SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA – smerita calauza catre viata ne-lumeasca: 150 DE ANI DE LA TRECEREA LA CELE VESNICE

“Parintele Macarie de la Optina (1788 – 7 septembrie 1860) a fost un ascultator desvarsit. Atunci cand s-a incredintat pe sine ascultarii desavarsite fata de Staretul Leonid, era deja “o mare si stralucita personalitate bisericeasca. Era duhovnicul unei mari manastiri de maici”. Cu toate acestea nu a sovait sa faca ascultare de Staretul Leonid. Nu facea nimic fara binecuvantarea lui. Iar din multa smerenie pe care o avea, atribuia toate izbanzile sale rugaciunilor si sfaturilor staretului sau.

La 26 august s-a imbolnavit. Boala a aparut in ziua praznuirii icoanei Maicii Domnului de la Vladimir, pe care el o cinstea in mod deosebit.

La 7 septembrie 1860, in ajunul Nasterii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, dupa ce s-a impartasit cu Prea Curatele Taine ale Domnului, a adormit in pace inconjurat de iubitii sai ucenici. In ziua in care se praznuia Nasterea celei care a adus bucurie la toata lumea, se nastea si Sfantul Macarie pentru o alta viata, pentru cea adevarata si vesnica”.

(in: Arhim. Teofilact Marinakis, “Patericul Maicii Domnului”, Editura Evanghelismos, 2008)

***

Proslăvirea stareţului Macarie

Trupul stareţului Macarie a fost proslăvit. Când a murit stareţul Anatolie cel Tânăr (Potapov) şi trebuia să fie înmormântat lângă mormântul stareţului Macarie, din greşeală acesta a fost deschis şi atunci o puternică mireas­mă a umplut aerul din jur, iar trupul său sfânt a fost văzut întreg şi neputrezit. Dar pentru că aceasta se întâmpla în 1922, pe vremea comuniştilor, l-au închis iarăşi iute, pen­tru timpuri mai bune, când moaştele sale să fie scoase ofi­cial la lumină si astfel, puse la închinare pentru toţi.

O vedenie a stareţului Nicon de la Optina

Ultimul dintre marii stareţi ai Optinei, părintele Nicon, care a purtat în chip glorios slujirea stăreţiei la Optina până la sfârşit, s-a aflat în „legătură” duhovniceas­că cu stareţul Macarie, deşi datele morţii lor sunt despăr­ţite de o perioadă de 81 de ani. După ce Mănăstirea Opti­na a fost închisă şi toţi călugării ei deportaţi ca nişte in­fractori de primă-mărime, părintele Nicon s-a aflat în con­diţiile neomeneşti de viaţă din Nordul îndepărtat, în ţinu­turile arctice. Murea din pricina gravei subnutriţii şi a bolii, dar mai ales din durerea inimii pentru barbaria co­munistă. Cu patru zile înainte de a muri (1931), stareţul Macarie a venit la el în plină zi pentru a-l „spovedi”. „O, ce vizită!” a exclamat cuviosul părinte Nicon, muribund, cu o bucurie nepământească. Au vorbit împreună o vreme după cum a povestit cu uimire ucenica sa de chilie, mai­ca Serafima, deşi ea nu s-a învrednicit a-l vedea pe marele stareţ Macarie de la Optina. Nu a fost nici halucinaţie, nici vis”.

(Stareţul Gherman, in: “EPILOG” la: “Arhim. Leonid Kavelin, “Staretul Macarie de la Optina”, Editura Bunavestire, Bacau, 1999)

“Fratii au plecat pentru doua zile… in lipsa lor au cazut aproape treizeci de centimetri de zapada, iar eu am ramas aici singur, inspirandu-ma din “Viata” Staretului Macarie de la Optina. Intr-adevar, orice credincios ortodox – fie singur, fie in obste sau in familie ar trebui sa vietuiasca neincetat intru o alta lume, urmand hotarat pilda oamenilor sfinti, dupa puterile lor“.

(“Insemnarile Parintelui Serafim Rose“, Platina, 13/26 Decembrie 1974, apud Staretul Gherman, “INTRODUCERE” la: Arhim. Leonid Kavelin, “Staretul Macarie de la Optina”, Editura Bunavestire, Bacau, 1999)

***

“Cand ne gandim la iubita noastra patrie Rusia, scumpa noastra mama, a tuturor, ochii ni se umplu de lacrimi. Incotro se grabeste ea, spre ce se indreapta? Ce asteapta? Invatamantul se dezvolta, dar este o falsa educatie, se insala pe sine cu sperantele sale. Tanara generatie nu e hranita cu laptele invataturii Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, ci a fost otravita de un duh strain, josnic, veninos; si cat mai poate continua aceasta? Bineinteles, in hotararile luate de Pronia lui Dumnezeu s-a scris ceea ce urma sa se intample, dar aceasta ne-a ramas ascunsa prin intelepciunea Sa de nepatruns. Dar, se pare ca vin vremurile in care, dupa prorocia Parintilor, doar “cel ce se va nevoi sa isi mantuiasca sufletul, il va mai mantui”.

“Ni se cade sa iubim Sfanta Rusie, lasand deoparte modelele europene si, pocaindu-ne pentru vechea noastra atractie fata de ele, sa ramanem statornici in Credinta Ortodoxa, sa ne rugam lui Dumnezeu si sa aducem pocainta pentru trecut”.

“Europa, binefacatoarea noastra, ne-a invatat stiintele si artele cele din afara, dar ne-a luat bunatatea cea dinlauntru si a zdruncinat Credinta Ortodoxa, castigand astfel bani”.

(Sf . Macarie de la Optina, “Scrisori catre monahi”, citate de I.M. Kontevici, in: Arhim. Leonid Kavelin, “Staretul Macarie de la Optina”, Editura Bunavestire, Bacau, 1999)

• “Vazandu-ti neputintele tale, poti judeca cu ingaduinta si neputintele celorlalti”.
• “Cel ce cade si se ridica, cel ce se caieste si se smereste este mai bun decat cel ce nu cade si nu se caieste, si nu se smereste; din lupte invatam arta razboiului”. (Sfantul Macarie).
• “Trebuie sa avem parte de multe incercari pana sa ne cunoastem neputinta cu adevarat si sa ne smerim. Si acest lucru nu se dobandeste in putin timp, ci de-a lungul vremii. Chiar caderile noastre infraneaza aroganta noastra si, fara sa vrem, ne smeresc. Iar inaintea lui Dumnezeu este mai bun un pacatos care se pocaieste decat un drept care se mandreste”.
• “Caderile noastre in manie si in celelalte fapte ale patimilor ne arata mandria duhovniceasca avuta inainte si, fara sa vrem, ne smeresc. Daca ne vom stradui sa distrugem aceasta radacina, mladitele de la sine se vor vesteji”.
• “De neputintele trupesti trebuie sa tii seama, iar daca te silesti peste masura, poti slabi de tot; trebuie numai sa te inarmezi impotriva lenii“.
• “Nu te poti ascunde niciunde de ispite, fara numai in adancurile smereniei”.
• “Gandind ca vei afla iubirea lui Dumnezeu in sentimente consolatoare, tu nu-L cauti pe Dumnezeu, ci pe tine insuti, adica propria ta consolare, si ocolesti adevarata cale a suferintei care duce la El, pentru ca te socotesti pierdut fara aceasta consolare”.

(din: “Ne vorbesc Staretii de la Optina“, Editura Egumenita, 2007)

„Sfintii si de Dumnezeu purtatorii Parinti au scris despre mari daruri duhovnicesti nu pentru ca oricine sa nazuiasca fara discernamant spre a le primi, ci pentru ca acei ce nu le au, auzind despre astfel de daruri si descoperiri inalte, primite de catre cei ce s-au invrednicit de ele, sa-si poata da seama de propria slabiciune profunda si marea neputinta, si sa poate in mod involuntar sa tinda spre smerenie, care este cu mult mai trebuincioasa celor ce cauta mantuirea decat toate celelalte lucrari si virtuti“.

(Sfantul Macarie, citat de Cuv. Seraphim Rose, in: CUM SA CITIM PE SFINTII PARINTI?)

„Dacă se întâmplă să te întâlneşti cu persoane care împărtăşesc aceleaşi idei, atunci de ce să nu vorbiţi despre probleme religioase? Astfel de convorbiri sunt mult mai bune şi mai cuvenite unui creştin decât flecăreala sau vor­bele deşarte. De ce să nu asculţi vorba înţeleaptă şi du­hovnicească a vreunei persoane care cugetă cu dreptate, sau de ce să nu spui ceea ce ştii tu? Dar, dacă se iscă vreo dispută, ar fi mult mai înţelept să o ocoleşti, după învăţă­tura Apostolului care opreşte certurile de cuvinte, căci nu slujesc la nimic bun, putând deveni pierzarea celor ce le ascultă (II Timotei 2, 14). E mai bine într-o astfel de îm­prejurare să încetezi discuţia – şi aceasta, însă, să o faci cu înţelepciune, cu o smerită înţelepciune. Schimbă subiec­tul, sau retrage-te treptat din vorbă, fără însă a o întrerupe brusc, căci tăcerea ta îi poate face pe ceilalţi să creadă că dispreţuieşti felul lor de a gândi, sau că nu îi socoteşti vrednici de o discuţie cu tine şi nu vrei să vorbeşti cu ei. Oricum, trebuie să încerci să linişteşti pe toţi, nu să târăşti pe vreunul în patima mâniei. Află că învăţătura nu are nici un rost în discuţia cu cel ce se împotriveşte în cuvânt, căci ea nu zideşte decât pe cel ce doreşte şi caută să se zidească“.

“Gândindu-te la Împărtăşirea cu Sfintele Taine, spui: „Dacă Domnul îşi va pleca vreodată ochii asupra ticăloşiei mele, atunci poate voi fi şi eu cândva primit la împărtăşi­rea din izvorul nemuririi. Vai mie! Sunt sluga vicleană şi netrebnică, aşadar partea iadului şi a morţii!”

Răspuns: A te socoti vrednic e semn de nevrednicie. Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Hrisostom spun: „Ştiu, Doamne, că mă împărtăşesc cu nevrednicie…” „Nu sunt vrednic, Doamne, să intri sub acoperământul casei sufletului meu”… (din „Rugăciunile Sfintei împărtăşiri”).

“In cele din urma trebuie sa-ti spun ca, dupa parerea mea, e greu sa te aperi de ispitele lumesti traind in marile orase. Cum sa poata un om, care e inca slab duhovniceste, sa tina piept ispitelor lumii de azi? [N.B.: Sa nu uitam ca Sfantul Macarie spunea aceste cuvinte cu mai bine de 150 de ani in urma! Ce ar mai spune oare astazi?] Baga de seama si faptul ca inalta societate este formata in parte din oameni de alte credinte, iar in parte de crestini care, desi ortodocsi, au fost atat de sedusi in slabiciunea lor de obiceiurile lumii, incat mai sunt ortodocsi doar cu numele, cand in realitate sunt departe de adevarata Ortodoxie.

E greu sa lupti cu patimile, dar e nespus mai greu sa faci fata unor ispite neincetate. Si apoi luxul, naravurile modei – toate acestea sunt atat de scumpe, incat nici un fel de mijloace financiare nu ar ajunge ca sa satisfaci toate pretentiile inaltei societati.

Ai spus tu insuti ca treburile tale banesti sunt cam in neoranduiala, dar daca vei sta mai mult la tara ele se vor imbunatati. Da, si nu e numai asta! Sufletul omenesc, fiind nemuritor, nu poate ramane mereu in aceeasi stare – fie se va imbunatati, fie se va inrautati. Asa ca nu e de mirare daca, ducand o viata linistita la tara, si bineinteles, cu ajutorul lui Dumnezeu, starea ta duhovniceasca se va imbunatati macar un pic“.

“Iubite fiu in Domnul! In scrisoarea dumitale ma instiintezi de neimplinirea a ceea ce numesti ‘poruncile’ mele. Dar cine sunt eu? Pot eu sa poruncesc cuiva? Desigur, fara a fi intrebat nu pot sa sfatuiesc pe nimeni de nimic; dar daca cineva ma intreaba, atunci, rugandu-ma, cer ajutorul lui Dumnezeu in ceea ce ar trebui sa spun, cui si cum – si nu ca sa poruncesc, ci pentru a sfatui, urmand poruncile lui Dumnezeu si randuielile Bisericii. Eu nu pot cere sa mi se dea seama cum s-a implinit, sau sa pedepsesc daca nu s-a implinit, pentru ca nu e al meu sfatul pe care il dau. Oricine trebuie sa isi cerceteze constiinta pentru a vedea cu ce e vinovat fata de Dumnezeu, si sa se pocaiasca, hotarat sa puna inceput bun. Ti-e teama sa recunosti aceasta fata de mine, gandind ca nu esti calugar si ca nu poti lasa lumea, si ca eu nu ti-as ingadui drumurile spre marile orase si distractiile lumesti. Cum se poate asta? Ce drept am eu ca sa-ti interzic?

Dar trebuie sa iti amintesc invatatura Apostolului “prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu” (Iacov 4, 4) si, iarasi, “Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume“(I Ioan 2, 15-16).

Vezi dar ce e lumea: prietenia cu cele ce te pun impotriva lui Dumnezeu; si nu cu oamenii, adica, ci cu patimile, cu care ne alegem facand ceea ce face lumea si societatea. Sa nu crezi ca scriindu-ti acestea iti interzic sa te alaturi lumii; nu, ci mai degraba, iti aduc doar invatatura Apostolului ca prevedere. Dar ai voie libera, minte si lege morala – pot eu sa judec o voie libera, puterea de a alege si vointa? Poti sa alegi ce doresti – binele sau opusul acestuia“.

(Extrase din cateva din scrisorile catre mireni ale Staretului Macarie, incluse in: Arhim. Leonid Kavelin, “Staretul Macarie de la Optina”, Editura Bunavestire, Bacau, 1999)

Legaturi: