Război întru Cuvânt

“Via a fost luată de sub stăpânirea lor şi dată altor lucrători, altui popor, poporului creştin. Acest popor a constituit Biserica şi a devenit via lui Dumnezeu. De la această nouă vie Domnul aşteaptă acum roadele alese ale viei. Şi vai!, dacă nu le va da. Vai, dacă şi noii lucrători nu lucrează cum se cuvine via, pe care cu lacrimi şi cu Sângele Său a adăpat-o Domnul, Dumnezeul-Om”.

VIA LUI DUMNEZEU

„Un om oarecare stăpân al casei sale a sădit vie…” (Matei 21, 33)

Veniţi, iubiţilor, veniţi să vă arăt o vie aleasă. N-a fost aşa dintru început. A fost un loc necultivat. A fost un ogor înţelenit. Era plin de pietre, de ierburi sălbatice, de spini şi de şerpi. Nimeni nu avusese grijă de el. Nimeni nu luase aminte la el. Dar cineva a luat aminte la el. Ştia că sub pietre şi spini se ascunde un pământ ales şi că atunci când acesta avea să fie eliberat de acestea, va putea să devină o vie aleasă. A cumpărat deci acest loc înţelenit şi a început să-l lucreze. A aprins un foc, a ars spinii, a scos pietrele, l-a curăţat de ierburile sălbatice, l-a săpat adânc, a adus viţă de vie şi a sădit-o. L-a îngrădit cu gard din toate părţile, ca să nu poată intra hoţii şi animalele. A săpat un teasc. A construit un turn, unde să stea străjerii, şi de-acolo, ca dintr-un post de observaţie, să urmărească ce se întâmplă în toată via şi dincolo de ea. Omul acesta îşi iubea via şi se îngrijea de toate ale ei. Voia să fie o vie unică. O vie exemplară. A încredinţat-o lucrătorilor, iar el a plecat şi s-a dus departe.

Dar lucrătorii nu erau oameni buni. Nu le-a păsat de vie. Nu au îngrijit-o cum se cuvenea. Credeau că sunt necontrolaţi şi că proprietarul nu se va mai întoarce niciodată, ca s-o vadă şi să ceară socoteală. Dar proprietarul nu şi-a uitat terenul. Şi-a trimis slujitorii, ca să ia roadele. Însă lucrătorii cei răi nu le-au dat acestora niciun ciorchine de struguri. Pe unii dintre slujitori i-au ucis, pe alţii i-au bătut, iar pe alţii i-au ucis cu pietre. Proprietarul trimite alţi slujitori. Dar şi acestora le-au făcut la fel. La sfârşit, îşi trimite copilul. Însă nici pe acesta nu l-au cinstit. L-au luat, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.

Aşadar, ce trebuie să facă proprietarul cu aceşti lucrători răi? – a întrebat Domnul pe iudei. Şi aceştia au răspuns că Continuare »

3 Comentarii »

Prin răbdare se menţine familia

- Ce face sora ta? Cum o duce cu soţul ei?

- Părinte, am auzit că are greutăţi, dar face răbdare şi merge înainte.

- Aşa este. Atunci când doi sunt înjugaţi şi unul este puţin mai slab sau mai leneş, atunci celălalt depune mai multă putere şi trage, târându-l oarecum şi pe acela. Ai văzut? Oameni din lume şi fac lucrare duhovnicească. Iar voi aici sunteţi ca nişte prinţese. Ia gândeşte-te la o mamă care are patru copii, unul întârziat mintal, altul bolnav psihic, altul anemic, iar al patrulea care umblă nopţile pe drumuri. Iar cu soţul ei – cine ştie ce fel de om o mai fi şi acela – să aibă, sărmana, alte necazuri. Şi să suporte atâtea şi atâtea fără să cârtească sau să răbufnească şi fără să aibă cui să-şi spună durerea sa, căci unele lucruri din familie nu se pot spune oriunde. Se poate, de pildă, ca bărbatul să plece de acasă şi să nu-i lase nici mâncare. Să nu aibă, sărmana, nici bani să plătească chiria şi să vrea să o scoată din casă. Să fie nevoită să lucreze oriunde, să întâmpine primejdii, apoi să vină să-ţi spună: “Fă rugăciune să mă păzească Dumnezeu cel puţin de aceste primejdii!”. Sau, bărbatul ei să fie beţiv, să nu lucreze, ci să meargă numai la cafenea şi ea să fie nevoită să spele scările blocurilor. Iar acela să vină beat la miezul nopţii, să o bată şi să-i ceară banii pe care i-a câştigat ea, sau să meargă el însuşi să-i ia de la cei la care a lucrat femeia lui. Aceasta este adevărată mucenicie.

Desigur, unele femei au păcate şi le plătesc în felul acesta, dar sunt altele care nu au. Acestea vor primi răsplata întreagă pentru necazurile pe care le suferă. Cunosc o mamă, care era ca un îngeraş, un suflet foarte bun, copilul cel mai bun şi mai liniştit al familiei, dar care a nimerit un om sucit. Cum de s-au înşelat părinţii ei?! S-a căsătorit cu un beţiv, care de mic a fost un vagabond. Tatăl lui se îmbăta şi a luat şi el obiceiul aceluia. Ea, sărmana, să lucreze pe la străini, să se omoare cu treburile casei, iar acela să o bată şi s-o ameninţe cu cuţitul. De câte ori nu i-a spus: “O să te omor!”, şi ea să tremure de frică să nu o omoare. Mucenicie suferă. Mai are încă şi patru copii. Părinţii ei au ajuns până acolo încât i-au propus să divorţeze, dar ea le-a spus: “îmi spune cugetul să mai fac puţină răbdare”. Şi face răbdare. Vă daţi seama? Nu a citit nici Patericul, nici Vieţile Sfinţilor, dar cu toate acestea face răbdare. Odată i-am spus: “Bine, dar copiii tăi nu inter­vin?”. “Încă sunt mici, mi-a răspuns ea, au numai şaisprezece-şaptesprezece ani. Lasă să meargă în armată şi după aceea îl vor lua în primire“. Adică, va mai mânca încă bătaie până ce vor merge copiii ei în armată. Continuare »

14 Comentarii »

Quod licet Jovi, non licet bovi

“Părintele Avgustín (Mitropolitul Augustin de Florina) i-a trimis o telegramă ministrului educaţiei, în care i-a spus cam aşa: „Fii foarte atent, să nu restabileşti acel drept de strămutare a arhiereilor, pentru că ies în stradă şi voi protesta cu tărie”. Mi-a citit la telefon telegrama sa, iar după ce a încheiat, m’a întrebat:

– I-am zis bine?

– Foarte frumos i-aţi zis. Este în regulă.

– Trimite-i şi tu una la fel.

– Dar ce, am înnebunit? Continuare »

17 Comentarii »

Multi sfinti au dat meleagurile noastre, dara nu s-au cautat, zicea in limba veche Sfantul Mitropolit Dosoftei cu cateva secole in urma. Din pacate pentru neamul nostru, aceasta ne(re)cunoastere si putina-cautare a mijlocirii duhovnicesti a bine-placutilor Domnului cu care impartasim aceeasi limba si acelasi sange continua in vremurile noastre. Praznuirea de zilele trecute a unei familii domnesti care a marturisit credinta cu pretul vietii lor, precum macabeii odinioara, nu a strans la slujbele din cele cateva biserici care le-au cinstit pomenirea decat o mana de credinciosi. Ne intrebam, spre mustrarea noastra, cum oare ar fi praznuit grecii, de exemplu, o sarbatoare a unui Voievod al lor, care, impreuna cu toti fiii sai, s-a facut priveliste lumii, si ingerilor si reprezentantilor multor neamuri, prin marturisirea muceniceasca a dreptei-credinte stramosesti. Multi (isi) pun problema muceniciei in aceste zile, dar putini isi cauta nadejdea cu adevarat, prin rugaciune si cinstire duhovniceasca – nu doar din vorbe bombastice – in Sfintii Brancoveni, a caror pilda sa dea Domnul sa ne putem face urmatori atunci cand ni se va cere lepadarea de credinta.

In incheierea cartii inchinate Batranului Irodion Kapsaliotul – pe care v-o recomandam din inima, nu doar pentru ca este vorba de un nebun pentru Hristos de pe taramurile basarabene -, traducatorul roman realizeaza o foarte buna sinteza a acestei ne-griji a neamului nostru fata de sfintii sai. Va aducem inainte randurile monahului aghiorit roman Gherontie, a carui intristare nu avem cum sa nu o impartasim: Continuare »

18 Comentarii »

“Cu un om obraznic nu poti clădi o casă duhovnicească. Nu se poate”.

“Excepţiile sunt dirijate de Sus, fără putere de lege. Regula este calea împărătească. Şi “nebunia întru Hristos”, şi pustnicia, şi vieţuirea de unul singur sunt daruri de sus”.

Scurtă convorbire cu Părintele Ieroschimonah Ștefan

Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

(sursa)

“- Părinte, pentru început vă rugăm să ne dați o definiţie a dreptei socotințe.

- Dreapta socotință este cumpăna care menține echilibrul, timona care te păstrează pe cale, fără abatere în dreapta sau în stânga.

- Cum se poate ajunge la dreapta socotință? Care este ţinta şi care sunt roadele ei? Continuare »

14 Comentarii »

“Fiul meu, să ştii că atunci când şi voi faceţi ascultare mă ajutaţi să am mai multă îndrăzneală înaintea Tronului lui Dumnezeu. Mijlocirile mele sunt mai primite la Părintele nostru ceresc pentru cei care trăiesc potrivit voii Sale şi fac ascultare, silindu-se pe ei înşişi la rugăciune”.

• Cititi si: STARETUL IOSIF ISIHASTUL – MOARTEA CA O CALATORIE LINA SPRE INVIERE sau ADORMIREA IMPREUNA CU “DULCEA MAICUTA”

Din cartea: Arhim. Efrem Filotheitul, “Staretul meu Iosif Isihastul“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2010:

CELE DE DUPĂ ADORMIREA SA

Indată după adormirea sa ne-am asumat împlinirea îndatoririlor noastre monahale faţă Stareţul nostru adormit. L-am curăţat, l-am spălat şi l-am schimbat, dar ne scăpa din mâini, fiindcă trupul său se mlădia. Nu exista acea rigiditate pe care o are orice trup mort, ci rămânea mlădios, de parcă ar fi fost al unui om care doarme.

In mod firesc, trupul celui mort capătă o rigiditate musculară. Cu toate acestea însă monahii şi monahiile nu „înlemnesc” atunci când mor. Trupul monahului mort rămâne elastic, precum cel al unui om care doarme. Oricâte ore şi zile ar trece, monahul rămâne mlădios.

De îndată ce primeşte cineva Schima monahală, dobândeşte şi această însuşire mai presus de fire. Chiar şi păcătos de moare monahul, trupul său nu primeşte acea rigiditate de mort. De îndată ce va lua cineva Schima, chiar şi pentru o singură oră de va fi monah, sunt anulate pentru un timp însuşirile fireşti ale unui trup mort. Iar aceasta se face mai întâi pentru că Dumnezeu îşi arată în felul acesta bunăvoinţa faţă de petrecerea monahală, iar apoi pentru a încredinţa că moartea nu este sfârşitul, ci este un somn. Din această pricină şi mormintele alcătuiesc cimitirele. A adormit creştinul? Da, dar într-o zi se va deştepta.

In a treia zi de la adormirea sa l-am îngropat pe iubitul nostru Stareţ. Când am coborât în mormânt trupul său, acesta s-a îndoit, s-a mlădiat şi mai mult. Inmormântarea sa s-a făcut, aşa cum a cerut, chiar pe locul unde s-a săvârşit. Au venit toţi părinţii din schit, căci Stareţul îi iubea pe toţi şi la rândul lor toţi îl iubeau şi îl respectau.

Trupul său a fost pus în biserică, iar noi a doua zi am liturghisit. Simţeam că prăznuim Pastele, învierea, că ne aflam în Săptămâna Luminată. Nu exista întristare, ci doar bucurie pascală pogorâtă din Cer.

Odată am întrebat un mare ascet:

- Părinte, de ce am simţit că prăznuim Pastele atunci când a adormit Stareţul nostru? Continuare »

15 Comentarii »

Cititi:

• FAMILIA DE MUCENICI A BRANCOVENILOR – KILOMETRUL 0 AL DEMNITATII ORTODOXE ROMANESTI
• Fericita Doamna Maria Brancoveanu - marturisitoarea si co-patimitoarea muceniciei, dupa chipul Maicii lui Dumnezeu
• Sfintii Martiri Brancoveni: “Vreau sa mor crestin. Loveste!”
• Troparul Sfintilor Martiri Brancoveni – Grupul psaltic Constantin Brancoveanu

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

• Cantare pentru Sfintii Martiri Brancoveni - Horevma (Cristian Boros)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

• Acatistul Sfintilor Martiri Brancoveni – Marian Moise

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

• Acatistul Sfintilor Martiri Brancoveni (text)
• AVEM…

*

• Vecernia si Utrenia Sfintilor Martiri Brancoveni (mp3)
• Slujba Paraclisului Sfintilor Martiri Brancoveni - Nectarie Protopsaltul (AUDIO)

*** Continuare »

8 Comentarii »

“In cele ale credintei, cine mai doreste astazi sa se ocupe de curatirea launtrica, sa-si planga pacatele, sa doabandeasca smerenia si sa-si taie voia pentru Dumnezeu? Cine sa mai jinduiasca astazi dupa viata duhovniceasca, cine sa se mai dea ceasul mortii, chinuit si “disperat” dupa implinirea poruncilor evanghelice, dupa urmarea caii celei inguste si grele? Cine?, cand, iata, este atat de tentant si de usor sa iesi in afara, sa predici altora, sa dai lectii, sa faci misiune si marturisire inainte de a fi apucat sa te formezi si sa te schimbi cum trebuie pe tine…”.

Multi dintre noi suntem sau putem sa fim ca tanarul bogat din Evanghelia de astazi. Am venit sau dorim sa venim catre Dumnezeu, cu buna intentie si cu oarecare ravna, cerand, pe o cale sau alta, sa aflam care este voia Sa pentru noi, adica… “ce bine sa facem ca sa avem viata vesnica?”

Cine nu doreste sa se mantuiasca si cine nu vrea sa stie ce trebuie sa faca pentru a ajunge la acest scop al tuturor scopurilor? Si totusi… cat de mult sau cat de adevarat ne dorim aceasta? Daca pare ceva atat de firesc si de subinteles, de ce atunci ne spun cu durere Parintii: “O, fratilor, fiecare din noi stie cum sa se mantuiasca, dar nu vrem sa ne mantuim“.

Paradoxul se poate deslusi daca ne cercetam minutios si sincer sufletele si daca ne dam seama de cate ori am cerut (fie constient, fie ca un strigat tainic al inimii) sa primim de la Dumnezeu un semn sa cunoastem “calea in care vom merge”, de cate ori am tanjit sa ni se dea un cuvant, un sfat, o vestire a ceea ce trebuie sa facem intr-o situatie sau alta a vietii noastre, sa primim un raspuns despre cum sa intelegem o anumita problema sau sa ni se spuna ce decizie ar fi bine sa luam la ceas de rascruce. Si sa ne gandim apoi de cate ori am primit raspunsurile cerute, pe o cale sau alta – de foarte multe ori altele, sau pe alte cai decat cele la care ne gandeam noi -, de cate ori Dumnezeu ne-a vorbit tainic, ne-a dat semne clare ale voii Sale cu rasunet in constiinta noastra, iar noi… am refuzat sa le vedem/auzim/intelegem sau… le-am inteles prea bine, dar nu ne-a convenit ce am auzit si am primit si… am refuzat sa le urmam, ne-am revoltat si am cautat in afara noastra indreptatiri si tapi ispasitori, am cautat o alta cale, unde sa ne simtim satisfacuti si importanti.

De aici tragem concluzia ca nici nu suntem atat de sinceri (cu noi insine si cu Dumnezeu) pe cat ne place sa credem, dar si ca, intre noi si voia lui Dumnezeu sta zidul “avutiei” fiecaruia, la care nu poate renunta. Avutia asta poate insemna “parere de sine” sau chiar trufie orbitoare, mai inseamna multimea de prejudecati, de idei proprii, de vise, dorinte, planuri, inchipuiri, ambitii, incapatanari, “iubiri” sau ‘indragostiri” irationale pentru cate ceva sau cineva… “Bogatia” inseamna toata minciuna si tot iadul voii proprii care ne stapaneste ca un demon launtric, este tot ceea ce ni se pare ca “avem”, ca “suntem”, ca “stim”… Si din cauza acestei “pareri” riscam sa nu ajungem niciodata sa avem, sa fim, sa stim cu adevarat.

Bogatia noastra pierzatoare este acel “eu stiu mai bine”, “iti spun eu cum stau lucrurile”, “va spun eu ce sa faceti”, “trebuie sa ma ascultati pe mine”. Multi dintre noi nu avem avutii, dar avem cerbicia de a nu ne increde decat in mintea noastra si a nu face niciodata ascultare nefatarnica, a ne crede, poate, invatatorii celorlalti, in afara oricarei chemari, a oricarei binecuvantari, a oricarei sfatuiri, dispretuind ideea de a ne pleca genunchii si mintea - cu staruinta si golindu-ne de alegerile si de preconceptiile noastre - atat in fata lui Dumnezeu, la rugaciune, cat si preotului duhovnic, pentru a deslusi – in taina, acolo unde nu ajung luminile rampei si reflectoarele agresive ale tehnologiei - “adierea subtire” a cugetului lui Dumnezeu, a voii Sale.

Inca mult mai rau decat tanarul din Evanghelie, tanarul razvratit si trufas al zilelor noastre, plin de amagirea propriei corectitudini formale sau rationaliste, este cel care cuteaza cu obraznicie sa se transforme el insusi din ucenic in invatator, din oaie in păstor, sa dea el lectii si sa ia la palme ierarhii si duhovnicii care nu-i sunt pe plac, sa rapeasca tronul imparatesc al lui Hristos si sa dea nonstop decrete, sentinte si verdicte definitive si general valabile sau sentinte de osandire particulare, sa scoata sabia si sa taie capete in stanga si-n dreapta, “talibanizand Biserica”; ori, in partea cealalta, altul, cu un morman de cunostinte de “teologie” occidentala in cap, cauta sa rastoarne invatatura Bisericii, pretinzand cu aroganta ca aceasta “sa se adapteze la societate” dupa placul lui si dupa “cerintele mileniului trei”...

Departe de a se mai cobori a cere sfat si a intreba ce sa faca si cum sa se mantuiasca, tanarul nostru “crestin” nihilist isi construieste singur propria “Evanghelie” - interpretand Scriptura, precum protestantii, dupa mintea si dupa interesele sale – ori dupa propria ideologie sau propriul sistem inchizitorial, uneori impartind cu “generozitate” anateme, tunand si fulgerand impotriva păstorilor “apostati” si “tradatori” sau impotriva celor “medievali” si “obscurantisti”, etc. Asta chiar daca el insusi, in unele cazuri, nici macar nu a trecut de abecedarul vietii duhovnicesti si nici cu degetul nu vrea sa se apropie de taina pocaintei. Este un adevarat fenomen, simptomatic pentru “vremurile haosului” in care am inceput sa traim, ca multi dintre cei care ascund, din punct de vedere duhovnicesc, grave “cadavre din dabara“, cei care sunt, de pilda, cei mai certati cu Biserica si/sau cu morala, care traiesc in pacate grave cu anii fara prea multe mustrari de constiinta, ori au situatii personale/familiale extrem de bizare nerezolvate si smintitoare, sa fie si dintre cei care dovedesc cel mai mare aplomb a se ocupa de pacatele altora sau de problemele Bisericii si ale lumii. Nu au pocainta vamesului, insa au din plin atat pacatele lui, cat si suficienta si agresivitatea fariseului. Zeciuiesc pe altii la izma si la marar, in vreme ce lor insile isi ingaduie toate pogoramintele.

Aceeasi inselare se intampla si atunci cand cautam a sari mai multe trepte deodata sau cand dorim sa evadam inspre lucrari duhovnicesti/ecleziale inalte si grele, pentru a uita de faptele marunte, banale si elementare de zi cu zi, unde inca avem mari probleme… Multi se amagesc ca se pot arunca, direct din viata lumeasca cea mai impatimita, fara nicio nevointa duhovniceasca, fara sfatuire si fara cercare, fie in piscurile rugaciunii inimii, ale impartasaniei foarte dese, fie in ale preotiei si ale teologiei, fie isi imagineaza ca isi pot rascumpara patimile si faradelegile facand acte de bravada, visandu-se eroi si martiri peste noapte, facand gesturi lipsite de socotinta, in raspar cu orice fel de ascultare. Ca si cum Hristos ne poate dispensa pe vreunul de poruncile evanghelice si bisericesti, sau ca si cum la “doctoratul” existentei poti ajunge sarind peste clasele primare ale uceniciei duhovnicesti celei vii, acolo unde se deprind tainele caii imparatesti si se deosebeste adevarul de inselare. Continuare »

72 Comentarii »

Va invitam sa mai cititi si ascultati, pentru acest mare praznic:

• Acatistul Adormirii MAICII DOMNULUI
• Sfinţii Părinţi despre înălţarea trupului Maicii Domnului la ceruri (Sf. Simeon Metafrastul si Sf. Maxim Mărturisitorul)
• Pre Maica Vieţii Fiul o a înviat şi mormântul şi moartea le-a deşertat
• Cuvânt al lui Ilie Miniatis la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu
• Arhim. Mihail Stanciu - Predică rostită la Praznicul Adormirii Maicii Domnului (Priveghere) – 14.08.2010
• Cateheza ”Icoana Adormirii Maicii Domnului” (cu Sorin Dumitrescu) – 12.08.2010
• Icoana Adormirii
• SA ALERGAM LA MAICA DOMNULUI!
• MAICUTA NOASTRA DUPA DUH, MAICA VIETII - cuvinte alese inchinate celei mai sfinte dintre sfinti (Sfantul Siluan Athonitul)
• STARETUL IOSIF ISIHASTUL – MOARTEA CA O CALATORIE LINA SPRE INVIERE sau ADORMIREA IMPREUNA CU “DULCEA MAICUTA”
• Cuvant intru lauda Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
• MAICA DOMNULUI - SINGURA BUCURIE SI ULTIMA NADEJDE INTR-O LUME IN AGONIE
• O minune a Maicii Domnului din zilele noastre
• Din Patericul Maicii Domnului (1) – “BUCURA-TE, CEEA CE ESTI PLINA DE HAR, MARIE…”
• Maica Domnului - Noul Ierusalim (Ierom. Ioan Buliga)
• Predica Vladicai Augustin la Adormirea Maicii Domnului: LUMEA NU ARE NEVOIE DE FEMEI MODERNE, CI DE MARTE SI MARII
• Cuviosul Arsenie Papacioc, nascut acum 96 de ani in lumina Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu, despre iubirea Preacuratei pentru noi: “O, FERICITA INCREDERE! O, SCAPARE SIGURA! MAICA LUI DUMNEZEU ESTE MAICA MEA. SA NE ARATAM FII!”
• Parintele Arsenie: “Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic”
• Parintele Arsenie Papacioc despre Maica Domnului: “Fiti fiii Maicii Domnului!” (mp3)
  
• Pr. Dumitru Staniloae despre Maica Domnului (mp3)
• IPS Bartolomeu – Hram Man. Nicula (mp3)
• Adormirea Maicii Domnului - IPS IUSTINIAN CHIRA
• Maica Domnului este mama tuturor timpurilor
• MITROPOLITUL COSMA DE ETOLIA: PREASFÂNTA NOASTRĂ ESTE MAICA ORTODOXIEI NOASTRE
• Cantari inchinate Maicii Domnului (contine si cantari/slujbe pentru Adormirea Maicii Domnului, incluzand si Acatistul, Prohodul Adormirii Maicii Domnului)
• Troparul Adormirii Maicii Domnului

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

• Axionul Adormirii Maicii Domnului

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL:

Cant si preamarire, slava si lauda a Preasfintei Imparatese, Preacuratei si Preabinecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea-Fecioara Maria

“Ce gand va numara si ce lauda va rosti sau ce mana va scrie cu mestesugul cartii multimea nenumarata a harurilor si bunatatilor Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, Pururea-Fecioara, pe care le-a aratat si pe care le arata din zi in zi neamului omenesc? Ea este:

Mijlocitoare arzatoare pentru toti cei ce o cheama pe langa Fiul ei, Hristos-Dumnezeu;

Liman linistit al tuturor celor clatinati de valuri;

Izbavitoare din valurile lumii si ale trupului, calauzitoarea vietii tuturor celor rataciti;

Cautatoare care intoarce pe cei pierduti;

Ajutorul si puterea celor din incercari;

Mijlocitoarea celor robiti;

Invierea lui Adam celui cazut;

Nimicirea lacrimilor Evei;

Mangaietoarea celor ce jelesc;

Scaunul Imparatului, care poarta pe Cel ce poarta toate,

Innoirea lumii invechite;

Scara ce urca la cer, pe care a coborat Dumnezeu pe pamant;

Podul ce duce pamantul la cer;

Uimirea ingerilor;

Rana demonilor;

Radacina supunerii si nestricaciunii;

Pomul cu rod nemuritor;

Cea care a lucrat Lucratorul Cel iubitor de oameni,

Cea care a facut sa infloreasca Radacina mantuirii;

Brazda care a facut sa infloreasca Spicul ce intareste inimile;

Masa ce poarta Fericirea vesnica;

Tamaia adusa lui Dumnezeu spre ajutorul nostru;

Folosul lumii; Continuare »

8 Comentarii »

“Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.

Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.

Nici un păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără.

O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare!

„O, ce fericire este a muri în mijlocul atâtor îngeri! (se zice despre călugări). Ah, nu este timp de odihnă chiar acum când se apropie sfârşitul vieţii mele!” Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine.

Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţa, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă nu va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceştia nu numai că sunt iubiţi mult, dar chiar sunt slujiţi de dânsa.

Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.

Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi eşti mamă”, iar ea îi răspunse: „Arată-te şi tu că-mi eşti fiu”. Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii! Continuare »

19 Comentarii »