomen care se observa adesea in istoria monahismului: de fiecare data cand cuvantul lui Dumnezeu se naste in inima unui monah sfant, cuvant prin care Dumnezeu face cunoscute tainicele hotarari ale voii Sale oamenilor, dupa aceea, generatii de monahi din acea manastire vor repeta cuvintele acelui sfant calugar, vor cerceta gandul sau si vor raspandi invataturile sale. Astfel, vor aprinde in sufletele contemporanilor lor adevarata credinta, care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna (cf. Iuda 1:3). In acest fel, ei vor sluji cuvintelor sfintilor, vor zidi Trupul Bisericii si in acelasi timp isi vor lucra propria mantuire. Un exemplu tipic al acestui fapt a fost lucrator timp de secole in Manastirea Studion din Constantinopol.

Prin urmare, indemnul si rugamintea Staretului nostru Sofronie de a ne indeletnici cu cuvantul sfantului sau invatator, Siluan, sunt deopotriva cuvenite si drepte, potrivit Traditiei. Singura piatra de poticnire este propria-mi nevrednicie. Staretul insusi, smerit si fara de indoiala, credea ca Sfantului Siluan ii fusese dat in chip nemijlocit cuvantul descoperitor al lui Dumnezeu; in timp ce Parintele Sofronie asemana propria sa lucrare cu cea a postasului care aduce o scrisoare pe care nu a scris-o el insusi. El pur si simplu transmite cuvantul parintelui sau, Siluan, cuvant care merita toata atentia si o adanca cercetare, nu doar la modul obiectiv, ci cercandu-l prin traire personala.

Cu convingere apostolica, cuvantul Sfantului Siluan da raspuns problemelor arzatoare si situatiilor fara iesire ale generatiei sale. De asemenea, defineste cu o autoritate asemenea celei a lui Hristos criteriul sigur pentru a stabili adevarata cunoastere de Dumnezeu in Biserica Ortodoxa. Spre exemplu, el spune undeva ca criteriul care adevereste prezenta Duhului Sfant, criteriul adevarului, este iubirea de vrajmasi.

(…) Cuvantul lui Siluan este rodul unei inimi arzand de harul Duhului Sfant. Cuvantul sau este umilicios, dulce si lucreaza in chip tamaduitor asupra sufletului care il primeste. Din acest motiv, in imnografia ei, Biserica il numeste pe Siluan „cel prea duios intre cuvantatorii de Dumnezeu” si asemenea la inima blandului si smeritului Hristos, ,,Invatatorul sau in calea smereniei”[2].

Staretul Sofronie era de acelasi duh si a dobandit o experienta in viata duhovniceasca similara cu a parintelui sau, Sfantul Siluan. Pronia dumnezeiasca a descoperit aceasta inrudire prin felul in care s-au intalnit si s-au cunoscut. Iata pe scurt cum s-a petrecut acea intalnire. Parintele Sofronie vietuise deja aproape cinci ani in Manastirea Sfantului Panteleimon inainte de a-l cunoaste personal pe sfant. El fusese hirotonit diacon in 1930 de Episcopul Nicolae Velimirovici, care era un mare prieten al Sfantului Siluan si il vizita adeseori. Parintele Sofronie imi spunea ca Sfantul Siluan avea ca ascultare sa se ocupe de magazinul de carti si o data s-a simtit grozav de stanjenit pentru ca Episcopul Nicolae a venit si a cumparat multe carti, cerandu-i Sfantului Siluan sa-l ajute sa si le puna in geanta. In felul acesta a facut ca fiecare carte sa treaca prin mainile acestuia. Sfantul Siluan a inteles ce facea episcopul si s-a simtit stanjenit. Asa ca, in timp ce facea precum ii ceruse Episcopul Nicolae, a aratat spre Omiliile Sfantului Macarie si a spus: „Iata un mare parinte, omiliile sale sunt pline de har”. La care Episcopul Nicolae a raspuns: „Si in zilele noastre exista parinti de aceeasi masura cu Sfantul Macarie”. Si Sfantul Siluan marturisea mai tarziu: „M-am simtit grozav de stanjenit dupa cuvantul sau”, intelegand ca episcopul se referise la el.

Mai tarziu, cand Nicolae Velimirovici era bolnav la Londra, Parintele Sofronie l-a vizitat si l-a intrebat: „Cum vi se pare cartea despre Sfantul Siluan?”. Parintele Sofronie ii cerea parerea pentru ca Parintele Iustin Popovici ii scrisese o scrisoare Parintelui Sofronie spunand ca scrierile Sfantului Siluan erau asemenea scrierilor Sfantului Simeon Noul Teolog. Parintele Sofronie i-a repetat Episcopului Nicolae Velimirovici cuvintele Parintelui Iustin Popovici, iar acesta a ramas pe ganduri un rastimp, apoi ridicandu-si capul a spus: „Niet! Niet! Nu! Nu! El este mai mare. Cuvantul lui este tamaduitor”. Da, aceasta a fost marturia acestui sfant episcop, Nicolae Velimirovici.

(…) Pentru Staretul Sofronie, teologia era starea de a fi in Dumnezeu. Avand experienta pe care am descris-o mai sus, teologia era pentru el descrierea evenimentului intalnirii sale cu Hristos, pe cand a fost rapit si a vazut Lumina dumnezeiasca. (Pentru el, teologia era povestirea unui eveniment). Conform scrierilor sale, adevarata teologie nu consta in presupunerile ratiunii omenesti sau in rezultatele unei cercetari critice, ci in starea de viata in care este adus omul prin lucrarea Duhului Sfant. Teologia este atunci un har al Sfantului Duh care reaprinde inima omului. Tot cel ce a dobandit acest dar devine ca o lumina in lume, purtand in sine cuvantul vietii. Precum cuvantul Sfantului Siluan era desavarsit, pentru ca era de la Duhul Sfant, tot asa era si cuvantul ucenicului sau. El cerea intotdeauna lui Dumnezeu cuvant prin rugaciune si zamislea in inima sa cuvant placut lui Dumnezeu si mantuitor fratilor sai. (Stiti, ori de cate ori ma duceam sa-l insotesc intr-o plimbare de cateva minute de la casa sa pana la manastire ca sa primeasca pe cineva care venise sa-l vada, incercam sa profit si sa-l intreb ceva pentru mine, dar el nu ma lasa, zicand: „Nu imi pune intrebari acum. Acum mintea mea e la persoana aceea”. Se ruga tot timpul ca intalnirea cu acea persoana sa fie binecuvantata si nu voia ca atentia sa-i fie abatuta nici o clipa.)

Parintele Sofronie avea o singura dorinta: ca prin pocainta toti sa se mantuiasca in Hristos si prin Hristos. El era insuflat de telul si maretia slujirii ca parinte duhovnic si dorea intr-un duh de pocainta si smerenie sa fie „un impreuna-lucrator cu Dumnezeu” in crearea de dumnezei nemuritori (cf. 1 Cor. 3:9). Gasea lucrarea parintelui duhovnic ca fiind cea mai creatoare lucrare, intrucat omul impreuna-lucreaza cu Dumnezeu in crearea de dumnezei nemuritori. Cand am devenit duhovnic imi spunea adesea:

„Nu te increde in ceea ce ai citit sau ai spus candva, chiar daca aceasta a ajutat pe careva. Inainte de a spune ceva, adu-ti intotdeauna mintea in inima, cere binecuvantarea lui Dumnezeu si apoi vorbeste. Cere cuvantul lui Dumnezeu si apoi graieste. Trebuie sa inveti aceasta cale, altfel totul nu e decat o slujire omeneasca oarba”.

Spunea adesea ca daca ne rugam inainte de a ne intalni unul cu altul: un preot cu un preot sau o persoana cu parintele sau duhovnic, un credincios cu preotul sau sau un preot cu episcopul sau – atunci intalnirea poate fi intr-adevar proroceasca, pentru ca Dumnezeu va da cuvant. Spunea ca:

„daca exista rugaciune de ambele parti, de la cel ce vine si de la cel ce il primeste, cu siguranta atunci Dumnezeu va vorbi”.

Se cuvine ca Staretul Sofronie sa-l talcuiasca pe Sfantul Siluan, intrucat are acelasi duh. Prin propria sa experienta personala el re-citeste, adica re-cunoaste viata duhovniceasca a sfantului. Cu alte cuvinte, experienta sa a fost o repetare a experientei sfantului. In vietile sfintilor, „repetitia” sau „copierea” este actul cel mai creator: este taina Traditiei Duhului Sfant. Calea spre dobandirea acestei sfinte Traditii a fost mai intai aratata de marele Apostol Pavel: „Urmatori fiti mie precum si eu lui Hristos” (1 Cor. 11:1).

Iertati-ma, parintilor! Iertati-ma, Preasfintite!

Cuvantul de incheiere al P.S. Vasile: Stiti, noi toti suntem fii ai veacului al douazecilea, toti suntem nascuti in secolul douazeci si daca ati observat, cu cateva clipe in urma, Parintele Zaharia, foarte calm, a spus o propozitie in care a amintit patru sfinti: Staretul Sofronie intreband pe un alt sfant, Sfantul Nicolae Velimirovici, ce credea despre cartea sa referitoare la alt sfant, Siluan, in care cita alt sfant, Iustin Popovici, toti fii ai veacului al douazecilea, comentand despre Sfantul Siluan. Ne aduceti mari daruri, Parinte, si aceasta nu ca sa va laud, ci ca sa spun ca sunteti un fiu credincios al Parintelui Sofronie si pentru aceasta noi va suntem foarte recunoscatori. Stiti ca Biserica intelege Traditia (paradosis in limba greaca) ca fiind „o predare mai departe” – o persoana preda mai departe ceva neschimbat, ceva foarte valoros, pretios si important, chiar deosebit de important, de la o generatie la urmatoarea si chiar acum noi am primit ceva pretios; suntem partasi Traditiei intr-un mod foarte „fiintial”. Si cerem binecuvantarea lui Dumnezeu peste Parintele Zaharia si multumim lui Dumnezeu care este „minunat intru sfintii Sai” (Ps. 67:36).

[1] Ibid., p. 57; vezi trad. rom. Viata si invatatura..., p. 60

[2] Prima fraza provine din troparul Sfantului Siluan, care se gaseste in slujba Sfantului Parintelui nostru, Siluan Athonitul, publicata de Sfanta Manastire Simonos Petras (Muntele Athos, 1991), pp. 2 si 18: Propovaduitor al iubirii lui Hristos, lumii intregi ai fost dat, de trei ori fericite, intre cuvantatorii de Dumnezeu cel prea duios. A doua fraza vine de la alternativa troparului, care se gaseste pe spatele icoanei sfantului, facuta de Manastirea Stavropegica Patriarhala a Sfantului Ioan Botezatorul, Essex, Anglia: Pre Hristos invatator in calea smereniei, rugandu-te, ai aflat.

(din: Arhimandritul Zaharia, Largiti si voi inimile voastre!”, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2009)

Va mai recomandam din acelasi volum si de acelasi autor: